Despre avva Ioan Guţu

Posted on 27 iulie 2008

Părintele Dionisie Ignat spunea despre avva Ioan: “A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte
duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie,
Paisie şi Eftimie) şi el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan
ca fraţii: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre.Toate sărbătorile şi toate
praznicele mari, veşnic le-am făcut la un loc.
Părintele Ioan Guţu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… şi foarte strict cu
vieţuirea sa monahala. Au încercat şi alţii să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar
preot, nu şi duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el
nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.
Avva Ioan era de obârşie din Basarabia şi s-a născut la Popeşti, în regiunea Soroca, în 1906.
Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos şi a rămas acolo, în aceeaşi chilie de la Colciu,
70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieşit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul
Munte, pentru oarecare treburi. A făcut ascultare şi duhovnicului său Ilie Vulpe, dar şi tatălui
său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijeşte-te să mori aici”. Între 1906 şi 1996 (05
decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har şi smerenie încât a ajuns la cea mai
adâncă nevinovăţie. Mare postitor – mânca din două în două zile – mare nevoitor – dormea cel mult trei ore din noapte, pe un
scăunel – mare ascet şi rugător – bătea metanii şi când îi sângerau picioarele, la bătrâneţe, iar medicamente n-a folosit
vreodată. Nu vorbea mult pentru că dacă nu te foloseai de tăcerea lui, nu aveai pentru ce să-i mai ceri sfat (şi adevărul este că
putem lua învăţătură despre smerenie, doar privindu-i chipul!). A considerat întotdeauna că „trebuie să începem cu frica de
Dumnezeu şi să terminăm cu dragostea pentru El. Între acestea două să punem multă smerenie şi rugăciune şi vom ajunge în
Împărăţia Cerurilor”. Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, aşa că şi-a rânduit toate
treburile cu două luni înainte, şi-a luat iertare de la toţi fraţii – şi de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui
Dionisie Ignat, care l-a şi împărtăşit – şi, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfinţit, a trecut la cele veşnice.
Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au
pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda:
„Mergeţi la liman şi aduceţi peştele cel mare”. Ar fi voit părinţii să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut şi au făcut ascultare. Şi
dacă au ajuns la ţărm au rămas miraţi că au văzut venind spre ei un peşte destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru
toţi timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică şi au dat slavă lui Dumnezeu..
Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guţu s-a întâlnit cu viitorul ministru al
Cultelor, Adrian Lemeni. Şi l-a întrebat tânărul atunci : „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?”
A zis lui bătrânul : „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”… Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând
ceva la grădină cu avva, i-a spus, uşor în glumă : „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne
trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când
îşi uitase deja vorba, a ţâşnit apă limpede mai la deal de chilie, la câţiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo îşi iau
apa şi în ziua de azi.
Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopediou. Şi luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul
i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis
către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ţi se întâmple!”. Astăzi îl puteţi găsi pe părintele
Athanasie nevoindu-se în aceeaşi obşte a Vatopedului. S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-şi voia înapoia
lui, dar s-a făcut şi fără griji şi-n felul ăsta şi-a agonisit pace şi odihnea astfel şi pe fraţi…
George Crasnean
http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2008/07/27/despre-avva-ioan-gutu/

IV. Batranul Ioan Gutu (5 decembrie 1996)

Batranul Ioan Gutu s-a nascut la Popesti - regiunea Soroca din Basarabia, in 1906. A facut scoala in satul sau natal, urmand
cele patru clase primare potrivit obiceiului vremii sale. Se pare ca a avut chemare inspre manastire de la o varsta tanara si a
auzit de batranul Ilie. In 1925, dupa ce a primit binecuvantarea tatalui sau, a plecat spre Athos si a mers direct la Schitul
Colciu. Tatal sau l-a vizitat mai tarziu la Colciu si i-a spus: “Ingrijeste-te sa mori aici!”. Aceasta dorinta a fost indeplinita de
ascultatorul fiu, care nu a parasit “chilia pocaintei sale” pana la moarte, sapte zeci de ani mai tarziu.
El a devenit ucenicul batranului Ilie si dupa aceea, dupa moartea acestuia, a unora dintre ceilalti ucenici ai batranului Ilie. A
fost tuns in monahism doi ani dupa sosirea sa, in 1927, fiind hirotonit diacon in 1929 (dupa moartea batranului Ilie) si apoi
preot, in 1931. Ultimul dintre ceilalti ucenici ai batranului a murit in 1951 si, pentru urmatorii patruzeci de ani, el a ramas intr-
o singuratate deplina, pana la sosirea parintelui Augustin in 1990, care inca mai traieste si astazi in Chilie.
Parintele Augustin are multe amintiri despre parintele sau duhovnicesc, batranul Ioan. Odata, luand parte la hramul Chiliei
Sfantul Gheorghe din apropiere, parintii vorbeau dupa slujba, dar parintele Ioan statea tacut. Un grec i-a cerut un cuvant de
folos, iar parintele Ioan a raspuns citandu-i pe Parintii Pustiei: “Daca nu poti trage folos din tacerea mea, atunci nici din
cuvantul meu nu vei trage folos.”
Alta data, cand altcineva i-a cerut un cuvant de folos, a spus: “Eu sunt un om simplu si nu am cuvinte de folos. Cer si eu de la
altii mai sporiti sfat si povatuire duhovniceasca. Dar daca vom implini fagaduintele calugaresti si vom savarsi calatoria vietii
asa cum am inceput-o, sa avem nadejde de mantuire!”.
El a iubit slujbele Bisericii si randuiala rugaciunii. A urmat neabatut tipicul zilnic al slujbelor si era mereu adancit in
rugaciunea inimii. Isi petrecea noptile in rugaciune, fie in chilia sa, fie in paraclis. Adesea se auzeau din chilia sa zgomote si
certuri, dar batranului Ioan nu-i placea sa vorbeasca despre aceste intamplari. Ucenicul sau Ilarion Dinca (care astazi locuieste
in Chilia Sfantul Ipatie a Manastirii Vatoped) marturiseste ca “daca parintele Ioan nu ar fi privegheat o noapte, ar fi fost ispitit
de diavol”. Dormea cel mult trei ore intr-o noapte, si aceasta o facea stand pe scaun.
Batranul Ioan avea darul rugaciunii. O pereche din Tesalonic, avansata in varsta, nu avea nici un copil. Prin rugaciunile
parintelui Ioan, le-a fost daruita o fetita. Alta data, izvorul de la chilie a secat si, la insistentele ucenicului sau, parintele Ioan s-a
rugat pentru apa. Curand apa a tasnit si n-a mai secat niciodata.
“Pe scurt - spune parintele Augustin - era un model de umilinta in toate: hainele sale, mancarea, chilia, vorba sa,… in toate.”
Intrebat care sunt faptele bune care se potrivesc cel mai bine cu iubirea, parintele Ioan a spus: “Sa-i iubim pe toti in mod egal,
dar sa incepem cu frica lui Dumnezeu si sa sfarsim cu dragostea de Dumnezeu, care este cununa tuturor faptelor bune. Mai
multa rugaciune, mai multa smerenie, mai multa dragoste de Dumnezeu ne vor conduce cu usurinta spre Imparatia Cerurilor…
Sa ne rugam unii pentru altii si sa speram ca Dumnezeu nu ne va parasi… Totusi, noi nu ne putem mantui fara ispite, rabdare si
pocainta”.
Privirea parintelui Ioan era senina si cuvintele sale erau linistite. “Cineva trebuia sa aiba multa rabdare pentru a-l asculta”, a
spus ucenicul sau. El avea maini mari si purta intotdeauna haine modeste. A suferit mult, mai ales inspre sfarsitul vietii sale,
cand picioarele sale s-au umflat si sangerau uneori in timpul privegherilor lui de toata noaptea, dar el nu s-a plans si nu si-a
neglijat niciodata randuiala sa de rugaciune, si a refuzat sa consulte medici. De asemenea, Dumnezeu l-a invrednicit sa-si
cunoasca dinainte ceasul mortii sale, pe care l-a dezvaluit ucenicului sau cu doua luni inainte de a trece la Domnul.
Duminica, 3 decembrie 1996, parintele Ioan s-a impartasit cu Sfintele Taine. Marti, la ceasul al noualea, a fost spovedit de
parintele Dionisie Ignat, dupa care el a cerut iertare de la vietuitorii Chiliei Sfantul Gheorghe.
Batranul Dionisie Ignat marturiseste despre batranul Ioan: “A venit la Muntele Athos in decembrie 1926. Cand a venit,
parintele duhovnicesc pe care l-a intalnit a fost parintele Ilie, dar in scurt timp toti acesti batrani au murit, si el a ramas singur
timp de aproape 20 de ani.
Noi am trait cu parintele Ioan ca fratii. Nu era nici o deosebire intre cele doua chilii ale noastre. Totdeauna tineam toate
praznicele impreuna.
A fost un foarte bun monah, si era foarte strict in vietuirea sa monahala. Au incercat altii sa locuiasca cu el, dar nu au fost in
stare. El era numai preot, nu si duhovnic. De cand a murit ultimul parinte duhovnicesc din Chilie, din smerenie, el nu a mai
slujit niciodata. (…)
Parintele Ioan a mers pe calea cea obisnuita a calugarului athonit. In Postul Mare, in primele trei zile ale primei saptamani, el
nu manca nimic, iar apoi manca o data la doua zile. Dar el nu a spus nimanui altcuiva ceea ce facea. Era o taina. El tinea la
modelul si randuiala vietuirii monahale. Biserica are tot ceea ce este necesar pentru mantuirea noastra. Trebuie numai sa
implinim ceea ce ea ne spune. Dintre cei pe care eu i-am intalnit sau cunoscut, el a facut aceasta mai mult ca oricine altcineva
din ziua de azi.
Exista o tendinta de a ne cauta mantuirea in lucruri exotice, aceasta in timp ce ignoram lucrurile care ne sunt aproape si pe care
le putem face cu sporire duhovniceasca. Exista putini care sunt alesi in mod special de Dumnezeu, iar acesti alesi adesea
actioneaza pe cai tainice. Dar, pentru majoritatea oamenilor, trebuie parcurs drumul cel obisnuit.
In 1990 a venit parintele Augustin. Chiar daca in ultimii ani parintele Ioan a fost foarte bolnav, el a tinut la tipicul sau de viata
monahala pana la ultima sa suflare - aceasta inseamna Rugaciunea lui Iisus, privegherile si celelalte, cel mai important lucru
pentru un monah. El a fost cel mai riguros implinitor al vietii monahale pe care l-am cunoscut vreodata, un monah dintre cei
mai buni si un om foarte ravnitor si bun”.
In ziua mortii sale, batranul Ioan si-a pierdut putinta de a vorbi, insa mintea sa era limpede. Mai tarziu, cand ucenicul sau a
mers sa tina privegherea pentru Sfantul Nicolae, parintele Ioan a adormit intru Domnul. Era 5/18 decembrie, pomenirea
Sfantului Sava cel Sfintit, in 1996.
http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbesc-parinti-athoniti-danion-vasile-marian-maricanu/iv-batranul-ioan-
gutu-5-decembrie-1996/

Parintele Ioan Gutu

Parintele Ioan Gutu a fost unul dintre marii parinti romani rugatori din Sfantul Munte Athos. Nascut in anul 1906, in regiunea
basarabeana Soroca, si trecut la cele vesnice in ziua de 5 decembrie 1996, in chilia sa din Sfantul Munte, parintele Ioan Gutu a
trait si a murit intr-o smerenie desavarsita.
Ca un adevarat testament duhovnicesc, parintele Ioan Gutu ne-a lasat cuvantul dupa care el insusi si-a intocmit faptele: "Sa
iubim toate faptele cele bune in mod egal, dar sa incepem cu frica de Dumnezeu si sa terminam cu dragostea pentru El, care
este cununa tuturor faptelor bune. Rugaciunea sa mearga inaintea tuturor faptelor bune. Mai multa rugaciune, mai multa
smerenie, mai multa dragoste de Dumnezeu ne vor conduce cu usurinta spre Imparatia Cerurilor. Sa ne rugam unii pentru altii
si sa avem nadejde ca nu ne lasa Dumnezeu. Totusi, noi nu ne putem mantui fara ispite, rabdare si pocainta."
Parintele Ioan Gutu de la Colciu
Parintele Ioan Gutu s-a nascut in anul 1906, in localitatea basarabeana Popesti, regiunea Soroca. In anul 1926, dupa ce va
termina cele patru clase primare, potrivit obiceiului vremii, la varsta de numai 19 ani, tanarul Ioan va pleca in Sfantul Munte
Athos, unde se va aseza in schitul vatopedin "Colciu", in chilia inchinata Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.
Peste numai doi ani de ucenicie, in anul 1927, tanarul a fost tuns in monahism. Peste alti doi ani, in anul 1929, el va fi hirotonit
ierodiacon, iar mai apoi, in anul 1931, ieromonah. Incepand cu anul 1951, vreme de aproape patruzeci de ani, parintele Ioan
Gutu va petrece singur la Colciu, toti ceilalti vietuitori trecand treptat la cele vesnice.
Mai tarziu, in urma unei vizite facute la chilia athonita de la Colciu, tatal sau, bucuros de curatenia vietii fiului sau, i-a spus
acestuia din urma: "Ingrijeste-te sa mori aici!" Astfel, in chilia de la Colciu, el va va petrece in nevointe duhovnicesti pana la
moarte, adica vreme de peste saptezeci de ani. In tot acest timp, parintele Ioan Gutu nu a plecat din Sfantul Munte decat numai
o singura data, iar atunci din ascultare de duhovnicul sau, ieromonahul Ilie Vulpe.
Despre acest ieromonah smerit, parintele Dionisie Ignat, vietuitor in Chilia Sfantul Gheorghe - Colciu, spune: "Parinte
duhovnicesc i-a fost parintele Ilie Vulpe, dar in scurt timp batranii au murit si el a ramas singur zeci de ani. Noi am trait cu
parintele Ioan ca fratii: nu era nici o deosebire intre cele doua chilii ale noastre. Toate sarbatorile si toate praznicele mari,
vesnic le-am facut la un loc. Parintele Ioan Gutu a fost cel mai riguros implinitor al vietii monahale pe care l-am cunoscut
vreodata, un monah dintre cei mai buni si un om foarte ravnitor si bun. Au incercat si altii sa locuiasca cu el, dar n-au fost in
stare. Era doar preot, nu si duhovnic. De cand a murit ultimul parinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit
niciodata."
Pentru toti cei care l-au cunoscut, desi nu spovedea, parintele Ioan Gutu a fost cu adevarat un mare parinte duhovnicesc: postea
tot timpul, mancand numai o data la cateva zile; priveghea tot timpul, noaptea odihnindu-se numai cateva ceasuri; se ruga tot
timpul, facand nenumarate metanii.
Odata, cand un frate mai tanar i-a cerut cuvant de folos parintelui Ioan, acesta din urma i-a spus: "Eu sunt un om simplu si nu
am cuvinte de folos. Cer si eu de la altii mai sporiti sfat si povatuire duhovniceasca. Dar, daca vom implini fagaduintele
calugaresti si vom savarsi calatoria vietii asa cum am inceput-o, sa avem nadejde de mantuire."
In ultimii ani ai vietii sale, din pricina nevointelor si a indelungatilor ani, parintele s-a imbolnavit. Chiar si asa, nechemand nici
un medic, el si-a continuat pana in sfarsit canonul sau monahal, nimic lasand deoparte. Pentru aceasta, cu mai bine doua luni
inainte de trecerea sa la cele vesnice, parintele a spus ucenicului sau data plecarii sale din aceasta lume.
Parintele Ioan Guta a adormit in Hristos in ziua de 5 decembrie 1996, la varsta de 91 de ani, dupa o viata sfanta. In ziua de 3
decembrie, el s-a spovedit la parintele Dionisie Ignat, a participat la slujbele din zi si s-a impartasit cu Sfintele Taine. Mai apoi,
cerandu-si iertare de la toti vietuitorii din Colciu, parintele s-a retras linistit in chilia sa. Potrivit ucenicului sau, ieromonahul
Augustin, parintele Ioan Gutu a fost "un model de smerenie in toate: la imbracaminte, la mancare, la chilie, la vorba... in toate;
am invatat multe de la dansul".
Teodor Danalache

Ieroschimonahul Ioan
(1905 – 1996)
Chilia “Nasterea Sfântului Ioan Botezãtorul” – Colciu Mãnãstirea Vatopedu Sfântul Munte Athos
S-a mutat la cele vesnice cel mai vârstnic Pãrinte român din Sfântul Munte.
În Sihãstria Colciu a Mãnãstirii Vatopedu, la Chilia româneascã cu hramul “Nasterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, în anul 1926,
la 19 ani a intrat sub ascultarea Bãtrânului Ilie (Vulpe), tânãrul Ioan Gutu. S-a nãscut în 1905, în Basarabia, din pãrinti
binecredinciosi. A ucenicit în vremea pãrintilor Ilie (Vulpe), Eftimie, Gherontie si Paisie, care unul câte unul s-au stins.
Pãrintele Ioan devine superiorul chiliei. Dintre ultimii ucenici ai Pãrintelui îi amintim pe Protosinghelul Gamaliil (Boboc),
pãrintii Gheorghe, Prodromu, Augustin (ultimii sase ani). A plecat la Domnul pe 5 decembrie 1996, la 91 de ani.
Ultimul dintre ucenici (de altfel, azi, unicul vietuitor al chiliei), Pãrintele Augustin ne spune despre Pãrintele Ieroschimonah
Ioan cã a început viata monahalã cu binecuvântarea tatãlui sãu, care vizitându-l o datã în Sfântul Munte, îi spune: “Ai grijã,
aici sã mori!”. A împlinit acest cuvânt, rãmânând statornic 70 de ani la chilia de metanie, o singurã datã întorcându-se, pentru
oarecare nevoie, în tarã.
În ce priveste viata pilduitoare a Pãrintelui Ioan, ucenicul îsi aminteste cã o datã, la hramul chiliei românesti “Sf. Gheorghe” –
Colciu, dupã terminarea slujbei, pãrintii stãteau de vorbã. Un grec cere cuvânt de folos, iar Pãrintele Ioan îi rãspunde: “Dacã nu
te folosesti de tãcerea mea, nici de cuvântul meu nu te vei folosi...”.
Altã datã, cerându-i-se, de asemenea, un cuvânt de folos, Pãrintele zice: “... eu sunt un om simplu si nu am cuvinte de folos.
Cer si eu de la altii mai sporiti sfat si povãtuire duhovniceascã. Dar dacã vom împlini fãgãduintele cãlugãresti si vom sãvârsi
cãlãtoria vietii asa cum am început-o, sã avem nãdejde de mântuire”.1
Iubea slujbele bisericesti si pravila. Zilnic împlinea cele sapte Laude si se îndeletnicea cu rugãciunea inimii. Noaptea petrecea
în rugãciune, sau în chilie, sau în paraclis. Adeseori se auzea gãlãgie si ceartã în chilia Pãrintelui, lucruri despre care nu-i
plãcea sã pomeneascã. Ucenicului sãu Ilarion (azi la chilia “Sf. Ipatie” din Sfântul Munte) i-a mãrturisit cã “dacã într-o noapte
nu fac priveghere, sunt necãjit de diavoli”.2 Dormea, sezând, cel mult trei ore.
Pãrintele avea darul rugãciunii. O familie din Tesalonic, înaintatã în vârstã, nu avea copii. Sunt dãruiti de la Dumnezeu cu o
fetitã, prin rugãciunile Pãrintelui. Izvorul chiliei fiind secat, la insistentele ucenicului Pãrintele se roagã pentru ca sã fie apã.
Dupã un an, izvorul s-a umplut, ba mai mult, de atunci n-a mai secat vreodatã.
“În rezumat – spune Pãrintele Augustin –, a fost un model de smerenie în toate: la îmbrãcãminte, la mâncare, la chilie, la
vorbã... în toate. Am învãtat multe de la dânsul”.
Întrebat ce fapte bune se cuvine sã iubim mai mult, Pãrintele zice: “Sã le iubim pe toate egal, dar sã începem cu frica de
Dumnezeu si sã sfârsim cu dragostea de Dumnezeu, care este cununa tuturor faptelor bune. Rugãciunea sã meargã înaintea
tuturor faptelor bune. Mai multã rugãciune, mai multã smerenie, mai multã dragoste de Dumnezeu si de oameni ne duc cel mai
usor întru Împãrãtia cerurilor... Sã ne rugãm unii pentru altii si sã avem nãdejde cã nu ne lasã Dumnezeu”, însã “nu ne putem
mântui fãrã ispite, fãrã rãbdare si fãrã pocãintã”.
Privirea Pãrintelui era seninã. Cuvântul, foarte calm. “Trebuia sã faci rãbdare pentru a-l asculta”, zice ucenicul. Avea mâinile
mari. Purta haine tare modeste. A suferit mult, fãrã cârtire. I se umflau picioarele. N-a folosit niciodatã medicamente, doar
ceaiuri. A refuzat chiar si doctorul. Înainte cu douã luni îi spune ucenicului cã va pleca la Domnul. Îi încredinteazã toate cele
ale chiliei. Chiar si ultimele rude din tarã îl viziteazã pe neasteptate.
Duminicã, 3 septembrie 1996, Pãrintele se împãrtãseste. Marti, pe la ceasul al nouãlea, i se face dezlegare de cãtre Pãrintele
Dionisie Ignat, dupã care îsi cere iertare de la obstea Chiliei mari “Sf. Gheorghe”.
“Amândoi am venit în Sfântul Munte în 1926. Am trãit cu Pãrintele Ioan ca fratii. N-a fost deosebire între aceste douã chilii,
sub nici un motiv. Toate sãrbãtorile si toate praznicele mari, vesnic le-am fãcut la un loc. La noi erau doi preoti, iar la dânsii
erau trei. Pãrintele Ioan Gutu a fost un cãlugãr din cei buni, foarte osârduitor. Nu i-a lipsit pânã la ultima suflare biserica si
canonul, lucrurile cele dintâi pentru monah... A fost un om bun”, mãrturiseste Pãrintele Dionisie.
Pãrintele Ioan nu mai putea vorbi, însã avea mintea limpede. Mai târziu, ucenicul se duce sã facã Vecernia, vecernie mare,
Vecernia “Sfântului Nicolae”, vreme în care Pãrintele adoarme în Domnul.
“Fericit bãrbatul” Ioan Ieroschimonahul, care se slobozeste acum ca o “luminã linã”, dupã cuvântul Domnului, în pace. Amin.
Frumoasã si nestiutã i-a fost viata si fericitã mutarea la cele de Sus.
F. I.
Bibliografie
1, 3 – Ioanichie Bãlan, Mãrturii românesti la locurile sfinte, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, 1986, p. 427
2 – Synaxis, Mãnãstirea Vatopedu, Sfântul Munte, nr. 3. p. 12.
(“Epifania”, nr. 5/1998)
http://www.nistea.com/Ioan_Colciu.htm
Sf Calinic
http://www.google.ro/imgres?
q=sf+calinic&um=1&hl=ro&sa=N&biw=1280&bih=709&tbm=isch&tbnid=vhUkRQlpJzW1DM:&imgrefurl=http://www.mes
ageruldevalcea.ro/traditii/sfantul-calinic-de-la-
cernica&docid=F1WhXGs_n41DuM&imgurl=http://www.mesageruldevalcea.ro/wp-content/uploads/2011/04/sf-calinic-de-la-
cernica.jpg&w=600&h=976&ei=8RrpTuWhIJKssAap8LnWBw&zoom=1&iact=hc&vpx=585&vpy=312&dur=5276&hovh=2
86&hovw=176&tx=98&ty=266&sig=103346784712239116523&page=1&tbnh=164&tbnw=108&start=0&ndsp=21&ved=1t:
429,r:17,s:0