Tango în pașii fulgilor de nea

E iarnă, copacii zâmbesc ironic pudrați de cristale,

/ În timp ce eu, nostalgic sorb din vraja iernii ce avea să devină un castel destr ămat din cauza
visurilor,
/ Și ea nu mai vine...
/ Ceva îmi răsună în minte: E vocea ei sau glasul duios al bunicii mele ce fredona cu lacrimi în
ochi poezia lui G.Coșbuc, ,,În oglindă"?
/ Stau, arunc paharul melancoliei, și sar în valurile furibunde ale Iluziei:
Nu, nu privi în trecut, privește luna, ce dansează în lumina palid ă a destinului.
Asta e de fapt viața
/ Lacrimi, durere, bucurie, decepție îmi șoptesc stelele îmbătate de mirosul s ărb ătorilor de iarn ă...