Arhitectura renascentista

Arhitectura perioadei renascentiste reprezinta stilul arhitectural care s-a

dezvoltat intre inceputul secolului al XV-lea si sfarsitul secolului al
XVI-lea. Una dintre principalele caracteristici ale acestui stil este
readucerea la viata si perfectionarea unor anumite elemente ale
arhitecturii romane din Antichitate. Cu toate ca perioada antica
greceasca a precedat epoca romana, arhitectii perioadei renascentiste nu
i-au acordat atentie. Din punct de vedere temporal, arhitectura
renascentista se situeaza intre arhitectura gotica si cea baroca.

Desfasurare

Conceptul de ‚renastere’ provine din limba italiana si inseamna

‚reinviere’. Termenul a fost folosit pentru prima data pentru a desemna
aceasta perioada de catre arhitectul si pictorul italian Giorgio Vasari
(1511-1574).

Renasterea poate fi impartita in trei perioade, si anume Renasterea

timpurie (cca. 1400-1500), Perioada de apogeu a Renasterii (1500-1525)
si Renasterea tarzie (cca. 1520-1600), iar mai apoi Manierismul (cca.
1520-1600) si Palladianismul (cca. 1540-1600, raspandit indeosebi in
Anglia).

Aparitia stilului arhitectural renascentist

Arhitectul si sculptorul italian Filippo Brunelleschi (1377-1446) este

considerat parintele Renasterii. Brunelleschi, originar din Florenta, a
inteles relatiile geometrice prin studiile structurilor geometrice pe care
le-a intreprins, transpunand aceste relatii in desene. Preocupandu-se cu
studiul arhitecturii romane, acesta a capatat cunostinte despre structurile
simetrice ale cladirilor. Astfel, una nu putea sa existe fara cealalta.
Sistemul gotic de pana atunci nu i s-a parut insa suficient de concludent.

In 1419, Brunelleschi a proiectat orfelinatul Ospedale degli innocenti,

prima cladire renascentista, a carei constructii s-a incheiat in 1427. A
urmaat construirea bisericilor San Lorenzo si San Spirito, care au purtat
de asemenea noua semnatura a arhitectului.

Printre arhitectii de seama care au adoptat, de asemenea, acest stil, se

numara Michelozzo (1396-1472) si Leon Battista Alberti (1402-1472).

De-a lungul secolului al XV-lea, stilul renascentist a continuat sa se

raspandeasca in Italia. Curtile regale au incurajat raspandirea noului stil,
fiind construite noi biserici si palate.

In timpul apogeului Renasterii, au fost construite cladiri mai sofisticate,

mai bogat decorate, al caror stil arhitectural se diferentia semnificativ de
stilul adoptat in Roma Antica. O importanta deosebita a fost acordata
cupolei/domului. Unii dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestei
perioade sunt Donato Bramante (1444-1514), Antonio da Sangallo
(1485-1546) si Rafael (1483-1520).

Apogeul perioadei renascentiste a fost urmat de Manierism; apare astfel

o scindare de arhitectura Renasterii. Asadar, Giulio Romano (1499-
1546), Baldassare Peruzzi (1481-1536) si Michelangelo (1475-1564) au
adoptat un stil arhitectural foarte diferit.

Pentru ca in secolul al XVI-lea, arhitectii italieni erau foarte cautati si in

celelalte tari europene, stilul renascentist s-a raspandit, intr-un final, si in
afara Italiei. De asemenea, arhitecti precum Inigo Jones, Juan Bautista
de Toledo sau Philibert de l'Orme, care nu erau italieni, dar care
studiasera in Italia, au adus noul stil in tarile lor de origine.

Arhitectura

O caracteristica tipica a stilului architectural renascentist era accentuarea

proportiilor, a simetriei, a permutarii componentelor, dar si a geometriei,
asa cum toate aceste elemente erau prezente in arhitectura cladirilor din
Roma antica.

Astfel se realizeaza un aranjament fix de coloane si de pilastri. In plus,

proportiile structurilor arhitecturale gotice au fost inlocuite de
constructia de cupole, arcade si nise. Arhitectii renascentisti au urmat, in
esenta, caracteristicile de proiectare ale romanilor.

De exemplu, au preluat vechiul lor ordin de coloane. Totusi, de vreme ce

cladirile aveau alta intrebuintare in perioada renascentista decat in
vremea Imperiului Roman, a fost nevoie de unele modificari astfel incat
cladirile precum bisericile sa poata atinge scopul pentru care au fost
construite.
Cele mai des intalnite caracteristici ale cladirilor renascentiste erau
cupolele, rar intalnite in Evul Mediu. Cupolele ofereau cladirilor un
aspect mai impozant. De asemenea, cladirile renascentiste se remarca
prin cupole lipsite de nervuri, formate din segmente sferice si
semisferice.

Printre cele mai cunoscute cladiri din perioada renascentista se numara

si noua basilica a Sf. Petru din Roma, in constructia careia au fost
implicate numerosi artisti importanti, precum Donato Bramante, Rafael,
Baldassare Peruzzi si Michelangelo.

Constructii renascentiste

A. Renasterea timpurie: casele din orase (palazzi): Plinte realizate in

zidarie Rustica sau Bossen, vizibile si in zidaria din partea de sus, cu
randuri de ferestre clar structurate, partea orizontala bine accentuata,
etajele bine separate unele de altele, modest impodobite, putine elemente
de decor, cu o structura inchisa asemanatoare unui bloc. Proportii
impresionante, materiale de constructie vizibile, diviziune clara a
elementelor cladirii (etaje, ferestre, intrari).

B. Au urmat: vilele din perioada renascentista (case de la tara). Case

la tara ce erau folosite de oraseni drept ‚statiuni sau locuinte secundare’,
inconjurate de gradini de marimea parcurilor, insa nu nemaifiind folosite
pentru agricultura.
Villa La Rotonda realizata de Andrea Palladio

Constructia Villa Capra “La Rotonda”, numita si “Villa Rotonda”,

situata langa Vicenza, a fost inceputa de Andrea Palladio in 1568.

Acest proiect si stil architectural a fost adesea imitat, lucru care a dus
mai tarziu la aparitia unui alt stil, “palladismul”, care s-a raspandit in
intreaga Europa, dar mai ales in Anglia.