Sunteți pe pagina 1din 101

Politici comerciale

macroeconomice
• La nivelul Uniunii Europene, politica comercială
trebuie privită în contextul a două dintre realitățile
actuale: importanța Uniunii ca actor mondial major
și modul în care globalizarea contribuie la
schimbarea mediului internațional.
• UE este cea mai mare economie din lume, cel mai
mare exportator și importator, principalul
investitor și beneficiar al investițiilor străine și cel
mai mare donator de ajutor. Deși reunește doar 7
% din populația mondială, Uniunea deține peste un
sfert din rezervele mondiale de bogăție, măsurate
de produsul intern brut (PIB) – valoarea totală a
bunurilor și serviciilor produse.
• Comerțul exterior al UE cu bunuri și servicii
reprezintă 35 % din PIB-ul său, fiind cu cinci
puncte procentuale peste cel al SUA. Datorită
dimensiunilor pieței sale, UE importă tot
atâtea produse agricole din țările în curs de
dezvoltare ca și Australia, Canada, Japonia,
Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii la
un loc.
• Această deschidere este o sursă de putere, pentru
că lumea în care trăim este în continuă schimbare.
Globalizarea – efect al dezvoltării tehnologice și al
liberalizării economiei – permite bunurilor,
serviciilor, capitalului, companiilor și persoanelor să
ajungă ușor aproape peste tot în lume.
• Politica comercială a UE este o parte integrantă a
strategiei Europa 2020 care vizează stimularea
ocupării forței de muncă și crearea unei economii
mai moderne, viabile și sustenabile. Menținerea
unei economii interne dinamice obligă Uniunea să
fie din ce în ce mai competitivă în străinătate.
• Liberalizarea comerțului creează noi
oportunități pentru inovare și permite o mai
mare creștere a productivității. Fluxurile
comerciale și de investiții susțin și promovează
ideile și inovarea, noile tehnologii și
cercetarea de vârf, aducând astfel îmbunătățiri
produselor și serviciilor de care au nevoie
oamenii și întreprinderile.
 Experiența statelor membre arată că o
deschidere de 1 % a economiei determină o
creștere de 0,6 % a productivității muncii în
anul următor. Printre avantajele care decurg
din activitățile comerciale se numără prețurile
mai mici și o gamă mai variată de opțiuni
pentru consumatori, deoarece produsele
importate (alimente, bunuri de consum și
componente pentru produsele fabricate în
Europa) devin mai ieftine.
• Cu mulți ani în urmă, când schimburile
comerciale se limitau la trecerea mărfurilor
fizice dintr-o parte a lumii în alta, negocierile
se concentrau aproape exclusiv asupra cotelor
și taxelor vamale.
• Acum, când economiile sunt mai complexe,
politica comercială acoperă o gamă largă de
activități și practici: servicii, drepturi de
proprietate intelectuală (DPI), investiții străine
directe, standarde pentru sănătatea plantelor
și a animalelor, standarde pentru bunuri
industriale și neindustriale, practici de
acordare a licențelor, impozite interne etc
• Politica comercială comună reprezintă,
ansamblul de măsuri, instrumente, politici
aplicate în domeniul relaţiilor comerciale externe
al Uniunii Europene.
• În sens restrâns, politica comercială comună
presupune crearea unei uniuni vamale între
statele membre ale Uniunii Europene, aplicarea
unor principii uniforme cu privire la modificarea
taxelor vamale, stabilirea de taxe vamale şi
încheierea de acorduri comerciale cu ţările terţe
(nemembre U.E.), elaborarea şi implementarea
politicii vizând regimul comun de import şi export
etc.
• În sens larg, politica comercială comună
derivă în mare măsură din regulile cuprinse în
acordurile încheiate în cadrul OMC. Baza
politicii comerciale comune o constituie tariful
vamal comun aplicat în relaţiile cu ţările terţe.
Regulile comune de export şi de import sunt
completate şi sprijinite de reglementările
comune cu privire la măsurile anti-dumping şi
de salvgardare, măsurile împotriva
subvenţiilor la import sau a practicilor ilicite
de comerţ, precum şi restricţiile cantitative şi
interdicţiile comerciale în probleme de politică
externă .
• Instrumente Politicii Comerciale:
• tariful vamal comun;
• Tariful Integrat al Comunităţilor Europene
(TARIC);
• politica de import;
• politica de export;
• produse neliberalizate la import sau export;
• măsurile de protecţie comercială.
 Tariful vamal comun
 Acest tarif este comun tuturor Statelor
Membre UE, nivelul taxelor vamale fiind
diferit însă de la un produs la altul și are rolul
de a:
 evita distorsionarea schimburilor prin
intermediul taxelor vamale;
 evita orientarea schimburilor în funcţie de
nivelul mai scăzut al taxelor vamale în
anumite ţări;
 răspunde nevoii de a menţine controlul la
frontiera externă.
• Tariful vamal comun are două componente:
taxele vamale şi nomenclatorul tarifar.
a) Taxele vamale
Mitul “taxei neutre” (în raport cu structura
prețurilor de pe piață; care să nu distorisioneze
structura producției)
Criterii de clasificare
– Scopul (nivelul) impunerii
– Obiectul impunerii (tipul operațiunii de comerț
exterior avute în vedere)
– Modul de percepere/prelevare (sau calcul)
– Modul de stabilire de către stat
• Taxele vamale dupa scopul impunerii
Cu caracter fiscal:
–Nivel în general redus
– Scopul este obținerea de venituri la bugetul
de stat
– Apar chiar și la produse care nu sunt realizate
la intern (sau sunt, dar în cantități foarte
reduse)
Cu caracter protecționist
– Nivel mai ridicat
– Se urmărește reducerea forței concurențiale a
importurilor
Obs.: este dificil de precizat unde încetează
caracterul fiscal și începe cel protecționist
• Taxele vamale dupa obiectul impunerii
De import
– Principalul mijloc de protejare a anumitor
sectoare interne; cele mai răspândite taxe
– Lovesc întreg lanțul valoric-economic (de la
producătorul străin, trecând prin
intermediar/comercianți, și până la
consumatorii autohtoni și producătorii interni
care se folosesc de produsele din import pe
post de input-uri sau factori de producție
De export
– Nu au o largă răspândire
– Vizeaza un nomenclator relativ redus de
produse
Pot urmari obiective precum:
Ridicarea prețului la produsele indigene pe
piața internațională în caz că țara cu pricina
este furnizor internațional important à nu
prea are șanse;
Limitarea anumitor exporturi (de materii
prime, de pildă, pentru a încuraja prelucrarea
acestora în țară și dezvoltarea de noi sectoare)
Contracararea practicii de tip prețuri de
transfer ale companiilor multinaționale
Evitarea acuzării unor producători interni de
dumping în afara granițelor țării
De tranzit
–Nivel redus
– Scop fiscal
• Taxele vamale dupa modul de percepere
• Ad valorem
– cota procentuală din valoarea în vamă a
mărfurilor (x%*vv)
– cel mai vechi tip de taxe
– ușor de perceput și gestionat
– inconveniente (din perspectiva statului):
osensibilitate ridicată față de oscilatiile
conjuncturale de preț
onu elimină abuzuri de tipul nefacturării
mărfurilor la preț real din considerente de
evaziune fiscală vamală
• Specifice
– O anumită sumă pe unitatea fizică de marfă
importată (X u.m./ buc., t, metru cub etc.)
– Greoaie și complexă: tarif vamal detaliat,
stufos; completari și revizuiri frecvente ce nu
au o largă răspândire pe plan internațional
– Avantaje (din perspectiva statului): nu
depinde de valoarea în vamă (deci evaziunea
e în bună măsură evitată) și nu fluctuează în
aceeași măsură ca cele ad-valorem o dată cu
modificările conjunturale ale prețurilor
Mixte
- în plus față de un procent ad-valorem la
valoarea în vamă a fiecărei unități fizice, se mai
percepe (eventual numai temporar) și o taxă
specifică.
Ex: (5% ad-valorem + 3 RON/buc)
• Taxele vamale după modul de stabilire de către
stat
• Autonome (sau generale)
– Stabilite în mod independent, nu pe baza unor
tratate sau convenții bi sau multilaterale (regim
“în afara” clauzei națiunii celei mai favorizate
(CNCMF))
– Nivel foarte ridicat (prohibitive)
– Nu fac obiectul negocierilor
Convenționale (contractuale; sau de bază)
– Stabilite prin convenții sau acorduri bi sau
multilaterale
– De regulă sunt taxele aferente relațiilor
comerciale normalizate prin acordarea
regimului CNCMF (de ex. în interiorul OMC)
– Nivel semnificativ mai redus decât cele
autonome
– Fac, de regulă, obiectul negocierilor
Preferențiale (de favoare)
- Foarte reduse (chiar zero)
– Sunt derogare de la CNCMF
–Se aplică în interiorul acordurilor preferențiale
(U.E., S.G.P., S.G.P. C. etc)
– Sunt negociate
De retorsiune (de răspuns)
– Antidumping (împotriva practicii de dumping, în
vederea contracarării marjei de dumping)
– Compensatorii (împotriva practicii de
subvenționare a exporturilor, în vederea
compensarii cuantumului subvenției)
• Se percep ca taxe vamale suplimentare
b) Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC)
TARIC cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni
(codificate cu doua cifre suplimentare sau cu un cod
adiţional) create pentru a face distincţie între diverse
aspecte: eliminarea tarifului, cotele tarifare, preferinţele
tarifare (inclusiv cote şi plafoane de tarifare), sistemul
generalizat de preferinţe tarifare (SGP) aplicabil ţărilor în
curs de dezvoltare, taxe antidumping şi cu caracter
protecţionist, taxe cu caracter protecţionist, componente
agricole, valori per unitate, valori standard de import,
preţuri de referinţă şi minime, interziceri la import,
restricţii la import, supravegherea importurilor,
interziceri la export, restricţii la export, supravegherea
exportului, refinanţarea exportului.
• TARIC-ul poate fi accesat direct pe site-ul web
al UE, de unde se pot obţine informaţii
detaliate cu privire la taxele vamale şi alte
elemente ale regimului de import (SGP, regim
preferenţial, taxe antidumping) pe produs
(conform NC) şi ţară de origine.
 c)Importul reprezintă o „operaţiune
comercială de cumpărare din străinătate a
unor bunuri materiale şi/sau servicii contra
unei cantităţi de monedă convenită, implicând
trecerea de către acestea a frontierei vamale a
importatorului.
 Importul poate fi:direct şi indirect; de bunuri
materiale şi de servicii; propriu-zis şi de
completare; temporar şi permanent; cu plata
imediată şi cu plata amânată”.
• Regimul de import constă în intrarea definitivă a
mărfurilor în ţară, cumpărarea de o persoană
juridică naţională, în urma acordurilor
contractuale între părţi, acordarea statutului de
marfă indigenă după efectuarea formalităţilor
vamale şi comerciale şi comercializarea la intern.
Bunurile indigenate beneficiază de acelaşi regim
ca bunurile naţionale. Regimul de import este cel
mai important şi complex, din punct de vedere al
importanţei şi al aplicării formalităţilor vamale,
măsurilor de politică comercială şi fiscală.
 La import după efectuarea formalităţilor de
vămuire, autorităţile încasează datoria vamală
aferentă drepturilor de import.
 Drepturile de import sunt taxa vamală,
comisionul vamal, suprataxa vamală, taxa pe
valoarea adăugată, accize pentru anumite
categorii de mărfuri, eventuale taxe de
răspuns la tratamente comerciale nefavorabile
din partea ţării exportatoare.
 Pentru aplicarea corectă a tarifului vamal
trebuie constatată originea mărfurilor. Foarte
important pentru aplicarea corectă a tarifului
vamal este declararea corectă a valorii în
vamă.
 Valoarea în vamă se poate determina după
mai multe reguli.
 Valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi
valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv
plătit sau de plătit când acestea sunt vândute
pentru export cu destinaţia ţării de import.
• Valoarea în vamă, dacă nu poate fi aplicată în
baza valorii de tranzacţie se poate calcula în baza
altor reguli.
Astfel, valoarea în vamă va fi valoarea de
tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru
export cu destinaţia aceleiaşi ţări de import şi
exportate în acelaşi moment sau aproape în
acelaşi moment cu mărfurile de evaluat sau
valoarea în vamă va fi valoarea de tranzacţie a
mărfurilor similare vândute pentru export, cu
destinaţia aceleiaşi ţări de import şi exportate în
acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment
cu mărfurile de evaluat.
Dacă nu poate fi determinată, după regulile
enunţate, valoarea în vamă va fi valoarea
preţului unitar al mărfurilor identice sau
similare importate şi vândute în ţara de import
în aceeaşi stare în care au fost importate.
Valoarea în vamă dacă nu poate fi calculată conform
regulilor anterioare, cu condiţiile aferente acestora,
se va baza pe o valoare calculată care va fi egală cu
totalul costului sau valorii materiilor prime şi
cheltuielilor de fabricaţie pentru producerea
mărfurilor importate.
Valoarea în vamă dacă nu poate fi determinată pe
baza celor enunţate va fi determinată, conform
articolului 7 din Articolul VII GATT, adică prin
mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi
prevederile generale ale dispoziţiilor din prezentul
Articol şi pe baza datelor disponibile în ţara de
import.
 d)Exportul reprezintă o „operaţiune
comercială de vânzare a unor bunuri
materiale şi/sau servicii către persoane fizice
sau juridice dintr-o altă ţară în schimbul unei
sume dintr-o valută convenită. Cuprinde
exportul de mărfuri (bunuri corporale, stabile)
şi exportul invizibil (servicii). Exportul reflectă
nivelul şi structura economiei naţionale, ca şi
capacitatea acesteia de a valorifica, în
avantajul propriu, participarea la circuitul
economic mondial”.
• Regimul de export constă în ieşirea definitivă a
mărfurilor naţionale de pe teritoriul ţării
exportatoare sau expeditoare şi vânzarea
acestora pe piaţa externă, conform acordurilor
comerciale dintre părţile contractante. De
regulă, în majoritatea statelor taxa vamală la
export este de 0%.
e) Produse neliberalizate
În vederea realizării pieţei interne, este
necesară instituirea unui sistem de
administrare a contingentelor cantitative
(cote, cantităţi de produse admise la
import şi export) pentru produsele care nu
au fost liberalizate la import şi export.
Regulile care reglementează
contingentele cantitative pot fi fixate prin
acorduri comerciale cu alte state
nemembre sau prin acte normative ale
UE.
• Administrarea contingentelor la import sau
la export presupune emiterea de licenţe în
statele membre potrivit criteriilor cantitative
stabilite la nivelul UE, de către Comisie.
Procedura de administrare trebuie să
garanteze oricărui solicitant condiţii
echitabile de acces la contingente, iar
documentele emise trebuie să poată fi
utilizate pe întreg teritoriul UE.
• Procedura începe cu anunţul de deschidere a
contingentelor publicat de către Comisie în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Anunţul
trebuie să conţină precizări privind: metoda de
distribuire, condiţiile de admisibilitate şi
termenele de prezentare ale cererilor de
licenţă, precum şi lista autorităţilor naţionale
unde acestea vor fi depuse.
• Orice importator sau exportator dintr-un stat
membru al UE poate înregistra pentru fiecare
contingent o sigură cerere de licenţă la
autorităţile competente dintr-un stat membru la
alegere, redactată în limba sau limbile oficiale
ale respectivului stat.
• Există trei metode de administrare a
contingentelor care pot fi aplicate singure
sau împreună, prevăzându-se totodată
posibilitatea aplicării altor metode dacă
niciuna din cele trei nu corespunde
cerinţelor contingentului respectiv:
- prima metodă se bazează pe luarea în
considerare a schimburilor comerciale
tradiţionale, ceea ce presupune că o parte
din contingente revine importatorilor şi
exportatorilor tradiţionali, iar restul de cote
este atribuit celorlalţi importatori şi
exportatori;
- a doua metodă are în vedere ordinea
cronologică de prezentare a cererilor
potrivit principiului „primul venit, primul
servit”. Statele membre emit licenţele
imediat, după verificarea soldului
comunitar disponibil, solicitanţii admişi
beneficiind de cantităţi egale.
- a treia metodă constă în repartizarea
proporţională în raport cu cantităţile
solicitate la momentul depunerii cererilor
(metoda examinării simultane a cererilor).

• Pe baza informaţiilor comunicate de către


statele membre, Comisia determină
cantităţile care trebuie redistribuite.
• Când sunt aplicate prima şi a treia metodă
de administrare a contingentelor, Comisia
comunică autorităţilor competente din
statele membre, într-un termen
determinat, cantităţile pentru care acestea
emit licenţele diferiţilor solicitanţi.
• Autorităţile din statele membre emit
licenţele de import sau de export în termen
de zece zile lucrătoare de la notificarea
deciziei Comisiei sau în termenele stabilite
de aceasta.
 Importul sau exportul produselor
contingentate se poate realiza doar în baza
licenţelor de import sau de export, care sunt
valabile pe întreg teritoriul Uniunii.
 Dacă un contingent este limitat la una sau
mai multe regiuni din cadrul Uniunii,
licenţele de import sau de export nu sunt
valabile decât în statul sau statele membre
din regiunea sau regiunile respective.
 De regulă, licenţele de import sau de export
sunt valabile timp de patru luni, durată de la
care se poate deroga în anumite condiţii.
f) Măsuri de protecţie comercială
• Politica de liberalizare a importurilor
trebuie însoţită de măsuri de protecţie
împotriva practicilor neloiale.
• În tratat sunt menţionate expres două
categorii de măsuri de protecţie
comercială: în caz de dumping şi
subvenţii.
 Dumpingul se întâlneşte atunci când un
agent economic exportă un produs către
statele UE la preţuri mai scăzute decât
valoarea normală a produsului (preţul
domestic al produsului sau costul de
producţie al acestuia) pe piaţa autohtonă.
 Pentru luarea unor măsuri de protecţie
antidumping nu este suficientă
constatarea utilizării unui preţ de dumping,
ci este nevoie şi de producerea unui
prejudiciu.
• Prin prejudiciu se înţelege fie cauzarea
unui prejudiciu important într-o ramură
industrială dintr-un stat membru, fie
ameinţarea cu producerea unui astfel de
prejudiciu, fie întârzierea semnificativă în
crearea unei industrii.
• Stabilirea existenţei prejudiciului
presupune examinarea obiectivă a două
criterii:
- volumul importurilor ce reprezintă obiectul
unui dumping şi a efectului acestor
importuri asupra preţului produselor
similare din cadrul Uniunii
- efectul acestor importuri asupra industriei
din statele membre.
• Probele privind dumpingul şi prejudiciul
sunt examinate concomitent pentru a se
decide dacă se va deschide sau nu o
anchetă.
• O plângere este respinsă atunci când
elementele de probă privind dumpingul
sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a
justifica declanşarea procedurilor.
• Investigaţia privind dumpingul trebuie să
constate că:
- există dumping realizat de către producătorii
/ exportatori din ţările în cauză;
- prejudiciul material a fost suferit de industria
comunitară în cauză;
- s-a constat o legătură de cauzalitate între
dumping şi prejudiciul;
- instituirea de măsuri nu este împotriva
interesului comunitar.
 În cazul în care toate cele patru condiţii de
mai sus au fost îndeplinite atunci ancheta
va impune măsurile anti-dumping
necesare la importurile în cauză. Aceste
măsuri au de obicei forma unor taxe ad-
valorem, dar pot fi aplicate şi taxe
specifice sau constrângeri prin preţ.
 Taxele sunt plătite de importator în UE şi
colectate de autorităţile vamale naţionale
ale ţărilor membre UE în cauză.
• Măsuri antisubvenţii
• Subvenţiile pot fi utilizate pentru mai multe
scopuri. de exemplu, pentru urmărirea
politicilor interne şi sociale, promovarea
producţiei sau exportului, crearea de locuri
de muncă, facilitarea creării şi extinderii de
industrii noi, sprijinirea activităţii economice
care ar putea eşua în caz contrar etc.
• Când o industrie din UE consideră că
importurile unui produs dintr-o ţară
nemembră UE sunt subvenţionate şi aduc
un prejudiciu industriei în cauză poate
depune o plângere la Comisie.
• În cazul în care plângerea conţine dovezi
în legătura cu existenţa subvenţiei şi
prejudiciului, Comisia va trebui să
deschidă o anchetă anti-subvenţie.
• Dacă ancheta constată că:
- Importurile beneficiază de o subvenţie
compensatorie
- Există prejudiciu suferit de industria UE
- Există o legătură de cauzalitate între
prejudiciu şi importurile subvenţionate
- Instituirea de măsuri nu contravine
interesului Comunităţii
• Atunci Comisia va putea impune măsuri
compensatorii provizorii şi anume lansarea
de obligaţiuni pe importurile în cauză în
termen de 9 luni de la lansarea anchetei.
• În cazul în care măsurile definitive sunt
justificate, acestea trebuie să fie impuse
de către Consiliul Uniunii Europene în
termen de 13 luni.
• Măsurile definitive se aplică în mod normal
timp de cinci ani.
• O măsură compensatorie, de obicei sub
forma unei taxe, se aplică pentru a
contracara efectele de prejudiciu realizate
de importurile subvenţionate pe piaţa UE
şi pentru a restabili o concurenţă loială.
Aceasta poate fi un procent din preţul
bunurilor, o sumă fixă pe unitate sau un
preţ de import minim la intrarea mărfurilor
în Uniune.
Aplicarea politicii vamale în
România
• Politica vamală reprezintă partea politicii
comerciale care cuprinde totalitatea
reglementărilor şi normelor emise de stat prin
instituţiile abilitate care se aplică tuturor
mărfurilor care trec frontierele vamale ale unei
ţări. Acestea implică controlul mărfurilor şi
mijloacelor de transport care trec frontierele
vamale, îndeplinirea formalităţilor de vămuire,
impunerea vamală prin plata drepturilor vamale
la bugetul statului.
 Tariful vamal este şi principalul instrument
pentru reglementarea schimburilor comerciale.
 Tariful vamal, ca instrument de politică
comercială în protejarea economiei naţionale
faţă de concurenţa străină cuprinde coloane
speciale cu taxele vamale pentru mărfurile
provenite din ţările cu care sunt încheiate
acorduri comerciale preferenţiale şi taxe vamale
de bază pentru produsele provenite din ţări
considerate terţe din punct de vedere vamal.
• Tarifele vamale, întâlnite în majoritatea ţărilor,
sunt compuse în sensul că ele cuprind mai
multe coloane de taxe vamale, în funcţie de
tratamentul preferenţial sau nepreferenţial
care se aplică mărfurilor în funcţie de ţara de
origine sau gradul de prelucrare.
• Poziţia tarifară este locul atribuit fiecărei mărfi
în tariful vamal, în funcţie de caracteristicile
acesteia.
• 1. Bunuri expediate prin colete
• A. Colete expediate de la o persoană fizică la
alta, fără scop comercial
• Sunt scutite de la plata taxelor vamale, bunurile
expediate prin colete de o persoană fizică dintr-o
ţară terţă la o altă persoană fizică care se află pe
teritoriul vamal al României, cu respectarea
următoarelor condiţii:
- acestea să nu fie de natură comercială;
- a căror valoare globală nu depăşeşte 45
euro/trimitere, inclusiv produse din tutun,
băuturi alcoolice şi parfumuri.
 Nu sunt de natură comercială coletele care
îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
prezintă un caracter ocazional;
conţin bunuri destinate exclusiv uzului personal
al destinatarului şi al familiei sale;
conţin bunuri care prin natura sau cantitatea
lor nu sunt destinate comercializării;
sunt trimise de expeditor către destinatar fără
nici o obligaţie de plată.
• Dacă valoarea bunurilor din colet depăşeşte
suma de 45 euro, scutirea va fi acordată doar
până la concurenţa acestei sume pentru acele
bunuri care, importate separat, ar fi putut
beneficia de scutire, ţinând seama de faptul că
valoarea unui bun nu poate fi fracţionată.
 Pentru următoarele bunuri scutirea este
limitată pe colet astfel :
a) produse din tutun:
50 de ţigarete sau
25 de cigarillos (trabucuri cu o greutate
maximă de 3 grame fiecare), sau
10 de trabucuri, sau
50 grame de tutun de fumat, sau
combinaţie proporţională a acestor produse
diferite.
b) alcool şi băuturi alcoolice:
1 litru - băuturi distilate şi băuturi spirtoase, cu
o tărie alcoolică mai mare de 22 % vol; alcool
etilic nedenaturat de 80 % vol şi mai mult sau
1 litru - băuturi distilate şi băuturi spirtoase,
aperitive pe bază de vin sau alcool, tafia, saké
sau băuturi similare cu o tărie alcoolică de 22 %
vol sau mai puţin, vinuri spumante, vinuri
licoroase şi
2 litri - vinuri uşoare.
c) parfumuri 50 ml sau apă de toaletă 250 ml.
 Determinarea valorii în vamă se face prin
recunoaşterea preţului efectiv plătit pentru
achiziţionarea bunurilor, care rezultă din
preţurile înscrise în facturi sau alte documente
fiscale echivalente.
 Preţul efectiv plătit nu se ia în considerare în
situaţiile în care autoritatea vamală are
suspiciuni cu privire la subevaluarea bunurilor,
devalorizarea monedei de tranzacţie sau
perioada care s-a scurs de la achiziţie şi până
la vămuirea bunurilor.
• Bunurile aflate în trimiterile de la o personă
fizică la alta pot fi importate cu achitarea
taxelor vamale, a taxei pe valoarea adăugată
(20%) şi a accizelor, după caz, cu excepţia
produselor din tutun, băuturilor alcoolice şi
parfumuri.
• Taxele vamale aplicabile la importul de bunuri
aflate în trimiterile de la o persoană fizică la alta
sunt cele cuprinse în Tariful Vamal Comun de
Import al Uniunii Europene, adoptat prin
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/87
privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi
Tariful Vamal Comun.
• În cazul bunurilor aflate în trimiterile de la o
personă fizică la alta, care nu au caracter
comercial şi a căror valoare globală pe
trimitere nu depăşeşte 700 EUR, se aplică taxa
vamală forfetară de 2,5%.
 B. Bunuri expediate către persoane particulare
ca urmare a comenzilor făcute prin Internet,
corespondenţă, telefon sau telechat.
 În cazul în care primiţi un colet ca urmare a unei
comenzi efectuată prin Internet,
corespondenţă, telefon sau telechat, eliberarea
bunurilor se poate face cu scutire de la plata
taxelor vamale numai dacă valoarea globală a
bunurilor nu depăşeşte valoarea de 150 EURO.
 În situaţia în care valoarea globală a bunurilor
depăşeşte valoarea de 150 EURO eliberarea
acestora se poate face numai cu achitarea
taxelor vamale.
 Bunurile primite ca urmare a unei comenzi
efectuată prin Internet, corespondenţă,
telefon sau telechat,pot fi eliberate cu scutire
de la plata TVA-ului, numai dacă valoarea
globală a bunurilor nu depăşeşte valoarea de
10 EURO/trimitere.
• Taxele vamale se datorează numai în situaţia
în care mărfurile comandate de dvs. provin din
afara Comunităţii Europene.
• Nu se acordă scutiri de la plata taxelor vamale,
TVA şi accize pentru următoarele categorii de
bunuri:
a) produse alcoolice;
b) parfumuri şi ape de toaletă;
c) tutun şi produse din tutun.
• Taxele vamale aplicabile la punerea în liberă
circulaţie a mărfurilor din State terţe Uniunii
Europene în România sunt cele cuprinse în
Tariful Vamal Comun de import al Uniunii
Europene, adoptat prin Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 2658/87 privind
Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful
Vamal Comun.
• Valoarea în vamă la care se aplică taxele
vamale este preţul efectiv plătit pentru
achiziţionarea bunurilor, care rezultă din
preţurile înscrise în facturi sau alte documente
fiscale echivalente.
 Contingente tarifare
 O cotă tarifară reprezintă un volum de mărfuri
exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus
în liberă circulaţie cu reducerea sau
exonerarea taxelor vamale.
 Cererea de alocare reprezintă o solicitare de
aplicare a reducerii sau exonerării taxelor
vamale în cadrul unei cote tarifare şi constă în
depunerea declaraţiei vamale completată
corespunzător şi acceptată de biroul vamal.
 Cea mai mare parte a cotelor tarifare
comunitare sunt administrate de Direcţia
Generală Taxare şi Uniune Vamală (cu sediul la
Bruxelles) numită DG TAXUD, în cooperare cu
administraţiile vamale ale statelor membre.
Cu toate acestea, un anumit număr dintre ele
sunt administrate de DG AGRI prin mijlocirea
unui sistem de certificate de import. Acestea
nu fac obiectul administrării de către
autoritatea vamala română.
 Deşi termenii „cotă” si „contingent” sunt
similari, în România a fost adoptat termenul
de „cotă” tarifară pentru contingentele
administrate de autoritatea vamala română
pentru a le deosebi de contingentele
administrate pe bază de licenţă şi eliberate de
alte organisme guvernamentale.
 Acestea din urmă sunt doar controlate de
autoritatea vamală română în momentul
vămuirii mărfurilor.
• Principiile după care sunt administrate cele
două tipuri de contingente sunt fundamental
diferite. Cotele tarifare sunt administrate după
principiul „primul venit - primul servit” şi
presupune faptul că nici un agent economic sau
stat membru nu poate face o prealocare
(rezervare).
• Acestea se alocă în ordinea cronologică a
acceptării declaraţiei de punere în liberă
circulaţie până la epuizarea lor. Din contră
contingentele tarifare se bazează pe o
prealocare către agenţii economici, în baza unei
licenţe de import.
 La nivelul autorităţii vamale române
administrarea cererilor de cote tarifare se face
de către Biroul Cote Tarifare din cadrul A.N.V.
şi de către birourile vamale.
 Cotele tarifare sunt valabile o anumită
perioadă de timp. După expirarea acestui
interval mărfurile nu mai pot beneficia de
reducerea sau exonerarea taxelor vamale.
Dacă în acest interval de timp volumul iniţial
se epuizează, mărfurile pot fi importate numai
cu plata taxelor vamale de bază.
Alcătuirea unui dosar de vămuire

• Dosarul de vămuire conţine declaraţia vamală


precum şi alte documente solicitate de
autorităţile din ţară unde are loc vămuirea.
Aceste documente sunt valabile atât pentru
export cât şi pentru import.
• 1. Declaraţia vamală
• Declaraţia vamală este acceptată de
autoritatea vamală numai dacă sunt
îndeplinite condiţiile de formă şi este
înregistrată în registrul de evidenţă.
• Declaraţia vamală în detaliu se depune la
biroul vamal la care au fost prezentate
mărfurile şi indiferent de regimul vamal
solicitat se realizează cu ajutorul unui formular
standardizat numit Document Administrativ
Unic (DAU).
• DAU conţine: 54 de rubrici numerotate, 4
rubrici cu indici alfabetici şi menţiuni special.
El trebuie prezentat unui birou vamal însoţit
de toate documentele exigibile. În cazul în
care nu pot fi prezentate toate documentele,
înregistrarea declaraţiei se face prin
subscrierea unui document garantat D48.
• Declararea mărfurilor
• Procedurile ce reglementează declararea
marfurilor sunt stabilite în articolele 59 – 77 din
Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 şi în articolele
198 - 238 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.
 Persoana care introduce mărfuri pe teritoriul
vamal al Comunităţii trebuie să le transporte
fără întârziere, pe traseul specificat de
autorităţile vamale şi în conformitate cu
instrucţiunile acestora, în cazul în care acestea
există:
 spre biroul vamal desemnat de autorităţile
vamale sau către orice alt loc desemnat sau
aprobat de autoritatea vamală
 într-o zonă liberă, în cazul în care mărfurile
sunt introduse în acea zonă liberă direct, pe
cale maritimă, aeriană sau terestră.
• Persoana care îşi asumă răspunderea pentru
transportul mărfurilor după ce acestea au fost
introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii, devine
răspunzătoare pentru prezentarea mărfurilor
autorităţilor vamale.
• Aveţi obligaţia de a prezenta la vamă mărfurile
necomunitare pe care le introduceţi în Comunitate.
Acestea trebuie să primeasca o destinaţie vamală,
aprobată de autoritatea vamală.
• Termenul în care trebuie depusă o declaraţie vamală
este:
de 45 de zile pentru marfurile transportate pe cale
maritima
de 20 de zile pentru marfurile transportate pe cale
rutiera, aeriana, feroviara
 Prin declaraţia vamală trebuie să solicitaţi un
regim vamal.
 Declaraţia vamală poate fi depusă:
în scris
utilizând o tehnică de prelucrare a datelor
printr-o declaraţie verbală sau altă acţiune
 Declaratia vamală în scris. Modelul oficial de
declaraţie vamală a mărfurilor întocmită în
scris în cadrul procedurii normale este
documentul administrativ unic.
• Prin derogare de la declararea mărfurilor în
procedură normală, se pot utiliza următoarele
proceduri simplificate:
• 1) Procedura declaraţiei incomplete - permite
autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic
justificate, o declaraţie care nu este însoţită de
toate documentele cerute pentru plasarea sub
regimul vamal respectiv; documentele care pot
lipsi sunt cele necesare pentru calculul
drepturilor de import sau export aferente
mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv;
declarantul este obligat să prezinte ulterior
biroului vamal documentele lipsă.
2) Procedura declaraţiei simplificate – permite în cazul
operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie
plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie
sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate
cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii
suplimentare cu caracter global sub forma documentului
administrativ unic.
• Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţeleg
transporturile de marfă, având acelaşi destinatar şi acelaşi
expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe
săptămână;
b) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;
c) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul
vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.
• 3) Procedura de vămuire la domiciliu – permite ca
plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se
efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte
locuri desemnate sau aprobate de autorităţile
vamale.
• Pentru utilizarea procedurii declaraţiei simplificate şi
procedurii de vămuire la domiciliu este necesar să se
obţină în prealabil autorizaţie. Condiţiile privind
autorizarea şi derularea operaţiunilor în procedură
simplificată sunt cuprinse în Normele privind
utilizarea procedurilor simplificate, aprobate prin
ordin al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală.
• Declaraţia verbală
Pot fi făcute declaraţii vamale verbale pentru:
(a) mărfuri fără caracter comercial:
aflate în bagajele personale ale călătorilor sau
expediate de persoane fizice;
(b) mărfurile cu caracter comercial, dacă:
valoarea globală pe transport de mărfuri şi pe
declarant nu depăşeşte pragul statistic prevăzut de
dispoziţiile comunitare în vigoare
lotul nu face parte dintr-o serie regulată de
transporturi similare şi
mărfurile nu sunt transportate de un transportator
independent ca parte a unui transport mai mare;
(c) mijloacele de transport înregistrate pe
teritoriul vamal al Comunităţii şi destinate
reimportului;
(d) mărfurile menţioate în capitolul II din
Regulamentul (CEE) nr. 918/83 al Consiliului;
(e) alte mărfuri în cazuri de importanţă
economică neglijabilă, când acest lucru este
autorizat de către autorităţile vamale.
• Declaraţia vamală prin altă acţiune
• Acţiunea considerată a fi o declaraţie vamală
poate avea următoarele forme:
(a) În cazul mărfurilor trimise la un birou vamal sau
în orice alt loc desemnat sau acceptat de
autorităţile vamale:
• trecerea prin culoarul verde sau „nimic de
declarat” la birourile vamale în care funcţionează
sistemul cu două culoare de control;
• trecerea printr-un birou vamal care nu foloseşte
sistemul cu două culoare fără a face o declaraţie
vamală voluntară;
(b) în cazul scutirii de obligaţia prezentării în
vamă a mărfurilor cu condiţia ca
supravegherea vamală şi posibilitatea de
control vamal să nu fie compromise, în cazul
exportului în cazul în care mărfurile nu fac
obiectul unei declaraţii vamale exprese şi în
cazul reexportului în conformitate cu articolul
232 alineatul (2) din Regulamentul Comisiei
nr. 2454/1993: - simpla acţiune de trecere a
frontierei teritoriului vamal al Comunităţii.
• 2. Documente anexate
• Documentele anexate la declaraţia vamală
sunt de două feluri: documente de bază
solicitate, în general, de către autorităţile
vamale din toate ţările lumii şi cele solicitate
numai de anumite ţări.
• Printre acestea poate fi amintită: Factura
externă, lista de colisaj, documentele de
transport, certificatul de origine, certificatul
de sănătate şi certificatul fito-sanitar
• Factura externă este întocmită de exportator şi
arată condiţiile în care are loc vânzarea de
bunuri şi servicii. Acest document reprezintă un
înscris care atestă vânzarea mărfii, mijloceşte
transferul de proprietate de la vânzător la
cumpărător şi justifică încasarea contravalorii
mărfii.
• Factura externă serveşte la efectuarea
formalităţilor vamale. În practica de comerţ
exterior se mai utilizează factura pro forma,
factura consulară şi factura vamală, acestea
având funcţii specifice.
• Lista de colisaj sintetizează aspectele
principale privind conţinutul partiziilor de
marfă, ca şi modul de ambalare şi marcare în
vederea transportului.
Ea este utilă atât pentru transportator, cât şi
pentru celelalte părţi implicate în derularea
contractului comercial internaţional.
• Documentele de transport sunt cele care fac
dovada livrării mărfii, data de executare a
contractului fiind aceea cu data documentului
de transport.
• Există mai multe tipuri de documente de
transport în funcţie de modalitatea de realizare
a acestuia, după cum urmează: Conosament
(transport maritim, fluvial, oceanic), scrisoarea
de trasură de tip CMR (transport rutier),
scrisoare de trăsură de tip CIM (transport
feroviar) şi Airway Bill (transport aerian).
Dovada cantităţii livrate se face, în general, prin
documentul de transport.
• Certificatul de origine. Acesta reprezintă un
document eliberat de producătorul mărfii şi stă
la baza stabilirii taxelor vamale. Documentele
care atestă originea mărfurilor sunt următoarele:
- Certificatul de origine model A – în cazul
Sistemului Generalizat de Preferinţe;
- Certificatul EUR 1 – în cazul acordurilor
comerciale încheiate cu AELS;
- Certificatul EUR 1 şi EUR 2 – pentru toate
regimurile preferenţiale;
- Certificatul ATR – pentru produsele provenind din
Turcia.
• Certificatul de sănătate este utilizat la exportul
de produse agroalimentare şi certifică faptul că
acestea corespund cerinţelor legale din ţara
exportatorului.
• Certificatul fito-sanitar este folosit pentru
produse agricole vegetale şi este eliberat de
către o autoritate din ţara exportatorului la
solicitarea importatorului, pentru a-i servi
acestuia din urmă ca document doveditor la
vămuire.
• Declaraţia vamală împreună cu documentele
menţionate sunt prezentate la biroul vamal şi
pe baza lor se realizează procesul de vămuire.
 Principalele proceduri vamale aplicate pe
teritoriul U.E.
Regimul de depozitare în zona liberă permite
depozitarea mărfurilor neunionale în aceste
perimetre, fără ca mărfurile să fie supuse:
a) taxelor la import;
b) altor taxe, conform altor dispoziţii relevante în
vigoare;
c) măsurilor de politică comercială, în măsura în
care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe
teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din
acesta.
1.Zonele libere. Introducerea de mărfuri cu
statut neunional într-o zonă liberă semnifică
plasarea lor în regimul special de depozitare
Perioada în care mărfurile pot rămâne sub regimul
de depozitare în zona liberă nu este limitată.
Zonele libere sunt împrejmuite, iar perimetrul şi
punctele de acces şi de ieşire ale unei zone libere
sunt supuse supravegherii vamale.
Persoanele, mărfurile și mijloacele de transport
care intră într-o zonă liberă sau care ies pot face
obiectul controalelor vamale.
2. Antrepozitul vamal
Pentru utilizarea regimului de antrepozitare vamală este
necesar să se obţină o autorizaţie eliberată de către
autorităţile vamale, conform art.211 din Codul Vamal al
Uniunii.
Autorizaţia se acordă la cerere persoanelor care utilizează
mărfurile sau asigură utilizarea acestora, sunt stabilite pe
teritoriul vamal al Uniunii şi oferă garanţiile necesare bunei
derulări a operaţiunilor.
Autorizaţia se acordă atunci când autorităţile vamale pot
supraveghea şi monitoriza regimul fără a trebui să introducă
măsuri administrative disproporţionate în raport cu nevoile
economice în cauză.
3. Regimul de perfecţionare activă permite
folosirea pe teritoriul vamal al Uniunii,
pentru a le supune uneia sau mai multor
operaţiuni de prelucrare, a mărfurilor
neunionale
Autorizaţia se acordă la cerere
persoanelor care sunt stabilite pe teritoriul
vamal al Uniunii, desfăşoară operaţiuni de
prelucrare sau asigură desfăşurarea lor
mărfurile sau asigură utilizarea acestora,
şi oferă garanţiile necesare bunei derulări
a operaţiunilor.
4. Regimul de admitere temporară permite
utilizarea pe teritoriul vamal al Uniunii, cu
scutire totală sau parţială de taxe la import şi
fără a fi supuse altor taxe sau măsurilor de
politică comercială, a mărfurilor neunionale
destinate reexportului fără să fi suferit vreo
modificare în afara deprecierii normale
datorată utilizării lor.
Mărfurile plasate sub regim trebuie să rămână
în aceeaşi stare. Sunt acceptate reparaţiile şi
întreţinerea, inclusiv revizia şi ajustările sau
măsurile de conservare a mărfurilor.
5. Regimul de perfecţionare pasivă permite
exportul temporar de mărfuri unionale în afara
teritoriului vamal al Uniunii în vederea
supunerii acestora la operaţiunile de prelucrare,
iar produsele prelucrate rezultate din aceste
operaţiuni pot fi puse în liberă circulaţie cu
scutire totală sau parţială de taxe la import în
baza unei cereri depuse de titularul autorizaţiei
sau de orice altă persoană stabilită pe teritoriul
vamal al Uniunii, cu condiţia ca aceasta să fi
obţinut consimţământul titularului autorizaţiei şi
ca toate condiţiile autorizaţiei să fie îndeplinite.
6. Regimul de destinație finală permite
punerea în liberă circulație a mărfurilor cu
scutire sau reducere de taxe datorită utilizării
lor specifice.
Pot obţine autorizaţie:
- persoanele stabilite în Comunitate;
- - se eliberează la cererea persoanei care se
ocupă de îndeplinirea operaţiunilor de
perfecţionare.