- GRADUL I -

Scurt istoric al radiesteziei

Radiestezia este cunoscută din antichitate, chiar din preistorie. În

jurul anului 1750, abatele francez de Bouily sistematizează informaţiile
despre fenomen şi dă numele acestei ştiinţe.
Etimologia cuvântului provine din limba greacă, unde radios =
radiaţii şi esthesia = sensibilitate.
Abatele de Bouily este considerat părintele radiesteziei în Franţa,
ţară cu cel puţin 3 societăţi de radiestezie.
Instrumentele radiestezice folosite erau toiagul, pendula etc., iar
radiesteziştii au fost apropiaţi conducătorilor din toate timpurile.

Definiţie: Radiestezia este fenomenul în cadrul căruia un sistem

viu (vegetal, animal, uman etc.) recepţionează prin intermediul
extrasensibilităţilor sale un semnal inforenergetic (i.e.) şi
reacţionează la decodificarea semnalului respectiv.

Sistemele vii umane pot prestabili diferite tipuri de reacţie la

decodificarea anumitor semnale, decodificare adusă în plan conştient
prin mişcarea unui instrument ajutator.
Semnalele inforenergetice specifice anumitor obiecte (surse de
semnal) se găsesc în oceanul informaţional înconjurător. Orice sistem viu
are, în afară de nişa sa biologică, o nişă inforenergetică care este cu atât
mai vastă cu cât structura noesică a sistemului viu respectiv este mai
puternică/evoluată.
Semnalul inforenergetic recepţionat şi decodificat se află în
interiorul zonei de activitate extrasenzorială a sistemului viu respectiv,
adică în nişa sa inforenergetică.

Definiţie: Nişa inforenergetică reprezintă spaţiul în care putem

produce influenţe şi din care primim influenţe din punct de vedere
inforenergetic.

Definiţie: Semnalul inforenergetic este format dintr-o cantitate de

informaţii (Qi), organizată în algoritmi mai mult sau mai puţin
complecşi (Qalg), totul implementat într-un suport energetic (Qe).

Acesta poate fi de natură foarte diversă (mecanică, termică,

subtilă, potenţial electric, magnetic etc.)
Întrebare: Cum reacţionează un om în mod prestabilit?
Orice radiestezist porneşte de la premiza că ştie exact ceea ce
caută, că poate găsi şi decodifica semnalul inforenergetic al lucrului
căutat (sursa de semnal). Pentru aceasta, orice operator radiestezist îşi

1
prestabileşte ce anume în mişcarea instrumentului său înseamnă DA şi
ce anume înseamnă NU.
Exemplu: În sistem binar, cu ansa, 90 spre podul palmei
înseamnă DA, iar 90 spre exterior înseamnă NU. Condiţia
esenţială ca să putem măsura este obiectivismul total.

Investigaţia cu 2 alternative (DA/NU, SUS/JOS, +/-) este cea mai

simplă în radiestezie şi se numeşte investigaţie în sistem binar. Pentru
orice fel de măsurătoare, trebuie să prestabilim un algoritm de
decodificare (dacă DA, ansa mea se mişcă într-un anumit fel).
Algoritmul de decodificare se referă strict la semnalul
inforenergetic al sursei de semnal căutate.
Primele servicii permanente de radiestezie au fost înfiinţate în
cadrul Wehrmacht-ului, în timpul celui de al doilea război mondial,
odată cu intrarea în criza de materii prime. Între altele, radiestezia a fost
folosită şi în lupta de rezistenţă (Franţa, Serbia) pentru a determina
poziţia depozitelor de armament, a convoaielor şi a trupelor. Acest fapt
este posibil prin tehnica de biodetecţie.

Definiţie: Biodetecţia reprezintă stabilirea unui unghi cuprins

între o "Direcţie 0" şi direcţia pe care se află sursa de semnal
căutată, în contextul în care vârful unghiului respectiv coincide cu
poziţia operatorului radiestezist.

Direcţia 0 se stabileşte în funcţie de un reper fix ales aleatoriu, sau

se poate fixa cu ajutorul busolei sau al altor instrumente, putând fi
orientată către nordul geografic, magnetic etc.

0
Reper

Op1

După ce s-a stabilit Direcţia 0, se parcurge (se baleiază zona de

investigaţie) cu instrumentul radiestezic şi, conform unei codificări
propice, se stabileşte direcţia pe care se află sursa de semnal căutată.
Vârful ansei "se agaţă" de o direcţie. Se notează unghiul () format faţă
de Direcţia 0.
O metodă mai exactă de determinare a poziţiei unei surse de
semnal este biolocaţia. Aceasta se realizează cu ajutorul a 2 biodetecţii.

2
 0 0'
Reper1 Reper2

SST = sursă de semnal teluric

SST
 '

Op1 Op2

Prima biodetecţie se execută la fel ca anterior. Cea de a doua se va

face dintr-un alt punct, denumit operator 2, în sens opus faţă de prima.
Sursele de semnal teluric (SST) reprezintă surse de semnal nevii şi
constituie obiectul principal de studiu al gradului I.

Instrumente radiestezice

În general, instrumentele radiestezice se bazează pe linii

geometrice simple şi pe simetrie.
Toiagul este unul dintre primele instrumente radiestezice folosite.
Se foloseşte ţinut în echilibru şi când se înclină spre dreapta înseamnă
DA, iar când se înclină spre stânga înseamnă NU.
Nuieluşa de alun (sau orice alt lemn elastic). Se tensionează între
palme, iar apoi radiestezistul îşi propune ca nuieluşa să zvâcnească între
palmele sale ca răspuns la întrebarea pe care o pune.
Furcuţa din lemn a fost folosită de Simun Simeon, care trasa
contururile unor zăcăminte de ţiţei pentru compania petrolieră Astra.

45-50 cm

50 cm

Pendulul sideral este un instrument radiestezic foarte sofisticat,

folosit în special în Franţa. Firul flexibil se numeşte braţ al pendulului.
Se consideră că braţul este scurt dacă este mai mic de 20-25 cm şi lung
dacă depăşeşte această lungime. Nu se recomandă ca braţul pendulului
să fie mai lung de 80 cm, pentru că devine incomod. Greutatea poate
avea orice formă: mărgică, cilindru, con, titirez, spirală etc.
Pendulul cu probe reprezintă o evoluţie a pendulului sideral.
Greutatea are o cavitate cu un flacon ce conţine un eşantion din
materialul căutat.

3
 Baghetele în formă de L se folosesc în perechi sau doar una
singură. Codificarea se face cu condiţia ca sursa de semnal să fie pe
direcţia bisectoarei unghiului . Baghetele în formă de L sunt folosite în
special în nordul Europei şi în SUA.

Văzut de sus

Mâna radiestezistului

Baghetele cu probe funcţionează similar pendulului cu probe. Într-

o cavitate prevăzută cu un capac există o probă din materialul căutat.

Capac

Probă

Rigla Turenne este o riglă centezimală, cu 2 talere la capete. A fost

inventată de contele de Turenne, care dorea să afle mai mult decât
răspunsuri în sistem binar.

A 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 B

Rigla Turenne se foloseşte pentru comparaţia procentuală dintre 2

surse de semnal cu caracteristici asemănătoare.
Exemplu: Pentru compararea a 2 bucăţi de minereu, se foloseşte o
probă-martor, ce reprezintă etalonul în investigaţia respectivă.
Obligaţia radiestezistului este aceea de a compara probele de
minereu similar extrase din teren şi de a nu le accepta decât pe
cele care au cel putin X% din bogăţia probei-martor. Pentru
aceasta, se aşează proba-martor pe talerul A, iar proba din teren
se aşează pe talerul B. Se foloseşte un instrument ajutător (ansă,
pendul, baghete etc.). Se parcurge rigla Turenne cu ansa, de la 0 la
100, folosind un algoritm de tipul Ansa mea se agaţă NUMAI de

4
 valoarea de pe rigla Turenne ce reprezintă proporţia
procentuală a purităţii probei din teren faţă de proba-martor.

Se foloseşte neapărat cuvântul NUMAI. Trebuie să ştim cât mai

multe despre obiectul căutat.
Morişca inductoare este un instrument radiestezic mai puţin
folosit. Constă într-un stativ pe care se aşează un ac, iar pe acesta este o
elice într-un echilibru foarte precar.
Compensatorul Maury este foarte puţin cunoscut. Nu se ştie ce are
înăuntru, sau pe ce principiu funcţionează. Practic, este un pupitru la
care lucrează un operator care îşi plimbă mâna deasupra unei zone
izolate cu cauciuc.

Acord brut Acord fin

Ansa şi raportorul inventate de dl. Claudian Dumitriu.

8-10 mm

40 mm

8 mm

70 mm

Este importantă planeitatea şi ascuţimea picioruşelor, pentru ca

suprafaţa de contact cu degetele să fie cât mai mică (scade forţa de
frecare). Ansa poate fi confecţionată din oţel, cupru, alamă, argint etc.

5
 Verticala ce trece prin cele 2 picioruşe trebuie să treacă prin
centrul raportorului. Vârful ansei trebuie să fie îndreptat către 0. Prin
urmare, vârful ansei circulă de la 0 la 100. Dacă ne codificăm incorect,
va trece de 100.
Caracteristica de bază a instrumentelor radiestezice este cea a
unui echilibru precar într-o poziţie fixă. Materialele se pot alege după
posibilităţi, gust etc.
Indicatorii chimici sunt diverşi compuşi chimici care îşi schimbă
caracteristicile, conform unor stări în funcţie de modificările sau stările
operatorului radiestezist.

Clasificarea surselor de semnal

Definiţie: Orice discontinuitate într-un mediu omogen reprezintă o

sursă de semnal inforenergetic.

După natura lor:

- Surse de semnal telurice (SST)
- Surse de semnal vii (SSV) - Vegetale
- Animale
- Umane
- Altele - Microorganisme
- Entităţi
- Surse de semnal astrale (SSA). Sunt la suprafaţa astrelor sau chiar
astrele însele.

După amplasament:
- Surse subterane şi subacvatice
- Surse aflate la suprafaţa pământului şi apei
- Surse aeriene (în atmosfera terestră)

Dupa starea de agregare:

- Surse solide
- Surse lichide
- Surse gazoase
- Surse plasmatice
- Surse subgravitaţionale, dar controlate (string)

Clasificarea radiesteziei

După modul de biolocaţie şi biodetecţie:

A. După distanţa dintre sursa de semnal şi operatorul radiestezist
1) Radiestezie făcută în limita capacităţii organelor de simţ
2) Telebiodeterminări infoenergetice
B. După mijlocul de deplasare al operatorului radiestezist

6
 1) Pe mijloace auto
2) Pe mijloace navale
3) Pe mijloace aeriene
4) Pe mijloace subacvatice
5) Pietonal, cu o viteză mai mică de 2 km/h (plimbare lentă).
Nu se recomandă (nu se pot face) măsurători corecte în timpul
unei deplasări cu viteză relativ mare faţă de o sursă de semnal aflată la o
distanţă relativ mică.
S-a constatat că o persoană antrenată poate face măsurători prin
orice fel de blindaje fizice. Nu este cunoscută o barieră fizică să poată
opri un semnal inforenergetic.
Telebiodeterminări sau emisii de natură inforenergetică se pot face
la distanţe uriaşe. În cadrul misiunii spaţiale Apollo 14 a avut loc un
contact telepatic de 24 h/zi între doi soţi dintre care unul era la bordul
navetei, iar celălalt într-un batiscaf ce a fost coborât pe fundul Gropii
Marianelor.

Metode de cercetare radiestezică

1) Metoda pătratelor succesive. Se împarte zona de investigat în suprafeţe

mai mici. Se intră pe rând cu ansa în fiecare suprafaţă şi ne codificăm ca
aceasta să se mişte atunci când găsim sursa.

2) Metoda spiralelor succesive

7
3) Metoda drumurilor succesive

Indiferent de metodă, e foarte importantă

acurateţea algoritmului de cercetare
Caut NUMAI… , Caut apa NUMAI potabilă etc.

4) Metoda centrală. Constă într-o biodetecţie pornind din centrul

pătratului. Se baleiază în sensul acelor de ceasornic, apoi în sens
trigonometric.

Retrângerea ariei de investigare. Apropierea de sursă.

Trasarea conturului sursei de semnal căutate

Pentru a restrânge aria de cercetare, se fac 4 biodetecţii succesive,

câte 2 din câte un punct diferit, biodetecţii ce au drept scop delimitarea
direcţiei pe care se află tangentele la conturul sursei, care trec prin
punctul în care se află operatorul radiestezist.

R1 = relevment 1
R2 = relevment 2

R1 R3

R2 R4

8
 Op1 Op2
1. Algoritm: Ansa mea indică NUMAI direcţia pe care se află prima
tangentă la conturul sursei pe care o întâlnesc.
2. Algoritm identic ca mai sus pentru a doua tangentă la sursă. Apoi se
procedează identic din punctul opus (Op2).
3. Pentru apropierea de sursă: după ce s-a localizat zona unde se află
sursa şi se face o biodetecţie suplimentară pentru stabilirea direcţiei de
deplasare, ne apropiem de sursa de semnal cu următorul algoritm: Ansa
mea îşi modifică treptat poziţia de la drept înainte către 90  pe
măsură ce mă apropii de conturul sursei şi va face EXACT 90  faţă
de direcţia drept înainte în momentul în care verticala ce trece
prin picioruşele ansei "înţeapă" conturul sursei respective.
4. Trasarea conturului sursei. Pentru aceasta, se schimbă algoritmul
folosit anterior, cu următorul algoritm: Ansa mea indică direcţia de
deplasare pentru trasarea conturului acestei surse, în condiţiile în
care verticala ce trece prin picioruşele ansei NU părăseşte acest
contur.
Determinarea conturului unei surse de semnal subterane se poate
face atât în teren cât şi pe planuri sau hărţi, cu condiţia ca acestea să fie
realizate la o scară mai mare de 1/25.000.

Determinarea distanţei până la un SST căutat.

Metoda triangulaţiei

A SST

a b

d
Op1 Op2

     
Deoarece Op1 + Op2 + A = 180 => A = 180- (Op1 + Op2)
  
Conform teoremei sinusurilor, a/sin Op2 = b/sin Op1 = d/sin A

Ce ştim? d, sin A etc. Trebuie să aflăm a şi b. Şi atunci,

9
    
a = sin Op2 x d/sin A, b = sin Op1 x d/ sin A

Starea Ready

Este starea de lucru specifică în radiestezie şi inforenergetică, stare

în care operatorul radiestezist trebuie să intre pentru a lansa la nivelul
subconştientului său algoritmul de lucru formulat anterior în mod
conştient (raţional). În Yoga se numeşte stare Alfa.
Este o stare de semiconştienţă, în timpul căreia renunţăm la orice
preocupare raţională, ne armonizam întreaga fiinţă, singura activitate
conştientă rămânând urmărirea desfăşurării algoritmului indus.

Tehnică: Pentru intrarea în starea Ready, se recomandă o

inspiraţie profundă (dar nezgomotoasă), după care intrăm într-o
scurtă apnee (ne ţinem respiraţia).

Exerciţiu: Ansa la 0. Algoritm Ansa mea ajunge la 100 când am

intrat perfect în stare Ready.

Tipurile de radiestezie

1) Radiestezia fizică presupune existenţa unei surse de semnal delimitate

în spaţiul fizic, sursă ce poate fi detectată de operatorul radiestezist.
Teoria radiativă asupra radiesteziei afirmă că în structurile fizice
există capacitatea de a emite radiaţii (semnale) ce pot fi detectate. Orice
agresiune sau tensiune direcţionată asupra unui obiect face ca acest
obiect să emită un semnal caracteristic agresiunii sau tensiunii la care a
fost supus. De cele mai multe ori, semnalul inforenergetic rezultat ca
urmare a modificărilor agresive din materie are un caracter nociv din
punct de vedere inforenergetic.
2) Radiestezia mentală presupune o experienţă mai mare deoarece, de
cele mai multe ori, sursa ori nu e de natură materială, ori se află mult în
afara puterii de percepţie senzorială. În ambele situaţii, este necesară o
capacitate de concentrare deosebită. În acest tip de investigaţie rezultatul
este obţinut în urma activităţii subconştientului, care joacă atât rol de
receptor, cât şi de emiţător. Conştientul nu are decât rol de traductor al
mesajelor transmise de subconştient.

Teoria informaţională asupra radiesteziei

În Univers există o bancă de date unde este stocată informaţia

legată de orice sistem vegetal, animal, uman etc.

10
 Subconştientul operatorului radiestezist face o operaţie de "call
memory", în urma căreia primeşte informaţia ce va fi decodificată de
conştient.
Accesul la banca de date este diferit de la o persoană la alta.
Depinde de nivelul evolutiv şi de cât de pregătiţi suntem pentru a afla
anumite adevăruri. La început avem dreptul la întrebări simple.
Condiţia operatorului radiestezist

Pentru măsurători şi investigaţii corecte, operatorul radiestezist

trebuie să aibă linişte sufletească, un echilibru psihic şi spiritual
deosebit şi încredere în ceea ce face. Bolile psihice sunt de fapt boli
sufleteşti. Trebuie înlăturate "bruiajele" (vorbărie, surse de semnal cu
efect nociv, emisia unor gânduri rele etc.).

Codul etic al operatorului radiestezist

Orice acţiune trebuie dirijată numai spre BINE.

Definiţie: Orice acumulare de energii, informaţii şi algoritmi din

acea categorie de energii, informaţii şi algoritmi care întreţin viaţa
înseamnă BINE. (Dacă nu ştim definiţia, retrogradăm cu un grad.)

Dacă investigăm starea sănătăţii unei persoane în prezent

comparativ cu un moment din trecut, vom avea:
MT1 MP1 , unde:
Qe1, Qi1, Qalg1 Qe2, Qi2, Qalg2

MT1 = moment trecut

MP1 = moment prezent
Qe1 = cantitate de energie
Qi1 = cantitate de informaţie
Qalg1 = cantitate de algoritmi

Qe2 - Qe1 = Qe Qe > 0

Qi2 - Qi1 = Qi Dacă Qi > 0 => BINE
Qalg2 - Qalg1 = Qalg Qalg > 0

Qe < 0
Dacă este invers, şi Qi < 0 => RĂU
Qalg < 0

Qe = 0
Dacă Qi = 0 => RĂU, pentru că nu s-a acumulat nimic.
Qalg = 0

11
 Qe < 0 Qe > 0
Dar dacă Qi = 0 => BINE Qi > 0 => RĂU
Qalg > 0 Qalg < 0

În buna desfăşurare a proceselor vieţii, ţinem cont, în ordine

ierarhică, întâi de complexitatea algoritmică, apoi de cantitatea de
informaţii şi abia la sfârşit de cantitatea de energie.
Operatorul radiestezist trebuie să fie modest, să îşi cunoască bine
limitele.
Nu se vor comunica rezultatele măsurătorilor precognitive (mai
ales când au aspect negativ) decât în mod selectiv şi cu mare atenţie,
fără sa minţim.
După fiecare măsurătoare, îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat, făcându-ne semnul crucii.

Ecuaţia realităţii

Definiţie1: Realitatea este alcătuită din totalul informaţiilor

acumulate cu ajutorul organelor de simţ.

Qi1 = cantitatea de informaţii obţinute vizual

Qi2 = cantitatea de informaţii obţinute auditiv
Qi3 = cantitatea de informaţii obţinute tactil
Qi4 = cantitatea de informaţii obţinute olfactiv
Qi5 = cantitatea de informaţii obţinute gustativ

R = Qi1 + Qi2 + Qi3 + Qi4 + Qi5

Dl. Claudian Dumitriu a determinat alfanumeric că informaţiile

dobândite extrasenzorial sunt de circa 950-1000 de ori mai numeroase
decât informaţiile dobândite cu ajutorul organelor de simţ. Şi atunci,

R = Qi1 + Qi2 + Qi3 + Qi4 + Qi5 + Qi extrasenzorial dobândit

Surse de semnal teluric. Radiaţiile Hartmann

Ştim că orice discontinuitate în materie reprezintă un SST. Sursele

de semnal teluric sunt, în principal, de 2 feluri:
- surse de semnal naturale
- surse de semnal artificiale (confecţionate de intervenţia conştientă a
omului). Aici intră orice fel de obiect fabricat, modificări de relief produse
prin procese tehnologice etc.

12
 Sursele de semnal naturale cele mai frecvente sunt fie compuşii
chimici din natură (apă, minereuri etc.), fie modificări ale scoarţei
terestre apărute în urma mişcărilor seismice foarte puternice, a unor
fenomene tectonice de mare anvergură sau fenomene fizico-chimice cu
caracter coroziv (peşteri, cursuri de apă subterane, grote, avene, ruperi
de falie etc.)

pământ

pământ, praf
ruptură de falie
pe muchii, efectele nocive sunt mai puternice

Dintre SST naturale, un mare grad de periculozitate au pereţii

abrupţi ai versanţilor muntoşi, care generează "efectul de faleză". Acest
efect apare şi pe terasa unui bloc înalt, la 1-2 m de margine.
Cu cât conturul unui SST are mai multe muchii, cu atât semnalul
acestuia va fi mai nociv (clădirea rotundă e mai puţin nocivă decât cea cu
colţuri).
Cu cât prelucrarile unui obiect sunt mai numeroase, cu atât
semnalul acelui obiect va fi mai încărcat de nocivitate (lingura de lemn e
mai puţin nocivă decât cea metalică).
Prin anii '80 a fost efectuat un experiment la Spitalul Militar, cu 3
cutii Petri conţinând culturi de microorganisme. Sub prima cutie nu s-a
pus nimic, sub a doua s-a pus un şurub cu piuliţă, iar sub a treia cutie
s-au pus 2 şuruburi. După un timp, cele 3 cutii şi culturile din ele
arătau astfel:

indivizi izolati

13
 I II III

Nocivitatea SST-urilor poate fi combătută prin anumite tehnici i.e.

şi cel mai eficient prin schimbarea poziţiei patului sau a locului de lucru
din preajma sursei nocive.
Dintre sursele de semnal cunoscute, fac excepţie radiaţiile
Hartmann, care nu au consistenţă materială. Radiaţiile Hartmann au fost
descoperite în 1942 de către fizicanul german Josef Hartmann, în mod
întâmplător, în cadrul unor experimente fără nici o legătură cu acest
subiect. Hartmann a observat că animalele (cobaii) pe care le avea în
laborator se grupau în cuştile lor, în anumite locuri, după care se
îndepărtau şi ocoleau locurile respective.
S-au făcut cercetări şi s-a ajuns la concluzia că de la o adâncime
de cca. 80 km faţă de scoarţa Pământului are loc o emisie sub formă de
perdele de radiaţie care se intersectează perpendicular şi care în secţiune
cu suprafaţa Pământului alcătuiesc o reţea de benzi de radiaţie
Hartmann, organizată după modelul meridianelor şi paralelelor globului
terestru.

Nod Hartmann

Benzile de radiaţie Hartmann sunt perpendiculare între ele şi sunt

orientate pe direcţiile Nord-Sud şi Est-Vest.
O bandă de radiaţie este delimitată de 2 limite de bandă şi de
distanţa cuprinsă între aceste limite (lăţimea benzilor Hartmann). Între 2
benzi de radiaţie Hartmann orientate pe aceeaşi direcţie avem un interval
i. Între 2 benzi N-S avem un interval E-V şi viceversa.

14
 S-a constatat că benzile E-V sunt puţin mai late decât cele N-S,
deasemenea că intervalele E-V sunt puţin mai mari decât cele N-S.
La intersecţia dintre 2 benzi se află aşa-numitul "punct critic", sau
nodul de radiaţie Hartmann.
S-a mai constatat că, în timp, dimensiunea benzilor şi a
intervalelor de radiaţie Hartmann se modifică. Acestea prezintă o
tendinţă descrescătoare fundamentală de-a lungul anilor.

1940 1985 1988 1992

iN-S 190 cm 84 cm 55 cm 28-30 cm
iE-V 200 cm 91 cm 60 cm 32 cm
lN-S 16 cm 8-9 cm 7 cm 6 cm
lE-V 19 cm 9-10 cm 8 cm 7 cm

În afară de variaţia fundamentală, radiaţa Hartmann prezintă şi

niste variaţii momentane: înaintea, în timpul şi după cutremur. În
preajma evenimentelor seismice, benzile Hartmann şi intervalele dintre
ele se micşorează drastic şi se observă o deplasare a întregii reţele pe
direcţia S-E. Înaintea cutremurelor sau în timpul lor, laţimile de bandă
N-S se duc spre 3-4 cm, cele E-V spre 4-5 cm, iar intervalele sunt pe la
10-11 cm. Nu se ştie de ce.
Perdelele de radiaţie Hartmann pornesc spre scoarţa terestră sub
un unghi de maxim 7.

interval

lăţime de bandă

În preajma activităţilor seismice, se creează tensiuni sub punctul

de emergenţă al perdelelor Hartmann, fapt care împinge acest nivel de
emisie către suprafaţa scoarţei.
Asemenea variaţii se observă şi în preajma mişcărilor tectonice
ample.
semnale i.e. foarte nocive

15
 se duce
se subduce

În locul unde perdelele Hartmann se intersectează în atmosfera

terestră, caracterul lor geonociv este nul. La acel nivel, vom găsi o zonă
"curată" dpdv inforenergetic.
Variabilitatea descrescătoare a radiaţiilor Hartmann are o
ciclicitate de cca. 1408 ani.
În punctele critice se găsesc inforenergii cu până la de 7-9 ori mai
nocive decât banda propriu-zisă. În afară de nod, cea mai nocivă este
limita de bandă.
S-a observat că anumite animale se aşează deliberat în aceste
puncte, după care fug rapid. În general sunt animale nocturne (pisica).
Vibraţia SST geonocive este grosieră şi dezarmoizează vibraţiile
înalte: scade complexitatea algoritmică şi afectează sistemele vii.
Radiaţiile Hartmann şi efectul lor nociv sunt anihilate de o pătură
de apă mai groasă de 15 m.
Aplicabilitate: Se pot alege soiuri rezistente din anumite culturi
pentru zone afectate de un anume tip de SST, schimbarea
amplasamentului adăposturilor de animale dacă acestea încep să aibă
un randament scăzut (pui slabi, lapte puţin etc.), amplasarea optimă a
locuinţelor sau a anumitor obiective.

Algoritm pentru determinarea reţelei Hartmann: Ansa mea indică

prima limită a primei benzi E-V de radiaţie Hartmann. Pentru
determinarea celeilalte limite a benzii respective, trebuie să pornim din
partea opusă, pentru că radiaţia Hartmann ne perturbă algoritmul.

La 1/3 de la baza piramidei, carnea nu se alterează sau se

alterează mai greu (este blocată apariţia microorganismelor).

Indicele de sensibilitate al operatorului radiestezist.

Scala valorică unică folosită în inforenergetică.

Definiţie: Indicele de sensibilitate al unui operator radiestezist este

dat de mărimea unui unghi  cuprins între o perpendiculară la sol
ridicată de pe conturul unei surse de semnal subterane şi tangenta
la o funcţie f ce trece prin punctul din care se ridică
perpendiculara.

A A" B B' A'

16
 A = locul unde ansa începe
să îşi schimbe poziţia
f A-B, B'-A' = zonă de semnal
 variabil
tg(f) B-B' = zonă de semnal
constant (ansa
rămâne la 90)

Unghiul  arată cât de sensibil este operatorul radiestezist şi

variază în funcţie de parametrii săi personali.
Paradox: Cu cât o sursă subterană e la o adâncime mai mare, cu
atât ea poate fi percepută de la o distanţă mai mare.

A"
În plan răsturnat:

B'

B 11 m

28 m
15 m
36 m
A

Acum ştim că de la 15 m simţim o sursă la adâncimea de 11 m.

Tabel de radiestezie:

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0
10 11
20
30 28

Tabelul trebuie refăcut periodic, de câte ori apar erori mai mari de
un metru.
Eficienţa operatorului radiestezist se exprimă cu ajutorul unui
raport procentual N care are la numărător numărul de măsurători
exacte, la numitor numărul de măsurători efectuate, totul înmulţit cu
100.
N = nr. măsurători exacte X 100

17
 nr. măsurători efectuate

În inforenergetică se foloseşte pentru raportare o scară valorică

centezimală, pe care valoarea de 81 reprezintă limita minimă a
beneficităţii şi a eficienţei admise.
Până la 81 NU avem voie să lucrăm pentru alte persoane.

0 INSUFICIENT 81 87 96 98 100

suficient bine foarte bine excepţional

Algoritmul de codificare-decodificare. Schema bloc

SST

1. INFORMAŢII 6. B.C.F. B.C.F. = biocâmpuri fizice

Extrasensibilităţi
2. MEMORIE

3. RAŢIUNE

4. READY 5. SUBCONŞTIENT 7. ORGANE DE SIMŢ

APARAT LOCOMOTOR

8. CONŞTIENT

Algoritmii de lucru (1) sunt formulaţi conştient şi sunt alcătuiţi din

informaţii pe care le depozităm în memorie (2). Pentru formularea
algoritmilor ne folosim de raţiune (3). Operatorul radiestezist intră în
stare Ready (4) pentru a lansa la nivelul subconştientului său algoritmul
formulat raţional, conştient. Algoritmul a ajuns la nivelul
subconştientului (5), care primeşte informaţia despre semnalul sursei
căutate prin intermediul biocâmpurilor fizice (BCF) şi al
extrasensibilităţilor (6). În momentul decelării informaţiei de către
subconştient, informaţia este transmisă fie către organele de simţ, fie
către sistemul locomotor (7).
În cazul în care nu există o prestabilire făcută, decodificarea
informaţiei respective se poate face la nivel senzorial (imagini,mirosuri,
senzaţia de cald, frig, înţepături etc.), sau prin antrenarea involuntară a
anumitor grupe de muşchi, care vor obliga subiectul la anumite mişcări.
Acest tip de decodificare se numeste decodificare reactiva.

18
 Dacă are loc o investigare radiestezică cu prestabilire conştientă,
imediat după ce informaţia a fost decelată de subconştient, acesta
transmite un impuls nervos la nivelul sistemului nervos vegetativ,
conform căruia va urma o mişcare involuntară a acelor muşchi care
antrenează la rândul lor instrumentul radiestezic, într-o mişcare
conformă cu algoritmul prestabilit.
La mişcarea instrumentului, luăm act de prezenţa sursei (8).

Trasarea conturului unei surse de apă.

Determinarea cotelor batimetrice şi a caracteristicilor sursei

Cota batimetrică = cota de adâncime, opusul cotei altimetrice

Pentru găsirea unei surse de apă (locul optim pentru a săpa o
fântană), trebuie ales cu grija algoritmul, care trebuie să cuprindă
informaţii foarte clare despre calitatea apei, amplasarea sursei şi
adâncimea ei.
Stratul de apă se gaseşte între 0-14 m. De la 14 la 60 m e un strat
de sec, apoi începe stratul strategic.

Exemplu de algoritm pentru biodeţectia unei surse de apă: Ansa

mea indică direcţia pe care se află sursa de apă potabilă
optim amplasată în acest teren şi care să nu fie la o
adâncime mai mare de "n" metri.

Se face biodetecţie, apoi ne apropiem de sursă şi se trage conturul

sursei.

ex: la 5,40 m

6m pământ mort

argilă
.. . ………….. ……….. ….
………... …. .. ….. … … …. nisip

punct de permeabilitate mai mare,

pe care îl denumim convenţional "izvoraş"

izvoraş la 8,27 m

19
 7m
8m 5,40 m

6m

pentru găsirea izvoraşului

Pentru stabilirea adâncimii conturului sursei, se recomandă

aşezarea unui picior pe contur şi executarea unei măsurări alfanumerice
cu ansa şi raportorul. Apoi se traseaza cotele batimetrice ale sursei
respective, din metru în metru, valori întregi. În exemplul nostru, prima
cotă va fi la 6 m.
Algoritmul pentru trasarea unei cote batimetrice e acelaşi ca la
trasarea oricărui contur: Ansa mea va face exact 90 când verticala
ce trece prin picioruşele ei va înţepa conturul cotei batimetrice de
X m.
După ce s-au delimitat toate cotele batimetrice, se trece la
poziţionarea izvoraşului. Pentru aceasta, identificăm izvoraşul cu un
punct. Ne alegem o direcţie de deplasare cu ansa şi folosim următorul
algoritm: Ansa mea să indice direcţia pe care se află
perpendiculara pe direcţia mea de deplasare care trece prin
izvoraş. Apoi ne deplasăm de-a lungul perpendicularei respective şi ne
propunem ca ansa să facă 90 în punctul căutat.
În continuare, se stabilesc caracteristicile fizico-chimice ale apei:
temperatură, concentraţie de substanţe nocive, capacitate de umplere în
funcţie de dimensiunea tuburilor de fântană folosite (debit)

Fenomene paranormale

Conform uneia din clasificări, fenomenele paranormale se împart

în 2 mari categorii:
1) Fenomene Psi
2) Fenomene Theta

FENOMENELE PSI se împart în:

a) Fenomene extrasenzoriale (ESP)
b) Fenomene psihokinetice (PK)
c) Fenomene de materializare (M)

20
 Fenomenele extrasenzoriale (ESP) sunt fenomene de natură
informaţională. Ele constau în achiziţia de informaţii şi obiectivarea
informaţiei (conştientă şi/sau reactivă). Din fenomenele de percepţie
extrasenzorială (ESP) amintim:
a) Clarviziunea (un subiect achiziţionează informaţii direct de la o sursă
exterioară care nu este un sistem viu)
b) Precogniţia (achiziţionarea de informaţii din viitor). Acest fenomen
spulberă principiul determinismului cauzal (legea cauzei şi efectului)
deoarece, în aceste cazuri, efectul "precede" cauza.

Timpul "izvorăşte" din centrul

unei sfere cu raza .

c) Retrocogniţia (achiziţionarea informaţiilor din trecut)

d) Radiestezia (sensibilitatea la radiaţii, caracterizată prin faptul că
informaţia achiziţionată este revelată prin mişcarea unui instrument
auxiliar, conform unei prestabiliri anterioare)
e) Paradiagnoza (fenomen în care informaţiile achiziţionate prin mijloace
exotice se referă la afecţiunile unui sistem viu)
f) Psihometria (achiziţionarea de informaţii referitoare la aprecieri
cantitative. Se pot determina greutăţi, volume, lungimi, adâncimi etc.)

Exerciţiu de psihometrie: luăm un pumn de boabe de orez, punem

sub un serveţel şi întrebam câte sunt acolo.

Fenomenele psihokinetice (PK) sunt fenomene bioenergetice. Atunci

când se combină un ESP cu un PK rezultă un fenomen mai complex, pe
care îl considerăm de un exotism mediu. Fenomenele psihokinetice (PK)
definesc orice mişcare desfăşurată ca urmare a acţiunii psihicului.
Psihokinezia este în general educată şi conştientă, dar destul de frecvent
sunt întâlnite fenomene PK necontrolate de subiecţi.
Fenomenele psihokinetice se împart în:
a) PK de poziţie (acţiunea psihicului modifică poziţia unui obiect aflat la
distanţă). La orizontală - telekinezie, la verticală - levitaţie
b) PK de traiectorie (fenomenul modifică traiectoria unui obiect aflat în
mişcare)
c) PK de coeziune (fenomenul în care este solicitată coeziunea
moleculară din masa unui obiect). Fenomenele însoţitoare sunt:
deformări, fisuri, rupturi etc.
d) PK de stare (se referă la starea de agregare. Este fenomenul în cadrul
căruia apar modificări în stările unor structuri fizice, cum ar fi
solidificarea, lichefierea, gazificarea etc.). Tot aici intră fenomenele PK
reparatorii
e) Psihofotografia (acţionarea psihică asupra emulsiei fotografice, vizibilă
după developare)

21
f) Conceptofonia (acţiunea psihokinetică asupra benzii magnetice,
rezultând în consecinţă semnale de audio şi videofrecvenţă=
g) Poltergeist (fenomen care se manifestă fie în locuri infestate
informaţional de evenimente dramatice, fie în apropierea unor
persoane ce au un conflict interior neconştientizat parţial sau total).

Fenomenele de materializare se mai numesc şi fenomene de

condensare.

Sai Baba şi-a anunţat discipolii când şi unde urmează să se

reîncarneze. În următoarea viaţă reuşea materializări.

FENOMENELE THETA cuprind toate tipurile de fenomene şi pun în

discuţie problema "supravieţuirii" post-mortem. Cuprind fenomene
mediale, nesistematizate încă, necesitând mediumuri pentru relaţia
dintre lumea materială şi existenţele fără structură fizică.

Banca de date a Universului are 10 etaje. Binele coexistă cu răul

până la nivelul 7,2. De acolo în sus, binele face voia lui Dumnezeu.

După altă clasificare, fenomenele neconvenţionale (paranormale) se

împart în:
1) Fenomene nemanifeste
2) Fenomene manifeste

Fenomenele nemanifeste cuprind realitatea inforenergetică lipsită de

matricea spaţio-temporală, nu se supun legii cauzei şi efectului, sunt
fenomene cu individualizare aparentă şi caracter implicit. Ele devin
explicite doar în cazul manifestării temporare în realitatea fizică, când în
urma întrunirii unor factori asociativi devin sau generează evenimente şi
fenomene manifeste.
Fenomenele manifeste pot fi cauzale sau nu. Pot fi asociative şi au
un caracter explicit (pot fi descrise, analizate şi interpretate).

FENOMENELE BIOINFORMAŢIONALE (PSI) sunt caracterizate

prin achiziţia exotică de informaţii. Ele reprezintă posibilităţi de
comunicare anterioare limbajului vorbit, constituie un sistem de obţinere
a informaţiilor direct din trecut, prezent şi viitor (efectul care nu are
nevoie de cauză). Se pare că aceste fenomene se petrec tot mai rar, odată
cu evoluţia omului către civilizaţia materialist-tehnicistă.
Fenomenele de biocomunicaţie se caracterizează prin transferul
de informaţii între diferite sisteme vii, altfel decât prin mijloacele
cunoscute. Aici intră telepatia, efectul citopatic în oglindă şi percepţia
primară.

22
 Telepatia înseamnă o simţire la distanţă caracterizată prin transfer
informaţional între 2 sau mai multi subiecţi, în afara canalelor senzoriale
cunoscute.
Efectul citopatic în oglindă este fenomenul în cadrul căruia
semnalul caracteristic al unui grup de celule bolnave influenţează în
imediata vecinătate ţesutul sănătos, determinând îmbolnăvirea pe o zonă
simetrică (în oglindă) faţă de o axă cu porţiunea îmbolnăvită iniţial.
Percepţia primară se referă la ce ne spune instinctul când
cunoaştem o persoană, la acea primă impresie pe care ne-o transmite
subconştientul, indiferent de aspectul fizic al persoanei respective.
Trebuie să considerăm acel om conform primei impresii.

Fenomenele de percepţie cvasisenzorială extinsă constau în

capacitatea senzorială exotică a unui organ de simţ de a-şi manifesta
proprietăţile în afara razei obişnuite de acţiune. Din această categorie fac
parte:
a) Perceptia dermo-optică (fenomenul în cadrul căruia o persoană "vede"
cu pielea)
b) Deplasarea senzorială (capacitatea de extindere a percepţiilor
senzoriale ale unui organ de simţ)
c) Excursia senzorială (deplasarea unei persoane, făcută cu cel puţin un
simţ, spontan, până într-un loc unde asistă la tot ce se întamplă,
urmată de întoarcere. Daca întoarcerea e bruscă pot apărea
tahicardii).

23