PROFILUL DE

SOL
Formarea profilului de sol
Formarea profilului de sol = pedogeneza = solificare → proces indelungat si complex
(include procese fizice, chimice si biologice), desfasurat asupra partii superioare a scoartei
terestre, sub actiunea sinergica a factorilor de mediu, care genereaza transformari si translocari
ale substantelor si importante schimburi materiale si energetice. Punctul initial al pedogenezei
este roca/materialul parental, iar punctul final stadiul climax (de echilibru) intre conditiile de
mediu, procesele pedogenetice si aspectul profilului de sol. Astfel, diferitele tipuri de sol, se
afla in diferite momente evolutive, intre punctul initial si climax.

Prin transformarea rocilor initiale rezulta o scoarta de alterare, permeabila pentru aer
si apa insa, nu putea fi vorba despre sol, in absenta componentei organice, care este
esenþiala.Procesul de formare al solului nu poate incepe ºi nu poate avea loc decat in prezenþa
organismelor vii (vegetale, animale, microorganisme). Primele aparute, organismele inferioare
(muºchi, licheni, ciuperci), creaza in timp condiþii favorabile ºi instalarii organismelor
superioare. Plantele preiau din scoarþa de alterare variate substanþe minerale solubile ºi le
transforma, in propriul corp, ulterior descompus de catre microorganisme, dupa incetarea
ciclului biologic. O parte dintre substanþele rezultate, se intorc in sol sub forma de elemente
minerale utile, iar o alta parte se acumuleaza in sol, sub forma de humus.

Alcatuirea profilului de sol

In timpul solificarii, constituenþii minerali si organici sufera deplasari, acumulari ºi
transformari, diferenþiandu-se o serie de strate naturale cu caracteristici morfologice ºi analitice
proprii, denumite orizonturi de sol, a caror succesiune de la suprafata pana la roca parentala,
reprezinta profilul de sol. Acesta reprezinta unitatea naturala de studiu in domeniul
pedologiei si se identifica practic cu o secþiune verticala intr-un sol.

Principalele caracteristici ale orizonturilor de sol sunt:

Culoarea solului → proprietate fizica, morfologica, care permite separarea si caracterizarea

morfogenetica a orizonturilor de sol, totodata, poate avea si caracter de diagnostic pentru
incadrarea solurilor in diferite unitati taxonomice ale unor sisteme de clasificare a solurilor.
Culoarea este determinata de compozitia solului, care la randul ei este influentata de diferitele
procese pedogenetice, aflate in stransa corelatie cu conditiile de mediu. Humusul determina
aparitia culorilor inchise (de la brun la negru); silicea, carbonatul de calciu si sarurile usor
solubile dau culori albicioase; oxizii si hidroxizii de fier dau culori de la galbui la roscat-ruginiu;
compusii ferosi, aparuti in urma proceselor de reducere dau culori verzui-albastrui-vinetii; la
solurile hidromorfe supuse alternativ proceselor de reducere si oxidare (procese de gleizare si
pseudogleizare) aspectul este marmorat existand pete galbui-ruginii (datorate oxidarii) si pete
cenusii-vinetii (datorate reducerii; prezenta in proportie mare a concretiunilor ferimanganice
sau a celor de carbonat de calciu, dau deasemenea solului un caracter pestrit.
Structura solului → proprietatea solului de a avea particulele componente asociate in agregate
cu diferite forme si marimi. Exista insa si doua situatii in care orizonturile de sol pot fi
nestructurate, acestea sunt:

- orizonturi necoezive, foarte nisipoase; se formeaza fie direct pe depozite nisipoase, fie prin
eluvierea intensa a elementelor mai fine, care pot avea rol de liant (la orizontul eluvial al
podzolurilor);

- orizonturi masive, cu particulele de sol cimentate intre ele intr-un strat continuu, nefisurat;
masivitatea poate aparea in cazul unor strate nisipoase umezite (nisipul devine coeziv in stare
umeda), prin cimentare cu carbonat de calciu sau oxizi, in cazul orizonturilor gleice de reducere,
cand excesul freatic de apa duce la eliminarea liantului dintre particulele de sol sau in cazul
orizonturilor cu fenomene intense de tasare.

Atunci cand orizonturile de sol sunt structurate, pot fi separate trei situatii, din punctul
de vedere al gradului de structurare:

- orizonturi slab structurate, cu putine agregate structurale (sub 25%), greu observabile, cu o
rezistenta redusa la actiuni mecanice sau hidrice;

- orizonturi moderat structurate, cu destul de multe agregate structurale vizibile (intre 25 si

75%), dar cu o rezistenta moderata la actiuni mecanice sau hidrice;

- orizonturi bine structurate, cu numeroase agregate structurale distincte (peste 75%), rezistente
la actiunea de dispersare.

In general, agregatele structurale pot avea urmatoarele forme:

- glomerulara - agregate sferoidale, cu pori macroscopici, cu fete rotunjite si dimensiuni sub 5

mm, asezare afanata, permeabilitate buna pentru apa si aer; agregatele sunt usor friabile, dar
prezinta o buna stabilitate hidrica datorita bogatiei in humus de tip mull calcic; caracterizeaza
orizontul A molic;

- granulara (grauntoasa) - agregate sferoidale mai mari (sub 10 mm), cu muchii si colturi relativ
rotunjite, asezare afanata; caracterizeaza orizontul A bogat in humus al solurilor, dar stabilitatea
hidrica si calitatea este inferioara structurii glomerulare;

- poliedrica angulara - agregate structurale dezvoltate aproximativ egal in directia celor trei axe
rectangulare, cu fete plane care se intersecteaza in muchii ascutite, asezarea este indesata, iar
dimensiunile sunt cuprinse intre 6 si 50 mm; caracterizeaza orizonturile de sol afectate de
pseudogleizare, determinand o aerisire si permeabilitate relativ slaba;
- poliedrica subangulara - asemanatoare celei poliedrice angulare, dar cu muchii fete si colturi
rotunjite; caracterizeaza orizontul B cambic si tranzitia AB;

- prismatica - agregate dezvoltate mai mult vertical, cu forma de prisma, cu fete plane, muchii
si colturi ascutite, asezare indesata; latura bazei are dimensiuni cuprinse intre 10 - 100 mm,
agregate-le putandu-se desface prin presare in agregate poliedrice; caracterizeaza orizonturile
de tip B argiloiluvial, bogate in argila;

- columnara - similara celei prismatice, dar agregatele au capetele rotunjite (sub forma de
coloana); caracterizeaza orizontul B argiloiluvial natric al soloneturilor; agentul coagulator
fiind o sare usor solubila, agregatele structurale au o stabilitate hidrica foarte redusa, solul
"mocirlindu-se" dupa ploaie;

- lamelara (sistoasa, foioasa) - agregate dezvoltate pe orizontala sub forma de lamele sau placi
cu grosimea cuprinsa intre 1 si 10 mm; formarea acestei structuri este determinata de existenta
unor roci sistoase, de acumularea silicei sau a oxizilor in straturi succesive, de alternanta
proceselor de inghet-dezghet in orizonturi cu texturi luto-nisipoase sau de tasarea solurilor luate
in cultura; caracterizeaza orizonturile E albic, tranzitia BC (la solurile formate pe roci sistoase),
orizonturile tasate.

Textura solului → participarea procentuala a diferitelor categorii de particule (nisip, praf,

argila), la alcatuirea unui sol.

Scheletul solului → fragmentele de roca dura cu dimensiuni mai mari de 2 mm; aparitia
scheletului este o caracteristica a solurilor formate pe roci dure situate la mica adancime.
Continutul in schelet este exprimat in procente din volumul de sol, putandu-se delimita mai
multe clase de continut in schelet.