Dislalia

„Dislalia este o tulburare de articulare-pronunţie ce se manifestă prin deformarea, emiterea,

substituirea, înlocuirea și inversarea sunetelor. În cazurile grave de dislalie, astfel de foneme se
produc și la nivelul silabelor și chiar a cuvintelor.” ( E. Verza 1982)
Când se pune diagnosticul de dislalie, copilul ar trebui să aibă peste trei ani și jumătate.
Până la această vârstă avem de-a face cu o dislalie fiziologică determinată de insuficiența
dezvoltării a aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii.
Manifestarea tulburărilor de pronunție după vârsta de trei ani și jumătate denotă existența unor
cauze nocive.
Dislalia apare de cele mai multe ori ca urmare a acțiunii unor procese complexe în
perioada:
 intrauterină – intoxicații, infecții, incompatibilitate R. H., traume mecanice, psihice;
 nașterii – nașterile grele, prelungite care duc la leziuni ale sistemului nervos central, asfixii,
traume fizice;
 după naștere – de cele mai multe ori.
Cauzele dislaliei pot fi:
1. Cauze organice
 central – lezarea creierului datorită traumatismelor mecanice ale copilului în timpul
nașterii, boala părinților (sifilis, alcoolism), boli suportate în copilărie (scarlatină,
meningită, encefalită, pojar);
 periferice – anomalii congenitale ale organului auditiv, maxilare, dinți, palat tare, moale,
limbă, buze.
2. Cauze funcționale – vorbirea este vătămată fără să fie leziuni organice stabilite. Datorită
acestor cauze pot avea loc tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială
(receptoare), cât și cea motorie (efectoare).
3. Cauze psiho-neurologice – se întâlnesc la subiecții cu debilitate mintală, la cei cu tulburări
de memorie și de atenție, cu tulburări ale reprezentărilor optice, acustice.
4. Cauze psiho-sociale – se referă la aplicarea unor metode greșite de educație, slabă
stimulare a vorbirii copilului, încurajarea în folosirea unei vorbiri incorecte pentru
amuzament, trăirea unor stări conflictuale, stres.

1
 Diagnosticul dislaliei

În diagnosticarea dislaliei periferice se vor evidenția:

 modul de funcționare al organelor fono-articulatorii
 modul de tulburare al sunetului.Se constată tipul de deficiență dislalică (pitacism „p”,
betacism „b”, mutacism „m”, fitacism „f”, vitacism „v”, capacism „c”, nutacism „n”,
stigmatism „s”, rotacism „r”).
Metode de corectare a dislaliei
Dezvoltarea mobilității aparatului fonoarticulator
 Mobilitatea maxilarelor (închiderea și deschiderea gurii, mișcarea mandibulei stânga-dreapta,
sus-jos, clănțănitul dinților, mestecatul).
 Mobilitatea obrajilor (umflarea obrajilor).
 Mobilitatea linguală (scoaterea și retragerea limbii, mișcarea limbii sus-jos, stânga-dreapta,
ștergerea dinților, buzelor, plescăitul).
 Mobilitatea labială (sugerea și țuguierea buzelor, zâmbetul, ținerea cu buzele a unui obiect ce
este tras, fluieratul, suflatul, vibrarea buzelor).
 Exersarea palatului, a mușchilor faringelui (căscare, deglutiție, imitarea tusei).
Dezvoltarea respirației corecte
 Suflatul în lumânarea aprinsă, cu paiul în apă, în trompetă, în hârtiuțe.
 Umflarea balonului, aburirea oglinzii.
 Inspir-expir în trei timpi.
 Inspir-expir pe nas și gură, alternativ.
 Exerciții de respirație în fața oglinzii.
 Pronunțarea vocalelor ritmic, rar.
 Pronunțarea ritmică a consoanelor.
Dezvoltarea auzului fonematic
 Exerciții de recunoaștere și imitare a sunetelor din natură (onomatopee).
 Exerciții de recunoaștere și pronunțarea a unor serii de silabe opuse (pa-pe-pi-po-pu).
 Exerciții de transformare a cuvintelor prin înlocuirea de sunete sau silabe (mac-rac, pat-sac,
mare-sare).

2
 Completarea cuvintelor cu prima silabă pronunțată de logoped.
Emiterea/impostarea sunetului
 Exerciții de diferențiere a poziției aparatului fonoarticulator la sunetele siflante față de
șuieratoare.
 Exerciții pentru emiterea sunetelor s, z, j, t, r etc.
 Exerciții demonstrative în oglindă, de articulare corectă a sunetului.
 Imitarea sâsâitului șarpelui, solicitarea liniștii, sunetul produs de insecte în zbor, de vânt,
șoarece, telefonul, strănutul, vaca, oaia, măgarul etc.
Consolidarea sunetului
 Introducerea sunetului în silabe (silabe directe și inverse, logatomi, structuri silabice cu ritm).
 Introducerea sunetului în cuvinte prin: asocierea silabelor în vederea formării cuvintelor mono,
bi și polisemantice în care sunetul se află în poziții diferite; cuvinte în care consoana afectată
este intervocalică; cuvinte în care consoana afectată este precedată de o consoană și urmată de
o vocală (scap, șnur, braț); exemple de cuvinte ce conțin sunetul impostat; structuri verbale
reversibile (sar-ras, toc-cot, roz-zor); formarea unor cuvinte noi prin înlocuirea, omisiunea,
adăugarea la sunetul impostat, exerciții de diferențiere ș-s (şcoală-scoală), z-j (zar-jar), r-l (rac-
lac).
Automatizarea sunetului
 Propoziții simple care conțin cuvinte cu sunetul corectat în diferite poziții (Scaunul este
sub masă., Soarele strălucește.).
 Sintagme cu partea finală constantă (Mama e acasă., Tata e acasă., Ana e acasă.).
 Sintagme cu partea inițială constantă (Soarele a răsărit., Soarele e pe cer, Soarele a
apus.).
 Sintagme afirmative, negative, interogative.
 Povestiri după imagini, planșe.
 Dialoguri după o temă dată.
 Compuneri scurte după imagini cu cuvinte date.
Materiale folosite: oglindă; fișe de lucru; tabele de silabe; material ilustrativ verbal.
Ce putem face pentru a corecta eficient vorbirea copiilor ?

3
 Dezvoltați mușchii maxilarului și mușchii limbii copilului prin: mestecarea energică a mâncării,
clătirea gurii, umflarea obrajilor, trecerea aerului dintr-un obraz în celălalt și viceversa etc.
 Vorbiți cu copilul exclusiv într-o limbă română corectă. Deși uneori tentația este mare, nu folosiți
„limbajul bebelușesc”.
 Citiți zilnic împreună cu copilul poezii și povești scurte.
 Vorbiți cât mai des cu micuțul. Răspundeți-i cu răbdare la toate întrebările pe care le pune,
încurajați-l să vă pună întrebări.
 Vorbiți corect, cât se poate de clar. Repetați de mai multe ori un cuvânt sau o frază, schimbând
locul cuvintelor.
 Ajutați copilul să facă de mai multe ori pe zi exerciții pentru articularea corectă a sunetelor,
care are scopul funcționarea corectă a mușcilor care participă la pronunțarea sunetelor. Acestea
cuprind exerciții pentru antrenamentul organelor implicate în producerea sunetelor, poziționarea
corectă a buzelor, limbii etc. Pentru început, aceste exerciții vor fi făcute în fața oglinzii.
 Nu suprasolicitați copilul. Aceste ședințe nu ar trebui să dureze mai mult de 15-20 minute.
 Desfășurați cu copilul diferite activități menite să-i dezvolte abilitățile motricității fine.
 În cazul în care copilul se bâlbâie, pot fi obținute rezultate bune în corectarea acestui defect cu
ajutorul orelor de muzică, datorită faptului că acestea contribuie la dezvoltarea respirației din
timpul vorbirii, a tempoului și ritmului. Aceste cursuri pentru copii nu trebuie să fie plictisitoare.
Încercați să le transformați într-un joc captivant, pentru a crea o atmosferă prietenoasă, liniștită și
încurajatoare, care îl va predispune pe copil să ajungă la rezultate bune.
BIBLIOGRAFIE:
 1 Avramescu Monica Delicia, Defectologie şi logopedie, Editura Fundaţiei România de
Mâine,Bucureşti,2006
 2 Burlea Georgeta, Burlea Marin, Dicţionar explicativ de logopedie, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2004
 3 Maria Anca, Logopedie, Presa Universitară Clujeană, 2007 4 Vrăsmaş Ecaterina, Muşu
Ionel, Terapia tulburărilor de limbaj - Intervenţii logopedice, E.D.P., Bucureşti, 1997