Sunteți pe pagina 1din 8

1.Istroria întreprinderii.

S.C. „Panilino” SRL a luat fiinţă în anul 2003, specializîndu-se în fabricarea


produselor de patiserie, prin îmbinarea reţetelor clasice şi tradiţionale cu
tehnologiile moderne. De la bun început ne-am propus să producem torturi şi
prăjituri de cea mai înaltă calitate la preţuri accesibile consumatorului nostru. Doar
la noi aveţi posiblitatea de a comanda cele mai bune torturi la greutatea şi
conţinutul dorit. Patiseria Panilino este situată la Chișinău și este deținută de către
doi parteneri cu drepturi egale. Compania deține un sistem de management al
siguranței alimentelor în conformitate cu cerințele standardului ISO 22000:2005 /
SM SR EN ISO 22000:2006, dovadă a acestui fapt servește Certificat CERTIND
Nr.567H din 30.09.2015.

2.Istoria ramurii din care face parte .


Agricultura este una din forţele motrice care formează imaginea Republicii
Moldova, natura şi cultura ţării pe parcursul mai multor secole. În acest mediu s-au
format unele practici agricole adaptate specific la condiţiile climaterice, geografice
şi economice. În contextul aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova, reformele
din sectorul agroalimentar al ţării trebuie să se conformeze modelelor şi tendinţelor
europene ce va permite ajustarea sectorului la cerinţele pieţelor internaţionale, în
special la capitolul de securitate şi siguranţă alimentară.
Industria alimentară în Repiblica Moldova reprezintă una dintre ramurile de bază
ale industriei. Acest fapt se datorează condiţiilor agroclimaterice favorabile pentru
dezvoltarea agriculturii, care o asigură cu materie primă. Subramurile industriei
alimentare prelucrează peste 80% din producţia agricolă locală, realizând
transformarea ei în produse alimentare de calitate. Este o ramură de specializare
internaţională. Circa 2/3 din volumul exportului republicii o constituie produsele
industriei agroalimentare. Ramuri de specializare regională şi internaţională sunt:
industria vinicolă, a tutunului, zahărului, conservelor de fructe şi legume, sucurilor
naturale, uleiurilor eterice etc. Importanţa ramurii e determinată de ponderea
considerabilă în structura producţiei industriale, circa 50,0%, şi 58,0 % din volumul
industriei prelucrătoare [8, p. 18]. Creşterea ponderii industriei alimentare în ultimii ani
e determinată nu atât de creşterea volumului de producţie, cât reducerii considerabile în
alte ramuri ce activează pe bază de materii prime locale. O altă cauză o reprezintă
menţinerea pieţelor de desfacere tradiţionale, iar în cazul unor produse s-a atestat chiar o
lărgire a pieţii de desfacere (industria vinificaţiei, conservelor de fructe şi legume,
sucurilor, tutunului şi a zahărului). Ca şi alte ramuri industriale, industria alimentară se
află în declin economic, de aceea este dificil de făcut o apreciere reală a situaţiei din
ramură. Mai multe întreprinderi se află în proces de restructurare, reorganizare, altele
sunt falite sau în prag de faliment, de aceea aprecierile vor fi făcute mai mult la nivel de
potenţial. Subramurile de bază ale industriei alimentare în Republica Moldova sunt
industria vinicolă, industria uleiurilor vegetale, industria zahărului, industria tutunului.

3.Necesitățile care le satisfice.

Abraham Maslow este cunoscut astăzi pentru propunerea sa privind bazele


teoriei ierarhiei nevoilor umane. Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la
fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost așezate la baza piramidei
trebuințelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă și
specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune
atât tuturor oamenilor cât și animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar
fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul,sanatatea, sexul și o
temperatura relativ constantă a corpului.
Pe lînga problemele legate de kg în plus ,dulciurile satisfac un psir de nevoi care în
pirmida lui Maslow e afla in prima categorie.
Foarte multi consideră dulciurile piedici in calea unei alimentații sănătoase, și văd
nevoia de a manca dulce drept un “păcat”. Cu excepța cazurilor în care ne sunt
interzise de medici, orice om are dreptul și chiar trebuie să apeleze periodic la
dulciuri spre binele personal. Desigur, în cantități corespunzatoare.
Dacă esti destul de tare, poti să-îi satisfaci pofta de dulciuri din cand in cand, dar
cu porții mici. Ai grija să nu cedezi prea des si sa nu depășesti 150 de calorii la o
astfel de gustare.
Dulciurile ne elibereaza de stres, ne înlesnesc o stare psihică pozitiva și cel mai
important, ne oferă energia de care avem nevoie pentru desfasurarea activităților
zilnice.
Nu v-ați întrebat niciodată de ce în pragul examenelor, a momentelor care necesită
un efort oarecare, simțiți nevoia sa dați buzna la tableta cu ciocolatî? In fond, nu
este vorba de altceva decat de o cerință fireasca a organismului. Pe masura ce
efectuăm activități mai solicitante sau mai puțin solicitante, nivelul de glucoza din
sange scade, rezultînd starea de oboseala, depresie, apatie.
Cercetatorii de la Universitatea Tel Aviv au afirmat la începutul acestui an că dacă
sunt servite pe post de mic dejun, dulciurile ar putea ajuta la pierderea in
greutate. Studiul publicat in “Steroids” a vizat 200 de adulți cu dieta scazută în
calorii. Unii dintre aceștia au mîncat la micul dejun biscuiți, o felie de tort sau o
gogoașă în vreme ce un al doilea grup a beneficiat la masa de dimineata de carne
de ton, albusș de ou, branză și lapte. Cei care au mîncat dulciuri s-au simțit mai
puțin infometați și au avut mai puțină poftă de mîncare pe parcursul zilei. În plus,
au continuat să piarda kilograme în a doua parte a studiului. Chiar dacă pare un
aspect lipsit de importanțî, dulciurile constituie un liant în relația dintre oameni.
Nimic nu este mai plăcut decît a servi ceva dulce in oraș, în compania prietenilor.

4.Tipurile de marketing utilizate pentru


aceasta categorie de produse.
Catalogul de produse al Panilino este foarte variat in produse, care consumatorii le
prefera si accesibile la pret , produselor noi le este caracteristic cererea
completă,.Insa totusi,intreprinderea practica un tip de marketingmarketingul
menținerii, acestui tip de marketing fiindu-i caracteristic fiindu-i caracteristic idee
de adaptarea la schimbările ce se petrec în rîndul consumatorilor .
5.Împlicarea companiei în marketingul
social-etic.
Marketingul social este o specializare a marketingului, un rezultat al dezvoltării
extensive a acestuia, caracterizat printr-o sferă de cuprindere proprie, bine
delimitată (activitatea organizaţiilor sociale), în timp ce marketingul societal este
un concept novator, cu implicaţii sociale, aplicabil marketingului clasic, fără a
excede sfera de cuprindere a acestuia, înscriindu-se, deci, ca un rezultat al
dezvoltării sale intensive.
Ca ți alte companii la fel și S.C. „Panilino” SRL oferă acele cilpe dulci de fericire
acelor persoane care nu sînt în stare să se întrețină financiar .Actele de caritate ale
companiei nu constau doar in produsele caracteristice acestei companiei dar și în
alte produse alimentare ,haine cît și resurse financiare .

6.Analiza factorilor de macro și micro


mediu.
Micromediu:
-Economia - Patiseria Panilino produce peste 150T pe lună de produse de
patisserie în asortiment și se adresează iubitorilor de dulciuri care doresc să
savureze desertul preferat într-o atmosferă relaxantă.
Volumul Pierderi aferente creanţelor Profit/EUR
Anii
vînzărilor nete, EUR compromise,EUR
2015-2016 132,934 83,458 48,476

61,845
2016-2017 166,167.5 104.322.5
77,306.25
2017-2018 207,709.375 130403.125
188,627.25
Total 506,810.875 318183.625

-Legislația-Compania deține un sistem de management al siguranței alimentelor în


conformitate cu cerințele standardului ISO 22000:2005 / SM SR EN ISO
22000:2006, dovadă a acestui fapt servește Certificat CERTIND Nr.567H din
30.09.2015
-Tehnologiile-Noi vă oferim cele mai bune produse lucrate cu migală şi pricepere
în laboratoarele proprii după reţete, care îmbină materii prime proaspete, de o
calitate excelentă, în produse unice ca savoare cu o tehnologie modernă .
Din ingrediente atent selecţionate şi lucrate cu minuţiozitate şi dragoste, prăjiturile
noastre se bucură de aprecierea clienţilor noştri atât la ocaziile speciale, cât şi
atunci cînd o prăjitură este cel mai bun mod de a încheia o masă de familie.

-Societatea -Pentru a menține viu gustul copilăriei, păstrează tradițiile și


îmbină armonios rețetele clasice, produsele eco și tehnica modernă. În
companie activează peste 200 de oameni, pentru a- aduce în fiecare zi cele mai
dulci porții de fericire!

Micromediu:
-Concurenții- Printre concurenți întîlnim companii ca
:Dulcinella,Franzeluța,Bon Apetit,Bucuria,Colibri,Nefis etc.
-Furnizorii-JLC,Union Fenosa-energie electrică , „Combinatul Poligrafic‘‘‖ este
furnizorul principal de hîrtie şi cutie de carton.
-Clienții-Piața locala. Compania exportă în așa țări ca: Germania, Cehia, Țările
Baltice, România.
7.Analiza SWOT

Puncte Tari Oportunitati

- asocierea cu un producător binecunoscut - număr în continuare redus de patiserii;


; - o iesire la patiserie presupune un cost mai mic
- originalitate (organizare seri tematice, decat o ieșire la restaurant;
programe de fidelitate, servicii conexe); - o mai mare deschidere a consumatorilor
- calitatea produselor și a servirii; romani către socializare în afara casei;
- experiența responsabilului; - gusturile consumatorilor au evoluat, aceștia
- marja de profit; apreciind acum o prajitura si un serviciu de
- locația. calitate;
- creșterea ponderii clienților care iau prăjitura la
pachet;
- scăderea chiriei pentru spațiile comerciale;
- o mai mare ușurință de a găsi un spațiu
comercial comparativ cu anii precedenți.
Puncte Slabe Amenințări

- lipsa unui renume pe piața patiseriilor din - o posibilă scădere a consumului ca frecvență si
Republica Moldova; cantitate;
- lipsa de experiență a acționarilor - condiții de creditare mai aspre;
- fonduri proprii inițiale insuficiente - lichiditate redusî pe piață;
- creșterea costului cu materia primă;
- devalorizarea monedei naționale.

8.Concurenții.
Concurența pe plan local este destul de restrânsă și nu oferă clienților nivelul de
calitate a produselor și serviciilor ca sș cel al SC Panilino. Clienții locali doresc.să
consume un produs de înaltă calitate într-o atmosfera relaxantă la un preț accesibil.
Aceștia își doresc o experiență unică, plină de bun-gust, însă prețurile patiseriilor
din zona aleasă sunt foarte ridicate.
Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea Stiinte Economice
Departamentul “Marketing si Turism”

Lucrul individual

la disciplina Marketing și Logistică

STUDIU DE CAZ

Tema:Panilino

Coordonator Stiintific:Buzdugan A.lect.universitar

Autor:Catrinici Tatiana

Chisinau 2017

S-ar putea să vă placă și