Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea de drept

Lucru individual

TEMA: Interpretarea legii penale și rolul

interpretării în procesul calificării infracțiunilor

Efectuat de:

Bobea Valeria,gr.312

Profesor universitar:

Hadîrca I.

Chșinău,2017

1
 Planul lucrarii
Noțiunea și necesitatea interpretării legii penale……................................................3
Formele interpretării……………………………………………………………..…...4
Metodele de interpretare…………………………………………………………..….6
Rezultatul interpretării……………………………………………………………..…9
Rolul și necesitatea interpretării legii penale în procesul calificării infracțiunilo....10
Concluzie………………………………………………………………………………..13
Bibliografie……………………………………………………………………………...14

2
 Noţiunea și necesitatea interpretării legii penale

Una dintre condițiile obligatorii ale bunei aplicări a legii, inclusive a legii penale, constă în
explicarea corectă a conținutului acesteia. În acest context, interpretarea oricărei legi, cu atât mai
mult a celei penale, este o operațiune absolut necesară în procesul de cunoaștere teoretică și
aplicare practică a prescripțiunilor legale cuprinse în respectivul text.Normele de drept penal,
datorită faptului că au un caracter imperativ, trebuie să aibă un sens bine determinat, care să nu
permit o interpretare diferită, de la subiect la subiect, cee ace în final ar veni să asigure respectarea
principiilor de drept. Totuși, nu mereu legiuitorului îi reușește să adopte texte de legi clare,
coerente, uniforme, ba chiar și în cazul în carea oricît de clară ar fi legea penală formulată,
presupune numeroase eforturi de interpretare, din partea organelor de urmărire penală și a
instanțelor judecătorești chemate să efectueze încadrarea juridică a faptelor, prin incorporarea
perfectă a situației de fapt în cadrul legal fixat prin normele juridice penale.

Interpretarea legii penale este un atribut important si al Instanței Supreme (Curtea Supremă
de Justiție), care, în măsura în care este sesizată sau constată că în practica judiciară se fac
interpretări diferite ale aceluiași text de lege, este obligată să intervină printr-o decizie de
îndrumare ori să facă propuneri către Parlament pentru adoptarea unei legi interpretative sau pentru
efectuarea altor modificări legislative, care să excludă confuziile și interpretările eronate.
Astfel, interpretarea legii penale este o operaţiune logico-raţională de lămurire a
conţinutului legii penale, ce se efectuează cu ocazia aplicării normei de drept și are drept
scop aflarea voinţei legiuitorului exprimate în aceste norme cu privire la cazul concret1.
O altă explicare a noțiunii de interpretare a legii penal este făcută de ˝autorul Bercheșan V.
care stabilește că prin interpretarea legii penale se înțelege operația prin care se urmărește
determinarea înțelesului unei norme de drept penal, înțeles pe care l-a avut în vedere legiuitorul la
adoptarea legii penale.2
Interpretarea normei de drept penal este totdeauna necesară, deoarece normele se referă la
fapte tipice, care însă trebuie aplicate unor fapte concrete, variate în conţinut. De asemenea, unele
texte nu sunt suficient de clare, situaţie ce rezultă din folosirea unor termeni sau expresii cu
înţelesuri multiple ori redactări neglijente3.
Interpretarea legii penale se efectuează nu pentru a crea noi norme de drept, ci pentru a
elucida sensul real al normei existente și a înlătura unele lacune ale legii penale cu ajutorul altor

1 C. Bulai, ”Manual de drept penal. Partea Generală”, București: All,1997, p. 83.

2
Bercheșan V. ”Drept penal. Partea Generală. Craiova: Universitaria, 2007, p.37
3 A. Boroi ”Drept penal. Partea Generală”,București,All Beck,1999, p. 42.
3
norme în materie. În situaţia în care în procesul de interpretare se constată lacune grave ale legii,
ar putea fi înaintate propuneri motivate de “lege ferenda”.

Formele interpretării
Interpretarea legii penale se face, în principiu, în aceleași forme și modalităţi ca în orice
ramură de drept.
Astfel, în funcție de subiecţii care efectuează interpretarea, aceasta poate fi oficială (atunci
când este efectuată de către organe sau subiecţi oficiali, adică de către organele de stat competente
fie să elaboreze normele de drept, fie să facă aplicarea lor la speță, la cazuri particulare ce le au de
rezolvat4) și neoficială (atunci când este efectuată de către oameni de știinţă, profesioniști, cetăţeni
de rând). Deasemenea mai este și o interpretare intermediară și anume interpretarea făcută de
Plenul Curții Supreme de Justiție.
La rândul său, interpretarea oficială poate fi legală (autentică) ori cauzală (judiciară). În
acest sens unii autori, printr-e care și Copețchi S. și Hadîrca I. consideră că pe lîngă aceste două
forme ale interpretării oficiale mai există și o a treia formă, și anume interpretarea efectuată de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe marginea cauzelor examinate și interpretarea efectuată
de Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în legătură cu examinarea recursului în interesul
legii5.
1)Interpretarea legală este efectuată de către legiuitor, adică de Parlamentul Republicii
Moldova, și constă în explicarea anumitor termeni, expresii sau situaţii juridice care impun o
interpretare unitară. După cum se știe, această interpretare poate fi contextuală, atunci când este
făcută de legiuitor odată cu adoptarea normei interpretate și în cuprinsul aceleiași legi, sau
posterioară, atunci când este făcută ulterior adoptării legii interpretate și deci prin act normativ
separat.
În legislaţia Republicii Moldova este frecvent utilizată interpretarea legală contextuală.
Astfel, actualul Cod penal, în Capitolul XIII al Părţii generale, explică înţelesul unor termeni sau
expresii din legea penală, cum ar fi: “teritoriu”, “secret de stat”, “persoană cu funcţie de
răspundere” etc. Interpretarea legală se face și prin norme cuprinse în Partea specială a Codului
penal, lămurindu-se înţelesul unor termeni specifici doar pentru anumite infracţiuni.
Interpretarea legală este obligatorie pentru toţi subiecţii de drept.

4
Avornic Gh., Aramă E., Negru B. ș.a. ”Teoria generală a dreptului”, Chișinău:Cartier, 2004, p.436
5
Copețchi S., Hadîrca I., ”Calificarea infracțiunilor”, Chișinău:S.n., 2015, p.47
4
 Interpretarea cauzală este realizată de către organele judiciare sau cele menite să
contribuie la înfăptuirea justiției(judecători, procurori) cu prilejul aplicării legii penale. Această
interpretare apare cel mai frecvent în practică, deoarece încadrarea juridică a oricărei infracţiuni
de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată presupune o activitate
permanentă de interpretare a prevederilor legale în raport cu circumstanţele fiecărei cauze în parte
potrivit unei norme concrete din Partea Specială a Codului penal. Spre deosebire de interpretarea
legală, interpretarea cauzală(judiciară) are relevanță numai în cauza concretă soluționată.
Interpretarea efectuată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe marginea
cauzelor examinate și Interpretarea efectuată de Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
în legătură cu examinarea recursului în interesul legii. Aceste categorii de interpretări se
atribuie la calificarea oficială,deoarece produc consecințe juridice, fiind obligatorii. Astfel,
conform alin.(8) art.7 CPP al RM, hotărîrile definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului
sunt obligatorii pentru organelle de urmărire penală, procurori și instanțele de judecată. Iar
conform alin.(9) al aceluiași articol, deciziile Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție
pronunțate ca urmare a examinării recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de
judecată în măsura în care situația de fapt și de drept pe cauză rămîne cea care a existat la
soluționarea recursului. Conform art. 465 cu indicile 1 CPP al RM, recursul în interesul legii este
calea extraordinară de atac prin care se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii penale și
de procedură penală pe întreg teritoriul țării6. Președintele Curții Supreme de Justiție , Președintele
Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, Procurorul General sau Președintele Uniunii
Avocaților poate să ceară Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție și să se pronunțe asupra
problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești investite cu
soluționarea cauzei în ultimă instanță. Decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie din ziua
pronunțării și nu are efect asupra cauzelor deja soluționate printr-o hotărîre judecătorească
irevocabilă.

Interpretarea neoficială, la rândul său, poate fi: doctrinală, profesională și obișnuită (de
obicei)7.
2)Interpretarea doctrinală sau știinţifică este făcută de către instituţiile de cercetări
știinţifice, de către teoreticienii dreptului penal, care, prin monografiile, tratatele, lucrările și
articolele publicate, efectuează o analiză teoretică a normelor penale și a implicaţiilor practice ce
apar în procesul de aplicare a acestora.

6
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova
7 И. Я. Козаченко, З. А. Незнамов, Уголовное право. Общая часть, Москва, НОРМА-ИНФРА, 1998., p. 54.
5
 Interpretarea profesională este efectuată de către juriști, avocați în afara unei cauze
penale concrete.
Interpretarea obișnuită este realizată de către orice neprofesionist, participant la raportul
de drept penal, de către cetăţenii de rând.
Interpretarea neoficială nu are o obligativitate expresă, dar poate constitui un preţios
material documentar pentru eventualele iniţiative legislative și interpretarea judiciară, pentru
dezvoltarea știinţei dreptului penal și a conștiinţei juridice a cetăţenilor.
3)Interpretarea efectuată de Plenul Curții Supreme de Justiție 8 făcută prin adoptarea
hotărîrilor explicative în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară.
Acestea nu sunt emise în legătură cu o cauză penală concretă, de aceea nu pot fi atribuite la
categoria interpretărilor judiciare. O asemenea interpretare nu poate fi considerate oficială,
deoarece în accord cu alin.(7) art 7. CPP al RM, hotărîrile explicative ale Plenului Curții Supreme
de Justiție în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au character de
recomandare pentru organele de urmărire penală și instanțele judecătorești. Deasemenea, conform
lit.d) alin.(2) al Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție, nr.789 din 26.03.1996 9, una din
atribuțiile Curții Supreme de Justiție constă în darea unor explicații din oficiu în chestiunile de
practică judiciară ce nu țin de interpretarea legilor, explicații care nu au un character obligatoriu
pentru judecători. Deși hotărîrile explicative ale Curții Supreme de Justiție sunt catalogate de
legiuitor ca avînd un character de recomandare pentru persoanele îndrituite cu aplicarea legii
penale, totuși, în fapt acestea nu au un character obligatoriu, în special pentru judecători. Astfel,
de jure hotărîrile explicative ale Curții Supreme de Justiție au un character de
recomandare(interpretarea neoficială), iar de facto au un character obligatoriu (interpretarea
oficială). Tocmai de aceasta autorii în cauză, i-au atribuit interpretării respective un loc aparte.

Metodele de interpretare
În raport cu metodele și procedeele de interpretare a legii penale, se disting următoarele
categorii:
Interpretarea literară sau textuală, unii autori mai numind-o și gramaticală constă în
analiza conţinutului și a sensului legii penale cu ajutorul textului în care este exprimată norma
penală. În acest sens, se efectuează un studiu:
 etimologic (înţelesul cuvintelor)

8
Copețchi S., Hadîrca I., ”Calificarea infracțiunilor”, Chișinău:S.n., 2015, p.48
9
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.196-199
6
 stilistic (modul de exprimare, de folosire a cuvintelor)- spre exemplu, dacă folosirea singularului
implică și pluralul, nu înseamnă că folosința pluralului ”excede” singularul, ci, dimpotrivă, îl
implică ori de cite ori legea le diciplinează separate, atît separarea cît și excluderea trebuind
determinate explicit.10 De exemplu: în denumirea art.207 CP al RM ”Scoaterea ilegală a copiilor
din țară” legiuitorul utilizează la plural victim infracțiunii, ceea ce nu înseamnă neapărat că
atunci cînd în calitate de victim a infracțiunii de scoatere ilegală a copiilor din țară va evolua
doar un copil nu va fi incidentă norma de la art.207 CP al RM.
 sintactic (funcţiile cuvintelor în propoziţie și funcţiile propoziţiilor în frază)- se impune regula
ca această procedură de interpretare nu poate ignora niciunul din cuvintele sau semnele
ortografice existente în lege, nefiind admisibilă idea că legiuitorul ar fi putut folosi cuvinte de
prisos ori introduce semen ortografice- atît de importante uneori pentru incriminare- fără rost,
deoarece chiar și o singură virgule poate schimba înțelesul normei de drept. De exemplu: în
art.290 ”Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor și munițiilor, sustragerea lor”- tate aceste noțiuni sunt separate prin virgule, rolul
acesteia constînd în a face posibilă existența infracțiunii în condițiile în care a fost comisă cel
puțin una din multitudinea de fapte prejudiciabile enumerate în norma incriminatoare .
Unii autori, indică asupra unor reguli caracteristice metodei respective11:
 cuvintelor și expresiilor trebuie să li se dea acea semnificație pe care o au ele în limba literară,
dacă nu sunt temeiuri pentru o altă interpretare
 dacă legiuitorul cu ajutorul unei definiții legale a stabilit prin lege sau o altă cale o semnificație
a termenului, atunci el anume în acest sens trebuie folosit
 dacă în lege nu este stabilită semnificația termenului respective, atunci trebuie să i se atribuie
acel sens care îi este caracteristic în știința și practica judiciară
 este interzisă interpretarea prin care unele cuvinte ale legii sunt tratate ca de prisos
 formulărilor identice din una și aceeași lege nu li se poate da o altă semnificație, dacă aceasta nu
este direct prevăzută în lege
 unor termini diferiți nu li se poate da una și aceeași semnificație fără suficiente temeiuri.
Interpretarea logică sau raţională se realizează atunci cînd metoda gramaticală este
insuficientă prin descoperirea înţelesului unei norme sau legi penale cu ajutorul elementelor și
procedeelor logice: noţiuni, judecăţi, raţionamente, analiză, sinteză, inducţie, deducţie etc.
Descoperirea pe cale de raţionament a sensului normei penale presupune cunoașterea
cauzei (împrejurările care au determinat elaborarea și adoptarea legii penale) și a scopului (ceea

10
N. Giurgiu, ”Legea penală și infracțiunea (doctrină, legislație, practică judiciară)”, Iași:Gamma, 1996, p.77
11
Avornic Gh., Aramă E., Negru B. ș.a. ”Teoria generală a dreptului”, Chișinău:Cartier, 2004, p.441-442
7
ce a urmărit legiuitorul prin adoptarea legii penale). De asemenea, trebuie să fie cunoscute
principiile de politică penală care își găsesc expresie în legea penală. Din cunoașterea acestor
elemente esenţiale se poate deduce, pe cale de raţionament, care a fost voinţa reală a legiuitorului
și adevăratul înţeles al normei interpretate 12 . Printre raţionamentele folosite în mod curent în
operaţiunea de interpretare se află:
1. Raţionamentul “a fortiori”, prin care se demonstrează că acolo unde legea permite
mai mult, implicit permite și mai puţin (a majori ad minus), și invers, dacă legea penală interzice
mai puţin, implicit ea interzice și mai mult (a minori ad majus).
2. Raţionamentul “reductio ad absurdum”, prin care se demonstrează că orice altă
interpretare decât cea propusă de legiuitor vine în contradicţie cu legea, și dacă aceasta s-ar lua în
consideraţie, ea ar duce la concluzii absurde.
3. Raţionamentul “per a contrario”, care se bazează pe argumentul că acolo unde
există o altă motivare, trebuie să existe obligatoriu și o altă rezolvare juridică.
4. Raţionamentul “a pari”, care are ca temei argumentul că pentru situaţii identice
soluţia juridică trebuie să fie aceeași și, prin urmare, legea penală se aplică și în cazurile
neprevăzute în norma interpretată, dar care sunt identice cu cele formulate de lege în mod expres.
Interpretarea istorico-juridică presupune analiza istoricului legii interpretate, studiindu-
se datele de ordin social, politic, economic și juridic ce caracterizează condiţiile în care a fost
adoptată legea. În vederea interpretării sale corecte, se studiază lucrările pregătitoare pentru
elaborarea legii, proiectele, expunerile de motive, dezbaterile publice și cele din cadrul
Parlamentului cu ocazia adoptării legii, precedentele legislative, elemente de drept comparat care
au servit la elaborarea legii.
Interpretarea sistematică constă în studierea normei interpretate în corelaţie cu alte
norme cuprinse în aceeași lege sau cu alte legi ce fac parte din sistemul dreptului penal. Legile
penale și cele extrapenale sunt într-o intercondiționare permanent, astfel nicio lege nu apare pe
teren gol. Interpretarea sistemică este utilizată de fiecare data atunci cînd se dorește aflarea dorinței
legiuitorului la adoptarea normelor de trimitere și a celor de blanchetă. Deci această interpretare
vizeză aflarea sensului unei norme juridico-penale prin stabilirea unei corelații cu alte norme din
Codul penal și/sau alte norme juridice, cu character extrapenal. Privitor la prima categorie, aducem
drept exemplu determinarea sensului normei de la art. 192 prim CP al RM(răpirea mijlocului de
transport), prin stabilirea coraportului cu normele ce incriminează infracțiunile contra
patrimoniului comise prin sustragere. Referitor la a doua categorie, aducem drept exemplu aflarea
sensului expresiei ”care este periculoasă pentru viață” din cadrul normei de la art.151 CP al RM,

12
Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, ALL BECK, 2002, p. 31.
8
apelînd la Regulamentul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova cu privire la aprecierea
medico-legală a gravității vătămării corporale, nr.199 din 27.06.2003.13
Interpretarea prin analogie este o metodă rar utilizată în dreptul penal, care constă în
explicarea sensului unei norme penale cu ajutorul altor norme asemănătoare și care abordează
aceeași problemă, dar care au o formulare mult mai clară.

Rezultatul interpretării
Interpretarea legii penale, oricare ar fi metodele și procedeele utilizate, conduce la un
anumit rezultat, la anumite concluzii cu privire la normele interpretate. În funcție de aceste
concluzii finale, după volum, interpretarea poate fi declarativă, restrictivă sau extensivă.
Interpretarea declarativă atribuie legii un sens strict concordat între voinţa legiuitorului
și exprimarea din normă. Cu alte cuvinte, textul nu cuprinde nici mai mult, nici mai puţin decât a
dorit puterea legislativă. Aceasta mai este denumită ca interpretarea conform literii legii și este cel
mai întrebuințat mod de interpretare.
Interpretarea restrictivă atribuie legii un sens mai restrâns decât formularea ei literală,
adică ea se aplică la un număr mai redus de cazuri decât aceasta reiese din textul legii. Astfel, în
urma procesului de interpretare se constată că legea spune mai mult decât a voit legiuitorul.
Interpretarea extensivă presupune că legii i se atribuie un sens mai larg, în comparaţie
cu textul propriu-zis. Într-un caz prin interpretare se poate lărgi sfera de aplicare a legii penale și
pentru alte situaţii care nu sunt prevăzute explicit, dar care se subînţeleg din interpretarea logică a
normei penale (de ex., lit. j) a art. 76 din CP al RM prevede că la stabilirea pedepsei se consideră
circumstanţe atenuante și alte împrejurări). Conform art.3 alin. (2) Cp al RM, este interzisă
interpretarea extensive defavorabilă a legii penale. În același timp este permisă interpretarea
extensive favorabilă a legii penale. Interdicția interpretării extensive defavorabile a legii penale
este una din condițiile respectării principiului legalității incriminării. Totuși legiuitorul, într-o serie
de norme din Codul penal pare a acorda celor abilitați cu aplicarea legii posibilitatea de a interpreta
extensiv defavorabil norma penală. Este vorba despre normele în care legiuitorul denumește cu
titlu exemplificativ anumite fapte, după care sunt specificate spre exemplu cuvintele ”soldat cu
alte urmări grave” (art.171 alin.(3) lit.f)). Astfel această formula este considerate totuși a fi
vicioasă și contrară principiului legalității incriminării.
În practică există situaţii când, în urma interpretării, se ajunge la un rezultat îndoielnic 14.
De exemplu, o dispoziţie incriminatoare a unei fapte se reduce la două soluţii: după una, fapta este

13
Copețchi S., Hadîrca I., ”Calificarea infracțiunilor”, Chișinău:S.n., 2015, p.52
14 I. Oancea, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1965, p. 82.
9
incriminată, iar după alta, fapta nu este incriminată. Într-o asemenea situaţie, dreptul penal adoptă
soluţia favorabilă infractorului. La fel, când se ajunge la două soluţii: una extensivă și alta
restrictivă, se dă prioritate soluţiei restrictive.

Rolul și necesitatea interpretării legii penale în procesul calificării

infracțiunilor
Potrivit art.114 din Constituția Republicii Moldova și art.8 CPP al RM, nimeni nu poate fi
declarant vinovat de săvîrșirea unei infracțiuni și supus unei pedepse penale decît în baza unei
sentințe judecătorești și în conformitate cu Legea. Respectiv, aplicarea corectă a Lgeii presupune
cunoașterea cu exactitate a conținutului prevederilor lor. Interpretarea dreptului este tocmai acea
operațiune logico-rațională care tinde la lămurirea sensului legii sau al unui alt act normativ, și a
conținutului exact al acestora.
Necesitatea interpretării este justificată de faptul că în procesul aplicării dreptului, organul
de aplicare(judecătorul, organul de urmărire penală sau avocatul) trebuie să clarifice tu toată
precizia textul normei juridice, să stabilească compatibilitatea acestuia în raport cu o anumită
situație de fapt(de o speță ce se deduce în fața sa). Norma juridico-penală avînd un caracter general
și impersonal, se referă la cazuri tipice. Interpretarea ei se face însă la cazuri concrete, care ridică
uneori o serie de aspect specific. Ceea ce duce la aplicarea metodelor de interpretare este că
legiuitorul nu poate să prevadă, în cadrul normelor juridice, toate situațiile ce se pot întilni la
aplicarea acestora, el fiind obligat să se mențină la un nivel de generalitate, adică să folosească o
exprimare concisă, legiuitorul concentrînd la maxim ideile pe care vrea să le exprime. De
exemplu: art.186,187,188(furtul, jaful sau tîlhăria) sau art. 164,165,166,167(răpirea unei
personae, traficul de ființe umane, privațiunea ilegală de libertate, sclavii și condițiile similar
sclaviei). Această problemă de deslușire a delimitărilor apar atît în cadrul urmăririi penale cît și în
cadrul interpretării finale effectuate de către instanța de judecată, interpretarea care în caz de
circumstanțe temeinice poate să ducă la recalificarea infracțiunii.
Organul de aplicare este obligat să constate sensul normei de drept, să verifice cu ce înțeles
a utilizat cuvintele legiuitorul, dacă acesta a gîndit sau s-a exprimat concret sau abstract, dacă a
făcut enumerări limitative ori s-a menținut în limitele unei reglementări cadru. Interpretul trebuie
să dezvăluie în procesul calificării unei fapte sub rigida unei componențe de infracțiuni prin
interpretări, conținutul real al normei, întreaga gamă de situații pe care legiuitorul le-a avut în
vedere la redictarea ei. Cu cît reglementarea cuprinsă în norma juridică este mai minuțioasă, cu
cît ea are în vedere o diversitate de elemente, cu atît problemele interpretării sunt mai puține.

10
 În perioada cît o normă este în vigoare pot apărea fapte noi care, neexistînd în momentul
elaborării legii, n-au fost prevăzute în mod direct și concret. Se eliberează de asemenea, o serie de
noi norme care ating într-o măsură mai mare sau mai mică sfera de aplicare a normelor existente.
Pentru aplicarea corectă a actelor normative în asemenea situații, este necesar interpretarea lor ,
compararea și studierea lor împreună cu alte dispoziții legale.
În privința organelor ce au obligația de a interpreta și a necesității interpretării normelor
penale în cadrul calificării infracțiunilor pe etape effectuate de către acestea, care au rolul de a
interpreta norma juridico-penală în procesul calificării unei fapte sub imperiul unei componențe
de infracțiuni îl au: avocatul, organul de urmărire penală și instanța de judecată. Însă pe lîngă
aceste instituții enumerate anterior care constituie părțile acuzării, judecării și apărării, un rol
aparte în cadrul interpretării normei juridico-penale pentru ulterioara calificare de cele trei părți o
are și Plenul Curții Supreme de Justiție.
Avocatul reprezintă o persoană calificată și abilitată, conform legii, să pledeze și să
acționeze în numele clienților lor, să practice dreptul, să apară în fața unei instanțe judecătorești
sau să consulte și să reprezinte în materie juridică clienții lor. Interpretarea efectuată de aceștia
poate fi doar în interesul și folosul persoanei apărate, dorindu-se să se atingă scopurile de
recalificare spre o infracțiune ce prevede o pedeapsă neprivativă de libertate, una privativă de
libertate ce prevede un termen mai mic sau recalificarea din existența unei infracțiuni într-o faptă
social periculoasă ce nu atinge valorile ocrotite de legea penală. Interpretarea de către avocat poate
fi efectuată la fiecare etapă a urmăririi penale sau în cadrul judecării cauzei.
Organul de urmărire penală poate efectua interpretarea din numele acuzării reprezentînd
interesele statului în demonstrarea existenței unei infracțiuni. Unii doctrinari nu sunt deacord cu
această idee, deoarece pe lîngă demonstrarea existenței unei infracțiuni, aceștia ar trebuie ca în
cazul cînd au ajuns la concluzia că aceasta nu există în urma interpretării să înceteze urmărirea
penală. Organul de urmărire penală are rolul de a interpreta fapta determinată prin acțiune sau
inacțiune consumată, ca urmare a unei calificări asupra unei infracțiuni săvîrșite de către făptuitor
în cadrul mai multor etape. Aceste etape sunt: interpretarea normei juridico-penale în cadrul
sesizării organului de urmărire penală. Are loc interpretarea normelor juridico-penale conform
plîngerii, denunțării sau a depistării unei infracțiuni nemijlocit de către colaboratorii organului de
urmărire penală și durează pînă la emiterea procesului verbal de începere a urmăririi penale.
În majoritatea cazurilor, statistic vorbind, în etapa pornirii urmăririi penale are loc interpretarea
aspra normelor ce țin de: omorul intenționat, omorul intenționat săvîrșit din interes
material,omorul săvîrțit în stare de affect, jaf sau furt, traffic de ființe umane sau proxenitism,
vătămare intenționată medie sau gravă, banditism sau tîlhărie. Ca urmare a interpretării, se califică

11
infracțiunea și se înscrie în ordonanța de punere sub învinuire- la etapa terminării urmăririi penale
și trimiterea acesteia în instanța de judecată.
Instanța de judecată este organul ce efectuează interpretrea finală asupra calificării unei
infracțiuni ce se termină cu sentința de condamnare sau de achitare. Interpretarea efectuată de
către instanța de judecată poate avea loc doar în conformitate cu studierea materialelor adunate de
organul de urmărire penală și se constată aprecierea juridică a acestora conform intimei
convingerii în temeiul literii Legii penale și cu respectarea regulilor de interpretare a acestora.

12
 Concluzie
În concluzie aș putea menționa faptul că interpretarea legii penale are un rol exceptional
deoarece anume aceasta are importanță la calificarea corectă a infracțiunilor, implicit, la realizarea
cerinței de bază a principiului legalității incriminării și pedepsei, precum și la asigurarea legalității
tuturor persoanelor în fața legii.
Interpretarea oricărei legi, cu atît mai mult a celei penale, este o operațiune absolut
necesară în procesul de cunoaștere teoretică și aplicare practică a prescripțiilor legale cuprinse în
respectivul text. Legea penală, oricît de clar ar fi formulate, presupune numeroase eforturi de
interpretare, din partea organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești, chemate să
efectueze încadrarea juridică a faptelor, prin încorporarea perfecta a situației de fapt în cadrul legal
fixat prin normele juridice penale.
Astfel, esența interpretării legii penale în cadrul procesului calificării infracțiuniiurmărește
stabilirea adevărului obiectiv, mai întîi relativ, iar în final absolut.

13
 Bibliografie
1. C. Bulai, ”Manual de drept penal. Partea Generală”, București: All,1997.
2. Bercheșan V. ”Drept penal. Partea Generală. Craiova: Universitaria, 2007
3. A.Boroi ”Drept penal. Partea Generală”,București,All Beck,1999
4. Avornic Gh., Aramă E., Negru B. ș.a. ”Teoria generală a dreptului”, Chișinău:Cartier, 2004
5. Copețchi S., Hadîrca I., ”Calificarea infracțiunilor”, Chișinău:S.n., 2015
6. И. Я. Козаченко, З. А. Незнамов, Уголовное право. Общая часть, Москва, НОРМА-ИНФРА,
1998
7. Copețchi S., Hadîrca I., ”Calificarea infracțiunilor”, Chișinău:S.n., 2015
8. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003
9. N. Giurgiu, ”Legea penală și infracțiunea (doctrină, legislație, practică judiciară)”, Iași:Gamma,
1996
10. Avornic Gh., Aramă E., Negru B. ș.a. ”Teoria generală a dreptului”, Chișinău:Cartier, 2004
11. Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, ALL BECK, 2002
12. Copețchi S., Hadîrca I., ”Calificarea infracțiunilor”, Chișinău:S.n., 2015
13. Oancea, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1965
14. Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr.
104-110 art Nr : 447 Data intrarii in vigoare : 12.06.2003
15.Codul Penal al Republicii Moldova Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art Nr :
195

14