UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”

TEOLOGIE PASTORALĂ
ANUL II

Istoria Bisericii Ortodoxe Române

Lucrare de seminar
Domnitori cu numele de Bogdan în secolul al XVI-lea
și Biserica

Îndrumător: Student:
Pr. Asist. Dr. Cojocaru Marcel Bogdan Valentin
 Cuprins
1. Introducere………………………………………………………………. 3
2. Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517)…………………………………...4
3. Biserica și Bogdan al III-lea cel Orb……………………………………..6
4. Bogdan Lăpușneanu (1568-1572)………………………………………..9
5. Biserica și Bogdan Lăpușneanu…………………………………………10
6. Concluzii………………………………………………………………...12
7. Bibliografie………………………………………………………………13

2
 Introducere

În cele ce urmează, vă voi prezenta o părticică din istoria Moldovei din secolul al
XVI-lea. Voi expune două domnii din acest secol și Biserica în timpul lor. Numele celor doi
domnitori este „Bogdan” , ambii importanți conducători ai Moldovei. Numele părinților lor au
avut un mare răsunet, iar amprenta acestora a rămas adânc impregnată în istoria românilor,
aceștia fiind: Ștefan cel Mare și Alexandru Lăpușneanu. Cei doi domnitori au avut o legătură
foarte strânsă cu Biserica, făcând multe danii și ctitorind multe biserici, însă vom vedea dacă
cei doi feciori s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.

3
2. Bogdan al III-lea cel Orb
Din a treia căsătorie a domnitorului Ștefan cel Mare cu Maria, fiica lui Radu cel
Frumos, ne este menționat pentru întâia oară într-un document datat la 9 martie 1479, Bogdan
Vlad, primul copil născut din această căsătorie. În anul 1503, doctorul Matei Muriano spunea
despre Bogdan următoarele: „Fiul…calcă pe urmele tatălui; modest ca o fată și puternic, e
amic al curajului și al oamenilor curajoși.”1 Chiar dacă a moștenit din trăsăturile tatălui său,
vom vedea în cele ce urmează că nu a avut discernământul și simțul politic al acestuia.
După moartea lui Ștefan cel Mare a urcat pe tron așa cum ne spune și Letopisețul
anonim al Moldovei că „și-a luat schiptrul Moldovei”2 fiul lui, Bogdan Voievod. Nu a trecut
mult timp și Bogdan se gândi să se căsătorească cu Elisabeta, sora regelui Poloniei, dar mama
acesteia se opunea din cauza deosebirii de confesiune și chiar Elisabeta însăși din cauza
pretendentului care era „grozav la față și orb de un ochi”. 3 Pentru această aventură
matrimonială, Moldova a avut de suferit întrucât Bogdan Vodă a cedat mai multe teritorii
precum: Colomeea, Tysmienica și Czeszybiesy și toată Pocuția, iar după un alt refuz intră cu
oastea în Pocuția și ocupă cetățile care au fost recuperate de oastea leșească.4
Intervențiile și insistențele lui Bogdan Vodă au continuat ajungând până la papa Iuliu
al II-lea. Acestea nu au avut nici un rezultat, iar Biserica romano-catolică va pierde mult teren
în Moldova prin faptul că episcopia de Milcovia va fi încorporată arhiepiscopiei din
Strigoniu.5
În anul 1509 armata Moldovei va trece Nistrul și atacă fără succes Camenița și
Haliciul. Polonii au strâns oastea și au ars și prădat: Cernăuți, Dorohoi, Botoșani și Ștefănești
dând poruncă să fie uciși femeile, bătrânii și copiii. Acest război a fost încheiat la meditația
regelui Ungariei, Vladislav, pacea încheindu-se la data de 7 februarie 1510 cu următoarele
condiții: Bogdan să renunțe la căsătorie și toate lucrurile răpite să fie restituite de ambele părți
iar în ceea ce privea Pocuția, avea să se supună regelui ungar.6

1
Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, Vol. II, ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, Editura All, București,
2000, p.76.
2
Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, publicate de Ion Bogdan, ediție revizuită și completată de P.P.
Panaitescu, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959; (mai departe Cronicile slavo-române…),
p.22.
3
Constantin C. Giurescu, op.cit., p.97.
4
Simion Dascălul, Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) întocmit după Grigore Ureche
vornicul, Istrate Logofătul și alții, Editura Atelierele grafice SOCEC & CO, Societate anonimă, București, 1916,
p. 114-116.
5
T.G. Bulat, Biserica Moldovei în vremea lui Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517), extras din Mitropolia
Moldovei, Nr. 2-3/1946, Tipografia Alexandru Țerek Str. Măzărescu, Nr.9, p.9.
6
Simion Dascălul, op.cit., p.121.

4
 Nici bine nu s-a terminat războiul cu polonii, că asupra Moldovei au năpustit tătarii. În
anul 1510 au fost două valuri în care au năvălit: aprilie-mai, când au prădat de la Orhei până
la Dorohoi și a doua năvălire a fost în toamnă, mult mai distrugătoare. Succesul tătarilor i-a
făcut să invadeze din nou Moldova în anul 1513, ajungând până la Iași, așa cum ne relatează
Cronica Moldo-Polonă.7
În ceea ce privește raporturile cu ungurii, ele au fost pașnice. Nu a purtat cu dânșii nici
un război.
În ceea ce privește raportul cu Țara Românească, Cronica lui Macarie ne amintește de
un conflict cu voievodul muntenesc Radu, care a pregătit oaste împotriva lui Bogdan Vodă.
Când erau pe cale de a începe lupta, a intervenit Maxim despot, care va ajunge mitropolit în
scaunul Belgradului. A avut loc un jurământ pe Sfânta Evanghelie atât din partea lui Radu cât
și a lui Bogdan.8
Aceeași cronică amintește de un conflict cu Trifăilă, tot din Țara Românească, care a
fost prins și decapitat în lupta ce a avut loc.
Neputând avea soție pe sora regelui polon, Bogdan și-a luat doamnă din țară cu
numele de Nastasia, care însă a murit în 1512 și a fost îngropată la mănăstirea Dobrovăț. A
doua soție a fost Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rău. Bogdan Voievod a avut mai mulți copii
cu Stana, dintre care și Ștefăniță. Tot nelegitim a fost și Alexandru Lăpușneanu.9
Domnia lui Bogdan Voievod a fost de „12 ani și 9 luni și 3 săptămâni”10 după cum
relatează letopisețul de la Putna. Domnitorul a murit la miezul nopții și a fost îngropat în
pronaosul cel mare, în partea dreaptă, al mănăstirii Putna.11

7
Cronicile slavo-române…, p.182.
8
Ibidem, p.91.
9
Constantin C. Giurescu, op.cit., p.100.
10
Cronicile slavo-române…, p.66.
11
Simion Dascălul, op.cit., p.126.

5
3. Biserica și Bogdan al III-lea cel Orb
Cu privire la biserica strămoșească, Bogdan Voievod nu a reușit să se afirme foarte
mult, întrucât amintirea stăpânirii lui Ștefan Vodă era prea copleșitoare, iar zbuciumul și
scurtimea domniei sale nu i-au oferit prilejul afirmării.
Acesta a asistat și stăruit la ridicarea mănăstirii Dobrovățului din Vaslui, care s-a
terminat chiar în anul morții lui Ștefan cel Mare, pe epitaful mănăstirii găsindu-se scrise
următoarele: „Evlaviosul și iubitorul de Hristos Io Ștefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu
domnitor țerei Moldovei începuse a face acest aer mănăstirii sale de la Dobrovăț…Iară fiul
său Bogdan Voevod, cu mila lui Dumnezeu domnitor țerei Moldovei și cu muma sa Maria l-
au săvârșit și l-au dat unde și făgăduit fusese spre pomenire răposatului întru sfințenie
Domnului Ștefan…”12
Bogdan al III-lea cel Orb a isprăvit la 8 septembrie 1504, biserica de la Răuseni,
începută de tatăl său, cu hramul: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul; acestea reies din
inscripția de piatră așezată deasupra ușii de la intrare.13
În anul 1514, Bogdan pune temelia bisericii Sfântul Gheorghe care era sortită să
ajungă drept catedrala mitropolitană a țării, dar după ce lucrarea a fost îmcepută, aceasta a
ajuns doar până la ferestre. Biserica va fi terminată de fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb,
Ștefăniță. „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a vrut
blagocestivul și de Hristos iubitorul Io Bogdan Voevod al țărei moldovenești să zidească
biserica Mitropoliei din Suceava, unde este hramul Sfântului Marelui Mucenic și Biruitorul
Gheorghe și a început a o zidi în anul 7022 (1514) și n-a putut s`o săvîrșească; și fiul lui, Io
Ștefan Voevod, prin mila lui Dumnezeu, gospodar al țărei moldovenești, cu ajutorul lui
Dumnezeu a zidit`o de la ferestre în sus și a săvârșit-o în 7030 (1522)”14
Posedăm mai multe documente interne cu privire la daniile făcute de voievod
diferitelor mănăstiri sau catedralelor episcopale din Moldova; referitor la relația cu Biserica,
numărul documentelor este de 13.
A făcut danii mănăstirilor mai însemnate precum Moldovița15, Putna16, Dobrovăț și
mitropoliei din Roman17, în valoare de 800 de zloți tătărești: „…ne-am sfătuit cu rugătorul
nostru Gherasim, egumenul de la mănăstirea Dobrovăț și am făcut pentru sănătatea noastră și
12
T.G. Bulat, op.cit., p.10.
13
Constantin C. Giurescu, op.cit, p.100.
14
T.G. Bulat, op.cit., p.12.
15
Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova (1501-1550), Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1953, Documentul 88, p.91
16
Ibidem, Documentul 89, p.92.
17
Ibidem, Documentul 86, p.90.

6
mântuirea sufletului domniei mele și am dat sfintei noastre mănăstiri Dobrovăț, unde este
hramul Coborârea Sfântului Duh, în mâinile rugătorului nostru Gherasim egumenul, 800 de
zloți tătărești. Iar rugătorul nostru Gherasim egumenul, sau iarăși pe oricine va alege
Dumnezeu să fie egumen al acestei sfinte mănăstiri, acești egumeni, în timpul vieții lor, toți să
aibă a ne sluji în fiecare an, în duminica Mironosițelor, la vecernie, să ne slujească paraclis, la
utrenie, liturghie, cu toți popii și diaconii câți vor fi în mănăstire.”18 În alt document găsim și
un blestem al domnitorului asupra celor care nu vor îndeplini porunca sa: „Iar cini va ispiti a
clănti, unul ca acela ca să fie blăstămat de domnul Dumnezău și Mântuitorul nostru, Iisus
Hristos și de preacurată a lui maică și de sfinți 4 evangheliști și de sfinții 12 apostoli de frunte:
Petru și Pavel și ceilalți și de sfinți purtători de Dumnezău, 318 părinți a Nichii și de toți
sfinții carii din veac au plăcut lui Dumnezău.”19
În anul 1514 se găsesc în documente danii ale domnitorului făcute mănăstirii Probota,
cum ar fi satul Hăreștii20 sau Heciul21 hărăzit de vara sa Niacșa fata Mariei, sora lui Ștefan
Vodă.
Alte danii ale domnitorului Bogdan sunt îndreptate către mănăstirea Neamț. Acesta a
întărit satele „Telebecinți pe Siret și cu morile, alt sat Tristeneț, supt bucovină”22 și a dat „o
giumătate de sat pe Bârlad, la marginea marelui iazăr Ciofrești, parea de jos și iarăși iazăr în
Bârlad, ce este în gura Jerului…o giumătate de sat pe Bârlad, anume Piscul, partea de jos și cu
giumătate de moară.23”
Datorită legăturii foarte mari cu mănăstirea Putna, Bogdan a dăruit o serie de lucruri
pentru înfrumusețarea acestei mănăstiri. Dăruiește o dveră deosebit de impunătoare, având ca
reprezentare icoana Adormirii Maicii Domnului, iar la marginea de jos portretul său. În anul
1513 pune un acoperământ pe mormântul iubitei sale mame, Doamna Maria. La fel ca
acoperământul maicii sale, a făcut și pentru mormântul domnitorului Ștefan cel Mare.24
Revenind la daniile făcute de domnitor, în documentul numărul 95 din „Documente
privind istoria României” găsim o danie făcută mănăstirii Dobrovăț căreia îi dă: „un sat
anume Vadul Cârstei și iezerul anume Bogatul…și Rădeni și cu moară și cu două iezere. Și
deasemeni a întărit aceleiași sfinte mănăstiri 2 sălaje de Țigani, anume Grozav și Tămaș cu

18
Ibidem, Documentul 85, p.89.
19
Ibidem, Documentul 88, p.91.
20
Ibidem, Documentul 39, p.44.
21
Ibidem, Documentul 84, p.88.
22
Ibidem, Documentul 64, p.69.
23
Ibidem, Documentul90, p.93.
24
T.G.Bulat, op.cit., p.19.

7
femeile și copiii lor.”25 În anul 1515, domnitorul Bogdan dă mitropoliei de Rădăuți 800 de
zloți26, iar în același an întărește mănăstirii Voroneț , „Bucureștii pe Moldova…Și deasemeni
braniștea, începând de la obârșia Bâlcoaei, la Dealul Mare, la obcină până la runcul Șuvoriței,
de acolo la dealul de jos al Clăditeei, de acolo tot pe Plotunița, apoi în Suha Mare, apoi pe
Suha la vale, până unde cade în Moldova, apoi pe Moldova la vale până unde se împreună
hotarul Bucureștilor din capătul de sus. Și deasemeni am dat și am întărit sfintei noastre
mănăstiri, Muntele Lung cu toate țarcurile sale.”27
Bogdan Vodă, trăind încă în amintirile marelui său părinte, a ajutat și locașurile din
afară de hotarele Moldovei, numele său fiind amintit pe turnul de la mănăstirea Sfântul Pavel
din Muntele Athos.28
Așadar, din mărturiile documentare existente se constată faptul că Biserica Moldovei
avea în vremea lui Bogdan al III-lea cel Orb trei circumsripții eclesiastice: mitropolia Sucevei,
episcopia de la Rădăuți și cea a Romanului. Se poate menționa ca mitropolit al Moldovei
Gheorghe Nemțeanul (1477-1510) și Teoctist II (1510-1528); Macarie I, pomenit în 1513 ca
episcop de Roman, iar la Rădăuți, Pahomie (amintit în 1504 și 1515).29

25
Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova (1501-1550), Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1953 , Documentul 95. p.95.
26
Ibidem, Documentul 97, p.98.
27
Ibidem, Documentul 100, p.100.
28
T.G. Bulat, op.cit., p.19.
29
Ibidem, p.21.

8
4. Bogdan Lăpușneanu (1568-1572)
Bogdan este fiul lui Alexandru Lăpușneanu și al Ruxandei, fiica lui Petru Rareș, iar
mergând pe firul arborelui genealogic concluzionăm faptul că este și nepotul lui Bogdan al
III-lea cel Orb despre care am vorbit anterior. „Iară cu doamnă-sa Ruxanda au avut doi
feciori, pre Bogdan și pre Petru.”30
După moartea lui Alexandru Lăpușneanu, tronul este ocupat de Bogdan, în vârstă de
15 ani, dar lucrurile țării erau ocârmuite de mama sa Ruxanda. Dânsa era „o femeie
destoinică, înțeleaptă, cu dumnezeire, milostivă și la toate bunătățile plecată.”31 Doamna
Ruxanda a domnit împreună cu Bogdan timp de 2 ani și 9 luni. La conducerea țării au ajutat și
Gavril Logofătul și Dumitru portarul de Suceava, la sfatul cărora se încheie un tratat cu
polonii în anul 1569, prin care Bogdan făgăduiește credință regelui și ajutor în toate
împrejurările.
După moartea mamei sale din anul 1570, Bogdan intră într-un anturaj de tineri poloni,
tovarăși de petreceri; îi plăcea jocul cu halca, acesta constând în aruncarea unei sulițe printr-
un cerc de fier, din fuga calului. În același timp a început să nu mai țină seama de părerile
sfetnicilor în vârstă.32 Treptat, treptat, boierii au început a se gândi la o schimbare. Erau
supărați și de faptul că risipea banii vistieriei, punând de pildă „să se facă șine de de argint
aurit la roțile rădvanului său.”33 Astfel, mai mulți dregători l-au pârât la Constantinopol, iar
apoi a fost mazilit și înlocuit cu Ioan Vodă. Bogdan Vodă aflând de acest lucru, a trimis boieri
în țara leșească pentru a trimite oaste de acolo ca să nu lase pe vrăjmașul său să intre în țară.
În tot acest timp, Ioan Vodă a intrat în țară și a ajuns la Iași ocupând scaunul.
Bogda Voievod, ajutat de o oaste polonă de 2000 de oameni încearcă în zadar să-și
recapete tronul. El înaintă de-a lungul Prutului până aproape de Iași; însă din cauza
superiorității numerice a adversarului a fost nevoit să se retragă pe la Hotin.34
Nereușind a recupera tronul cu ajutorul polonilor, Bogdan s-a dus la Moscova pentru a
cere ajutor de acolo dar nu l-a primit. S-a îmbolnăvit de ochi precum tatăl său și a murit în
acele locuri. Soția domnitorului Bogdan a fost o principesă rusă.

30
Simion Dascălul, op.cit., p.172.
31
Ibidem, p.215.
32
Ibidem, p.216.
33
Constantin C. Giurescu, op.cit., p.146.
34
Simion Dascălul, op.cit., p.219.

9
5. Biserica și Bogdan Lăpușneanu
Despre Biserica în timpul lui Bogdan Lăpușneanu nu sunt foarte multe date, însă din
acest puțin voi încerca a expune ceea ce își propune capitolul.
În timpul domniei sale am găsit un număr de 12 documente referitoare la Biserică,
acestea conținând în cele mai multe cazuri danii pentru mănăstiri.
În această perioadă mitropolit al Moldovei a fost Teofan II, care a fost pus de
Alexandru Lăpușneanu la data de 23 septembrie 1564. Ca episcop de Rădăuți îl amintim pe
Isaia, iar în scaunul de la Roman pe Anastasie, ales la începutul anului 1558 până în 1572.35
Cât timp a trăit doamna Ruxanda, aceasta a avut un rol extrem de important în ceea ce
privea relația curții domnești cu Biserica. În Cronica lui Azarie se vorbește foarte frumos
despre dânsa: „…iar pe preoți îi îndemna la rugăciune cu milostenii mângâietoare spre bine și
călugărilor iubitori de Dumnezeu din mănăstiri, care duceau viață curată și celor care
petreceau în pustie viață plină de pătimiri, le-a răcorit inimile cu dese cercetări. Și peste tot
hramurile sfințite primeau adăpare, căci era ca un râu de aur cu undele de argint… 36”
În ceea ce o privește pe doamna Ruxanda știm că a contribuit la zidirea bisericii
Precista din Roman, construcție ce a durat din 1568 până în 1569. Tot ea a reînoit ferecătura
unui evangheliar al mănăstirii Putna. A dăruit 52 000 de aspri mănăstirii Zografu din Sfântul
Munte spre a răscumpăra metocul pe care-l avea zisa mănăstire pe râul Struma. O altă donație
a sa a fost făcută mănăstirii Dohiariu, tot din Sfântul Munte.37
Am găsit mai multe documente în care domnitorul Bogdan a înărit sate mănăstirii
Tazlău: „un sat anume Ostopcanii și cu mori”38, „pe un sat anumi Zăneștii pe Bistrița, în gura
Cracăului.”39 și „un sat anumi Pașcani, în Câmpii lui Dragoș40”
Altă serie de danii și întăriri au fost făcute mănăstirii Berzunț, ctitorită de însuși
domnitorul Bogdan. „Bogdan Veovod. Iată domnia mea am dat și am miluit sfânta noastră
mănăstire de la Berzunțul, unde acum se numește Bogdana, cu 2 mori la gârla Putnei…”41 și
„Uricu de la Bogdan voevod pentru miluire ce faci mănăstirii Berzunțului cu câtăva sălașă de
Țigani și cu o parte din Ciufrești.”42

35
Pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. I, Editura Trinitas, Iași, 2000, p.193.
36
Cronicile slavo-române…, p.147.
37
Constantin C. Giurescu, op.cit., p.144.
38
Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova, vol. II (1551-1570), Editura Academiei
Republicii Populare Române, 1951, Documentul 186, p.180.
39
Ibidem, Documentul 193, p.184.
40
Ibidem, Documentul 219, p.209.
41
Ibidem, Documentul 180, p.176.
42
Ibidem, Documentul237, p.226.

10
 Danii au fost făcute și altor mănăstiri precum: Probota, Moldovița și Agapia.
Un ultim document din perioada domnitorului Bogdan Lăpușneanu în legătură cu
Biserica îl avem din anul 1571: „Ispisoc rusăsc de la Bogdan Voevod, prin care dăruiește
mănăstirii Berzunțului, un vad de moară pe apa Putnei.”43

43
Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova, vol. III (1571-1590), Editura Academiei
Republicii Populare Române, 1951, Documentul 6, p.3.

11
 Concluzii
Putem observa din cele ce am prezentat mai sus că ambii domnitori, atât Bogdan al III-
lea cel Orb cât și Bogdan Lăpușneanu au avut o oarecare contribuție în ceea ce privește relația
lor cu Biserica. Din păcate nu s-au putut ridica la înălțimea părinților lor din toate punctele de
vedere însă au încercat să păstreze aprinsă flacăra credinței în Moldova, în perioadele domnite
de dânșii.
Bogdan al III-lea cel Orb a terminat locașurile sfinte începute de Ștefan cel Mare, a
desăvârșit daniile unde se cuveneau făcute. Un punct mai slab al său a fost dorința de a se
înrudi cu o dinastie străină, dorință care a adus așa cum am menționat în lucrare, pierderi
Moldovei.
Pe partea cealaltă, Bogdan Lăpușneanu a fost sprijinit de maica sa, o femeie după cum
am vazut, foarte apropiată de Biserică. Dar vârsta l-a făcut să aibă anumite minusuri în ceea
ce privesc toate planurile domniei sale. Important este de subliniat că totuși s-au găsit în
documente danii și întăriri făcute mănăstirilor, ceea ce nu arată o neglijare totală față de
Biserică și de credința sa.

12
 Bibliografie
Izvoare
1. Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, publicate de Ion Bogdan, ediție revizuită
și completată de P.P. Panaitescu, Editura Academiei Republicii Populare Române,
1959.
2. Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova (1501-1550),
Editura Academiei Republicii Populare Române, 1953.
3. Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova, vol. II (1551-
1570), Editura Academiei Republicii Populare Române, 1951.
4. Documente privind istoria României, veacul al XVI-lea A. Moldova, vol. III (1571-
1590), Editura Academiei Republicii Populare Române, 1951.
Cărți, studii, articole
1. Bulat T.G., Biserica Moldovei în vremea lui Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517),
extras din Mitropolia Moldovei, Nr. 2-3/1946, Tipografia Alexandru Țerek Str.
Măzărescu, Nr.9.
2. Dascălul Simion, Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) întocmit
după Grigore Ureche vornicul, Istrate Logofătul și alții, Editura Atelierele grafice
SOCEC & CO, Societate anonimă, București, 1916.
3. Giurescu Constantin C., Istoria Românilor, Vol. II, ediție îngrijită de Dinu C.
Giurescu, Editura All, București, 2000.
4. Vicovan Pr. Ion, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. I, Editura Trinitas, Iași,
2000.

13