Sunteți pe pagina 1din 13

Cuprins

Liberalismul. Liberalismul în românia...........................................................................2


Istoric P.N.L. : inființare, perioada interbelică, perioada comunistă, după 1990............3
Conducerea P.N.L...........................................................................................................9
Doctrina și programul politic. Principii liberale...........................................................10

1
CONSTITUIREA SI ACTIVITATEA
PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL

1. LIBERALISMUL. LIBERALISMUL IN ROMANIA

În Europa occidentală, liberalismul s-a dezvoltat concomitent cu ascensiunea oraşelor si a


burgheziei, cu lupta acesteia împotriva privilegiilor nobiliare şi a restricţiilor din calea comerţului şi
industriei. Acestui fundal social-economic al începuturilor lui i se asociază o ideologie politică
specifică apărută în rândul intelectualităţii şi al unor exponenţi ai mişcărilor contestatare, ai
revoltelor şi ai revoluţiilor din Europa occidentală. Începute în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea în
Ţările de Jos şi Anglia, schimbările revoluţionare atingeau apogeul în Franţa care, la 1789, deschidea
o întreaga epocă de abolire a vechiului regim feudal la scara continentului, un proces care include şi
războaiele napoleoniene, transformate în instrument de expansiune a noilor idei.
Deşi în Moldova şi Ţara Românească fondul social-economic purtător al liberalismului era slab
dezvoltat şi constituit din alogeni, negustori şi meşteşugari care de regulă erau supuşi ai Curţilor
străine, marile schimbări europene nici aici nu rămân fără ecou. Acesta se resimte în rândul unor
cărturari, dar şi al unei părţi a boierimii care receptează îndeosebi idei iluministe şi raţionaliste,
aparţinând lui Rousseau, Voltaire, Leibniz, Descartes, Locke etc. Impactul acesta survine atât înainte
de revoluţia franceză din 1789, cât şi după data menţionată, contactul în cazul din urma fiind mediat
şi de emigraţia nobiliara care contribuia la impulsionarea spiritului public modern în Moldova şi Ţara
Românească. Influenţa filozofiei luminilor a survenit în cele două principate şi prin intermediul
Şcolii Ardelene.
Ascensiunea liberalismului era facilitată de instituţionalizarea învăţământului public elementar,
dar mai ales de dezvoltarea unei intelectualităţi de largă orientare europeană. Şi dacă românii din
Austria, prin şcolile şi universităţile de la Viena îndeosebi frecventate de unii dintre ei, se puneau în
contact cu valorile europene de sorginte germană, cei din Moldova şi Ţara Românească, prin elevi şi
studenţi trimişi mai ales în Franţa, se arătau animaţi de aceleaşi aspiraţii europene.
Revoluţia din Ţara Românească constituie un apogeu al înfăptuirilor româneşti din 1848.
"Constituţia" - cum era intitulat programul în 22 de puncte proclamat la Islaz şi consacrat la
Bucureşti la 9 si 11 iunie - preconiza un regim liberal-democrat bazat pe un şir de libertăţi
individuale şi de grup, precum şi pe abolirea unor privilegii social-economice. Prin propaganda
politica erau răspândite o serie de noţiuni liberale chiar în rândul maselor populare. Atmosfera

2
liberal-democrată instaurată de noul regim în Ţara Românească a generat o atitudine modernă a
cârmuitorilor politici.
Revoluţia din Ţara Românească şi Moldova afirma în diferitele ei faze de desfăşurare un grup de
tineri intelectuali aparţinând boierimii mici si mijlocii îndeosebi. Unitatea dintre aceste elemente o
reprezenta doctrina liberal-democrată, inspirata parţial din realităţile social-politice ale principatelor,
dar mai ales din contactul direct sau mediat cu Europa occidentală, cu Franţa în primul rând, al cărei
sistem de organizare politică si social-economică era asimilat şi transpus pe plan programatic, în
timpul revoluţiei.

2. ISTORIC P.N.L. : infiintare, perioada interbelica, perioada comunista, dupa 1990

Bazele Partidului National Liberal au fost puse de catre Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu,
A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan,
Gh. Chitu, C.G. Pasacov si N.C, Furculescu si M.C. Epureanu , la 24 mai 1875, in casa apartinând
maiorului englez Stephen Bartlett Lakeman, un fost ofiter în armata turca în timpul razboiului
Crimeii sub numele de Mazar Pasa, devenit liberal ardent. Infiintarea oficiala a partidului s-a facut
odata cu publicarea programului in “Alegatorul liber”, la 4 iunie 1875.
În titulatura partidului se îngemanau doua concepte - national si liberal- care exprimau însusi
sensul dezvoltarii societatii si statului român. Termenul national, venit din deceniile anterioare de
istorie, semnifica continuarea procesului de recuperare identitara nu numai sub raportul întregirii
statului în atributele suveranitatii si independentei depline, ci si sub acela al dezvoltarii economice,
culturale, intelectuale si educationale, prin care românii sa se consolideze ca entitate distincta si sa
constituie o axa gravitationala pentru conationalii aflati înca sub dominatii straine. Cuvântul liberal
exprima, în esenta, natura regimului social-economic si politic institutional bazat pe proprietate si
libertate, prin cautarea permanenta a unui echilibru între diferite clase ale societatii, revigorând si
întarind fortele acesteia dezavantajate de vicisitudini istorice, burghezia oraseneasca, dar si masele
taranesti.
Aflandu-se din 1875 pana in 1918 la guvernarea tarii, Partidul Liberal ajunsese sa-si identifice
istoricul activitatii lui cu istoria tarii, deoarece, asa cum arata D. Draghicescu, « istoria Romaniei din
acest interval se confunda cu istoria Partidului National Liberal » 1.
Inca de la constituirea sa, compozitia sociala a P.N.L. a fost eterogena, cuprinzand elemente
ale burgheziei mari, mijlocii si mici, precum si unele elemente ale mosierimii. Devenind participant,

1
D. Draghicescu, “ Evolutia ideilor liberale”, Bucuresti 1921, p.4

3
alaturi de Partidul Conservator, la sistemul de guvernare bipartid al regimului burghezo-mosieresc,
P.N.L., ca reprezentant al burgheziei interesat in dezvoltarea industriala a tarii, s-a orientat treptat
spre o modernizare a structurilor economice, in cadrum careia o mare importanta au acordat-o
chestiunilor financiare.
In cadrul Partidului Liberal, alaturi de nucleul conducator care si-a impus linia politica
definitorie a programului si doctrinei liberale, s-au manifestat si unele tendinte de nuanta radical-
democratica, cum a fost gruparea radicala a lui C.A.Rosetti.
Legati de dezvoltarea capitalista a tarii si interesati in progresul fortelor de productie, liderii
Partidului Liberal au reusit sa-si readapteze programul si metodele de guvernare in functie de etapa
istorica si sa fie prezenti in momentele de rascruce ale vietii politice romanesti si europene.
Astfel, dupa participarea directa la reprimarea rascoalei taranesti din 1907, Partidul Lieral a
fost nevoit sa initieze o serie de reforme care au dus la limitarea in parte a abuzurilor savarsite de
marii proprietari si arendasi, la adancirea procesului de stratificare a taranimii si consolidarea rolului
burgheziei satesti, la temporizarea actiunilor revolutionare ale taranimii.
In septembrie 1913, prin scrisoarea-manifest a lui I.I.C.Bratianu si prin Congresul general din
octombrie 1913, Partidul Liberal a inscris in progresul sau infaptuirea reformei agrare, prin care se
prevedea exproprierea partiala a mosiilor de peste 1000 ha si vanzarea lor catre tarani si reforma
electorala, care prevedea inlocuirea celor trei colegii cu un colegiu unic, in care sa voteze « toti
barbatii stiutori de carte »2.
Ajunsi la guvern la 11 ianuarie 1914, liberalii au pus la 21 februarie in discutia parlamentului
proiectul de modificare a Constitutiei, in sensul aplicarii ulterioare a reformei agrare si electorale.
Dupa dezbateri aprinse, « parlamentul s-a declarat pentru revizuirea Constitutiei si a trecut la
alcatuirea comisiilor pentru studierea reformelor »3.
Dupa 1918, favorizati de procesul obiectiv de dezvoltare capitalista a tarii, folosind in
scopurile lor unele schimbari intervenite in structura economica a statului si ajutati de experienta
guvernarilor anterioare si de influenta exercitata asupra palatului, liberalii se prezentau ca un partid
politic inchegat, capabil sa depaseasca framantarile sociale si politice din primii ani postbelici.
« Partidul Liberal ramasese cel mai puternic partid politic al tarii »4, dupa cum il caracteriza N. Iorga.
Prin compozitia nucleului sau conducator, prin programul, doctrina si scopurile sale, Partidul
Liberal era exponentul traditional al majoritatii burgheziei din vechea Romanie, rolul conducator
revenind marii burghezii financiare , grupata in aceasta perioad in jurul Bancii Nationale si al unor

2
I. Agrigoroaie, « Analele stiintifice ale Universitatii Al. I. Cuza », Iasi, 1970, p.96
3
Anastasie Iordache, “Viata politica in Romania, 1910-1914” , Bucuresti, Editura stiintifica, 1927, p.271-287.
4
N.Iorga, “Romania contemporana” , Bucuresti, 1932, p.306

4
banci comercial, ca Banca Romaneasca, Banca Generala, Banca Comertului din Craiova si al unor
intreprinderi legate de interesele lor.5
Preocupati in primul rand de afacerile bancare, industriale si comerciale si contand pe o
despagubire echitabila in shimbul pamantului expropriat, fruntasii Partidului Liberal acceptasera mai
usor ideea unei reforme agrare decat mosierimea conservatoare, legata exclusiv la marea proprietate
funciara. Aceasta reforma, impreuna cu cea electorala, urma sa duca la reducerea substantiala a
rolului economic si politic al mosierimii si la adaptarea mai rapida a regimului agrar la necesitatile
dezvoltarii capitalismului, tinzand sa largeasca baza sociala a Partidului Liberal.
Afisand inca dinainte de razboi un program de reforme mai avansat decat al celorlalte partide
si grupari, Partidul Liberal reusise sa-si largeasca baza sociala, strangand in jurul sau si paturi ale
intelectualitatii, ale burgheziei mici si mijlocii de la orase si ale taranimii instarite, care doreau sa
obtina votul universal si ingustarea sau lichidarea proprietatii mosieresti.6
In conditiile de dupa razboi, aceste forte soial-politice, manifestand dorinta unor transformari
mai adanci decat cele anuntate de programul liberal, s-au orientat spre Partidul Poporului si Partidul
Taranesc.Concomitent cu actiunea acestora, fruntasii bancilor populare si ai cooperativelor satesti s-
au indepartat treptat de Partidul Liberal, punand la sfarsitul anului 1918 bazele Partidului Taranesc,
ceea ce a scos de sub influenta liberalilor paturi insemnate ale taranimii.
Totusi trebuie aratat ca, chiar si in aceste conditii, in jurul Partidului Liberal mai gravitau
unele paturi ale micii burghezii cu vederi politice burghezo-liberale, exprimate, de exemplu, de
ziarele « Izbanda » si « Dacia », precum si unele elemente ale bancilor populare, pe care liberalii
incercau « sa le organizeze » pentru a raspunde nevoilor actuale.7
Sub presiunea luptelor muncitoresti de la sfarsitul anului 1918, urmarind sa pastrezi in
continuare initiativa reformelor, liberalii, ajunsi din nou la carma tarii, publica in decembrie 1918
decretul de inlocuire a sistemului cenzitar prin dreptul de vot al barbatilor de peste 21 de ani cu
reprezentarea proportionala si decretul pentru exproprierea mosiilor din vechea Romanie.8
Combatand manevrele liberalilor de a se prezenta ca adepti ai « democratiei depline » prin
publicarea decretului privind acordarea votului universal, ziarul « Social-democratia » din 25
noiembrie 1918 scria : « Piatra de incercare a unei adevarate democratii nu sta in decretul-lege al
unui vot universal care nu mai putea sa intarzie fata de imprejurarile care l-au impus in mod
poruncitor, ci in proclamarea deplina a liberului exercitiu al drepturilor cetatenesti ».9
5
C.Argetoianu, « Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri », 1919-1927, p.734 si 857
6
D.Draghicescu, Op.cit., p.82-91
7
“Viitorul” , anul XI, nr. 3321 din 4 iulie 1919
8
“Viitorul” , nr. 3191 din 2/15 decembrie 1918
9
“Documente din istoria miscarii muncitoresti din Romania, 1916-1921”, Bucuresti, Editura politica, 1966, p.120

5
Fara indoiala, reforma electorala corespundea si intereselor burgheziei, datorita faptului ca
votul universal lovea in primul rand in conservatori. Dandu-si seama de urmarile nefaste pe care le
va avea votul universal asupra Partidului Conservator, dar si de inevitabilitatea introducerii lui, C.
Argetoianu nota : « Sufragiul universal era (pentru Partidul Conservator) mai prost decat celelalte
reforme. Prost, dar inevitabil. De vreme ce toata Europa ajunses la dansul, nu puteam sa nu ajungem
si noi la el ».10
Constienti ca o confruntare electorala cu partidele « noi » in conditiile aplicarii votului
universal le-ar fi fost defavorabila, la care se adauga si unele implicatii de moment ale politicii
externe a Romaniei, liberalii au hotarat sa amane sub diferite pretexte desfasurarea alegerilor
generale.
Paralel cu aceste reforme, guvernul liberal a luat o serie de masuri pe linia unificarii pietei
nationale si a consolidarii capitalului autohton. Intreprinderile particulare din teritoriile romanesti
unite cu tara au fost puse sub supravegherea statului, iar cele care au apartinut statului austro-ungar
au fost trecute in proprietatea statului roman. Bancile si intreprinderile industriale controlate pana in
1914 de capitalul german si austro-ungar au fost puse sub sechestru si in martie 1919 a aparut
decretul de lichidare a lor. Aceasta operatiune s-a prelungit insa ani de zile, o parte din actiuni fiind
preluate de capitalul strain din tarile aliate. In acelasi timp, legea incurajarii industriei nationale a fost
extinsa pe teritriul intregii tari. Cu toate acestea, politica de aruncare a greutatilor postbelice pe
spinarea maselor prin impozite, prin libertatea lasata operatiilor speculative, prin mentinerea cenzurii
si a starii de asediu, represiunile contra actiunilor revendicative ale maselor au redus simtitor
influenta politica a liberalilor.
Pentru a potoli avantul revolutionar al poporului se incearca acordarea unor revendicari
minore, cum ar fi, fixarea unui « spor de scumpete tuturor functionarilor statului ».11 In acelasi timp,
liberalii, dandu-si seama ca alegerile nu mai puteau fi amanate mult timp din cauza presiunilor
opiniei publice, cat si din motive de ordin extern, urmareau ca printr-un guvern-marioneta, in
aparenta neutru, dar care sa pastreze intregul aparat administrativ liberal, sa-si poata asigura
majoritatea parlamentara in dauna noilor partide politice si sa para ca a fost readus la guvernare de
cerinta maselor populare.
Astfel, la 10 septembrie 1919, guvernul liberal si-a prezentat demisia, motivand ca « nu poate
iscali un tratat incompatibil cu demnitatea si independenta nationala ».12 Dupa o criza de guvernare
de aproximativ doua saptamani, timp in care s-a inercat formarea unui guvern de coalitie, la 27
septembrie s-a format un guvern in frunte cu generalul Arthur Vaitoianu, ministrul de razboi in
10
C.Argetoianu, Op.cit., p.184
11
“Viitorul”, nr.3203 din14/27 decembrie 1918
12
“Dimineata”, 11 septembrie 1919

6
guvernul liberal precedent, dupa parerea lui N.Iorga « unul din stalpii rezistentei in momente de
panica ».13 Noul cabinet de tranzitie trebuia sa urmeze sub toate raporturile directivele si politica
liberalilor. Deranjat de acest aspect, Partidul Taranesc semnala prin intermediul « Tara noua » faptul
ca « guvernul generalului Vaitoianu a venit la carma tarii nu prin vointa parlamentului si a tarii, ci
prin vointa Partidului Liberal ».14
In fata presiunii opiniei publice, a protestelor socialistilor si ale partidelor burcheze de
opozitie, care se ridicau impotriva starii de asediu si cenzurii, noul guvern a anuntat inlocuirea
« cenzurii preventive prin cenzura represiva » si modificarea unor prevederi ale legii starii de asediu.
Inlocuirea « cenzurii preventive prin cea represiva » consta in faptul ca inainte de aparitie ziarele nu
mai erau obligate sa prezinte materialele spre aprobarea cenzurii, fiind insa pasibile de suprimare in
caz ca publicau « atacuri contra coroanei, contra formei actuale de guvern, contra armatei, contra
puterilor aliate, precum si incitarea la revolta sau contra ordinii legale ».15
Avand asigurat sprijinul aparatului de stat si sperand intr-o victorie in alegeri, liderii liberali,
pentru a castiga increderea maselor, au continuat actiunea demagogica de a prezenta programul
electoral al partidului lor ca reprezentand interesele si aspiratiile « celor mai largi paturi ale maselor
populare de la sate si orase ».16
Argumentul cel mai frecvent folosit de liberali in campania electorala, asa cum arata N. Iorga
referindu-se la programul electoral al P.N.L., era « tara creata de dansii ».17 Ziarul « Viitorul », ca
purtator de cuvant al liberalilor, afirma ca P.N.L. a asezat « temelii de nezdruncinat, larg democrate,
prin uniunea neamului si prin cele doua reforme : votul obstesc si exproprierea ».18 Replicand la
acestea, Iorga scria : « Sarac stat ar fi acela pe care un singur partid l-ar fi intemeiat ca sa aiba apoi
dreptul de a-l exploata »19, iar ziarul « Socialismul » sublinia : « Toate partidele vor sa conduca
multimea lingusind-o, nici unul nu lasa insa multimea sa conduca ».20
Spre surprinderea lor, « rezultatul alegerilor a fost dezastruos pentru liberali »21, reusind sa
obtina doar 21,98% din numarul voturilor. Era pentru prima data in istoria Romaniei cand aparatul de
stat nu izbutise sa asigure o majoritate guvernamentala absoluta partidului care il dirija. Infrangerea
in alegeri a constituit pentru Partidul Liberal un semnal de alarma in vederea inceperii unor actiuni
de refacere politica si organizatorica. Liberalii au inteles ca pentru moment numai printr-un guvern

13
N.Iorga, “Memorii”, vol. II, p.251
14
“Tara noua”, 16 martie 1920
15
“Monitorul oficial”, 3 octombrie 1919
16
Viitorul”, nr.3883, 4 martie 1919
17
N.Iorga, “O viata de om. Asa cum a fost”, vol III, p.6
18
“Viitorul”, nr.3290, 4 octombrie 1919
19
“Viitorul”, 4 octombrie 1919
20
“Socialismul”, 15 martie 1919
21
N.Iorga, “Memorii”, vol II, p.265

7
Averescu, care continua sa se bucure de o mare popularitate in special in randurile taranimii, ar
putea reusi, fapt realizat la 13 martie 1920 odata cu inlaturarea guvernului Vaida. Dar in planurile
liberalilor, guvernarea Averescu insemna doar o etapa in drumul catre guvern, un mijloc pentru
infrangerea greutatilor momentului ; asa incat, bucurandu-se de sprijinul gruparii Averescu, liberalii
castigau teren zi de zi printre masele de alegatori. Totodata se urmarea si adancirea crizei guvernului
Averescu.
Catre sfarsitul anului 1921, liberalii reusisera sa neutralizeze gruparea lui Iorga, care, asa cum
arata C. Argetoianu, nu se mai bucura de increderea fostilor sai tovarasi din federatie, avea insa o
mare influenta in opinia publica ».22 Astfel, cu ajutorul a numeroase manevre politice si jocuri de
culise, liberalii au reusit sa-si refaca baza sociala si electorala a partidului in asa masura, incat sa-i
permita lui I.I.C. Bratianu sa declare oficial ca P.N.L. este in stare sa-si asume raspunderea situatiei si
sa formeze singur guvernul care sa-l inlocuiasca pe Averescu.
Liberalii isi atinsesera pe deplin tinta. La 19 ianuarie 1922 I.I.C.Bratianu este imputernicit de
rege sa formeze guvernul. Chiar a doua zi, Bratianu dizolva parlamentul si convoaca corpul electoral
pentru noi alegeri in mai 1922, alegeri care au consacrat guvernarea Partidului National Liberal
pentru aproape sase ani.
Activitatea P.N.L. a fost suspendata intre 1938 si 1944, an in care si-a reluat activitatea, pana
la dizolvarea de catre comunisti in noiembrie 1947.
Dupa Revolutia din 1989, P.N.L. a fost reinfiintat, la alegerile din mai 1990 obtinand 39 de
mandate parlamentare. La 23 iulie 1990 s-a creat P.N.L.-A.T. (Aripa Tanara). Mai târziu, P.N.L.-A.T.
va deveni fundamentul unui alt partid liberal - Partidul Liberal 1993 (PL'93). La fel ca PNL în 1992,
nici alianţa dintre PAC şi PL'93 nu a reuşit depăşirea pragului electoral. Una din explicaţiile eşecului,
valabilă atât pentru 1992, cât şi pentru 1996, este oferită de „teoria alegătorului raţional", care
preferă să-şi maximizeze profitul acordând votul unei formaţiuni mai bine plasate. Pe baza unui
astfel de raţionament, este foarte probabil că atât PNL în 1992, cât şi alianţa dintre PAC şi PL'93 în
1996 au pierdut voturi în favoarea Convenţiei Democratice. În 1998 avea să se realizeze, în cea mai
mare parte, unificarea liberală, prin absorbţia de către PNL a Partidului Liberal (rezultat din
unificarea PNL-CD şi PL'93) şi fuziunea cu PAC. Din acest moment începe, practic, reafirmarea
PNL atât în interiorul Convenţiei Democratice, cât şi pe scena politică în ansamblu.
Cu puţin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligînd Convenţia să intre în
alegeri cu numele CDR 2000 şi îşi prezintă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale - Theodor
Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrînd în parlament cu 13 senatori şi 30 de deputaţi,
spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administraţiei CDR-PD-UDMR. În 2003, PNL
22
C.Argetoianu, Op.cit., p.845

8
şi PD au creat o alianţă pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A., Dreptate şi Adevăr. În octombrie
2006, un grup de membri şi foşti membri ai partidului, condus de foştii preşedinţi Theodor Stolojan
şi Valeriu Stoica, cunoscuţi de presă ca apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu şi susţinători ai
apropierii de Partidul Democrat, au lansat aşa-numita „Platformă liberală”, optând să înfiinţeze o altă
formaţiune politică, PLD, care a fuzionat cu PD. La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul
al III-lea ca număr de voturi şi mandat(93 de mandate). În urma alegerilor şi a negocierilor ce au
urmat a intrat în opoziţie.
La alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009, candidatul din partea PNL a fost Crin
Antonescu, preşedintele partidului, care a obţinut cel mai bun rezultat din istoria partidului: 22,02%
din numarul de voturi valabil exprimate. În turul al II-lea (6 decembrie 2009), PNL a susţinut
candidatul PSD: Mircea Geoană.

3. CONDUCEREA P.N.L.

I. I.C.Brătianu (1875-1891)

II. Dimitrie C. Brătianu (1891-1892)

III. Dimitrie Alexandru Sturdza (1892-1909)

IV. Ion I.C.Brătianu (1909-1927)

V. Vintilă I.C.Brătianu (1927-1930)

VI. I.Gh.Duca (1930-1933)

VII. Constantin I.C.Brătianu (1933-1947)

VIII. Radu Câmpeanu (1990-1993)

IX. Mircea Ionescu Quintus (1993-2001)

X. Valeriu Stoica (2001-2002)

XI. Theodor Stolojan (2002-2004)

XII. Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2009)

XIII. Crin Antonescu (2009-2014)

XIV. Klaus Iohannis (2014)

XV. Vasile Blaga, Alina Gorghiu (2014-2016)


9
XVI. Raluca Turcan (2016-2017)

XVII. Ludovic Orban (2017-prezent)

4. DOCTRINA SI PROGRAMUL POLITIC. PRINCIPII LIBERALE

In legatura cu doctrina si programul politic al Partidului National Liberal remarcam ca, dupa
formarea statului national unitar roman, teoreticienii Partidului Liberal se straduiau sa gaseasca unele
posibilitati de adaptare a tezelor doctrinare si programatice fundamentale inca de la inceputul
secolului al XX-lea la noile conditii de dezvoltare a tarii. Incercand sa motiveze aceste cautari, ziarul
« Viitorul » scria : « Programul unui partid, in limitele principiilor ce-l construiesc, poate fi modificat
dupa tendintele zilei, pentru ca lumea merge vesnic inainte, nevoi noi se ivesc, interese noi trebuie
satisfacute ».23 Acestor interese incercau liberalii sa le adapteze programul lor politic.
In esenta, doctrina si programul Partidului Liberal elaborate in acest timp incercau sa
acrediteze ca « liberalismul reprezenta singura idee de progres, care nu insemna salturi si nici
violente, ci o miscare organizata in cadrul proprietatii individuale, realizabila prin ordine,
democratie, nationalism si armonie sociala ».24
Liderii liberali, declarand P.N.L. « partidul natiunii », aparator al intereselor tuturor claselor si
paturilor sociale, considerau partidele cu character de clasa ca straine “structurii si spatiului
romanesc”, ridicandu-se impotriva Partidului Taranesc si mai ales impotriva Partidului Socialist.
Nevoia de a-si asigura puterea, scria ziarul « Socialismul », de a atrage in orbita sa masele populare
face ca Partidul Liberal sa caute sa se adapteze situatiei, elaborand o serie de « noi programme
democratice ».25
Toate aceste incercari ale Partidului Liberal de a se prezenta ca un partid cu idealuri nationale
, cu un program politic care se confunda cu ale statului si satisface interesele tuturor claselor sociale
nu constituiau decat geneza neoliberalismului, care se zbatea sa adapteze politica liberala la noile
conditii de dezvoltare a Romaniei postbelice. « Neoliberalismul este urmarea fireasca a dezvoltarii
sociale, luand nastere din legile de evolutie ale acestuia. Baza sa economica este suprematia marii
finante ».26 Conceptia neoliberala recunostea existenta claselor sociale si considera chiar ca
reprezentarea lor in alcatuirea puterii de stat este necesara pentru a se ajunge la formarea « unui
23
“Viitorul”, nr. 3200, 12/24 decembrie 1918
24
C.Zotta, N.Tulceanu, “Partidele politice din Romania, istoricul si programele lor”, Bucuresti 1934, p.54
25
“Socialismul”, 15 mai 1919
26
St. Zeletin, “Neoliberalismul”, Bucuresti, 1927, p.81

10
echilibru sincer si sanatos »27, dar fara lupta de clasa, care duce la dezmembrarea organismului si
echilibrului social.
Incercarile de a gasi o solutie pentru a largi si consolida baza sociala si electorala a Partidului
Liberal au impus si altor ideologi si teoreticieni liberali sa propuna noi rezolvari. Astfel, D.
Draghicescu, ingrijorat de faptul ca Partidul Liberal s-a transformat si mai mult dupa razboi intr-un
« instrument de aparare si garantare a averilor marilor imbogatiti, pierzandu-si caracterul
« national » », scria : « Partidul nu mai poate ramane pur si simplu liberal. Regimul burghez este in
curs de evolutie catre un regim democrat-social ». Tocmai de aceea, conchidea el, « un zid chinezesc
intre liberali si socialisti este o mare greseala si o imposibilitate ».28
Fara indoiala ca aceste incercari ale liderilor liberali de a gasi o iesire in fata puternicelor
miscari populare si mi ales a cresterii fortei politice si organizatorice a Partidului Socialist explica in
acelasi timp de ce programul Partidului Liberal elaborat in aceasta etapa era imbracat intr-un
« invelis de fraze democratice si nationale »29, de ce liberalii se simteau obligati sa anunte un larg
program de reforme care se apropia de cele formulate de Partidul Socialist. Toate acestea oglindeau
forta si influenta crescanda ale partidului clasei muncitoare, presiunea exercitata de masele populare,
dornice de innoire a vietii social-politice si de satisfacere a dezideratelor si nevoilor lor majore.
Tinand cont de influenta miscarii muncitoresti in viata politica a tarii, Partidul Liberal anunta « noul
regim al muncitorimii »30, in care se prevedea ziua de munca de 8 ore, garantarea minimului salarial,
contract social, ocrotirea muncii femeilor si a copiilor, reorganizarea si imbunatatirea sistemului de
asigurari, libertatea sindicatelor profesionale etc. Prin promisiunile facute in program, liberalii
urmareau abaterea maselor populare de pe fagasul luptelor revolutionare, scoaterea lor de sub
influenta Partidului Socialist.
Astazi, programul Partidului Naţional Liberal are ca obiective de politică socială
modernizarea societăţii, stabilitatea şi creşterea nivelului de securitate şi de asistenţă socială.
Stabilitatea socială va fi susţinută prioritar prin dezvoltarea clasei de mijloc şi prin stoparea
procesului de sărăcire a populaţiei. Pentru Partidul Naţional Liberal sferele majore de interes ale
politicii sociale includ economia, cultura, educaţia, sănătatea, planificarea familială, copiii, tineretul,
vârstnicii, minorităţile etnice, categoriile defavorizate social.
Partidul National Liberal se doreste a fi « partidul prosperitatii si progresului, al drepturilor
omului si libertatilor civile ».Partidul promite o societate libera si prospera ce garantează individului

27
M. Manoilescu, “Neoliberalismul”, Bucuresti, 1923, p.6
28
D. Draghicescu, Op.cit., p.82, 115-116
29
Ibidem
30
“P.N.L. catre muncitorime”, Bucuresti, 1919

11
libertatea şi şansa de a-şi pune în valoare calităţile, de a-şi urmări aspiraţiile şi de a-i fi recunoscute
meritele.31

31
www.pnl.ro

12
BIBLIOGRAFIE :

1. D. Draghicescu, “ Evolutia ideilor liberale”, Bucuresti 1921


2. Agrigoroaie, « Analele stiintifice ale Universitatii Al. I. Cuza », Iasi, 1970
3. Anastasie Iordache, “Viata politica in Romania, 1910-1914” , Bucuresti, Editura stiintifica,
1927
4. N.Iorga, “Romania contemporana” , Bucuresti, 1932
5. C.Argetoianu, « Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri », 1919-1927
6. “Viitorul” (1918-1919)
7. Documente din istoria miscarii muncitoresti din Romania, 1916-1921”, Bucuresti, Editura
politica, 1966
8. “Dimineata”, 11 septembrie 1919
9. N.Iorga, “Memorii”, vol. II
10. “Tara noua”, 16 martie 1920
11. “Monitorul oficial”, 3 octombrie 1919
12. N.Iorga, “O viata de om. Asa cum a fost”, vol III
13. “Socialismul” (martie-mai 1919)
14. C.Zotta, N.Tulceanu, “Partidele politice din Romania, istoricul si programele lor”, Bucuresti
1934
15. St. Zeletin, “Neoliberalismul”, Bucuresti, 1927
16. M.Manoilescu, “Neoliberalismul”, Bucuresti, 1923
17. “P.N.L. catre muncitorime”, Bucuresti, 1919
18. www.pnl.ro

13