Descrierea obiectivelor ce urmează să fie vizitate

Castelul Peleș a fost construit la inițiativa

primului Rege al României, Carol I, în afara
perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafață de 24 de km în anul 1874, an
în care, din inițiativa suveranului, comuna primește numele de Sinaia. Un an mai târziu, în
centrul localității sunt construite primele case boierești, iar în 1876 începe construirea căii
ferate Ploiești – Predeal, care străbate și Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost
edificată fundația castelului Peleș. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reședinței a
avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875.
Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept
reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul
Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit
timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic
pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important
eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în
decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către
Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din
ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare
parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost
transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în
custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu
etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce
celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a
celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului
Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi
odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două
decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină
măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în
depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate
situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a
castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă
(Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu
lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului
comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi,
castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de
negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş,
castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au
reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie
administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881.
Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul
castelului Peleş, a fost din nou prelungit.

Înfățisarea cetății a cunoscut pânǎ în prezent numeroase modificǎri. Imaginea

contemporanǎ totuși pǎstreazǎ elemente arhitecturale care pot reconstitui istoria unei
fortificații care a rezistat cu succes asediilor la care a fost supusǎ. Tipologia cetății ne este
demonstrată de dimensiunile acesteia, aproximativ 3500 mp ca suprafațǎ; materialele folosite
pentru ridicarea fortificațiilor au fost piatra și cǎrămida legate prin mortar simplu, fortificații
încadrate de 8 turnuri patrulatere si unul poligonal.
În timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei (1211-1225) au fost aduși în această
regiune primii coloniști sași, dintre care o parte au fost așezați la Râșnov alături de populația
românească băștinașă, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei vechi așezări. Din
această perioadă datează și porțiunea cea mai veche a cetății. [5]
Accesul în cetatea propriu-zisă nu se face direct, ci printr-o incintǎ înconjuratǎ de un
zid de piatrǎ, aflatǎ în prezent în ruină, având în extremitatea de rǎsărit un turn de plan
dreptunghiular, din care se păstrează numai parterul, iar din celelalte trei laturi, sud, vest, vest
– nord zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o înălțime de aproximativ 150 m. Zidurile
dinspre vest – nord și est erau apǎrate de o galerie continuǎ din 2 anteforturi și 7 turnuri.
Accesul în cetate este cea mai veche parte a cetății, fiind construită numai din piatrǎ, spre
deosebire de cetatea propriu–zisă unde întâlnim și cărămida.
Cetatea are douǎ curți: exterioară și interioarǎ. În curtea exterioară (“curtea din fața
cetății“ sau “grădina cetății”), situatǎ în partea esticǎ, erau adăpostite vitele. Curtea exterioară
are o intrare pentru armament și alimente, și o alta, pe sub turnul pǎtrat, pentru vite. În incinta
cetății (curtea interioară) erau căsuțele locuitorilor, care serveau ca adăpost și cămară în
timpul asediilor. Încăperile poartă denumiri pe care le regăsim și la alte cetăți țǎrǎnești: "a
școlii", "a preotului", etc. Pe vârful colinei a fost construită o școală și în anul 1650 a fost
ridicatǎ o capelă ale cǎrei ziduri se mai vǎd și astăzi. Datorită numeroaselor invazii militare,
cetatea a fost “a doua vatră a Râșnovului”.
Neajunsul principal al acestei așezări din cuprinsul cetății, l-a constituit multǎ vreme,
lipsa unui izvor de alimentare cu apǎ. Când atacurile se prelungeau, iar rezervele de apǎ erau
pe sfârșite, refugiații din cetate ieșeau noaptea pe poarta principală și aduceau apa de la un
izvor știut numai de ei. Pentru o apǎrare eficientă, pantele dealului cetății au fost defrișate, iar
acolo unde ascensiunea se putea face ușor, au fost săpate șanțuri în stâncă.
Atunci când aflau de apropierea unei armate dușmane sau de izbucnirea unui incendiu
paznicii alarmau populația târgului prin bǎtǎile clopotului din turnul de pază. Și astfel de
situații nu au fost rare în istoria Râșnovului. Dupǎ invazia din 1335, remarcǎm în anul 1421
primul asediu executat de către o armată otomană. Cetatea rezistă eroic și turcii ridică asediu
îndreptându-se spre Brașovul încă nefortificat, pe care îl jefuiesc cumplit. Turcii au mai
asediat fărǎ succes cetatea din Râșnov și în campaniile din 1436 si 1441.
 În anul 1612 cetatea a fost ocupată de Gabriel Bathory, principele Transilvaniei. A fost
singura dată când cetatea Râșnov s-a predat. În martie 1612, Gabriel Bathory, dușman al
sașilor, în încercarea de a restrânge libertățile comunității saxone transilvănene, au organizat o
campanie militară în Țara Bârsei. Cetatea Râșnov era apărată de locuitorii din Râșnov ,
Ghimbav, Cristian și un detașament de ostași români, care fǎcuseră parte din armata
domnitorului muntean Radu Șerban. Deși tunurile armatei lui Bathory nu au provocat decât
mici stricăciuni zidurilor cetății, asediul a devenit deosebit de eficient după ce o parte din
trupele inamice au ocupat panta estică, blocând accesul apărătorilor cetății la izvorul tăinuit de
unde se aprovizionau cu apă.
Pe 3 aprilie 1612, după negocieri cu principele, fruntașii comunității râșnovene au
predat cetatea, cu condiția ca vechile privilegii ale râșnovenilor sǎ fie respectate, iar în cetate
să nu fie instalată nici o garnizoană străină. Însă a doua zi dupǎ predare, Gabriel Bathory a
alungat locuitorii din cetate și a instalat o garnizoană formată din ostașii săi. În vara anului
1612, râșnovenii , ajutați de brașoveni, au încercat de două ori să recucerească cetatea, dar
fără success. Râșnovul a reluat stăpânirea cetǎții în iunie 1613, în urma unei înțelegeri cu
Gabriel Bathory prin care sașii plǎteau acestuia o răscumpărare în valoare de 3.000 Florini
pentru predarea cetăților Râșnov și Bran.
Luptele din 1612 au dovedit necesitatea săpării unei fântâni în cetate, situatǎ în centrul
fortificației având o adâncime de 98 m, sǎpată direct în stâncă. Fântâna cetății a fost sapată în
perioada 1623 -1640. Deși există legenda sǎpǎrii fântânii de cǎtre doi prizonieri turci, cǎrora li
s-a promis eliberarea la terminarea lucrǎrii, fântâna a fost amenajată de către meșteri sași
tocmiți de primăria Râșnov.
Perioada 1658-1661, campania trupelor turcești, însoțite de armata lui Constantin
Brâncoveanu din 1690, răscoala “curuților”, au marcat pentru râșnoveni o cronică neagră în
care scenariul era același: refugierea în cetate și apoi refacerea așezării. Mai mult, în anul
1718, Râșnovul a fost afectat de o puternică epidemie de ciumă. Au murit, conform listelor
magistratului brașovean, 1.161 persoane. Râșnovul a fost depǎșit doar de Brașov ( 4.509),
Prejmer ( 1.871) și Săcele (2.961). În același an, un incendiu a distrus întregul oraș și a ajuns
până la cetate, distrugând case din curtea interioarǎ și capela. După reparare, cetatea a mai
fost folositǎ în secolul al XVIII – lea, dar în 1802 un cutremur a distrus o parte din turnuri.
Ultima “pagină de arme“ a cetății Râșnov avut loc în timpul revoluției din 1848 -1849.
Deoarece localitatea a fost străbătută de armatele revoluționarilor maghiari, dar și de trupele
imperiale austriece și țariste, râșnovenii au preferat sǎ se refugieze cu avutul lor în spatele
zidurilor cetății. În această perioadă, curtea exterioară a fost folositǎ și ca loc de instruire al
gărzilor naționale sǎsești. Prima victimă săsească a revoluției din 1848 a fost un “militioner”
din Râșnov, pe Olt, în luptele cu secuii. În a doua jumătate a secolului al XIX – lea, cetatea a
fost pǎrǎsită și a ajuns în paragină. În cetate era ținut doar un singur paznic care trebuia să
anunțe prin bătăi de clopot izbucnirea incendiilor.
 Dino Parc este un singurul parc tematic de dinozauri din
Romania și cel mai mare din Sud Estul Europei. Sunt 47 de
dinozauri în mărime naturală, fiecare atestat științific și
realizat după ultimele descoperiri paleontologice. Sunt într-
adevăr speciali, pentru că sunt creați din fibră de sticlă și un
tip special de rășină, cu o garanție de 50 ani. Un loc deosebit,
pe o suprafață de 1,5 hectare, în mediu natural ce oferă
copiilor, și nu numai, o experiență unică.și nu numai, o experi
Dino Parc Râşnov este o zonă de agrement şi un muzeu
în aer liber, situat pe Strada Cetăţii, în apropiere de Cetatea
Râşnov. Pe lângă un traseu impresionant, cu 50 de dinozauri
în mărime naturală şi dinozauri animatronici, parcul dispune
de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un
cinematograf 9D şi multe alte zone interactive. numai, o
experiență unică.