Sunteți pe pagina 1din 12

PEDODONTIE

Curs 3
ERUPŢIA DINŢILOR PERMANENŢI
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ERUPŢIA DINŢILOR PERMANENŢI
a. factorii fiziologici
Încetiniri ale erupției
 calamităţile, războaiele,
 nutriţia are un efect limitat sau nu influenţează de loc erupţia
Accelerări ale eruptiei:
 sexul: erupţia la fete este mai accelerată cu câteva luni,
 rasa şi gruparea etnică (la negrii, filipinezi, indieni mai repede),
 starea socio-economică bună determină erupţia precoce,
 mediu urban accelerează erupţia,
 tendinţa seculară modifică momentul erupţiei la populaţia actuală.
b. factori patologici
 factori generali care pot afecta exfolierea (resorbția radiculară) a dinţilor
temporari afectează și erupția DP
Erupție întârziată
 factorii dismetabolici-rahitism, carenţe vitaminice
 factori cromozomiali: sindromul Down care întârzie erupția şi se asociază cu
modificarea ordinii de erupţie
 factori genetici: displazia cleidocraniană prin supranumerari, osteopetroza, DLMP
 factori endocrini: hipopituitarismul, hipotiroidia
Erupție precoce
 hiperfuncţie hipofizară, tiroidiană
 alte boli care favorizează exfolierea prematură a DT sunt: cherubismul (displazia
fibroasă a mx şi md), periodontita juvenilă, sindromul Papillon Lefevre (boală
autozomal recesivă ce apare între 1-5 ani. Se caracterizează prin hipercheratoză
palmoplantară şi periodontitiă urmată de pierderea prematură a DT şi DP),
histiocitoza X (granulomul eozinofil), leucemia, neutropenia ciclică.
 factori locali
Erupție întârziată
- obstacole ca dinţi supranumerari, tumori odontogene şi non odontogene, cicatrici
pe crestă;
 caria complicată poate determina pierderea precoce a dinţilor temporari cu 1-2 ani
înainte de exfolierea fiziologică ceea ce conduce de întârzierea erupţiei prin apariția
postextracțională a unui capac osteofibros gros;
- anchiloza dento-alveolară a dinţilor temporari
- fibromatoza gingivală
- lipsa de spaţiu conduce la incluzia dinţilor M3, C
Erupție precoce
 caria complicată poate determina pierderea precoce a dinţilor temporari cu 6 luni-
1 an înainte de exfolierea fiziologică ceea ce conduce la erupția precoce a DP
succesori aflați în os mai aproape de creasta alveolară
 angioamele feţei accelerează erupţia prin creşterea afluxului sanguin în zonă.

ORDINEA ŞI CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR PERMANENŢI


Reguli generale
 DP erup în intervalul 6 ani - 13 ani
 cronologia erupţiei DP este influenţată în special de f. genetici (et. I) şi de f. de
mediu (et.II)
 în cadrul aceluiaşi grup dentar erup întâi dinţii de la mandibulă
 dinţii erup simetric la mici diferenţe (câteva luni)
 la fete erupţia este mai accelerată
 segmentul cel mai perturbat ca ordine şi cronologie de erupţie este cel C-PM.
Etape ale erupției DP
Erupţia DP are loc în două etape principale şi una accesorie cea a M3:
 prima etapă 6-9 ani: M6 ani şi incisivii
 6-7 ani M6ani şi Ic inferiori
 7-8 ani I centrali superiori şi I laterali inferiori
 8-9 ani I laterali superiori.
Variante:
o M6 ani apoi Ic inferior
o Ic inferior apoi M6 ani
o Simultan
o I c inferiori după Ic superior
o Ic inferior lingual de Ic temporar care persistă pe arcadă (se vor
extrage)
o I c inferior ceva mai lingual dar I temporari nu mai persistă (presiuni
digitale sau cu limba)
 A II a etapă 9-12-13 ani (C, PM, M 12 ani)
 erup într-o ordine şi cu o cronologie diferenţiată pe sexe
 LA FETE: la mandibulă în următoarea ordine 3-4-5-7 şi la maxilar 4-3-5-7

Cronologia erupţiei în etapa a II-a la fete

 LA BĂIEŢI : la mandibulă în următoarea ordine 4-3-5-7 şi la maxilar 4-5-3-7


În concluzie în caz de incongruenţă dento-alveolară cu înghesuire ultimul dinte
care erupe se va poziţiona în ectopie: la fete PM 2 atât la maxilar cât şi la mandibulă şi la
băieţi la maxilar C iar la mandibulă PM2.

Ordinea şi cronologia erupţiei DP la ambele sexe

TULBURĂRI ALE ERUPŢIEI DINŢILOR TEMPORARI ŞI PERMANENŢI


1. Pericoronarita
Cauza: inflamaţia şi infecţia gingiilor de deasupra unui dinte ce va erupe în scurt timp
Dinţii afectaţi: primii şi ultimii dinţi care erup la ambele dentiţii
Clinic: congestie, tumefacţie mare, puroi, căldură mare a zonei ceea ce arată suprainfecţie
Tratament:
 igienă riguroasă, evitarea de alimente iritante, antibiotice generale, colutorii locale
cu antibiotice, vitamine, corticosteroizi, ceai muşeţel
 drenaj local
2. Hematomul de erupţie
Cauza: Se formează prin acumularea de sânge cu lărgirea sacului folicular a unui dinte ce
urmează să-şi producă emergenţa peste câteva săptămâni
Dinţii afectaţi: Apare mai frecvent la molarul unu şi caninul permanent şi la molarii doi
şi caninii temporari.
Clinic: proeminenţă de culoare albastrui-violacee, depresibilă pe gingia din dreptul
dintelui care urmează a erupe. Această culoare anormală este provocată de lărgirea
sacului folicular cu ruperea unor vase la nivelul lui
Tratament: Hematomul de erupţie nu are semnificaţie patologică, nu se tratează pentru că
se resoarbe spontan, uneori poate fi incizat pentru a uşura erupţia
3. Chisturile dentigene (chist de erupţie)
Cauză: Se formează din epiteliul redus al smalţului unui dinte neerupt cu câteva
săptămâni înainte de erupţie
Dinţii afectaţi: Apare la un dinte inclus sau la un dinte în dezvoltare (ex : molarul de
minte, canini sup. şi caninii şi M2 temporar)
Clinic: tumefacţie mai mare, culoare ceva mai clară (serozitate) sau cu culoare mai
violacee (serozitate + sânge), consistenţă mai fermă decât hematomul dar compresibil.
- asimptomatic, uneori se poate asocia cu întârzieri ale erupţiei
Tratament: se dezintegrează spontan, odată cu erupţia. De obicei nu se tratează dar
uneori poate fi marsupializat sau incizat dacă se suprainfectează
4. Sechestul de erupţie
Cauza este neconcordanţa între viteza de erupţie dentară şi viteza de resorbţie a
fragmentului osos desprins
Dinţii afectaţi: micul fragment osos apare pe suprafaţa ocluzală a unui M permanent /
temporar aflat în erupţie. Micul fragment osos este aşezat la nivelul şanţului
intercuspidian şi este separat de dinte prin ţesut moale
Clinic: Depistare întâmplătoare prin Rx de vecinătate (radioopacitate separată prin
radiotransparenţă de dinte). Clinic poate provoca dureri în masticaţie
Tratament: se elimină spontan prin erupţia dintelui sau poate fi îndepărtat chirurgical
5. Variațiile erupției dentare (fiziologice și patologice)
Variaţiile erupției se apreciază în funcție de 2 criterii:
 criteriul cronologic:
- erupţie cronologic normală (ECN) este considerată cea care se produce în
jurul vârstei medii de erupție adică în interiorul intervalului de variabilitate
considerat normal care nu depăşeste de ± de 2 ori valoarea Deviației Standard
(DS) faţă de vârsta medie de erupţie. DS este pt DT de 1,5 – 3-4 luni iar pt
DP de 6 luni -1an ½.
- erupție cronologic accelerată / încetinită sunt termeni care desemnează
variațiile cronologice fiziologice ale erupției adică cele care se produc în
interiorul intervalului de variabilitate considerat normal
- erupție cronologic precoce / întârziată sunt termeni care desemează variațiile
cronologice patologice ale erupției adică cele care se produc sub sau peste
intervalul de variabilitate considerat normal cu de 2xDS
Astfel de ex. pt DT erupţia este precoce dacă primul dinte erupe înainte de 3-4
luni şi ultimul înainte de 2 ani și este erupţie întârziată dacă primul dinte erupe
peste 1 an şi ultimul dinte erupe peste 3 ani
 criteriul dezvoltării radiculare
- erupţia biologic normală - erupţia cronologic normală se asociază cu
dezvoltarea normală a rădăcinii de aprox. 2/3 din lungimea ei finală
- erupţia biologic încetinită - erupţia cronologic întârziată se asociază și cu o
întârziere a maturării radiculare adică rădăcina este dezvoltată mai puțin de 2/3
din lungimea ei finală) faţă de vârsta civilă a copilului; coordonarea dintre
dezvoltarea dentară şi erupţie fiind normală (dintele nu a erupt dar nici rădpcina .
sa nu e formată suficient). Nu se face tratament
- erupţie biologic întârziată - erupţia cronologic întârziată este asociată cu o
maturizare radiculară normală / avansată (≥2/3) faţă de vârsta civilă a copilului;
coordonarea dintre dezvoltarea dentară şi erupţie fiind anormală (dintele nu a
erupt deşi rădăcina sa este formată). Se face tratament
6. Poziţia de erupţie anormală
o Dinţii incluşi sunt acei dinţi care nu mai erup pe arcadă şi rămân incastraţi în osul
alveolar (ex: molarii de minte şi caninii maxilari, premolarii şi dinţii
supernumerari),
o Erupţia ectopică este un alt tip de tulburare de erupţie care apare când un dinte
erupe în afara arcadei dentare.
La DP ectopia apare cel mai frecvent la M1 sup., C sup., PM2 inf., Ilat. sup., inf.

DINȚII NATALI ȘI NEONATALI sunt exemple de erupţie dentară precoce atât dpsv
cronologic cât și biologic
Definiţie:
Dinţii natali sunt dinţi care sunt prezenţi în gură la naştere.
Dinţii neonatali sunt dinţii care erup în primele 30 zile de viaţă.
Frecvenţa :
- este mică de 1/800-1/6000
- se observă mai ales la fete
- la incisivii centrali inferiori 85%, incisivii superiori 11%, rar la molari 3% şi
foarte rar la canini
- dinţii natali sunt mai frecvenţi
- de obicei erup simetric dar pot fi unici sau multipli
- frecvent sunt dinţi din seria normală dar pot fi şi dinţi supranumerari.
- apar frecvent ca şi cazuri izolate dar uneori pot apar în cadrul unor sindroame
ca : Sindr. Ellis van Creveld (displazia condroectodermală), sindr. Pierre Robin
Cauza
Cauza nu a fost pe deplin elucidată dar au fost implicaţi următorii factori
etiologici: poziţia superficială a mugurelui, factori genetici şi factori generali
Clinic:
 Coroanele au formă, dimensiune, culoare normale sau
 Pot fi deformaţi (conici), nanici,
 Pot avea modificări de culoare (opaci, galben-maronii) ca urmarea a defectelor de
structură (hipoplazii și hipomineralizări ale smalțului)
 Dinții sunt fragili și prezintă diferite grade de imaturitate (hipoplazie,
hipomineralizare, rădăcini subţiri scurte)
 dinţii sunt mobili cu risc de a fi pierduţi prin înghiţire sau aspirare şi de aceea se
pot exfolia rapid sau pot fi extraşi pentru a preveni aceste complicaţii
 pot provoca leziuni ale mameloanelor mamei sau ale părţilor moi orale ale
copilului (ulceraţii ale buzelor sau limbii noului născut - boala Riga Fede),
tulburări de supt
Tratament
o dintele se păstrează
- dacă este dinte din seria normală, bine format şi care nu provoacă ulceraţii mamei
sau copilului
- dacă gradul imaturităţii este mic sau absent
- dacă gradul mobilităţii este mic sau absent.
Dacă dintele este păstrat se vor rotunji muchiile ascuţite cu discuri de hârtie sau
plastic şi se efectua fluorizarea.
o dintele se extrage
 dacă dintele este supranumerar (Rx),
 dacă are un grad mare de imaturitate mare şi are o mobilitate mare
 provoacă complicaţii.
Se extrage după 2 săptămâni iar dacă se face mai devreme se administrează
vitamina K pentru evitarea sângerărilor.
ANCHILOZA DENTO-ALVEOLARĂ (ADA)
Poate produce erupţie cronologic întârziată a succesorilor
Definiţie
 ADA este o anomalie de erupţie care implică fuziunea cementului radicular cu
osul alveolar asociată cu obliterarea ligamentului periodontal.

 ADA poate apărea în timpul, înaintea sau după emergența dintelui în cavitatea
bucală. De asemenea apare frecvent după replantarea unui dinte avulsionat sau
grav intrudat.
 ADA poate apărea chiar şi după stabilirea contactului ocluzal cu antagonistul
(reincluzie).
Frecvenţă
- este mai frecventă la dinţii temporari (1-14%) şi mult mai redusă ca frecvenţă la dinţii
permanenţi (de 10 ori mai puțin frecventă),
- incidenţa afecţiunii creştere semnificativ la rude,
- molarii temporari sunt dinții cei mai frecvent afectaţi de anchiloză
- arcada inferioară este de 10 ori mai frecvent afectată faţă de arcada maxilară,
- anchiloza poate apărea la unul sau la mai mulţi molari temporari (tendinţă familială
pentru anchiloze multiple),
- afectarea simetrică a dinţilor este mult mai obişnuită la arcada inferioară iar afectarea
unilaterală este mai frecventă la arcada superioară.
- copiii negrii par a fi mai puţin frecvent afectaţi de infraocluzie faţă de copii albi. Unele
popoare ca de ex. cel israelian pot fi mai frecvent afectate.
- prevalenţa creşte cu vârsta. Infraocluzia poate fi detectată precoce în jur de 3 ani, dar un
maximum al prevalenţei se situează între 8-9 ani.
- proportia afectării fete / băieți este 6/5
- infraocluzia uşoară este mai frecventă faţă de infraocluzia medie sau gravă.
- infraocluzia gravă este specific raportată la lipsa succesorului permanent.
Etiologie
Teoriile etiologice principale sunt: teoria genetică, traumatică şi teoria dezordinii
ligamentului periodontal.
Aspecte clinice şi radiologice
- prezenţa şi gradul infraocluziei (ușoară – suprafața ocluzală este plasată cu 1 mm
deasupra pct. de contact, medie – 1 mm deasupra și sub pct. de contact, gravă – sub pct
de contact cu mai mult de 1mm, totală – dintele nu mai este vizibil pe arcadă fiind
complet reinclus în os)
- apare o tonalitate înaltă la percuţie (semn de diagnostic inconstant).
- pierderea mobilităţii dentare
- resorbţie radiculară frecvent încetinită, asimetrică
- complicaţii: dinţii vecini se înclină spre dintele anchilozat, supraerupţia dintelui
antagonist, erupţie dentară întârziată a succesorului, modificări de poziţie intraososasă a
succesorului, tulburări ocluzale ale dinţilor permanenţi.
- examenul radiologic relevă obliterarea spaţiului ligamentului periodontal (inconstant)
- examenul radiologic relevă prezenţa sau absenţa succesorului precum şi gradul
dezvoltării sale, înclinarea sau poziţia acestuia.
- în cazurile de infraocluzie gravă prin reincluzie (intraosoasă şi submucosă) apar semne
de atriţie, carii sau restauraţii ale dintelui anchilozat ca semn altrecerii dintelui prin
cavitatea bucală.
Tratament
Factorii de care depinde tratamentul sunt:
- vârsta pacientului,
- gradul infraocluziei,
- prezenţa/absenţa complicaţiilor precum şi gravitatea lor,
- prezenţa şi localizarea succesorului permanent sau absenţa lui.
În funcţie de acești factori se va stabili prognosticul infraocluziei în funcţie de
care se elaborează planul de tratament.
Tratamentul constă în :
a. pentru cazurile de afectare uşoară sau moderată se recomandă:
 expectativa
 cu sau fără refacerea coroanei clinice (coroane prefabricate,
refaceri ocluzale cu compozit pentru eliminarea infraocluziei)
b. pentru cazurile de anchiloză severă cu succesor
 se recomandă extracţia DT urmata de tracțiunea și alinierea ortodontică a d. succesor ,
c. pentru cazurile de anchiloză severă fără succesor
o se recomandă extracţia DT urmată de tratament ortodontic precoce pentru a
permite mezializarea molarului unu permanent, limitând astfel reducerea osului
alveolar vecin şi pentru a permite un răspuns ortodontic bun. CRONOLOGIA
FORMĂRII

DINŢILOR ŞI DETERMINAREA VÂRSTEI DENTARE


CRONOLOGIA FORMĂRII DENTARE
Cronologia dezvoltării dentare a fost prezentată:
A. în 1935 de Kronfield şi Logan
B. în 1974 de Lunt şi Law (care au modificat cronologia lui Kronfield şi Logan )
Cronologia dezvoltării dentare cuprinde mai multe stadii cheie pentru formarea
dinţilor: 1) debutul formării mugurelui, 2) debutul mineralizării coroanei, 3) terminarea
mineralizării coroanei, 4) erupţia, 5) închiderea +apexului.
DINŢII TEMPORARI
1. debutul formării mugurelui: 6-10 săpt. VIU. 11/2 – 21/2 luni
Mugurii încep să se formeze la mici intervale de timp începând cu incisivii şi
terminând cu molarii.
2. debutul mineralizării coroanei: 2-6 luni VIU
(întâi frontalii şi apoi molarii)
-------------------------------------------------------------------------------------------------- nastere
3. terminarea mineralizării coroanei: între 4 luni-10-12 luni PN.
4. erupţia între 6 - 30 luni (6 luni –2 ½ ani)
5. închiderea apexului: 9 luni-19 luni după erupția DT deci între 1,5 ani-4 ani

DINŢII PERMANENŢI
1. debutul formării mugurelui:
 VIU pt M6 ani la 4 viu luni, incisivii şi caninii în lunile 5-6 viu
 PN: ceilalţi dinți
PM1 la naştere,
PM2 7-8 luni postnatal,
M2 la 8-9 luni postnatal,
M3 4 ani.
2. debutul mineralizării coroanei
 I centrali superiori şi inferiori: 3-4 luni postnatal
 I laterali superiori: 8-12 luni postnatal
 C 4-5 luni post natal
 PM1 1-11/2-2 ani
 PM 2: 2 ani -21/2 ani
 M 6 ani: naştere
 M12 ani: 2ani-21/2-3 ani
 M3 7-10 ani
3. terminarea mineralizării coroanei
 I central 4-5 ani
 Ilateral 4-5 ani
 C 6-7 ani
 Pm1 5-6 ani
 Pm2 6-7 ani
 M6 ani 2-3 ani
 M12 ani 7-8 ani
 M3 12-14 ani
4. erupţia - vezi la eruptie
5. închiderea apexului.
 Icentral 2-3 ani după erupţie
 I lateral 2-3 ani după erupţie
 C 1-3 ani după erupţie
 PM1 2 ani după erupţie
 PM 2 2 ani după erupţie
 M1 3-4 ani după erupţie
 M2 2-3 ani după erupţie
 M3 3-4 ani. după erupţie

DETERMINAREA VÂRSTEI DENTARE


 Se calculează apreciind principalele momente ale formării dinţilor în raport cu
vârsta când ele se produc.
 Principalele momente ale dezvoltării dentare sunt notate cu scoruri de la 1-10
după NOLLA:
1. debut formare mugure
2. iniţierea calcificării coronare
3. 1/2 coroană calcificată
4. 2/3 coroană calcificată
5. coroana aproape complet mineralizată
6. coroana complet mineralizată
7. 1/3 rădăcină formată
8. 2/3 rădăcină formată
9. rădăcina aproape complet formată
10. închidere apicală.
 Procesul descris este similar pentru toţi dinţii, temporari şi permanenţi; cu
specificaţia, că el apare la diferite momente şi cu diferite viteze pentru diferitele
grupe dentare.
 Există studii asupra vârstei dentare a unui individ la o anume vârstă cronologică
(tabele pe sexe)
 Cunoaşterea vârstei dentare este importantă pentru ortodont pentru aprecierea
vârstei optime de tratament şi pentru pedodont pentru un dinte în cursul
tratamentului
 Se efectuează ortopantomograme şi se notează pentru fiecare dinte în parte care
este dezvoltarea dentară (scoruri 0-10 pentru diferite grade ale mineralizării de la
debutul mineralizării până la închiderea apexului). Scorurile fiecărui dinte se
adună şi se face o medie. Apoi se caută în tabele şi se vede ce vârstă dentară
corespunde acestui scor mediu.
 Se apreciază dacă vârsta dentară corespunde cu vârsta biologică.

PARTICULARITĂŢILE MORFOLOGICE ALE DINŢILOR TEMPORARI


1. Particularităţi generale
2. Particularităţi de grup
3. Particularităţi individuale
PARTICULARITĂŢILE GENERALE ÎN COMPARAŢIE CU DINŢII PERMANENŢI
COROANELE
1. Particularităţi de număr
Sunt în total 20, câte 5 pe fiecare hemiarcadă : IC, IL, C, M1, M2
Implicaţie clinică: recunoaşterea M1 permanent care ocupă poziţie a VI-a pe arcadă
2. Particularităţi de culoare
- alb albăstrui lăptoasă la DT/ alb gălbuie la DP
Implicaţii clinice: culoarea compozitelor trebuie adaptată, CIS-ul autopolimerizabil este
potrivit la culoare cu DT
3. Particularităţi dimensionale
- DT sunt mai mici decât DP cu 1/3 în toate dimensiunile faţă de DP
- frontalii faţă de succesori şi molarii faţă de molarii permanenţi (dinţii accesori)
Implicaţii clinice: evoluţia rapidă a proceselor de carie cu deschiderea camerei pulpare,
Implicaţii terapeutice: retenţia cavităţilor este deficitară şi de aceea ea este modificată
prin prepararea de cavităţi autoretentive)
- molarii temporari sunt mai mici în dimensiune M-D faţă de dinţii succesori

Dinte PM1 mx PM2 mx PM1 md PM2 md Dimens. în mm

M1 mx 0,1 7,3/7,2

M2 mx 1,4 8,2/6,8

M1 md 0,7 7,7/7

M2 md 2,7 9,9/7,2

- între DT se stabilesc suprafeţe de contact faţă de DP la care există puncte de contact


Implicaţie clinică: grefarea frecventă de carii pe suprafeţele proximale care evoluează
rapid în profunzime (linia neonatală, zonă de minimă rezistenţă trece la nivelul
contactului cu vecinii)
Implicaţie terapeutică: extensia preventivă se realizează greu
4. Particularităţi de poziţie de erupţie
- DT erup într-o poziţie mai verticală decât DP
5. Particularităţi morfologice (FORMA)
- în general DT se aseamănă ca formă cu cea a DP: frontalii cu dinţii succesori iar molarii
cu dinţii accesori
- toate coroanele sunt mai rotunjite, mai globuloase şi mai înguste la colet datorită
convexităţii V pronunţate (creastă de smalţ) şi a constricţiei cervicale accentuate. Aceste
elemente morfologice descresc spre distal
- convexităţile şi constricţia cervicală orale sunt mai reduse faţă de cele V, descrescând
dinspre anterior spre posterior
- toate feţele proximale au o convergenţă pronunţată spre colet
Implicaţii clinice: montarea matricilor şi portmatricilor Ivory pt obturaţiile proximale este
dificilă (sunt preferate matricile parţiale sau matricea în T)
- linia cervicală mezială este mai ondulată decât cea distală
CAMERA PULPARĂ
Particularități dimensionale
- camera pulpară este proporţional mai mare faţă de DP, în raport cu volumul coroanei
Implicaţii clinice: se deschide repede camera pulpară
Implicaţie terapeutică: nu se foloseşte turbina pt îndepărtarea tavanului c.p. ; pulpa
coronară trebuie să fie îndepărtată cu excavatoare sau linguri Black
- nr. coarnelor pulpare este cât nr. cuspizilor
- coarnele pulpare sunt mult mai apropiate de suprafaţă (MV) ca şi zonele pulpare MV
ale frontalilor
 54/64 → aproximativ 1,7 mm
 74/84 → aproximativ 2,1 mm
 55/65 → aproximativ 2,3 mm
 75/85 → aproximativ 2,7 mm.
Implicaţii clinice: risc crescut de deschidere a cp şi adâncimea cavităţilor trebuie să fie
mai mică în aceste zone
- înălţimea camerei pulpare este mică
Implicaţie clinică: trecerea rapidă a proceselor infecţioase interradicular
Implicaţii terapeutice: risc de perforaţie interradiculară
Particularități morfologice (formă)
- forma camerei pulpare urmăreşte conturul extern al dintelui (la incisivi în secţiune
frontală este în formă de trapez, la canin în formă de romb şi la molari cu formă
patrulateră)
Implicaţie terapeutică pereţii V/Oral al cavităţilor trebuie să fie paraleli cu conturul
extern al dintelui pt a evita deschiderea c.p.
RĂDĂCINILE
Particularități de număr
- molarii sunt pluriradiculari cu 2-3 rădăcini:
o la mandibulă sunt 2 rădăcini una mezială cu 2 canale (mv, ml) şi alta distală cu 1-
2 canale (dv, dl)
o la maxilar sunt 3 rădăcini: palatinală cu 1 canal, disto-vestibulară cu 1 canal şi
mezio-vestibulară cu 1-2 canale
- frontalii sunt monoradiculari cu rădăcinile recurbate spre oral (germenul d. succesor)
şi cu 1 canal
Particularități morfologice
- rădăcinile molarilor sunt puternic divergente de sub podeaua camerei pulpare şi se
recurbează spre apex (germenul dintelui. succesor)
- nu au trunchi comun sau au unul mic
Implicaţii terapeutice: frecvente perforații interadiculare în cursul tratamentelor
endodontice
- canalele sunt aplatizate în sens m-d (în panglică)
Implicaţii terapeutice: necesarul de tratament mecanic de canal este mai mare pt a
conforma și calibra canalul
Particularități dimensionale
- rădăcinile sunt relativ mai lungi (de 2x) şi mai subţiri în comparaţie cu coroanele
Implicaţii terapeutice: lungimea canalelor este utilizată pt realizarea odontometriei în
cadrul tratamentului endodontic, la extracţie se poate fractura apexul, tratament
endodontic se face cu ace Kerr subţiri (15-25 la pluriradiculari şi 15-30 la
monoradiculari) pentru a nu subţia şi mai mult rădăcina

Situaţie clinică