Sunteți pe pagina 1din 144

istorii și imagini din

Bucureștiul Evreiesc
Celor care-și amintesc
Celor ce nu vor să uite

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Istorii și imagini din Bucureștiul Evreiesc


text: Felicia Waldman, Anca Ciuciu; layout: Irina Spirescu. –
Bucureşti : Noi Media Print, 2011
Bibliogr.
ISBN 978-606-572-000-8

I. Waldman, Felicia (text)


II. Ciuciu, Anca (text)
III. Stanciu, Emil (redactare)
dr. Felicia Waldman dr. Anca Ciuciu

istorii și imagini din


Bucureștiul Evreiesc

Cartea a apărut cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național


|
4 |
Cuprins

7 Prefaţă

9 De ce o carte despre Bucureştiul evreiesc?

11 Prezenţa evreiască în Bucureşti.


Repere istorice

49 Imaginea Bucureştiului evreiesc


în literatură şi în presă

58 Istorii din Bucureştiul evreiesc.


Poveşti despre câteva personalităţi evreieşti

81 Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi

142 Bibliografie selectivă


6 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Prefaţă

O veche glumă jurnalistică spunea că dacă îţi place secolul Mi-au arătat şi sinagogi – Templul Coral era o clădire atât
al XIX-lea te vei îndrăgosti de România. Însă, aşa cum filosofa de impunătoare şi elegantă, cu atât mai mult cu cât era construit
Freud, unde e o glumă, există şi problema. Nu voi uita niciodată după modelul sinagogii din str. Tempelgasse din Viena, pe care
prima mea vizită la Bucureşti în iarna anului 1985. Am stat naziştii o distruseseră. Însă preferata mea era, şi încă mai este,
la Athenee Palace, care încă mai păstra ceva din şarmul zilelor Sinagoga Mare, cu ale ei arcade colorate în auriu şi albastru. Era
sale de glorie din anii 40. Am mâncat la Capşa, încă elegant ca remarcabilă în 1985 şi este la fel de frumoasă astăzi.
decorul unui film din anii 30. Am admirat arhitectura art deco Altădată am vizitat cimitirele evreieşti Giurgiului şi
a Hotelului Lido. Îmi amintesc că m-am gândit: poate că nu aş Filantropia. Aici era mai multă istorie decât puteam eu să
vrea să trăiesc în acest loc, dar cu siguranţă este un mare muzeu absorb. Victime ale pogromurilor în ambele cimitire. Scriitori
arhitectonic – ba chiar are şi tramvaie. şi oameni de ştiinţă celebri. Pietre tombale de necrezut, precum
Pe urmă am înfruntat zăpada până la strada Popa Soare. Aici cea a fraţilor Bugici, care reprezenta un imens pian de granit.
m-am trezit în vechiul cartier burghez, preponderent evreiesc, al Însă cele mai dragi amintiri ale mele din Bucureşti sunt
Bucureştiului, unde m-au întâmpinat case cochete, cu pretenţii, legate de povestea următoare: era o zi caniculară, în iulie 1987.
din anii 1880-1930 – fiecare pozând într-un mic palat beaux Tocmai îmi terminasem vizita de curtoazie la Rabinul Rosen,
art sau art nouveau, iar la multe colţuri am dat peste blocuri art în biroul lui de lângă Templul Coral. Mergând prin curte spre
deco cu balcoane sculptate. ieşire, am auzit un băiat chinuindu-se cu lecţia de bar mitzvah,
În ciuda vântului puternic, a zăpezii spulberate, a străzilor iar sunetele veneau dintr-o clasă aflată undeva în interiorul
pietruite pustii, am simţit că mă aflam într-un cartier vrăjit. Templului. Ascultam aceeaşi parte din Tora pe care eu însumi
Când m-am întors, şase luni mai târziu, l-am iubit şi mai tare. am cântat-o la propriul meu bar mitzvah, în sinagoga din
Pomi înfrunziţi mărgineau străzile înguste. Tufişuri şi flori Savannah, Georgia, în 1962. Am recunoscut-o şi m-am oprit
înconjurau casele. Familiile curăţau zăpada rămasă din timpul acolo, în căldura arzătoare, ascultându-i pe băiat şi pe profesorul
iernii de pe ferestre şi de pe copertinele de sticlă ale uşilor de lui recitând acea rugăciune evreiască. Pentru o clipă am cântat
la intrarea în casă. şi eu cu ei, de afară, însă în tăcere, aşa încât să nu audă nimeni
Îmi plăcea să merg la cantina comunităţii evreieşti, unde (oricum nu era nimeni prin apropiere). Încă îi mai auzeam când
întâlneam oameni în vârstă, sporovăiam cu femei aflate la vârsta am ieşit spre poartă, şi încă mai port cu mine acea amintire.
senectuţii, care îmi aminteau cu toţii de propriii mei bunici.
Spuneau bancuri excelente, precum “Ştii ce foloseam în România
înainte de lumânări?” “Nu ştiu”, le răspundeam. “Foloseam Edward Serotta,
electricitatea!” Pe urmă se plimbau cu mine pe străzi, arătându- Director, The Central Europe Center for Research and
mi case ale unor prieteni sau familii, mulţi dintre ei plecaţi de Documentation (Centropa), Viena
multă vreme.

7 | Prefaţă
8 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
De ce o carte despre I
Bucureştiul Evreiesc?
Deşi despre Bucureşti s-a scris mult1, în afară de micul unor oameni de afaceri evrei care au dorit să îşi exprime statutul
ghid tipărit de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România social prin luxul locuinţei (Palatul Spayer sau casa Mauriciu Blank),
(FCER) şi de câteva articole publicate în revista Studia Hebraica a ori de către antreprenori evrei interesaţi de afaceri (cum este cazul
Centrului de Studii Ebraice Goldstein Goren de la Facultatea de casei Prager, al Băncii Marmorosch Blank, al Hotelului Herdan/
Litere a Universităţii din Bucureşti şi în Buletinul Centrului pentru Bulevard sau al Hotelului Continental) nu sunt doar interesante
Studierea Istoriei Evreilor din România al FCER, nu există, din din punct de vedere estetic, şi nu reprezintă numai o parte din
păcate, nici o sursă unitară care să prezinte publicului larg un aspect marele patrimoniu arhitectonic al oraşului, ci se constituie, de
mai puţin cunoscut al prezenţei evreieşti în Bucureşti, şi anume asemenea, într-o dovadă vie a contribuţiei evreilor la procesul de
patrimoniul său arhitectonic, şi implicit cultural. Există, în ultima urbanizare şi modernizare în Bucureşti şi în România.
vreme, câteva site-uri pe internet despre patrimoniul arhitectonic Prin structura pe care o propune, cartea oferă o perspectivă
al Bucureştiului care includ date despre clădiri, arhitecţi sau mai largă decât simpla trecere în revistă, combinând informaţia
constructori evrei. Unele dintre aceste site-uri reproduc în fapt istorică cu imaginea ei literară, pozele de epocă şi cele
informaţii deja publicate, însă altele, precum bucharestunknown. contemporane, pentru a atrage atât interesul specialiştilor cât şi al
blogspot.com/2010/01/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti.html, ori cititorilor dornici de cunoaştere.
www.bucurestiivechisinoi.ro, aduc perspective, unghiuri şi date Mai mult decât un ghid şi în acelaşi timp mai puţin, cartea se
noi, şi mai mult decât atât, se constituie, aşa cum este cazul www. doreşte a fi o invitaţie la descoperire, o incitare, pentru ca în urma
rezistenta.net/2010/07/mostenirea-evreiasca-bucuresteana.html, în răsfoirii ei, cititorul să plece şi singur în căutarea a ceea ce a rămas
adevărate resurse informative prin contribuţiile de pe forumurile din Bucureştiul evreiesc.
de discuţie. Şi totuşi, în ciuda acestor eforturi meritorii, prea puţin
se mai ştie astăzi despre ceea ce au fost odată cartierele evreieşti din
capitală, cu tipicul lor (case care îmbinau spaţiul comercial cu cel
de locuit) dar şi cu stilul lor specific de viaţă (familia, relaţiile
dintre vecini, celebrarea sărbătorilor etc.).
În plus, aceste cartiere, dar şi clădirile individuale, atât cele
comunitare (sinagogi, spitale, şcoli etc.) cât şi cele construite de
arhitecţi şi ingineri evrei (precum cele create de Marcel Iancu şi
Marcel Locar, Edwin Reininger şi Emil Calmanovici, Harry Stern
şi Leon Stern, Leonida Negrescu şi Jean Monda, ş.a.), la comanda

1. O listă aproape completă a textelor antebelice poate fi găsită în introducerea


cărţii lui Constantin C. Giurescu Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până
în zilele noastre, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966. S-a scris destul de mult
şi după 1989, în special despre Bucureştiul interbelic.

9 | De ce o carte despre Bucureștiul evreiesc ?


10 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Prezenţa evreiască în II
Bucureşti. Repere istorice
Primele menţionări ale unei prezenţe evreieşti stabile în Bucureşti de proprietate al fostului episcop Ilarion asupra moşiei Verneşti, obţinută
apar la mijlocul secolului al XVI-lea. Un document emis în 1550 de ca urmare a unor datorii neplătite de foştii proprietari, între creditorii
domnitorul Mircea Ciobanul atestă existenţa în Bucureşti a unor evrei vremii, care împrumutau bani cu camătă, alături de evrei, gelepi şi greci
cu „prăvălii”, „poziţii” etc. Informaţia este coroborată de o responsă a se aflau la loc de cinste şi turcii!3)
Marelui Rabin al oraşului Salonic, Samuel de Medina, emisă în aceeaşi Mai mult, domnitorii înşişi se împrumutau la creditori evrei, dar
perioadă, la cererea unor evrei din Bucureşti, în legătură cu moartea unui şi turci, gelepi şi chiar frânci, pentru obţinerea tronului. Acesta a fost
evreu din oraş, care atestă prezenţa stabilă a evreilor sefarzi în această zonă. cazul lui Petru Cercel4, dar şi al lui Mihai Viteazul, aşa cum rezultă din
În responsă găsim chiar şi numele a mai mulţi dintre aceştia, toate de însemnările cronicarului Stefan Szamosközy, care menţionează: „când a
vizibilă origine otomană: Habib Amato, Isaac Rufus, Iuda ben Gerson, luat Mihai Vodă domnia la Ţarigrad, făcut-a multe cheltuieli, pe la greci,
Iuda şi Iosef Rufus, David ibn Usa, Abraham ben Eliezer, Iacob ben evrei, turci, încât au trecut de patru sute de mii de florini. Când a ajuns
Habib, Samuel Estrelega. Interesant este faptul că regăsim numele lui pe Scaunul ţării trimis-a cărţi şi a chemat din toate părţile pe aceia cărora
Habib Amato şi Samuel Estrelega într-o a doua responsă, emisă în 1559, le era dator. După ce s-au strâns toţi – din Ţarigrad, din Adrianopol şi
de astă dată de rabinul Iosef Caro din Nicopole, referitor la Moise Vidal, din alte locuri – în Ţara Românească, i-a tăiat pe toţi”5. (O altă relatare
trimis de fratele său, Solomon ibn Benvenist, să încaseze nişte datorii din de epocă relevă faptul că Mihai Viteazul „nu vrea sub nici un chip să
Valahia şi ucis de unul dintre datornici, un neevreu din satul Dridov de îngăduie pe arieni şi calvini, ca şi pe cei ce împărtăşesc credinţa iudaică,
lângă Bucureşti .1
iar pe aceia vrea să-i stârpească până la unul”6. În aceste circumstanţe nu
Alte dovezi documentare care vin să completeze imaginea prezenţei poate fi de mirare, deci, că Mihai Viteazul „…are aproape toate categoriile
evreieşti în oraş la acea vreme includ un act emis în 1560 în cetatea de scaun de oameni împotriva sa, până şi evreii…”7). Tot la creditori evrei a apelat
Bucureşti de diacul domnesc „Şain fiul lui Iosif”2, precum şi cele două pentru a-şi cumpăra domnia, ceva mai târziu, şi domnitorul Radu Leon
firmane ale sultanului Selim al II-lea din 1568 prin care se cere cadiului (1664-1669)8.
din Cirmen (Cernova) să cerceteze pe evreul Istergun, aflat anterior în Diverse acte oficiale din secolul al XVII-lea menţionează prezenţa în
slujba răposatului domn Mircea Ciobanul, care ar fi furat şase harabale de Bucureşti a unor grupuri de familii evreieşti, evident neimpresionate
efecte, şi să-l trimită sub escortă la Constantinopol pentru a fi pedepsit
3. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
(august) şi respectiv domnitorului Alexandru al II-lea să îi ocrotească pe
cit., p. 42, 47.
supuşii otomani faţă de evrei care împrumutau bani cu dobânzi mari 4. Scrisoare trimisă de Ecaterina, soţia lui Mihnea Turcitul, surorii sale, Marioara
Adorno, la 22 aprilie 1587, cf. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare
sătenilor în ajunul plăţii dărilor către Sublima Poartă, poruncind ca aceste la evreii din România, vol. 2, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica
Socialistă România, Centrul de documentare, Bucureşti, 1988, p. 194-195.
fapte să fie pe viitor împiedicate (octombrie). (În realitate, aşa cum indică 5. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
un act al domnitorului Alexandru Mircea din 1575, care întăreşte dreptul cit., p. 64.
6. Toma Kendi către trimisul imperial Mihai Szekely, idem, p. 68.
7. Scrisoarea franciscanului Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio
1. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, Aldobrandini referitoare la situaţia din Ţara Românească şi la relaţiile voievodului
vol. 1, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Socialistă România, Centrul cu Imperiul Otoman, idem, p. 70-71.
de documentare, Bucureşti, 1986, p. 30-31, 34. 8. Raportul Marelui Cancelar Giovanni Battista Ballrino către Doge, cf. Mihai
2. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. cit.,
zilele noastre, op. cit., p. 276. p. 220-221.

11 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


de faptul că pravilele judiciare redactate sub domnia lui Matei Românească în vremea domnitorului Constantin Şerban Basarab
Basarab (1632-1654), de pildă, conţineau prevederi discriminatorii (1654-1658); autorul povesteşte cum Tănase, de fel el însuşi din
privind necreştinii , ori de faptul că „Pravila de la Govora”,
9
Alep, ajunsese să creştineze evrei, oferindu-le chiar argumente
tipărită de arhiepiscopul Teofil în 1640, referitor la relaţiile teologice12).
preoţilor ortodocşi cu evreii, arunca anatema asupra acelora dintre Neurmând exemplul predecesorului său, Mihnea al III-lea
preoţi care vor spune evreilor „frate” sau vor „mânca cu dânşii”, (1658-1659) îşi aduce, în 1659, din Leopole (Polonia) un medic
deschizând o epocă de prozelitism religios . Deşi „Îndreptarea
10
evreu, Mathea, „care după ce a vindecat pe Vodă de o boală grozavă
Legii”, prin care Matei Basarab reglementează situaţia juridică a […] a plecat umplut de binefacerile acestui stăpânitor”13.
evreilor, este tipărită abia în 1652, domnitorul îşi demonstrează Despre prezenţa evreiască în Bucureşti în această perioadă
concepţiile şi mai devreme: în 1646 acordă o moşie la Uieşti lui aflăm şi din Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir, unde
Tănase, al doilea portar la curtea sa, evreu creştinat, pentru a servi autorul indică, la rândul lui, că între străinii ce puteau fi întâlniţi
ca exemplu11. (Întâmplător aflăm urmarea acestei poveşti dintr-o în secolul al XVII-lea atât în Moldova cât şi în Ţara Românească,
relatare din august 1657 a lui Paul de Alep, care călătoreşte în Ţara mai ales în capitale, se numărau şi evreii14.

9. Vezi http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_04. 12. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
html cit., p. 107.
10. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. 13. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
cit., p. 96. cit., p. 219.
11. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. 14. Demetriu Cantemiru, Descrierea Moldaviei, Tipografia Curţii, Bucuresci, 1875,
cit., p. 214. p. 129.

12 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Datele despre evreii bucureşteni se înmulţesc spre sfârşitul Visteriei aflăm şi suma exactă pe care o cheltuia Vodă Brâncoveanu
secolului. Despre ei pomeneşte, de pildă, misionarul Urbano Cerri cu Avram, medicul evreu (cunoscut în epocă, între altele, şi ca
în raportul lui către Papa Inocenţiu al XI-lea din 1676-1678: „în autor al unei cărţi de specialitate publicate la Frankfurt/Main în
Bucureşti se găsesc mulţi evrei şi turci, dar evrei din Turcia, bogaţi, 1700), respectiv un cal şi 20 de taleri, dar şi despre frecventele şi
veniţi împreună cu celelalte elemente din Orient” . Informaţia 15
importantele sume de bani împrumutate şi plătite de domnitor
este parţial corectă, întrucât pe lângă sefarzii proveniţi în special unor evrei din Constantinopol şi Adrianopol22.
din Imperiul Otoman, în Bucureşti s-au stabilit şi evrei ashkenazi, Alte câteva acte din vremea lui Brâncoveanu care completează
refugiaţi din Ucraina şi Polonia ca urmare a masacrelor cazace din imaginea prezenţei evreieşti în Ţara Românească şi implicit în
1648-1649 (Meyer Abraham Halevy susţine chiar că ar fi existat Bucureşti la sfârşitul secolului al XVII-lea includ solicitarea
evrei ashkenazi în Bucureşti încă din 1550 ). 16
domnitorului ca toţi negustorii, între care sunt menţionaţi şi evreii,
Tot din 1678 avem şi o informaţie comercială: Gheorghe să respecte vama stabilită de domnie (1695) precum şi aceea ca
Grigore Cantacuzino îi dă „lui Isac ovreiul şi soţiei sale Soria un toţi producătorii de seu, inclusiv evrei, să-l vândă consesionarului
loc sterp în uliţa hanului Şerban Vodă, ca să facă prăvălii şi case domnesc, Hagi Vasile (1698)23; un document care arată că evreul
pe el, plătind chirie pe an taleri 6. Şi să stăpânească Isac şi urmaşii Isep a închiriat o prăvălie de la Mănăstirea Cernica (1698)24 şi
lui, plătind chirie […]”17. Contrar aparenţelor („loc sterp”) era, se un altul care reglementează perceperea dărilor în târguri pentru
pare, vorba de zona comercială cea mai „fashionable” a vremii! 18
mărfurile vândute cu cotul, inclusiv de la evrei (1699)25; în sfârşit, o
Cu siguranţă, însă, cele mai multe documente care vorbesc scrisoare domnească adresată jupânului Echel Ghiorghe şi Sfatului
despre evreii din Bucureşti în această epocă au rămas din perioada Cetăţii Braşovului despre greutăţile domniei şi necesitatea ca toţi,
domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Astfel, inclusiv evreii, să plătească dările (1700)26. De altfel, o relatare
Condica Visteriei din 1694-1701 ne indică cu exactitate suma a lui Johann Kanold, din 1727 informează că Vodă obişnuia să
încasată de la „breasla jidovilor”, inclusiv de la cei din Bucureşti, cumpere vechi manuscrise evreieşti pentru colecţia adăpostită la
reprezentând contribuţia lor la plata haraciului şi altor obligaţii faţă Mănăstirea Hurezu, pe care o ctitorise27.
de domnie19. În cuvintele istoricului Constantin C. Giurescu, „pe După mazilirea lui Brâncoveanu, însă, situaţia evreilor se
vremea lui Brâncoveanu, evreii bucureşteni alcătuiau, ca şi armenii înrăutăţeşte. Despre eforturile depuse de Ştefan Cantacuzino
şi chiprovicenii, o breaslă, plătind o dare fixă către visterie. Astfel, (1714-1715) pentru a-şi câştiga popularitatea şi a face utitat
în 1694 ei dau, la „poclonul Hanului”, suma de 100 de ughi, la fel rolul pe care l-a jucat în uciderea predecesorului său povesteşte
cu armenii20. Îşi aveau locuinţele în partea de sud-est a oraşului, Anton Maria del Chiaro. Din corespondenţa acestuia aflăm că,
în mahalaua Jigniței, unde se găsea şi sinagoga lor. Cunoaştem pe lângă interzicerea dării văcăritului si scutirea de taxe a clerului,
şi numele unui medic, „Avram jidovul”, care îngrijea, împreună domnitorul „a pus să fie dărâmată sinagoga evreilor, măcar că se
cu alţi confraţi creştini, pe Brâncoveanu” . Tot din Condica 21
afla într-un loc îndepărtat, poruncind cu străşnicie ca aceştia să nu

15. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
cit., p. 226.
16. M. A. Halevy, Comunităţile evreilor din Iaşi şi Bucureşti până la 1821, Institutul
de Istorie Evreo-Română, Bucureşti, 1931. 22. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
17. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. cit., Studiu introductiv, p. XL, p. 4-6, 9.
cit., p. 226. 23. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
18. Conform lui George Potra (în Istoricul hanurilor bucureştene, Editura Ştiinţifică cit., p. 128, 129.
şi Enciclopedică, Bucureşti 1985), ar fi vorba de strada Lipscani de astăzi. 24. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
19. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. cit., p. 233.
cit., p. 3. 25. Victor Eskenasy (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
20. În realitate, din Condica Visteriei reiese că evreii din Bucureşti şi Focşani cit., p. 131.
plăteau împreună un haraciu de 150 de ughi pe an. 26. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
21. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până cit., p. 234.
în zilele noastre, op. cit., p. 271. La p. 358 Giurescu îi aminteşte şi numele de 27. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
„Mahalaua Popescului”. referitoare la evreii din România, vol. 2, partea a II-a, Bucureşti, 1990, p. 524.

13 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


se mai adune împreună pentru a-şi face rugăciunile”28. Nu ştim unor dări către stăpânire, care le asigură dreptul de aşezare30. (Nu e vorba
când a fost construită sinagoga, însă ştim că în perioada respectivă aşadar de un regim privilegiat al comerţului evreiesc, ci mai degrabă de
exista, pe lângă ea, o confrerie sacră şi o „cutie a milei” iar staroste al recunoaşterea utilităţii acestuia pentru veniturile visteriei).
evreilor era Mordechai ben Yehuda . 29
Nu numai numărul negustorilor evrei creşte, ci şi varietatea
În ciuda acestor probleme se poate observa că prima parte a comerţului pe care îl practică. Mai mult decât atât, dacă în prima
secolului al XVIII-lea înregistrează o creştere a imigraţiei evreieşti fază negoţul este singurul domeniu de activitate care le este permis, în
în Ţările Române. Astfel, începând de pe la 1700 mulţi negustori această perioadă încep să apară referiri şi la unele meşteşuguri practicate
şi creditori evrei decid să se aşeze în Valahia din motive comerciale. de evrei: sunt menţionaţi sticlari, bijutieri, argintari etc. Despre viaţa
Menţionarea lor cu regularitate între categoriile de negustori vizaţi lor în Bucureşti aflăm dintr-o relatare a aceluiaşi Antonio Maria del
de diversele acte de impunere emise de domnii din această perioadă Chiaro, din 1717-1718, în care povesteşte: „cât priveşte celelalte
demonstrează că evreii constituiau deja o prezenţă permanentă. Mai neamuri de religie deosebită de a românilor şi romano-catolicilor,
mult decât atât, participarea lor tot mai intensă la viaţa economică şi sunt multe familii de evrei. Trăiesc destul de greu, îndeletnicindu-se
socială duce la apariţia unor forme de auto-administrare, necesare atât cu vânzarea rachiului şi cu altele, pentru a-şi câştiga traiul. În afară
pentru funcţionarea comunităţilor, cât şi pentru asigurarea relaţiilor de limba română, vorbesc nemţeşte şi poloneză. Nu le este îngăduit
lor cu autorităţile. Organizaţi în „breaslă” încă din timpul domniei să poarte haine de altă culoare decât neagră sau vânătă, şi nu se pot
lui Brâncoveanu, evreii se bucură de un statut de autonomie internă încălţa cu conduri galbeni sau roşii, ci numai negri”31.
comunitară reglementat prin hrisoave şi privilegii, în schimbul plăţii

30. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România,
op. cit., Studiu introductiv, p. XXXI. Spielmann menţionează că regimul fiscal al
28. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. străinilor în Ţara Românească era totuşi mai avantajos decât în Moldova, pentru că
cit., p. 22-23. spre deosebire de breslele moldovene, incluse în categoria generală a birnicilor, cele
29. Dr. Iosif Camil, “Un istoric. Comunitatea evreilor din Bucureşti, dela înfiinţare muntene erau sub autoritatea directă a Cămării domneşti.
şi până azi”, în Almanahul evreesc, 5704 (1943-1944), p. 206. 31. Idem, p. 32.

14 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


După Brâncoveanu, rolul important jucat de evrei în apariţia Franţa şi Italia, propularizând printr-o vastă corespondenţă colecţiile
pieţelor interne, în fluxul comerţului local şi legătura acestuia domnitorului, între care la loc de cinste se aflau, la fel ca şi în cazul lui
cu economia internaţională, precum şi în dezvoltarea anumitor Constantin Brâncoveanu, o serie de manuscrise evreieşti. După cum
meşteşuguri şi meserii este recunoscut şi de domnitori ca Nicolae menţionează de Fonseca însuşi într-o scrisoare din 14 septembrie
(1715-1716 si 1719-1730) şi mai apoi Constantin Mavrocordat 1731 trimisă directorului Bibliotecii Regale din Paris, „în tot Levantul
(1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758 şi 1761-1763), care nu se găsesc alte manuscrise [mai valoroase] decât cele din biblioteca
acordă, la rândul lor, comunităţilor evreieşti autonomie, drepturi şi domnitorului Valahiei, care mi-a promis că îmi va permite copierea
protecţie, şi angajează doctori şi consilieri evrei la curtea domnească. acelora care ne vor fi necesare […]”33.
Nicolae Mavrocordat a rămas în mod special cunoscut în istorie Avem date şi despre situaţia economică a evreilor în această
pentru strânsa sa prietenie cu o celebră personalitate politică şi culturală perioadă: un act de vânzare cumpărare din Bucureştiul anului 1724
a vremii, apreciată deopotrivă în Occident şi în Imperiul Otoman: menţionează casa „Sorii ovreaicii” ca punct de referinţă în mahalaua
evreul maran Daniel de Fonseca, pe care l-a „răpit” practic ambasadei Bisericii Grecilor, pe uliţa ce merge la Curtea Domnească, în timp ce
franceze de la Constantinopol, unde acesta servise timp de 17 ani, aşa un document emis de Biserica Sf. Gheorghe în 1728 menţionează
cum reiese din scrisoarea Ambasadorului francez, prin care acesta îi că una dintre prăvăliile mănăstirii a fost ţinută anterior de Leul
permite lui de Fonseca să treacă în serviciul domnitorului muntean, ovreiul34. De la Constantin C. Giurescu aflăm că „la 1 iunie 1743,
asigurându-i în acelaşi timp, în continuare, protecţia franceză32. ‘Iosif sticlariul, feciorul lui Daniil ovreiul’, şi soţia lui, ‘Istera’ (Esther),
De la de Fonseca ştim despre celebra bibliotecă a lui Nicolae iau cu chirie anuală de 8 taleri un loc de casă la ‘poarta domnească
Mavrocordat, din care maranul a descifrat şi copiat mai multe din jos’, de la biv-vel banul Manolache Lambrino şi soţia sa, ‘domniţa
manuscrise greceşti pe care le-a pus la dispoziţia unor savanţi din

33. Idem, Studiu introductiv, p. XL-XLI , p. 60-61.


32. Idem, p. 33. 34. Idem, p. 45, 59.

15 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


Bălaşa’”35. Că reuşesc să ridice casa ne-o confirmă un document Informaţiile încep să se înmulţească în a doua jumătate a
emis de domnul Grigore al II-lea Ghica în 1749, prin care dăruieşte secolului al XVIII-lea. Dintr-un zapis din 1753 aflăm, de pildă, că
Mitropoliei Ţării Româneşti câteva locuri domneşti cu prăvăliile de pe în acel an „starostele de evrei” al oraşului este un oarecare Pilat (sau
ele, între care este amintită şi casa lui Iosif ovreaiul sticlariul, „ce-i sînt Pelet), care îşi vinde povarna din mahalaua Brizoianului, în timp ce
leamnile pă locul domniţii Bălaşii Brâncovencii” (Calea Moşilor de azi) . 36
în 1764 îl găsim în această poziţie pe Isac hahamul, fiul lui Beţal
Prezenţa negustorilor evrei pe ceea ce avea să devină Calea Moşilor în hahamul, pe care Ştefan Racoviţă (1764-1765) îl confirmă baş-
1749 este confirmată şi de un alt document din acelaşi an prin care haham peste „tot norodul evreiesc ce se află în Ţara Românească”.
Hristea Băcanul ia cu chirie 3 prăvălii lângă evreica Zerda . De altfel, cât
37
La 1775 în fruntea comunităţii este din nou un Pilat (Pelet) (foarte
de importanţi sunt negustorii evrei în epocă rezultă şi dintr-un firman puţin probabil să fie acelaşi cu cel menţionat în documentul din
al Sultanului Mahmud I prin care acesta cere eliminarea atât a lor 1753), aşa cum arată un hrisov emis de Alexandru Ipsilanti în luna
cât şi a negustorilor creştini de pe piaţa ţărilor române, întrucât fac februarie, prin care domnitorul îl reconfirmă ca staroste de evrei,
concurenţă comercianţilor otomani , precum şi dintr-un firman
38
recunoscându-i privilegiile dobândite anterior, atât de către el cât şi
al sultanului Mustafa al III-lea din 1764, care reiterează aceeaşi de către comunitate44.
poruncă39 (ceea ce demonstrează implicit ineficacitatea primeia). Tot în această perioadă sunt înregistrate ceea ce Iorga numeşte
Cât despre organizarea internă a societăţii evreieşti, se pare că, încă două „încercări evreieşti: una imediat înainte de războiu, lângă
după dărâmarea, în 1714, de către Ştefan Cantacuzino, a sinagogii din Hanul Sf. Gheorghe, dărâmându-se cu blastăm de la Patriarhul de
Mahalaua Jigniţei sau a Popescului , „Celibi Bally obţine ca domnitorul
40
Ierusalim Efrem, şi alta lângă casa lui Ştefan Pîrscoveanu”45. Este
să permită reorganizarea comunităţilor, templelor şi aşezămintelor vorba de sinagoga ridicată în timpul domniei lui Alexandru Scarlat
evreieşti din Bucureşti, astfel că, la 1730, comunitatea spaniolă Ghica (1766-1768) lângă Hanul Sf. Gheorghe Nou, şi respectiv de
primeşte o reorganizare definitivă şi o recunoaştere oficială” (întrucât cea construită în vremea lui Ipsilanti „mai jos de casele dumnealui
majoritatea evreilor din Bucureşti erau spanioli, însă până atunci nu vornic răposatul [Ştefan] Pîrscoveanu” care „cu poruncă iarăşi s-au
se organizaseră) . Tot din 1730 pare să dateze şi prima şcoală evreiască
41
stricat”46.
de băieţi şi fete din capitală42. (Şcoala este, de altfel, o instituţie de bază Tot mai mulţi negustori evrei sunt menţionaţi acum în Bucureşti,
a obştii evreieşti, aşa cum arată documentele epocii, din care rezultă şi nu oriunde, ci chiar în centrul comercial al oraşului. Astfel, ştim
existenţa pe lângă sinagogi a unor şcoli religioase numite Talmud-Tora, că în 1762 negustorul evreu Solomon ţinea casă cu chirie la Hanul
cu predare în limba ebraică, la întreţinerea cărora contribuie obligatoriu, Şerban Vodă, deci în zona cea mai propice negoţului. Constantin C.
prin taxe, breslele meşteşugarilor evrei43). Giurescu ne informează că „la 3 februarie 1764, într-o hotarnică a
unui loc din mahalaua Săpunari, se vorbeşte de prăvălia logofătului
35. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în Constantin Burche, unde şade ‘Sorica ovreica...’ Dintr-un act cu data
zilele noastre, op. cit., p. 271.
de 26 octombrie 1774 aflăm că pe ‘un loc sterp’, ‘de la puşcărie în
36. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
cit., p. 173. sus’, aparţinând Mitropoliei, au fost casele ‘Iancului ovreiului’”47. În
37. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
referitoare la evreii din România, op. cit., p. 534-535. 1777 alţi doi evrei, Marco şi Haim, sunt menţionaţi într-un act de
38. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op.
cit., p. 175-176.
măsurare a unui loc domnesc din mahalaua Sf. Gheorghe Vechi48. În
39. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
referitoare la evreii din România, op. cit., p. 54-55.
40. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în 44. Idem, p. 10, 52, 133-134.
zilele noastre, op. cit., p. 358. 45. Nicolae Iorga, Istoria Bucureştilor, Ediţia Municipiului Bucureşti, Bucureşti,
41. I. G. Cohen în cuvântarea ţinută la bicentenarul comunităţii sefarde din 1930, 1939, p. 183.
citat de Mihai Spielmann în Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. 46. Paul Cernovodeanu, “Regimul evreilor sub fanarioţi (1711-1821)”, în Evreii în
cit., p. 23, nota 4. societatea şi conştiinţa istorică românească, CSIER, Bucureşti, 2003, p. 70.
42. Mihai Spielmann (ed.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, op. 47. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în
cit., p. 23, nota 4. zilele noastre, op. cit., p. 271.
43. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii 48. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
referitoare la evreii din România, op. cit., Studiu introductiv, p. LV. referitoare la evreii din România, op. cit., p. 180.

16 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


1782 e amintită prăvălia lui ‘Hîrşu ovreiul’, pe uliţa cea mare de la
scaunele vechi de carne49. În prăvăliile acestor negustori se vindeau:
tutun, bumbac, fier, orez, frânghii, aramă, ciubote, sare, articole
de gospodărie, dar şi bijuterii. Puţinii dintre ei care aveau drept de
proprietate la case şi prăvălii făceau şi tranzacţii imobiliare, în care
îi regăsim de ambele părţi, şi în calitate de vânzători şi în cea de
cumpărători50. Principala ramură de activitate a evreilor din Bucureşti
la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea o
constituia industria şi comerţul băuturilor, aşa cum o demonstrează
povernele de rachiu menţionate în diversele acte de privilegii din
această perioadă, ridicate pe locuri puse la dispoziţie de domnie.
Alte meserii includeau negoţul de manufactură („lipscănia”)
şi meşteşugurile. Între acestea pot fi enumerate cele legate de
prelucrarea textilelor (croitori, ceaprazari, işlicari), pielii (cizmari,
legători de cărţi), ai sticlei (geamgii, sticlari), ai metalelor (tinichigii),
ai prelucrării alimentelor (brutari, preparatori de caş), mulţi dintre
evrei fiind în acelaşi timp şi meseriaşi şi comercianţi. Scutirile
domneşti acordate zlătarilor şi argintarilor evrei demonstrează
aprecierea de care se bucurau în epocă. Zarafi erau destul de puţini,
marii creditori fiind de fapt de la Constantinopol. O serie înteagă de
însărcinaţi cu cercetarea cazului53. (Documentul demonstrează că
alte meserii răzleţe (telali, boccegii, căruţaşi, hangii, dar şi tălmaci,
practica închirierii de prăvălii de la biserici era destul de răspândită,
medici etc.) completează imaginea contribuţiei evreilor la viaţa
negustorii evrei nefiind excluşi dintre beneficiari).
economică a Bucureştiului 51.
Deşi nu întru totul exacte în ce priveşte vechimea prezenţei
Numărul locuitorilor evrei ai capitalei continuă să crească, atât
lor în Bucureşti, însemnările lui Franz Joseph Sulzer, din 1781,
prin spor natural cât şi prin imigraţie. În timpul ocupaţiei ruseşti
arată că la vremea respectivă cei mai mulţi evrei din Valahia locuiau
din 1769-1774 obştea din Bucureşti ajunge să se dubleze52. Despre
în capitală54, unde aveau cel puţin două sinagogi. Numărul lor
felul cum au afectat evenimentele politice ale anului 1769 populaţia
creşte în perioada 1782-1798, când, după deschiderea la Bucureşti
evreiască a oraşului aflăm dintr-un act de la 29 aprilie 1775, în care
a consulatelor Rusiei şi Austriei, în 1782, şi mai târziu al Franţei,
citim că ‘Leiţa ovreica din Bucureşti’, care se adăpostise de răzmeriţă
în 1796-1798, tot mai mulţi evrei din aceste ţări (în special din
în Transilvania, găsise la întoarcere locul pe care îl închiriase de la
Bucovina şi Ucraina) încep să se mute în capitala valahă, unde
Mitropolie cu 30 de ani înainte, pentru 30 de taleri pe an, şi pe
capătă statutul de „sudiţi”, fiind în continuare supuşi ai consulatelor
organizarea căruia cheltuise aproape cinci pungi de bani, distrus şi
ţărilor de provenienţă55.
dat altuia, lucru confirmat de raportul din 16 mai 1775 al celor
Despre negoţul practicat de evrei în ţările române vorbeşte şi
consulul austriac Ignac Stephan Raicevici în însemnările sale din
49. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în
zilele noastre, op. cit., p. 271.
50. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii 53. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în
referitoare la evreii din România, op. cit., Studiu introductiv, p. LVIII. zilele noastre, op. cit., p. 98-99.
51. Paul Cernovodeanu, “Regimul evreilor sub fanarioţi (1711-1821)”, op. cit., 54. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
p. 69. referitoare la evreii din România, op. cit., p. 237-238.
52. M. A. Halevy, “Comunitatea din Bucureşti în epoca fanarioţilor (1716-1821)”, 55. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, 20 septembrie 1459 – 3 decembrie
în Sinai, vol.III, Bucureşti, 1931 p. 99-100. 1989, Compania, Bucureşti, 2007, p. 116.

17 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


Mihai Şuţu (1783-1786, 1791-1793) ordonă, în august 1783,
spătarului, să asigure liniştea şi avutul orăşenilor, să perceapă
taxele de la negutorii în trecere şi să raporteze cine intră şi cine
iese din oraş, incluzând între categoriile vizate şi pe evrei. Tot
el îl întăreşte, în octombrie 1783, pe Iosif Simon ca staroste de
evrei şi vechil de hahambaşa (poziţie în care Simon va fi mai apoi
confirmat de Nicolae Mavrogheni printr-un act din ianuarie
1787), iar în 1785 porunceşte, la cererea orăşenilor, ca povarna de
lângă Curtea Domnească cea veche, pe care o ţineau un evreu şi un
creştin (aşadar un joint venture româno-evreiesc, pentru producţia
de rachiu, într-un loc închiriat de la preoţii bisericilor domneşti!)
să fie închisă pentru că reprezenta un pericol de incendiu pentru
vecini57.
La rândul lui, printr-un hrisov din ianuarie 1787,
Nicolae Mavrogheni le dă dreptul evreilor din Bucureşti să-şi
reconstruiască sinagoga din mahalaua Popescului. În cursul celei
de-a doua domnii a lui Mihai Şuţu staroste şi vechil de hahambaşa
în Bucureşti era un anume David (1792), care, 6 ani mai târziu,
în 1798, este reconfirmat printr-un hrisov emis de domnitorul
Constantin Hangerli58.
Informaţii referitoare la evreii bucureşteni avem şi din
perioada domniei lui Alexandru Moruzi (1793-1796, 1799-
1801), care decide, în 1793, să înfiinţeze o breaslă a giuvaergiilor
şi dă carte de „giuvaergiu-başa”, sau staroste al meşteşugarilor din
acest domeniu, lui Eliazar, ca „unul care are ştiinţa şi cunoştinţa
1782-1788, unde menţionează că întreg comerţul şi micile industrii deplină a acestui meşteşug”, dându-i mână liberă în organizarea
de primă necesitate se găsesc în mâinile străinilor, între care se află „rufetului”59. Interesant este că pe Eliazar îl regăsim, alături de alţi
şi evrei din Galiţia, dar şi că în Valahia, fiind în număr foarte mare, cincizeci de negustori evrei, pe lista sudiţilor austrieci care făceau
evreii au căpătat învoirea de a avea sinagogi în multe părţi . 56
afaceri în Bucureşti la 180460.
În ce priveşte atitudinea domnitorilor faţă de populaţia După ce rezolvă, printr-un act din noiembrie 1793, un
evreiască, documentele vremii indică faptul că unii, ca de pildă conflict între locuitorii din mahalaua Răsvanului şi evrei, prin
Constantin Mavrocordat (1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, dărâmarea (din motive de concurenţă comercială) a sinagogii pe
1756-1758) în 1762, continuă să folosească serviciile zarafilor care aceştia din urmă şi-o construiseră în hanul Nicolescului, ca
evrei de la Constantinopol. Alţii, cum este cazul lui Nicolae dovadă a bunelor sale intenţii Moruzi porunceşte, în ianuarie
Caragea (1782-1783), nu ştiu cum să le facă mai grea viaţa 1794, agiei să ocrotească breasla evreilor împotriva oricăror
negustorilor evrei, interzicându-le atât lor, cât şi armenilor, la 15 vexaţiuni. Grija domnului pentru drepturile evreilor rezultă şi
ianuarie 1783, să-şi deschidă dughenele de sărbătorile ortodoxe.
57. Idem, p. 44, 250, 258-259, 261, 309-310, 281-282.
58. Idem, p. 382-383, 383, nota 2, 454-455.
56. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii 59. Idem, p. 389.
referitoare la evreii din România, op. cit., p. 250. 60. Nicolae Iorga, Istoria Bucureştilor, op. cit., p. 206.

18 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


din porunca dată în iulie 1794 pentru pedepsirea unui oarecare musafiri” pentru călătorii oficiali, în special turci, care veneau în
Petre Croitorul, care a vrut să creştineze un copil evreu împotriva capitala valahă cu treburi, şi pe care până atunci locuitorii fuseseră
voinţei lui, prin „certare cu 100 toiege la tălpi” şi surghiun „peste obligaţi să îi găzduiască în propriile locuinţe, pitacul domnesc emis
hotar în ţara Moldovei” . 61
în acest sens în februarie 1798 menţionează că breslele meşteşugăreşti
Că în Bucureştiul anului 1794 exista un sticlar evreu pe nume vor da câte un tacâm fiecare în timp ce „evreii şi armenii la un loc
Moise care, se pare, producea sticlă şi pentru curtea domnească, dau un tacâm”. Tot din documentele emise de Hangerli ştim că în
aflăm dintr-un document emis de Alexandru Moruzi în luna mai, 1798 la curtea domnească funcţionau „Serşu ovreiul” ca legător de
prin care domnitorul cere analizarea solicitării acestuia de a obţine cărţi şi „Isaac ovreiul” ca ceaprazar, pentru că în luna octombrie
anumite privilegii. Preocupat de reglementarea meşteşugurilor, domnitorul îi dă fiecăruia dintre ei câte o „carte de scuteală”63 de dări
Moruzi se ocupă, între altele, şi de activitatea zarafilor evrei prezenţi şi obligaţii pentru serviciile aduse şi priceperea lor profesională. Mai
pe piaţa valahă, emiţând, în mai 1796, un pitac domnesc prin care ştim şi că în acelaşi an, 1798, evreii din mahalaua Schitu Măgureanu
stabileşte modul în care aceştia trebuie să opereze . 62
îşi construiesc o sinagogă de lemn (care va arde în incendiul din
Este interesant de remarcat că atunci când domnitorul 1813)64. Ba chiar ştim şi despre un „ovrei argintar”, Haim, care
Constantin Hangerli (1797-1799) decide să fie construite „case de în februarie 1800 dezvăluie autorităţilor informaţii despre soarta
obiectelor de cult furate în ianuarie din biserica mahalalei Popa

61. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
referitoare la evreii din România, op. cit., p. 404, 426. 63. Idem, p. 445, 458.
62. Idem, p. 410, 434-435. 64. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op.cit., p. 137.

19 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


Petre (pentru că hoţii avuseseră proasta inspiraţie să încerce să i 1802), găsim informaţii despre cererea breslei evreilor pământeni
le plaseze). Din acelaşi an, 1800, ne-a rămas şi prima menţiune a din Capitală de a i se aproba majorarea „gabelei”, venitul obţinut
procedurii şi formulei jurământului pe care trebuiau să-l depună din tăierea rituală din care acoperea salariile hahamului, dascălului
evreii în Ţara Românească în faţa instanţelor de judecată . 65
şi celelalte cheltuieli necesare vieţii comunitare, pe care domnul o
Secolul al XIX-lea începe cu o serie de manifestaţii anti-evreieşti aprobă. Pe de altă parte, continuitatea prezenţei negoţului evreiesc
(aprilie-mai 1801). Detalii ne sunt furnizate de informarea din 8 în mahalaua Sf. Vineri este confirmată de o adeverinţă din 1804 în
aprilie a lui Michael Merkelius, consulul austriac la Bucureşti, către care Simon, feciorul lui Leib postăvar, menţionează că a închiriat
superiorul său din Viena, din care aflăm despre acuzaţia adusă unui de la mănăstirea Sf. Vineri două dughene pe şapte ani, precizând
evreu, supus austriac, că ar fi ucis un creştin în prima zi de Paşte. Sub obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de proprietară şi semnând actul
imperiul convingerii că evreii foloseau sângele creştinilor în scopuri cu caractere ebraice68.
rituale, populaţia locală s-a dedat la atacuri violente, maltratându-i pe Cât despre organizarea internă a comunităţii evreieşti, un
locuitorii evrei. A fost nevoie de intervenţia personală a domnitorului hrisov din 1805 al domnitorului Constantin Alexandru Ipsilanti
Alexandru Constantin Moruzi (în cursul celei de-a doua domnii, indică numirea ca staroste şi hahambaşa al evreilor din întreaga
1799-1801) pentru a se restabili ordinea. Poziţia domnitorului faţă de Ţară Românească a lui David, căruia trebuie să i se supună
evenimente este confirmată de rezoluţia pe care o pune pe adresa din evreii pământeni şi străini deopotrivă, reconfirmând privilegiile
13 aprilie prin care marele agă Caragea îl informează despre jalba a doi din vechime ale breslei evreilor şi ale conducătorilor lor, cu
negustori evrei, jefuiţi de localnici în timpul agitaţiilor antievreieşti menţiunea că pricinile cele mici ce vor avea evreii între ei vor fi
din 8 aprilie: Moruzi dispune pedepsirea imediată a răufăcătorilor. judecate de starostele lor, iar cele mari, pe care nu le-a rezolvat
O nouă încercare de agitaţie declanşată de un „holtei“ amestecat şi starostele, de marele cămăraş. Ceva mai târziu, în 1811, apare şi
în zarva de la începutul lunii aprilie, Gheorghe Condorogiul, care, statutul Hevra Kaddisha a evreilor sefarzi, prin care sunt stabilite
răspândind calomnia că evreii ar fi comis „noi asasinate în rândul obligaţiile membrilor faţă de confraţii lor în caz de boală sau
locuitorilor creştini”, a îndemnat populaţia să iasă cu arme şi ciomege deces şi acţiunile de solidaritate şi binefacere cărora trebuie să li
împotriva evreilor, se termină cu trimiterea la ocnă a calomniatorului se conformeze toţi membrii societăţii. Însă viaţa comunitară nu
de către domnitor, sub „osânda fără soroc” . 66
este lipsită de probleme, aşa cum rezultă din adresa Divanului
O atitudine asemănătoare faţă de populaţia evreiască arată şi din 1812, semnată de mitropolitul Ignatie, banul Manolache,
domnitorul Constantin Alexandru Ipsilanti (1802-1807), care în Isaac Ralit şi marele vistiernic Barbu Văcărescu către guvernatorul
1804 îi adresează lui Dositei Filitti, mitropolitul Ungrovlahiei, o Principatelor Române din timpul Administraţiei militare ruse,
scrisoare prin care îi cere să lămurească poporul, şi mai ales preoţii, prin care informează despre plângerea breslei evreilor pământeni
despre neadevărul învinuirilor aduse evreilor că ar omorî creştini din Bucureşti împotriva numirii în fruntea ei a unui staroste
pentru a le folosi sângele în scopuri ritualice. Domnitorul conchide neamţ, încălcându‑se astfel privilegiile breslei dobândite încă din
că este o calomnie inventată de „netrebnici şi proşti numai pentru a se vechime şi cere reinstalarea obiceiului de a avea staroste propriu,
dobândi pe sine – şi cu nedrepte jafuri” . 67
iar de va fi „să rămâie acest neamţ tot asupra evreilor, să fie numai
În ce priveşte situaţia economică a evreilor la începutul asupra evreilor străini, iar nu şi asupra evreilor pământeni”69.
secolului al XIX-lea, într-un raport din 1802 al marelui cămăraş Tot din 1812 provine o nouă referire la sinagoga de lemn de
Iancu Suţul către domnitorul Mihail Constantin Suţu (1801- la Fântâna Boului, respectiv de pe strada Cişmigiului, în Mahalaua
Schitu Măgureanu, în curtea căreia exista şi o baie rituală. Sinagoga
a căzut pradă unui incendiu în luna octombrie a anului următor.
65. Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Izvoare şi mărturii
referitoare la evreii din România, op. cit., p. 464-466, 467-468.
66. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
din România, vol. III/1, Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 285, 287. 68. Idem, p. 291, 308.
67. Idem, p. 307. 69. Idem, p. 312, 345, 356.

20 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


După acest eveniment, enoriaşii s-au răspândit în o mulţime de numai ei (nu şi cei străini) să aibă dreptul să taie vite şi să încaseze
case de rugăciuni improprii, mai toate luate cu chirie prin hanuri70. pentru fiecare oca de carne o taxă suplimentară necesară acoperirii
Date fiind neînţelegerile care se ivesc în sânul comunităţii cheltuielilor comunitare73, hotărâre pe care o reiterează în 1817.
evreieşti, în acelaşi an (1813), Vodă Caragea (1812-1818) îl confirmă O nouă dovadă a prezenţei negoţului evreiesc în zona centrală
staroste al evreilor pe Haim Herş, însărcinându-l să exercite controlul a capitalei o găsim într-un document din 1816, prin care Caragea
şi asupra sudiţilor71. Mai mult decât atât, o scrisoare adresată de întăreşte actul de cumpărare al lui Leibu care, primind acordul
Caragea lui Nectarie, mitropolitul Ungrovlahiei, în aprilie 1813, Stărostiei de Negustori, achiziţionase la mezat un teren în mahalaua
prin care cere transmiterea prin intermediul preoţilor a interdicţiei Sf. Vineri cu condiţia de a nu construi pe acest loc sinagogă, şcoală
domneşti pentru evrei de a angaja slujnice creştine tinere, ci numai sau măcelărie evreiască, pentru ca „Leibu ovreiul să stăpânească acest
persoane vârstnice, cuprinde explicaţii ce denotă grija domnului loc, cu binalele ce sânt pe dânsul, în bună pace”74. (Este interesant
pentru ca superstiţia legată de folosirea ritualică a sângelui creştin de remarcat că un alt „Leibu overiul” (sau poate acelaşi) apare
de către evrei, care ducea la turburări, să nu aibe bază pentru a într-un contract încheiat în 1835 cu epitropul bisericii Sf. Vineri,
prolifera72. De altfel, a doua zi Caragea aprobă cererea breslei prin care lui Leibu i se închiriază un teren în mahalaua Sf. Vineri,
evreilor pământeni ca, în conformitate cu obiceiurile din vechime, cu condiţia să plătească anual câte 5 lei preoţilor şi bisericii şi să nu
construiască pe acel teren sinagogă, şcoală evreiască sau scaun de
70. Idem, p. 535, nota 1. tăiat carne75.)
71. Dr. Iosif Camil, “Un istoric. Comunitatea evreilor din Bucureşti, dela înfiinţare
şi până azi”, art. cit., p. 207.
72. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii 73. Idem, p. 363.
din România, op. cit., p. 362. Interdicţia se va regăsi şi în legislaţia antisemită din 74. Idem, p. 395-396.
perioada celui de-al Doilea Război Mondial din cu totul alte pricini şi în cu totul 75. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
alte scopuri. din România, vol. III/2, Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 88.

21 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


Doi ani mai târziu, în 1818, Caragea aprobă solicitarea de dări ce-i sunt acordate, iar ceilalţi evrei „numai ruptoarea lor să
evreilor sefarzi de a-şi construi o sinagogă pe terenul ce-l o dea, cum sunt aşezaţi, şi mai mult să nu fie supăraţi”79.
cumpăraseră în Mahalaua Popescului, „din vreme ce vreo biserică Tot în această perioadă „breasla” evreilor devine „companie”
acolo aproape nu este” şi cere ca în jurul sinagogii să se ridice „un şi, conform registrului companiilor meşteşugăreşti şi celor de profil
zid înalt” . Sinagoga, Marele Templu Spaniol, sau Cahal Grande,
76
etnic, „cu banii datoriei lor” pe ultimul trimestru al anului 1820,
va fi construită în 1819 pe strada care mai târziu se va numi în care găsim şi numele şi ocupaţiile membrilor companiei evreilor
Negru Vodă, la nr. 12, din iniţiativa lui Gabriel Cohen şi Marcu din Bucureşti, ea numără 127 de meşteri, care compun 32 de „lude”
Aschlech. Datorită terenului nisipos, clădirea a trebuit refăcută în (unităţi fiscale). Fiecare lude plăteşte 14 taleri şi 48 de bani anual, ceea
1853 şi reclădită în 1890, în stil maur, după planurile lui Grigore ce duce la un total 460 de taleri şi 96 de bani 80. După Constantin
Cerkez, prin grija lui Solomon Halfon, nepotul bancherului cu C. Giurescu, cele 127 de nume reprezintă capi de familie, ceea ce
acelaşi nume de la începutul secolului, la inaugurare participând înseamnă un număr aproximativ de 635 de persoane (deşi, aşa cum
şi primarul de atunci al oraşului, Pache Protopopescu. Reparată constată Moses Schwartzfeld, compania nu cuprindea toţi membrii
în 1938, a fost distrusă în timpul rebeliunii legionare din ianuarie obştei, ci numai meşteşugarii, ceea ce înseamnă că nu putem evalua
1941 şi nu a mai fost reconstruită, fiind demolată în 1955 . 77
numărul populaţiei evreieşti). Pe listă apar zarafi, giuvaergii, argintari,
Despre viaţa evreilor în vremea lui Vodă Caragea avem „boccegii” (negustori ambulanţi), un „lipiţcan” (lipscan), pe nume
informaţii nu numai din documentele epocii ci şi dintr-o carte, „Moise Bavaniste” (probabil Benvenisti), un „tăetor da carne”, un
Lettres sur la Valachie, scrisă de Francois Recordon, elveţianul „logofăt evreesc”, povarnagii, tinichigii, cizmari, croitori, ceaprazari,
care i-a fost secretar domnitorului, publicată la Paris în 1821. mămulari sau negustori de mărunţişuri, „mamelegii” (telali), un
De la Recordon ştim de pildă că cei cinci, şase mii de evrei ai „pecetar” (furnizor de peceţi sau sigilii), un ciubucciu etc.,81 care dau
Ţării Româneşti din această perioadă, masaţi în majoritatea lor în imaginea contribuţiei evreieşti la viaţa economică a Bucureştiului. De
Bucureşti, Craiova şi Ploieşti, unde puteau să-şi valorifice cel mai la Iorga avem şi numele a patru negustori evrei înregistraţi cu doi ani
bine talentul comercial şi priceperea în meseriile în care excelau, se înainte, la 1818: Abraham de Lion, Isac Elias Kohen, Moses Zisu şi
bucurau în general de libertate în exercitarea cultului lor din partea Efraim Nahmias. Tot de la Iorga ştim că tinichigiii evrei au lucrat în
domniei, dar trebuiau să facă faţă insultelor obişnuite din partea curtea Mitropoliei „la fabricarea ghiulelelor de tinichea umplute cu
oamenilor simpli, în special în mediul urban, unde locuitorii sticlă, pietricele şi cuie pentru cele patru guri de tunuri româneşti
intoleranţi îşi făceau un titlu de glorie din a-i persecuta. Totuşi, care fuseseră ridicate de la Cotroceni după plecarea lui Tudor”
Recordon remarcă faptul că, deşi supuşi oprobiului şi privaţi de (Vladimirescu)82.
unele avantaje disponibile celorlalţi, evreii din Bucureşti sunt Cât despre viaţa comunitară a vremii, starostelui evreilor
buni soţi, buni părinţi, familişti care îşi caută liniştea în interiorul pământeni din Bucureşti i se aprobă, în 1822, ca vechilul lui, care
căminului şi îşi ajută coreligionarii în nevoie, nu cerşesc şi respectă merge prin judeţele ţării, să judece pricinile dintre evrei şi să strângă
cu stricteţe practicile religioase78. dările, să aibă, conform vechiului obicei, o împuternicire scrisă de la
Domnitorul Alexandru Nicolae Şuţu (1818-1821) emite, la marele cămăraş. Pricinile mai mari care nu vor putea fi rezolvate de
rândul său, în 1819, un hrisov de întărire în funcţia de staroste vechil vor fi cercetate de marele cămăraş, şi, dacă nici judecata lui nu
şi hahambaşa a evreilor din Ţara Românească a lui Moise, fiul lui va fi acceptată, se va apela la Divan83.
David, în care sunt precizate atribuţiile sale judecătoreşti şi scutirile
79. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
din România, vol. III/1, op. cit., p. 427.
80. Idem, p. 462.
76. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii 81. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în
din România, vol. III/1, op. cit., p. 419. zilele noastre, op. cit., p. 272.
77. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 168, 388. 82. Nicolae Iorga, Istoria Bucureştilor, op. cit., p. 207, 240.
78. Francois Recordon, Lettres sur la Valachie, Lecointe et Durey, Paris, 1821, 83. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
p. 76-79. din România, vol. III/1, op. cit., p. 478.

22 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


O cerere adresată domnitorului Grigorie al IV-lea Ghica (1822- În ce priveşte organizarea internă a obştii, în august 1832,
1828) de către fruntaşii obştei evreilor pământeni şi sudiţi în 1826 de autorităţile stabilesc ca toate pricinile dintre evrei să fie prezentate
a-şi amenaja o sinagogă într-o clădire din spatele hanului lui Manuc vornicului oraşului, iar pentru strângerea dărilor către stat să se aleagă,
este întâmpinată cu o recomandare negativă din partea marilor din doi în doi ani, câte doi îngrijitori din rândul evreilor spanioli şi
dregători, care consideră că nu se cuvine să funcţioneze o sinagogă doi din partea evreilor lehi, fiecare fiind răspunzător pentru breasla lui.
în mijlocul oraşului . (Se pare că respectiva sinagogă nu a mai fost
84
Hahambaşii şi dascălii urmau să fie aleşi din rândul evreilor pământeni,
construită niciodată, dacă luăm în considerare faptul că în 1832 în iar neînţelegerile dintre membrii urmau să fie cercetate de îngrijitori88.
Bucureşti existau 10 lăcaşuri sfinte din care numai cel spaniol avea Despre situaţia lăcaşelor de cult evreieşti aflăm dintr-o jalbă
sediu, toate celelalte fiind instalate în case particulare85; iar şapte adresată în 1835 de evreii bucureşteni, care aveau casă de rugăciune
dintre ele aveau să ardă în marele incendiu din 1847 .) 86
în zona Foişorului de Foc, domnitorului Alexandru Dimitre Ghica
Dintr-o scrisoare de protest adresată în 1832 de obştea evreilor (1834-1842), în care protestează împotriva unui grefier de judecătorie
spanioli generalului Pavel Kiseleff, preşedintele plenipotenţiar al care şi-a zidit o casă lipită de sinagogă, aducând „multă supărare”
Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, aflăm despre jurământul evreilor. Incidental, acesta a fost unul dintre cele patru lăcaşuri de cult
înjositor impus evreilor în această perioadă . 87
desfiinţate în 1848, fiind considerate „cu totul netrebuincioase”89.
În toată această perioadă viaţa economică a evreilor continuă
84. Idem, p. 534.
85. Idem, p. 535, nota 2. să se diversifice. Un meşteşug mai puţin obişnuit ne este semnalat
86. Dr. Iosif Camil, “Un istoric. Comunitatea evreilor din Bucureşti, dela înfiinţare
şi până azi”, art. cit., p. 207.
87. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii 88. Idem, p. 34.
din România, vol. III/2, op. cit., p. 62. 89. Idem, p. 86.

23 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


în 1835, când suditul austriac Iancu Friedman se oferă să fabrice aveau şi relaţii cu casele din străinătate, trăgând asupra lor poliţe şi
pentru domnitorul Alexandru Ghica... praf de puşcă. Ghica decide onorând pe ale acelora”91.
ca Departamentul din Lăuntru „să ia în băgare de seamă coprinderea Cât de importantă era activitatea lui Hillel Manoah (ca de altfel
acestei jelbi” (probabil şi la propriu şi la figurat).
90
şi a lui Solomon Halfon) ne-o demonstrează mai multe documente
Contribuţia evreilor la dezvoltarea vieţii industriale şi ale epocii, care relevă faptul că, spre deosebire de cazurile anterioare,
comerciale a Bucureştilor este remarcată şi de Constantin C. în care domnitorii au luat bani cu împrumut de la zarafii evrei, de
Giurescu, care menţionează faptul că aceasta „a fost favorizată această dată avem de-a face cu împrumuri acordate statului însuşi.
şi de reţeaua de bănci care ia naştere în această vreme, asigurând Astfel, pe lângă cartea domnească emisă de Grigorie al IV-lea Ghica
creditul în condiţii mai bune decât înainte. Bancheri şi case mai în 1827, prin care se adevereşte că zaraful Hillel Manoah şi fratele
mici de bancă au existat încă din prima jumătate a secolului său Israel au fost scutiţi de plata dărilor către Vistierie şi beneficiază
al XIX-lea. Cităm astfel pe Solomon Halfon, de la care s-a de diferite privilegii, ca răsplată pentru serviciile aduse domniei92,
păstrat o scrisoare cifrată adresată lui la 17 septembrie 1830 de s-a păstrat chiar lista de împrumuturi acordate Visteriei statului
căminarul Ştefan Hagi-Moscu, al cărui răsunător faliment, în în 1836, din care aflăm că în perioada ianuarie – august zaraful a
1838, după ce i se protestaseră câteva poliţe la Viena, a lovit împrumutat statul cu 61.690 de galbeni şi 1.950.085 lei93. Manoah
pe mulţi bucureşteni ce-i încredinţaseră nu numai economiile este, în plus, şi furnizor al armatei, aşa cum rezultă din actul emis
lor, dar şi zestrea fetelor, banii copiilor minori şi, uneori, întreg în acest sens de Ministerul de Război în 1837. Un an mai târziu îl
capitalul; pe Manoah Hillel, al cărui contoar a ars în focul cel găsim din nou gratificat pentru serviciile aduse vistieriei printr-un
mare din 1847 şi care a donat, prin testament, importanta sa
91. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în
avere Universităţii din Bucureşti pentru burse şi premii. Aceşti
zilele noastre, op. cit., p. 168-169.
bancheri dădeau bani cu împrumut, dar cu dobânzi ridicate; 92. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
din România, vol. III/1, op. cit., p. 548.
93. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
din România, vol. III/2, op. cit., p. 131. Pe listă îl găsim şi pe Solomon Halfon, cu
90. Idem, p. 89. 2.860 de galbeni şi 90.090 lei.

24 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


decret semnat, de astă dată, de Alexandru Dimitrie Ghica. Chiar preocuparea pentru dezvoltarea comerţului şi „cinstirea ce are asupra
şi în vremea lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) statul beneficiază celor ce cultivează un aşa însemnător izvor de obştesc folos”97.
de ajutorul creditorului, după cum arată raportul Vistieriei către Despre viaţa evreilor bucureşteni în această perioadă aflăm
domnitor din 1843 despre înţelegerea făcută cu Manoah ca acesta să dintr-o scrisoare din 1841 a doctorului Iuliu Barasch, care tocmai
aducă monedă mică de argint de câte cinci şi trei creiţari în valoare de căpătase dreptul de a emite reţete medicale şi care ceva mai târziu,
10.000 de galbeni, necesară pentru o normală circulaţie monetară în în 1845, este confirmat, printr-un act domnesc emis de Gheorghe
Ţara Românească94. Bibescu, în funcţia de medic al judeţului Dolj. Aflăm astfel că în oraş
Din 1836 avem statutele de funcţionare a Confreriei Sinagogii sunt puţini evrei, „poate în totul vreo 2.000-2.500 suflete”, alcătuiţi
Meşteşugarilor Evrei, care după toate aparenţele exista de ceva „din două elemente eterogene”: „evrei poloni, care şi-au păstrat şi
vreme, fiind construită de către croitori. Când vechea sinagogă a aci, ca pretutindene, costumul lor naţional, afară doară de câteva
fost dezafectată, s-a hotărât refacerea ei, în 1848-1850, în fundătura mici modificări. Cei mai mulţi din ei sunt profesionişti, dar care
Mămulari . Inaugurată în 1852, reconstruită în 1910 de arhitecţii
95
stau încă pe o treaptă prea joasă de cultură; bogaţi nu găseşti între ei
H. B. Iancovici şi Iulius Gruenfeld, renovată în 1935, restaurată în decât puţini sau mai deloc” şi „aşa numiţii frănci sau spanioli, [care]
1945 şi 197896, astăzi sinagoga se numeşte Templul Unirea Sfântă şi se poartă după portul ţării, adică munteneşte, şi vorbesc între sine
adăposteşte Muzeul Comunităţii Evreieşti. un dialect spaniolo-castilian, care este desigur acum mai mult sau
O scrisoare de mulţumire adresată de obştea evreilor spanioli şi mai puţin corupt în gura lor. Ei nu se pot înţelege cu creştinii şi cu
leşi, în 1838, domnitorului Alexandru Ghica, pentru grija părintească evreii polonezi, decât numai în limba română. […] Interesul pentru
pe care o poartă întregului popor, inclusiv evreilor, stă mărturie partea intelectuală şi mai ales pentru progres în sânul iudaismului
bunelor relaţii ale obştei cu domnia. În răspuns, Ghica îşi arată este încă aci, din nenorocire, o terra incognita. [...] nimene nu are aci
cunoştiinţă despre un ziar evreiesc. [...] Poziţia publicului creştin faţă
94. Idem, p. 147, 174, 300-301.
95. Idem, p. 109. 97. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
96. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 240. din România, vol. III/2, op. cit., p. 150-151.

25 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


26 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
cu cel evreiesc este destul de suportabilă. Cât priveşte partea materială, începe în decembrie 1846 pe str. Saul (mai apoi Dr. Schachmann, azi
evreii trăiesc aci îndestul de bine; ei nu plătesc dări de fel şi se pot Clucerul Udricani), la colţul cu str. Sinagogii (azi Vasile Adamache),
îndeletnici în toată libertatea cu tot felul de industrii şi profesii”98. în Mahalaua Popescului, după planul fraţilor Israil Herş şi Aşer
În ceea ce priveşte viaţa comunitară, îndeplinind rezoluţia pusă Ancel, şi în antrepriza lui Anschel Hirscher, dar este întreruptă de
de domnitorul Gheorghe Bibescu pe jalba celor 267 de evrei lehi câteva ori: mai întâi de o jalbă a locuitorilor creştini din mahalalele
şi luând în considerare proiectul înaintat de evrei şi Regulamentul Sf. Vineri şi Udricani care cer să nu se aprobe evreilor construirea
din 1832, în 1843 se alcătuieşte un nou Regulament de organizare unui spital şi a unei sinagogi în mahalaua lor, în urma căreia Vornicia
şi funcţionare a Obştei Evreilor Pământeni din Bucureşti, hotărăşte oprirea lucrărilor de construcţie până va decide domnitorul
precizându-se că obştea evreiască este subordonată Vorniciei cum să se soluţioneze conflictul. Gheorghe Bibescu aprobă, în
capitalei; conducerea trebuie să se aleagă din doi în doi ani de aprilie 1847, construirea sinagogii şi a şcolii, dar nu şi a spitalului.
către reprezentanţii aleşi ai sinagogilor şi ai caselor de rugăciune, iar Ulterior, Departamentul din Lăuntru aprobă ca arhitectul statului să
starostele, hahamul, împreună cu ceilalţi şase aleşi şi confirmaţi de controleze rezistenţa construcţiei noii sinagogi, întrucât în ea urmau
Ministerul din Lăuntru trebuie să se îngrijească de buna funcţionare să intre cel puţin două mii de enoriaşi, şi solicită Vorniciei oraşului
a aşezămintelor evreieşti, să cerceteze pricinile ivite între evrei şi să organizarea imediată a alegerilor conducătorilor obştei, pentru ca să
răspundă de aplicarea tuturor prevederilor fiscale şi administrative se hotărască împreună cu ei orânduielile noii sinagogi şi numărul
ale autorităţii de stat privind evreii . 99
havrelor şi al caselor de rugăciuni ce urmează a fi desfiinţate102.
O preocupare majoră a evreilor bucureşteni în această perioadă Sinagoga este reparată între 1865-1867, apoi în 1903 arhitectul
este educaţia copiilor lor. La 1843 funcţionează deja în oraş 13 şcoli D’Alfonce de St. Omer îi dă o nouă înfăţişare, iar în 1909 este extinsă
confesionale evreieşti, cu 13 învăţători şi 232 de elevi. (Câţiva ani mai pe baza planurilor arhitectului Petre Antonescu. În 1913-1915 este
târziu, la 18 iulie 1857, sunt înregistrate în Bucureşti 6 şcoli particulare electrificată şi remobilată, iar în 1926 şi 1930 se construiesc două
cu 126 de elevi evrei, şi una publică, cu 310 elevi evrei .) 100
corpuri suplimentare de clădire. În 1931-1932 este renovată, în 1936
Şi construcţia sinagogilor ia avânt. În 1845 preşedintele Gershon Horowitz pictează plafonul iar în 1980 este restaurată103.
comunităţii evreilor spanioli din Bucureşti, Iancu Cohen, îl Declarată monument istoric, astăzi sinagoga adăposteşte Muzeul
informează pe Barbu Ştirbei, şeful Departamentului din Lăuntru, Holocaustului al FCER.
despre intenţia comunităţii de a-şi ridica o nouă sinagogă în Tot în 1847 se înfiinţează şi prima breaslă profesională, stărostia
Mahalaua Popescului şi îl invită să patroneze noul lăcaş, templul croitorilor evrei din capitală, pentru cercetarea şi împăcarea pricinilor
mic spaniol, numit Sinagoga Păcii101, Cahal Kadoş Şalom sau Cahal dintre membri şi a celor ce se pot ivi cu clientela croitorilor, fixând
Cicu. Sinagoga a fost construită în strada Banul Mărăcine, fosta condiţiile de funcţionare şi obligaţiile membrilor104.
stradă Spaniolă, în 1846, şi demolată în 1987. Conform deciziei luate în 1847, în 1848 Vornicia oraşului
În 1846, Stărostia Obştei Evreilor lehi iniţiază şi ea un proiect Bucureşti comunică Departamentului din Lăuntru lista sinagogilor
similar, cerând Vorniciei oraşului aprobarea pentru cumpărarea care vor continua să funcţioneze (respectiv cea din mahalaua Sf.
unui teren în mahalaua Sf. Vineri în vederea construirii unui spital, Vineri, cea a lui Moise Zissu, cea a lui Leibu din Mahalaua Popescului,
a unei şcoli, a unei case pentru haham şi a unei sinagogi. Vornicia cea a patentatorilor şi cea de pe Podul Caliţei105) şi a celor socotite „de
recomandă aprobarea solicitării, pentru că şi ei „au dreptul a face prisos”, care urmează a fi închise. Faptul că listele au fost întocmite
orice pentru folosul obştesc”. Construcţia Singogii Mari Poloneze de comun acord cu starostii Obştei Evreilor Lehi Pământeni nu

102. Idem, p. 426-428, 431, 446, 450-451.


98. Idem, p. 260, 261-262, 383. 103. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 232.
99. Idem, p. 297-300. 104. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
100. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 220, 260. din România, vol. III/2, op. cit., p. 452-454.
101. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii 105. Dr. Iosif Camil, “Un istoric. Comunitatea evreilor din Bucureşti, dela
din România, vol. III/2, op. cit., p. 401-402. înfiinţare şi până azi”, op. cit., p. 207.

27 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


o cursă de trăsuri, care circulă între Bucureşti şi moşia de la Băneasa
a domnitorului Gheorghe Bibescu107. Tot în 1848, se înfiinţează şi
Banca Marmorosch Blank, care timp de 100 de ani va fi una din cele
mai importante şi redutabile bănci româneşti108.
Dar nu numai la economia ţării contribuie evreii ci şi la
îmbunătăţirea situaţiei ei politice. Astfel, între multe alte dovezi
privind ajutorul dat de evrei Revoluţiei de la 1848 avem şi scrisoarea
de recomandare dată de medicul evreu Louis Mandl, agent secret al
Franţei în Muntenia, delegatului revoluţionarilor, Ion Ghica, către
ambasadorul Franţei în Turcia, generalul Aupick, în vederea acordării
unui sprijin delegatului român în demersul de contracarare a acţiunii
guvernului ţarist de împiedicare a măsurilor de reformare a regimului
politic în Ţara Românească. De altfel, în Decretul din 14 iulie 1848
al Guvernului Provizoriu de numire a Sfatului Orăşenesc Bucureşti,
printre membrii recomandaţi se află şi Hillel B. Manoah. Numele lui
apare şi printre semnatarii procesului verbal al adunării notabilităţilor
Ţării Româneşti din 10/22 august 1848, care şi-au exprimat încrederea
faţă de conţinutul discursului lui Suleiman Paşa şi au recunoscut
Locotenenţa Domnească instalată în locul Guvernului Provizoriu109.
previne apariţia problemelor. Evreii prusaci solicită Consulatului lor La rândul lui, pictorul C. D. Rosenthal este împuternicit
să intervină la forurile competente ca să nu li se închidă sinagoga, printr-o adresă a Ministerului Treburilor din Lăuntru către Sfatul
care există în Bucureşti din vechime, şi să se aprobe efectuarea unor Orăşenesc să se ocupe de ridicarea unui arc de triumf în capitală
reparaţii strict necesare, iar evreii austrieci cer acelaşi lucru Agenţiei în onoarea comisarilor Înaltei Porţi care urmau să sosească. Drept
Consulare Austriece, pentru sinagoga din mahalaua Stelii, şi ea veche urmare a acţiunilor sale revoluţionare, Locotenenţa Domnească a
de 50 de ani. Ambele solicitări se lovesc însă de orgoliul autorităţilor, Ţării Româneşti îi acordă cetăţenia110.
care le consideră a fi „necuviincioase” şi, în loc să le găsească o rezolvare, Davicion Bally, redactor al ziarului „Pruncul Român”, contribuie
recomandă Secretariatului Statului să intervină la consulatele de care şi el, împreună cu soţia lui, cu bani, la Revoluţia din 1848. La rândul
aparţin respectivii evrei pentru a fi opriţi a mai face astfel de solicitări. lui, Bernhard Joseph Popper lansează, în acelaşi „Prunc Român”, un
Şi totuşi, în mod neaşteptat, numai patru luni şi jumătate mai târziu apel către populaţia evreiască din capitală pentru a sprijini Revoluţia.
ministrul „celor din afară”, I. Voinescu, informează printr-o adresă pe Chiar şi oamenii simpli participă la efortul comun, după posibilităţi:
ministrul „celor din lăuntru” despre o cerere a evreilor sudiţi ai Prusiei, în lista întocmită de autorităţi cu numele membrilor Gărzii Naţionale,
care doresc a avea o sinagogă proprie, propunând aprobarea cererii, constituită în timpul revoluţiei din 1848, sunt menţionati şi Ianche
pentru că „nu ar fi de cuviinţă a să strămtora nimeni în exercisiul
religiei sale”106. 107. Idem, p. 479.
108. Banca Marmorosch Blank a funcţionat între anii 1848-1951. Alte bănci
În tot acest timp viaţa economică a evreilor bucureşteni evreieşti au fost Banca Berkovitz 1922-1945, Banca Bernstein Leo S.A.R. Bucureşti
continuă să se diversifice. Aşa de pildă, în 1848, un întreprinzător 1947-1948, Banca Friedman, Iuster & Comp, S.A.R., Bucureşti, 1933-1940,
Banca Haim et Comp, S.I.N.C., 1931-1947, Banca Levy S.A.R., 1944-1949,
original, Solomon Rosenthal, anunţă Poliţia Capitalei că a înfiinţat Banca S. Mayer şi Fii, 1937-1948 (vezi http://www.arhivelenationale.ro/images/
custom/image/Pdf-uri/DJAN-uri/DMBAN_fonduri_si_colectii_date_in_cercetare.
pdf, accesat la 30 august 2011).
109. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii
106. Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, vol. III/2, op. cit., p. 491-492, 497.
din România, vol. III/2, op. cit., p. 459-460, 462, 466-467, 470-471, 507. 110. Idem, p. 498, 502.

28 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


cojocaru, Ghenhăr croitoriu, Fredel starostea sudiţilor, Vais sau Vasile raionul Moşilor, dar va căpăta personalitate juridică abia în 1926.
botezat, Iancu ovreiu, Haim croitoriu, Moisi ovreiu şi Freiţ croitoru. Sinagoga şi şcoala vor fi demolate după 1990 pentru a face loc clădirii
Şi asta cu toate că guvernul revoluţionar îngreunase viaţa comunitară Poştei Române. De altfel, în 1861 existau în Bucureşti 33 de sinagogi,
prin desfiinţarea gabelei, care făcuse imposibilă strângerea de fonduri majoritatea lăcaşuri de cult funcţionând în case particulare115.
pentru acoperirea cheltuielilor obşteşti111. În vara anului 1862 Iuliu Barasch fondează Societatea de cultură
După 1848, viaţa evreilor bucureşteni ia o nouă întorsătură. În 1849, israelită, prima societate literară evreiască, ce susţine, între altele,
la recomandarea Consulatului Rus şi a Agenţiei Austriece, autorităţile iniţiativa lui Isac Leib Weimberg de modernizare religioasă şi de
aprobă cererea evreilor lehi de supuşenie rusească şi austriacă de a avea ridicare a unui Templu Coral în Bucureşti.
dreptul să-şi aleagă starosti şi epitropi proprii, separaţi de pământeni, În 1864, în zona Căii Văcăreşti este semnalată construcţia
dispunând însă ca ei să conlucreze cu pământenii la cercetarea socotelilor Sinagogii Malbim, pe locul unei case de rugăciune de la 1848.
şi alcătuirea bugetului, la stabilirea gabelei ş.a.112. Sinagoga, construită de rabinul Meyer Leib Malbim, un mare savant
Şi viaţa culturală evreiască bucureşteană începe să înflorească. În dar, în acelaşi timp, adept al unui tradiţionalism strict şi adversar
1852 se înfiinţează, la iniţiativa lui Iuliu Barasch, prima şcoală israelită declarat al modernizării, ceea ce a dus la expulzarea sa în acelaşi an, a
cu predare în limba română. Tot Barasch este cel care iniţiază, în fost refăcută în 1904 şi 1912, modernizată în 1928, reparată în 1944,
1857, gazeta bilingvă „Israelitul român”113. În acelaşi an se întemeiază 1955 şi 1977 şi demolată în 1987116.
„Comunitatea Cultului Israelit”, sub conducerea lui Isac Leib Weimberg, Atunci când, în 1865, Alexandru Ioan Cuza concesionează,
epitropul obştei evreieşti, reformator religios moderat care urmăreşte printr-un decret domnesc, unui grup de bancheri englezi, francezi şi
modernizarea religioasă a evreilor. „Comunitatea” are scopul declarat de
a construi un Templu Coral în Bucureşti, pe care de altfel îl şi începe în 115. Idem, p. 261, 271, 274.
anul respectiv, piatra de temelie fiind pusă la 21 iulie. 116. Idem, p. 284.

La sfârşitul lui 1858, un grup de sefarzi înfiinţează o societate


de ajutor reciproc care dă împrumuturi nu cu dobândă ci cu gaj.
Societatea va deveni funcţională un an mai târziu sub numele de
„Fraterna”, sub conducerea lui A. Focşăneanu, iar în 1863 îşi va
construi o casă de rugăciune, înlocuită în 1887 cu un templu114.
Tot în 1858, pe str. Sticlari, pe locul unei sinagogi „austriece”
menţionată încă din 1831, filantropul Azriel Gaster şi soţia sa Ethel
construiesc o sinagogă nouă, care le poartă numele. Sinagoga va fi
consolidată de arhitectul Adrian Schwartz şi decorată de Gershon
Horowitz în 1937, şi demolată de comunişti în 1987. Doi ani mai
târziu, în 1860, se înfiinţează Societatea „Voinţa” a evreilor din zona
Calea Moşilor – Piaţa Romană, care în 1878 va construi pe str. Sălcuţei
(actualul Bd. Dacia nr. 140) o sinagogă şi o şcoală. Sub numele
Societatea, Templul şi Şcoala „Voinţa” societatea va fi reorganizată
la 6 septembrie 1893, pentru clădirea şi întreţinerea Şcolii primare
mixte israelito-române şi a altor instituţii culturale şi filantropice din

111. Idem, p. 503-505, 505-506, 509, 511.


112. Idem, p. 513-514.
113. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 260.
114. Idem, p. 261, 262.

29 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


austrieci, dreptul de a înfiinţa Banca României, societate anonimă cu Anul 1877 îl aduce in Bucureşti pe Avram Goldfaden, fondatorul
un capital iniţial de 25 milioane lei (care va funcţiona practic din 1866 primei trupe de teatru idiş din lume, care dă primele 12 reprezentaţii
ca sucursală a Imperial Ottoman Bank of Constantinople şi care se va teatrale în idiş, la Teatrul Jitniţa. Trei ani mai târziu, în 1880, la
numi ulterior Bank of Romania Limited), între fondatori îl găsim şi pe reprezentaţia cu piesa Învierea morţilor, susţinută în acelaşi loc, între
Iacob Löbel , cumnatul lui Jacob Marmorosch.
117
spectatorii săi se află Titu Maiorescu cu familia122.
În 1866, breasla croitorilor evrei îşi construieşte pe str. Olteni Anii ’80 ai secolului al XIX-lea văd pe de o parte naşterea, în capitală
nr. 72 o nouă casă de rugăciune, care va fi refăcută în 1885 şi transformată (dar şi în alte oraşe) a unor societăţi sioniste, preocupate cu emigrarea
în 1898 în Templul Unirea Fraternă a croitorilor de confecţii de gata. ca soluţie la problemele cu care se confruntă populaţia evreiască, cum
Reparată în 1925, devastată de legionari în ianuarie 1941 şi refăcută din este cazul Societăţii „Fiicele Sionului” (1883; primul ziar sionist din
nou după război, sinagoga este demolată în 1987 . 118
Bucureşti avea să apară abia în 1899123), şi pe de altă parte ascensiunea
Tot în 1866 se finalizează şi construcţia în stil neo-maur a unor remarcabile personalităţi evreieşti cu contribuţii majore la studiul
Templului Coral, la ridicarea căruia contribuie financiar, între mulţi limbii, culturii şi istoriei române (în 1883 Moses Gaster conferenţiază la
alţii, acelaşi Iacob Löbel, dar şi Mihail Kogălniceanu, şi se pregăteşte Atheneu despre „Apocrifele în literatura română”, în 1884 se infiinţează
inaugurarea edificiului. Din păcate însă acesta este anul când încep Societatea literară şi de cultură iudaică „Maimonide”, iar în 1886
marile probleme legate de refuzul autorităţilor de a acorda naturalizarea Moses Schwatzfeld iniţiază Societatea istorică „Iuliu Barasch”, menită
evreilor români . Clădirea Templului Coral este devastată în cursul
119
să adune materiale despre istoria evreilor din România. Moses Gaster
manifestărilor antisemite determinate de vizita la Bucureşti, la 20 iunie, va fi ulterior expulzat de autorităţi, alături de o altă personalitate, Lazăr
a lui Adolphe Cremieux, preşedintele Alianţei Israelite Universale, care Şăineanu, din cauza luptei lor pentru emancipare).
solicită în termeni neechivoci Adunării Constituante să renunţe la O nouă sinagogă, „Eizik Ilie”, ridicată la 1890 pe str. Vânători,
restricţiile puse în calea naturalizării evreilor . Refăcută, între altele,
120
după planurile arhitectului C. Savary, va avea aceeaşi soartă, fiind
cu sprijinul financiar al casei regale, sinagoga este în sfârşit inaugurată demolată în 1987. Tot în 1890 se înfiinţează Asociaţia Generală a
în iulie 1867, devenind centrul vieţii religioase evreieşti bucureştene. Evreilor Pământeni (născuţi în ţară şi cu serviciul militar satisfăcut)
Imobilul este renovat în 1932 şi extins cu o aripă nouă în 1933. condusă de doctorul A. Vianu (tatăl lui Tudor Vianu). Notabil, pe de
Scuturat de cutremurul din 1940 şi devastat în timpul rebeliunii altă parte, este că la întrunirea organizată în 1893 la Sala Lieblich din
legionare, Templul este refăcut în 1945. Este mai apoi reparat din nou str. Negru Vodă pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse evreilor
după cutremurul din 1977 şi în zilele acestea. prin noua lege a instrucţiunii publice participă C. Mille, A. Bacalbaşa,
În 1870, pe un loc cumpărat cu trei ani înainte de societatea G. Costaforu, V. G. Morţun124.
„Muntele Sinai”, pe strada Şelari, este amenajată Sinagoga Rusă. Anul 1895 e marcat de apariţia mai multor şcoli israelito-
Anterior aici funcţionase, încă din 1806, o casă de rugăciuni a breslei române (Calea Moşilor, str. Sevastopol) dar şi de donaţia de 20.000 lei
ceaprazarilor, care arsese în 1847 şi se mutase temporar într-un spaţiu făcută Universităţii din Bucureşti de Solomon Halfon. În 1898 sunt
improvizat din Hanul Golescu. Noul imobil al sinagogii se va construi înregistrate trei şcoli de băieţi evrei şi una de fete, iar la 1900 o nouă
însă abia în 1904, după planurile lui St. Omer. Se va numi Lumina şcoală de fete, „Instrucţiunea”, apare pe str. Eliade. În acelaşi an mai
Nouă (Or Kudosh) şi va fi mărită în 1917, restaurată în 1948 şi multe organizaţii evreieşti înfiinţează Policlinica „Ajutorul” deschisă
demolată, ca şi alte sinagogi, în 1987 . 121
pacienţilor de orice religie, care se va ocupa şi de vânzătorii ambulanţi,
iar în 1902 se inaugurează Şcoala profesională de fete „Filip şi Raşela

117. Idem, p. 293. Focşăneanu”. În 1903 existau deja 16 şcoli evreieşti: 7 şcoli primare
118. Idem, p. 294. de băieţi, 4 de fete, un gimnaziu, o şcoală comercială, şcoli de meserii
119. Mai multe în Carol Iancu, Evreii din România, de la excludere la emancipare (1866-
1919), Hasefer, Bucureşti, 2009.
120. www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html, 122. Idem, p. 355.
accesat 1 octombrie 2011. 123. Idem, p. 421.
121. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 309. 124. Idem, p. 386, 396.

30 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


(între care şi cunoscuta „Ciocanul”)125. Tot în 1903 se ridică pe locul După război, mulţi dintre oamenii de afaceri evrei sunt arestaţi
unei case de rugăciuni de la 1850, pe str. Măcin, după planurile lui politic (fraţii Max şi Sever Herdan în iunie 1948, Max Auschnitt, care
A. I. Rosenstein, sinagoga Craiover Ruf (Spilman), reparată în 1955 şi finanţase în 1935 construcţia Palatului Prefecturii Poliţiei, în octombrie
demolată în 1987. 1948 etc.)
În 1908 se construieşte încă o sinagogă ce va fi devastată de În perioada comunistă evreii sunt trecuţi la categoria „alte
legionari în 1941 şi dărâmată de comunişti în 1987, „Unirea Sfântă”, minorităţi” şi sunt vânduţi contra unor sume variabile de bani în
a tâmplarilor, pe str. Emigrantului (între Antim şi Sf. Apostoli). străinătate (în principal statului Israel, pe baza mai multor acorduri
Tot acum se ridică şi capela Cimitirului Evreiesc Filantropia, după secrete, dar prin extindere au fost nevoiţi să plătească şi mulţi din cei
planurile lui Leonida Negrescu (Schwartz). O altă sinagogă cu aceeaşi care au plecat în SUA, Germania etc.)129.
soartă, „Caritatea”, este inaugurată pe str. Legislatorului în 1909. (Nu În 1975 în Bucureşti sunt înregistraţi 5.000 de evrei, cu 2 temple
numai sinagogi construiesc evreii: în 1897 fraţii Itic şi Iosif Serafim şi 14 sinagogi130. Doar 2 ani mai târziu, în 1977, mai sunt numai 3.000
sunt angajaţi să refacă pictura Bisericii Popa Hierea, mai târziu zisă de mozaici cu 13 sinagogi şi temple131. În 1987 sunt dărâmate Templul
Biserica Sfinţilor sau Biserica Sibilelor126). Spaniol Mic, sinagogile Malbim, Zissu, Reshit Dath, Craiover Ruf,
La sfârşitul anului 1910 se înfiinţează Uniunea Evreilor Friedman, Baron M. de Hirsch etc.
Pământeni, care urmăreşte obţinerea cetăţeniei române pentru Astăzi, evreii constituie una din cele 20 de minorităţi naţionale
toţi evreii din ţară, ceea ce se va întâmpla abia în 1923, când îşi recunoscute de statul român, având un deputat propriu în Parlament
va schimba numele în Uniunea Evreilor Români. După război, în (Dr. Aurel Vainer). Din cei 69.885 de evrei, reprezentând 10,9% din
1919, se înfiinţează clubul sportiv „Macabi” dar şi Comunitatea populaţie, care trăiau în Bucureşti în 1930, astăzi mai sunt sub 4.000,
Israelită din Bucureşti, iar în 1923 Societatea teatrală „Teatrul care au la dispoziţie 6 sinagogi, din care numai două funcţionează
nostru” condusă de I. Peltz. În 1930 este creat Partidul Evreiesc religios (Templul Coral din str. Sf. Vineri, momentan în reparaţii şi ca
din Vechiul Regat iar în 1935, Victor Brauner deschide prima atare înlocuit temporar cu Sinagoga Mare, unde se organizează serviciul
expoziţie de pictură surrealistă din România, la Sala Mozart. Tot în religios până la redarea în funcţiune a Templului, şi Ieshua Tova din
1935 Societatea „Credinţa”, înfiinţată în 1926, construieşte, după Piaţa Amzei).
planurile arhitectului Mihai Doliner, pe str. V. Toneanu, templul Totuşi, în ciuda dimensiunilor sale reduse, comunitatea evreilor
Hevra Emuna, care include un azil şi o cantină, pentru elevii săraci bucureşteni (CEB) este extrem de vie şi activă. Condusă de un tânăr
ai şcolii „Ciocanul”, aflată în apropiere, iar în 1936 se ridică Spitalul şi energic regizor şi actor, Erwin Simsensohn, beneficiind de o editură
Elias, proprietate a Fundaţiei „Menachem Elias”, administrată de foarte apreciată (Hasefer), de un ziar cu recunoaştere internaţională
Academia Română, legatar al averii lui Jacques Elias, donată în acest (Realitatea Evreiască), de un Centru pentru Studierea Istoriei Evreilor
scop , al doilea spital evreiesc după Caritas, înfiinţat la începutul
127
din România cu propriul său Buletin, dar şi de un post de radio prin
secolului. În 21-23 ianuarie 1941 în Bucureşti are loc rebeliunea internet (Radio Shalom Romania), precum şi de multe alte structuri
legionară, în cursul căreia sunt jefuite, incendiate, devastate comunitare aparţinând FCER şi Joint, CEB organizează pentru
magazine, sinagogi şi locuinţe evreieşti şi sunt torturaţi şi ucişi cu membrii de toate vârstele atât activităţi educative (seminarii, conferinţe,
bestialitate peste 100 de oameni. În perioada 1938-1944 evreii sunt mese rotunde, cursuri) cât şi recreative (petreceri, excursii, participări la
supuşi legislaţiei antisemite care îi scoate practic în afara societăţii, întruniri internaţionale), păstrând vie tradiţia evreiască.
lăsându-i fără mijloace de trai, educaţie, proprietăţi...128
Felicia Waldman

125. Idem, p. 418, 425, 433, 436.


126. Idem, p. 84, 453, 461. 129. Mai multe în cartea lui Radu Ioanid Răscumpărarea evreilor, istoria acordurilor
127. Idem, p. 461, 493, 509, 572. secrete dintre România şi Israel, Polirom, Bucureşti, 2005.
128. Mai multe în Lya Benjamin, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din 130. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 722, 737.
România, 1940-1944, Hasefer, Bucureşti, 2001. 131. Idem, p. 742.

31 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


Templul Coral
Str. Sf. Vineri, nr.9-11; Monument istoric
Construit în stil maur, după modelul sinagogii din strada Tempelgasse din Viena şi inaugurat
în anul 1867, Templul Coral din Bucureşti a rămas astăzi o bijuterie arhitectonică unică, după
distrugerea de către nazişti a sinagogii vieneze.

32 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


33 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice
34 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
35 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice
36 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Sinagoga
Mare
Str. Vasile Adamache, nr. 11;
Monument de arhitectură.
Ridicată în anul 1847 Sinagoga
Mare poloneză a fost transformată
în 1903 după planurile arhitectului
Stomer, iar în 1909 s-au realizat
adăugiri după planurile arhitectului
Petre Antonescu. Din 1992 sinagoga
adăpostește expoziția permanentă
“Memorialul martirilor evrei - Rabin
Șef dr. Moses Rosen”.

37 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


38 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
39 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice
40 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Templul
“Unirea Sfântă”
Str. Mămulari, nr.3; Monument de arhitectură.
Inaugurat în anul 1852 Templul Unirea Sfântă adăpostește astăzi
Muzeul de Istorie al evreilor din România “Dr. Moses Rosen”.

41 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice


42 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
43 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice
44 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
45 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice
Sinagoga Ieşua Tova
“Podul Mogoşoaiei”

str. Take Ionescu, nr. 9


Construită în 1840, într-o zonă periferică
a Bucureștiului din acea perioadă, a fost
extinsă în 1890 prin adăugarea unor anexe.

46 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


47 | Prezenţa evreiască în Bucureşti. Repere istorice
48 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Imaginea Bucureştiului Evreiesc III
în literatură şi în presă

Prezenţa semnificativă a imaginilor Bucureştiul evreiesc


în literatură şi presă de-a lungul timpului, şi în special în prima F. Brunea-Fox:
parte a secolului al XX-lea, demonstrează că acesta a constituit
o sursă de inspiraţie atât pentru scriitori şi reporteri evrei, care
Imaginile Purimului
au dorit să îl prezinte publicului larg aşa cum era în realitate, în
contrast cu stereotipurile vremii, cât şi pentru unii reporteri din O singură dată pe an Raionul şi Nerva-Traian îşi permit ca, la
presa românească, oameni care au socotit important să imortalizeze o chemare misterioasă, să evadeze din Ghetto. O singură dată pe an
diverse momente ale vieţii sale cotidiene. Să ne amintim astfel câinii lupi sunt legaţi în fun­dul parcurilor, iar slugile din Aleea Blank
de romanele lui I(sac) Peltz, care şi-a dedicat literalmente cariera sau Călăraşi au poruncă să nu ceară cartă de vizită.
literară descrierii vieţii cartierului evreiesc, cu problemele cărora Ştiu că unele saloane „ce pri­mesc mascaţi”, deschid uşa nu­
trebuia să le facă faţă, cu necazurile şi cu bucuriile, cu sărbătorile mai celor cu invitaţie... S’a lan­sat chiar o parolă, pentru a se concilia
dar şi cu înmormântările lui, oferind imaginea unor oameni în restricţiile cu secretul deghizării.
majoritatea lor săraci şi chinuiţi, în completă opoziţie cu stereotipul Anul acesta parola a fost: „Col Isruel haverim” (2).
evreului bogat, afacerist ori finanţist, spre marea surpriză a Purimul are firmă la tribunal. E o întreprindere bănoasă... Am văzut
contemporanilor săi, aşa cum autorul însuşi mărturiseşte intr- pe Văcăreşti ghereta unui negustor de fructe transformată în dugheană
un articol din Revista Cultului Mozaic pe care îl reproducem în de costume. La toate ferestrele rânjeau măşti ştirbe. Înăuntru o femeie
continuare. Ne amintim, de asemenea, de reportajele lui F. Brunea tra­vestită în evreică octogenară aştepta clienţi pentru dominouri.
Fox (Filip Brauner), supranumit „prinţul reportajului”, considerat O firmă de pânză vestia afară îndeletnicirea provizorie. Interio­rul
a fi cel mai mare reporter român, dat fiind talentul său de a da mirosea binişor a naftalină.
unor fapte senzaţionale dimensiunea umanului, în materiale pe Un trecător – desigur miop – a deschis uşa şi a cerut din prag un
care nu le considera complete fără pozele lui Iosif Berman, văzut, la chil de mere.
rândul lui, ca fiind cel mai mare fotograf de presă al interbelicului, — Peste trei zile! a răspuns bătrâna. Nu vezi că avem acum alt
dintre care reproducem în continuare unul cu adevărat unic despre comerţ?
sărbătorirea Purimului. Readucem, în acelaşi timp, în actualitate, Dar răzgândindu-se – afacerile’s afaceri – a dat la o parte un
pe Rex, reporter al Ilustraţiunii Române preocupat de aspecte ale maldăr de boarfe colorate şi a scos la iveală un coş. Merele aduceau cu
lumii evreieşti bucureştene, aşa cum apărea ea în anii ‘30, care ne-a nişte măşti mici de copil vătămat de bubă-dulce.
lăsat, la rândul lui, imagini de neşters ale vechilor negustori evrei de Mi-am dat seama, zăbovind prin cartier, cât contează în redusa
stambe, pe cale de dispariţie, în Hanul cu Tei. acti­vitate comercială, o atare festivitate. Strada a devenit peste noapte
Iată, aşadar, trei imagini diferite ale Bucureştiului evreiesc din album de carnaval. Librării, frizerii, magher­niţe de mărunţişuri, s’au
prima jumătate a secolului al XX-lea: gătit ca nişte cabine de teatru.
Din vitrine au dispărut călimările prăfuite, calendarele; sticluţele
cu eau de Cologne, ismenele ieftine, testelele cu ace, marfă mizerabilă
de ghetto, ce se uzează de nemişcare, decolorându-se paralel cu

49 | Imaginea Bucureştiului evreiesc în literatură şi în presă


negustorul. În locul lor privesc afară capete de carton, costume de originare din Ardeal. O bucată de piele gal­benă de oaie, găurită în trei
arlechin, rochii ti­roleze, antereie, şalvari, pantaloni, de cowboy, locuri, conturate cu lână roşie, şi tivite cu păr de cal, adică barba. Pusă
catrinţe, uniforme de amiral, fracuri. pe faţă e ca şi cum ai vedea călugărul păcă­tos schimbat în strigoi.
E Liga Naţiunilor desbrăcată. Măştile din Văcăreşti sunt fotografii colorate. La o vitrină am
Într’o vitrină, aşezate cu acea artă a intervalelor ce pune în valoare recunoscut imitaţi în carton, pe vecinul meu croi­torul cu nasul umflat,
con­turul obiectelor, trei auxiliare pentru cap: un coif de clown, neutru pe doctorul X de boli secrete, pe venerabilul haham, pe Ludo, pe Ross,
(pe măsura întregei umanităţi), o tichie de mefisto, ca o flacăre închegată, pe Sternberg şi chiar pe mine.
îmbietoare la violenţe şi un joben. Acesta din urmă înclinat niţel pe o Doamne, cât suntem de banali!
rână, ştrengăreşte, sugera un irezis­tibil optimism. Eram amuzat. Avea În prăvălie, a intrat un tânăr, slă­buţ, modest îmbrăcat, desigur
un aer atât de juvenil, încât mi-am spus că-i imposibil să nu te facă fe­ func­ţionar comercial, şi după o îndelungă scotocire şi-a ales un costum
ricit o noapte de Purim. de mar­chiz, numai catifea şi dantelă.
Am întrebat pe negustor dacă-l în­chiriază: Unde să vi-l trimitem?
— Da, mi-a răspuns el, cu costum cu tot. E un joben de cioclu. La domnul Mihai, str. Locote­nent 18.
Am intrat intr’o prăvălie în uşa căreia spânzurau ca nişte scalpe, Mihai şi mai cum?
ca nişte trofee de piei roşii, două măşti păroase, de anul trecut. Erau Calman, a adăogat tânărul jenat, căci râvnea desigur un Purim
punc­tate de muşte. Vânzătorul – îi reproşasem că nu-şi îngrijeşte marfa care să-l camufleze de la nume si până la mizerie.
– mi-a explicat can­did: Pe Dudeşti am întâlnit numeroşi copii cu şalhamunes (3). E un
— Nu-s urme de muşte, ci pis­trui! obicei simpatic dar monoton. Cum în ultima analiză, nu faci decât să
Când eram mic, un vecin, de câte ori era avertizat că se aruncă la schimbi cu prietenii aceleaşi daruri, invariabil, ajungi la un moment
gu­noi sdrenţe, avea obiceiul să inter­vină: dat, să plimbi aceiaşi cinci umântaşân (4) prin tot car­tierul La sfârşit te
— De ce să le daţi afară, îs bune pentru Purim! pomeneşti cu pro­priul tău plocon întors de unde a purces, după ce a
Coaforul din colţ, devenit şi el pen­tru circumstanţă „magazin de circulat din casă’n casă.
locaţiune, costume pentru bal şi familie”, văzând că mă uit nehotărât la Gospodina n’are măcar satisfacţia că arta i-a fost apreciată altfel
căpăţinele vopsite înşirate pe o sfoară: decât cu ochiul şi degetele.
Îmi daţi voie! Am intrat într’o curte din Dudeşti atras de larma unor copii ce
Mă rog! ţopăiau în cămăşi lungi ţărăneşti şi ţinând cu mâna măştile nelegate
Mi-a pus o mână pe umăr şi aplecându-se îndărăt, m’a examinat în­ după ceafă. În uşa casei sărmane, perete’n pe­rete cu o latrină rurală
cruntând din sprâncene, atent ca un doctor adulmecând un diagnostic di­ficil. neoblonită, mama copiilor îi privea, în braţe cu un al cincilea plod.
— D-voastră v’ar veni de minune masca asta de mort! Lângă prag, ca să întregească tabloul: o căldare cu gunoi, un lighean
Sunt scârbit de banalitatea măştilor de carnaval. Fabricantul bubos şi un ţucal mic.
ignorează arta misterului. Mulează cartonul sau pânza pe faţa umanităţii În cadrul ăsta umil, sărbătoarea trebuia să se târască pe brânci, să
de toate zi­lele. Aceleaşi infirmităţi, aceleaşi deformaţiuni, acelaş grotesc se reducă, în proporţie cu lucrurile, să zâmbească latrinii, ligheanului
prost con­ceput – nas exagerat, ochelari, gri­mase, chelie – pe cari le bubos şi copilului din braţele mamei. Ce mască înfiorătoare s’au găsit
întâlneşti şi în stradă. să-i puie acestui suflet de doi ani! O mască de bătrân stigmatizat de vicii
Masca e un chip artificial ce trebue să ofere o imagine, stranie, târzii, mai oribilă decât masca grimasantă sau hilară a celorlalţi copii ce
turburătoare, a unei lumi halucinante, să înfăţişeze nu un corp plastic, ţopă­iau în curtea puturoasă.
ci un gând, un mit, o viziune, un mister. M-am adresat femeii:
Această realizare o găsim numai în industria poporului, care deţine — Scoate-i masca să văd cum e fără.
se­cretul mijloacelor simple, primitive, aşa cum se construeşte un om de Femeia m’a privit nedumerită. Am repetat rugămintea, întinzând
ză­padă sau o sperietoare pentru vră­bii. chiar mâna spre chipul copilului, hotărât să smulg cartonul infernal.
Nu vreau să mă duc până la arta neagră, până la măştile polineziene, Femeia s’a dat înapoi’ îngrozită. A murmurat:
ca să-mi ilustrez intenţia. Am înaintea mea două măşti româneşti, — N’are nici o mască, aşa este el!...

50 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


51 | Imaginea Bucureştiului evreiesc în literatură şi în presă
Berman, amicul meu şi fotograful iscusit al „Dimineţei” s’a dus Cum am scris cartea?
în Vă­căreşti să fotografieze noaptea, pa­rada măştilor. Toată strada era Am început prin a face portretul câtorva cunoscuţi, oameni
neagră de lume. Cortegiile pedestre sau în vehicule, treceau ca într’o de toată mâna, negustori ambulanţi, actori jucând în idiş, peţitori,
alee de vuet, multicolore şi turbulente. funcţionari comerciali, mici prăvăliaşi, meseriaşi cu şi fără ateliere,
Berman a luat dintr’un balcon două clişee, cu magnezium. Când croitorese, cusătorese, coafeze, chelneri, birjari, portari de hotel,
le-a co­piat am constatat nu fără surprindere, că fotografiile înfăţişau un proletari şi lumpen-proletari, o lume asupra căreia am întârziat
grup de oameni, oarecari. Nimic din carna­valul ce a servit drept obiectiv. multă vreme cu privirea, asupra căreia mi-am îngăduit să proiectez
Am tras concluzia că Purimul e o mascaradă iluzorie, că e o o lumină personală.
proecţie a veseliei noastre, odată pe an, un cai-naval de fantome, al În acest fel am scris şi adunat timp de zece ani multe, foarte
cărui resort e într’o agadă (5) veche ce nu se lasă ui­tată, deşi n’am mai multe file.
ascultat-o din co­pilărie. Într-o revistă a vechiului meu prieten Ion Pas („Şantier” sau
Purimului îi trebuie candoare. Nu-l speriaţi! „Omul liber”) am şi publicat – sunt cincizeci de ani şi mai bine de-
Aparatul fotografic în cazul acesta, e ca şi cântecul cocoşului atunci – un fragment al romanului.
pentru Dansul ielelor, pentru Sabat. Titlul acestuia a fost: Conspiratorii din Calea Văcăreşti. (Îţi
(Revista Adam, an 1, nr. 19, 1 aprilie 1930, pp.9-14) mai aduci aminte, dragă Pas?).
Aceste portrete au suferit diferite transformări. Cum cunoşteam
Note: pe viu existenţa personajelor, înălţările şi prăbuşirile lor, am umplut
(1) Purim = sărbătoarea „zarurilor”, care celebrează salvarea alte sute de file cu secvenţe din această zbuciumată viaţă a ghetto-
locuitorilor evrei ai Imperiului Persan, ameninţaţi de un complot ului bucureştean de altă dată.
al dregătorului Haman de la curtea Împăratului Ahasverus, de
către Împărăteasa Esther şi unchiul ei Mordechai. Povestea apare în Moş Oişîie
Cartea Estherei din Biblie. Câteva din figurile care mi-au populat existenţa şi care au
(2) Col Isruel haverim (în idiş) = toţi fiii lui Israel sunt prieteni/fraţi alcătuit materia primă a romanului.
(3) Şalhamunes (în idiş) = provine din expresia ebraică „lishloah Primul om datorită căruia am luat contact cu literatura poporană
manot” (a trimite porţii de mâncare), a da „cadouri alimentare” a fost un biet croitor bătrân, o rubedenie de-a noastră, pe nume Oişîie.
prietenilor şi vecinilor de Purim Meseria în care zice-se că era tare priceput n-a practicat-o, însă, decât
(4) (H)umântaşân = prăjitură cu nucă şi miere, specialitate care se pe apucate. În schimb era un mare povestitor. Când l-am cunoscut
mănâncă cu ocazia sărbătorii de Purim mai bine aveam şase ani.
(5) Agadă = legendă Îmi plăcea foarte mult moş Oişîie. Mic de stat, spătos, cu un
ochi mai mare şi cu altul mai mic, cu un obraz brăzdat şi tuciuriu şi

Peltz îşi aminteşte: veşnic cu o pălărie în cap – o pălărie neagră care îşi petrecuse existenţa
prin cârciumi şi cafenele. Din pricina asta nu era bine primit, nici

Cum am scris “Calea bine privit în familie. El simţea răceala, chiar dispreţul alor săi, dar
nevoia îl împingea să apeleze cu orice risc, la câte o soră, la câte un
Văcăreşti” frate, la câte o nepoată şi, măcar că nu izbutea totdeauna să facă
rost de băncuţa sau de francul după care gonea, se alegea, totuşi, cu
[…] Dorinţa de a scrie romanul m-a preocupat încă de acum o ţuică, sau cu o cafea, cu o ţigare sau cu o dulceaţă. Până la urmă
cincizeci de ani şi mai bine. ciupea, dacă nu o băncuţă sau un franc, măcar câţiva gologani.
Familia mea, din partea tatei, obârşia din Botoşani, a mamei, Bătrânul – avea pe atunci peste 70 de ani – continua să ducă
din Bucureşti. Eu m-am născut aici, în Capitala ţării, am trăit printre aceeaşi viaţă de boem, trecând dintr-o cârciumă în alta şi dintr-o
personajele cărţii, le-am cunoscut aspiraţiile, biruinţele, înfrângerile, ceainărie în alta.
bucuriile şi necazurile lor, sunt un copil al uliţei evreieşti. Mie îmi arăta o mare simpatie, o reală afecţiune. Citise multe

52 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


basme şi romane în fascicole. Episoadele povestite căpătau în gura asemenea fire avea o soră grav bolnavă (mama) căreia căuta să-i vie
lui, şi în „interpretarea” lui, un farmec deosebit. Pe atunci, copil în ajutor. Dar panica permanentă în care se afla nu era – se-nţelege
de şase ani, bănuiam că bătrânul e un fel de vrăjitor, în stare să-mi de la sine – de natură s-o consoleze.
lumineze existenţa, una din cele mai triste din câte se pot închipui. Mătuşa n-a ieşit niciodată din cartierul în care s-a născut. N-a
Mama era în permanenţă bolnavă şi aşa, prăbuşită de dureri, muncea fost niciodată la vreun spectacol de teatru, la vreun film (pe-atunci
la maşina ei de cusut din zori şi până seara târziu. Taică-meu lucra cinematograful era încă mut), la vreo petrecere. Singura „escapadă”
şi el ca să poată face faţă împrejurărilor. Nu aveam prieteni, nu mă pe care i-o îngăduia soţul era un drum vara la Constanţa – două
jucam cu nimeni. Nu cunoşteam plăcerile vârstei, n-aşteptam de sau trei săptămâni la mare. De vacanţa asta mătuşa avea cu ce să se
la nimeni nimic. Singura bucurie pe care o aveam, era atunci când laude tot anul.
moş Oişîie povestea. Bătrânul era, fără îndoială, un mare meşter al Unchiul era un bărbat voinic, mâncăcios şi cu tabieturi, fără
vorbei. El nu se mulţumea să repovestească basmul citit cândva, sau preocupări grave, la antipodul temperamentului soţiei.
capitolul din romanul de aventuri (Rocambole, de pildă) – ci mai Atât mătuşa, cât şi unchiul (acesta din urmă fără o prea intensă
înflorea fabulaţia. Făcea ce făcea şi viteazul apărător al nevoiaşilor viaţă interioară) trăiesc în paginile romanului.
zdrobea pe făcătorii de rele, frumoasa captivă era eliberată de De ce şi cum i-am descris?
viteazul ei iubit, cei flămânzi şi nevoiaşi erau ajutaţi… Povestitorul Explicaţia e simplă: de aceste personaje am dat cu ochii în
îmi cunoştea sensibilitatea aproape maladivă. Mă privea cu ochiul anii copilăriei şi în casa lor am trăit până la moartea mamei (când
lui mai mare decât celălalt, plin de compasiune, şi-mi spunea: împlinisem vârsta de 11 ani).
Nu fi atât de slab, dragul meu, viaţa are să te chinuiască, trebuie Deşi nevârstnic, de pe atunci, m-am gândit să-i înfăţişez într-o
s-o înfrunţi! carte aşa cum s-au întipărit în mintea mea, cu luminile şi cu umbrele
Şi cum să fac? l-am întrebat. lor. Fireşte, m-am gândit chiar la Calea Văcăreşti. Cam de la vârsta
Bătrânul ridica din umeri. Tocmai pentru că nu ştia „cum să de 8 ani scriam, iar cartierul, ghetto-ul bucureştean de pe vremuri, în
fac” schimba finalul poveştilor, ca să nu rămâie bietul copil care care m-am născut, am trăit şi trăiesc, mi-a stârnit totdeauna interesul.
eram p-atunci cu otrava în suflet. Nu puteam rezista la evocarea Scriam pe ascuns poezii şi povestiri, – pe acuns pentru că unchiul nu
suferinţei cuiva fără ca să nu-mi simt ochii umezi. putea înţelege cum un copil, în loc să joace oina cu ceilalţi puştani ai
Mai târziu, la vârsta de opt sau nouă ani, începusem să scriu mahalalei, stă toată ziua-bună ziua aplecat peste hârţoage şi mâzgăleşte
poezii. Primul căruia i le arătasem era, fireşte, moş Oişîie. Le asculta, Dumnezeu ştie ce. Mătuţa era ceva mai tolerantă, măcar că în sinea
clătina din cap admirativ şi spunea că asemenea poezii n-a mai citit ei era convinsă că voi fi, datorită acestei patimi, un nenorocit. (M-ar
el niciodată. Şi în chip de elogiu suprem adăuga: sunt mai frumoase fi vrut doctor, inginer sau comerciant.)
decât alea din Abecedar. După ani şi ani de zile, cam prin 1920-1921, examinând filele
Acest bătrân, boem din creştet până în tălpi, care a iubit florile, scrise, portretizările făcute, ale oamenilor pe care i-am întâlnit,
păsările, câinii, poveştile, acest vagabond cu suflet curat, mi-a m-am gândit că va trebui să lucrez la acest roman: Calea Văcăreşti.
luminat, din când în când, copilăria. În timp ce scriam la alt roman (Viaţa cu haz şi fără a numitului
Pe moş Oişîie l-am descris, aşa cum mi s-a înfăţişat după Stan, carte premiată de către vechea Societate a Scriitorilor Români,
decenii, în roman. în 1929, Comisia fiind prezidată de Liviu Rebreanu) revedeam
aproape zilnic proiectul Căii Văcăreşti.
Alte personaje: mătuşa (Mime Haike) Metoda mea de lucru: indiferent de obligaţiile cotidiene (eram
Era o femeie în aparenţă blajină, dar cu un sistem nervos redactor la „Adevărul” şi „Dimineaţa”, apoi la „Lupta”) stăruiam
deficitar. Cine ştie ce atavisme operaseră asupra temperamentului seară de seară la masa de scris, continuam să fixez pe hârtie câte
ei, pentru că de câte ori îmi aduc aminte de ea, o văd în panică. o trăsătură majoră a personajelor, reveneam asupra observaţiilor
N-avusese parte această femeie, niciodată, de o zi liniştită, – ce zic? anterioare, când credeam că e cazul, şi adăugam filelor vechi altele.
– de un ceas calm. Numai când dormea – şi nici atunci, bântuită Între timp am scris şi publicat, după Viaţa cu haz şi fără a
fiind de cele mai multe ori, de vise catastrofale. Şi închipuiţi-vă că o numitului Stan, romanele Amor încuiat şi Horoscop.

53 | Imaginea Bucureştiului evreiesc în literatură şi în presă


În noiembrie 1933 a apărut Calea Văcăreşti. Dar să revenim asistat, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, la despărţirea lui Moriţ de
la personajele romanului, preocuparea mea constantă – şi aşa explic ai săi.
cum l-am scris – era să realizez o lucrare autentică, realistă, chiar Cu trei-patru ani mai târziu mi-am notat într-una din filele de
dacă stilul este pe alocuri poematic. (Nu pot trece peste faptul că am lucru (pentru Calea Văcăreşti) aceste cuvinte: unchiul Moriţ s-a dus.
scris şi publicat poeme în proză, vezi Fantoşe vopsite, scrisă între anii N-o să-l mai vedem niciodată.
1916 şi 1920 şi apărută în 1924 în editura de pe vremuri Alcalay). Erau aceste cuvinte, ca un fel de anticipare a celeilalte morţi
– definitive.
Fraţii mătuşii Mai soseau, e drept, din când în când scrisori de la el, până au
Am în minte, bine fixaţi, fraţii mătuşii. Să încep cu Paul. încetat cu totul. Bătrâna lui mamă (bunica mea Leia) rostea versul
(I-am păstrat numele şi în roman.) Era un visător incorigibil Îl unui cântec popular evreiesc inspirat în vremea aceea tocmai de
văd umblând cât era ziua de lungă cu o imensă servietă subsuoară, asemenea despărţiri: „Un fiu de hârtie”1, adică un fiu pe care îl are
căutând să plaseze marfa clientului, hanurilor din cartier. Muncă doar în fotografia trimisă de peste Ocean în primul an al statornicirii
grea, câştiguri mici. Acest Paul, mânat de o boală grea (epilepsia) şi sale pe meleagurile străine.
care pe atunci o trata empiric, iubea, la nebunie, teatrul, îndeosebi
opereta. Cât era de nevoiaş, nu scăpa nici o reprezentaţie şi îl Alte figuri
auzeam, adesea, fredonând câte o arie din spectacolele văzute. Una N-am să-l uit pe profesorul dr. Gerota (în carte Gruescu),
din vedetele Operetei de acum 60-65 de ani era Florica Florescu. De atenţia dezinteresată cu care a examinat-o pe mama, omenia lui
această mult dăruită cu har artistă Paul era îndrăgostit. adânc impresionantă; n-am să-l uit nici pe profesorul Leontescu (în
Alt frate: Rubin. (Şi lui i-am păstrat numele în carte.) carte Leonte), nici pe doctorul Strominger (în carte Stromer) care
Acest meseriaş perier era un fantezist. Cu ochii mei, întâi de s-au străduit din răsputeri să prelungească zilele bolnavei.
copil, apoi de adolescent şi în urmă de tânăr scriitor, l-am surprins Nu i-am uitat niciodată pe negustorii ambulanţi, pe aceşti „cavaleri
în variate ipostase… rătăcitori” prin toate uliţele Bucureştilor, prin toate târguşoarele ţării
Inimă bună, temperament straniu, n-a fost niciodată mulţumit cu biata lor marfă; îi vedeam înotând în sudoare sub arşiţa lui Cuptor,
cu meseria lui. Se visa… profesor de dans. Am fost de câteva tremurând de frig în luna lui Gerilă.
ori la balurile organizate de societatea „Umanitas” a chelnerilor Dar „isteţul” hanului în care am copilărit? Acest Alfred,
bucureşteni: Rubin se dovedea cel mai talentat dansator. aventurier fără noroc, neaderând la suferinţe, flămând, adesea,
A încercat să-şi realizeze visul, – dar n-a izbutit. A murit pe dar nerenunţând la zâmbet, – o figură a Căii Văcăreşti, cum figuri
front, de tifos exantematic, în primul război mondial. ale cartierului au fost şi feciorii lui Oişîie, nişte zugravi, zdrahoni
Alt frate: Moriţ. (Şi acestuia i-am păstrat numele în carte.) înalţi-înalţi şi mardeiaşi cunoscuţi, gata oricând să se încaiere cu
Moriţ era tapiţer, un adevărat artist în meserie. Visul lui: America. „adversarii” mahalalei, băutori serioşi şi berbanţi.
De altminteri, pe atunci, în 1905-1906, America era visul de aur al … Apoi lumea anonimă a ceainăriilor, a cârciumilor. Am fost
celor mai săraci dintre săracii cartierului. Circulau versiuni fantastice din adolescenţă clientul acestor localuri. Am văzut pe „depravaţii”
despre subita îmbogăţire a cutăruia şi a cutăruia. Micul prăvăliaş ceaiului sorbit economic, cu câte o bucăţică de zahăr în gură şi
care nu izbutea să facă faţă impozitelor şi şicanelor subcomisarilor săturându-se adesea cu o scrumbie, consumată în doi sau în trei,
şi perceptorilor, trăgea obloanele şi se pregătea de drum. La fel am văzut pe „fericiţii” în stare să bea o cinzeacă sau un „sfert” în
micul meseriaş, neînstare să-şi câştige o existenţă decentă, îşi părăsea
1. Papirene Kinder, cântec de Morris Rund, compozitor David Meyerowitz (1867-
atelierul, amăgindu-se cu viaţa îmbelşugată pe care o va duce peste 1943). Textul integral în idiş, engleză şi ivrit este disponibil la adresa http://www.
mări şi ţări. nizza-thobi.com/papirene_kinder.htm: „Mă uit la fotografii şi vorbesc singură/ Copii
de hârtie am pe pereţi./ Copii de hârtie – mâna mi se rupe./ Hârtie sunt acum cei
Moriţ era însurat, avea o soţie care îi pretindea mai mult lux care sunt carnea şi sângele meu./ Mă plâng, strig şi ţip în van./ Ce simt bucăţelele de
hârtie?/ Copii de hârtie am pe pereţi... (traducere după versiunea engleză). Mai multe
decât putea el să-i ofere şi un copil, o fată tot atât de pretenţioasă. Şi despre codurile fotografiei de familie în Anca Ciuciu „Papirene kinder... Umbrele celor
într-o zi, spre disperarea familiei, îndeosebi a bătrânei sale mame şi a ce au plecat”, în Andi Mihalache, Silvia Marin-Barutcieff (coord.), De la fictiv la real.
Imaginea. Imaginarul. Imagologia, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din
surorilor, a plecat în America. Părăsirea alor săi a fost dramatică. Am Iaşi, 2010, p. 747-754.

54 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


cârciumile ponosite şi ameţindu-se nu numai cu alcool, ci şi cu vrut să-i aduc, prin scrierea romanului, smeritul meu omagiu.
planuri fără a doua zi. Şi am întârziat şi la „David cel bun” unde se
2
Şi când un publicist m-a întrebat de ce am scris Calea Văcăreşti,
adunau poeţii şi visătorii altei lumi, mai drepte, mai bune. i-am răspuns, cu toată sinceritatea, cu toată convingerea: pentru că
În Calea Văcăreşti această ceainărie ocupă, pe drept cuvânt, un am vrut să eternizez, mai cu seamă, chipul mamei.
loc important în desfăşurarea acţiunii romanului. În ce priveşte mediul social al cărţii, reamintesc câteva mărturii
Inima mea s-a aplecat asupra lumii în care am trăit şi bătăile ei pe care le-am făcut cu prilejul apariţiei în 1957 a unei noi ediţii.
se uneau cu ale lor. Născut şi crescut în mijlocul acestei lumi, cunoscându-i
elanurile şi deprimările, familiarizat cu fiecare dramă consumată
De ce am scris-o? în curţile, hanurile şi casele lipsite de lumină, am ţinut s-o descriu
Figura majoră a cărţii nu este, cum s-a crezut, Ficu. în chipul cel mai autentic cu putinţă. Material uman ignorat, pe
E adevărat că Flaubert, întrebat cine e madam Bovary, a nedrept ignorat – el se cerea transfigurat şi m-am socotit chemat
răspuns: Madam Bovary sunt eu! pentru o asemenea operă de fixare pe hârtie – în timp şi în spaţiu
Ficu sunt eu, dar personajul cel mai important al cărţii este – a figurilor binecunoscute din cartierul acela al Bucureştilor de
Ester, adică mama, răpusă în floarea vârstei. Răpusă de boală, dar şi altădată. Până la Calea Văcăreşti am cochetat cu poemul în proză
de munca supraomenească pe care a făcut-o din copilărie, ani şi ani, şi cu literatura cazurilor stranii, singulare. Romanele pe care le-am
ani grei de lipsuri şi de năzuinţe neîmplinite. Acestei sfinte figuri am scris au atacat subiecte „excepţionale” şi, prin urmare (aşa cum le
văd toate azi) neputând suscita decât interesul unor preţuitori de

2.Pe str. Sf. Vineri nr. 31 (Reclama în Curierul Israelit, 1916).


extravaganţe literare. În Calea Văcăreşti, ca şi în romanele celelalte

55 | Imaginea Bucureştiului evreiesc în literatură şi în presă


pe care le-am publicat de atunci, accentul a fost pus pe autenticitate,
pe conflicte reale, pe tot ceea ce alcătuia tumultul vieţii. Rex: Bucureştii care
La apariţia cărţii, unii critici şi cronicari literari au fost
dispar - Hanul cu tei
surprinşi de existenţa acestei umanităţi în permanentă goană după
un codru de pâine, după un strop de soare, după o fărâmă de tihnă.
Ce parfum arhaic din Bucureştiul de altădată, cu boieri în
Deşi la doi paşi de ei, oamenii Căii Văcăreşti n-au intrat niciodată în
caftane de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleştele peste
sfera lor de cunoaştere. S-au publicat, atunci, zeci de recenzii, s-au
poduri de lemn, ne aminteşte frumosul nume al Hanului cu tei!
făcut conferinţe şi procese literare privitoare la acest roman. Unii
Pe locul acesta din inima Capitalei s’a răsfăţat pe vremuri un
critici şi conferenţiari au mărturisit că, prin această carte, au luat
han cu tei umbroşi, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau
pentru întâiaşi dată contact cu realităţi cu totul ignorate. Ţin să arăt
până departe, la biserica Zlătari.
aci, că eroii Căii Văcăreşti nu sunt, însă, de fel, tipuri deosebite,
Dăinuind până în vremurile noastre, Hanul cu tei3 este un
tipuri bizare, – fantastice. Ficu, Soifer, Ester, Paul, Rubin, Haike,
mo­nument desuet al unei capitale care ia aspect de New-York, în
actorul-cântăreţ de mahala, negustorul ambulant, micul meseriaş,
miniatură. Comerţul a cotropit de mult cartierul şi astfel Hanul
preşedintele societăţii filantropice, toate personajele astea trăiau în
cu tei şi-a schimbat menirea, devenind şi el un umil supus al zeului
mii de exemplare. E adevărat, în carte am ales din mulţime, eroi şi
Mercur.
eroine a căror viaţă, al căror destin rezuma viaţa şi destinul celorlalţi,
Hanul cu tei a avut vremurile lui de glorie, cari au ţinut până
a Esterelor, a Soiferilor, a Paulilor…
în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie
(Revista Cultului Mozaic, nr. 314, 15 ianuarie 1974, pp. 5, 7)
şi cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de
râu, prin magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin şi mai
frumos. Mărfuri de Lipsca, de Pa­ris, de Dresda şi de Viena stăteau
burduf în rafturile de lemn nevopsite şi aurul curgea ca un val
furtunos în buzunarele negustorimii, instalată aici.
Pentru acele vremuri, negustorii din Hanul cu tei erau o elită
închisă, unde se intra cu mare greutate. Pentru un magazin cât
de mic, în curtea hanului se plă­teau bani grei, sume ce par astăzi
fabuloase, având în vedere halul de uitare în care erau lăsate aceste
prăvălii cu dever de milioane.
Astăzi aspectul Hanului cu tei e neschimbat. Aceeaş viaţă
patriarhală de bazar turcesc, aceeaş molcomă prietenie domneşte între
negustorii, cari vând mai toţi mărfuri identice.
Mai la faţă, stau pânzarii, alături postăvarii şi marchitanii,
amestecaţi unul ici, unul colea, la întâmplare.
Dar de unde aici era un du-te vino permanent, acum e o pace,
o linişte care prevesteşte agonia.

3. Evocând o întâmplare de la 1821, David H. Paves povesteşte că „ în primele


decenii ale acestui veac locuea un Evreu, anume Simcha Şuman, negustor, în
proprietatea lui situată pe locul unde se află acum Hanul cu teiu. Pe atunci Hanul
cu teiu era format astfel: în faţă, spre uliţa Lipscani, erau patru prăvălii la rând,
apoi o curte mare şi case de locuit. Curtea era despărţită printr-un gard în două
părţi. Doue din aceste prăvălii împreună cu odăile de locuit şi o jumătate curtea
din stânga erau proprietatea lui Simcha Şuman, iar prăvăliile şi curtea din dreapta
erau proprietatea lipscanului Costia poreclit Cocoşatul. Ambii negustori, Evreul
şi Românul, erau stabiliţi atât cu prăvăliile precum şi familiile lor în sus numita
lor proprietate”. (“Amintiri despre zavera de la 1821. În Moldova şi Muntenia” în
Analele Societăţii Istorice Iuliu Barasch, Bucureşti, 1888, p. 217).

56 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Mărfurile stau ca şi înainte, expuse pe tarabe de lemn, magazine frumoase, cu lumină şi galantare „cubiste”. Noi le dăm
promiţând cumpărătorului toată tentaţia lor de lumini, de foc şi marfă aleasă, dar avem nişte chichineţe de magazine, în cari nici nu
de culori. Dar nimeni nu trece pe-acolo, nimeni nu se apleacă să vor să calce... Se schimbă vremurile!
pipăie calitatea unei ţesături, nimeni nu priveşte desenul măestrit Bătrânul negustor, decanul Ha­nului cu tei, ne părăseşte. După
al unei pânze. 48 de ore, în sfârşit, se arată o clientă. E o bătrână sărmană, care vrea
Pe scaune, în faţa dughenelor insalubre, cari altădată produceau să cumpere jumătate metru de stofă, pentru peticit o haină ce i se
aur curat, negustorii stau şi aşteaptă bând cafele (3 lei ceaşca mică) pare ei încă bună.
şi discutând politică. Din înfloritorul Han cu tei nu a mai rămas nimic. Multe
Cel mai bătrân negustor din Hanul cu tei, un moş simpatic şi prăvălii, pentru cari altădată s’ar fi dat bani grei, stau astăzi goale,
vorbăreţ, ne spunea oftând: cu jalnicele bilete de închiriat, atârnând îngălbenite pe uşă.
— Sunt zile când închid prăvălia fără să fac un ban saftea. Şi curând Hanul cu tei se va prăbuşi sub loviturile casmalelor!
Ehei! ce vremuri am apucat noi şi unde am ajuns! Altădată, seara, Povestea lui romantică a durat prea mult...
mi-era frică să mă duc cu banii acasă, atâta bănet făceam toată ziua În curând pe locul acesta, cu amintiri şi parfum vechi în nume,
în prăvălie... se va ridica un anost block-haus, la fel cu toate celelalte, răspândite
Eram înainte eu şi patru băieţi pricepuţi şi nu puteam sta un în diferitele colţuri ale oraşului. Şi suntem siguri că nimeni nu va
minut locului, atâta ne hărţuiau clientele. Azi sunt singur şi am plânge după Hanul cu tei, măcar pentru numele lui, frumos ca o
timp să mă plictisesc, de mi s’a urât şi mie! doină cu haiduci şi prinţese.
— Bine, dar cum explici d-ta decăderea Hanului cu tei? am
întrebat. (Ilustraţiunea Română, nr. 42 (An VII), miercuri 9 octombrie 1935)
— Cum să explic? Alte vremuri, alţi oameni, cu alte obiceiuri.
Noi nu le mai cunoaştem. Femeile de azi cumpără marfă proastă în

| Imaginea Bucureştiului evreiesc în literatură şi în presă


IV Istorii din Bucureştiul evreiesc.
Poveşti despre câteva
personalităţi evreieşti

Moise CILIBI spunea în glumă, o spunea cu prieteşug. Către mulţime se adresa numai

(Froim Moise Schwartz; 1812, Focşani – 1870, Bucureşti1) cu vorba Domnilor, că unde sunt mulţi, nu-i unul şi mulţimii se cuvine
cinste. Dar şi cu lumea mare vorbea tot drept făţiş, verde în faţă.3

Negustor ambulant, recunoscut ca primul scriitor popular Personalitate agreabilă, va reuşi cu umor să facă publicitate

evreu de limbă română. Este poreclit întâi Moise evreul, apoi Moise marfei sale (Marfă ruptă gata pe un sfanţ bucata, O gheată pe bani şi

Vestitul sau Vestitul din Ţara Românească şi mai târziu Moise Cilibi una de pomană4) şi un renume ca negustor ambulant de mărunţişuri

(cilibiu fiind folosit ca titlu de respect pentru inteligenţa sa). prin ţară şi apoi în Bucureşti (lângă Tribunal, pe Calea Rahovei şi

Îşi adună pildele într-o cărticică din 1858, care va fi urmată de mai târziu pe strada Carol sau strada Şelari): Era un negustor de

alte 14 broşuri, multe în câteva ediţii anuale. Cărticelele erau scoase mobile vechi pe strada Şelari, foarte hazliu şi când te prindea, spunea

in zece mii de exemplare, un adevărat record al vremii. De altfel, atâtea încât nu îţi mai venea să pleci. Toate câte le ştia el le publica în

Moise Cilibi nu ştia să citească decât evreieşte şi dicta oricui găsea broşuri, reclame. Paturile le recomanda aşa: pat pentru o persoană, un

pildele sale, pe care le şi numerota (George Călinescu îl numeşte galben, pentru două persoane doi galbeni. Unul peste altul, mai eftin5.

în Istoria literaturii române, geniu oral fără ştiinţă de carte). La Adresându-se cu umor problemelor din viaţa oamenilor simpli,

tipografie i se reciteau textele şi de multe ori adăuga pe loc altele fără deosebire de naţionalitate, devenise un adevărat erou popular

noi. Despre această pedanterie a formei mărturisea I. L. Caragiale: printre ţărani şi negustori, ajutând la nevoie mulţi nevoiaşi. Venirea

Dacă sunt ceea ce sunt, aceasta o datorez lui Cilibi Moise. lui în târguri era considerată un adevărat eveniment şi câştiga mai

Observând mirarea mea, adăugă: Cilibi Moise era prieten cu tatăl meu mult din vânzarea cărticelelor decât din marfa adusă.

şi venea adesea la el. Din când în când îmi dădea o hârtie ce purta un Din pildele lui Cilibi Moise:

număr curent (era numărul lui de control că nu e indus în eroare) şi - Două feluri de indivizi sunt fuduli pe acestă lume, un slujbaş

îmi dicta nişte cuvinte şi îmi striga: Şterge, mă prostule şi dicta din nou mic sau un prost mare.

acelaşi lucru cu alte cuvinte, în altă formă, mai concentrată. De la un - Precum molia strică haina aşa strică şi pizma pe om.

scris la altul se tot gândea, spre a găsi o formă mai potrivită. Aceasta - Dumnezeu nu se uită la mâinile pline ci la cele curate.

mi s-a întipărit în minte şi m-a făcut să înţeleg că nu se scrie cum îţi - Timpul este o scară, unul urcă, altul coboară.

trăzneşte prin cap, ci trebuie chibzuit şi muncit la scris.2 - Acel care deosebeşte om de om nu este om.

Cărţile sale erau tipărite în preajma anului nou şi date în dar, - Prietenia rudeşte oameni şi interesul îi desrudeşte.

însă dacă erau cumpărate preţul fluctua în funcţie de persoană. - Câinele ce latră nu muşcă, vrăjmaşul ce tace, teme-te de el.

El cunoştea doar pe fiecare din scoarţă în scoarţă, le ştia doar la - Cearta în public e prostie, pe câmp e hoţie şi în casă sărăcie, iar

toţi spiţa neamului. Apoi când Cilibi Moise spunea „mă prostule” o unde e linişte şi unire e mare avuţie.

1. A murit la 58 de ani din cauza tifosului. Este înmormântat în cimitirul evreiesc


Filantropia, din Bucureşti. 3. Idem, p. 8.
2. Practica şi apropourile lui Cilibi Moise. Vestitul din Ţara Românească. Adunate şi 4.Ibidem.
aranjate după materii şi precedate de biografia autorului, Editura Librăriei Universala, 5. Dr. C. D. Severeanu, „Figuri bucureştene din alte vremuri”, în Gazeta
Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1936, p. 5. Municipală, 1943.

58 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


- Femeia de la naştere şi până la moartea ei are patru perioade arăta critica, cel mai frumos spectacol montat vreodată la Teatrul
în care are trebuinţă de patru lucruri: primul period: păpuşa, Naţional Odeon din Paris. Directorul teatru­lui, marele Antoine, îşi
al doilea: oglinda, al treilea: broderiile şi al patrulea: cartea de asumase regia piesei.
rugăciuni. „Punerea în scenă este o reconstituire, poate sa­vantă, în orice caz
- Unele muieri se gândeşte cu ce să se îmbrace şi bărbaţii lor pe vie, a splendorilor din Susa. O muzică voluptoasă, scânteietoare însoţeşte
cine să desbrace. drama. Dansurile, costumele, sunt o sărbătoare pentru privire. Dar
- Sunt unele muieri aşa de vrednice: în lipsa bărbatului fac de toate aceste accesorii nu fac să uiţi poemul. [...] Domnişoara Ventura a
toate, până şi copii. personificat, cu o artă rafinată, prinţesa fină, iscusită, întreprinzătoare,
- Foametea şi boala strică amorul. crudă când a fost nece­sar, în care poporul lui Israel şi-a pus la un
- Tinereţea este uşoară ca pasărea, bătrâneţea e grea ca o piatră. moment dat întreaga speranţă şi nu a fost dezamăgit”.
- Cel mai greu lucru e adevărul, de aceea prea puţini îl poartă. În toate rolurile, interpreţi de frunte; până şi sclavele (figurante)
- Patru lucruri topesc bogăţia: lăcomia, jocurile de cărţi, resbelul – remarcau ziarele – erau artiste de mâna întâi. Piesa s-a bucurat de
şi femeile. un lung şir de re­prezentaţii (cu deosebire animată în sea­ra de Purim,
de o anumită parte a popu­laţiei pariziene) şi a constituit unul din
triumfurile Mariei Ventura. Teatrul nu precupeţise nici un sacrifi­ciu
Maria VENTURA ca să realizeze acest spectacol în cele mai bune condiţii: muzica (din
(Mărioara Ventura; 1886, Bucureşti – 1954, Paris) Borodin, Ceaikovski, Glazunov, Léon Jemin, Rimski-Korsakav) era
susţinută de celebra or­chestră Colonne (120 executanţi), iar dan­surile,
Actriţă cu o paletă largă de interpretare (tragedie, comedie, de baletul Operei din Paris.
dramă), membră a societăţii Comediei franceze (Teatrul Naţional […] A strălucit la Paris concomitent cu alţi doi compatrioţi: Eduard
francez) . Fiica Leei Vermont (sora pictorului Nicolae Vermont şi a
6
De Max şi Yonnel (fiul dr. Max Schachmann din Bucu­reşti).
astro­nomului B. V. Vermont) şi a dramaturgului Grigore Ventura. Când a apărut o lege, că societari ai „Comediei Franceze” nu pot
Debutează în 1905, la 19 ani, la Paris, sub patronajul actriţei şi fi decât cetăţeni ai ţării, i s-a propus lui Yonnel să devină francez; a
profesoarei sale de la Conservatorul din Paris, Sarah Bernhardt, refuzat să renunţe la cetăţenia română.
apoi în România, în 1910, la Teatrul Naţional, cu piesa Copila din Şi Mariei Ventura i s-a propus atunci să devină cetăţeană
flori. Obţine succese fulminante în Franţa, unde se va stabili, dar în franceză. Şi ea a refuzat categoric:
timpul primului război mondial face muncă de caritate în România. – Sunt prea bună româncă pentru a putea fi bănuită că nu sunt
Spectacolul Ester, reluat în 1912, în regia lui Antoine este un tot atât de bună franceză!
eveniment şi un succes în Franţa, rememorat de Marius Mircu : 7
În primul război mondial, Maria Ven­tura s-a înapoiat în
Sarah Bernhardt i-a încredinţat mai multe roluri, alături de ea, ţară, ca să se pună în slujba răniţilor de pe front: alături de George
toate primite excepţional de cronicarii drama­tici; iar în rolul titular Enescu a cutreierat spitalele din Moldova, atât ca să-şi dea concursul
din „Andromaque” de Racine, stârnise pur şi simplu en­tuziasm. la festivaluri dar mai ales ca să ajute (efectiv) răniţii; ajuta simplii
„Ester” (spectacolul în general şi în mod special rolul titular) a soldaţi, de preferinţă ţărani. Era numită „infirmiera eroică”, deoarece
fost un tri­umf care multă vreme n-a fost uitat. [...] În anul 1912, în nu şovăia să activeze în mijlocul bolnavilor de tifos.
preajma Purimului, la Monte Carlo mai întâi (5 ianuarie) şi ime­diat Mai târziu revine anual şi dă reprezentaţii în ţară, unde se
la Paris (8 februarie), a fost repre­zentată, cu mult succes, drama în 4 constituie chiar un teatru „Maria Ventura”8. În timpul celui de
acte „Ester, prinţesa Israelului”, de doi poeţi francezi: Andre Dumas al Doilea Război Mondial face parte din mişcarea de rezistenţă
şi Sebastien-Charles Leconte. În rolul titular: Maria Ventura. A fost, franceză (îndepărtată din teatru din cauza originilor evreieşti).

6. Societate de elită a actorilor francezi, creată în 1680. Vezi Andrei Magheru, 8. Maria Ventura, societară a Comediei Franceze, fusese chemată de autorităţile
„Comedia Franceză – un sanctuar al Thaliei”, în revista Clipa, decembrie 2009 româneşti să-şi deschidă propriul său teatru. Sala Comedia [astăzi Teatrul Odeon]
(www.revistaclipa.com). a găzduit Teatrul Maria Ventura de la deschidere (1929) până la desfiinţare (1934)
7. Marius Mircu, „Maria Ventura în rolul Ester”, în Revista Cultului Mozaic, nr. (Lucian Sinigaglia, Sala Comedia din Bucureşti. Istorie şi perspective, p. 6, pe www.
317, 1 martie 1974. istoria-artei.ro).

59 | Istorii din Bucureştiul evreiesc. Poveşti despre câteva personalităţi evreieşti


Iosif BERMAN de 1 aprilie. Şi ţin minte una foarte… La Cercul Militar, Casa Centrală

(1890, Burdujeni – 1941, Bucureşti) a Armatei, de acolo aveam obiceiul să luăm maşină până acasă sau ne
plăcea foarte mult cu trăsura, cu birja. Şi a anunţat prin ziar că o barză a

Fotoreporter al interbelicului, marchează vizual această perioadă poposit pe semaforul de la Bd. Elisabeta, colţ cu Calea Victoriei şi a făcut

şi este considerat unul dintre cei mai buni fotografi români. Va începe un montaj fotografic: o barză într-un cuib cocoţată sus pe semafor. Invita

să publice în 1912, sub numele Behrman, Bermann şi mai târziu chiar publicul să vie să vadă barza! Acolo era un surdo-mut agent de circulaţie şi

Urseanu (Berman în limba română). Influenţat la începutul carierei s-a mirat teribil agentul că atâta lume era topor acolo să vadă barza care

de fotografii de studio îşi începe adevăratele experienţe ca fotoreporter a poposit pe Calea Victoriei şi s-a supărat, căuta să decongestioneze. Asta

de război. Ataşat unui regiment în timpul Primului Război Mondial, vă povestesc ca să vă daţi seama ce om glumeţ era, da. Şi atunci unul din

Berman e surprins la Odessa de revoluţia rusă. Din păcate, clişeele sale de privitori a văzut că ăsta făcea crize de nervi şi făcea gestică că nu ştie de ce

atunci s-au pierdut. Aici o cunoaşte pe soţia sa, Raisa, şi se căsătoreşte. Se s-a aglomerat, atunci a venit cu ziarul Dimineaţa în faţa lui şi a arătat

stabileşte la Istanbul (pe atunci Constantinopol) în perioada 1920-1923, barza acolo. Atunci şi-a dat seama, a văzut şi Berman scris, îl cunoştea din

unde va lucra în calitate de corespondent-fotoreporter pentru mai multe vedere că lua de acolo întotdeauna maşină, era staţia lui (râde). Şi când a

ziare române şi străine. Între 1925 şi 1938, Berman este în principal venit i-a făcut aşa (arată obrazul). Din ziua aia am fost şi noi cunoscute că

fotograful ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, ilustrând multe din reportajele suntem familia lui Berman.

lui F. Brunea-Fox9, care i-a fost şi un prieten apropiat. Acesta relata că: Ştiu că noi veneam de foarte aproape de la Opera, unde făceam şcoală

Berman n-a fost un vulgar salahor al meseriei. Ci un profesionist de de balet.  Veneam să-l luăm pe tata seara de acolo, însoţite de mama. Toată

înţeles înalt. În mâna lui de dresor, cutia cu lentile nu era o simplă sculă copilăria mergeam să-l luăm pe tata la masă şi atunci ne duceam undeva

menită să îndeplinească o strictă funcţiune automată. Devenea un organ în împrejurimi: o dată la Carul cu Bere, o dată la Caffe Royal, altădată la

altoit pe inteligenţă diriguitoare, încă un nerv optic, încă o antenă. Aşa se alte restaurante, că seara nu mai era timp să pregătim. Noi când veneam

explică rezultatele uimitoare ale colaborării dintre om şi lucru, confundaţi aveam un consemn să nu dăm buzna la laborator: Tata, am venit! Da? E,

într-o singură armonie... În mâna lui Berman, ca la alţii vioara, aparatul mai duceţi-vă la un cinema, că eu mai am treabă. Şi ne duceam la unul

cu ochean se umaniza.10 dintre cinematografe (pe Bd. Elisabeta). Întrebam: Şi cum o să ne găseşti?

A lucrat pentru un număr impresionant de publicaţii11, pe un registru Păi, o să îmi spuie oamenii de la intrarea în cinema! Şi într-adevăr noi

diferit, de la fotografie de război, fotografie oficială, fotoreportaj, până la nu îi spuneam la ce cinema mergem că nu eram hotărâţi ce film vrem să

portretele ce însoţesc anchetele sociale ale lui Dimitrie Gusti, sau portrete vedem şi el venea şi întreba pe domnii de la control: Familia mea nu e

informale ale Casei Regale (documentează ascensiunea lui Carol al II lea şi aici? (râde). Îi răspundeau poate: Nu sunt aicea, dar încercaţi alături! Erau

copilăria regelui Mihai I). A lucrat corespondenţe pentru agenţiile de presă cinematografele unul lângă altul. Când dădea de noi ne duceam împreună

Associated Press şi Scandinavian Newspaper Press şi a avut numeroase la unul dintre restaurantele astea şi era o veselie la masă13.

colaborări cu New York Times, sau National Geographic12. Din păcate, în timpul legilor rasiale studioul şi laboratorul lui au

Fiica lui îşi aminteşte de umorul lui care transpare din fotografii, fost închise, iar aparatura, materialele şi fondul de fotografii, confiscate.

dar şi în felul în care se raporta la personajele oraşului. Berman devenise indezirabil ca fotograf evreu. La scurtă vreme s-a

Era un tip foarte spiritual. Nu mai spun de farsele pe care le făcea îmbolnăvit grav. Deşi în anul 1946 a fost instituit, în memoria sa, de

de 1 aprilie. Apăreau în ziar în Dimineaţa sau Adevărul, păcălelile lui către Sindicatul Ziariştilor, Premiul Iosif Berman pentru cel mai bun
reportaj fotografic, pozele sale au fost puţin circulate şi din ce în ce mai
9. Vezi şi „Nostalgia unei lumi pierdute. Simbolismul reportajelor despre Sighet uitate în perioada comunistă. Fotografiile cu ţăranii fericiţi nu serveau
şi Bucureşti (1929-1930, 1939) de Brunea-Fox şi ilustrate de fotograful Iosif
Berman”, în Holocaust. Studii şi cercetări, vol. III, nr. 1 (4), Curtea Veche, Bucureşti, luptei de clasă. Redescoperirea lui Berman coincide cu deschiderea
2011, p. 197-212. Muzeului Ţăranului Român şi redescoperirea colecţiei lucrate pentru
10. În „Renaşterea noastră”, apud Suplimentul publicaţiei Realitatea evreiască, nr.
314-315, mai 2009, coordonat de Geo Şerban, consacrat lui Iosif Berman (1891- Dimitrie Gusti. Urmează studii, expoziţii şi filmul documentar dedicat
1941).
11. Adevărul, Dimineaţa, Realitatea Ilustrată, România Ilustrată, Ilustraţiunea
de Alexandru Solomon, Omul cu o mie de ochi (2001).
română, Adam, L’Independence Roumaine, Cuvântul liber etc.
12. V. Domnica Macri, „Iosif Berman. Un fotograf român la National Geographic”,
în National Geographic. România, iunie 2008, p. 34-43. 13. Interviu Luiza (Lili) Berman , Bucureşti, decembrie 2008, reporter Anca Ciuciu.

60 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Clara HASKIL Enescu nu era numai o colaboratoare pe plan muzical, era acelaşi izvor

(1895, Bucureşti – 1960, Paris) care ţâşnea, acelaşi suflu... care dădea viaţă muzicii. Am avut atunci o
viziune de paradis.15

Pianistă, născută în familia Haskil-Moscuna, formată la Charlie Chaplin era printre puţinii care o făceau să râdă.

Conservatorul din Viena şi Paris. Are numeroase turnee cu cei mai Chaplin şi însuşi Charlot erau sub vraja fragilei Clara16.

renumiţi dirijori ai vremii, iar concertele sale sunt un eveniment al vieţii Prietenă a lui Charlie Chaplin, Clara Haskil... era oarecum

culturale pariziene, elveţiene şi româneşti. Personalitatea ei, dedicată vecină... şi marele actor o invita adesea la el, iar la desert ea îi cânta

studiului şi cititului, depărtarea de casă14, fragilitatea ei, datorată bolii câteva pasagii. ...Se adapta cu plăcere, ea, cea foarte timidă, la această

care o chinuia o fac să fie retrasă, dar se bucură de prietenia lui Dinu dorinţă de a cunoaşte a unui artist. ...Clara nu putea să se împiedice să

Lipatti, George Enescu sau chiar Charlie Chaplin (care este vecinul ei surâdă povestind astfel Mozart şi Beethoven acestui mare clovn, pentru

când se stabileşte în Elveţia). Personalitatea ei este încă un reper, păstrat moment cuminţit.

de înregistrările Pathé Philippe ale vremii şi prin faptul că există o stradă Chaplin avea chiar darul de a o face să râdă în hohote. Într-o

Clara Haskil în localitatea Vevey din Elveţia (unde a rezidat din 1942 seară oarecare, în mod deosebit, când ea îl văzu pe Chaplin redevenit

până în 1960). Este înmormântată în cimitirul Montparnasse (Paris). Charlot, ridicându-se brusc de la masă, repezindu-se cu farfuria

Despre prietenia cu Dinu Lipatti vorbeşte Madeleine Lipatti să golească, cu gesturi de prestidigitator, conopida în sos morney în

pentru Radio Köln, pe 5 decembrie 1965: ghiveciul unei plante verzi: „Nu aş fi vrut să jignesc pe bucătarul meu,

La Paris, în 1934... la sfârşitul unui concert dat de Clara Haskil la el nu ştie că detest conopida”. De asemeni, uneori Chaplin mergea până

prinţesa de Polignac, Lipatti o abordă pentru a-i spune entuziasmul său. la a imita pe pianişti virtuozi cu un cabotinaj exagerat, ceea ce incita

Din această întâlnire s-a născut o prietenie care va dura 16 ani. La Paris pe Clara, pianista autentică.17

se vedeau foarte des, îşi telefonau zilnic, chiar şi de mai multe ori pe zi...
Diferenţa de vârstă dintre ei nu avea nici o importanţă, similitudinea
gusturilor lor, a aspiraţiilor lor a creat o camaraderie frăţească, aproape Marcel IANCU
o complicitate... Le plăcea mult să cânte împreună la două piane, au dat (1895, Bucureşti – 1984, Ein Hod, Israel)

chiar concerte la Paris, înainte de război, în public şi în case particulare...


După sosirea noastră în Elveţia, Clara venea deseori să ne vadă, ea locuind Pictor avangardist (unul dintre fondatorii dadaismului)

de multe ori în încântătorul oraş Vevey, la marginea lacului Leman... şi arhitect modernist. Se afirmă la Paris, la Cabaret Voltaire în

Clara sosea la noi la sfârşitul dimineţii, dejunam împreună, conversaţia era mişcarea de avangardă şi reuşeşte să conecteze Bucureştiul la cele mai

animată, veselă. Lui Dinu îi plăcea să-şi tachineze prietena „Clarinette” moderne curente. Capitala este marcată de clădirile sale practice şi

(cum îi spunea mereu), reuşea să o dispună dacă era tristă sau neliniştită, de noile idei arhitecturale. Voia să plece în Palestina, iar asasinarea

de câte ori n-a certat-o el că este atât de modestă, că se îndoieşte de ea... cumnatului său în timpul pogromului legionar din Bucureşti

După fiecare concert al Clarei, Lipatti era emoţionat, profund mişcat, (ianuarie 1941) îi întăreşte decizia de a pleca din ţară. Îşi continuă

entuziast... activitatea în Israel, unde în 1953 convinge guvernul să construiască

Cea mai puternică impresie pe care am resimţit-o a fost aceea colonia pentru artişti Ein Hod. Aici există un muzeu Marcel Iancu

a unui concert de sonate dat de Clara Haskil şi George Enescu, al dadaismului.

marele compozitor şi violonist român, la Vevey. Se ştie ce admirabilă, Conferinţa lui Eugen Relgis despre Marcel Iancu ţinută

incomparabilă colaboratoare era Clara pentru iluştrii săi parteneri. Cu la Biblioteca, Muzeul şi Arhiva istorică a Templului Coral din

14. De un talent excepţional, descoperit încă de la vârsta de 7 ani, Clara Haskil


devine cunoscută în străinătate, unde studiază cu profesori renumiţi. Suferă de
dorul de acasă şi tânjeşte după afecţiunea celor dragi. Aflată sub protecţia unchiului
său la Paris, în jurul vârstei de zece ani, după ce doi ani nu îşi văzuse familia, făcea
păsări de hârtie pe care scria Bucureşti, Bucureşti, vino la Paris. Întreba mereu 15. Idem, p. 181-183.
Când mergem la Bucureşti? (după relatarea surorii ei, Lili Haskil, apud Adriana 16. Actorul declara că a întâlnit în cursul vieţii sale trei genii: „Profesorul Einstein,
Moscuna (ed.), Clara Haskil. O viaţă dăruită muzicii, Editura Muzicală a Uniunii Sir Winston Churchill şi Clara Haskil” (Idem, p. 165).
Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Bucureşti, 1992, p. 14). 17. Idem, p. 208.

61 | Istorii din Bucureştiul evreiesc. Poveşti despre câteva personalităţi evreieşti


Bucureşti în decembrie 193618 ne oferă o privire asupra impactului ***
pe care îl are asupra contemporanilor noua sa viziune: [...] Pictorul nostru e şi constructor, îşi aşterne gândul pe pânză
[...] Opera pictorului şi arhitectului Marcel Iancu poate fi – dar mo­delează şi materia, o toarnă în cofraje – şi iată că se înalţă
situată şi înţeleasă în cadrul acestor scurte consideraţiuni asupra artei casa omului, li­niară, schematică, simplă ca găoacea puiului, ca spirala
moderniste. A avut un punct de plecare: dadaismul. Trebuie să spunem de calcar a melcului, însă plină de toate cuceririle tehnice, culturale,
însă că, înainte de a porni pe această cale, a fost, între 1912 şi 1915, estetice. Astăzi, adăpost pen­tru privilegiaţii soartei, casa va cu­prinde
elevul lui Iser. Când a plecat în Elveţia era deci pregătit: căci cine îl mâine, în blocuri mari cât pira­midele faraonilor, şcoli şi muzee, cli­nici
putea iniţia mai bine ca marele Iser în tainele culorilor şi a luminii, şi amfiteatre ale oamenilor elibe­raţi, cari la rândul lor muncesc pen­tru
cine îl putea învăţa că tehnica e tot atât de indispensabilă unui artist izbăvirea tuturor semenilor.
ca şi unui fizician sau chirurg? Dar o personalitate viguroasă se desparte Marcel Iancu e o conştiinţă construc­tivă; ştie că arta e integrală şi
tot­deauna de maestrul ei, ca să se reali­zeze apoi pe sine, să-şi caute că im­pune artistului truda de a crea. Arta, chiar acea cubistă, nu poate
expresia ei personală. Astfel, Marcel Iancu a ajuns împreună cu poetul fi conside­rată ca o plăcută trecere de vreme pen­tru diletanţi, nici ca o
Tristan Tzara animatorul mişcării dadaiste, în plin război european. sperietoare pen­tru paraziţii tradiţiei. Cubismul (poate că mâine se va
Desena, grava, însoţind neobosit cuvântul colaboratori­lor de imaginile numi altfel), este o ex­presie a năzuinţei de universalizare a artei care,
şi compoziţiile sale. „Insurecţia dela Zurich”, proclamată la celebrul în fond, trebue să fie umană, accesibilă tuturora – dar nu în forme
„Cabaret Voltaire”, n-a fost pentru Marcel Iancu un capriciu ju­venil, ci vulgare. În slujba acestei arte stăruie să lucreze pictorul şi arhitectul
un semnal de luptă continuată prin diverse capitale europene, paralel Marcel Iancu – a artei care în vechime avea un rost divin şi începe să
cu studiul arhitecturii şi practica te­nace a picturii. Când a revenit în coboare azi de pe înălţimile unde a fost izolată, spre văile unde freamătă
ţară, prin 1923, avea un nume, un stindard – şi totodată o pregătire viaţa miriadară a indivizilor liberi şi a popoarelor solidare sub semnul
ideologică care l-a pus în mod firesc în fruntea ini­ţiativelor de artă păcii, al binelui şi frumosului.
nouă. Căci Marcel Iancu n-a rămas la o formulă: dadais­mul, punct de
plecare, a fost absorbit, amplificat, prelungit de un mare bule­vard sonor
şi policrom, cu blocurile sale de piatră şi marmoră, de ciment şi sticlă, Isac PELTZ
de metal şi reclame luminoase. Dadaistul a devenit cubist, pictorul a (1899, Bucureşti – 1980, Bucureşti)
devenit şi arhitect, adăugând la penel şi planşă, articolul, manifestul,
foaia volantă a propagandei entuziaste. Re­vista „Contemporanul” Scriitor al Căii Văcăreşti. Se identifică cu destinul şi
a stăruit vreo zece ani în Bucureşti (1923-1932) gra­ţie energiei lui personajele acestei lumi (primind de multe ori scrisori cu adresa...
Marcel Iancu, care 1-a avut alături pe Ion Vinea, ca să nu pomenesc aci I. Peltz, Calea Văcăreşti), tranformând o dramă personală în
decât un nume. Alţii, mai competenţi vor arăta mai târziu că Mar­cel roman, ca o formă de exorcizare a suferinţei. Subiectul e prezentat
Iancu a pregătit, fără să-şi pună ochelari doctorali, o întreagă pleiadă de într-un moment istoric oportun, suscită interes, dar are în plus
artişti tineri care lucrează cu succes în pictură, sculptură şi arhitectură. valoarea de reconstituire sentimentală a unui loc iubit. Peltz are
Re­pet, nu vreau să înşir nume – dar lista lor e impresionantă. Şi cutez o intensă activitate publicistică, conferinţe şi publică numeroase
să spun că dacă Bucureştii au căpătat altă faţă decât acea a unui mare cărţi ale căror personaje se inspiră din mahalaua evreiască.
sat oriental, dacă urbanismul a început să devină şi aci o realitate, O interesantă evocare face în 1979 regretatul reporter
aceasta se datoreşte în bună parte lui Marcel Iancu, arhitectul care Marius Mircu (1909-2008) asupra traseului sentimental şi a
a înălţat printre faţadele roase de lepra ornamentului inutil, primele adreselor care l-au însoţit pe scriitor de-a lungul vieţii sale în
clădiri cubiste, ce se disting şi azi prin arta lor esenţială, originală, de Bucureşti.
cuburile şi blocurile ieşite cu miile, ca din pă­mânt, în iureşul uriaşei [...] Nu întâmplător l-am căutat pe I. Peltz la sinagogă, la o
transformări a Capitalei. anumită sinagogă. E una la câţiva paşi de Calea Văcăreşti (nici nu
se putea altfel), pe strada Mămulari (în trecut avea intrarea prin
18. Publicat în Templul Coral din Bucureşti. Buletinul Bibliotecii, Muzeului şi Arhivei Fundătura Sti­clari), strivită între cele două temple im­pozante: unul
istorice, nr. 2, Editura Prietenii Bibliotecii, Muzeului şi Arhivei istorice, Strada Sf.
Vineri 13, Bucureşti, 1936.

62 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


alături (Fraterna19) altul peste drum (Unirea Sfântă20 — actualul ani locuia pe Calea Văcăreşti, aproape de strada Nerva Traian, în
mu­zeu evreiesc) într-un cartier cu multe si­nagogi arătoase. plin cartier Dudeşti. Când i-a murit mama, locuia în strada Traian
Sinagoga Avram Berl Zissu 21
(fondată în 1865, eu doi ani numărul 19 (ală­turi de locuinţa sa din ultimii ani, numă­rul 21):
înainte de Templul Coral) este, se spune, cea mai veche sina­gogă — Aici, la etajul casei din fundul curţii— mi-a arătat
ortodoxă din Bucureşti (se are în vedere clădirea, pentru că sinagogi scriitorul — s-a consumat întreaga dramă din romanul Calea Văcă­
au fost şi mai înainte). reşti!
În fiecare dimineaţă de sâmbătă – de aproape şaptezeci de Am urcat numai eu scările, I. Peltz a refuzat să mă însoţească,
ani – şi la fiecare sărbătoare îl găseşti acolo, în primul şir de bănci, singurul loc unde nu m-a însoţit.
cu tales şi sidur [şalul şi cartea de rugăciune], pe I. Peltz. Vine în — Nu suport. Acolo am văzut murindu-mi mama!
mod regulat de când, la unspre­zece ani, a început să spună Kadiş Pe urmă, timp de cîteva luni a locuit în Hanul de pe strada
[rugăciunea pentru morţi] după mama sa şi n-a lipsit decât când a Nerva Traian 99; în Campoduci numărul 15.
fost prea serios bolnav ori a avut, cum spu­ne, un cunoscut „accident — Nici aici n-am stat mult: tata s-a recăsătorit, iar eu am fost
biografic”. Altădată sinagoga era plină, arhiplină, ceea ce nu mai e trimis înapoi în strada Traian 19, la unchiul meu. Atunci, ca să
cazul în anii din urmă; dar I. Peltz vine mai departe şi îşi pro­pune mai uit de necazuri şi de greutăţi, am debutat în gazetărie: corec­tor
să vină încă multă vreme. la revista politică Îndrumarea, pe care apoi am şi redactat-o.
- ...Câtă vreme va rezista... sinagoga! Când a intrat ca funcţionar la inginerul Porn, s-a mutat,
[…] I. Peltz este strâns legat de fostul car­tier evreiesc — Calea singur, la începutul stră­zii Bravilor. Când s-a însurat, în 1921, a
Văcăreşti, acolo şi-a trăit viaţa. Despre el nu se poate spune că-i un locuit în strada Bravilor 21, unde a scris Fantoşe vopsite şi Viaţa cu
om umblat. Este unul din puţinii scriitori care se poate lăuda că n-a haz şi fără a numitului Stan; şi tot acolo i s-a născut prima fată,
tre­cut decât o singură dată graniţa: în 1930, la Viena, împreună Tia (pictoriţa). După care a avut iluzia că poate avansa mai spre
cu soţia, vreme de două săptămâni. Din ghetou nimerise în plină centru: s-a mutat iar în strada Traian, dar spre sfârşitul ei, aproape
civilizaţie. Prea a fost fascinat: muzica – opera mai ales – muzeele. de Foişo­rul de foc. Ca să scape de obsesia carti­erului evreiesc, a
Îl scosese brutal din lumea lui. L-a încântat, dar n-a suportat. De- îndrăznit apoi mai de­parte, pe bulevardul Pake.
atunci nu şi-a mai părăsit atmosfera de-acasă, să n-o piardă, să nu-l — Acolo l-am găzduit o vreme pe Panait Istrati.
piardă. E drept, în urmă cu câţiva ani a ţinut nespus să viziteze Era prea mult, centrul nu i-a priit, se simţea ca peştele pe
Ţara Sfântă, şi nu numai pentru ca să i se înmâneze premiul „Iacob uscat; s-a retras nu departe, pe strada Mecet.
Groper”; dar medicii l-au oprit categoric. — Aici mi s-a născut a doua fată, Lea (profesoara).
Desigur, a călătorit prin ţară (dar, Doamne fereşte, nu de A revenit în cele din urmă în cartierul său, la epopeea care îl
dragul de a călă­tori, ci doar ca să ţină conferinţe!). A călătorit mult. aştepta. În strada Jigniţei numărul 16, în curtea teatrului Jigniţa, la
Foarte mult. Dar cele mai de seamă călătorii le-a făcut în jurul etaj (cu balconul spre scenă), a definitivat prima parte din romanul
propriei persoane (căci despre asta e vorba în lucrările sale) şi în Calea Văcăreşti. În Calea Văcăreşti colţ cu Apele Minerale a scris
jurul carti­erului său, a poposit în toate ungherele cartierului. Foc în Hanul cu Tei. Câţiva ani a locuit pe strada Aurora colţ cu
În anul 1971, când am lucrat la evocarea vieţii sale (din care Calea Văcăreşti. În 1935 şi-a cum­părat casa din strada Traian 2122,
o parte a apărut în numărul 249 al Revistei Cultului Mozaic), am
refăcut, împreună cu scriitorul, tra­seul pe care I. Peltz l-a efectuat 22. Casă cumpărată în rate, la 21 de ani. Despre atmosfera casei şi a cartierului
o viaţă întreagă, locuinţele pe care le-a ocupat succesiv. Am avut ce vorbeşte, în ultimul său interviu, fiica sa, Tia: Trebuie să stiţi că, în ciuda regulei
care însemna respectarea orei de masă, la noi găseau câte ceva de mâncat toţi copiii
umbla! cartierului. Şi toţi câinii şi toate pisicile străzii. În schimb, “golanii” tatei – nu!
S-a născut în strada Sfinţilor. La un an a locuit pe strada “Golanii” însemnând tot soiul de puşlamale, de beţivani, de oameni fără căpătai, care,
ştiindu-l pe tata scriitor de succes, gazetar care semna în mai toate marile ziare ale
Udricani. Pe urmă în strada Zaverei (prin strada Labirint). La zece Capitalei, se ţineau de el şi-l jecmăneau de bani. Pe aştia, mama nu-i primea nici în
casă, nici la masă... Îi gonea ca pe nişte muşte... Tata avea un suflet ne-mai-po-me-nit!
Nu voia să supere pe nimeni. Ţin minte, erau două frizerii pe strada Traian. Şi tata
19. Din strada Mămulari nr. 10; construit în 1887. se bărbierea o zi la unul, o zi la ălălalt... Îl pândeau din uşă patronii... Nu cumva să
20. Din strada Mămulari nr. 3; construit în 1848-1950, reconstruit în 1910. încurce zilele... (Silvia Kerim, „Ultimul interviu. Adio Tia Peltz”, în Formula AS, nr.
21. Din strada Mămulari nr. 8; după alte surse fondată la 1870 (v. Atlas Ghid). 353, 15 martie 1999, p. 8). 

63 | Istorii din Bucureştiul evreiesc. Poveşti despre câteva personalităţi evreieşti


ultimul domiciliu: aici a scris cele mai multe din cărţile sale, aici N. STROE
continuă şi azi să scrie. (Nacht Stroe, 1905, Răcăciuni – 1990, Tel Aviv)
Dar cu aceasta peregrinările sale prin Bucureşti nu s-au sfârşit:
în 1942 regi­mul fascist l-a evacuat şi s-a mutat pe Calea Văcăreşti, Actor de revistă şi regizor. A făcut parte din celebrul cuplu
aproape de uzinele Lemaître. Nevoit să iasă din cartierul evre­iesc, s-a Stroe şi Vasilache24 care a jucat în spectacolele de revistă ale companiei
adăpostit o vreme tocmai pe şo­seaua Bonaparte, unde a fost bombardat. Stroe Vasilache la Teatrul Majestic, la Compania Cărăbuş a lui
A revenit în Calea Văcăreşti colţ cu Apele Minerale, unde a scris Constantin Tănase, la Teatrul Atlantic etc. Cei doi au jucat împreună
Horoscop şi Amor încuiat. Şi încă nu s-au terminat atunci rătăcirile, şi în primul film muzical românesc, Big Bang (1935), care reda
de vreme ce de trei ori i s-a devastat avutul (cărţile, manuscri­sele), iar povestea unor şomeri optimişti care câştigă la loto (în fapt o reclamă
scriitorul a fost izolat – ironie a soartei! – la închisoarea... Văcăreşti. pentru Loteria de stat). Printre şlagărele scrise şi compuse de N. Stroe
Ca un meteor a apărut în viaţa lite­rară Calea Văcăreşti, dar n-a amintim „Trurli Trurli”, „Du-mă acasă, măi tramvai”, „Morăriţa”,
avut aceeaşi soartă, efemeră, dimpotrivă; romanul s-a impus, a prins „Ninge, ninge” sau „Dragoste, poveste veche”.
rădăcini, e tot atât de viu azi, după o jumătate de secol. Numele şi notoritatea sa se leagă în special de emisiunea „Ora
Scris definitiv în 1928, după ce pagini răzleţe au apărut în veselă” care se transmitea la Radio Bucureşti în fiecare duminică de la
reviste (de pildă Şantier), iar primele capitole au fost pu­blicate, spre ora 14.30. Prima emisie a avut loc la 9 ianuarie 1929. Iată ce povestea
verificarea autorului, în re­vista Viaţa Românească, abia în 1933 a Stroe despre aceste începuturi în memoriile sale:
prezentat întreg manuscrisul la editura Cultura naţională. Secretarul Văzând deja din primele emisiuni că succesul noastru la radio este
editurii, scriitorul Isaiia Răcăciuni, entuziasmat, n-a mai aşteptat să în plină creştere, într-o zi, pe holul spre cabinele noastre la Alhambra din
se înapoieze din con­cediu directorul, profesorul Al. Rosetti: a plecat Sărindari, ne vine ideea ca viitorul scheci la radio să fie frumos legat, să
la el, la Câmpulung-Muscel, lo­cul său de baştină. I-a citit cîteva creăm o melodie care să se repede de-a lungul emisiunii. Cum pe sală era
pagini. Impresionat, profesorul a acceptat să asculte, în câteva şedinţe, un pian pentru repetiţii, Vasilache deschide capacul şi o inspiraţie fericită
întregul ma­nuscris. Cartea a apărut în acelaşi an. îl duce la refrenul Alo! Alo! Aici e Radio Stroe şi Vasilache... lache...
Nu sunt rare evenimentele în literatura română. Acesta a lache... lache. Acest refren s-a repetat în emisiune de vreo 4-5 ori. Ceea
fost unul. A fost ca o izbucnire: zeci, sute de recenzii, confe­rinţe, ce nu voi uita niciodată este că la sfârşitul emisiunii, ieşind pe stradă, în
simpozioane, procese literare, dez­bateri pasionante în cafenelele literare faţa clădirii vechi a radioului, am văzut mai multe capete vesele ieşite pe
şi în ceainăriile evreieşti, prelegeri la Uni­versitate. Toate publicaţiile, la ferestre şi la balcoane, cântând melodia cea nouă şi strigând după noi:
toţi croni­carii literari – de la E. Lovinescu la G. Călinescu, de la N. D. Lache... lache.. lache! Acesta a fost botezul nostru. Proclamarea duetului
Cocea la Perpessicius, de la Tudor Vianu la Pompiliu Constantinescu Stroe şi Vasilache. Când am ajuns pe strada Gen. Berthlot şi din tramvaie
– i-au consacrat cronici superlative. Calea Văcăreşti (romanul, dar şi lumea ne striga: Stroe şi Vasilache... lache... lache!25 Vasilache a spus foarte
cartierul) a devenit o modă, ghetoul bucureştean ieşise din matca lui. emoţionat: Stroe! Am pocnit-o!... În fond acesta a fost secretul succesului
Trebuia să fi văzut atunci ce pelerinaj pe Calea Văcăreşti! La câţiva nostru. Veşnica preocupare, dătătoare de inspiraţii, de idei ingenioase, de
paşi de cen­tru, trei sferturi din populaţia Capitalei nu-i cunoscuse melodii şi de spectacole. Prietenia noastră a rămas de pomină...26
existenţa! Îmi amintesc de un impresar care organiza săptămânal În faţa legilor rasiale care-l obligă pe Stroe să nu mai joace în
excursii în Bucureşti, de vineri după-amiază până duminică seara, teatre româneşti, Vasilache decide să îşi susţină prietenul. Într-o
cu plecări din Suceava, din Iaşi, din Cluj, din Ti­mişoara, 50 la sută atmosferă de solidaritate colegii din fostele teatre, publicul evreiesc
reducere pe căile fe­rate, pentru grupuri de câte o sută de persoane. Pe şi publicul românesc vine la reprezentanţiile de la teatrul Baraşeum
vagonul respectiv, o inscripţie mare: „Calea Văcăreşti”, cu caractere care trebuia să se compună din actori de la teatre diferite, cu registre
la­tine şi cu caractere ebraice... I. Peltz in­trase deja în legendă...23

24. Vasile Vasilache (1907-1944).


25. După decesul lui Vasile Vasilache, N. Stroe a continuat solo transmiterea în
direct a popularei emisiuni „Ora veselă”, care începea cu refrenul: Alo, alo, aici e
23. Marius Mircu, „Întâlnirile mele cu I. Peltz”, în Revista Cultului Mozaic, nr. 431, Stroe/ Şi roagă să-i daţi voie/ O clipă să vă-nveselească/ Să glumească,/ Iar cu Voi”...
15 februarie 1979. 26. N. Stroe, 77 de ani în 200 de pagini, Typo-Studio, Tel Aviv, 1983, pp. 32-33.

64 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


diverse şi care dincolo de toate provocările reuşeşte să facă lumea să interbelică în redacţia ziarului Facla (între 1934-1937; director
cânte, să viseze sau să râdă . Veneau constant la spectacole: Vasile
27
I. Vinea). A publicat lucrări fantastice originale (Omul şi umbra lui,
Vasilache, Constantin Tănase, Lily şi N. Carandino, Mihai Ralea, 1946) şi a tradus numeroase lucrări printre care cele zece volume ale
Pamfil Şeicaru, Soare Z. Soare, N. Vlădoianu şi Bâzu Cantacuzino, romanul Jean Cristophe de Romain Rolland.
eroul aviator etc. La premiera cu „Corabia lui Stroe”, Vasilache i-a Era vestit pentru calambururile sale (i se spunea şi Oscar Calambur)
strigat din sală „Sunt alături de tine Stroiţă!”. Tănase îi dă pe ascuns o şi conversaţia sclipitoare, cântărind cu atenţie sunetele care intră în
serie de spectacole de regizat la teatrul Cărăbuş şi îl susţine financiar. compoziţia cuvintelor sau iluminat de o intuiţie a momentului.30 Despre
La premiera comediei muzicale „Firfirică”, Stroe joacă din culise Noica spunea: El nu e ca noi. E Noi – ca. Iar când a apărut Spaţiul mioritic
şi este recunoscut de public: „Eu ascuns în cabina regizorului de al lui Blaga, Lemnaru a protestat: Nu se poate! E greşit! Corect este Spaţiul
culise – spune Stroe – eram conştiinţa lui şi-i răspundeam la microfon mior-Iţic! Pentru că vine de la Mioriţa, nu-i aşa?31
când mă întreba Firfirică: Crezi că o să fie bine, soro? Eu – Sigur, nu fi Despre gazetăria de altădată, lucrurile mai puţin sclipitoare şi boema
trist Firfirică! Tu nu ştii cântecul Roata morii se-nvârteşte ţac, ţac, ţac? redacţiei de la Facla aflăm din reportajul Un post de câine, publicat după
Spectatorii în sală mi-au recunoscut vocea şi au început să aplaude. război (după un extras, cca 1943):
Imediat un inspector de la Minister a urcat pe scenă să afle cine a Lucram în 1936 la un mare hebdomadar, care aducea directorului său
vorbit, dar eu fugisem pe uşa din spate” . 28
venituri considerabile. Redacţia însă, ca de obicei pe vremea aceea, rămânea
Stroe şi Vasilache rămân un reper al prieteniei adevărate, care neplătită cu lunile.
trece dincolo de război şi de moartea timpurie a lui Vasilache, în Trudeam zile şi nopţi şi apoi, la răstimpuri rare, primeam, ca cerşetorii,
timpul bombardamentului asupra Bucureştilor din 4 aprilie 1944. câţiva poli.
După emigrarea în Israel (1977), îşi continuă cariera în teatrul de Într-o seară mi-am luat inima în dinţi, după ce am încercat să fac
revistă, dar nostalgiile rămân acasă, la Bucureşti: răsmeriţă în redacţie şi m-am dus în parcul Bonaparte unde locuia patronul
De multe ori mă întreabă pe stradă câte un amic: „Spune Domnu nostru. [...] Cu o îndrăzneală pe care numai foamea o poate da sclavului
Stroe, nu-ţi e dor să mai vezi Bucureştiul? M-aş duce dar sunt bolnav. Ce ai? asuprit, am strigat şi am bătut cu pumnul în masă. Omul s-a temut să
Gâtul! Ce e cu gâtul? Nu pot să întorc gâtul să mă întorc înapoi, că rămân nu audă vecinii care-l priveau cu consideraţie şi m-a luat foarte domol şi
strâmb…” […] La Bucureşti, de exemplu, clipele romantice erau plasate împăciuitor. [...]
în Cişmigiu. Chiar şi cântecul lui Ion Vasilescu spunea: Te aştept diseară-n În curte am văzut cei trei câini enormi ai stăpânului. Jupâneasa îi
Cişmigiu… Ţi-aduci aminte cum te plimbai cu barca cu aleasa inimii şi hrănea. M-am apropiat de ea şi mi-a spus cât şi ce mâncau dihăniile acelea
treceai pe sub podul de peste lac… Iar lanurile de flori împrejur îţi îmbătau într-o zi.
ochii şi nările… Comedia „Contele de Cişmigiu”, Bing şi Bang din film, Ajuns la redacţie, am trântit banii pe masă şi după ce i-am împărţit
începeau pe o bancă din Cişmigiu… Mai ţii minte? Şi mai ţii minte Piaţa s-a făcut tăcere şi le-am spus:
Matache? Unde domnea abundenţa? Mirosea a peşte proaspăt, hălci de carne - Ascultaţi-mă! Ştiţi voi ce mănîncă dulăii directorului? Patru pâini pe
de vacă, patricieni la grătar, zarzavaturi de tot felul, murături la butoi, zi, fiecare bea câte doi litri de lapte, înghite câte un kilogram de carne şi zece
usturoi şi flori, tot felul de flori… Azi ce-o mai fi în Piaţa Matache?
29
bucăţi de zahăr!
Bogdan Amaru ne privi cu o infinită tristeţe şi murmură pentru sine:
- Eu îmi dau demisia de la revistă şi mă duc la director să-l rog să îmi
Oscar LEMNARU dea un post de câine!
(Oscar Holzman;1907, Bucureşti -1968, Bucureşti)

Scriitor şi ziarist, a colaborat la diverse ziare şi reviste cu


articole privind mişcarea culturală a vremii. A lucrat în perioada

27. Vezi filmul Şi s-au dus ca vântul, regia Radu Gabrea, 2010. 30. Al. Rosetti, Note din Grecia. Diverse. Cartea albă, Biblioteca pentru toţi,
28. N. Stroe, 77 de ani în 200 de pagini, op. cit., p. 68. Bucureşti, 1970.
29. Idem, p. 183. 31. Vlaicu Bârna, Între Capşa şi Corso, Albatros, Bucureşti, 2005, p. 47.

65 | Istorii din Bucureştiul evreiesc. Poveşti despre câteva personalităţi evreieşti


Mihail SEBASTIAN va repune în valoare. Relaţia sa controversată cu Nae Ionescu este

(Iosif Hechter, pseudonim Victor Mincu, 1907 Brăila – 1945 readusă recent în discuţie de studiul Martei Petreu Diavolul şi ucenicul

Bucureşti) său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Polirom, 2009).


Dar tinereţea lui Sebastian este marcată de iubirea pentru

Jurnalist, romancier şi dramaturg. Face studii de drept şi actriţa Leny Caler, ale cărei memorii ne aduc o imagine nouă33:

filozofie la Bucureşti şi este descoperit ca jurnalist de Nae Ionescu, Ne-am văzut, după prima noastră întâlnire, foarte des, mereu.

care-l aduce la revista Cuvântul. Debutează literar din 1932, dar ceea ce Eram amândoi cam de aceeaşi vârstă şi ne-am legat cu o tandră

îl face cunoscut este scandalul din jurul prefeţei scrise de Nae Ionescu prietenie, în care intra, în mare măsură, admiraţie şi apreciere reciprocă.

pentru romanul De două mii de ani (1934). Moartea sa timpurie, în Eu îi citeam cu fervoare articolele, nuvelele, romanele, tot ce scria, eram

plină ascensiune literară şi forţă creatoare îl pune pentru o perioadă îndrăgostită de scrisul lui, iar el venea la toate piesele în care jucam.

într-un con de umbră, dar reeditarea jurnalului său, în 199532, îl Cum scria şi cronică dramatică, vedea toate spectacolele bucureştene,
iar când ne întâlneam – ceea ce se întâmpla aproape zilnic – comentam
cu pasiune activitatea noastră, ne lăudam, dar ne şi criticam pe toate
32. Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944, Text îngrijit de Gabriela Omat. Prefaţă şi
tonurile. De multe ori seara se termina printr-o violentă ceartă în
note de Leon Volovici, Humanitas, Bucureşti, 1995.
care juram că n-o să ne mai vedem niciodată! Dar, seara următoare
mă aştepta la ieşirea din teatru şi ne împăcam, bineînţeles, până la
viitoarea controversă.
Sebastian vorbea cu aprindere despre teatru, era, de altfel,
subiectul nostru preferat, pe care eu, ca orice actor, îl puteam discuta ore
întregi. Dar tonul, modul în care Mihai vorbea despre teatru, mă irita,
mă scotea din sărite şi prilejuia una din frecventele noastre certuri.
Eu îmi adoram meseria, trăiam pentru şi prin teatru, iar Sebastian
avea un mod batjocoritor, ironic, de a vorbi despre genul teatral, despre
literatura dramatică, numind teatrul un „gen minor al artei”.
Într-o seară – cât de bine îmi amintesc de acea seară! – ne-am
întâlnit, ca de obicei, după spectacol, la bodega „Mircea”, bodegă
frecventată mai ales de actori, pentru că era una dintre puţinele
deschise până noaptea târziu. În acea seară, remarcile lui, ironia uşor
dispreţuitoare cu care vorbea despre piese, despre teatru, m-au înfuriat
mai mult decât oricând şi, neputându-mă stăpâni, l-am provocat:
- Dacă este chiar atât de simplu să scrii piese, dacă a scrie teatru
este, după părerea ta, treaba cea mai uşoară, apucă-te şi scrie şi tu una,
să vedem dacă reuşeşti, dacă eşti în stare!
La care mi-a răspuns prompt:
- Pariezi cu mine că, în mai puţin de o lună, îţi aduc o piesă? O
piesă în trei acte gata?
- Să te văd – i-am răspuns. Dar nu cred!
- Pariezi cu mine?
- Sigur că pariez.
Ne-am despărţit. Eu, mulţumită şi convinsă că Sebastian va

33. Leny Caler, Artistul și oglinda, repertoriu, roluri și parteneri de neuitat, op. cit.,
p. 95-98.

66 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


pierde pariul. El, zâmbind ironic – cât mă înfuria acest zâmbet al lui! buzunar. Aurel Baranga, Puiu Perahim şi Zanft se plimbau nemâncaţi
– mi-a repetat la plecare: “Într-o lună îţi aduc piesa!” pe Calea Victoriei, pe o vreme de iarnă şi crivăţ, îmbrăcaţi ca vai de
O bucată de vreme n-am mai auzit nimic despre el. Preocupată lume. Perahim purta în picioare nişte gondole luate de la un unchi al
cum eram cu teatrul, cu repetiţiile, cu viaţa mea plină, bogată, de- lui cu dare de mână. Baranga avea nişte pantaloni de dril şi haină
atunci, am şi uitat de pariul făcut cu Sebastian. De altfel, luasem toată de lustrin. Erau amândoi cunoscuţi. Cel din urmă scrisese şi tipărise,
povestea cu piesa, cu pariul, drept o glumă copilărească. După o lună de iar cel de al doilea făcuse o expoziţie elogiată de presa de specialitate.
zile, mă cheamă Mihai la telefon şi-mi spune: „Ai pierdut pariul! Piesa Oamenii însă nu aveau ce mânca.
mea este gata, când vin să ţi-o citesc?” Pe la zece seara Zanft clipeşte şiret şi le spune:
Continuam să cred că glumeşte, că vrea să mă necăjească. Mă - Voi nici nu ştiţi, mă, am la mine cinci mii de lei!
întrebam cum putea cineva, care n-a scris niciodată piese de teatru, Cifra era astronomică, înspăimântătoare. Au alergat într-un
să scrie într-o lună o piesă?! A doua zi, însă, spre uimirea mea, îl văd suflet tustrei la Restaurantul Modern. Cânta mi se pare Grigoraş
venind cu manuscrisul la subsuoară. Eu tot credeam într-o farsă. Mihai Dinicu, era lume multă, veselie, petrecere în toată regula. Luminile
a pus manuscrisul pe masă, privindu-mă cu un uşor zâmbet şi a început candelabrelor se răsfrângeau în oglinzile de pe pereţi, ca spade
să citească. Lectura piesei m-a entuziasmat, m-a cucerit, începând chiar incandescente.
de la titlu: Jocul de-a vacanţa. Era în titlul acesta şi fericire şi nostalgie. S-au aşezat în jurul unei mese, au chemat chelnerul şi a început
Desigur, piesa nu avea o perfectă construcţie dramatică, ultimul act mi să comande mâncăruri scumpe şi băuturi fine, aşa în neştire; soseau
se părea atunci că nu e încă realizat, dar piesa era scrisă cu o delicată farfurii cu icre negre, castroane şi raci, bucăţi de morun şi nisetru la
sensibilitate, personajele desenate cu precizie, ideea nouă şi fermecătoare, grătar, ciuperci, sardele, fripturi cu garnituri imense, porţii enorme
iar dialogul plin de poezie şi umor era încântător. Sebastian dovedea de de iepure cu măsline, prăjituri, îngheţate, cafele, sticle de vin cu
la început că are un real, autentic talent de autor dramatic, pe care l-a nemiluita la baterie…
dăruit din plin în piesele pe care le-a scris mai târziu. Pe la patru dimineaţa însă Zanft face în timpul discuţiei o
paranteză:
- Ştiţi? n-am nici un ban!
Jules PERAHIM O lovitură de trăznet nu i-ar fi încremenit mai tare. Ţalul a
(1914, Bucureşti – 2008, Paris) observat consternarea, s-a apropiat de masă şi le-a făcut socoteala. Mii
de lei! Au lăsat actele acolo şi au plătit datoria spărgând o puşculiţă în
Pictor, grafician, scenograf. Are prima expoziţie la numai 18 care două trei luni au adunat banii.
ani, făcând parte activ din grupul de avangardă. Publică frecvent Mai ştiu de la Perahim că fiind invitat la nunta lui Saşa Pană şi
desene în presa scrisă. Antifascismul său şi discriminările rasiale l-a neavând pe el decât un sacou şi nişte pantaloni rupţi, la zece seara, într-
făcut în anii războiului să se refugieze în Uniunea Sovietică. Reîntors un colţ retras al Cişmigiului i-a schimbat cu pantalonii lui Alexandru
în ţară lucrează mai mult ilustraţii de carte şi abia după plecarea în Zoteanu, un prieten al său. S-au dezbrăcat şi s-au îmbrăcat fiecare cu
Franţa din 1969, „îşi regăseşte penelul” cu adevărat.
34
pantalonii celuilalt şi aşa s-a dus Perahim la nunta lui Saşa Pană35.
Legat de perioada boemă a anilor 1930, Oscar Lemnaru ***
povesteşte cum: O serie întreagă de povestiri despre Victor Bauner, Tristan Tzara,
Zanft, Baranga şi Puiu Perahim (ilustratorul reportajul de Iosif Iser, Nicolae Cajal și alte mari personalități sunt sau vor fi
faţă…) formau o altă clică. Erau ca nişte copii ai nimănui. Prin 1933 subiectele unor volume dedicate.
au intrat în inchisoare, numai două săptămâni, din pricină că scoteau
nu ştiu ce fel de revistă… Anca CIUCIU
Dar povestea pe care vreau s-o spun e alta. S-a petrecut pare-
mi-se prin 1934. Umblau de mai multe zile fără nici un ban prin

34. Ion Pop, „Amintirea lui Jules Perahim”, în Observator Cultural, nr. 156, 13-19 35. Boema bucureşteană. Reportaj de Oscar Lemnaru, Extras de presă, datat după
martie 2008 (www.romaniaculturala.ro). desenele lui Perahim, 1943

67 | Istorii din Bucureştiul evreiesc. Poveşti despre câteva personalităţi evreieşti


Cimitire Evreieşti

Deşi cea mai veche piatră din cimitirele evreieşti bucureştene a cimitirelor din centrul oraşului şi apoi desfiinţat oficial în 1913.
este din 1750 (aflată initial în cimitirul din strada Sevastopol, din care Ultimele oseminte au fost mutate în 1941. Cimitirele ulterioare au
au fost salvate doar câteva monumente, mutate în cimitirul din Şos. fost cel ashkenaz de la Filantropia (deschis la 20 iulie 1865, astăzi
Giurgiului), avem dovezi care atestă existenţa unor cimitire evreieşti închis şi el; capela a fost construită de arhitectul Leonida Negrescu/
mai vechi, pe locul unde se află astăzi Grădina Cişmigiu, sau unde Schwartz, în 1908 şi reparată după cutremurele din 1940 şi 1977),
a fost satul Budeşti, azi dispărut. Cimitirul din strada Sevastopol cel sefard de vis-à-vis de Bellu (deschis în acelaşi an) şi cel din Sos.
a fost închis în 1864, în cadrul unei acţiuni mai largi de lichidare Giurgiului.

68 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


70 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
71 | De ce o carte despre Bucureștiul evreiesc ?
72 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
73 | De ce o carte despre Bucureștiul evreiesc ?
74 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
75 | De ce o carte despre Bucureștiul evreiesc ?
Monumentul
Holocaustului
Construit în 2009 după planurile arhitectului Peter Jacobi, Monumentul
Holocaustului comemorează victimele evreiești și rome ale autorităților
române din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

76 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


77 | De ce o carte despre Bucureștiul evreiesc ?
78 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
79 | De ce o carte despre Bucureștiul evreiesc ?
80 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Bucureştiul evreiesc V
ieri şi astăzi

Cartierele evreieşti, (biserici sau sinagogi) ca reale centre ale mahalalelor (cartierelor)3
se compun structuri circulare, cu toate străzile şi clădirile

istorie şi actualitate înconjurătoare. Construirea în jurul unui centru spiritual dă un


sens profund aparentei dezordini bucureştene. Această identificare
(Văcăreşti, Dudeşti, este o interpretare a structurii oraşului pe scară mare; în detaliu,

Calea Moşilor) Bucureştiul nu a respectat niciodată reguli geometrice. Lipsa de


respect pentru orice fel de reguli faţă de construcţii îl făcea pe N.
Iorga să declare că Bucureştii au ajuns un oraş care are şi foarte multe
case frumoase, dar care în întregimea lui, este lipsit completamente
Evoluţia de la mahala la cartier poate fi citită şi interpretată din
de caracter4.
diferite unghiuri: lingvistic (prin evoluţia de la termenul turcesc,
Citirea Danei Harhoiu ca locuire concentrică este confirmată
mahala, la cel francez, quartier, care marchează şi o schimbare
de descrieri mai vechi ale modului de locuire: În loc de cetate aveai
a modelelor culturale), istoric (prin dezvoltarea minorităţii
uă a aglomeraţiune de sate locuite de birnici, sudiţi, negustori, popi,
evreieşti din Bucureşti), spaţial (prin modificarea zonei de locuire
ciocoiaşi amploiaţi la curţi şi pe ici pe colea câte uă casă de boier
din centrul oraşului spre marginea acestuia, în strânsă legătură
mare ca Vilara, Furtună, Băleanu, Florescu, Philippescu etc. Mojicii
cu evoluţia percepţiei evreului în societate, în faţa discursului
nu eşiau din mahalaua loru decât pentru ca să meargă în piaţă sau
naţionalist dar şi a posibilităţilor sale financiare reale) sau social
la lucru. Sudiţii străini nu frequentau decât 4, 5 strade unde erau
(prin dorinţa de afirmare profesională, adoptarea de meserii noi şi
câteva magasii oarbe. Negustorii mergeau de la mahala până la boltă.
extinderea în alte zone ale oraşului).
Popii din casă în casă în Mahalaua respectivă. Ciocoiaşii frământau
Adrian Majuru identifică dispariţia vechilor sate printre
noroiul de la ei de acasă (chichineaţă de casă) până la casa boierului.
mahalele din târgul Bucureştilor de la 1750, care păstrează
Boierii se legănau falnici în trăsura de la Mitropoliă sau de la curte
modelul tradiţional sătesc al locuitorilor de pe uliţa centrală şi a
până la casele lor. Seara nici theatru, nici grădină; oamenii din toate
celor ce locuiau în vecinătatea ei…Deşi e vorba de un fapt ce ţine mai
clasele mergeau la vecini5.
degrabă de imaginarul colectiv, această structură socio-profesională se
Oraşul evoluează de la mahala spre cartier, asimilând
menţine prin simpla dorinţă a celui marginal de a parveni (măcar)
influenţe occidentale prin filieră rusească. În timpul ocupaţiei
pe uliţa centrală, mai bine plasată, ceea ce presupune şi obţinerea
militare ruse din 1828-1834, în special în perioada generalului
unui alt statut în cartier1.
Dana Harhoiu2 este autoarea unei ipoteze care susţine
3. De exemplu: mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, mahalaua Sf. Gheorghe Nou,
naşterea Bucureştiului direct ca oraş, cu tip de locuire structural
mahalaua Bisericii Grecilor, mahalaua Bisericii de Jurământ, mahalaua Sărindarului
oriental, am adăuga. Astfel, prin identificarea lăcaşelor de cult etc.
4. Nicolae Iorga, Cum au fost şi cum trebuie să fie Bucureştii, apud Andrei Pippidi,
Bucureşti – istorie şi urbanism, DominoR, Bucureşti, 2002, p. 47.
5. Dr. Obedenaru despre perioada 1840 (Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de
1. Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, altădată, vol. 1, ed. Eminescu, Bucureşti, 1987). Apud Irina Stănculescu, „Apariţia
Compania, Bucureşti, 2003, p. 15. şi evoluţia denumirilor de străzi din Bucureşti”, în Bucureşti. Materiale de Istorie şi
2. Dana Harhoiu, Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident, Simetria, Bucureşti, Muzeografie, XIV, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, 2000, pp.
1997. 151-152.

81 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Kiseliov/Kisseleff, încep să fie luate o serie de măsuri importante europene începe emanciparea evreilor, în Principatele Române
pentru modernizarea oraşului: pietruirea străzilor principale, începe discriminarea lor (fiind consideraţi o ameninţare din
înlocuirea pavajului de lemn, scoaterea cimitirelor în afara punct de vedere demografic, economic, moral şi social) şi doar
oraşului şi închiderea celor de pe lângă biserici, aflate în interior; influenţa diplomaţiei internationale împinge înainte procesul
introducerea limbii franceze ca limbă diplomatică şi la modă de naturalizare şi acordare a drepturilor cetăţeneşti evreilor din
în înalta societate etc. Şi trupele austriece care vin în Bucureşti România, care se finalizează abia în 1923. Deşi de multe ori
în 1854 lasă o serie de urme, precum noi instituţii sau tăbliţe avantajele civice le sunt interzise, obligaţiile le sunt în schimb
albastre pentru numele străzilor, care se mai puteau vedea încă impuse (cum ar fi prestarea stagiului militar şi deci lupta pe front
şi în 1870 . 6
în 1877/78, plata dărilor, practicarea unei meserii ş.a.). Secolul al
Bucureştiul s-a îndepărtat în timp de străzile profesionale ; 7
XIX-lea înseamnă pentru spaţiul românesc trezirea sentimentului
apar cartiere mixte cu case noi. În lumea veche, când aveai nevoie naţional şi a xenofobiei, în special a antisemitismului (întâi ca o
de o cumpărătură, ştiai că acolo sunt gabrovenii , dincolo sunt 8
modă, apoi ca o formă de convingere şi legitimare electorală,
lipscanii . Cei vechi erau oameni foarte cuminţi şi înţelepţi, învăţaţi
9
pentru ca în cele din urmă să devină un element al conştiinţei
printr-o experienţă de mai multe secole să alcătuiască un oraş rânduit colective).
şi cu cartiere bine organizate. Ei bine, oraşul acesta a căzut în cea Locuirea evreiască a vremii este un amestec de influenţe
mai cumplită anarhie. Lumea bogată şi pretenţioasă şi-a clădit orientale (de la venirea sefarzilor prin filiera otomană, anumite
casele la fel cu cele de la Paris... [sau] casa aceea neprietenoasă, detalii de îmbrăcăminte, acelaşi tip de locuire circulară axat în
vagonul sau, mai bine, seria aceea de vagoane . Casa tip vagon era
10
jurul sinagogii etc.) şi occidentale (de la moda fierului şi noile
caracteristica noului oraş şi mai ales a cartierelor sărace, departe meserii până la noua arhitectură modernă şi avangardistă), care
de casele boiereşti, locuite de o singură familie, înconjurate de se integrează în specificul mixajului bucureştean.
grădini. Un factor de bază al supravieţuirii populaţiei evreieşti este
După revoluţia română din 1848, integrată în cea europeană, mobilitatea. Se poate vorbi din punct de vedere sociologic de
influenţa occidentală (franceză) creşte în decorarea clădirilor, mobilitate teritorială (emigrări şi imigrări, atracţia faţă de oraş
mobilier, modă, tip de locuire, mai ales că noile generaţii îşi fac şi în special faţă de capitală, imigraţia dinspre Moldova spre
studiile în capitalele europene. Unirea Munteniei cu Moldova Muntenia), mobilitate instrucţională (trecerea de la profesii
în 1859, războiul de independenţă (1877-1878), realizarea manuale, la cele intelectuale, ca un mijloc de realizare socială;
Marii Uniri din 1918 (prin revenirea Transilvaniei, Basarabiei şi creşterea continuă a numărului de şcoli şi de elevi, în ciuda
Bucovinei), creşte importanţa economică a oraşului, care devenise discriminărilor, crearea învăţământului pentru fete şi de clase
capitală a noului stat din 1862. Războiul de independenţă mixte) şi chiar mobilitate ocupaţională (se schimbă ponderea
marchează naşterea noii identităţi naţionale, lăsând urme în meseriilor şi apar meserii noi în funcţie de cererea pieţei).
numele principalelor artere: astfel, Podul Mogoşoaiei (Calea spre În acele timpuri (1840) Sf. Gheorghe era cel mai important
palatul de la Mogoşoaia) devine Calea Victoriei, Podul Calicilor centru comercial al oraşului. Două hanuri, care se aflau la capetele
devine Calea Rahovei (după numele bătăliei), o parte din Podul străzii Lipscani: Sf. Gheorghe şi Zlătari, marcau graniţele întregii
Vergului devine Calea Călăraşilor (după numele cavaleriştilor din activităţi comerciale şi financiare ale acelor timpuri. La hanul Sf.
armata română) etc. Pe de altă parte, în timp ce în restul lumii Gheorghe negustori aduceau mărfuri din Constantinopol, mărfuri
franţuzeşti sau englezeşti, dar în special din Lipsca (Leipzig), în
6. Dr. Obedenaru, loc.cit., p. 152.
7. De exemplu: strada Mămulari (negustori de mărunţişuri), strada Sticlari, strada special pentru târgurile anuale. Hanul Zlătari era centrul financiar
Covaci, strada Şelari etc. al acelor timpuri, unde se făceau schimburi şi împrumuturi şi astfel
8. Strada Gabroveni, renumită pentru negustorii de pielărie originari din oraşul
bulgăresc Gabrovo. La numărul zece se găsea Hanul Gabroveni, astăzi în ruină; se explică de ce Jacob Marmorosch a ales să îşi aşeze operaţiunile
V. Lucia Kerciov-Păţan, Luca Francisc Velciov, Bucureşti. Locuri şi personalităţi ale
emigraţiei bulgare în perioada Renaşterii, Editura Fundaţiei Libra, Bucureşti, 2007.
între Sf. Gheorghe şi Zlătari.11
9. Negustorii sau cei ce comercializau mărfuri din Leipzig sau Lipsca. V. Gheorghe
Leahu, Lipscani. Centrul istoric al Bucureştiului, Arta Grafică, Bucureşti, 1993. 11. Ioan Boambă, Banca Marmorosch Blank & Co, societate anonimă: 1848-1923,
10. Nicolae Iorga, Cum au fost şi cum trebuie să fie Bucureştii, op. cit., p. 46-47. Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1924, p. 8.

82 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


83 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
84 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Dantele Metalice
Din fontă sau din oţel, zăbrelele au fost o modalitate relativ ieftină de a se
înfrumuseţa casa, vila, blocul sau palatul. Meșterii și comercianții evrei, apoi cei
italieni sau nemţi, unguri sau austrieci s-au întrecut în a oferi o varietate de modele
care, spre bucuria noastră, și-a găsit o mulţime de clienţi pe vremuri. Patina care
le-a cuprins, straturile de vopsea care le-au acoperit le-au desăvârșit personalitatea.
Adevărate opere de artă trec de multe ori neobservate. Ele stau însă și își așteaptă
admiratorii.

85 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Mahalaua Popescului (zona Sf. Gheorghe) este considerată croitorilor de damă, pe aceeaşi stradă, la numărul 10, construit
a fi vechea vatră de locuire evreiască, iar un rol important în în 1887. Ca o ilustrare a evoluţiei profesionale, în 1898 apare pe
direcţionarea rezidenţei spre sud-est (Văcăreşti-Dudeşti) îl are strada Olteni 72 (apoi numărul 84) Templul Unirea Fraternă, al
marele foc din 1847, care deschide noi oportunităţi în zone croitorilor patroni de confecţii de gata. Ca importanţă numerică
odinioară inaccesibile . 12
urmează ambulanţii. Şi alte bresle construiesc sinagogi. În 1863
Iniţial există o mare apropiere între negustori şi meseriaşi, apare Sinagoga Cismarilor15 pe strada Labirint, la numerele 6-8, sau
întrucât majoritatea îşi vând propriile produse. Foarte puternici Sinagoga „Păstrarea Credinţei”16, a lucrătorilor tinichigii.
sunt de exemplu croitorii, care în 1847 au breasla lor proprie. În ultima jumătate a secolului al XIX-lea evreii practică toate
În 1836 au deja o casă de rugăciune din lemn, apoi, între 1848- meseriile manuale din oraş şi evoluează spre profesiuni intelectuale,
1850 construiesc un Templu al croitorilor, „Unirea Sfântă” din care se impun datorită sistemului de şcolarizare dezvoltat la toate
strada Mămulari, numărul 3 , urmat de Templul Fraterna , al
13 14
nivelurile. Se adaptează uşor la cererea pieţei şi se reorientează
profesional. Se trece de la croitorie simplă la croitorie de lux, de la
12. „Să se fi spus cu 60 sau 70 de ani în urmă, că va veni o vreme când Evreii vor tinichigerie la nichelaj, de la voiajori comerciali la „agenţi prospectori
locui în Tabaci (Calea Văcăreşti) în direcţia spre Sf. Nicolae, fără de a mai vorbi
de locurile mai îndepărtate ca Dobroteasa etc. Oricine ar fi respuns că aceasta ai pieţei”, de la zarafi la bancheri, ş.a.m.d. Se impun şi într-o serie
se va întâmpla numai în zilele sosirii lui Mesia. Dacă un evreu avea treabă prin de meserii noi: tinichigeria (în 1884 existau 41 de tinichigii evrei şi
acele locuri pe la tăbăcari, era silit să se îmbrace turceşte şi să-şi ascunză barba sau
perciunii spre a nu fi recunoscut; dar mai departe decât până la biserica Sf. Nicolai 80 de firme), alămăria, fierăria (secolul al XIX-lea suferă de „moda”
Popescu n-a îndrăznit să meargă nici un evreu, fiindcă nu mai era sigur de viaţă”
(Michel Asiel, „Amintiri privitoare la Muntenia şi în special Bucureşti” în Analele
fierului şi a fontei folosite la alcătuirea de balcoane, garduri, marchize,
Societăţii Istorice Iuliu Barasch, 1888, p. 188).
13. Actualmente Muzeul de Istorie al Evreilor Români „Şef rabin Dr. Moses
Rosen”. 15. Al Kiduş Haşem; demolată în 1985.
14. Demolat în 1985. 16. Demolată în 1986.

86 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


87 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
obloane de prăvălii etc.). Pe plan urbanistic se remarcă înlocuirea care practică comerţul ambulant şi vânzarea en gros), meseriaşi
generală, la case şi biserici deopotrivă, a acoperişurilor de şindrilă cu (tinichigii, alămari, tâmplari, bijutieri), lideri politici (Ad. Stern,
cele metalice, din foaie de fier şi zinc. Această operaţiune grea şi W. Filderman), avocaţi, doctori (Iuliu Barasch), scriitori (Cilibi
riscantă este efectuată tot de meseriaşi evrei. Moise, I. Peltz, Saşa Pană, Tristan Tzara,), filozofi (Iacob Itzhak
Cartierul evreiesc bucureştean este departe de forma Niemirower), etnologi (Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Barbu
ghetoului occidental sau de ştetl-ului oriental („târguşor” în idiş, Lăzăreanu), dramaturgi (Ronetti-Roman) ş.a.m.d.
întâlnit cu predilecţie în Europa răsăriteană şi reprezentând un Pe lângă contribuţiile documentare despre comunitatea
mod de viaţă rural), forme de supravieţuire a evreilor în locuri evreiască în această perioadă sunt extrem de importante fotografiile
ostile lor. Cartierele au fiecare câte un rol dominant: de rezidenţă lui F. Damé din Bucarest en 1906 sau fotografiile lui P. Menu
(Calea Văcăreşti, Dudeşti), comercial (Calea Moşilor, Rahovei) din Bucureştii ce se duc a lui H. Stahl (1910). Deşi apropiate
etc. Dinamica socială şi profesională este o adaptare la legile ca an de apariţie, cele două cărţi se situează pe poziţii diferite.
concurenţei: din principiu emigrantul este o categorie economică Lucrarea lui Damé se adresează în mare parte unui public elevat
activă, care aduce beneficii în timp statului gazdă (vine cu noi şi bine situat (apare pe hârtie scumpă şi are o documentare de
mentalităţi, îşi doreşte integrarea şi reuşita economică). Evreii specialitate). Mai mult, există un capitol special17, care se referă
joacă un rol important în viaţa bucureşteană a secolului al XIX- la populaţia evreiască şi principalele sale instituţii: sinagogi,
lea şi începutul secolului al XX-lea ca negustori (sunt primii
17. Cap. XIII: “Les Juifs”.

88 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


şcoli, societăţi de binefacere. F. Damé fotografiază zeci de străzi, foloseşte fotografii ale periferiei, Stahl îşi ilustrează textul despre
locuinţe (printre care şi casa Mauriciu Blank din str. Dionisie, evrei doar prin fotografii respingătoare.
casa Rosenthal din str. Teilor etc), magazine (în special centrale), Care ar fi imaginea adevărată? Fără îndoială, ambele seturi
negustori ambulanţi etc. Fotografiile redau detalii arhitecturale de fotografii sunt piese ale unui mozaic. Cartierul începe să
şi nu au personaje (acestea apar cel mult în fundal sau ca etalon coexiste cu mahalaua, vedem deja diferenţe mari între centrul
de măsurare a înălţimii clădirii). oraşului şi zonele de periferie.
Bucureştii ce se duc se doreşte a fi o evocare a vechiului oraş, Care este viaţa acestor oameni, unde şi cum locuiesc? Sunt
şi chiar un ghid care prezintă destinaţii turistice: Palatul Regal, oare fericiţi?
Ateneul, „Carul cu bere”, Palatul Poştelor etc. În contradicţie Emil Feder18, psihopedagog şi membru al „Serviciului de
cu aceste opere de arhitectură este evocată atmosfera cartierelor profilaxie mintală” de la Spitalul „Iubirea de oameni” face o serie
evreieşti, cu un accent negativ, legat în principal de comerţul de anchete la domiciliu în anii ’30 - ’40 pentru a arăta importanţa
de haine vechi, de lucruri de ocazie, la „Hala de antichităţi” mediului în deformarea caracterului copiilor. Anchetele sociale
din Văcăreşti – numită ironic „hala păduchilor” (după faimoasa sunt o veritabilă sursă documentară internă, din medii diferite,
„Marchais aux puces” din Paris). În acest sens, ilustraţia se referă şi prezintă date despre familie, tipul de locuinţă, condiţiile de
în ceea ce îi priveşte pe evrei numai la acest comerţ, făcut de
18. Emil Feder, Anchete psihologice – pedagogice prin vizite le domiciliu.
persoane în vârstă, în medii sărace şi foarte sărace. Damé nu Contribuţiuni tehnice studierii atmosferei familiare şi a influenţării ei educative, 1943
(ACSIER, II 323 (1933-1949), f. 5 – 119).

89 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


locuire, hrana zilnică, felul cum dorm, starea hainelor, starea să nu ducă lipsuri”21). Legăturile cu vecinii sunt mult mai strânse
sanitară. Feder face astfel o clasificare a cartierelor Bucureştiului în mahala, unde vecinii au aproape valoarea unui membru al
după mediu , reflectând o experienţă de nouă ani pe teren şi mii
19
familiei („vecina este pentru copil a doua mamă... starea de fapt
de fişe completate: duce la stabilirea de raporturi afective între copil şi femeile din
- cartiere sărace (Raion, Dudeşti, Vitan, Văcăreşti, Ferentari, mahala”22). „Dacă dincolo, la mahala, bucutăriile sunt comune
Colentina); (se ştie că de pe o parte a curţii sunt „bucătăriile” şi de cealaltă
- cartiere rău-famate (str. Cantemir, Crucea de Piatră, Grand, parte sunt „bucătăriile”, nişte magazii de scânduri) şi oamenii se
Crângaşi); întâlnesc la „pompa de apă” – în locuinţele mici burgheze fiecare
- cartiere negustoreşti (Calea Griviţei, Moşilor, Călăraşi, locatar are bucătăria sa şi chiuveta de apă în casă” 23 şi relaţiile
Rahovei, Bărăţiei); sunt mai distante.
- cartiere bogate (Bd. Carol, Bd. Elisabeta, Calea Victoriei); Motorul care punea în funcţiune mecanismele industriei
Se observă diferenţe între medii şi în ceea ce priveşte bucureştene, sutele de muncitori sau mici meseriaşi, locuiesc
structura familiei, atitudinea faţă de căsătorie sau legăturile cu în mahala, unii dintre ei nu o părăsesc decât arar. Mahalaua
vecinii. Din analiza răspunsurilor reiese că ultimele două tipuri devine un univers paralel, cu propriile reguli şi reprezentări.
psihologice (cei care au reuşit din punct de vedere economic) au Numeroasa populaţie săracă evreiască are un rol incontestabil
aproximativ aceleaşi alegeri şi, prin generalizare, aceeaşi tendinţă în economia oraşului şi „fizionomia centrului comercial urban
spre izolare, prin evitarea legăturilor cu vecinii („Jigneşti pe un românesc de la finele veacului trecut nu poate fi înţeleasă fără
mic burghez dacă aude că ai încercat să stai de vorbă cu un vecin prezenţa evreiască. De altfel, însăşi nomenclatura stradală a
asupra lui... Cu vecinii schimb numai bună dimineaţa şi bună epocii o dovedeşte: ...străzile: Palestina, Sinagogii, Spaniolă,
ziua şi atât” ), văd în căsătorie şi copii un semn de reuşită sau
20
Israelită”. 24
reprezentare socială („exteriorul joacă un rol foarte mare şi este
păstrat cu sfinţenie... pentru copii se fac cele mai mari sacrificii ca 21. Idem, p. 66.
22. Idem, p. 91.
23. Idem, p. 67
24. Liviu Rotman, Structuri sociale şi economice a populaţiei evreieşti din România
19. Idem, p. 55. în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, Bucureşti, 1985 (ACSIER, Fond
20. Idem, p. 67. Documentar, ds. 3), p. 8.

90 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Zona Dudeşti-Văcăreşti rămâne în mentalul colectiv Lucrurile încep să se schimbe din anii 1940-1944, cînd
prin amintirea vechilor prăvălii şi case, a locuitorilor de toate legislaţia antisemită şi xenofobă oferă un cadru oficial pentru
naţiile: români, evrei, ţigani, greci etc., dar în special datorită discriminări. Burghezia evreiască, micii meseriaşi evrei sunt
evocărilor scriitorului Căii Văcăreşti, I. Peltz. Cartierul Dudeşti- văzuţi ca o primejdie, „cei care au acaparat industria şi comerţul
Văcăreşti era o parte vie a oraşului, unde predomina specificul românesc”, care trebuie să redevină „pur”. Se ştie că întotdeauna
evreiesc. Era o zonă defavorizată şi dens populată, unde comerţul şi meşteşugurile au fost practicate, în general, de
impresiona „abundenţa uneori atât de măruntelor, părăginitelor, străini: greci, armeni, evrei, germani şi mai puţin de români.
dărăpănatelor magherniţe de meseriaşi” . 25
„Românizarea” nu este astfel decât un abuz, şi nu un act de
Legat de caracteristica zonei, Gheorghe Leahu notează justiţie, aşa cum se enunţă, un abuz menit să înlăture concurenţa,
că privind în ansamblul său, Calea Văcăreşti avea o arhitectură să deposedeze pături largi şi să golească de înţeles naturalizările
heterogenă, casele bune alternau cu locurile virane, magazinele şi drepturile civile ale cetăţenilor evrei. În rebeliunea legionară
îngrijite cu cele vetuste. Oprindu-te asupra unor asocieri de volume şi pogromul din Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941 majoritatea
şi culori, descopereai o înfăţişare modestă caracteristic bucureşteană, pierderilor umane şi materiale sunt înregistrate, paradoxal, în
atât de apropiată firii noastre. Faţada înaltă, albă, intrarea cu grilaj, cartierele cele mai sărace: Dudeşti-Văcăreşti. Sunt asasinaţi circa
prăvălia de la parter cu obloanele sale verzi, balconul dantelat de 120 de evrei, incendiate, dărâmate şi jefuite 25 de temple şi
la etaj... 26
sinagogi, 616 magazine, 547 locuinţe, interesând un număr de
Dudeşti-Văcăreşti nu este, aşa cum deseori se face confuzia, 3.769 de suflete27.
singurul cartier evreiesc. Putem vorbi de cartiere evreieşti şi în Noi deposedări urmează în perioada comunistă, de la
Calea Rahovei, Calea Moşilor (cartierul comercial prin excelenţă, naţionalizarea magazinelor până la cedarea abuzivă a caselor (cu
unde se găseau majoritatea fabricilor şi magazinelor israelite; vezi obligaţia de a le renova pentru noii proprietari).
descrierea lui Josephine Feinstein de mai jos) şi de o locuire mai Dramele războiului, exproprierile, emigrarea spre Israel,
puţin compactă în Calea Griviţei. comunismul şi demolările vor destrăma specificul zonelor
evreieşti bucureştene. După 1985, Dudeşti-Văcăreşti a fost
25. ACSIER, d. 165, V. Bârlădeanu, Panoramic cotidian în viaţa evreimii
bucureştene antebelice, p. 3. 27. Apud Lya Benjamin, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România 1940-
26. Gheorghe Leahu, Bucureştiul dispărut, Arta Grafică, Bucureşti, 1995, p. 91. 1944, op. cit., p. 112.

91 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


dărâmat aproape în întregime din cauza ambiţiilor arhitecturale Bucureşti29, locuitorii evrei aproape au dispărut din memoria
ale regimului comunist legate de perpectiva largă spre Casa oraşului. Vorbind despre zona Văcăreşti-Dudeşti, M. Mircu
Poporului. Aşa s-a hotărât extinderea arterei cu încă doi kilometri spunea: Era o lume întreagă, completă, de sine stătătoare, din care
în linie dreaptă, până în preajma Poştei Vitan şi un bulevard de pricină a putut să dispară30.
legătură până în Piaţa Muncii. Au dispărut case de pe străzile Au rămas în schimb clădiri izolate, martori ai istoriei
Căuzaşi, Văcăreşti, Pitagora, Nerva Traian, Theodor Speranţia, trecute, şi oamenii care îşi amintesc. Istoria oraşului cheamă la
Calea Dudeşti, Calea Vitan, o parte din Calea Călăraşilor şi un nou început şi mica, dar activa comunitate evreiască de astăzi
strada Popa Nan. Foarte puţine fotografii conservă amintirea este încă o parte integrantă a zonei Centrului Vechi.
acestui spaţiu, iar străzile păstrează adeseori doar numele. Rămân
astăzi doar câteva insule de case şi străzi vechi, ca o rană deschisă Anca CIUCIU
a istoriei oraşului.
Au dispărut grădinile „de odinioară” şi viile bucureştene, cu
negustorii olteni, armeni, greci, evrei, albanezi, cu contructorii
italieni şi meseriile tradiţionale. Vechiul Bucureşti a fost demolat
în dorinţa de a crea un oraş nou, socialist, care s-a reîntors în
final la mahala, ca mentalitate sau comportament oriental (cu
târguri şi manele) sau doar comportament periferic. În ciuda
29. Care folosesc fraze laconice: „…Mulţi dintre proprietarii de pe Calea Dudeşti
unor studii recente ale periferiei28 sau ale străzilor vechi din erau evrei…”, sau reiau comentariile puţin favorabile referitoare la târgul de
vechituri de la „Taica Lazar”. V. Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureştiul de
azi, Humanitas, Bucureşti, 2007, pp. 91, 271.
28. Arhitect Design, nr. 2/2001; Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor sau periferia 30. Marius Mircu, „I. Peltz sau istoria Căii Văcăreşti”, în Evocări, selecţie de articole
ca mod de existenţă, op. cit. publicate în Revista Cultului Mozaic, p. 34.

92 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Un cartier evreiesc mărturii obţinute de la contemporanii, pe care i-am mai apucat în
viaţă în anii tinereţii mele.

din Bucureşti: Calea Calea Moşilor începea de la piaţa Sfântul Gheorghe şi se termina
la Obor, mărginindu-se cu următoarele străzi laterale: Paleologu,
Moşilor Herescu-Năsturel31, bule­vardul Pake, bulevardul Ferdinand, Foişorul
de foc, Traian, Zece Mese, Căluşei, Vaselor, Maşina de Pâine, Mihai
Bravu şi Oborul pe de o parte; de cealaltă parte se deschideau
bulevardul Domniţei, Vasile Lascăr, Italiană, bulevardul Carol, Popa
Josephine Feinstein Petre, Venerei, Silvestru, Teilor, Viitor, Popa Şapcă, Romană, Palade,
Argeş, Liei, Birjarilor, Făinari, Episcopul Radu şi Câmpului. Locatarii
În cartierul Moşilor a locuit o numeroasă populaţiune evreiască. evrei din aceste străzi erau legaţi din punct de vedere al intereselor
Sunt născută în acest cartier, unde s-a născut şi mama mea şi unde comunitare – cult, învâţământ, cultură etc. – de Calea Moşilor, care
bunicul meu Alter Hascalovici a fost în fruntea întemeietorilor primei constituia un centru evreiesc cu sinagogă, şcoală, grădiniţă de copii,
sinagogi din cartier. Deoarece am trăit aici timp de cinci decenii, mă baie, cantină şi tot ce alcătuia practica tradiţiilor şi spiritualităţii
cred îndreptăţită să pot schiţa o descriere a vieţii evreieşti din cartier
şi să evoc oameni şi fapte atât din timpul cât am vieţuit acolo, cât
31. Fostă Palestina, v. Henri Stahl, Bucureştii ce se duc, Tipografia Neamul Românesc,
şi din vremurile anterioare, reconstituite pe bază de documente şi Vălenii de Munte, 1910, p. 172.

Sinagoga Voinţa Sinagoga Beth Hamidraş Vechi

93 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


evreieşti. Chiar şi evreii, care locuiau în comunele suburbane La staţia Sf. Gheorghe se afla sinagoga „Beit Hamikdaş
Colentina şi Pantelimon frecventau sinagogile şi organizaţiile evreieşti Haiaşan”34. Preşe­dintele sinagogii a fost d. Guertler, iar membrii
din cartier. activi şi de onoare bancherii fraţii Bercovici, marele industriaş Carol
Zimmer (socrul lui A. L. Zissu), Bergher-Safianu, fraţii Grummer,
Primul aşezământ evreiesc în cartier fraţii Karmitz, architectul Rosenthal, Geisler şi alţii. Pe aceeaşi alee
cu sinagoga se afla în timpul războiului sediul Betar-ului şi alături
Prima instituţie evreiască în cartier a fost sinagoga „Voinţa” .
32
s-a improvizat biroul de înscrieri pentru plecarea nefericită a vapo­
Am în faţa mea un istoric al societăţii „Voinţa” tipărit în 1929 cu rului „Struma”. În timpul rebeliunii din 1941 bande legionare au
ocazia jubileului de 50 de ani de la cumpărarea terenului din strada năvălit în această sinagogă, au ridicat pe enoriaşii aflaţi la rugăciune şi
Gh. Palade nr. 66-68, pe care s-a clădit mai întâi templul „Voinţa” i-au transportat în pădurea Jilava, unde au fost împuşcaţi. (...) Aceleaşi
şi apoi şcoala de băieţi, iar mai târziu şcoala de fete purtând acelaşi bande de legionari au incendiat şi sinagoga „Voinţa”.
nume. În broşura amintită, evenimentul este menţionat în felul Trebuie menţionat că toate aceste locaşuri de rugăciune au
următor: „Societatea, Templul şi Şcoala „Voinţa” fondată în Bucureşti, îndeplinit şi un rol social, desfăşurând o activitate permanentă în
la 6 septembrie 1893, pentru clădirea şi întreţinerea Şcoalei primare domeniul asistenţei sociale. De sărbători se împărţeau populaţiei
Mixte Israelită-Română şi altor instituţiuni culturale şi filantropice evreieşti sărace alimente, îmbrăcăminte şi bani, iar de Pesah pachete
în raionul Moşilor, recunoscută persoană juridică la 9 august 1926”. cu azime, cartofi şi ouă. Iarna se distribuiau lemne şi cărbuni,
Urmează un „istoric” al numitei societăţi, din care cităm: care se cumpărau din colectele strânse de la comercianţii evrei din
Cartierul Moşilor se numea pe vremuri, până acum câteva cartier. Odată cu înmulţirea populaţiei evreieşti din cartier, sinagogile
decenii, „Podul Târgului De Afară”, şi evreii erau aci stabiliţi cu mult
34. Bet Hamidraş Vechi, Calea Moşilor nr. 74 (1781, reconstruită 1830, arsă la
înainte de 1860. [...] sinagoga din acest cartier a luat fiinţă cam pe
rebeliunea din 1941).
la 1860 şi se afla instalată în diferite localuri închiriate, mutându-
se mereu din loc în loc, până la cumpărarea terenului actual din str. Căminul Schuller

Gh. Palade 66-68, unde posedăm proprietatea societăţii „Voinţa”.


Cumpărarea acestui teren a fost un moment istoric şi a avut darul
sa dea o dezvoltare activităţii ulterioare a societăţii noastre, pentru
vechii enoriaşi odată fixaţi pe acest teren propriu (unde) s-au simţit
cu mult mai legati de acest sfânt locaş, căruia i-au sacrificat timp şi
bani, lăsându-ne noua moştenire pentru Templu şi Şcoală, care sunt
mândria cartierului nostru. […]

Alte sinagogi

În afara acestei sinagogi au mai existat în cartier sinagoga


„Jeikoles-Şil” iar mai târziu a mai luat fiinţă pe un teren donat de
Lazăr Eckstein sinagoga „Matzmiah-Ieşua”33 având în frunte pe fraţii
Rosenberg, fraţii Littman, Gherşon-Străjeru, Ozias Avram, Theodor
Rosen, Rafailovici, Israelovici, Fritz Schoenbach, Sami Horowitz.
Trebuie menţionat că la ridicarea acestei sinagogi antreprenorul
respectiv, Samuel Moscovici a primit doar o remunerare simbolică.

32. Bd. Dacia nr. 140 (1878).


33. Calea Moşilor nr. 273 (1918).

94 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


existente devenind neîncăpătoare, se simţea nevoia ca în timpul marilor Numai puţini din copiii cartierului ajungeau până la şcoala evreiască
sărbători de toamnă să se improvizeze sinagogi la grădiniţa Eckstein sau în „Iacob şi Carolina Löbel” din strada Mircea Vodă35, foarte îndepăr­tată
case particulare, frecventate şi ele până la refuz. de cartierul Moşilor. Şcoli pentru fetele evreice n-au existat în cartier
După prăbuşirea regimului legionar, sinagogile avariate au fost până în anul 1911, când pe lângă şcoala de băieţi, deja existentă la acea
refăcute şi au funcţionat pînă la plecarea enoriaşilor respectivi în Eretz dată, s-au adăugat două clase mixte. La staţia Zece Mese exista aşa-
Israel, în cadrul marilor aliale [emigrări] de după cel de al Doilea zisul pension denumit Pascal, după numele directoarei. Aceasta ca şi
Război Mondial. profesoarele surorile Băetu erau evreice, ca de altfel toate elevele. Unii
părinţi şi-au înscris fetele la şcoala Templului Coral, numită „Fraternitatea
Sion”, condusă de Charlotte Weintraub. Şcoala era însă foarte departe şi
Învăţământul elevele trebuiau sa fie însoţite de un părinte sau un frate mai mare, care
veneau să le ia la terminarea cursurilor. În vremurile acelea fetele evreice
Şcoala de băieţi „Voinţa” a funcţionat mai întâi în case particulare. nu circulau singure pe străzile Bucureştilor. Unii băieţi din cartier au
În anul 1898 s-a instalat într-un local propriu clădit în curtea sinagogii frecventat cursurile şcoalei „Cultura”, înfiinţată cam tot pe timpul acela.
cu acelaşi nume. Ctitorii şcolii au fost Alter Eckstein şi Leon Aronovici. [...] Elevii care terminau cursul de patru clase primare la scoala „Voinţa”
În primul comitet şcolar constituit în anul 1900 au mai figurat Zaharia îşi continuau învăţătura la liceul comercial „Cultura” şi fetele la şcoala
Solomonescu, Lazăr Eckstein, Samuel Goldstein, Isac Rubinstein şi secundară şi profesională „Focşăneanu”. [...]
Adolf Mahler. Până la înfiinţarea şcolii de băieţi „Voinţa”, copiii din
cartier frecventau diferite cursuri care funcţionau în case particulare.
35. Stradă parţial demolată, pe bucata rămasă traseul este schimbat total.

95 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Ziaristul S. A. Moisescu, directorul
Ilustraţiunii române, împreună cu
soţia şi cu secretarul său, verificând
ultimul număr al revistei.

Fiica ziaristului S. A. Moisescu,


împreună cu prietenii, la ştrandul
Kiseleff, în 1939.

96 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


„Inaugurarea strandului de la Şosea anunţată de antreprenori cu surle
şi trompete, s’a desfăşurat într-un emoţionant şi macabru decor: trei
morţi şi un flagrant-delict de adulter.
Întâmplarea nenorocită care învederează lipsa de prevedere a celor
cari au luat conducerea unei asemenea întreprinderi, s’a răspândit ca
fulgerul în toată Capitala şi mii de părinţi care-şi aveau fetele şi băeţii
plecaţi la strand, cuprinşi de spaimă, au alergat spre locul nenorocirii.
Spre miezul nopţii, s’au înapoiat oamenii acasă, întru cât cu excepţia
celor trei nefericiţi cari au plătit cu viaţa luxul unul strand înjghebat
în pripă ceilalţi erau în viaţă deşi nu se înapoiaseră încă la cămin.
– Cum să se înapoeze, Domnule, explică un proprietar din
vecinătatea Gropilor lui Ouatu, când strandul ‘ista’ – bată-l vina –
mi-a scos copii din minţi.
Lenuţa, fiică-mea de o săptămână, par’c’a mâncat mătrăgună: umblă
cu jurnale de modă pe la toate croitoresele din mahala ca să-şi facă
costum excentric, şi a sfârşit prin a ‘mi tăia o pereche de pantaloni de
flanelă, pe care i-a văpsit şi i-a legat cu pamblicuţă portocalie. Cât e
ziua de mare aleargă pe la toate cunoştinţele ei şi le convinge să vină
la acest blestemat de strand, unde pe cât înţeleg eu sunt lucruri cari
răsucesc mintea copiilor. Nevastă-mea i-a tras, ce e drept, o bătae
soră cu moartea pentru că i-a dat ţâflângăului de vecin întâlnire la
strand; dar ea cu falca umflată, i-a ripostat printre lacrimi: dumneata
crezi că fetele se mai mărită astăzi stând în tindă şi cârpind ciorapi,
dacă nu mă duc la dancing şi la strand, mor fată bătrână… [...]
De unde şi până unde Strand la şosea, Domnule, unde nu curge nici
Dunărea nici Dâmboviţa? Maimuţăreală ca la Bega şi Budapesta?
Acolo există apă veritabilă. Ş’apoi de ce-i spune Strand şi nu
scăldătoare ca să pricep şi eu că nu e vorba de expoziţie de femei
goale, de băeţi ahtiaţi de o ciupitură, de dansuri cu subînţelesuri mai
decoltate de cât ne place nouă, bărbaţilor? Am spus eu deatâtea ori:
sunt stranduri de apă, făcute pentru îmbăierea oamenilor şi stranduri
de uscat, cum este cel de la şosea, făcute pentru păcatele lor.
Nu ştiu cum a devenit ‘cazu’ de s’a aprobat o aşa mascaradă, ca şi când
n’am avea în Capitală destule; ceea ce ştiu sigur este că strandul de
uscat trebueşte negreşit pus sub supravegherea poliţienească, inclusiv
poliţia de moravuri cari trebue să scoată din nisip o anumită lume
care, sub ploaia de raze fierbinţi devine egală, cinstită şi anonimă.
Dacă lucrurile merg aşa cum au început, nu vom mai avea nici o fată
în magazine, fabrici, şcoli… Fetele vecinilor mei au şi dispărut de
cinci zile sub pretextul strandului. Cuscru-meu Nae s’a şi pomenit
în curte cu doui filfisoni în costum de bae şi cu maşina la poartă gata
să-i conducă fetele la şosea! [...]
Eu, cum spusei, nu’s strandist. Fac şi acum bae în Dâmboviţa pe
înserate, lângă ţiganii care culeg râme pentru boerii care merg
la pescuit. Nu ‘mi e ruşine pentru că acolo fac bae adevărată, de
răcoreală. Aşi face la cişmea, cum făceam altă dată când apa nu se
măsura cu microscopul şi inginerii n’o oprea de cinci spre zece ori pe
zi pentru neplată sau pentru vre-o conductă pe care o scot de două
zeci şi cinci de ori pentru a o fixa odată. Mai bine în Dâmboviţa
– apă dulce – unde eşti sigur de viaţă, unde nu ai ‘trambolină’ de
unde să-ţi poţi întâlni consoarta sau fiica în braţele vreunui peşte
scăpat din strâmtorile Căii Victoriei. Şi dacă Dâmboviţa nu-ţi surâde
pentru că nu se îngrijeşte nimeni s’o curăţe, ia cişmeaua în braţe şi
bateria cu spriţ la spinare – ai avantajul că faci duşuri scoţiane – unul
cald şi unul rece” .
Ilustraţiunea Română, anul I, nr.4, joi 18 iulie 1929

97 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


98 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Activitatea social-culturală evreiesc, deoarece vechiul cimitir din strada Sevastopol era de mult
închis, iar cimitirul Filantropia supra-aglomerat. O acţiune importantă
Se înţelege că un cartier cu o populaţie evreiască atât de numeroasă a fost cea a soţilor Frida şi Lazăr Eckstein. Ei au clădit o baie şi o cantină
şi atât de diversificată, nu putea să nu-şi afirme şi să-şi valorifice pentru copiii nevoiaşi ai cartierului. Circa 200 de copii mâncau la
posibilităţile social-culturale. Prima societate evreiască din cartier a fost cantină şi frecventau baia cu regularitate. Tot Lazăr Eckstein a clădit o
„Voinţa”, creată în septembrie 1893, cu scopul de a ajuta la bunul mers serie de mici apartamente, închiriate eu chirii simbolice familiilor sărace
al şcoalei de care am amintit mai sus, de a stimula râvna de învăţătură a eu mulţi copii din cartier. După primul război mondial societatea
elevilor din familii nevoiaşe. Femeile evreice din cartier s-au constituit „Voinţa” a înfiinţat o cooperativă de consum, care a fost de un mare
în asociaţia „Lumina” având ca scop sa secondeze societatea „Voinţa” şi ajutor mai ales pentru populaţia cu mijloace restrânse căreia i s-au
să dezvolte acţiunile acestea pe tărâm social şi cultural. La 8 aprilie 1897 procurat mărfuri de consum la preţuri de cost. [...] La acest capitol
s-a înfiinţat societatea „Amiciţia” şi la 6 decembrie 1898 societatea este locul sa amintesc de I. M. Feinstein, stabilit prin căsătorie în Calea
„Ştiinta” alcătuită din tineri de 16-18 ani, care îşi propuneau ajutorarea Moşilor, care a contribuit la întreţinerea refugiaţilor evrei, a ajutat
elevilor săraci. şcolile din cartier, spitalul „Iubirea de oameni” şi a sprijinit pe tinerii de
[...] Printre acţiunile deosebite din cartier trebuie sa menţionez atunci Hugo Nadler şi Rubin Feurstein, deveniţi reputaţi psihologi, să
cele întreprinse de comerciantul Bernard Cohn şi cafegiul Isac Focsaner. înfiinţeze în timpul prigoanei o şcoală evreiască în cartierul „Apărătorii
Aceştia fiind proprietarii unor vaste terenuri pe şoseaua Giurgiului, le- Patriei”, deoarece copiii de evrei nu aveau acces la nici una din şcolile
au donat Societăţii Sacre din Bucureşti spre a înfiinţa un nou cimitir ce funcţionau în această suburbie. [...]

99 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Viaţa economică populat avea şi Calea Moşilor tipologia ei populară. În hanul
Petrescu trăia o făcătoare de minuni, pe numele Miriam Beila, care

Evreii au fost principalii proprietari de magazine cu articole ştia să toarne plumb şi sa descânte pe deochiaţi. Un evreu botezat

de piele. a fost denumit „Iancu Sac-întors”. Era angajat la pompele funebre

Magazinele de pielărie en-gros au aparţinut lui D. Haberman, şi era nelipsit de la alaiurile mortuare, purtând ţantoş coliva sau

Laura şi Mendel Blum, Fraţii Iscovici, Ozias Kremer, Rubinstein, prapurile bisericii. De purtători de porecle n-a dus niciodată lipsă

fraţii Solomon, Isidor Rosen­berg, Gherson şi Iosef Kaiserman. [...] cartierul nostru, ca în orice cartier evreiesc; existau un „Şloime

În piaţa Sf. Gheorghe marile magazine erau Drogheria der Longăr”, un „David der Toiber”; un evreu gras dar foarte

Dulberg, Bergher-Safianu cu covoare, Ungureanu cu faianţe, Carol cumsecade, a căpătat porecla de „Cap de lup”; o familie întreagă

Zimmer cu uleiuri şi vopsele, fraţii Grumer cu articole de voiaj, Sokal se numea „Tramvai” şi nimeni nu ştia de ce, un bărbier se numea

cu marochinărie, Guertler cu harnaşamente, Geissler cu franzele şi „Fisic”, un birjar sărac „Lote peste lote”, iar un ambulant totdeauna

cornuri, magazinul „Riviera” cu flori (bd. Carol, colţ cu Moşilor), vesel, a fost poreclit „Şapte sezoane”. Explicaţia în cazul acestuia

spălătoria chimică Aftalion, fraţii Karmitz. este pur folclorică: avea nevastă cu şase copii şi soacră, trebuia să-şi

Băile doctorului Erlich de pe str. Italiană, funcţionau cu hrănească familia în toate sezoanele, să plătească chirie. Îşi făcea

secţii de fizioterapie, conduse de doctorul Schachman, tatăl marelui negoţul în gangul hanului unde locuia, vânzând trecătorilor cremă

Yonnel de la Comedia Franceză. Băile Ovidiu din Calea Moşilor de ghete, şireturi, aţe, ace, baloane. Se pretindea priceput să repare

erau conduse de Leon Steiner. maşini de gătit şi uneori cârpea chiar câte un acoperiş, de tablă.

Cinematograful de iarnă şi grădina de vară „Jupiter” erau Un frate de al meu i-a închinat un catren, care circula în cartier:

proprietatea lui Leon Goldstein, care le-a administrat împreune cu Eu sunt şapte sezoane/ Vând şireturi şi baloane/ Am necazuri zi de zi/

fiul său Sebastian. [...] Şi o droaie de copii. Dar omul nu dădea semne de disperare şi când

În cartierul Moşilor erau patru hanuri: Capra, Stănica, i se cânta acest cântec părea chiar mulţumit.

Petrescu şi Mocănescu, locuite de chiriaşi evrei. Ca orice cartier

100 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


101 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
Evreii în Obor strada Vaselor. Acolo se aflau şi depozitele de gaz (lampant). Pe
străzile Făinari şi Birjari locuiau proprietarii de trăsuri. Moritz

Oborul cuprindea trei părţi distinctive: Litman avea un mare magazin cu specialitatea în uleiuri şi vopsele.

1) oborul de vite, unde se vindeau animale în ţarcuri sau A participat activ la conducerea şcoalei şi sinagogii şi a dat cinci fii:

purtate din loc în loc, totdeauna împânzit de ţărani, cumpărători un inginer, un avocat, cunoscutul director al liceului „Cultura”, un

sau vânzători şi bineînţeles geambaşii nelipsiţi de la acest gen de economist şi un excelent expert-contabil.

comerţ; 3) Al treilea raion al Oborului era rezervat târgului anual, la care

2) oborul de manufactură avea ca specific magazine sau standuri participau negustori sezonieri şi ambulanţi, precum şi proprietari

pline de pânzeturi, stofe, abale, iţari, opinci, cojoace, magazine de atracţii distractive. Printre ambulanţii care mişunau în Târgul

cu obiecte casnice, vase de bucătărie şi magazine de fierărie. În Moşilor mulţi erau, fireşte, evrei şi printre ei cel mai popular era

acest raion al Oborului negustorii erau în majoritate evrei. De negustorul de baloane. Tot evrei erau şi unii din scamatorii şi artiştii

exemplu: Aronovici şi Fiul, Israilovici şi Fii, David Herşcovici, fraţii care se produceau la baracele de la Moşi. Între ei s-a remarcat vestita

Lieberman, Elias Rafailovici, B. Weitman, Bereşteanu şi Fii, Leon Antiţa, ghicitoare în cărţi, în bobi şi cafea ai cărei copii făceau parte

Zilberman, Mişu Rabinovici. Negustorii aceştia făceau comerţ în din trupele care se produceau în arenele de circ.

Obor, dar locuiau în Calea Moşilor. Firma de tăbacărie „La Zahana” [...] Nu pot încheia aceste evocări, fără să nu încerc sa redau

era a lui Solomon Friedman. Chiristigiii locuiau în Obor, sau în ceva din atmosfera familiară a locatarilor evrei din cartierul Moşilor,

102 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


luând ca etalon casa noastră. Tata era bun evreu, dar îşi făcea
rugăciunile zilnice numai în casă, deoarece activitatea profesională Străzi cu nume evreieşti
nu-i îngăduia să meargă de două ori pe zi la sinagogă. Bunica din
partea mamei (pe ceilalţi nu i-am cunoscut) m-a învăţat să spun
„krişma” (kiriat-şma) şi să pun sidurul noaptea sub pernă, ca să nu Strada Iuliu BARASCH
uit lecţia învăţată pentru şcoală. Se pare că sidurul a fost un ajutor (Iulius Barasch; 181536, Brody – 1863, Bucureşti)

miraculos în cariera mea şcolară; în toţi anii cursului primar am luat


premiul întâi cu cunună. Deşi mama nu era exigentă în practica Medic, naturalist, filosof. Joacă un rol important în

religioasă, în casa noastră se respectau toate tradiţiile moştenite din activitatea de popularizare a ştiinţelor naturii prin revista „Isis”

părinţi. De Hanuka şi de Purim şcolile noastre organizau serbări, la (apoi „Natura”), participă la Societatea Ştiinţifică Medicală fondată

care noi copiii deţineam diferite roluri şi la care participau şi familiile de Carol Davilla şi construieşte cu mijloace proprii primul spital

noastre. De Purim jucam în pavilionul din curtea locuinţei noastre de copii (1858)37. Este un promotor al modernizării comunităţii

scenete cu Estera, Mordehai, Ahaşveros, bineînţeles improvizate evreieşti, participă la tipărirea în limba română, cu grafie latină,

după imaginaţia mea şi a fraţilor mei. [...] a gazetei „Israelitul roman” (1857) şi pune bazele Societăţii de

Povestea unui cartier evreiesc din Galut este o lume dispărută cultură israelită în 1862, care devine un model de integrare

pentru totdeauna. Dar a fost o lume de vibraţie, de simţire, de prin instrucţie. Urmaşii săi pun, în 1872, bazele Societăţii

obiceiuri şi tradiţii evreieşti... Iuliu Barasch pentru ajutorul celor suferinzi38, denumire care va

36. După unele surse 1913.


(Josephine Feinstein, în Toladot, nr. 4, 1974, pp. 24-35.) 37. Hary Kuller (coord.), Evreii din România. Breviar bibliografic, Hasefer,
Bucureşti, 2008, p. 55.
38. „Societatea Dr. Iuliu Barasch” în Carol. H. Agatstein, Evreii şi instituţiunile lor
în România, nr. 5, (f.a.), p. 42.

103 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Protopopescu Pache, D-nii D-tori C. I. Istrati, Em. Porumbaru, I.
Procopie Dumitrescu, întreaga tinerime şcolară a Capitalei dintre anii
1850 şi 1863. Iată pentru ce a fost sărbătorit cu o mare solemnitate
acest ilustru dispărut.
Solemnitatea a fost la Sinagoga Mare din str. Sinagoga
[actualmente V. Adamache]. Ea s-a deschis printr-un preludiu cântat
de corul Templului acompaniat de orgă. Cantorul Seifert a cântat
admirabil, acompaniat de orgă şi cor, psalmul 90 „Ce este omul ?” care
a produs o adâncă impresie printre asistenţi.
D-rul H. Alperin a ţinut o frumoasă predică spunând că D-rul
Iuliu Barasch a înscris o pagina de aur în istoria regenerărei României;
sufletul lui reînviază astăzi ca Phoenixul din propria lui cenuşă. Îşi
exprima speranţa ca centenarul acestui mare om de ştiinţă şi filantrop
care a înfiinţat spitalul de copii va fi sărbătorit de întreaga suflare
românească.
[…] În Capitală scrie la „Românul”, iar ziarul „Carpaţi” şi
„Presa Străină” i-a întâmpinat lucrările cu elogioase aprecieri. D-rul
Iuliu Barasch a scris cel dintâiu astronomie populară la noi, şi după el
nu a mai scris nimeni până în zilele noastre când aceasta operă a fost
îmbraţişată de D-1 Victor Anestin.
Iuliu BARASCH D-rul Barasch a fost adus în ţară de Bibescu-Vodă şi a murit
în Martie 1863 condus fiind la locaşul de veci de toţi fruntaşii de
influenţa numirea străzii, dar şi a sălii de conferinţe şi mai târziu a
atunci când neuitatul C. A. Rosetti i-a rostit cuvântul de aeternum
teatrului Baraşeum.
vale la mormânt40.
Despre moştenirea operei filantropice a lui Barasch se vorbeşte
D-1 Aronovici vorbeşte apoi de Societatea care poartă numele
la comemorarea a 50 de ani de la moartea sa, în 1913, după cum
ilustrului defunct şi spune între altele ca aceasta Societate a destinat
reiese din Istoricul Societăţii Dr. Iuliu Barasch (1872-1922)39:
din fondul ei 800 lei pentru flota noastră de războiu.
Societatea de binefacere „Dr. Iuliu Barasch” din Capitală, a
După acest panegiric, cantorul Seiferd acompaniat iarăşi de orgă
comemorat eri dimineaţa (pe) […] D-rul Iuliu Barasch, unul din
şi cor înalţă către cer o rugăciune pentru odihna sufletului marelui
fruntaşii generaţiunei de acum cinci decenii, care au contribuit la
repausat iar orga şi corul desăvârşesc frumuseţea solem-nitaţei cântind
înfăptuirea României de azi.
un admirabil final religios. Comitetul Societaţei a mers apoi la vechiul
Doctorul Iuliu Barasch a fost profesor de ştiinţe naturale la colegiul
cimitir evreesc unde a depus o coroană de flori naturale pe mormântul
Sf. Sava, la şcolile de Medicină şi de Silvicultură, la şcoala superioară de
D-rului Iuliu Barasch. La mormânt s-au ţinut câteva cuvântări. Ca
ofiţeri, a scris o monumentala lucrare de ştiinţe popularizată „Minunile
încheiere ne gândim dacă n-ar fi un gest frumos din partea Primăriei
Naturei”, a redactat o revistă pentru popularizarea ştiinţelor „Isis”, a
Capitalei să boteze Strada Sinagoga cu numele de Strada Dr. Iuliu
fost medic Primar al judeţului Dolj vreme de 6 ani, iar la moartea sa
Barasch41, spre a eterniza astfel pe acest mare evreu care a muncit cu
alături de Marele Rabin, a oficiat şi Mitropolitul Veniamin Costache.
atâta dragoste la înălţarea neamului românesc şi a „coreligionarilor săi
D-rul Barasch a inaugurat cel dintâiu la noi conferinţele duminicale
de la noi”.
la care spun bătrânii, asista un public numeros însetat de luminile
civilizaţiei apusene. Acest mare evreu a fost în acelaşi timp şi un mare
român având ca discipoli pe G. Gr. Cantacuzino, Eugen Stătescu, Emil 40. Înmormântat la cimitirul Sevastopol, cimitir dezafectat în timpul celui de al
Doilea Război Mondial.
41. Numele străzii Biserica Udricani este schimbat în 1930 în strada Iuliu Barasch,
39. La p. 22-23. după cum arată extrasul din Ilustraţiunea Evreiască.

104 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


105 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
Strada CIOCANUL Deci este greşită ideea acelora, care judeca viitorul după prezent,
care cred că actualmente, când este căutare pentru ocupaţiuni, în

Școala Ciocanul - prima şcoala evreiască de meserii (Calea comerţ şi birocraţie, adică aceasta stare va continua şi prin urmare

Dudeşti nr. 127), înfiinţată la 1899, la iniţiativa industriaşului Adolf preferă a îndruma pe copiii lor la şcolile de comerţ, la licee şi

Solomon, devine una dintre cele mai renumite şcoli profesionale gimnazii.”43

româneşti, cu diplome recunoscute în străinătate. Dă şi numele străzii În 1912-1913 se predau următoarele materii: mecanica

din apropiere, care rezistă chiar şi sub comunism datorită sonorităţii teoretică, germană, fizica şi tehnologia, electrotehnică, matematică

proletare. Comitetul şcolii era alcătuit din cei mai cunoscuţi industriaşi şi geometrie, contabilitate, Istoria evreilor (conferinţe, Horia Carp),

evrei ai capitalei: Orenstein, Prager etc., membri în Comitetul Central al igienă, desen, gimnastică, română, geografie, istorie, muzică44.

Şcolilor Israelite din Bucureşti alături de Blank, Halfon, Focşăneanu. Erau primiţi cei care aveau 14 ani împliniţi, erau sănătoşi şi

Şcoala avea secţiunile mecanică, lăcătuşerie, tinichigerie, aveau patru clase primare. Exista o taxă de şcolarizare şi pentru

electrotehnică, instalaţii de calorifere (din 191542), presupunea o internat, dar orfanii erau admişi gratuit, iar pentru cazurile sociale

ucenicie de 4 ani şi pregătea în medie 60-80 de elevi. A. Solomon se făceau excepţii. Elevii şcolii făceau diverse lucrări specializate

spunea în raportul pe anul şcolar 1905-1905: care apar în rapoartele şcolare ale şcolii. Clădirea a servit ca şcoală

„Educaţia unui copil este greşită, când ea se face cu privire la în perioada comunistă, fiind, până la retrocedarea recentă în natură,

timpurile trecute, asemenea când ea este făcută cu privire la timpul Grupul Şcolar Industrial „Timpuri Noi”.

prezent numai, ci ea, educaţia, trebuie sa fie îndreptată cu privire la


viitor, adică pentru timpul când copilul va deveni major şi va avea a
intra în toiul luptei pentru existenţă.
43. Apud Harry Kuller, „Jubileu – Şcoala de meserii Ciocanul”, în Buletinul
Centrului, Muzeului şi Arhivei Istorice a Evreilor din România, no. 4-5, CSIER,
42. Dr. Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureştiului Bucureşti, 2000, p. 97.
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în anul 1938, Hasefer, Bucureşti, 44. Şcoala de meserii Ciocanul, Raport anual 1912-1913, Tipografia Progresul,
1995, p. 59. Bucureşti, 1913, p.14.

106 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Strada Jacques ELIAS
(Jacques M. Elias; 1844, Bucureşti – 1923, Viena)

Bancher şi industriaş român, pune bazele Băncii Generale a


Ţării Româneşti, fiind considerat întemeietorul industriei zahărului
prin investiţiile în fabrica de zahăr de la Sascut45 (din 1885). A investit
în general în ferme şi agricultură, dar şi în diverse proprietăţi precum
Hotelul Continental din Bucureşti, 9 imobile în Viena46, două mine
de mercur în Dalmaţia, acţiuni la bursele străine etc.
La moartea sa deţinea o avere uriaşă47, pe care a lăsat-o prin
testament Academiei Române pentru înfiinţarea unei fundaţii
cu numele tatălui său, Menachem Elias, care să acorde burse, să
contruiască un spital, să ajute şcoli şi fundaţii caritabile evreieşti şi
creştine.
Cităm câteva prevederi ale acestui document48:
Fundaţia Familiei Menachem H. Elias, va avea ca scop de a
întemeia, dezvolta sau ajuta instituţiunile de cultură, de preferinţă de
cultură practică, precum şi de opere de asistenţă publică şi de binefacere,
ca de exemplu burse la copii săraci, cantine şcolare, ajutorul săracilor de
preferinţă prin muncă etc.
În special va avea obligaţia de a construi ţi întreţine în Bucureşti
un spital cu cel puţin o sută paturi în condiţiunile cele mai moderne şi
perfecţionate; acest spital se va numi: “Spital fondat de Familia Menachem
H. Elias”. În acest spital se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliţi şi de
orice altă credinţă, se vor da consultaţii şi medicamente gratuite.

45. Ca o recunoaştere a contribuţiei sale locale există astăzi o stradă Jacques M.


Elias în Sascut şi o şcoală care îi poartă numele: Grupul şcolar agricol „Jacques M.
Elias” Sascut.
46. Unde se găsea fratele său, Alexandru, alături de care a fost înmormântat.
47. Estimată în 1929 la 361 de milioane de lei, constând în moşii şi imobile al
căror venit anual era de 22 de milioane de lei. Apud Beneş Avital, Evreul Jacques
Elias (1844 -1923). Testamentul. Ieri, azi, mâine..., Bucureşti, f.e., 1993, p. 19.
48. Idem, p. 27-43.

107 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


108 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Se prevedeau o serie de sume pentru susţinerea operelor caritabile şi Strada David EMMANUEL
culturale: 200.000 lei pentru burse de interes practic şi ştiinţific, 100.000 (1854, Bucureşti -1941, Bucureşti)
lei acordaţi “Primăriei Oraşului Bucureşti, în efecte garantate de stat, din
al căror venit se va distribui la săraci pentru sărbătorile de Crăciun şi Paşte, Matematician. Este considerat a fi întemeietorul şcolii
fără distincţiune de cult”, 40.000 lei pentru mărirea şi îmbunătăţirea matematice moderne în România. Emmanuel a fost, de altfel, al doilea
Azilului de noapte., 50.000 de lei pentru Fundaţia Universitară Carol român, după Spiru Haret, care şi-a luat doctoratul în matematici la
I, 100.000 lei pentru laboratorul Facultăţii de Medicină, 10.000 de lei Sorbona, în 1879, cu o teză intitulată „Etude des intégrales abéliennes
pentru Societatea pentru învăţătura poporului român, 10.000 de lei de troisième espace”, după ce în prealabil a urmat Liceul Lazăr în
pentru şcoala evanghelică din Bucureşti, 40.000 de lei pentru Societatea Bucureşti, întreţinându-se din meditaţii, iar mai apoi facultatea la
Salvarea, 10.000 de lei pentru Societatea Regina Elisabeta, 20.000 de lei Paris, unde şi-a luat licenţa în matematică, în 1876 şi în fizică, în
pentru Policlinica Elisabeta, 20.000 de lei pentru Leagănul Sf. Ecaterina, 1877. Din comisia lui de doctorat au făcut parte profesorii Puiseux
20.000 de lei pentru Leagănul Materna, 50.000 de lei pentru Societatea (preşedinte) şi Briot şi Bouquet (membri).
pentru profilaxia tuberculozei, 20.000 de lei pentru Templul israelit David Emmanuel a avut un rol important în introducerea
spaniol, 5.000 de lei pentru Şcoala de fete israelită de rit spaniol din în România a studiului matematicilor moderne şi în abordarea lor
Bucureşti, 10000 de lei pentru Şcoala Israelită de băieţi de rit spaniol riguroasă. În 1882 a devenit profesor de algebră superioară şi de teoria
din Bucureşti etc. De asemenea, prevede sume care se vor acorda foştilor funcţiilor la Facultatea de ştiinţă a Universităţii din Bucureşti, unde
angajaţi sau rudelor aflate în nevoie. avea să rămână până în 1928. Aici a ţinut, în 1888, primele cursuri
Testamentul lui provoacă vii emoţii în epocă şi generozitatea de teoria grupurilor şi respectiv teoria lui Galois. Printre studenţii săi
bancherului este privită ca un exemplu de moralitate şi de integrare în s-au numărat Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu şi Simion Stoilow. În
societatea românească. Nicolae Iorga arăta în apropierea evenimentului: paralel, Emmanuel a predat şi la alte instituţii de învăţământ superior,
Numai boierii din alte vremuri învăţaseră naţia noastră cu astfel de largi între care şi Şcoala de Poduri şi Şosele, devenită ulterior Politehnica
danii, iar de la ei nimeni până la Jacques Elias, nici dintre urmaşii lor, nici Bucureşti. În 1903 este ales preşedinte al Societăţii române de ştiinţe,
din rândurile burghezilor bogaţi nu i-au imitate. Dar importanţa socială iar în 1920 membru al Academiei.
a testamentului lui Jacques Elias nu stă numai în aceea că el aminteşte A fost preşedintele de onoare al primului congres de matematică
tradiţiilor acestei ţări în ce priveste datoriile clasei avute faţă de obşte, ci şi desfăşurat în România, a cărui şedinţă de deschidere a avut loc în Aula
faptul că el lasă întreaga avere pentru cultură. Se vor face din banii săi şcoli, Magna a Universităţii din Cluj, la 9 mai 1929.
unde se vor primi elevii fără deosebire de naţonalitate. El a înţeles că aceea
ce lipseşte ţării noastre este cultura răspândită în masele adânci populare şi
de aceea n-a ezitat să renunţe la orice gând şi să dea acest mare exemplu de Strada Barbu ISCOVESCU
generozitate umană, pentru a se face mai multă lumină în sufletele fraţilor (Iehuda Barbu Iscovescu; 1816, Bucureşti – 1854, Constantinopol)
săi, pe pământul unde a trăit.49
Pentru meritele industriale este recompensat în timpul vieţii de regele Pictor remarcat pentru portretele membrilor societăţii „Frăţia”
Carol I cu numeroase medalii50, cu titlul de consilier, dar şi cu încetăţenirea (mişcare revoluţionară de la 1848) şi ca unul dintre primii peisagişti
individuală din 1880. Este numit cetăţean de onoare al Bucureştiului şi români, alături de Carol Popp de Szathmary. Născut într-o familie
postum membru de onoare al Academiei Române (1993). de zugravi din Calea Moşilor, exersând chiar şi pictura bisericească,

49. „Testamentul unui bancher” în Neamul românesc, 9 iunie 1923; Ca o paranteză


ajunge prin determinare, talent şi studiu autodidact să atragă atenţia
regăsim alte donaţii evreieşti către Academia Română menţionate în Anuarul pentru şi să primească o bursă la Viena din partea banului Mihail Ghica.
Israeliţi din 1882-1883: donaţiunea Israel Chaim Daniel, Leon Daniel şi Albert
Daniel:15.000 de lei noi în obligaţiuni de stat, cu ocazia zile de 10 mai 1881 cu În timpul revoluţiei de la 1848 se ocupă de decorurile de la
prevederea ca din aceste venituri anuale să fie achiziţionate pentru „colecţiunile începuturile Teatrului Naţional, care era destul de puţin frecventat
sale privitoare la istoria patriei... hrisoave şi documente, cărţi vechi şi manuscripte
româneşti”.. şi din cauza condiţiilor slabe şi periculoase de iluminare şi aerisire.
50. Cavaler şi Ofiţer al Ordinului Steaua României (1889, 1901), Ofiţer şi
Comandor al Ordinului Coroana României (1891, 1909), Medalia „Meritul
Rolul lui Iscovescu este foarte important într-o reprezentaţie teatrală
Comericial şi Industrial” clasa a I-a (1913) etc.

109 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


(9 august 1848) prin care se încerca atragerea bunăvoinţei Înaltei din România (1953-1975). Domeniile sale principale de cercetare şi
Porţi, prin Suleiman Paşa, faţă de revoluţionari. El contractează şase expertiză erau aeroelasticitatea şi aerodinamica sistemelor instabile.
căruţe de flori proaspete de câmp cu care decorează toată scena. Întreg Încă din acei ani i-au fost traduse lucrări pentru NASA.
decorul are puternic impact emoţional asupra publicului, surprins de Refuzul de a se înrola în partidul comunist îi aduce piedici în
un contemporan, Colescu Vartic, care relatează scena: carieră, iar hotărârea de a emigra în Israel îl face să-şi piardă slujba. În
Luni 9 august se dete seara, în onoarea lui (Suleiman Paşa) o cele din urmă va părăsi România (1978), dar se va întoarce în repetate
reprezentaţie de gală în sala Teatrului. Barbu Iscovescu o decorase cu gust şi rânduri, atunci când va fi posibil. Între 1978 şi 1985, Librescu a fost
ingeniozitate. Pe scenă era aşezat portretul sultanului şi de jur împrejurul profesor la Universitatea din Tel Aviv, la Technion – Institutul Israelian
scenei cele 21 articole ale Constituţiei pe transparente luminate. La de Tehnologie din Haifa şi din 1985 la Virginia Tech, în Statele Unite,
ridicarea cortinei, acest tablou produse o aşa de vie impresie, încât în unde a lucrat până la momentul morţii54. Profesorul Librescu a fost
tot teatrul a răsunat deodată strigătul: Trăiască Sultanul, Trăiască ucis în ştiutul atentat armat, în timp ce încerca să blocheze intrarea în
Constituţia! 51
sala lui de curs a trăgătorului pentru a-şi proteja studenţii şi a le da timp
Mişcarea revoluţionară eşuează şi foştii membri sunt exilaţi, să fugă. Gestul său impresionează prin semnificaţia profund morală şi
fiind nevoiţi să supravieţuiască în condiţii foarte grele, în care mulţi valenţele biografiei sale. A primit, postmortem, cea mai înaltă disticţie
s-au îmbolnăvit. Iscovescu moare bolnav, în exil, la Constantinopol. civilă a statului roman, Ordinul Naţional „Steaua României în grad
Este îngropat în cimitirul grec-ortodox din Pera (unde, după cum scria de Mare Cruce”, în semn de recunoaştere a eroismului său. În data
urmaşul său, Adolphe Orval, nici un semn de cruce nu e pe monumentul de 18 aprilie 2007, George W. Bush, preşedintele în funcţie al SUA,
lui (în ciuda locaţiei), ci sunt doar săpate în marmură paleta şi pensulele
52
a vorbit la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA: În acea zi
pictorului). Epitaful lui este scris de Dimitrie Bolintineanu, la care s-a am văzut orori, dar am văzut şi acte tăcute de curaj, cum sunt cele ale
adăugat inscripţia în limba franceză Vous serez heureux quand vous serez profesorului Liviu Librescu... Acest supravieţuitor al Holocaustului şi-a
honnis et poursuivis par le tyrans pour la verité. dat propria viaţă pentru ca alţii să trăiască.55
În discursul ţinut cu ocazia inaugurării bulevardului Liviu
Librescu (2010), pe care se află noul sediu al ambasadei Statelor
Bulevardul dr. Liviu LIBRESCU Unite ale Americii la Bucureşti, ambasadorul Mark H. Gittenstein
(1930, Ploieşti – 2007, Blackburg, Virginia, SUA) sublinia: Predatul a fost adevărata sa pasiune. De aceea, poate că nu e
deloc surprinzător că primul impuls al său, în momentul în care a auzit
Cercetător în domeniul aeronautic, profesor de inginerie şi focurile de armă, a fost acela de a-şi proteja elevii. Le-a strigat să cheme
mecanică. A trecut prin experienţa copilăriei la Focşani, în timpul celui poliţia şi a baricadat uşa cu propriul trup, pentru a le da timp să sară pe
de al Doilea Război Mondial, lângă un aeroport militar german . Tatăl 53
fereastră de la etajul întâi şi să se adăpostească. 22 de studenţi sunt astăzi
său era deportat în Trasnistria. După război a absolvit la Politehnica în viaţă pentru că el le-a oferit acele momente preţioase de care au avut
din Bucureşti la Secţia de aviaţie şi a lucrat la Institutul de Mecanica nevoie ca să scape.56
Fluidelor şi Construcţii Aerospaţiale din cadrul Academiei de Ştiinţe

51. Apud Marin Nicolau, Pictorul Barbu Iscovescu 1816-1854. Cu numeroase Strada Maximilian POPPER
reproduceri, Editura Cultura Poporului, Bucureşti, 1940, p. 77.
52. Idem, p. 78.
(1895, Bucureşti -1960, Bucureşti)
53. Mărturiile Liviei Diaconescu (n. 1928, Focşani): Mătuşa mea, Mina
Finkelstein, s-a căsătorit cu un Librescu. Soţul ei a fost un avocat foarte bun. În
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost trimis în Transnistria şi ea a Medic, specialist în pneumologie. Ca absolvent al Facultăţii de
rămas la Maria [altă soră, din Focşani]. Dar ceea ce este demn de laudă pentru medicină editează o lucrare de hematologie, una din primele în acest
mine este faptul că vărul meu, Liviu Librescu, în vârstă de nouă ani, a fost cel care a
sprijinit familia. Germanii s-au mutat în şcoala comercială şi el a făcut mici afaceri
cu ei – cumpăra şi revindea medicamente sau alimente aduse de germani. Germanii 54. Biografie Liviu Librescu, romania.usembassy.gov/media/2010/bio_05312010.
au avut o inspecţie o dată şi el a stat ascuns într-o cutie de lemn până la încheierea html.
inspecţiei. După război, a mers la liceu şi facultate, a lucrat cu prof. Carafoli, şi apoi 55. Idem.
a plecat în Israel. S-a căsătorit acolo şi a avut doi copii (Interviu Centropa, 2003, 56. Discursul Ambasadorului SUA, Mark H. Gitenstein, cu ocazia numirii
reporter Anca Ciuciu (www.centropa.org). Bulevardului Dr. Liviu Librescu, 31 Mai 2010.

110 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


do­meniu, dar după ce se îmbolnăveşte de tuber­culoză pulmonară, Strada C. D. ROSENTHAL
descoperă o nouă specializare căreia îi va dedica timp şi studii. A (Constantin Daniel Rosenthal; 1820, Budapesta – 1851, Budapesta)
creat primul Centru de supuraţii pulmonare, precum şi un Centru
de bronhologie. A publicat cărţi şi peste 300 articole de specialitate. Pictor istoric, martir al revoluţiei de la 1848. Născut la
A fost preşedinte al Federaţiei Comuni­tăţilor Evreieşti din România Budapesta, într-o familie mixtă evreo–română, pleacă la studii
(1948-1951). la Viena unde se împrieteneşte cu I. Negulici şi C. A. Rosetti. Se
În spitalul „Caritas”, al Comunităţii Evreilor din Bucureşti stabileşte în Bucureşti, în 1842, apoi studiază şi pictează la Paris (în
[...], Maximilian Popper înfiinţează un serviciu de consultaţii pentru perioada 1845-1848), unde devine membru al Societăţii studenţilor
boli pulmo­nare. Acest modest serviciu a avut dela început caractere români din Paris. Se implică activ în acţiunile revoluţiei din 1848,
speciale: pentru bolnavi – aspectul social al serviciului – bolnavii fiind iar pentru adeziunea sa i se acordă, în acelaşi an, cetăţenia română.
asistaţi şi ajutaţi de către societatea Alinarea; pentru medici – aspectul Trimis în misiune, cu materiale revoluţionare, este arestat şi torturat la
in­structiv – căci îşi însuşeau competenţa şi eficienţa necesară într-o Budapesta. Moare în urma torturilor, fără a trăda cauza revoluţionară
specialitate care „formal” încă nu luase fiinţă: Ftiziologia. şi pe prietenii săi. Este „unicul pictor care a creat un simbol al revoluţiei
[...] Ne apropiem de anii celui de al Doilea Război Mondial de la 1848, precum şi unicul martir al acestei revoluţii”.58
cu valurile de urgie şi nenorociri abătute asupra populaţiei evreieşti. C. A. Rosetti a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, cel
În această epocă, Maximilian Popper, scos din învăţămînt, realizează, care a deţinut tablourile sale celebre: „România îşi rupe cătuşele” şi
în strada Udricani, un Serviciu de boli pul­monare pentru populaţia „România revoluţionară”, pe care le donează prin testament către
evreiească, ser­viciu care cuprindea 30 de paturi. În acest timp, „muzeul de tablouri din Bucureşti”. Spune despre el:
depune o activitate multiplă: ca preşedinte al Societăţii Medicilor Constantin Daniel Rosenthal a iubit România ca cel mai adevărat
Evrei se străduieşte să promoveze onoarea şi in­teresele profesionale român şi chiar viaţa i-a jertfit-o. La 1848, a făcut o schiţă care din câteva
ale medicilor şi ca profesor la Şcoala de medicină de sub conducerea trăsături de penel, a fotografiat România de la 1848, oferind tuturor
profesorului Abason continuă munca didactică cu aceiaşi competenţă ramura de măslin. În exil a făcut un tablou ce reprezintă România în
şi strălucire. zilele de 13-25 septembrie 1848, bătălia pompierilor cu turcii printr-o
Sfîrşitul războiului înseamnă pentru Maximilian Popper femeie ţărancă care scapă din luptă drapelul naţionalităţii, al libertăţii
repunerea in drep­turile sale, devenind deîndată conferenţiar şi în şi dreptăţii. Pe cât am trăit, n-am avut destulă putere a mă despărţi de
anul 1947 profesor plin la Clinica de ftiziologie, al cărui sediu era aceste icoane. Acum împlinesc, prin soţia şi fii mei, dorinţa ce mi-a fost
în pavilionul nou al spitalului „Caritas”, pavilion clădit în anii 1945- exprimată de amicul meu Rosenthal: aceea de a depune, în numele lui, la
1946 cu fondurile Comuni­tăţii şi ale societăţii „Alinarea”. muzeul naţional aceste două tablouri istorice. C. A. Rosetti”59.
[...] A fost prezent ori­unde era nevoie de un sfat autorizat, de un Strada care îi poartă numele astăzi este paralelă cu strada Barbu
îndemn, de un sprijin. Iscovescu şi strada I. Negulici, păstrând, simbolic, apropierea faţă de
În anul 1960, în plină activitate, în plină desfăşurare a multiplelor idealurile care i-au condus viaţa.
sale calităţi, profesorul Popper s-a stins răpus de boală. Ultimele sale
vorbe au fost de mul­ţumire şi apreciere pentru cei care îl în­grijeau. Cu Anca CIUCIU
moartea lui a dispărut o mare figura a obştei evreieşti, o luminoasă
ima­gine a medicinii.
Îi spuneam simplu „Profesorul”.57

58. CSIER, Colecţia Caiete nr. 3, Joseph Kaufman şi Joseph Berkovitz, Evreii în
revoluţia română din 1848, (ed. Lya Benjamin), f.a, f.e., p. 5.
59. Românul, 8 aprilie 1885, apud Moses Schwartzfeld, „Constantin Daniil
Rosenthal” în Anuar pentru Israeliţi, 1885-1886, p. 159; Vezi şi Joseph Kaufman,
57. Dr. Marcel Finkelstein, dr. Iosef Fux, „Profesorul Maximilian Popper”, în „Evreii luptători în revoluţia românilor din anul 1848. O pagină din istoria evreilor
Toladot nr. 1, 1972, pp. 37-38. români. Schiţe istorico-biografice”, în CSIER, Colecţia Caiete nr. 3, pp. 26-27.

111 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Magazine şi firme Adania ne vorbeşte cu însufleţire de acea epocă în care bancherul
Halfon l’a chemat spre a-i incredinţa ordinele de inserare pentru loteriile

evreieşti în Bucureşti60 olandeze şi pentru acţiunile faimoasei societăţi a canalului Panama.61

Leon Alcalay - librărie, anticariat şi editură


Bd. Elisabeta, colţ cu Calea Victoriei, fondată în 1864
Au Bon Gout- Casă de mode, confecţii etc
Leon Alcalay a fost unul din marii librari, anticari, editori şi
str. Lipscani nr. 8 şi strada Stavropoleos nr. 11, fondată în 1880
tipografi ai Bucureştiului. În 1864 înfiinţează două rafturi cu cărţi
Fondată de Al. Ascher în 1880, în 1895 firma devine
la intersecţia Podului Mogoşoaiei cu viitorul Bd. Elisabeta62. În
proprietatea lui M. M. Ascher şi Alb. Levy, iar din 1904 se transformă
1867, când pe locul respectiv începe construcţia Hotelului Herdan
în societate pe acţiuni.
(devenit în 1873 Grand Hotel du Boulevard), îşi mută prăvălia peste
drum de Legaţia Rusă, pe locul casei boierului Filipescu, unde se
Adania - agenţie de publicitate
află azi clădirea Casei de modă Venus63. În 1883 deschide un mare
str. Carol nr. 104, fondată în 1880
magazin de anticariat, librărie şi papetărie la parterul Grand Hotel
Prima agenţie de publicitate din Romania, fondată de David
du Boulevard. Alcalay înfiinţează apoi şi o editură; în 1899, Casa de
Adania. Se ocupă cu inserarea de anunţuri comerciale în ziarele şi gazetele
Editură a Librăriei Alcalay cumpără colecţia Biblioteca pentru toţi,
vremii. Următorul pas este ilustrarea siglelor firmei, ca urmare a legii
iniţiată în 1895 de editorul Carol Müller, sub inspiraţia colecţiei
din 1879 cu privire la identitatea firmei şi mărcile de comerţ. Agenţia
germane de buzunar Universal Reklam Bibliotheck  din Leipzig.
de publicitate David Adania se extinde şi începe să realizeze publicitate
Perioada Alcalay a colecţiei, începută cu numărul 179 şi întinsă pe
murală în staţiile C.F.R şi mijloacele de transport (trenuri, vapoare). La
un sfert de secol, a fost acoperită de Editura Librăriei Leon Alcalay,
începutul secolului, Adania deţinea reprezentanţa pentru o editie locală a
Editura Librăriei Universale „Leon Alcalay” şi Editura Librăriei
Anuarului Comercial Didot-Bottin din Paris.
„Universala” Alcalay & Co. Coordonarea colecţiei a fost asigurată
Emil Samoilă îl întâlneşte în anii 1930 şi află câteva detalii în plus.
de A. Alecsandrescu-Dorna, Victor Anestin, Haralamb G. Lecca
Agenţia „Adania” are o vechime de 50 ani. […] Dintr-o convorbire
şi Vasile Demetrius. Cea mai îndelungată coordonare a asigurat-o
avută cu negustorul publicitaţii româneşti, d. Adania, am desprins o serie
Vasile Demetrius (1923-1942). Consilieri ai colecţiei, de la nr.
de amintiri preţioase pentru cel ce vrea sa fixeze pentru istorie inceputurile
1000, au fost I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă şi I. L. Caragiale.
presei de la noi.
În intervalul dintre cele două războaie mondiale ritmul publicării
Bătrânul agent de publicitate ne-a vorbit de vremurile când
numerelor slăbeşte, dar, practic, nu există niciun an fără apariţii în
pe piaţa Bucureştilor făceau reclama prin ziarele de atunci numai
această colecţie. În 1940, urmaşii lui Leon Alcalay vând librăria lui
comercianţii de încălţăminte Albert Bauer şi Pollak, farmacistul
Remus Cioflec. În intervalul 1943-1949,  Biblioteca pentru toţi  a
Alexandriu şi cofetarul Dobriceanu. Ziarele de atunci „Telegraful” lui
fost preluată de Editura Socec64.
Fundescu, „Romania” lui Vernescu, „Binele public” şi „Independenţa”
puneau coloanele lor la dispoziţia celor 3-4 comercianţi mai luminaţi,
cu preţul de 20-30 de lei jumătatea de pagină.
G. Breyer şi Fiii - Comerţ de coli en gros şi en detail.
str. Lipscani nr. 24 şi 53, fondată în 185665
În epoca în care Cazzavillan făcea reclama hapurilor de catramină,
Comerţ dezvoltat de Ghedalie Breyer, unul dintre filantropii
d. Adania era singurul agent de publicitate. El a intrat în aceasta
comunităţii evreieşti, care donează o importantă sumă de bani
profesiune la vârsta de 14 ani. Înaintea lui se ocupau cu publicitatea în
Bucureşti, numai Brăiloiu, un fost comisar şi un anume Papazoglu.
Dacă comercianţii români nu prea se îmbulzeau să facă publicitate 61. Emil Samoilă, Ziaristica. Noţiuni elementare de gazetărie, Atelierele „Adevărul”
S.A., c. 1932, p. 150 -151; Vezi şi Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii
deschisă, străinii nu desconsiderau coloanele ziarelor româneşti. D.
româneşti, Tritonic, Bucureşti, 2006.
62. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 285.
60. Sursa principală: Dr. Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea 63. Florin Şinca, Din istoria poliţiei române, RCR Print, Bucureşti, 2006, p. 192.
industrială a Bucureştiului din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea până în anul 64. Vezi http://www.edituraminerva.ro/istoric.php, accesat 30 august 2011.
1938, op. cit. Ancheta industrială din 1901-1902, vol. II, Bucureşti, 1903. 65. Frederic Dame, Bucarest en 1906, op. cit., p. 617.

112 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


113 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
114 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
115 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
pentru instituirea unei ospătării populare (Ghedalie şi Malca Breyer) Băile Erdreich
lângă Şcoala de băieţi Iacob şi Carolina Löbel. Stabiliment de băi sistematice cu secţie de hidroterapie, masaj şi electicitate.
Bd. Carol, colţ cu str. Italiană, fondată în 1880
Cometul Băile, fondate în 1880, prin asocierea medicilor  Marcovici,
Fabrică de sobe, maşini de bucătărie, paturi, mese, utilaje de fier şi bronz etc. Severeanu, Stoicescu, Leonte, Istrate, Clement ş.a. într-un local
str. Vulturului nr. 20, fondată în 1887 închiriat de pe strada Vestei nr. 6, trec, în 1888, în posesia dr.
Fabrica este fondată în 1887 de industriaşul A. Solomon, Erdreich, care construieşte o clădire specială pe strada Italiană.
care are un merit deosebit în crearea şi finanţarea şcolii industriale
evreieşti „Ciocanul” (1899). Şcoala, se arata în primul raport, are Herdan - Moară şi societate de panificaţie
menirea „de a scoate maiştri perfecţi şi bine pregătiţi în lupta pentru Şoseaua Basarab nr. 15, fondată în 1908
a trăi şi pe dea altă parte, prin cunoştiinţele teoretice pe cari le vor Societate cu tradiţie, fondată de Sever Herdan împreună cu fraţii
căpăta să-şi poată crea şi o situaţiune demnă în societate”66. săi: Max Herdan, Lazăr Herdan şi Mela Lebel. A dominat piaţa de
Firma a fost medaliată la expoziţia de la Paris din 1900, la panificaţie în perioada interbelică (ajunge în 1938 să producă mărfuri
expoziţia agrară a României etc. A. Solomon a fost numit membru reprezentând 9,4% din totalul producţiei alimentare a Capitalei67). Sever
al juriului hors concours la expoziţia din 1906. Herdan arăta într-un memoriu studiu din 1938 că: „familia Herdan, din

66. Raport 1899, apud Harry Kuller, “Jubileu – Şcoala de meserii Ciocanul”, op. 67. Dr. Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureştiului
cit., p.. 96. din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în anul 1938, op. cit., p. 103.

116 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


tată în fiu, a fost în industria alimentară. În Capitală, hotelul restaurant
„Bulevard” a fost înfiinţat, clădit şi exploatat de Jacques Herdan, iar
Ignat Herdan a fost morar-făinar din mică copilărie până la bătrâneţe.
Fiii lui Ignat Herdan au continuat profesiunea tatălui lor înregistrând
firma „Fraţii Sever şi Max” în 1908; în 1921 s-a clădit Moara Herdan,
pe terenul actual cumpărat înaintea războiului şi pe care teren se zidiseră
magaziile de azi ale morii, în anul 1916”.68

Lache Sport - magazin de articole sportive


Bd. Elisabeta, Cercul Militar
Pe Bd. Elisabeta, se afla în anii ’30 magazinul de articole
sportive Lache Sport, deţinut de Alexandru Ascher Moisescu, „În acele timpuri Sf. Gheorghe era cel mai important centru
(care, în scop de afaceri, şi-a schimbat numele în Ioan Alexandru comercial al oraşului. Două hanuri, care se aflau la capetele străzii
Profirescu). Moisescu fusese el insuşi un sportiv cunoscut în epocă. Lipscani: Sf. Gheorghe şi Zlătari, marcau graniţele întregii activităţi
comerciale şi financiare ale acelor timpuri. La hanul Sf. Gheorghe
Marmorosch-Blank & Co 69
negustori aduceau mărfuri din Constantinopol, mărfuri franţuzeşti
bancă istorică românească (1848-1951) sau englezeşti, dar în special din Lipsca (Leipzig), în special pentru
Strada Doamnei nr. 2-6, fondată în 1848 târgurile anuale..Hanul Zlătari era centrul financiar al acelor
Banca este înfiinţată în 1848 de Jacob Marmorosch şi trece prin timpuri, unde se făceau schimbrui şi împrumuturi şi astfel se explică
etape importante în modernizarea instituţiei bancare în România. Are un de ce Jacob Marmorosch a ales să îşi aşeze operaţiunile între Sf.
impact deosebit asupra dezvoltării economiei româneşti, îndeosebi prin Gheorghe şi Zlătari.”70
încurajarea şi crearea de noi industrii, precum şi investiţii în agricultură. Zona aleasă era foarte importantă pentru reuşita afacerii, ca şi
Primele semne ale viitoarei instituţii bancare apar modest, în faptul că acorda credit persoanelor cu care făcea afaceri şi reuşeşte
1848, la intersecţia dintre strada Băcani cu strada Blănari, pe locul astfel să stabilească contacte importante şi folositoare ulterior în
Hotelului Kiriazis, în zona Sf. Gheorghe. Tânărul Jacob Marmorosch Londra, Viena şi Leipzig.
se ocupa de împrumuturi, dar şi de comerţ (băcănie, vopsea şi tablă Unul dintre fondatorii spirituali ai firmei poate fi considerat
pentru acoperişuri). cumnatul lui Marmorosch, Iacob Löbel (1828-1867), care
lucrează alături de el în perioada de început şi îi dă sfaturi foarte
68. Idem. bune pentru dezvoltarea afacerii. Löbel impune ideea de asigurări
69. Surse on line: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Banca_Marmorosch_Blank,
http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/2010/01/banca-marmorosch-blank-
arhitect-petre.html, http://reptilianul.blogspot.com/2011/03/banca-marmorosch- 70.Ioan Boambă, Banca Marmorosch Blank & Co., societate anonimă: 1848-1923,
blank-co.html. op. cit., p. 8.

117 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


118 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
119 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
în spaţiul românesc, ca director al filialei din Bucureşti a Azienda acţionarii fondatori ai companiei Air France, prin intermediul
Assicuratrice di Trieste (1857-1864) şi devine, în 1865, directorul Companiei de Navigaţie Aeriană Franco-Română, înfiinţată la 23
filialei din Bucureşti a Imperial Ottoman Bank of Constantinople, aprilie 1920 de către Aristide Blank (cu banii băncii) şi Pierre de
sub numele de Banque de Roumanie (una din cele mai importante Fleurieu (cu experienţa în domeniul aviaţiei), transformată mai
instituţii ale ţării). Din păcate, sănătatea şubrezită şi drama morţii apoi în Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană în 1925,
soţiei sale îl duc la un sfârşit prematur, la numai 39 de ani. Rămâne şi respectiv în Air France, după unificarea cu alte patru companii
în istoria oraşului prin fundaţia Iacob şi Carolina Löbel, care în 1932 şi naţionalizarea din 193375. Compania de Navigaţie
patronează una dintre primele şcoli primare evreieşti pentru băieţi (a Aeriană Franco-Română avea să inaugureze, în 1922, prima
cărei clădire este, din 1997, din nou şcoală evreiască: Lauder Reut ). 71
linie comercială intercontinentală, Paris-Istanbul, cu escală pe
În 1863, Marmorosch îl angajează pe tânărul absolvent Mauriciu Aeroportul Băneasa.
Blank, unul dintre primii români licenţiaţi în comerţ şi finanţe. După Ca urmare a crizei economice mondiale din 1930, Banca
numai câţiva ani, în 1869, Blank este făcut partener, iar la 1 ianuarie Marmorosch Blank a intrat în incapacitate de plată şi stare de
1874 72
ia naştere Banca Marmorosch-Blank (cu sediul pe strada faliment. Banca Naţională a României a intervenit puternic pentru
Lipscani nr. 12 A, apoi Lipscani nr. 76). Retras din activitate în 1870 a salva banca, preluându-i debite insolubile şi acordându-i credite
şi stabilit la Viena, Marmorosch continuă să urmărească de acolo preferenţiale. Ulterior, Banca Marmorosch a obţinut concesiunea
evoluţia afacerii. Moare în capitala austriacă, în 1904, la 83 de ani. pentru desfacerea de tutun şi sare şi a reuşit astfel să se menţină
În 1905, banca este transformată în societate pe acţiuni, cu până în 1948 (anul împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare), când
un capital social de 8.000.000 de lei, francez, german, maghiar şi a fost naţionalizată. Chiar naţionalizată, Banca a mai continuat să
românesc, extins apoi la 125.000.000 lei. Mauriciu Blank era pregătit funcţioneze până în 1951 76. În 1949 o găsim în Raportul Anual al
să reformeze banca şi să o transforme într-o puternică instituţie de Liniilor Maritime Americane ca partener de afaceri pe anii 1907-
credit pentru comerţ şi agricultură, implicată în exportul de mărfuri 1912, 1914-1915, 1917-193077.
agricole şi importul de mărfuri. Banca devine acţionar la o serie
întreagă de întreprinderi (Vulcan, în 1908, fabrica de bere Luther, în N. Mischonozniky - firmă de instrumente muzicale
1911 etc.) şi se implică în subvenţionarea de lucrări publice precum Strada I.C. Brătianu, nr. 7, apoi Lipscani; fondată în 1887
drumuri, căi ferate, care ajută implicit la dezvoltarea comerţului. Firmă de tradiţie, cu sucursală la Craiova şi reprezentanţă pentru
În 1912, Aristide Blank, fiul lui Mauriciu şi directorul din acel marile firme de profil, obţine medalia de aur la expoziţia universală
moment al băncii, este invitat să facă parte din comisia de înfiinţare din 1906 şi statutul de furnizor al Curţii Regale. Regina Elisabeta
a Academiei de Studii Economice . Între 1915-1923, perioada
73
achiziţionează, în 1906, piane Jules Bluthner, cele mai bine cotate la
în care era cea mai puternică bancă comercială din România, se ora respectivă. Casa Mischonozniky organizează, în aceeaşi perioadă,
construieşte si noul său sediu din strada Doamnei. În 1920, Banca un concert caritabil în beneficiul fundaţiei Vatra Luminoasă, patronată
înfiinţează Atelierele Grafice „Cultura Naţională” care sunt apoi de regină.78
vândute statului, în 1930, intrând în regia Monitorului Oficial şi
imprimeriilor statului74. În anul 1923, banca avea 25 de sucursale Sabego - magazin de blănuri
în Regat şi patru externe: Paris, Instanbul, Viena şi New York. Calea Victoriei nr. 18
De altfel, Banca Marmorosch Blank a fost unul din iniţiatorii şi Chiar în faţa clădirii Prefecturii Poliţiei (Calea Victoriei nr.
18), în 1937 era magazinul „Sabego” al lui S.B. Goldenberg, cu
71. Ca parte a reţelei de şcoli sponsorizate în 15 din ţările fost comuniste de
fundaţia Ronald S. Lauder. Vezi http://www.lauder-reut.ro/Lauder%20Reut%20 75. http://www.roumanie.com/Entreprises_roumaines-Aviation_Compagnie_
Romania%20Home%20Page_files/europe.php Franco-Roumaine_Navigation_Aerienne_Air_France-A495.html, http://www.
72. Ioan Boambă, Banca Marmorosch Blank & Co., societate anonimă: 1848-1923, d13-th.ro/forum/index.php?topic=3040.0, accesat 12 octombrie 2011.
op. cit., p. 11. În numeroase surse este trecută greşit data de 1 ianuarie 1864. 76. http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/Pdf-uri/DJAN-uri/
73. Ion Gh. Roşca, „Începuturile învăţământului superior economic din România. DMBAN_fonduri_si_colectii_date_in_cercetare.pdf, accesat 12 octombrie 2011.
ASE la 98 de ani”, în Economistul nr.11, 4 aprilie 2011. 77. www.rsm.nl/portal/page/portal/RSM2/attachments/pdf1/archief_alfabetisch2.
74. Dr. Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureştiului pdf, accesat 12 octombrie 2011.
din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea până în anul 1938, op. cit., p. 78. 78. Frederic Dame, Bucarest en 1906, op. cit., p. 633.

120 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


121 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
„blănuri de vulpe argintie, albastră, roşie, Alaska şi pălării bărbăteşti industrie de profil, fiind implicaţi atât în vânzarea de carte cât şi
ultimele modele”. Paradoxal, era de fapt o filială a magazinului S.B. în producţia şi tipărirea ei. Astfel, pe lângă Casa de editură Socec
Goldenberg & Fii, din str. Domnească nr. 26, Galaţi . Mulţi din 79
şi librăriile Socec, fraţii Socec au înfiinţat, în 1871, împreună cu
cei care au apucat perioada respectivă îşi amintesc de reclama cu Belgasoglu, o librărie la parterul Hanului Şerban Vodă şi o tipografie
vulpile care cântau „hau hau hau, la Sabego în vitrină vrem sa fim”. proprie, apoi o fabrică de cartonaje, pe strada Berzei. Tot în 1871,
împreună cu Teclu, proprietarul unei tipografii din Braşov, Socec
SOCEC - librărie şi editură a deschis Atelierele de Arte Grafice, prima instituţie de arte grafice
Calea Victoriei colţ cu Domniţa Anastasia, fondată în 1856 din România. Mai târziu, când a rămas unicul proprietar al acestor
Editura „Socec & Co” a fost una din cele mai puternice ateliere, a adăugat tipografiei un atelier de litografie, numindu-l
edituri româneşti, un blazon al editării şi comercializării de carte Stabiliment de toate artele grafice, şi o zincografie, ba chiar şi o
în perioada interbelică. A început prin înfiinţarea unei librării şi a bibliotecă, pe strada Enei. Începând din 1873 Socec a editat
unei edituri la Bucureşti, în 1856, de către Ion V. Socec (n. 1830, o colecţie de carte ilustrată pentru copii, iar din 1875 a început
Săcele  – d.  1896), un pionier în domeniul vânzării şi editării de să publice operele autorilor clasici români. În 1880 a început să
carte, unul din cei mai mari comercianţi de carte ai secolului al publice Calendarul pentru toţi, cea mai populară apariţie a vremii.
XIX-lea, membru al Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti La 1907, Casa de editură Socec era deja principala casă de editură,
din 1867 şi preşedinte al acesteia între 1887-1890), într-o fostă iar Librăria Socec cea mai renumită librărie din România, după ce,
prăvălie mică de la colţul străzii Lipscanii Noi cu Podul Mogoşoaiei, în 1905, firma fusese transformată în societate pe acţiuni. După
lângă Casa Meitani (practic, la câţiva paşi de Librăria Leon Alcalay) ce la 1882 Socec fusese unul din primii utilizatori ai telefoniei din
80
. Împreună cu fratele său, Emil, Ion Socec a dezvoltat o adevărată Bucureşti, în 1907 Institutul de Arte Grafice Socec şi-a construit
prima microcentrală electrică particulară din oraş. În 1919 avea 3
79. Florin Şinca, Din istoria poliţiei române, op. cit., p. 194.
80. Idem, p. 192. sucursale (Iaşi, Ploieşti, Craiova), iar în 1939 ajunsese la 13 sucursale

122 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


în toată ţara. Avea librării proprii, în care îşi difuza cărţile. A servit
ca oficiu editorial al Academiei Române, tipărind numeroase opere
fundamentale ale culturii naţionale. Pe locul unde s-a aflat editura
(Calea Victoriei colţ cu Domniţa Anastasia) a fost ridicat mai târziu
Palatul Librăriei Socec, care pe lângă librăria de la parter a adăpostit
şi Galeriile Lafayette, românizate în timpul războiului81, iar după
1945, magazinul Victoria.

Carl Zimmer & Co


societate anonimă pentru industria de uleiuri vegetale, lacuri, droguri,
parfumerii şi produse chimice (fondată la 5 iunie 1921).
Compania s-a născut prin transformarea firmei lui Carl Zimmer
într-o societate cu răspundere limitată, în vederea exploatării fabricii
Zimmer din Bucureşti. Capitalul a fost fixat la 5 milioane lei.

Anca CIUCIU & Felicia WALDMAN

81. Lya Benjamin, “Starea juridică a evreilor şi implicaţiile cotidiene ale legislaţiei
antievreieşti, 1940-1944”, în Felicia Waldman (ed.), Reflecţii despre Holocaust: studii,
articole, mărturii, AERVH, 2005, p. 191. Vezi, de asemenea, story.casasfatului.ro/
istorii/biografiile-mai-putin-cunoscute-ale-celor-care-au-dat-nume-strazilor, precum şi
Ion Simuţ, “Liviu Rebreanu, o conştiinţă politică vulnerabilă”, în România Literară
nr.6, 16.02.2000.

123 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Contribuţia evreiască bronz, coloane de marmură, lambriuri din lemn, tapet de mătase şi
alte ţesături fine, şemineuri cu feronerii, dar şi patru picturi, de mari

la urbanizarea şi dimensiuni. Mărturie a fastului de la începuturile palatului stă friza


în trei părţi ce ilustrează diverse momente din viaţa curtezanelor,
modernizarea orașului pictată de Francisc Voda(k) la 1908 (picturile originale, de la
1900, considerate de specialişti mai puţin spectaculoase, îi aparţin
lui Marichol). Băile sunt decorate cu faianţă desenată manual, iar
pereţii şi tavanele mai multor încăperi sunt pictate cu vopsea în
Reşedinţele unor personalităţi ulei. Din subsolul imobilul pornesc mai multe galerii subterane pe
evreieşti sub străzile din jur, una din ele ducând prin subtraversarea străzii
Batiştei spre clădirea Curţii Supreme de Justiţie1. Pentru construirea
Palatul Spayer grajdurilor din curte, Blanc a apelat la colegul său Ion D. Berindei.
Palatul Spayer, din str. Batiştei nr. 24A, a fost construit în Clădirea grajdurilor a suferit modificări majore, aici funcţionând în
1900 şi face parte din monumentele istorice reprezentative pentru prezent un institut de învăţământ superior.
patrimoniul cultural local. Industriaşul Herman Spayer l-a însărcinat Palatul a fost folosit ca reşedinţă a familiei Spayer, dar, întrucât
pe celebrul arhitect al vremii, Louis Blanc, cu proiectarea construcţiei Herman Spayer a fost căsătorit cu Margot Blank, iar în 1905, când
în stil Ludovic al XV-lea, care avea trei intrări: una principală, pentru s-a hotărât transformarea Băncii Marmorosch Blank în societate
musafiri, una laterală şi una în spate, care comunica, printr-o scară anonimă pe acţiuni, sub denumirea de Societatea de Credit, era
de marmură, cu toate încăperile. Imobilul este dezvoltat pe demisol, membru al consiliului de administraţie al Băncii, alături de Mauriciu
parter, etaj şi mansardă cu o suprafaţă desfăşurată utilă de 960 metri Blank, Take Protopoescu şi alţii, Palatul a servit, la un moment dat,
pătraţi. Tot arhitectul s-a ocupat şi de decoraţia interioară a locuinţei,
din care au mai rămas lustre, policadre, stucaturi, sculpturi din 1. www.ghiduloraselor.ro/ghid-locatii/palatul_h._spayer.html accesat la
8 octombrie 2011.

124 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


şi ca sediu al Băncii Marmorosch Blank. În perioada comunistă, bine instalat într-o casă simpatică, cu vedere pe port. Era acolo şi
clădirea a fost folosită pentru protocol şi depozitarea obiectelor de Mirto (avocatul ţărănist Eduard Mirto, Ministru al Comunicaţiilor
artă ale Gospodăriei partidului comunist, iar din 1990 a găzduit la începutul anilor ‘30, bănuit ulterior de contrabandă cu băuturi şi
sediul Asociaţiei “21 Decembrie 1989” (între 1992-1996, chiar şi ţigări, n.n.), cu dama. Mirto a ajuns nabab, cu automobil, cu yacht,
Convenţia Democrată din România şi-a stabilit aici un sediu). Astăzi cu vanători şi proprietăţi... M-a poftit şi pe mine să mă ducă cu
a ajuns să fie utilizată ca spaţiu de „clubbing”, unde se organizează yachtul său la Balcic! Şi-a închiriat casa din Bucureşti (fostă Mauriciu
petreceri şi evenimente mondene considerate „cool” . 2
Blank din Dionisie) Legaţiei americane, pentru cancelarie, în dolari,
5.000 la număr – adică mai bine de l milion lei. Om cu noroc!”4
Casa Mauriciu Blank Intrată în proprietatea Academiei Române în 1948, clădirea
Casa Mauriciu Blank din str. Tudor Arghezi nr.7-9 (fostă Mauriciu Blank a fost apoi naţionalizată de regimul comunist şi
Dionisie) a fost construită de acelaşi arhitect, Louis Blanc . Despre
3
a continuat să adăpostească Ambasada SUA până la inaugurarea,
soarta ei aflăm din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu în 2011, a noului sediu al acesteia, din Bd. Dr. Liviu Librescu.
dintre 1 iulie şi 22 noiembrie 1939: Imobilul a fost recâştigat în instanţă de Academie, însă se pare că
„Ottescu (Nicolae Ottescu, Ministru al Administraţiei şi RA-APPS nu se grăbeşte să-l retrocedeze5.
Internelor la sfârşitul anilor ’30, n.n.) m-a poftit aseară la masă să
„onorez” un „homard” pe care-l primise de la Constantinopol.  E

4. Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, vol.VII, 1 iulie – 22 noiembrie 1939,


2. http://www.timeoutbucuresti.ro/nightlife/8486/7970007/club-review-palatul- ediţie de Stelian Neagoe, Machiavelli, Bucureşti, 2003.
spayer.html, accesat 12 octombrie 2011. 5. Mihai Schiau, http://www.gandul.info/news/academia-romana-se-lupta-de-10-
3. http://www.cimec.ro/Resurse/Patrimoniu/LMN/Bucuresti/Bb.pdf, poz. 80, ani-pentru-fostul-sediu-al-ambasadei-sua-de-ce-nu-se-grabeste-raapps-sa-elibereze-
accesat 12 octombrie 2011. imobilul-8773074, accesat 20 octombrie 2011.

125 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Casa Leonida Negrescu Clădiri construite de arhitecţi,
Pe str. Radu Calomfirescu, la nr.12, încă mai poate fi admirată ingineri şi antreprenori evrei
casa în care a locuit arhitectul Leonida Negrescu, al doilea arhitect
român posesor al unei diplome de la Beaux Arts Paris (1887) şi O serie întreagă de clădiri bucureştene, atât blocuri de
unul dintre arhitecţii importanţi dinainte de Primul Război locuinţe şi case particulare, cât şi construcţii comerciale şi
Mondial. Clădirea, construită în stil eclectic, cu influenţe franceze, industriale, (încă mai) stau mărturie a contribuţiei evreieşti la
iese în evidenţă, între altele, prin ancadramentul ferestrelor procesul de urbanizare şi modernizare a oraşului.
supradimensionate şi ornate cu motive vegetale. Pentru că nu s-a Parcul Carol I, cu ale sale Arene romane, construite
intervenit major asupra faţadei, se poate spune că imobilul este în anul 1906, de pildă, constituie rezultatul colaborării dintre
original. În vecinătate, în secolul XIX, au locuit dr. Gheorghe Polizu arhitectul urbanist–peisagist Edouard Redont,  inginerul Elie
şi dr. Ludovic Fialla6. Radu şi arhitectul Leonida Negrescu. Tot lui Leonida Negrescu
îi datorăm şi forma actuală a Atheneului Român (ridicat în două
etape, 1886-1889 şi 1893-1897, prima ,din fonduri obţinute
prin subvenţie publică, celebra campanie „daţi un leu pentru
Atheneu”, iar a doua, din fonduri ale Ministerului Instrucţiunii
Publice). Început de arhitectul Albert Galleron, care a construit
clădirea principală, cu sala de concerte, inaugurată în 1889,
proiectarea cupolei aparţinând inginerului Elie Radu, Atheneul
a fost completat în 1893-1897 cu o nouă aripă şi cu scara
6. http://www.casecareplang.ro/case/casa-arh-l-negresco/ accesat 12 octombrie
2011.

126 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


monumentală din holul de la intrare, după planurile lui Leonida str. Eforiei nr. 8, împreună cu Emil Calmanovici, dar şi un bloc
Negrescu. (Incidental, Leonida Negrescu a fost şi arhitectul modernist în str. Colţei. Tot împreună cu Emil Calmanovici, dar și
după planurile căruia s-a construit, în 1900, cvartalul dintre cu arhitecții M. Alifanti, A. Damian, G. Pavlu, I. Şerban, I. Ghica-
Academia Comercială (cu Cinema Regal) şi Palatul Jockey Club Budeşti, V. Krohmalnic și inginerii Emil Prager și Tiberiu Eremia, a
(la parterul căruia se afla celebrul Cafe Corso), cvartal demolat construit imobilul APACA.
în 1939 pentru a crea perspectiva Pieţei Palatului, precum şi al Numele lui Harry Stern îl găsim şi pe casa din str. Vasile
magazinului de muzică Orfeu, de lângă Teatrul Comedia (azi Alecsandri nr. 5 pe care a construit-o pentru sine şi familia sa în
Odeon), dispărut şi el). 1930. În interior, după uşa cu ramă de fier care dă în stradă, se poate
Clădirea Cafe Amsterdam din str. Covaci nr. 6, colţ cu admira balustrada unui balconaş care domină holul mare de la etajul
Soarelui, este o altă moştenire negresciană. Proiectat la 1889 I, sculptată într-o piatră de culoare caldă de sculptorul Borgo Prund.
pentru negustorul Pencovici şi reinterpretat în 2001 de arhitectul Tot Prund e autorul unui basorelief înfăţişând o mamă cu pruncul
Mario Kuibuş, imobilul a fost iniţial o construcţie tipic evreiască, în braţe, montat pe peretele vestibulului8. La fel ca şi Calmanovici,
cu prăvălie la parter şi zonă de locuit la etaj şi mansardă, cu Stern a construit şi clădiri industriale, cum este cazul Pavilionului
faţade cochete, de valoare ambientală. Transformată în cafenea H din incinta Parcului Herăstrău (1949-1953), la ridicarea căruia a
la parter, cu săli de protocol la etaj şi o firmă la mansardă, colaborat cu arhitecţii Gustav Gusti şi Ascanio Damian şi cu inginerul
casa continuă să trăiască, schimbarea destinaţiei neaducând şi E. Ţiţariu. Numit iniţial Pavilion al Industriei Grele Sovietice, apreciat
schimbarea majoră a structurii construcţiei, care încearcă să în epocă pentru calităţile interiorului şi pentru soluţia constructivă, dar
păstreze atmosfera originală . 7
criticat pentru faţadele cu puternice influenţe cosmopolite, imobilul
La rândul lui, un inginer celebru al perioadei interbelice, Emil a fost ulterior integrat în ansamblul Expoziţiei realizărilor naţionale.
Calmanovici este, alături de arhitectul Leon Stern, părintele City Valoarea de patrimoniu a clădirii rezidă în soluţia tehnică de acoperire
Block (actualmente Blocul Tehnoimport), clădirea cilindrică de a pavilionului cu arce din lemn lamelar curbat – structură uşoară,
la intersecţia străzilor Doamnei şi Academiei, ridicată în 1936. spectaculoasă ca deschidere, prezenţă unică în arhitectua civilă din
Absolvent al Universităţilor din Munchen şi Berlin, Calmanovici România epocii staliniste9. Între multele clădiri la care a contribuit
s-a îmbogăţit în perioada interbelică din afaceri imobiliare şi a Stern se numără, de asemenea, Aerogara Băneasa, Fabrica de

avut, între altele, două firme de construcţii, ambele naţionalizate în Confecţii şi Tricotaje Bucureşti, şi chiar Clubul Sportiv
1948. Devenit comunist, sub influenţa celor văzute în Germania, Dinamo (împreună cu Nicolae Medilanski)10.
Calmanovici finanţează, la sfârşitul anilor ’30, Partidul Comunist Iată ce povesteşte despre Harry Stern Mihail Caffe:
Român, care, după ajungerea la putere îl răsplăteşte arestându-l, „- De ce era atât de iubit profesorul Stern?
închizându-l, torturându-l şi terminind prin a-l ucide în condiţii - La Şcoala lui Bercovici, principalele ajutoare ale lui Stern au
mai mult sau mai puţin misterioase. Tot el este autorul blocului fost Dorian Hardt şi Ignace Șerban (Rosenberg). Se completau de
cu cinematograful Union de pe str. Ion Câmpineanu (ridicat minune, fiindcă Hardt avea tehnică, iar Şerban multă sensibilitate
în 1949-1950, unul din puţinele blocuri construite pe fundaţie de artistică. La un moment dat, tocmai terminaseră o vilă la Olăneşti,
bile, la fel ca Hotelul Intercontinental). foarte izbutită... Dar, în loc să se bucure, Stern continua să se agite
Mai cunoscut decât Leon este arhitectul Harry (Herman) în jurul scării de la intrare... Până la urmă s-a aflat ce anume căuta:
Stern (1909-1954), absolvent al Şcolii Superioare de Arhitectură o piatră scobită natural şi îndeajuns de frumoasă, pe care s-o pună
din Bucureşti (1932), care, în perioada războiului, a fost profesor acolo, ca să aibă păsărelele de unde să bea apă...”11
la Şcoala Superioară Abason (1941-1942) şi la Şcoala Superioară
Bercovici (1942-1944), iar după aceea la Institutul de Arhitectură
8. http://www.bucurestiivechisinoi.ro/tag/bucuresti/page/5/ accesat 14 septembrie
Ion Mincu din Bucureşti. Arhitect important, de orientare 2011.
9. Mihaela Criticos, „Pavilionul H”, http://www.inforom-cultural.ro/5+5/cladire-
funcţionalistă, Stern a construit blocul Central Palace de pe pav-h.php, accesat 14 septembrie 2011.
10. Nicolae Cajal, Harry Kuller (coord.), Constribuţia evreilor din România la
7. Anca Sandu Tomaşevschi în revista Arhitectura nr. 11, 2002, http://www.re-act. cultură şi civilizaţie, Hasefer, Bucureşti, 1996, p. 355.
ro/upload/p6_Magazine%20Arhitectura_11_2002.pdf, accesat 12 octombrie 2011. 11. Realitatea Evreiască nr. 275-276, 1-31 mai 2007, p. 6-7.

127 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Nu numai Stern s-a ocupat de clădiri sportive. La construcţia specialitate, între care merită amintit în mod special „Manualul
bazinului şi sălii de sport Floreasca au contribuit arhitecţii Sofia arhitectului”, publicat în 1948, la Editura AGIR, împreună cu
Ungureanu şi Vily Juster (alături de Titus Evolceanu, 1947). Duiliu Marcu, Maria Costescu şi Dimitrie Vernescu), inginerul
Împreună cu Mihail Caffe, Vily Juster a fost elevul lui H. Maxy . 12
Marcel Marcu Abramovici şi inginerul Heinrich Schaffer.
Blocul din Bd. Schitu Măgureanu nr. 39, clădire în terase, Cei trei s-au asociat practic în vederea construirii clădirii, punând
cu piscină la etajul 6 şi o vedere unică asupra întregului oraş de la fiecare câte ceva: terenul, banii şi priceperea. În schimb, fiecare
etajele superioare, dat fiind că este pe deal şi nu are alte clădiri înalte a primit în bloc unul sau mai multe apartamente, în funcţie de
în jur, a fost rezultatul unui „joint venture”. Construcţia a început contribuţie şi înţelegerea dintre părţi.
în 1940 dar, din cauza războiului s-a finalizat abia în 1947 când, Astfel, Marcel Abramovici şi-a construit pentru sine şi familia
prinsă de stabilizare, a fost practic „rasolită” astfel încât a ajuns sa un superb duplex care se întindea pe tot etajul 6 şi două treimi din
să fie dotată cu calorifere de tablă, iar crematoriul pentru gunoi etajul 7. Heinrich Schaffer s-a mulţumit cu o garsonieră care ocupa
a rămas neterminat şi nefolosit. Blocul a fost ridicat de arhitectul treimea rămasă din etajul 7, iar Edwin Reininger cu un apartament
Edwin Reininger (autor, de altfel, şi al unor manuale şi cărţi de la un etaj inferior. Din păcate, Marcel Abramovici nu a apucat să se
bucure prea mult de locuinţă întrucât, la numai 3 ani de la finalizare,
12. Idem.

128 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


în 1950, prin celebrul decret 92 din 19 aprilie de confiscare a intersecţia străzilor Maria Rosetti şi Jean Louis Calderon (1933-1934),
imobilelor, a fost deposedat atât de apartamentul din Bd. Schitu imobilul din str. C. A. Rosetti nr. 43, dar şi Ambasada Germaniei,
Măgureanu nr. 39 (în care a rămas o perioadă în calitate de chiriaş), Casa Presei Libere15 etc.
cât şi de cel pe care îl avea în Splaiul Unirii nr. 122 şi de cel din Calea Mai puţin prolific, dar nu mai puţin important, arhitectul
Călăraşi nr. 319 , motiv pentru care a şi emigrat, împreună cu soţia
13
Hermann Clejan (1886-1955) a construit Imobilul Sun Insurance
sa ,Norica şi fiica sa, Fernanda la începutul anilor ‘60. din Bd. N. Bălcescu nr. 22, lângă Sala Dalles (1935), care ulterior
Un alt mare arhitect care şi-a lăsat amprenta pe imaginea a adăpostit Camera de Comerţ, precum şi fostul sediu al Legaţiei
capitalei a fost Jean Monda, autor, şi el, între altele, al unor cărţi japoneze din Aleea Alexandru (1925).
de specialiate: „Arhitectura actuală: artă necunoscută?”, publicată La fel şi Boris Zilberman, de la care avem blocul Sami
ultima dată la editura Albatros, Bucureşti, în 1980, şi „Monumente Goldenberg, din str. Mircea Vodă colţ cu Anton Pann (1936).

de arhitectură modernă”, la aceeaşi editură, în 1982. Lui îi datorăm După cum menţionează Mihail Caffe, alţi arhitecţi care au
imobilele din Bd. Dacia nr. 15 (cu Emil Prager) şi nr. 66, Blocul marcat capitala au fost: „Horia Goldstein Maicu – […] coautor
Frascatti (cu Sala Teatrului C. Tănase) de pe Calea Victoriei nr. la Casa Presei Libere, la Sala Mare a Palatului, Ansamblul Teatrul
33, Blocul din str. Radu Calomfirescu nr. 7 (1931) , clădirile 14
Naţional – Hotelul Intercontinental, Ambasada României la Viena
din str. Jules Michelet nr. 5 (1932), Armenească nr. 10 (1933), şi Ambasada României la Varşovia; […]; Vily Juster – coautor la
Poenaru Bordea nr. 4 (1934), Blocul Pescarul de pe Bd. N. Teatrul de Vară Nicolae Bălcescu, la Complexul sportiv Floreasca, la
Bălcescu nr. 7-9 (1934-1935), blocul din str. Dionisie Lupu nr. 38 Teatrul de Vară din Parcul Naţional, la stadionul Lia Manoliu; Dan
(1936), clădirea din str. Galaţi nr. 100 (1937), blocul J. Berman Bacalu – […] coautor la Cinematograful Înfrăţirea între popoare;
din Str. Popa Chiţu nr. 7 (1938), clădirea din str. Maria Rosetti G. Levy, împreună cu Heinrich Marcus – Institutul de Ftiziologie
nr. 15 (1938), imobilul din str. Eforiei nr. 6 (1945-1946), Blocul Filaret; […] Leon Garcia – coautor la Casa Radio. Au mai construit
Studio de pe Bd. Magheru nr. 27 (1946-1948) etc. enorm: Mihail Doliner, Aurel Focşanu (blocul S. Moscovici, din
Şi arhitectul Marcel Locar (1902-1983) a contribuit la str. N. Iorga nr. 22, cu Em. Viţeanu, 1936), Robert Glasberg,
modernizarea Bucureştiului, prin clădiri ca Blocul Palladio din Sandy Herivan (clădirea Legaţiei Regatului Unit al Marii Britanii
Bd. Magheru nr. 43 (1936-1937, cunoscut în perioada comunistă din str. Jules Michelet nr. 22-24 (1920)16, imobilul de raport de la
ca Blocul Turist din Piaţa Romană), Imobilul Cantacuzino de la intersecţia străzilor Take Ionescu şi Mendeleev (1936)17, ambele cu

15. Nicolae Cajal, Harry Kuller (coord.), Constribuţia evreilor din România la
13. http://retrocedari.com/anexa-bunurilor-confiscate-in-baza-decretului-92- cultură şi civilizaţie, op. cit., p. 356.
bucuresti.html accesat 14 septembrie 2011. 16. http://www.cimec.ro/Resurse/Patrimoniu/LMN/Bucuresti/Bb.pdf accesat la
14. http://www.cimec.ro/Resurse/Patrimoniu/LMN/Bucuresti/Bb.pdf accesat la 12 octombrie 2011.
12 octombrie 2011. 17. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 577.

129 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Dem Săvulescu), H. Herşcovici, Leon Hirsch (blocul Victoria, Lui îi datorăm imobilul din str. Negustori nr. 27 (1922)20, casa
Calea Victoriei nr. 128, cu D. G. Galiu, 1935), Mişa Hoffman, I. din str. Fetiţelor nr. 4 (1925)21, imobilul Herman Iancu (din str.
Mahler, Marcel Maller, I. Mandi, Leopold Medilanski (blocul Trinităţii nr. 33, azi Maximilian Popper nr. 55, 1926), vila Fuchs
de la intersecţia str. M. Eminescu cu Calea Dorobanţi, 1938), (construită pentru Jean Fuchs, negustor de vinuri, în str. Negustori
Mauriciu Silianu, Leon Silion (Blocul din Bd. N. Bălcescu nr. 26) nr. 33, care, deşi ridicată în 1927, la doar un an distanţă, exprimă
şi mulţi, mulţi alţii. Leon Srulovici – o persoană specială, extrem un stil arhitectural diferit, atât ca structură cât şi ca limbaj formal22),
de talentat, foarte inventiv – este omul la care apelează Patriarhia vila Maria Lambru (str. Popa Savu nr. 5, 1929), ştrandul Kiseleff

ori de câte ori are nevoie de un specialist în constructii bisericeşti. (1929), casa Poldi Chapier (str. G-ral. Ipătescu nr. 4, 1929), vila
Heinrich Marcus a început şi a pus la cale o disciplină specială a Florica Chihăescu (Şos. Kiseleff nr. 49, 1930), vila Paul Wexler
arhitecturii, care este peisagistica (arta grădinilor şi parcurilor)” . 18
(str. Grigore Mora nr. 36, 1931), vila cu laborator Paul Iluţă
Cel mai renumit arhitect evreu al Bucureştiului rămâne însă (str. Olari nr. 23, 1931 şi, respectiv, laboratorul în 1935), vila

Marcel Iancu, pictor, arhitect şi publicist, co-fondator al mişcării Jean Juster (str. Silvestru nr. 5, 1931), imobilul Clara Iancu (str.
de avangardă Dada, la Zurich, în 1916, care introduce programatic Caimatei nr. 20, 1931, finanţat şi locuit de Marcel Iancu şi soţia
ideile Mişcării Moderne în România. Împreună cu fratele său, Iuliu, sa, Clara, unde avea de altfel şi biroul firmei sale de arhitectură23),
acesta construieşte, între 1922 şi 1938 (când emigrează în Israel), nu
mai puţin de 40 de clădiri în Bucureşti, majoritatea rezidenţiale19. 20. http://www.cimec.ro/Resurse/Patrimoniu/LMN/Bucuresti/Bb.pdf accesat la
12 octombrie 2011.
21. Idem.
22. Anca Bocăneţ, „Marcel Iancu arhitect”, în Bucureşti anii 1920-1940, între
avangardă şi modernism, Simetria, Uniunea Arhitecţilor din România, Bucureşti,
18. Realitatea Evreiască nr.275-276, 1-31 mai 2007, p. 6-7. 1994, p. 98.
19. Anca Bocăneţ, „Marcel Iancu arhitect”, în Centenar Marcel Iancu, 1895-1995, 23. http://www.cimec.ro/Resurse/Patrimoniu/LMN/Bucuresti/Bb.pdf accesat la
Simetria, Uniunea Arhitecţilor din România, Bucureşti, 1996, p. 31. 12 october 2011.

130 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


imobilul Jacques Costin (str. Paleologu nr. 5, 1933, construit Clădiri utilitare construite
pentru fratele soţiei sale), un al doilea imobil Clara Iancu (str. de oameni de afaceri evrei
Paleologu nr. 5 bis, 1933), imobilul Gold (pentru bancherul Solly
Gold, Bd. Domniţei nr. 34, azi str. Hristo Botev nr. 38, 1934), Blocul şi Casa Prager
imobilul Frida Cohen (str. Stelea Spătaru nr. 17, 1935), imobilul Istoria Blocului Prager, cunoscut şi sub numele de Blocul
Alexandrescu (str. Traian nr. 179, 1935, construit pentru sora lui Agricola, aflat la intersecţia Căii Victoriei cu strada Marconi,
Mircea Eliade), un al doilea imobil Poldi Chapier (str. Dimitrie lângă Palatul CEC şi vis-a-vis de Palatul Poştelor (actualul Muzeu
de Istorie a României) începe undeva spre sfârşitul secolului
al XIX-lea, când http://www.bucurestiivechi.ro/wp-content/
uploads/2010/06/1..JPG negustorul de blănuri Sigmund Prager,
furnizor al Curţii Regale27, http://www.bucurestiivechi.ro/wp-
content/uploads/2010/06/2..JPG care îşi începuse activitatea încă
din 1854, tot în capitală, dar în alte prăvălii, cu chirie, cumpără de
la Barbu Bellu casa Văcărescu-Bellu. Astfel, în 1887 Prager deschide
aici un magazin de blănuri de lux, faimos în epocă. Un an mai târziu
dărâmă clădirea şi ridică o casă nouă, după planurile arhitectului
George Mândrea.
Iniţial locul a aparţinut familiei Cantacuzinilor, existând acte care
ne duc chiar până spre domnia lui Matei Basarab. A fost apoi al lui
Ienăchiţă Văcărescu, care avea aici un mic lăcaş de închinăciune pentru
familie şi pentru oaspeţi, probabil Paraclisul „Întâmpinarea Domnului”
– ultimul din cele cinci care au fost construite unul peste altul în acest loc,
de-a lungul vremii, conform descoperirilor arheologice. Casele Văcărescu
Onciu nr. 16A, 1935, evident cu scop lucrativ), imobilul Eugen ajung, prin 1818, în proprietatea bancherului Ştefan Bellu, fost mare
Carniol (str. Dăniceni nr. 10, 1935), imobilul din str. Pictor vistier şi logofăt sub domnitorul Ioan Gheorghe Caragea. Între 1846-
Ştefan Luchian nr. 3 (proprietar necunoscut, 1935), imobilul
1887, paraclisul, aflat încă în proprietatea Bellu, a căpătat funcţiunea de
Bazaltin (Piaţa Aviatorilor nr. 2, proiectat pentru o societate de biserică parohială. Când a cumpărat casele, Sigmund Prager s-a obligat,
construcţii, singurul proiect cu program de apartamente şi birouri prin actul de vânzare-cumpărare, conform legilor de atunci, să le dea
construit de Iancu, 193724), casa atelier Emil şi Miliţa Pătraşcu voie enoriaşilor parohiei să vină la paraclis pentru închinăciune. Câţiva
(str. Pictor Ion Negulici nr. 19, 1937, şi ea singulară în opera lui ani mai târziu, le-a interzis, însă, accesul, motivănd că, fiind ruinat, le
Iancu)25, vila Florica Reich (str. Grigore Mora nr. 39, 1937), vila poate pune vieţile în pericol. Astfel, cedează primăriei obiectele sfinte şi
Hermina Hassner (str. Pictor Barbu Iscovescu nr. 32, 1937), imobilul mobilierul, iar paraclisul este demolat în jurul anului 189328.
David Haimovici şi Sigmund Vătărescu (str. Olteni nr. 12, 1937), În timp ce Sigmund Prager îşi diversifica mereu comerţul
imobilul Vasile Moga (str. Armenească nr. 16, 1937), şi imobilul de
în magazinul de lux din fosta Casă Văcărescu [familia Prager mai
apartamente Naum Ghica (str. Nicolae Golescu nr. 5, 1938)26. avea un magazin şi în apropiere, pe str. Carol], unul din fiii săi,
Alexandru, a iniţiat, pe terenul casei, o afacere cu automobile, fiind,
probabil, unul dintre primii importatori din România. Ştim asta

27. Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureştiului din


24. Anca Bocăneţ, „Marcel Iancu arhitect”, în Centenar Marcel Iancu, 1895-1995, a doua jumătate a secolului XIX până în 1938, op. cit, p. 46, 65, 149; precum şi
art. cit., p. 37. Liviu Rotman, “Bucharest”, The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe, www.
25. Idem, p. 38, dar şi http://www.cimec.ro/Resurse/Patrimoniu/LMN/Bucuresti/ yivoencyclopedia.org:80/article.aspx/Bucharest, accesat 12 octombrie 2011.
Bb.pdf accesat 12 octombrie 2011. 28. Veronica Marinescu, „Cinci paraclise suprapuse pe locul caselor Văcărescu-
26. Idem, p. 62-127. Bellu-Prager”, în Curierul Naţional, anul 9, nr. 4021, 6 mai 2004.

131 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Numeroase clădiri
din Bucureşti
au fost construite
în stilul modernist
iniţiat de Marcel Iancu.

132 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


133 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
pentru că magazinul Prager şi terenul pe care se făcea comerţ cu proiectul arhitectului Paul Smărăndescu, cunoscut ulterior ca Blocul
automobile au acelaşi număr poştal, Calea Victoriei nr.9. Reclamele Prager sau Blocul Agricola. Unul dintre primii chiriaşi ai clădirii a
timpului arată că pe teren exista un garaj cu automobile franţuzeşti fost Bank of Romania. În 1927, la etajele superioare ale clădirii a
şi italiene: Richard-Brasier (Paris), De Dietrich (Neuilly-sur-Seine), izbucnit un incendiu, surprins de fotografii acelor ani (în fundalul
Fiat (Torino), autocamioane cu abur Straker Vehicle Co. englezeşti, fotografiilor se observă Casa Prager, după care urmeazăun alt terens
toate de vânzare, precum şi accesorii: anvelope Michelin (Clermont- încă neconstruit, către Piaţa Senatului). Casa Prager există şi în ziua
Ferrand) şi uleiuri americane Valvoline. Tot reclamele ne arată că aici de azi (este lipită de Blocul Prager): a fost vândută de văduva lui
era şi un atelier mecanic pentru reparaţii de automobile, motociclete Prager CEC-ului şi se află în proprietatea Loteriei Române.
şi biciclete, dar şi o staţie de vulcanizare. La Alexandru Prager se În primii ani interbelici, cea mai mare parte a Blocului
puteau face operaţiuni de nichelare, emailare şi alămuire, sau se Prager a fost ocupată de Magazinul Universal „Sora” [care avea
puteau închiria automobile. o „soră” geamănă şi în zona Gării de Nord, Calea Griviţei colţ cu
În fotografiile de la începutul secolului al XX-lea clădirea apare Bd. Duca], şi, ulterior, de magazinul Universel, pentru ca după
despărţită de Casa de Depuneri de un teren neconstruit, care făcea naţionalizare spaţiul comercial să fie destinat aprozarului Fortuna.
parte din curtea vechii case a baronului Bellu, fiind astfel transmis O bună parte din ce a mai rămas din Casa Prager a fost distrusă
noilor proprietari. A ajuns ulterior în proprietatea statului, cu de Loteria Română.
doi ani înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Pe acest (Incidental, Sigmund Prager a fost şi proprietarul terenului pe
teren, Societatea de Asigurări „Agricola” avea să ridice, în 1912, care s-a construit, în arhitectura lui Arghir Culina, tot pe la 1912,
de-a lungul străzii Marconi, un imobil masivs în stilul epocii, după Palace Hotel (denumit apoi Hotel Cişmigiu), care a adăpostit,

134 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Palatul Băncii Marmorosch Blank
Una din cele mai impunătoare clădiri din centrul Bucureştiului,
clădirea Marmorosch Blank din strada Doamnei (care s-a numit,
la un moment dat, Str. Mauriciu Blank) a fost construită în stil
neoromânesc, în perioada 1915-1923, după planurile arhitectului
Petre Antonescu şi în antrepriza inginerului C. M. Vasilescu,
pe locul fostului han Gherman şi respectiv al casei unde a
locuit filantropul sârb Mişa Anastasievici. După ce a trecut din
patrimoniul regatului României în cel al Băncii Naţionale, edificiul
a ajuns în administrarea directă a  statului comunist, ca sediu al
unei instituţii legate puternic de serviciile secrete, pentru ca apoi să
ajungă sediu central al celei de-a doua bănci locale, BRD, şi, în final,
proprietate a unei firme care ar putea să o distrugă dacă duce la
capăt un proiect de ridicare a unui turn înalt de 37 de metri, situat
chiar pe locul monumentului istoric.
Povestea clădirii începe în 1937, când banca centrală a
achiziţionat-o de la Societatea de Construcţii şi Lucrări Publice
pentru suma de 50,4 milioane de lei (echivalentul a 500 de mii de
dolari la vremea aceea). Prin Decretul nr.1056/1946, clădirea a fost
naţionalizată, pentru ca, în 1961, să intre în posesia Ministerului
Finanţelor. Mai departe, statul comunist a trecut-o în administrarea
Oficiului Economic Central Carpaţi şi, mai departe, după Revoluţie,
în cea a nou-înfiinţatei RA-APPS (Regia Autonomă Administraţia

începând din 1941, Berăria Gambrinus (mutată din Casa Mandy, Patrimoniului Protocolului de Stat), de unde a fost cumpărată

vechea ei locaţie de vis-à-vis de clădirea Teatrului Naţional din str. de BRD, care, la rându-i, a vândut-o actualului proprietar. BNR

Ion Câmpineanu), în locul unei franzelării a fabricii „Otto Gagel“, a revendicat-o în instanţă29. Clădirea a fost construită din granit,

şi ea furnizoare a Casei Regale. Anterior, pe terenul respectiv dăduse porfir, marmură, piatră de Rusciuk, fier forjat, iar stilul dominant

reprezentaţii Circul Sidoli (încă din 1874), care, după demolare, s-a este cel neoromânesc, cu influenţe gotice si bizantine. Interiorul este

mutat lângă Dâmboviţa, în zona străzilor Brutus şi Sapienţei.) gândit în stilurile art nouveau şi art deco şi cuprinde picturi realizate

Mai mult decât un simplu negustor de blănuri, Simgund de Cecilia Cuţescu Stork (alegorii ale industriei, agriculturii şi

Prager a fost vicepreşedinte al Camerei de Comerţ. În 1907 a făcut comerţului în faţa scării de onoare, iar pe hol panouri închipuind

parte, alături de Mauriciu Blank, George Asan şi Nicolae Dane, arta, armonia, veghea, caritatea, credinţa, speranţa, gloria,munca şi

din comisia care a ales planul arhitectonic pentru viitoarea clădire a taina) în 1918-1920.

Palatului Bursei (construit între 1908-1911). A publicat un articol


despre „Înlocuirea actualei taxe de ½ sută destinată la întreţinerea
porturilor” în Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti
(Basilescu, 1897), dar şi o carte intitulată „Blănăria în trecutul
Ţărilor Româneşti – Colecţiune de documente” (Speranţa, 1906),
precum şi un „Ante-proiect de lege pentru încurajarea industriei
naţionale” împreună cu N. I. Angelescu (Göbl, 1903).
29. http://www.fluximobiliar.ro/stiri-imobiliare/proces-cu-actori-grei-pentru-
palatul-marmorosch-blank.html accesat 12 octombrie 2011.

135 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Hotelul Herdan (azi Bulevard)
Proiectat de arhitectul Alexandru Orăscu, Hotelul Herdan
a fost construit, între 1867-1871, pe un teren cumpărat în 1865
de Jacques Herdan de la vel-vornicul Grigore Băleanu, după ce
iniţial fusese în proprietatea postelnicului Cantacuzino, trecând
în posesia marelui ban Vintilă Corbeanu, ca zestre a soţiei sale. La
data construirii, Herdan era cel mai mare hotel din Bucureşti, cu
82 de camere şi 11 apartamente, restaurant, saloane de recepţie,
braserie, şi, începând din 1877, apă curentă. În 1873, Herdan
vinde hotelul doamnei. Pohr, care îi schimbă numele în Grand
Hotel du Boulevard, transformându-l într-un loc monden, în care
se organizează expoziţii şi sunt cazate personaje importante ale vieţii
capitalei. La parterul hotelului a funcţionat, din 1883 şi până la
naţionalizarea din 1848, Libraria Alcalay (cumpărată în 1940 de
Remus Cioflec)30.

30. Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, op. cit., p. 298.

136 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


137 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi
Hotelul Continental Potrivit monografiei hotelului, la 1860 se afla deja în
Pe locul unde astăzi este Grand Hotel Continental, pe la proprietatea doamnei. Elenchi Cantacuzino, care îl vinde, în acel
mijlocul secolului al XIX-lea se afla casa banului Dimitrie Ghica, an, prin licitaţie, lui Toma Bagdat, pentru 450.000 lei. Doi ani mai
în care s-a născut, la 1816, omul politic şi diplomatul Ion Ghica. târziu, hotelul îşi schimbă din nou proprietarul, fiind cumpărat
Casa este vândută belgianului Charles Brofft, care modifică în de Garabet Vaniciu, pentru ca în 1867 să apară în posesia lui
scurt timp clădirea, îi adaugă un etaj şi o transformă într-un loc de Gheorghe Niculescu, care plătise pentru el nu mai puţin de 20.000
lux, Grand Hotel Brofft. Avea 48 de camere şi restaurant propriu, de galbeni austrieci.
cu specific preponderent franţuzesc, numit Hugues . În cartea 31 După ce, în 1885, ziarele anunţau demolarea hotelului, un an
sa, Bucureştii Vechiului Regat, George Costescu menţionează ca mai târziu găsim în locul lui o nouă construcţie, în stil renascentist
acesta a fost „cel dintâi hotel bucureştean încă de sub domnia lui german, ridicată după planurile arhitecţilor Emil Rittern Forster
Cuza şi în care a fost găzduit prinţul Plonplon (Napoleon, vărul şi I. I. Rosnovanu şi aflată în proprietatea lui Menachem Elias:
Împăratului Napoleon III) venit în misiune pe lângă Domnitorul Grand Hotel Continental, preluat ulterior de fiii marelui filantrop,
Carol (1868). Era cel mai bun restaurant. Abonamentul p. masă din care cel mai cunoscut a rămas Jacques Elias. Aceştia nu vor
era de 10 galbeni (120 lei) pe lună. Faima i-a pierit mai ales în exploata hotelul ci îl vor închiria periodic. Ştim, astfel, că la 1911,
urma unui scandal între ministrul justiţiei Voinov şi magistratul când de clădire se ocupa antreprenorul I. Steierman, hotelul avea
Edgard Mavrocordat (1884)” . 32 63 de camere, săli de mese, şapte pivniţe, prăvălii. (Astăzi, Hotel
Continental are 59 de camere la primele trei etaje şi şase săli de
31. Gelu Diaconu, „De la Hanul lui Manuc la Intercontinental”, în Ring, conferinţe la ultimul nivel: Grigorescu, Tonitza, Aman, Pătraşcu,
6 septembrie 2010.
32. George Costescu, Bucureştii Vechiului Regat, Universul, Bucureşti, 1944, p. 77. Luchian şi Pallady).

138 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Din monografie mai aflăm că într-una dintre camere a stat
însuşi Osman Paşa, după ce a fost înfrânt în bătălia de la Plevna
din 1877. Luat prizonier, comandantul otoman a fost adus la hotel
în 1878, înainte de a-şi preda sabia Regelui Carol I. Se spune că
atunci când Regele a trecut pe Calea Victoriei, în fruntea trupelor,
Osman Paşa l-a salutat de la balconul hotelului ca un învins pe
învingătorul său.
Între oaspeţii regulaţi ai restaurantului hotelului s-au
numărat Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga,
George Enescu.
În anul 2000, Hotelul Continental a fost retrocedat Fundaţiei
Menachem Elias, care l-a concesionat33.

Felicia WALDMAN

33. Marinela Raţă, „Continental, poarta spre trecut de pe Calea Victoriei”, în


Evenimentul Zilei, 4 februarie 2010.

139 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


140 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc
Sărbătoarea de Purim la Sinagoga Mare, 2011
foto: Alexandru Câlţia

141 | Bucureştiul evreiesc ieri şi astăzi


Bibliografie selectivă
Ediţii de documente, cronologic:
Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, vol. 1, Victor Eskenasy (ed.), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Socialistă
România, Centrul de documentare, Hasefer, Bucureşti, 1986
Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, vol. 2, Mihai Spielmann (ed.), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Socialistă
România, Centrul de documentare, Hasefer, Bucureşti,1988
Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, vol. 2, partea a II-a, Lya Benjamin, Mihai Spielmann, Sergiu Stanciu (eds.), Hasefer,
Bucureşti,1990
Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, vol. 3, partea I-a, Lya Benjamin, Ladislau Gyemant (eds.), Hasefer, Bucureşti, 1999
Evreii din România în secolul XX. 1900-1920: Fast şi nefast într-un răstimp istoric. Documente şi mărturii, vol. I şi II, Ioan Şerbănescu
(Coordonator ştiinţific), Hasefer, Bucureşti, 2003
Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Corint, Bucureşti, 2001

Cărţi despre Bucureşti


Constantin Bacalbaşa, Capitala sub ocupaţia duşmanului 1916-1918, Brăila, 1921
George Costescu, Bucureştii Vechiului Regat, Universul, Bucureşti, 1944
F. Damé, Bucarest en 1906, Bucureşti, f. e, 1907
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
Dana Harhoiu, Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident, Editura Simetria, Bucureşti, 1997
Nicolae Iorga, Istoria Bucureştilor, Ediţia Municipiului Bucureşti, Bucureşti, 1939
Gheorghe Leahu, Bucureştiul dispărut, Arta Grafică, Bucureşti, 1995
Gheorghe Leahu, Lipscani. Centrul istoric al Bucureştiului, Arta Grafica, Bucureşti, 1993
Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Compania, Bucureşti, 2003
Adrian Majuru, Bucureşti. Povestea unei geografii umane, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007
Cezara Mucenic, Bucureşti. Un veac de arhitectură civilă. Secolul XIX, Editura Silex, Bucureşti, 1997
Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, Bucureşti, 2007
Dimitrie Pappasoglu, Istoria fondării oraşului Bucureşti, Istoria începutului oraşului Bucureşti, Călăuza sau Conducătorul Bucureştiului,
Fundaţia Culturală “Gheorghe Marin Speteanu”, Bucureşti, 2000
Major D. Papazoglu, Istoria începutului oraşului Bucureşti, astăzi capitala României şi reşedinţa Î.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul
românilor, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti, 1870
Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor, 20 septembrie 1459 – 3 decembrie 1989, Compania, Bucureşti, 2007
Ioana Pârvulescu, Întoarcere în Bucureştiul interbelic, Humanitas, Bucureşti, 2003
A. Pippidi, Bucureşti – istorie şi urbanism, Do Minor, Bucureşti, 2002
Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006
George Potra, Istoricul hanurilor bucureştene, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
Emil Samoilă, Ziaristica. Noţiuni elementare de gazetarie, Atelierele “Adevărul” S.A., c. 1932
H. Stahl, Bucureştii ce se duc, Tip. Neamul Românesc, Vălenii de Munte, 1910
Florin Şinca, Din istoria poliţiei române, RCR Print, Bucureşti, 2006

Cărţi cu informaţii despre Bucureştiul evreiesc


Lya Benjamin, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România, 1940-1944, Hasefer, Bucureşti, 2001
Ioan Boambă, Banca Marmorosch Blank & Co.: societate anonimă: 1848-1923, Cultura Naţională, Bucureşti, 1924
Nicolae Cajal, Harry Kuller (coord.), Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie, Hasefer, Bucureşti, 1996
Carol Iancu, Evreii din România, de la excludere la emancipare (1866-1919), Hasefer, Bucureşti, 2009
Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor, istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, Polirom, Bucureşti, 2005
Harry Kuller, O istorie a Evreilor din România în date, vol. I şi II, Hasefer, Bucureşti, 2000

142 | Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc


Harry Kuller, Presa evreaiască bucureşteană. 1857-1994, Hasefer, Bucureşti, 1996
Victor Neumann, Istoria evreilor din România, Amarcord, Timişoara, 1996
Andrei Oişteanu, Mythos & Logos. Studii şi eseuri de antropologie culturală, Nemira, Bucureşti, 1997
Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european, Humanitas, Bucureşti, 2001
I. Peltz, Calea Văcăreşti, Minerva, Bucureşti, 1989
I. Peltz, Foc în hanul cu tei, Minerva, Bucureşti, 1985
Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965, Polirom, Bucureşti, 2004
Liviu Rotman, Şcoala israelito-română, Hasefer, Bucureşti, 1999
Avram Rosen, Participarea evreilor la dezvoltarea industrială a Bucureştiului din a doua jumătate a secolului XIX până în 1938, Hasefer,
Bucureşti, 1995
Arh. Aristide Streja si Arh. Lucian Schwartz, Sinagogi din România, Hasefer, Bucureşti, 1996
Touristic guide – The Jewish Community of Bucharest, Osy Lazăr, Elena Maxim (eds.), Bucureşti, f.e., 2007

Articole relevante:
Iuliu Barasch, „Itinerar în Cracovia, Galiţia, Bucovina, Moldova şi Muntenia în 1841-1842”, în Anuar pentru Israeliţi, Bucureşti, 1894
Lya Benjamin, „Starea juridică a evreilor şi implicaţiile cotidiene ale legislaţiei antievreieşti, 1940-1944”, în Felicia Waldman (ed.), Reflecţii
despre Holocaust: studii, articole, mărturii, AERVH, Bucureşti, 2005
I. Camil, „Comunitatea evreilor din Bucureşti de la înfiinţare şi până astăzi”, în Almanahul evreesc, 5704 (1943-1944)
Paul Cernovodeanu, „Regimul evreilor sub fanarioţi (1711-1821)”, în Evreii în societatea şi conştiinţa istorică românească, CSIER, Bucureşti,
2003
Anca Ciuciu, „From the slum to the Jewish quarter in Bucharest: Development and mentality (1830-1943)”, in Studia Hebraica, nr. 7,
Bucureşti, 2007
Anca Ciuciu, „Images of Bucharest Pogrom (21st – 23rd January 1941)” în Holocaust. Studii şi cercetări, vol. II, nr. 1 (3), Bucureşti, 2010
Anca Ciuciu, „Martori tăcuţi. Magazinele evreieşti din cartierul Dudeşti-Văcăreşti”, în Studia Hebraica, nr. 5, Bucureşti, 2005
Anca Ciuciu, „Nostalgia unei lumi pierdute. Simbolismul reportajelor despre Sighet şi Bucureşti (1929-1930, 1939) de Brunea-Fox şi
ilustrate de fotograful Iosif Berman”, în Holocaust. Studii şi cercetări, vol. III, nr. 1 (4), Curtea Veche, Bucureşti, 2011
Elena Cofas, „Destinul dramatic al unei străzi – Calea Dudeşti”, în Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie 12, Muzeul de Istorie şi Artă
al Municipiului Bucureşti, 1997
Dr. Marcel Finkelstein, dr. Iosef Fux, „Profesorul Maximilian Popper”, în Toladot, nr. 1, 1972
F. Brunea – Fox, „Imaginile Purimului”, în Adam, nr. 19, 1930
F. Brunea – Fox, „Măştile Purimului. Ieri şi azi”, în Curierul Israelit, 5 martie 1939
F. Brunea – Fox, „Reportaj cu azime şi bidinele”, în Curierul Israelit, 2 Aprilie 1939
M. A. Halevy, „Comunitatea evreiască din Bucureşti de la începutul secolului al XIX lea”, în Revista Cultului Mozaic, nr. 16, 15 iunie 1971
M. A. Halevy, „Franz Josef Sulzer primul istoriograf al evreilor din România”, în Sinai. Anuar, V, 1933
Dumitru Hîncu, „Un testament mereu actual”, în Evreii în societatea şi conştiinţa istorică românească, CSIER, Bucureşti, 2003
Silvia Kerim, „Ultimul interviu. Adio Tia Peltz”, în Formula AS, nr. 353, 15 martie 1999
Domnica Macri, „Iosif Berman. Un fotograf român la National Geographic”, în National Geographic. România, iunie 2008
Marius Mircu, „Întâlnirile mele cu I. Peltz”, în Revista Cultului Mozaic, nr. 431, 15 februarie 1979
Marius Mircu, „Maria Ventura în rolul Ester”, în Revista Cultului Mozaic, nr. 317, 1 martie 1974
Dr. Cezara Mucenic, „Istoria arhitectural-urbanistică a unei străzi: strada Doamnei”, în Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie XIV,
Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, 2000
I. Peltz, „Cum am scris Calea Văcăreşti”, în Revista Cultului Mozaic, nr. 314, 15 ianuarie 1974
Irina Stănculescu, „Apariţia şi evoluţia denumirilor de străzi din Bucureşti”, în Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie XIV, Muzeul de
Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, 2000
Rex, „Bucureştii care dispar. Hanul cu Tei”, în Ilustraţiunea română, nr. 42 (an VII), miercuri 9 octombrie 1935
Felicia Waldman, „Romania”, în The Cambridge Dictionary of Judaism and Jewish Culture, Judith Baskin (ed.), Cambridge University Press, 2011

143 | Bibliografie selectivă


AutorI: dr. Felicia Waldman, dr. Anca Ciuciu

Fotografii: Ovidiu Morar, Daniel Mladin

Redactare: Emil Stanciu, Adrian Manafu

Grafică și DTP: Irina Spirescu

Editor: Ovidiu Morar

COORDONATOR PROIECT: Arpad Harangozo

Tipărit la MasterPrint

© NOI Media Print


str. Tokyo, nr.1
sector 1, București
Tel.: 021 222 07 43
Fax: 021 222 07 86
e-mail: nmp@nmp.ro
www.nmp.ro