„Basnele” despre evrei - trecut şi prezent

1. Ura faţă de evrei – o viziune istorică

Ura faţă de evrei are istoria cea mai îndelungată. Pentru a o exprima, au fost utilizaţi
tot felul de termeni: antiiudaism, antisemitism, iudeofobie, rasism, xenofobie şi aşa mai departe.
„Antisemistismul” apare, pentru prima dată ca atare în anii '8o ai secolului al XIX-lea, în cartea
intitulată Victoria iudaismului asupra germanismului a unui agitator și pamfletar german,
Wilhelm Marr, (1819-19o4) care a inventat termenul ca un eufemism pentru germanul
Judenhass. Asistăm la o anumită mutaţie şi, într-adevăr, antiiudaismului clasic i s-a adăugat
rasismul contemporan. Biserica creştină a fost antisemită din punct de vedere religios, nu din
punct de vedere rasial. Un evreu care se boteza, putea deveni preot. În biserica catolică putea
deveni episcop, arhiepiscop, cardinal, papă, au fost chiar doi papi de origine evreiască. În Spania
medievală avem o excepţie importantă numită „puritatea sângelui”, „limpiezza di sangre”,
expresia unui protorasism. Nu putem spune că în antichitate sau în Evul Mediu exista
antisemitism, ci antiiudaism. Dar antiiudaismul ca fenomen apăruse în perioada precreştină. E
vorba de ostilitatea unor mari imperii politeiste faţă de o minoritate monoteistă care aduce ceva
nou din punct de vedere religios, şi anume credinţa într-un Dumnezeu care este pretutindeni
prezent şi nicăieri materializat. Poporul evreu este primul popor monoteist. Din iudaism se va
naşte creştinismul şi apoi o a treia mare religie monoteistă, Islamul. Dar acest fenomen de
ostilitate faţă de evrei nu a existat peste tot. Nu s-a manifestat în China, în India ci doar în două
tipuri de civilizaţii, în creştinism şi în Islam.
Pornind de la istoria titlului volumului Les mythes fondateurs de l'antisemitisme, acad.
Carol Iancu făcea observaţia că, la origine, această carte este, într-un fel, un răspuns dat
pamfletului negaţionist al lui Roger Garaudy Les mythes fondateurs de la politique israélienne. A
percepe antisemitismul din perspectiva miturilor sale fondatoare ţine cont de faptul că, după cum
ne asigură autorul, aceste mituri se perpetuează de la o epocă la alta şi de la o civilizaţie la alta.
Unul dintre miturile legate de evrei este legenda sângelui ritual sau legenda omorului
ritual. Primii care au suferit de această acuzaţie au fost creştinii în antichitate. Ei erau acuzaţi de
greci că ar folosi sânge omenesc pentru ritualurile lor religioase. Regăsim această acuzaţie din
Evul Mediu până în contemporaneitate. Se credea că, în special înaintea Paştelui, evreii ar avea
nevoie de sânge omenesc, pentru a fabrica pasca, azima, iar această credinţă s-a înrădăcinat.
Chiar Papa a emis o serie întreagă de bule pontificale prin care spunea că aceste lucruri nu sunt
adevărate. Dar această legendă s-a menţinut până azi.
Un alt mit fundamental este legenda omorului ritual din Evul Mediu, „basnă” având drept
consecinţe pogromuri împotriva evreilor. Acuzaţiile de omor ritual s-au înrădăcinat în Balcani şi
în Ţările Române. Niciodată, până la conflictul israeliano-arab din Orient, această acuzaţie nu
apărea în lumea musulmană. Totuşi, din cauza confruntărilor din Orientul Apropiat şi Mijlociu, o
regăsim şi în Islam. Un ministru arab a scris o carte care se intitulează La Matza de Sion (Pasca
de Sion) în care spune că evreii nu au nevoie de sânge creştin ca să fabrice azima de Paşte ci de
sânge „omenesc”. Prin aceasta, el se referea la arabii care, în majoritatea lor, sunt musulmani.
Iată un mit care s-a transferat de la civilizaţia creştin europeană spre o civilizaţie musulmano-
mediteraneană.
Un alt mit îl reprezintă conspiraţia mondială.. Astăzi, din cauza conflictului din Orientul
Apropiat şi Mijlociu, nu se mai spune conspiraţia evreiască mondială, se spune conspiraţia
sionistă mondială iniţiată pentru a distruge creştinismul. Această istorie rău intenţionată spune că
Statul Israel ar intenţiona să-şi impună hegemonia peste tot în Orient. Este vorba, în special de
un mare fals intitulat Protocoalele înţelepţilor Sionului.

2. Mituri moderne

Antisemitismul contemporan se bazează, de asemenea, şi pe mitul că evreii ar descinde

din leproşi, fiind, astfel, stigmatizaţi. E vorba de o idee protorasistă. Această ostilitate faţă de o
minoritate monoteistă apare şi la anumiţi polemişti greci şi romani. Când creştinismul a devenit
religie de stat, evreii au fost marginalizaţi şi persecutaţi pentru religia lor diferită. Un substitut
pentru o explicaţie raţională a fost găsit în sacrificiile rituale şi pretinsele profanări ale bisericilor,
în atribuirea responsabilităţii stârnirii de epidemii . Cel mai teribil fals este expresia „poporul
deicid”. A-l omorî pe Dumnezeu este un concept grotesc. Alt mit este mitul poporului
necredincios. În 1962, la Concilium Vaticanum secundum au fost abordate relațiile dintre
Biserica Catolică şi lumea modernă. A fost deschis de Papa Ioan al 23-lea la 11 octombrie 1962
și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Dintre cei care au luat
parte la sesiunea de deschidere a Consiliului, patru au devenit pontifi: Cardinalul Giovanni
Battista Montini, care l-a urmat pe papa Ioan al XXIII-lea luând numele de Paul al VI-lea;
episcopul Albino Luciani, viitorul pontif Ioan Paul I; episcopul Karol Wojtyla, care a devenit
Papa Ioan Paul al 2-lea și preotul Joseph Ratzinger, prezent drept consultant teologic, care a
devenitPapa Benedict al 16-lea. În religia catolică, până la al doilea Conciliu al Vaticanului,
exista o rugăciune "Oremus et pro perfidis Judaeis". Adică să ne rugăm pentru „evreii...perfidis”.
„Să ne rugăm şi pentru evreii necredincioşi”, expresie care, din păcate, s-a tradus „evreii perfizi”,
traducerea care a avut consecinţe nefaste... Este o exagerare, pentru că evreii sunt cei care cred în
Dumnezeul unic. Cât rău a făcut această expresie... Datorită unui istoric francez, Jules Isaac şi
datorită intervenţiei fostului Mare Rabin al României, Alexandru Şafran, la Silsberg, în Elveţia,
în 1947, s-a analizat modul cum s-a ajuns la Shoah (Holocaust) şi s-a spus că învăţământul
creştin trebuie schimbat pentru ca tineretul să afle cine sunt evreii în sens pozitiv nu în sens
negativ cum s-a transmis din generaţie în generaţie.
De la conspiraţia mondială evreiască vom ajunge la mituri mai moderne care se vor
menţine până în secolul al XX-lea. Unul dintre ele spune că dispersiunea evreilor în lume apare
ca o pedeapsă divină pentru răstignirea lui Iisus Hristos. Dar când Iisus apare în istorie, diaspora
evreiască exista de şapte secole. Deci nu poţi să spui că evreii au fost împrăştiaţi în lume ca o
vină că l-ar fi răstignit pe El. Şi, în sfârşit, ultimul mit antic care s-a menţinut este „iudaismul
degenerat”. În loc să se prezinte faptul că în antichitate existau mai multe curente religioase,
fariseii, saduceii, esenienii, acestea sunt prezentate ca secte. Astfel se denaturează sensul... Şi alte
şi alte mituri cum ar fi evreul demoniac, în Evul Mediu sau prezentarea mitică a iudaismului şi a
creştinismului. În catedrale şi biserici catolice din occident vedem reprezentarea sinagogii şi a
bisericii. Ecclesia este o femeie frumoasă cu o diademă şi cu un sceptru, având o privire
deschisă şi sinagoga este o femeie cu ochii acoperiţi, care reprezintă legea cea veche care nu
merge. Va apărea şi termenul „iudeofobie”, evreii fiind resimţiţi ca un element de alteritate.

3. Rasismul, fenomen contemporan

Cum şi în ce s-au metamorfozat miturile fondatoare ale antisemitismului, cu origini antice,

în miturile moderne ale rasismului şi antiiudaismului contemporan?
Bine-cunoscuta expresie „Antisemitismul este socialismul proștilor” („Der Antisemitismul
ist der Sozialismus der dummen Kerle”), frecvent atribuită lui Bebel, se pare că a fost rostită de
democratul austriac Ferdinand Kronawetter. Într-un interviu mai vechi, profesorul Carol Iancu
îmi mărturisea:„ În secolul al XIX-lea apare ideea de rasă, apar ştiinţe noi: antropologia istorică,
darwinismul social, genetica, lingvistica, statistica. O parte din aceste ştiinţe au fost folosite
pentru a-i marginaliza pe evrei. Rasismul însuşi este un mit. Vi-l citez aici pe Einstein care, când
a fost forţat să părăsească Germania, a trebuit să completeze un formular în care apărea
întrebarea: cărei rase îi aparţineţi? Iar el a răspuns: speciei umane. Momentul teribil este acela în
care ideea de rasă se transformă în rasism, în stigmat. Iată de ce, la Auschwitz, naziştii au omorât
creştini, pastori protestanţi sau călugăriţe catolice. Pentru că aveau bunici de origine evreiască.
Ajungem la epoca noastră, la Protocoalele înţelepţilor Sionului. Este cel mai renumit fals din
istorie, inventat de Ohrana, poliţia secretă ţaristă, pentru a motiva astfel marile probleme sociale
care frământau imperiul rus: ideea că şefii evreilor, rabinii lor s-ar fi reunit şi ar fi pus la cale să
cucerească lumea: fie prin revoluţia bolşevică, fie prin forţa aurului. Din păcate pentru Ohrana, s-
a descoperit că acesta este un fals. Antiiudaismul se va transforma în antisemitism şi
antisemitismul în antisionism.”

4. De la „basnele” antiiudaice la Teroarea Albă, sorgintea fascismului european

1848 a însemnat, pentru evreii din Imperiu, aderarea fără rezerve la statul ungar. Când
generaţia revoluţionarilor a început construirea unei noi Ungarii, bazate pe ideile franceze despre
naţiune, Dieta din 184o a înlăturat multe din restricţiile medievale asupra evreilor. Cei mai
importanţi politicieni ai Ungariei au sprijinit cauza emancipării evreilor. Kossuth s-a convins de
devotamentul lor la cauza Ungariei şi a spus „da” emancipării evreilor.
După Revoluţia Franceză, evreii din Ungaria s-au identificat deplin cu cauza naţională şi
liberală. Conform lui Kossuth, din 18o.ooo de soldaţi revoluţionari 2o.ooo erau evrei. Ei au
trecut printr-un proces rapid de asimilare la naţiunea maghiară şi emancipare. Dualismul din
1867 a demonstrat că evreii aderau total la Ungaria.
„În consecinţă, evreii au câştigat o poziţie dominantă în viaţa economică şi culturală ungară,
pe care ei au folosit-o pentru centralizarea statului ungar şi asuprirea naţionalităţilor. În Ungaria,
evreii au constituit singura burghezie, cu tot ce a reprezentat ea bun sau rău. În consecinţă, ei au
devenit uşor de identificat cu partea negativă a culturii clasei de mijloc şi aceasta este ceea ce a
dat mai târziu argumente convenabile fasciştilor pentru identificarea evreilor cu Occidentul.”
scrie Nicholas Nagy-Talavera în „O istorie a fascismului în Ungaria şi România” (Hasefer, 1996,
p. 62). Şi tot el continuă: „Clasa de mijloc evreiască era cea care răspundea cu precădere de
constituirea economiei capitaliste moderne - bănci, industrie şi comerţ.(...) în Ungaria, evreii au
constituit singura burghezie, cu tot ce a reprezentat ea bun sau rău. În consecinţă, ei au devenit
uşor de identificat cu partea negativă a culturii clasei de mijloc şi aceasta este ceea ce a dat mai
târziu argumente convenabile fasciştilor pentru identificarea evreilor cu Occidentul.”
Cum se explică apariţia unor curente profund antisemite precum Ideea dela Szeged în pofida
devotamentului evreilor faţă de identitatea lor maghiară?
Se pune şi întrebarea: de ce apare fascismul în ţările în care evreii erau asimilaţi,bucurându-
se de drepturi civile precum şi de o situaţie înfloritoare, în Germania, Austria şi Ungaria, ţări în
care evreii i-au dat pe Heine, Borne, Marx, Lasalle, Einstein, Mendelsohn, Ehrlich sau Rathenau,
Freud, Friedjung, Zweig, Adler sau Bauer?
Şi tot Talavera dă două explicaţii posibile: Ungaria restrânsă nu mai avea practic minorităţi
de asimilat, astfel încât unul din cei mai puternici factori în favoarea acceptării evreilor nu mai
exista. Cealaltă explicaţie este că cele mai multe posturi administrative din fostele zone locuite
de naţionalităţi, posturi deţinute anterior de maghiari, dispăruseră şi funcţionarii de atunci erau
acum refugiaţi şomeri în Ungaria restrânsă. În plus, în Ungaria restrânsă mai mulţi studenţi
absolveau universităţile decât în Ungaria istorică (11.ooo în 1914 şi 12.ooo în 1925).31 Aceşti
refugiaţi şi absolvenţi de universitate au renunţat la viziunea aristocratică a Naţiunii ungare,
diferitele meşteşuguri şi chiar comerţul devenind atractive pentru ei. Însă aceste ramuri erau
ocupate de evrei. S-a dezvoltat un violent conflict de interese şi reacţia grupului de la Szeged a
fost un antisemitism chiar mai violent.
Ideea de la Szeged şi grupul de la Szeged au transformat problema evreiască într-o obsesie
naţională, iar pe evrei într-un ţap ispăşitor, declanşând un vechi mecanism psihologic din
subconştientul colectiv al locurilor unde existau comunităţi evreieşti.
Dar oare miturile antisemitismului s-au perpetuat prin intermediul proletariatului agricol,
al celor „trei milioane de cerşetori” din pustă, cum li s-a spus? Se pare că, într-adevăr,
subconştientul colectiv a transmis, de la o generaţie de ţărani la alta, vechile legende răuvoitoare
despre evreul nefast.
După Trianon, Ungaria, frământată de marile schimbări prin care trecea, este ţara unde s-a
născut Teroarea Albă, sorgintea fascismului european, concretizată prin Detaşamentele ofiţereşti,
care au dus o campanie de o maximă cruzime: aproximativ 7o.ooo oameni au fost azvârliţi în
lagăre de concentrare în cele mai critice condiţii şi 27.ooo de procese au fost intentate diferiţilor
indivizi pe baza activităţilor lor sub regimul lui Károlyi sau Kun. Au avut loc 329 execuţii, în
urma unor procese, şi aproximativ 1.2oo oameni au fost ucişi cu sânge rece. Spre deosebire de
Talavera, consider că aceste atrocităţi au avut un caracter profund antisemit materializate prin
jafuri şi crime oribile ai căror autori au fost fascişti odioşi precum Pal Pronay, Lászlo Vannay,
Lászlo Baky, András Mecser, Bela Marton, Emil Kovarcz, unii dintre ei viitori membri ai
Crucilor cu Săgeţi, protejaţi de Gömbös şi de Horthy. Colonelul adjunct Baron Pal Pronay, cel
mai important lider paramilitar din Ungaria după primul război mondial, în memoria istorică și
imaginația publică, numele lui fiind asociat cu miliția şi violența de stat descrisă de liberalii și
socialiștii contemporani ca „Teroarea Albă”. Antisemit notoriu caracterizat printr-o cruzime ieşită
din comun, el dă dovadă de o personalitate psihopatologică clivată putându-şi disimula, în
anumite circumstanţe dictate de factori sociali, adevăratele instincte. Acestor disociaţii le este
propriu faptul că personalitatea clivată nu este una oarecare, ci se află într-o relaţie de
complementaritate sau într-una compensatorie cu personalitatea eului. Dacă miturile fondatoare
ale antisemitismului ar fi doar o simplă rămăşiţă istorică, ar trebui să ne întrebăm de ce nu au
dispărut deja în groapa de gunoi a trecutului, de ce îşi fac simţită influenţa până în vârfurile cele
mai înalte ale civilizaţiei în pofida ciudăţeniei lor groteşti. Pentru că propaganda fascistă a
vehiculat motive periferice, populare, arhaice din repertoriul medieval iar precursorul acesteia,
fiorosul criminal Pal Pronay se referea la evrei ca fiind responsabili de toate nenorocirile
naţiunii ungare. Prin această propagandă, masele erau convinse că evreii sunt de vină pentru
toate problemele lor, iar eliminarea lor este cea mai bună soluție. Evreii aveau rolul de ţap
ispăşitor pentru toate probelemele societăţii, evreul devenind un sub-om: lipsit de finețe și
grandoare, supraviețuind doar ca un parazit al celorlalți. Astfel, Pal Pronay, cu ciudatul său
material psihotic, cu stranietatea reprezentărilor lui poate deveni subiectul unei cercetări
multidisciplinare pentru o mai bună clarificare a unor termeni care să-i explice comportamentul,
în special cruzimea și sadismul său, asociate cu tehnicile pe care Pronay le-a folosit în jurnalul
său pentru a proiecta o imagine favorabilă, distrugând în același timp reputația oponenților săi ca
prim pas către reabilitarea politică, în contextul așteptărilor rolului, manierelor și valorilor
politice și culturale asociate nobilimii, aristocrației, ofițerilor și monarhiei austro-ungare la
începutul secolului al XX-lea.