Născută în Basarabia cu peste nouăzeci de ani în urmă, absolventă, în anii ’50, a Școlii de Literatură

„Mihai Eminescu” („cea mai frumoasă fată din an”, potrivit unor martori), emigrată în 1977 în Israel,
după un stagiu în presa și literatura pentru copii, scriitoarea israeliană de limbă română Maria Găitan-
Mozes scrie, din tinerețe, poezie cu aceeași candoare tonică. Antologia retrospectivă „Identitate” (al
cărei titlu îl reia pe cel al unui volum emblematic, apărut în 1992 la editura Minimum din Tel-Aviv a
regretatului Alexandru Mirodan), este jurnalul liric al unei vieți. Având ceva din prospețimea artei naive,
poemele componente sunt instantanee pline de concretețe, desprinse din experiențele unei (lungi) istorii
personale.Împreună, ele dau imaginea unei identități intime,dar și etnice, culturale în sens foarte larg.Un
itinerar sensibil, consemnat cu căldură și cu o blîndă, bonomă autoironie.Notațiile lirice ghidușe, cu rimă
îngropată, minulescian, în text, alternează cu confesiuni și (auto) prezentări de o umanitate atașantă care
te fac să regreți că autoarea nu a scris și proză. Maria Găitan-Mozes este o poetă cu identitate, care și-a
trăit frumos și viața, și poezia.

Paul CERNAT

Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” a fost o constelație de talente pe cerul literelor românești. De aici
a plecat şi sensibila basarabeancă Maria Găitan. Mărgărite poetice se înşiră în acest florilegiu. Ea aduce,
astfel, o ofrandă lirică Basarabiei înlăcrimate, României ca matcă spirituală, Israelului cald şi ospitalier. O
limpede şi pură limbă română curgând ca apa de izvor într-o caligrafie lirică proprie. Versul ca un cristal
palpitând, iată darul ei către cititori. Poemele ei au laconismul atingerilor uşoare dintre vis şi realitate,
ezitând între două lumi străbătute de tristeţea profundă a ţării de dincolo de negură, leagănul moldav
văzut prin lacrima amintirilor. Maria Găitan Mozes este azi o nonagenară cu viziune luminoasă: „Zilele /
mai ning peste noi…„îmbrăţişările / ni-s ca hainele calde. / Inimile / în schimb / ne sunt fără frâu / şi
lăsăm iubirea, / înainte, să curgă, / limpede, liniştită / ca o apă / de râu…” - Irina Airinei