Sunteți pe pagina 1din 3

1. Prima Casă, în pericol!

Băncile amenință cu retragerea programului

Scandalul este uriaş în mediul bancar. Băncile ameninţă că se vor retrage din
programul Prima Casă şi că nu vor mai acorda credite ipotecare, lucru care se va
reflecta şi în dezvoltarea pieţei imobiliare.

În acelaşi timp, Banca Naţională susţine că este posibil ca românii să obţină mai
greu credite de orice fel.

„Va fi un impact pentru că sunt măsuri semnificative, dar pentru o evaluare e


nevoie de ceva mai multă analiză. Impact asupra sistemul financiar-bancar, asupra
politicilor de creditare, asupra unei bănci sau altei bănci. Fiecare are situaţia
ei diferită, pot percepe mai uşor aceste taxe, altele mai greu. Am văzut reacţia
băncilor, care au fost foarte reticente, şi deduc din această reacţie că nu vor fi
stimulate să crediteze mai departe semnificativ. Creditele s-ar putea da din ce în
ce mai greu”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

----------

2. Ordonanța de urgență care introduce noi taxe, avizată negativ. Adoptarea amânată
pentru vineri

Consiliul Economic și Social a avizat negativ proiectul ordonanței de urgență prin


care Guvernul introduce noi taxe, inclusiv așa-numita „taxă pe lăcomie”, îngheață o
serie de drepturi ale bugetarilor și amână majorarea punctului de pensie până la 1
septembrie 2019, cu derogare de la prevederile legale în vigoare. Ordonanța nu va
mai fi adoptată în ședința de ieri a Cabinetului Dăncilă, ședință care a început în
prezența președintelui Klaus Iohannis, ci va fi discutată vineri.

-------

3. Comisia Europeană a cerut Statelor Unite să elimine vizele pentru România

Comisia Europeană a intensificat contactele cu Washingtonul pentru a se ajunge la


reciprocitate deplină în exceptarea de la obligativitatea vizelor, dat fiind că
Statele Unite încă menţin vizele obligatorii pentru cetăţenii a cinci state membre
ale UE, inclusiv România, a anunţat miercuri executivul comunitar, transmite
agenţia EFE.

''În ultimele 12 luni s-au intensificat contactele cu SUA, atât la nivel politic,
cât şi tehnic. Comisia Europeană a continuat să solicite Statelor Unite să
coopereze în mai mare măsură cu cele cinci state membre afectate (...) pentru a
avansa către deplina reciprocitate'', a spus la o conferinţă de presă comisarul
european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.

Această chestiune a fost abordată ''la toate reuniunile oficiale între UE şi SUA'',
ultima fiind desfăşurată în noiembrie, a adăugat comisarul european.

-------

4. Bilanţul prezentat de Viorica Dăncilă: 60 de kilometri de autostradă în 2018


Premierul Viorica Dăncilă a anunțat ieri că în anul 2018 a fost realizați 60 de
kilometri de autostradă pe şapte tronsoane.

„În sectorul rutier, spuneţi că nu s-a făcut nimic în privinţa autostrăzilor. Vă


contrazice din nou realitatea. Să vă dau câteva exemple:
1) Autostrada Sebeş - Turda - lotul 3 (12,5 km)
2) Autostrada Sebeş - Turda - lotul 4 (16,3 km)
3) Autostrada Gilău - Nădăşelu - (9,7 km)
4) Autostrada Bucureşti - Ploieşti - Nod centură Bucureşti, Nod Moara Vlăsiei şi
intrarea în Bucureşti (7 km)
5) Autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Tg. Mureş - lotul 2 (10,1 km)
6) Autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Tg. Mureş - lotul 1 (3,6 km)
7) Lot 2: Iernut - Chetani (1,2 km)”, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, în
plenul în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură.

Este vorba, în total, despre 60 de kilometri de autostradă, iar potrivit datelor


din plenul moţiunii, în anul 2018 s-au modernizat 144 de kilometri de cale ferată.

---------

5. Guvernul vrea să dea OUG de prelungire a termenului limită pentru restituirea


taxei auto

Restituirea taxei auto - vechile taxe, care prin ordonanță de urgență trebuie
înapoiate contribuabililor – ar putea să se prelungească până pe 30 iunie 2019.
Data limită expira la sfârșitul acestui an, dar Executivul pregătește o altă
ordonanță de urgență pentru modificarea termenelor.

Actul normativ aflat încă în stadiul de proiect vizează taxa specială, taxa pe
poluare și taxa pentru emisiile poluante, precum și timbrul de mediu. În cazul
timbrului de mediu, oricum data inițială limită pentru restituire era vara anului
2019.

Posibilitatea de a recupera fostele taxe auto și timbrul de mediu plătite în trecut


de proprietarii de mașini a apărut prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
52/2017.

De atunci, plătitorii au putut depune cererile la autoritățile fiscale, chiar și


dacă vânduseră între timp mașina, chiar dacă au cumpărat-o în leasing, au pierdut
dovada plății sau aveau hotărâri judecătorești prin care câștigaseră dreptul la
restituirea banilor, arată avocatnet.ro.

-------

6. Mai multe spitale din București iau măsuri speciale de Sărbători

Nouă spitale de urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi


Serviciul de Ambulanţă al Capitalei vor asigura asistenţa medicală de urgenţă de
Crăciun.

Cele nouă unităţi spitaliceşti care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în
perioada 24 - 26 decembrie sunt:
* Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca
* Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar
* Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon"
* Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan"
* Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni"
* Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri
* Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice
* Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu"
* Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M. S. Curie"
Potrivit unui comunicat al DSPMB, Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti
va avea program de lucru normal, cu menţiunea că, în această perioadă, va elibera
certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populaţiei
vor fi preluate la 112.

DSPMB va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din strada Spiru Haret
nr. 14

--------

7. Motivul pentru care unele legume și fructe se topesc după ce le cumperi

Supermarketurile ne-au învățat că fructele și legumele trebuie să arate perfect


atunci când se află pe rafturi. Din păcate, pentru a obține acest efect, în
majoritatea cazurilor sunt folosite substanțe pe care trebuie să le îndepărtăm.

O mama din Marea Britanie s-a filmat în timp ce ardea frunze de varză “proaspete”,
ce se topeau și miroseau precum plasticul. Imaginile au fost publicate pe Internet
și vizualizate de mii se ori, pornind o discuție despre legumele și fructele “de
plastic” pe care le găsim în supermarket, scrie Daily Mail.

Legumele și fructele din supermarket pot fi tratate cu o gamă largă de substanțe,


de la compuși chimici, la extracte din insecte.

Producătorii nu sunt nevoiți să includă acești compuși pe etichete pentru că


majoritatea substanțelor ce dau luciul produselor sunt considerate adaosuri de
producție, nu ingrediente.

-------

8. Adio site-uri de adulți din aprilie

Site-urile pentru adulți nu vor mai permite accesul minorilor la conținut xxx,
începând din luna aprilie a anului viitor.

Măsura a fost deja implementată prin lege și îi afectează atât pe deținătorii de


site-uri cunoscute pe internet, cât și pe cele mici. Utilizatorii care vor dori să
acceseze conținutul pentru adulți, chiar și cel gratuit, vor fi nevoiți să facă
dovada faptului că au peste 18 ani, scrie Libertatea.

Acest lucru se va realiza fie furnizând o copie a unei cărți de identitate, sau
printr-un sistem de validare al vârstei prin așa numitele ”tokens” de care se vor
ocupa anumite magazine virtuale. Măsura a fost decisă la nivelul parlamentului
britanic și, pentru moment, operează la nivelul societăților care oferă conținut
xxx înregistrate în UK. Inițial, măsura a fost adoptată de legislativul britanic ca
parte a legilor Digital Economy Act anul trecut, dar Asociația Criticilor de film a
avut nevoie de timp pentru a aduce amendamente. Mai multe companii vor oferi
serviciul de verificare al vârstei, iar președintele uneia dintre ele, Stuart
Lawley, crede că verificarea vârstei se va face începând cu 15 aprilie.

S-ar putea să vă placă și