Sunteți pe pagina 1din 1

Rugăciune către Domnul Iisus – pentru iluminare şi

pentru curăţirea sufletului de păcate


Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Cel Viu, Veşnic, Atotputernic şi
Prealuminat, întăreşte-ne, luminează-ne, curăţeşte-ne de păcate şi de toată
necurăţia din noi şi izbăveşte-ne de tot ce este rău. Nu ne lăsa pe noi în
întunericul păcatelor şi al fărădelegilor, ci iartă-ne Doamne şi îndreaptă-ne
paşii spre calea cea bună a Sfântului Adevăr, ca după o viaţă de fapte bune,
să ajungem şi noi să vedem Lumina Sfântului Tron Divin şi să rămânem în
apropierea ei. Luminează-ne inima, sufletul şi mintea. Luminează-ne
familiile, copiii şi pe toţi cei dragi ai noştri.Luminează lumea întreagă, că în
această lume trăim şi noi. Luminează-ne viaţa noastră şi tot ce nu este
luminat de Tine Doamne! Binecuvintează-ne să facem cele bine plăcute Ţie,
Tuturor Sfinţilor şi Tuturor Sfintelor Personalităţi Cereşti. Doamne Iisuse
Hristoase, Te rugăm luminează-ne, curăţeşte-ne de păcate, pune focul iubirii
Tale sfinte în inimile noastre, ocroteşte-ne, fă-ne răbdători, smeriţi şi
înţelepţi şi dă-ne ajutorul necesar mântuirii sufletelor noastre, ca să trăim în
veşnicie în Iubirea Ta Sfântă unde Slavă să-Ţi cântăm împreună cu Îngerii.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Îţi mulţumim pentru tot
ajutorul şi pentru toate milele Tale ştiute şi neştiute! Slavă Ţie Doamne!
Slavă Ţie! Amin!

S-ar putea să vă placă și