Sunteți pe pagina 1din 2

Nerespectarea dreptului la apărare.

Refacerea urmăririi penale


26 martie 2016 Drept Penal Jurisprudenta
”Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că la data de ## s-a început
urmărirea penală „in rem” pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori în formă
continuată, prev. de art.108 al.1 lit d din Legea nr.46/2008, rap. la art.35 al.1 Cod
penal, iar la data de 10.04.2014 s-a început urmărirea penală faţă de suspecţii
SC”HP”SRL şi HI, pentru infracţiunea de participaţie improprie la tăiere ilegală de
arbori în formă continuată, prev. de art.52 al.3 Cod penal, art. la art.108 al.1 lit d
din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal.

La data de 24.06.2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii


SC”HP”SRL şi HI, pentru infracţiunea de participaţie improprie la tăiere ilegală de
arbori în formă continuată, prev. de art.52 al.3 Cod penal, art. la art.108 al.1 lit d
din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal.

La data de 18.07.2014 i s-au adus la cunoştinţă numitului HI concomitent calitatea


de suspect şi de inculpat, fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile, fiind
audiat la acea dată, anterior fiind audiat în calitate de martor la data de 10.03.2014.
Faţă de aceste considerente, (…)în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală va
constata neregularitatea rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Lipova la data de 05.08.2014 şi va sancţiona potrivit art. 280 – 282 Cod procedură
penală actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, după cum urmează:

 nu au fost respectate dispoziţiile art. 371 Cod procedură penală, care arată că
judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare,
respectiv nu a fost determinat numărul de acte materiale care intră în conţinutul
infracţiunii continuate, neregularitate ce atrage imposibilitatea stabilirii obiectului
şi limitelor judecăţii;
 efectuarea actelor de urmărire penală cu încălcarea dreptului la apărare, respectiv
prin încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. 3 Cod procedură penală, care arată că
„suspectul şi inculpatul vor fi informaţi de îndată…”, ori organele de urmărire
penală au informat persoana în cauză la mai mult de 3 luni după dobândirea
calităţii de suspect şi la 24 de zile de la dobândirea calităţii de inculpat la
aceeaşi dată, respectiv data de 18.07.2014, în sensul că în intervalul de timp scurs
de la data de 10.04.2014 când s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de
suspectul HI şi acela al aducerii la cunoştinţă a drepturilor procesuale la data de
18.07.2014, organul de urmărire penală a procedat la administrarea de probe fără
de a-l fi încunoştinţat pe suspect sau inculpat şi în lipsa vreunui apărător, actele de
urmărire penală şi administrarea de probe fiind efectuate după data de 10.04.2014
cu încălcarea legii, pe cale de consecinţă va exclude probele administrate după data
de 10.04.2014, respectiv declaraţiile martorilor luate după această dată; precum şi
 încălcarea altor dispoziţiilor legale referitor la dreptul la apărare
prin nesoluţionarea cererii de eliberare de copii după actele din dosar şi cea
prin care se solicită reaudierea inculpatului la o altă dată decât
04.08.2014, încălcându-se dispoziţiile art. 92 alin. 8 Cod procedură penală care
arată că avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să beneficieze de timpul
şi înlesnirile necesare pentru pregătirea şi realizarea unei apărări efective, ori prin
faptul că s-a fixat termen de către parchet pentru studiul dosarului la data de
04.08.2014 , iar la data de 05.08.2014 a fost emis rechizitoriul, nu asigură dreptul
pentru o apărare efectivă faţă de intervalul scurt de timp avut la dispoziţie de către
apărătorul inculpatului.
Faţă de această stare de fapt instanţa apreciază că prin nerespectarea dreptului
efectiv la apărare s-a produs o vătămare drepturilor inculpatului potrivit
dispoziţiilor art. 282 alin. 1, 2 Cod procedură penală, nulitate ce a fost invocată în
condiţiile art. 282 alin. 3 şi 4 lit. a Cod procedură penală, care nu poate fi înlăturată
altfel decât prin desfiinţarea actului, ceea ce impune refacerea urmării penale,
deoarece în contextul concret al cauzei efectuarea actelor de urmărire penală,
respectiv administrarea mijloacelor de probă arătate în lipsa apărătorului, în
condiţiile în care nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi dreptul de a-şi angaja
apărător sunt încălcări ce atrag refacerea urmării penale cu efectuarea actelor de
urmărire penală, cu respectarea dreptului la apărare condiţiile prevăzute de
lege. (Judecătoria Lipova, Încheierea de cameră preliminară din 3 martie 2015,
portal.just.ro)

S-ar putea să vă placă și