Axiomatizarea logicii propoziţiilor

1. Preliminarii

Un sistem axiomatic se construieşte astfel:

a) se specifică lista semnelor;
b) se specifică regulile de formare a formulelor compuse din formule date;
c) se specifică lista de axiome (şi eventuale definiţii);
d) se specifică regulile de deducţie.

Conceptele fundamentale ale unui sistem axiomatic sunt:

- definiţia este o propoziţie sau o formulă prin care unele expresii sunt introduse pe baza
altora;
- regula este o propoziţie cu ajutorul căreia din propoziţii date (una sau mai multe),
respectiv din formule date putem obţine alte propoziţii, respectiv formule;
- teorema este orice propoziţie (resp. formulă) dedusă din axiome pe baza regulilor de
deducţie;.
Axioma este o propoziţie (resp. o formulă) luată ca demonstrată în sistemul considerat.

Un sistemul axiomatic trebuie să fie consistent (necontradictoriu) (deci mulțimea tezelor să nu

coincidă cu mulțimea formulelor).

Un sistem axiomatic poate fi:

 - complet sintactic;
 - complet semantic;
 - independent;
 - deductiv.
2. Sistemul axiomatic Hilbert-Ackerman [1950]
Lista de simboluri:
Variabile propoziţionale: p, q, p1 , p2, …
şi paranteze pentru a indica ordinea de efectuare a operaţiilor.
Operatorii (de bază) :  (or) , (not).
Se acceptă că este mai prioritar decât .
Operatori introduşi prin definiţie: , ,   

Reguli de formare:
1. Variabilele propoziţionale sunt formule;
2. Dacă A este formulă atunci A este de asemenea o formulă;
3. Dacă A şi B sunt formule atunci AB, AB, AB, AB, A  B, A B sunt de
asemenea formule.

Definiţii:
D1: p  q = p  q;
D2: p  q = ( p  q)
D3: p q = ( ( pq)  ( qp) )
D4: p / q = p  q
D5: p q = (pq).

Axiome:
A1: (p  p)  p;
A2: p  (p  q);
A3: (p  q)  (q  p);
A4: ( p  q)  ((r  p)  (r  q))

Reguli de deducţie:

1. Regula detaşării (modus ponens): Dacă este demonstrat A şi dacă este demonstrat
A  B, atunci este demonstrat B. Scriere prescurtată: {A, AB ├ B}.
Exemplu:
Dacă este duminică, mergem la plimbare.
Este duminică, deci mergem la plimbare.

2. Regula substituţiei: Într-o formulă A, o variabilă propoziţională p poate fi substituită

cu o formulă oarecare B, cu condiţia ca variabila p să fie înlocuită cu formula B,
oriunde apare în formula A. Notaţie: s(A, p, B) sau s(p, B) când formula A se
subînţelege.

3. Regula idempotenţei disjuncţiei: A  A ├ A.

Considerăm axioma A1 şi efectuăm s(p, A). Obţinem: (A A)  A. Prin aplicarea regulii
modus ponens obţinem: {A  A, (A A)  A ├ A}.
 4. Regula extinderii disjuncţiei: A ├ A  B.
Considerăm A2 şi efectuăm substituţiile s(p, A), s(q, B), adică: A  (A  B). Aplicăm
regula modus ponens şi obţinem: {A, A  (A  B) ├ (A  B)}.

5. Regula comutativităţii disjuncţiei: (A  B) ├ (B  A).

Considerăm A3 şi efectuăm substituţiile s(p, A), s(q, B), adică: (A  B)  (B  A).
Aplicăm regula modus ponens şi obţinem: { A  B, (A  B)  (B  A) ├ (B  A)}.

6. Regula extinderii disjunctive a termenilor implicaţiei:

(AB) ├ ((CA)  (CB)).
Considerăm A4 şi efectuăm substituţiile: s(p, A), s(q, B) şi s(r, C), adică:
(AB)  ((CA)  (CB)). Se aplică regula modus ponens şi rezultă:
{ AB, (AB)  ((CA)  (CB)). ├ (CA)  (CB)}.

Teoreme: Teorema este orice propoziţie (resp. formulă) dedusă din axiome pe baza
regulilor de deducţie. Se poate introduce noţiunea de formulă demonstrabilă sau teoremă că
fiind o formulă pentru care există o demonstraţie formală, adică un şir de formule compus din
substituţii în axiome sau formule demonstrabile şi formule obţinute prin reguli de deducţie din
termeni anteriori ai şirului. Dacă  este formulă demonstrabilă numai din axiome scriem├ .
Observăm că teoremele sunt formule demonstrabile din axiome. Dacă în afară de axiome, în
deducerea formulei , se adaugă şi alte formule dintr-o mulţime H (pe care le vom numi
ipoteze) atunci spunem că  este deductibilă din familia de ipoteze H şi scriem H ├ .
Teorema 1: |- (p  q)  (( r  p)  (r  q))
Justificare: Demonstraţia formală are următorii termeni (cei din coloana a doua):
A4: ( p  q)  ((r  p)  (r  q))
S(r, r) : ( p  q)  (( r  p)  ( r  q))
D1: ( p  q)  (( r  p)  ( r  q)).

Silogismul este o formă de argumentare logică în care o propoziție (concluzia) este

inferată din alte două propoziții (premise).
Exemplu: „Tuturor oamenilor le plac surprizele; toți copiii sunt oameni; deci tuturor
copiilor le plac surpizele”. Aristotel a definit silogismul drept „o vorbire în care, dacă ceva a fost
dat, altceva decât datul urmează cu necesitate din ceea ce a fost dat”. Silogismul reprezintă un
raționament deductive.
Regula silogismului sau regula tranzitivităţii: Dacă este demonstrată formula A  B şi
este demonstrată formula B  C atunci rezultă că este demonstrată formula A  C. Scriere
prescurtată: {A  B, B  C} ├ (A  C).
Termenii demonstraţiei formale (în italic şi regulile aplicate) sunt:
Teorema 1:
(p  q)  (( r  p)  (r  q))
s(r, A), s(p, B), s(q, C):
(B  C)  (( A  B)  (A  C))
modus ponens:
{ B C , (BC)  (( AB)  (AC)) ├ ( A  B)  (A  C)}
 modus ponens:{A  B, ( A  B)  (A  C) ├ (A  C) }
Teorema 2: ├ ( p p).
Justificare: Termenii demonstraţiei formale pentru formula ( p p) sunt:
p  (p  q) (axioma A2),
s(q, p): p  (p  p), p  p  p (axioma A1), p  p (modus ponens),
p  p (conform D1)

Teorema 3: ├ (p  p)
Justificare: Rezultă din teorema 2 şi Regula comutativităţii disjuncţiei.

Teorema 4: ├ p  ( p).
Justificare: Conform teoremei 3, formula (p  p) este demonstrabilă. Aplicăm
s(p, p), adică ├ p  p, iar prin D1 obţinem ├ p  p.

Teorema 5: ├ ( p)  p.
Justificare: Avem succesiv: ├ p  ( p) (teorema 4); aplicăm s(p, p) şi rezultă ├ p  p.
Aplicăm regula extinderii disjunctive a termenmilor implicaţiei. Rezultă: p  p  p  p. Dar
├ p  p (teorema 3), aplicăm regula modus ponens şi obţinem: ├ p  p. Prin regula
comutativităţii disjuncţiei obţinem:
├ p  p, iar din definiţia D1 rezultă: ├ p  p.

Teorema 6: ├ (pq) ( q  p).

Justificare: Conform teoremei 4, prin substituirea lui p u q rezultă ├ q  ( q). Prin regula
extinderii disjunctive a termenilor implicaţiei ├ pq p  q. De asemenea, din axioma 3,
prin substituirea lui p cu p, respectiv q cu q. Se obţine ├ p  q  q  p. Folosind regula
silogismului obţinem pq  q  p. Folosind definiţia 1 obţinem ├ (pq) ( q  p).

Regula substituirii expresiilor echivalente. Dacă două formule se deduc una din alta
atunci pot fi puse una în locul alteia.

Proprietățile sistemelor axiomatice

Pentru a fi acceptat, un sistem axiomatic SA trebuie să satisfacă următoarele proprietăți formale:

- NECONTRADICȚIA: Un SA este necontradictoriu dacă și numai dacă, în el, nu poate fi

demonstrată o formulă împreună cu negația ei;
- INDEPENDENȚA: Un SA este independent dacă nici una dintre axiomele sale nu poate
fi dedusă din restul axiomelor (nu toți logicienii consideră acestă cerință obligatorie);
- COMPLETITUDINEA: Un SA este complet dacă adăugându-i o formulă F
nedemonstrabilă în SA, obținem o contradicție.
Aceste proprietăți se verifică, de obicei, cu ajutorul unei intrepretări (adică se trece de la aspectul
sintactic la cel semantic).

Teorema de consistență:
Propoziția 4.1:
a) Pentru ∀m > 0, A1, A2, ….Am ├ Ai, i=1,...m
b) Pentru ∀ N dacă
A1, A2, ...., Am ├ Bi, i=1,...m
iar B1, B2, ....Bp ├ C
atunci A1 , A2, ...., Am ├ C

Justificare: Fiecare apariție a lui B1, B2, ....Bp se înlocuiește cu demonstrția sa

Propoziția 4.2:
a) Dacă ├ A→B, atunci A ├ B;
b) Pentru ∀m > 0, dacă A1, A2, ….Am-1 ├ Am →B, atunci A1, A2, …. Am ├ B.

Teorema deducției:
a) Dacă A ├ B, atunci ├ A →B;
b) Dacă A1, A2, ….Am-1 , Am ├ B, atunci A1, A2, ….Am-1 ├ Am →B.

Teorema de consistență pentru calculul propozițiilor: Orice teoremă (formulă demonstrabilă

din axiome) este o tautologie.

Corolar (Proprietatea necontradicției): Nu există formulă B astefel încât ├ B și ├ B.

Justificare: Presupunem ├ B, ├ B ╞B și ╞ B absurd (rezultat din tabela de adevăr).

Propoziția 4.3: Au loc următoarele reguli de includere / eliminare

a) Dacă H, A├ B, atunci H├ A→B;
b) A, B ├ A˄B;
c) A├ A˅B, B├ A˅B;
d) Dacă H, A├ B și H, A├ B, atunci H├ A;
e) Dacă A →B și B →A, atunci A↔B;
f) A, A →B ├ B;
g) A˄B├ A, A˄B├ B;
h) Dacă H, A ├ C și H, B ├ C, atunci H, A˅B ├ C;
i) A├ A, A, A├B;
j) A↔B├ A →B și A↔B├ B →A.
Propoziția 4.4: Fiecărei intrări (rând) din tabelul de adevăr al oricăruia dintre operatorii
considerați îi corespunde o deducție.
Justificare. Pentru implicaţie, se pot justifica deducţiile:
A B AB
0 0 1 A, B ├ A  B
0 1 1 A, B ├ A  B
1 0 0 A, B ├ ( A  B)
1 1 1 A, B ├ A  B

Propoziția 4.5: Fie E o formulă cu atomii P1 , P2 , ...., Pn . Considerăm tabelul de adevăr pentru E.
Atunci pentru fiecare din cele 2 n rânduri ale tabelului există o deducție.

Propoziția 4.6: Dacă formula E din propoziția 4.5 este tautologie, atunci P1 ˅ P1,..., Pn˅ Pn ├ E.

Teorema de completitudine – calcul propozițional:

Dacă E este tautologie, atunci E este teoremă.

Propunere temă: Să se obţină demonstraţii formale pentru următoarele afirmaţii:

1. ├ (p q)  p  q.
2. ├ p  q  (p q)
3. ├ (pq)  p  q.
4. ├ pq  q  p
5. ├ qp  p  q
6. ├ pq p
7. ├ pq q
8. ├ p(qr)  q(pr)
9. ├ p(qr)  (pq)r
10. ├ (pq)rp(qr)
11. ├ p(qr)(pq)r
12. ├ (pq)rp(qr)
13. ├ p (qpq)
14. ├ p(qr)  (pq) (pr).