Titlu Nemotivarea actului administrativ de eliberare din funcţia publică – cauză de

nulitate.
Tip speta Decizie. Recurs la Curtea de apel Bucuresti.
Numar speta 2973
Data speta 10.09.2012
Domeniu asociat Raporturi de muncă

Raport de muncă

Nemotivarea actului administrativ de eliberare din funcţia publică – cauză de nulitate.

În mod corect instanţa de fond a reţinut nelegalitatea deciziei contestate pentru nerespectarea
cerinţei motivării acesteia, obligaţia motivării actului administrativ reprezentând o cerinţă de
legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar.
Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu
deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice
individuale şi subiective.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa
emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care
să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe
de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI

FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR.2973/10.09.2012, DOSAR NR. 4291/87/2011)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secţia Conflicte de Muncă,

Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. 4291/87/2011, reclamanta O. C. a
solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Financiară Teleorman şi Comisariatul General al
Gărzii Financiare, anularea Deciziei nr.802342/22.07.2011 prin care s-a dispus încetarea
raportului său de serviciu prin eliberarea din funcţia publică, reintegrarea în funcţia publică
deţinută anterior, precum şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile
indexate, majorate, reactualizate, începând cu data eliberării din funcţie şi până la reluarea
efectivă a raporturilor de serviciu conform art.106 din Legea nr.188/1999.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul Teleorman – Secţia Conflicte de
Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal a pronunţat Sentinţa civilă
nr.1094/25 noiembrie2011, prin care a dispus: admiterea acţiunii, anularea Deciziei nr.
802342/22.07.2011 emisă de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Teleorman, reintegrarea
reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii Deciziei nr.802342/22.07.2011 şi
obligarea pârâţilor Garda Financiară – Secţia Teleorman şi Comisariatul General al Gărzii
Financiare la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi
reactualizate, începând cu data de 25.07.2011 şi până la reluarea efectivă a raportului de
serviciu şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei reprezentând onorariu de
avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele :
Prin Decizia nr.802342/22.07.2011, pârâta Garda Financiară - Secţia Judeţeană Teleorman a
dispus, începând cu data de 25.07.2011, eliberarea reclamantei din funcţia publică de execuţie,
respectiv aceea de expert cls.1 grad profesional superior la Garda Financiară Teleorman.
Din preambulul deciziei contestate rezultă că la baza emiterii acesteia a stat Ordinul
nr.2253/2011, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar ca temei de
drept al încetării raportului de serviciu au fost invocate prevederile art.99 alin.(1) lit.b) şi alin.(3)
din Legea nr.188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia contestată nu cuprinde nici un fel de menţiune din care să rezulte pentru care dintre
motivele prevăzute de art.99 alin.(1) lit.b) din legea precizată s-a dispus eliberarea
contestatoarei din funcţie, respectiv fie pentru că instituţia publică şi-a încetat activitatea ori că
a fost mutată într-o altă localitate iar contestatoarea nu a fost de acord să o urmeze, fie
pentru că postul ocupat de contestatoare s-a redus ca urmare a modificării atribuţiei de
serviciu în proporţie de peste 50% sau pentru ocuparea acesteia s-ar fi impus alte condiţii de
studii pe care reclamanta nu le-ar fi îndeplinit.
Este adevărat că Legea nr.188/1999 nu cuprinde dispoziţii referitoare la conţinutul actului
administrativ prin care se dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului public, însă în cauză,
sub acest aspect, din dispoziţiile art.117 din Legea nr.188/1999 şi dispoziţiile art.295 alin.(2) din
Codul Muncii rezultă că sunt incidente prevederile Codului Muncii, norme ce completează
legislaţia specială în domeniu.
Prin urmare o astfel de decizie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt şi de
drept care au determinat eliberarea din funcţie întrucât numai în acest fel este posibilă
exercitarea controlului judiciar asupra legalităţii măsurii de eliberare din funcţie, motivarea
actului reprezentând o condiţie de legalitate a acestuia, insuficienţa motivării sau nemotivarea
acestuia atrăgând nulitatea actului administrativ de eliberare din funcţie.
Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că
motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară
algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită
persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea
revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.
În acelaşi sens, în cauza C 509/1993 s-a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi
atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea
conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect
fundamentat.
Pe de altă parte, decizia contestată este nelegală, măsura de eliberare din funcţie dispunându-
se cu încălcarea prevederilor art.99 alin.(5) şi alin.(6) din Legea nr.188/1999, întrucât aceasta
nu cuprinde nici o menţiune care ar susţine concluzia că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a
solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publice lista funcţiilor publice vacante şi de a pune
la dispoziţia reclamantei această listă în vederea optării pentru vreo funcţie publică vacantă.
Împotriva acestei sentinţa, au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Garda Financiară –
Secţia Teleorman şi Garda Financiară – Comisariatul General, susţinând că este nelegală şi
netemeinică, întrucât în mod eronat s-a dispus admiterea acţiunii.
În motivarea recursului declarat de pârâta Garda Financiară – Secţia Teleorman, s-a arătat că
instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere (art.304 pct.6 Cod procedură
civilă), respectiv asupra solicitării pe care Garda Financiară Teleorman a formulat-o prin
întâmpinare, aceea de a se constata că, potrivit art.III alin.(3) din Hotărârea de Guvern
nr.566/2011, nu mai are calitate procesuală.
De asemenea, s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu
aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Astfel, instanţa de fond a anulat
Decizia nr.802342/22.07.2011 privind eliberarea reclamantei din funcţia publică, reţinând că
aceasta se fundamentează pe o motivare lacunară. În realitate, această decizie are la bază un
act normativ, care a desfiinţat postul ocupat de reclamantă, acest motiv constituind
fundamentul deciziei.
O altă critică adusă hotărârii recurate vizează soluţia dată capătului de cerere privitor la
reintegrarea reclamantei în funcţia publică.
Astfel, recurenta a susţinut că soluţia instanţei este nelegală, întrucât postul deţinut de
reclamantă a fost desfiinţat printr-un act normativ care în prezent nu este anulat. Prin urmare,
nu se poate dispune reintegrarea pe un post inexistent.
În plus, Garda Financiară Teleorman, potrivit art.5 alin.(1) din Hotărârea de Guvern
nr.1324/2009, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea de Guvern nr.566/2011, nu are
personalitate juridică, astfel că este imposibilă de a pune în aplicare hotărârea instanţei.
În concluzie, în temeiul art.3041 Cod procedură civilă recurenta – pârâtă a solicitat admiterea
recursului, modificarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca
nefondată.
Recurenta – pârâtă Garda Financiară – Comisariatul General a criticat hotărârea instanţei de
fond, pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie :
I. Ca o chestiune prealabilă, în raport de prevederile art.1 din Hotărârea de Guvern
nr.1324/2009 şi art. III alin.(3) din Hotărârea de Guvern nr.566/2011 pentru modificarea şi
completarea Hotărârea de Guvern nr.1324/2009, se impune a se observa că, în prezenta
cauză, are calitate procesuală pasivă numai Garda Financiară – Comisariatul General;
II. Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi
aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
II.1. Este vădit nelegală motivarea instanţei de fond potrivit căreia, în esenţă Decizia nr.
802342/22.07.2011 nu cuprinde niciun fel de menţiune din care să rezulte pentru care dintre
motivele prevăzute de art. 99 alin. 81) lit. b) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus eliberarea
reclamantei din funcţie.
În decizia de eliberare din funcţia publică s-a reţinut ca motiv al acestei măsuri, inexistenţa unei
funcţii de expert, clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară – Secţia Teleorman şi
s-a indicat, în mod corect, ca temei legal, art.99 alin.(1) lit.b) din Legea nr.188/1999,
republicată, (r2), cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care postul ocupat de
către intimata – reclamantă a fost unul dintre posturile reduse ca urmare a procesului de
reorganizare.
Aşadar, în cuprinsul deciziei contestate s-au arătat, în esenţă, situaţia de fapt şi temeiurile
legale în considerarea cărora intimata – reclamantă a fost eliberată din funcţie.
II.2. În mod vădit neîntemeiat, tribunalul a reţinut că, în absenţa motivării deciziei de eliberare
din funcţie, instanţa a fost în imposibilitate să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii
dispuse în sensul de a verifica dacă reducerea postului ocupat de reclamantă a fost reală şi
efectivă.
Astfel, împrejurarea că reducerea postului ocupat de reclamantă a fost reală şi efectivă reiese,
în primul rând, din noua structură organizatorică a Gărzii Financiare prevăzută în Anexa 1 a
Ordinului nr.2253/2011 emis de Preşedintele ANAF. Din statul de funcţii rezultat ca urmare a
reorganizării reiese că funcţia publică pe care a ocupat-o intimata – reclamantă, respectiv
aceea de expert clasa I, grad profesional superior, nu se mai regăseşte în noua structură
organizatorică.
Mai mult decât atât, în decizia de eliberare din funcţie s-a reţinut „inexistenţa funcţiei de
expert, clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară – Secţia Teleorman”. De
asemenea, verificarea „dacă reducerea postului ocupat de reclamantă a fost reală şi efectivă”,
ţine de administrarea probatoriului în cauză şi nu de motivarea deciziei de eliberare din funcţie.
II.3. Nu poate fi reţinută motivarea instanţei de fond, în sensul anulării deciziei de eliberare din
funcţie ca sancţiune pentru nemotivarea acesteia.
Legea nr.188/1999 nu cuprinde dispoziţii referitoare la conţinutul actului administrativ prin care
se dispune eliberarea din funcţie şi, prin urmare, nu are cum să prevadă o sancţiune pentru o
eventuală nemotivare.
În ipoteza în care s-ar aprecia că sunt incidente prevederile Codului muncii, nici acesta nu
cuprinde dispoziţii referitoare la conţinutul actului prin care se dispune încetarea raportului de
muncă din motive neimputabile salariatului şi, prin urmare, nu cuprinde nici dispoziţii care să
stabilească vreo sancţiune pentru nemotivarea unui astfel de act.
Mai mult, art.295 alin.(2) din Codul muncii, reţinută de instanţa de fond, nu există.
II.4 Este vădit nelegală motivarea instanţei de fond potrivit căreia decizia contestată este
nelegală, întrucât nu cuprinde nicio menţiune care ar susţine concluzia că pârâta şi-a îndeplinit
obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor publice vacante
şi de a pune la dispoziţia reclamantei această listă în vederea optării pentru vreo funcţie
publică vacantă.
Astfel cum s-a indicat în Decizia nr.802342/22.07.2011, eliberarea intimatei – reclamante din
funcţia publică pe care o deţinea s-a dispus în temeiul art.99 alin.(1) lit.b) din Legea
nr.188/1999, iar comunicarea listei funcţiilor publice vacante s-a făcut în conformitate cu
dispoziţiile art.99 alin.(3) şi (5).
În acest sens, în cuprinsul preavizului nr.802036/23.06.2011, lista funcţiilor publice de execuţie
vacante pentru care putea opta intimata – reclamantă, potrivit noii structuri organizatorice
aprobate, a fost publicată pe site-ul Gărzii Financiare şi ANAF şi afişată la avizierul
Comisariatului General şi al secţiilor teritoriale ale Gărzii Financiare.
Prin urmare, nu se poate reţine că intimata – reclamantă nu ar fi avut cunoştinţă de lista
menţionată.
În plus, nu există nicio dispoziţie din Legea nr.188/1999 care să prevadă vreo sancţiune pentru
nerespectarea art.99 alin.(5) şi (6) din actul normativ menţionat, instanţa de fond adăugând,
practic, la lege.
III. Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi în privinţa măsurii de reintegrare a reclamantei
în funcţia publică deţinută anterior şi de plată a unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate, întrucât postul ocupat de reclamantă a fost supus reorganizării, fiind
redus, astfel că nu se poate proceda la reintegrarea în funcţie, iar de la data eliberării din
funcţie salariile funcţionarilor publici nu au fost nici indexate şi nici majorate, neexistând temei
de fapt şi de drept pentru a se dispune plata unor drepturi de care intimata – reclamantă oricum
nu ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost eliberată din funcţie.
IV. Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, hotărârea este, de asemenea,
nelegală şi netemeinică, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.274
alin.(1) Cod procedură civilă.
Astfel, pentru ca partea care a pierdut procesul să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată,
trebuie să se reţină culpa procesuală sau faptul că, prin atitudinea sa în cursul procesului, să fi
determinat aceste cheltuieli.
O altă condiţie care trebui îndeplinită este ca partea care solicită cheltuieli de judecată să fi
câştigat irevocabil procesul. Or, în cauza de faţă nu ne aflăm î această situaţie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua – credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea
abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina autorităţilor pârâte pentru a fi
obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de motivele arătate, recurenta – pârâtă Garda Financiară – Comisariatul General a
solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca
neîntemeiată şi menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Intimata – reclamantă O. C. a formulat note scrise în cauză, prin care a solicitat respingerea
recursurilor ca nefondat, menţinerea hotărâri instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică, şi
obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art.305 Cod procedură civilă.
Curtea, examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi
lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursurile sunt nefondate, în
considerarea următoarelor argumente :
1. Legitimarea procesuală pasivă a pârâtei Garda Financiară – Secţia Teleorman este
justificată de calitatea acesteia de emitent al deciziei de eliberare din funcţia publică a
reclamantei. Capacitatea de drept administrativ a acestei autorităţi este suficientă pentru a
figura ca parte în litigiul dedus judecăţii, neavând relevanţă lipsa personalităţii sale juridice.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2011, instanţa de fond a pus în discuţia
părţilor şi a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Financiară –
Secţia Teleorman, neexistând o omisiune de a se pronunţa cu privire la apărarea pârâtei în
acest sens. În plus, o eventuală omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unei excepţii de
fond sau de procedură nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6
Cod procedură civilă.
Prevederile Hotărârea de Guvern nr.1324/2009, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea de
Guvern nr.566/2011, conferă calitate procesuală pasivă pârâtei Garda Financiară –
Comisariatul General şi nu afectează legalitatea sentinţei instanţei de fond, atât timp cât litigiul
s-a soluţionat în contradictoriu cu ambele autorităţi publice.
2. În mod corect instanţa de fond a reţinut nelegalitatea deciziei contestate pentru
nerespectarea cerinţei motivării acesteia, obligaţia motivării actului administrativ reprezentând
o cerinţă de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel
comunitar.
Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu
deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice
individuale şi subiective.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa
emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care
să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe
de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
În cauza dedusă judecăţii, decizia de eliberare din funcţia publică nu cuprinde niciun fel de
referiri la ipotezele prevăzute de art.100 alin.(4) din Legea nr.188/1999, republicată, care ar fi
justificat reducerea postului deţinut de reclamantă ca urmare a reorganizării. O motivare a
deciziei în privinţa acestui aspect era esenţială, întrucât temeiul de drept invocat – art.99
alin.(1) lit.b) – se impune a fi interpretat corelativ cu art.104 alin.(4) din actul normativ
menţionat.
3. Dispoziţiile art.99 alin.(5) şi alin.(6) din Legea nr.188/1999, care instituie în sarcina autorităţii
publice obligaţia de a oferi funcţionarului public ce urmează a fi eliberat din funcţie, în perioada
de preaviz, „o funcţie publică vacantă corespunzătoare”, în cadrul instituţiei publice sau, dacă
nu există o asemenea funcţie, obligaţia de a se solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici lista funcţiilor vacante, sunt imperative, iar nerespectarea acestora este sancţionată cu
nulitatea actului.
Menţiunile existente în decizia de eliberare din funcţie şi în adresa de acordare a preavizului nu
sunt suficiente în a dovedi îndeplinirea obligaţiei prevăzute de acest text de lege, nelegalitatea
deciziei şi sub acest aspect fiind reţinută corect de instanţa de fond.
4. În ceea ce priveşte reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior şi obligarea
pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizată,
această măsură constituie modalitatea de restabilire a dreptului vătămat şi de reparare a
pagubei cauzate reclamantei prin emiterea nelegală a deciziei de eliberare din funcţia publică,
temeiul de drept fiind reprezentat de art.106 din Legea nr.188/1999, republicată.
Autorităţilor pârâte le revine obligaţia restabilirii situaţiei anterioare emiterii actului administrativ
nelegal, fiind evident că reclamanta trebuie să beneficieze inclusiv de drepturile băneşti de care
a fost lipsită până la efectiva reîncadrare în funcţie.
5. Dispunând admiterea acţiunii, în mod corect instanţa de fond a interpretat şi aplicat
prevederile art.274 Cod procedură civilă, pârâtele fiind în culpă procesuală, împrejurare ce
determină obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Rămânerea irevocabilă a
soluţiei instanţei de fond nu poate constitui o condiţie de acordare a cheltuielilor de judecată, ci
de executare a acestei obligaţii.
În concluzie, pentru considerentele arătate, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile
formulate de recurente şi urmează să dispună, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă,
respingerea recursurilor ca nefondate.
Reţinând culpa procesuală a recurentelor, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, se va
dispune obligarea acestora la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată,
constând în onorariu de avocat, micşorat în raport de criteriile prevăzute la alineatul 3 al
acestui text de lege.

Dispoziții incidente:
1. articolul 296 TFUE

Articolul 296
(ex-articolul 253 TCE)
În cazul în care tratatele nu prevăd tipul actului care trebuie adoptat, instituțiile îl aleg de la caz la caz, cu respectarea
procedurilor aplicabile și a principiului proporționalității.
Actele juridice se motivează și fac trimitere la propunerile, inițiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în
tratate.
În cazul în care examinează un proiect de act legislativ, Parlamentul European și Consiliul se abțin de la adoptarea de acte
care nu au fost prevăzute de procedura legislativă aplicabilă domeniului respectiv.

2. articolul 41 alineatul 2 litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Explicația cu privire la articolul
41 din Carta DFUE

Articolul 41
Dreptul la bună administrare
(1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un
termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2) Acest drept include în principal:
(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;
(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de
secretul profesional și comercial;
(c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.
(3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de către instituțiile sau agenții acesteia în
exercitarea funcțiilor lor, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor statelor membre.
(4) Orice persoană se poate adresa în scris instituțiilor Uniunii într-una din limbile tratatelor și trebuie să primească răspuns
în aceeași limbă. (s.n.-M.M.-B.)

Explicaţie cu privire la articolul 41 – Dreptul la bună administrare

Articolul 41 se întemeiază pe existenţa Uniunii ca o comunitate de drept ale cărei caracteristici au fost dezvoltate în
jurisprudenţa pertinentă, care a consacrat, în special, buna administrare ca principiu general de drept (a se vedea, între
altele, hotărârea Curţii din 31 martie 1992, în cauza C-255/90 P, Burban, Rec. 1992, p. I-2253, precum şi hotărârile
Tribunalului de Primă Instanţă din 18 septembrie 1995, T-167/94, Nöelle, Rec. 1995, p. II-2589; din 9 iulie 1999, T-231/97,
New Europe Consulting şi alţii, Rec. 1999, p. II-2403). Modul în care este enunţat acest drept în primele două alineate
reiese din jurisprudenţă (hotărârile Curţii din 15 octombrie 1987, cauza 222/86, Heylens, Rec. 1987, p. 4097, punctul 15;
din 18 octombrie 1989, cauza 374/87, Orkem, Rec. 1989, p. 3283; din 21 noiembrie 1991, cauza C-269/90, TU München,
Rec. 1991, p. I-5469) precum şi hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă din 6 decembrie 1994, T-450/93, Lisrestal, Rec.
1994, p. II-1177; din 18 septembrie 1995, T-167/94, Nöelle, Rec. 1995, p. II-2589) şi, în ceea ce priveşte obligaţia de a-şi
motiva deciziile, din articolul 296 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (a se vedea şi temeiul legal de la
articolul 298 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru adoptarea actelor legislative în vederea
asigurării unei administraţii europene deschise, eficiente şi independente).

Alineatul (3) reia dreptul garantat de acum înainte la articolul 340 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Alineatul (4) reia dreptul garantat de acum înainte la articolul 20 alineatul (2) litera (d) şi la articolul 25 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), aceste drepturi se aplică în condiţiile
şi în limitele definite în tratate.

Curtea de Justiție va răspunde în data de 7 noiembrie 2013 (cf. calendar curia).

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 56/2016

Ședința publică de la 02 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_____ B____

Grefier M_____ B_____

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe

reclamant T___ V_______, reclamant T___ V_______ și pe pârât
U____________ A________ I___ C___, având ca obiect anulare act
administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de

19.01.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din
acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de
timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 02.02.2016, când:
INSTANȚA

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr.XXXXXXXXXXXX, T___

V_______ a solicitat ca in contradictoriu cu U____________ “AL I C___” Iași
sa se dispună anularea in parte a Deciziei de exmatriculare nr.11/18.02.2015
emisa de rectorul Universitatii AL I C___ din Iași, in ce privește exmatricularea
reclamantului de la Facultatea de D____; obligarea paratei la reînmatricularea
reclamantului in cadrul Facultății de D____ din cadrul Universitatii in anul II de
studiu, forma de invatamant zi si obligarea paratei la plata cheltuielilor de
judecata.

In fapt, se arata ca este student in anul II de studiu la Facultatea de D____ din

Iași, facultate la care a fost admis in urma examenului din vara anului 2013, la
cursurile de zi finanțate de la bugetul statului, absolvind anul I cu media
generala 8,58, iar anul II, Semestrul I cu media 8.16, neavând restante si nici
abateri disciplinare, fiind un student implicat nu numai in activitățile
universitare, dar si extracurriculare, fiind membru E___.

Pe data de 28.01.2015, arata reclamantul, ca a avut examen la disciplina :”

D____ civil. Drepturi reale”, disciplina ce are ca metoda de evaluare “ scris si
oral”; ca examenul proba scrisa a început la ora 16.00, proba ce s-a terminat
la ora 17.30, iar de la ora 18.00 a început proba orala, reclamantul intrând in
sala la ora 23.30 fiind a doua grupa de studenți si penultimul la catalog.

Invoca reclamantul ca din cauza oboselii generate de ora înaintata, si, ca

urmare a faptului ca nu mai era nimeni la acea ora pe holul Universitatii, a
intrat in sala cu toate lucrurile, inclusiv cu foile deja scrise, fapt observat de
profesorul ce l-a rugat sa părăsească sala, punându-i in același timp nota 1.
Urmare a faptului ca pe platforma E SIMS a apărut nota 1 s-a prezentat la
examen pe 08.02.2015 fiind evaluat de același profesor, nota cu care a
promovat examenul la proba scrisa fiind 8.

Ulterior, a aflat ca este propus pentru exmatriculare din 13.02.2015, Decizia

in acest sens nr.11, fiindu-i comunicata la data de 24.02.2015.
Plângerea prealabila formulata, înregistrata sub nr.91/26.02.2015 la
Secretariatul Facutatii iar la Rectorul Universitatii sub nr.3213/27.02.2015 a
rămas fara răspuns, fapt pentru care, in temeiul art 7 alin 4 a inteles sa
sesizeze instanta de contencios administrativ.

Analizând documentația care a stat la baza deciziei de exmatriculare, arata

reclamantul, ca referatul întocmit de d-l lector D__ C_________ T________
nu are număr de înregistrare dat de secretariatul Facutatii de drept, fiind făcut
abia dupa 2 săptămâni de la examenul inițial, deci cu mare întârziere,
conținând lacune atat cu privire la localizarea in timp a faptei cat si la
individualizarea probei la care s-a constatat încercarea de fraudare. De
asemenea, temeiul legal al măsurii indicat in referat este greșit, fapta fiind
încadrata la lit. h a art 27 alin 1 din Regulamentul studiilor universitare de
licența, aceasta situație fiind insa reglementata de lit. d.

Referatul de exmatriculare nu are atașat nici un proces verbal de constatare a

faptei, fiind atașata lucrarea scrisa din 28.01.2015 notata cu 5-6, si ce are
atașate fotocopii de dimensiuni mici ale suportului de curs, desi, la proba
scrisa nu s-a constatat nici o încercare de fraudare a examenului.

Invoca, in primul rând, reclamantul nelegalitatea actului administrativ atacat,

nelegalitate ce rezulta atat din lacunele documentației ce a stat la baza
emiterii actului administrativ, cat si din incalcarea unora dintre principiile
fundamentale care guvernează învatamântul universitar din Romania,
respective acela al transparentei – concretizat in asigurarea vizibilității totale a
deciziei si rezultatelor, prin comunicarea adecvata a acestora, principiul
fundamentării deciziilor pe dialog si consultare, principiul respectării dreptului
la opinie al studentului ca beneficiar direct al sistemului de invatamant, cat si
principiul respectării drepturilor si libertăților studenților, dar si a unui drept
fundamental al oricărui cetatean roman, respective dreptul la apărare.

Fapta pentru care a fost exmatriculat consta in încercarea de promovare prin

frauda a examenului de „D____ civil. Drepturi reale”, dar, la data întocmirii
referatului si la data la care s-a propus exmatricularea, respectiv 13.02.2015,
examenul era promovat, in restanta, cu nota 8, examinator fiind același
profesor.

Pe de alta parte, de la data savarsirii abaterii si pana la data întocmirii

referatului si înaintării propunerii de exmatriculare nu i s-a adus la cunoștința
nici un demers privind sanctionarea sa, in afara afișării notei 1 la examenul
din 28.01.2015.
Sesizarea Consiliului facultății cu propunerea de exmatriculare a trei studenți
pentru încercarea de fraudare a examenului din 28.01.2015, trebuia, in mod
normal, urmata de efectuarea unei cercetări disciplinare in cadrul căreia cei
trei studenți, deci si reclamantul, trebuiau instiintata si lăsați sa-si expună
punctul de vedere.

Facandu-se referire la procedura sumara a exmatriculării in Regulamentul

studiilor universitare de licența al Universitatii „AL I C___”, se invoca faptul ca
trebuiau respectate regulile generale prevazute de lege privind sanctionarea
disciplinara, inclusiv efectuarea cercetării disciplinare, ascularea celui ce a
savarsit abaterea cu posibilitatea lui corelativa de a se apăra, sanctionarea
urmând a fi făcuta dupa urmarea acestei proceduri.

Hotararea emisa astfel, incalca principiul transparentei decizionale, a

fundamentării deciziilor pe dialog si consulare, respectiv a respectării dreptului
la opinie al studentului, principii fundamentale care guvernează învatamântul
superior, prevazute in Legea 1/2011 a educației naționale.

Invoca reclamantul incalcarea Regulamentului studiilor universitare de licența

2014, art 1, Codul de etica al Universitatii Al I C___ din Iași art 10 si art 1, art
3 alin 3.1 lit. f, art 7.1 si 7.2 si 3 din Contractul de Studii dintre
U____________ Al I C___ din Iași si student; faptul ca exmatricularea este o
sanctiune ce se aplica in situatia unei conduite frauduloase repetate a
studentului, la severitatea sanctiunii de fata dar si la ignorarea faptului ca
desfășurarea examenului oral din 28.01.2015 s-a realizat in afara oricărui
interval oral legal de examinare ____________________ învățământ
universitar, respectiv la 23.30.

Ca atare, se solicita admiterea actiunii si constatarea nelegalitatii actului

administrative atacat si anularea lui.

In drept se invoca art 8 din Legea 554/2004, Legea 1/2011, Regulamentul

studiilor universitare de licența, Codul de etica al Universitatii Al I C___,
regulamentul privind desfășurarea activitati didactice, Regulamentul cadru de
organizare si funcționare a consiliului facultății.

Se solicita proba cu acte.

La 04.06.2015 parata U____________ AL I C___ Iași depune la dosar

întâmpinare solicitând respingerea actiunii si menținerea ca legala si
temeinica a deciziei emise si plata cheltuielilor de judecata efectuate.
Invoca parata ca nu exista nici un motiv aparent care sa acrediteze ideea ca
actul administrativ este nelegal.

Astfel, reclamantul T___ V_______, student in anul II la Facultatea de D____

din cadrul Universitatii AL I C___ din Iași, in cursul sesiunii ordinare de
examene din perioada 19.ian-01.febr.2015, la exemenul disciplinei - D____
civil. Drepturile reale din 28.01.2015 a fost surprins încercând sa promoveze
examenul prin frauda, motiv pentru care, la terminarea celor doua sesiuni de
examene, titularul disciplinei a întocmit un referat, la 12.02.2015, cu
propunerea de exmatriculare a studenților surprinși la examen, încercând sa
promoveze examenul prin frauda.

In baza referatului Conducerea Facutatii de D____ declanșează procedura

exmatriculării si înaintează catre Rectoratul Universitatii adresa
nr.61/13.02.2015 cu propunerea de exmatriculare a studenților surprinși
încercând sa promoveze prin frauda examenul. Propunerea de exmatriculare
s-a aprobat prin Hotararea B___ nr.S11/18.02.2015 iar Rectorul a emis
Decizia de exmatriculare nr.11/2015.

Invoca parata faptul ca decizia a fost emisa cu respectarea regulamentelor ce

reglementează procedura exmatriculării si a regulilor privitoare la competenta
emiterii actului.

Se face pe larg referire la întocmirea referatului de titularul disciplinei, la

indicarea temeiului de drept din regulament, la motivarea actului emis.

In ceea ce privește momentul in care s-a făcut propunerea de exmatriculare,

se menționează ca aceasta s-a făcut dupa terminarea celor doua sesiuni de la
finalul semestrului I, întocmindu-se un referat cu privire la toți studenții care au
fost surprinși in încercarea de promovare prin frauda a examenului de la
Disciplina D____ civil Drepturi reale.

In perioada in care s-a desfășurat sesiunea de restante, reclamantul avea

calitatea de student, nu era exmatriculat, astfel ca a fost primit la examen si
tratat potrivit statutului pe care îl avea in acel moment. Dl lector nu avea cum
sa-i interzică participarea la examen, având in vedere ca la data de
08.02.2015, data susținerii examenului in sesiunea de restante, nu avea de
unde sa cunoască daca se va aproba propunerea de exmatriculare.

In ceea ce privește fapta pentru care reclamantul a fost sancționat se face

referire la existenta unor afirmații necorespunzătoare realității in cererea
introductiva de instanta, la finalizarea examenului in jurul orei 22.30, la faptul
ca încercarea de fraudare a examenului a fost clara atat timp cat a fost
surprins cu fotocopii de dimensiuni foarte mici ale suportului de curs,
materiale pe care încerca sa le folosesc in promovarea examenului oral.

Nu este necesara, susține parata, existenta unui proces verbal întocmit la

acea data care sa facă dovada încercării promovării examenului prin frauda,
nota 1 înscrisa in catalogul grupei si probele materiale ridicate cu ocazia
constatării abaterii fiind suficiente, dupa cum nu este necesara nici existenta
unei conduite frauduloase repetate a studentului pentru a se dispune măsura
exmatriculării.

Formularea din textul regulamentului este de interpretat in sensul ca odată

descoperita o încercare de promovare a unui examen prin frauda se trage
concluzia ca nu numai in acest caz a existat încercarea de promovare prin
frauda, nefiind exclus ca in alte situații sa existe încercări reușite de
promovare a examenelor prin frauda.

Dispozițiile art 3 alin 1 lit. f din Contractul de studii încheiat, ale art 7 alin 1, 2
si 3 din același act nu sunt aplicabile in speța, nefiind vorba de un conflict
existent intre un student si un cadru didactic, ci, de încercarea de fraudare a
examenului.

In ceea ce privește cercetarea disciplinara la care se face referire ca necesara

in cauza se invoca lipsa de temei a unei astfel de susțineri, interpretarea
eronata a unor dispoziții legale.

Se solicita in dovedirea poziției procesuale proba cu înscrisuri.

La termenul din 17.11.2015 reclamantul isi modifica capătul doi de cerere,

arătând ca urmare a finalizării anului II de studii, solicita reintegrarea in anul III
de studii, cererea fiind admisa de instanta pentru motivele arătate pe larg in
acea încheiere.

In cauza s-a administrat proba cu interogatoriul Universitatii AL I C___ si s-au

depus acte in dovada, respective c/dovada actiunii.

Analizând actele si lucrările dosarului Tribunalul retine următoarele:

Reclamantul T___ V_______ este student in anul III de studiu la Facultatea

de D____ din Iași, facultate la care a fost admis in urma examenului din vara
anului 2013, la cursurile de zi finanțate de la bugetul statului, absolvind anul I
cu media generala 8,58, iar anul II, Semestrul I cu media 8.16, neavând
restante si nici abateri disciplinare, așa cum se invoca de catre acesta, fara a
se face o dovada contrara corelativa de catre parata.

Pe data de 28.01.2015, reclamantul trebuia sa susțină examen la disciplina:”

D____ civil. Drepturi reale”, disciplina ce are ca metoda de evaluare “ scris si
oral”.

Examenul proba scrisa a inceput la ora 16.00, proba ce s-a terminat la ora
17.30, iar de la ora 18.00 a început proba orala.

In cadrul probei scrise, a fost depistat având la el copii foto de dimensiuni mici
ale suportului de curs ( a se vedea planșele foto anexate) fapt observat de
profesorul ce l-a rugat sa paraseasca sala, punându-i in același timp nota 1.
Urmare a faptului ca pe platforma E SIMS a apărut nota 1, reclamantul s-a
prezentat la examen pe 08.02.2015 fiind evaluat de același profesor, nota cu
care a promovat examenul la proba scrisa fiind 8.

Ulterior, la terminarea celor doua sesiuni de examene, titularul disciplinei a

întocmit un referat la 12.02.2015 cu propunerea de exmatriculare a studenților
surprinși la examen, încercând sa promoveze examenul prin frauda.

In baza referatului, Conducerea Facutatii de D____ declanșează procedura

exmatriculării si înaintează catre Rectoratul Universitatii adresa
nr.61/13.02.2015 cu propunerea de exmatriculare a studenților surprinși
încercând sa promoveze prin frauda examenul.

Propunerea de exmatriculare s-a aprobat prin Hotararea B___

nr.S11/18.02.2015 iar Rectorul a emis Decizia de exmatriculare nr.11/2015,
act ce se contesta in cauza

Plângerea prealabila formulata, înregistrata sub nr.91/26.02.2015 la

Secretariatul Facutatii iar la Rectorul Universitatii sub nr.3213/27.02.2015 a
rămas fara răspuns, fapt pentru care, in temeiul art 7 alin 4 reclamantul a
inteles sa sesizeze instanta de contencios administrativ de fata.

Analizând motivele invocate de reclamant in analiza deciziei ce se contesta in

cauza sesizam ca se face referire atat la motive de nelegalitate a actului cat si
la motive de netemeinicie.

Astfel, in primul rând, se invoca nemotivarea actului contestat, respectiv a

Deciziei de exmatriculare nr.11/18.02.2015.
In preambului acestei decizii parata din cauza face referire la adresa Facutatii
de D____ înregistrata la Registratura generala sub nr.2415/16.02.2015 prin
care se solicita conducerii Universitatii AL I C___ aprobarea listei studenților
care urmează a fi exmatriculați si Hotararea Biroului Executiv al Consiliului de
Administrație S11 din data de 18.02.2015 prin care se aproba listat studenților
ce urmează a fi exmatriculați.

Instanta nu poate aprecia ca simpla invocare a acestor acte( din care este
depusa numai adresa 2415/2015 care la rândul ei nu este motivata, ci, se
face doar referire la exmatricularea studenților generata de încercarea de
fraudare) întrunește cerințele de motivare necesare si suficiente pentru
valabilitatea actului.

Actul ce declanșează procedura de exmatriculare este Hotararea Consiliului

Facultatii, hotarare care, desi invocata, nu se regăsește printre actele atașate
de parata, dupa cum nici Hotararea S11/18.02.2015 indicata in motivarea
deciziei nu a fost anexata, nefăcându-se astfel, dovada respectării procedurii
de exmatriculare.

Astfel, așa cum subliniază reclamantul, in art 16 din Regulamentul-cadru de

organizare si funcționare a Consiliului facultății Universitatii, inclus in Carta
Universitatii AL I C___ ( Regulament aplicabil atat timp cat U____________
nu a făcut dovada existentei altuia pe care sa si-l fi insusi) :” Hotărârile
Consiliului trebuie motivate, fie printr-o expunere de motive întocmita de
Comisiile de specialitate, fie prin sinteza discuțiilor pe marginea unei
propuneri făcute de biroul Consiliului, Directorii Departamentelor sau a unui
membru al Consiliului Facutatii”.

Pe de alta parte, motivarea in drept a deciziei este inexistenta, invocarea Legii

1/2011 si a Regulamentului privind desfășurarea activitati didactice neputând
fi nici măcar apreciata ca lacunara, ci, inexistenta.

Subliniem cu valoare de principiu că privitor la necesitatea motivării în fapt și

în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea
neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, s-a pronunțat Înalta
Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a Secției
de C_________ Administrativ și Fiscal, publicată, arătându-se în aceasta că
puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de
drept, ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de
apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor
prevăzute de Constituție, ori de lege, constituie exces de putere, în contextul
în care Constituția României prevede în art. 31 alin. 2 obligația autorităților de
a asigura informarea corectă a cetățeanului și asupra problemelor de interes
personal, prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind
drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva
competenței de a emite acel act, ci, și din perspectiva posibilității persoanei și
a societății de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării
granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu, fiindcă a accepta teza
potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu
golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe
principiul legalității.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care autoritățile sunt obligate să asigure

informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale
acestora și, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse
controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate
susține, cum pare că ar dori instituția pârâtă, că este permisă absența
motivării explicite a actului administrativ atacat.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție

a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula
asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită
măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte
administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice
eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act

administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face
obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării
sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a
raționamentului instituției emitente a actului.

Si în raționamentul tribunalului de fata, motivarea urmărește o dublă finalitate;

îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarului
actului, care va putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat si
permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci,
în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul
actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Desigur ea trebuie să figureze
chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

Așadar, a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și

de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității sale, iar importanța
acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul
juridic în care el intervine, precum și de interesul pe care destinatarul actului
ar putea să le aibă în primirea acestor explicații și deci motivarea trebuie să
permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de
drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci
trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speța de
față a motivelor pentru care autoritatea emitentă a ajuns la concluzia
necesității constatării încetării de drept a calității de student a reclamantului,
cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă
și circumstanțială.

De altfel, și în jurisprudența comunitară s-a reținut că motivarea trebuie să fie

adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă
algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li
se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de
asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea
actului (cauza C - 367/1995).

Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea

motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le
îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare
insuficientă, sau greșită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării
actelor, mai mult decât atât, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage
nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969).

O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă

dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului
transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și,
în același timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicțional
(cauza C - 509/1993).

Or, în cauză, în condițiile în care Decizia de exmatriculare contestata a fost

întemeiat în drept pe dispozițiile unei întregi legi si a unui regulament privind
desfășurarea activitati didactice , este incontestabil că autorul actului
administrativ atacat ce era dator să-l motiveze și în fapt si in drept,( în
contextul în care tribunalul subliniază imperios că motivarea unui act
administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale
aplicabile situației date, precum și, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor
de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale) nu a
respectat aceasta cerința legala.

Si din această perspectivă, este pe deplin justificată aserțiunea reclamantului

din actiunea sa în conformitate cu care trebuie admisă ca o regulă generală
că nu numai, dar în special, actele administrative individuale care sunt
defavorabile unei persoane trebuie motivate, în contextul în care motivarea
constituie o garanție contra arbitrariului și numai aceasta face posibilă
exercitarea efectivă a dreptului la apărare..

In acord si cu jurisprudența aceleiași instanțe supreme, ce trebuie reamintită

și în sentința de față, s-a statuat astfel prin decizii de speță că obligația
autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra
arbitrariului și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă
drepturi sau situații juridice individuale, cum este cazul în speță unde ordinul
contestat face referire la o situație afirmata generic, situație care contravine
art. 31 alin. 2) din Constituție în sensul că nu asigură informarea corectă cu
privire la problema de interes personal analizată (Înalta Curte de Casație și
Justiție, Decizia nr. 2732/2008).

Din perspectiva instantei de judecată, motivarea este decisivă pentru a face

demarcația între actul administrativ adoptat în cadrul marjei de apreciere
conferite de lege și cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit
acest termen în articolul 2 alin. 1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (Înalta Curte
de Casație și Justiție, Decizia nr. 1153/2008).

Motivarea actului administrativ este menită a evita dobândirea de către

autoritate a unei puteri discreționare, precum și a asigura exercitarea de către
subiectul de drept căruia i se adresează a dreptului la apărare și a celui la un
proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, condiție a cărui nesocotire atrage anulabilitatea actului (Înalta Curte
de Casație și Justiție, Decizia nr. 1384/2008).

In continuarea celor arătate privitor la asigurarea dreptului la un proces

echitabil celui căruia i se adresează actul administrativ, amintește tribunalul
că, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu încetează să scoată în
evidență principiul fundamental al preeminenței dreptului afirmat încă din
hotărârea "Sunday Times"; din 26 aprilie 1979, în contextul în care este știut
că beneficiar al garanțiilor asupra cărora statuează art. 6 din Convenție,
amintit în alineatul precedent, este "orice persoană"; (Comisia Decizia din 17
decembrie 1968, plângerea nr. 3798/68).

In concluzie, tribunalul considera că absența motivării actului administrativ

atacat constituie o încălcare a principiului de a asigura informarea corectă a
tuturor persoanelor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

O concluzie contrară ar fi de natură să înfrângă și prevederile art. 41 din Carta

Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ce consacră "dreptul la bună
administrare";, (conform alineatelor 1 și 2 din acest articol : "orice persoană
are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament
imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor,
oficiilor și agențiilor Uniunii și acest drept include în principal: (a) dreptul
oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale
care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la
dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate
și de secretul profesional și comercial; (c) obligația administrației de a-și
motiva deciziile";) ceea ce evident că nu poate fi acceptat.

Mai mult decât atât, ar nesocoti principiul "egalității armelor"; care cere ca
"fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă
de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze
în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă"; (Curtea EDO, Dombo
Beheer BV c. Olanda, hotărârea din 27 octombrie 1993, _______ nr. 274, p.
19; Comisia EDO, dec. din 16 iulie 1968, plângerea nr. 2804/66 Annuaire de
la Convention, vol. XI, p. 381; Curtea EDO, Georgiadis c. Greciei, hotărâre din
29 mai 1997), dar și pe cel al prezumției de nevinovăție fiindcă obligația
respectării prezumției de nevinovăție revine nu doar judecătorului, ci tuturor
autorităților statului (Curtea EDO, Allenet de Ribemont, hotărâre din 10
februarie 1995, _______ nr. 308, p. 16; Curtea EDO, Daktaras c. Lituaniei,
hotărâre din 10 octombrie 2000).

Rezulta deci ca actul atacat in speța – Decizia de exmatriculare

nr.11/18.02.2015 nu poate fi considerata ca motivata, lipsa ei de legalitate
fiind evidenta.

Pornind de la principiile sus-indicate, instanta va analiza decizia si pe fond,

apreciind necesar a sublinia si alte elemente demne de a fi luate in seama.

Astfel, desi modalitatea de prezentare a motivelor invocate de reclamant este

diferita, instanta va porni in analiza pe fond a deciziei de la prevederile art 27
lit. d din Regulamentul studiilor universitare de licența, regulament in care se
precizează :” Exmatricularea are loc daca studentul se afla in una dintre
următoarele situații : studentul a fost dovedit ca a incercat sa promoveze
examenele prin frauda.”

F___ a aprecia ca folosirea acestui plural presupune in mod neapărat

fraudarea mai multor examene, instanta nu poate sa nu sublinieze
interpretarea total deplasata a paratei relativ la acest aspect, interpretare ce
vine in contradicție cu toate principiile invocate mai sus si nu numai.
Astfel, se afirma cu prea multa ușurința, ca textul de lege sus-indicat trebuie
interpretat in sensul ca odată descoperita o încercare de fraudare, apare ca
logica concluzia existentei anterioare a unor încercări de fraudare reușite.

Se pornește astfel, in mod inacceptabil de la premisa nu numai a unei

vinovații prezente ci, si a unei vinovații generalizate in trecut, fapt contrar
tuturor principiilor de drept invocate si existente.

Nu suntem de acord cu reclamantul ca din eroare a intrat cu acele fotocopii in

sala de examen, dar nu putem ignora aspectele circumstanțiale existente, si
care nu au fost infirmate de catre parata in interogatoriul ce i s-a luat la
solicitarea reclamantului, ba mai mult au fost confirmate.

Astfel, pe langa modalitatea defectuoasa de administrare a situației (

modalitate care nu poate in mod necesar atrage nulitatea actului dar creeaza
serioase îndoieli cu privire la justețea măsurii luate), si, ne referim aici la
întârzierea cu care s-a făcut sesizarea catre Conducerea facultății de drept,
abia la 12.02.2015 ( examenul având loc la 28.01.2015), la inexistenta unei
proceduri clare de urmat in aceasta situație, la inexistenta unei ascultări fie si
formale a persoanei in cauza, instanta subliniază ca ora de susținere a
examenului a fost fie 22.30, conform memoriului depus de lectorul ce a
constatat savarsirea faptei si de parata, in interogatoriul luat, fie 23.30
conform susținerilor reclamantului.

Sesizam relativ la acest aspect răspunsul evaziv dat de parata privind orarul
de desfășurare a activitati didactice in cadrul Universitatii AL I C___ Iași, ceea
ce in mod clar conturează realitatea celor susținute, de altfel, de ambele parți
relativ la inexistenta unui program clar, précis si lipsit de echivoc de evaluare
a studentilor, fapt care a făcut, in cele din urma, ca orarul de examinare sa fie
extins pana in jurul orei 22 sau 23, ora improprie nu numai examinării dar si
prezentei unui student in Universitate.

Lipsa de rigurozitate in aceasta privința, inexistenta unui program clar de

examinare a studentilor a făcut ca, in mod cu totul inadmisibil, programul de
desfășurare al unui examen la Facultatea de D____ sa ajungă a fi extins pana
la o ora total inadecvata, ora la care oboseala si surmenarea specifica oricărui
examen au atins cote maxime.

F___ a încerca sa justificam acțiunile reclamantului, instanta constata doar

existenta in cauza a unor elemente ce nu au fost avute in vedere de catre
parata in stabilirea sanctiunii, in conditiile in care obligatia existentei clare a
programului de examinare a studentilor ii revenea, aceasta fiind garantul
desfasurarii in bune condiții a activitati de examinare dar si a ocrotirii
drepturilor si libertăților studentului, nu numai in aceasta calitate a sa, dar si
de om supus unui program normal de lucru, cu limitele si posibilitățile sale.

Nu se poate susține astfel, ca examinarea unui student dupa ora 22.00 este
normala din punct de vedere al programului de lucru, este eficienta si poate
avea drept consecința o apreciere corespunzătoare si corecta a acestuia.

De altfel, acest fapt este conturat si de evaluarea ulterioara a studentului,

evaluare ce a făcut ca promovarea examenului scris la aceeași materie sa se
facă cu nota 8.

Nu lipsit de importanta este faptul ca atat modalitatea de analiza a abaterii in

cadrul Universitatii cat si in fata instantei de judecata este lacunara, bazata
doar pe invocarea constării personale a lectorului, însoțita fiind doar de teza
scrisa a reclamantului la care s-au adăugat pozele suportului de curs in format
mic.

Nu s-a invocat de catre parata încercarea de fraudare a tezei scrise ci, doar a
examenului orar desfășurat, dar procedând superficial parata nu anexează
dovada privind subiectele pe care trebuia sa le expună reclamantul in cadrul
acestui examen oral, pentru a se putea verifica corespondenta dintre
fotocopiile găsite asupra sa si subiectele ce-i fuseseră repartizate.

Pe de alta parte, chiar daca se invoca lipsa de necesitate a întocmirii la acea

data a unui proces verbal semnat de parți, act care sa constituie fundamentul
declanșării procedurii de exmatriculare, instanta subliniază superficialitate de
care a dat dovada parata in emiterea actului contestat in cauza, lipsa unor
elemente concrete la care instanta sa se poată raporta, si, mai ales,
neefectuarea nici unei cercetări proprii care sa stea la baza emiterii actului ce
se contesta in cauza.

Sub acest aspect, susținem poziția reclamantului care invocând

reglementarea sumara a procedurii exmatriculării in Regulamentul studiilor
universitare de licența al Universitatii AL I C___, subliniază necesitatea
respectării regulilor generale relativ la sanctionarea disciplinara, deci, inclusiv
efectuarea unei cercetări cu ascultarea celui ce a savarsit abaterea.

Lacuna existenta nu poate fi interpretata in favoarea paratei, ci, in defavoarea

ei, nestabilindu-si propriile reguli, fiind obligata sa le respecte pe cele generale
existente, si nu sa aprecieze ca nu are nici o obligație in acest sens.
Invocarea principiilor fundamentale ce guvernează învatamântul universitar
din Romania, ca principiul transparentei, principiul fundamentării deciziilor pe
dialog si consultare, principiul respectării dreptului la opinie al studentului, de
catre reclamant este astfel justificata si pertinenta.

F___ de ansamblul celor retinute, in temeiul art 8 din Legea contenciosului

administrative Tribunalul admite actiunea astfel cum a fost modificata
formulate de T___ V_______ si dispune anularea deciziei de exmatriculare si
obligarea paratei la reînmatricularea reclamantului in cadrul Facutatii de
D____ din cadrul Universitatii AL I C___ in anul III de studio.

In temeiul art 453 din NCPC oblige parata la plata catre reclamant a sumei de
4800 lei cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea astfel cum a fost modificata, formulata de T___ V_______

domiciliat in _____________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul
procesual ales la C__ Av. C_____ Tanasievici din Iași,
____________________.83, ___________, ___________ in contradictoriu cu
U____________ “ AL. I. C___” din Iași cu sediul in Iași,
_________________.11, jud. Iași, si, in consecința :

Dispune anularea in parte a Deciziei de exmatriculare nr.11/18.02.2015 emisa

de parata in ce privește exmatricularea reclamantului T___ V_______.

Obliga parata la reînmatricularea reclamantului in anul III de studiu al

Universitatii “AL I C___” , Facultatea de D____, forma de invatamant zi.

Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 4800 lei cheltuieli de

judecata reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 02.02.2016.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/speta/448235/anulare-act-

administrativ-tribunalul-iasi.html#ixzz4xuQp9WwV