Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

Fenomene de transport prin membrana celulară

Structura şi funcţiile membranei celulare menţinerea la valori constante a compoziţiei şi

Organismele vii sunt alcătuite dintr-un volumului intra- şi extracelular, în ciuda
număr foarte mare de compartimente fluide fluctuaţiilor din mediul extern.
interdependente, mărginite de membrane Structura membranei celulare a fost
plasmatice. Membranele celulare sunt studiată prin microscopie electronică şi difracţie
structuri planare cu grosimi moleculare de raze X.
cuprinse între 6 şi 10 nm (1 nm = 10-9 m) care
îndeplinesc cel puţin două funcţii dinamice
esenţiale, ele neputând fi privite ca nişte
pelicule pasive care delimitează două medii
care au caracteristici fizico-chimice diferite
(lichidul interstiţial şi citoplasma).
Prima funcţie a membranei celulare
Fig. 1 Structura membranei celulare conform modelului
este de a împiedica mişcarea liberă a
mozaicului fluid proteolipidic
particulelor între două compartimente
adiacente (lichidul interstiţial şi citoplasma),
Principalii constituenţi ai membranelor
prin urmare membrana are rolul unei bariere
biologice sunt lipidele şi proteinele, conform
fizice active. Lichidul interstiţial şi citoplasma
modelului mozaicului fluid proteolipidic
sunt sisteme disperse având ca solvent apa,
(Fig. 1) al lui Nicholson şi Singer elaborat în
iar ca faze dispersate electroliţi (ioni de Na,
1972: membrana este formată dintr-un bistrat
K, Cl, Ca, Mg), macromolecule (de ex.
lipidic, în care sunt inserate proteine şi
proteinele), organite intracelulare (de ex.
glicoproteine.
mitocondriile) şi molecule polare mici, în
Lipidele sunt molecule insolubile în apă
concentraţii diferite. Lichidul interstiţial şi
şi uşor solubile în solvenţi organici, constituind
citoplasma au aceeaşi osmolaritate de
aproximativ 50% din masa membranelor
aproximativ 300 mOsM/l, fiind deci, lichide
celulelor animale, având o densitate de
izotonice.
aproximativ 5⋅106 lipide / 1 µm2 arie de
Fiind semipermeabile şi selective,
membrană. Lipidele formează matricea pentru
membranele celulare îndeplinesc şi o a doua
fixarea proteinelor, dar îndeplinesc şi alte funcţii.
funcţie foarte importantă şi anume reglarea
Lipidele sunt fie amfifile, adică prezintă
volumului şi a compoziţiei mediului
capăt polar (extremitate polară care
intracelular. Această reglare asigură
interacţionează puternic cu apa) şi una sau mai
1
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

multe catene alifatice puternic hidrofobe iar cealaltă prezintă o mică buclă datorită unei
(formate din două lanţuri de hidrocarburi legături duble cis nesaturate.
numite şi cozi hidrofobe) (Fig. 2). Fosfolipidele sunt asimetric distribuite în
bistrat, astfel, pe partea interstiţială a
membranei se afla fosfaditilcolina şi
sfingomielina, iar pe partea citoplasmatică a
membranei se afla fosfaditiletanolamina şi
fosfaditilserina care are şi sarcina electrică
negativă.
Glicolipidele conţin la capătul polar
molecule de zahăr (glucoză sau galactoză), ele
fiind întâlnite exclusiv pe suprafaţa extracelulară
a membranelor lipidice.

Fig. 2 Moleculele lipidice sunt amfifile Colesterolul se orientează în

biomembrane cu grupările hidroxil din structura
Această conformaţie influenţează inelară steroidă în vecinătatea capetelor polare
împachetarea şi mişcarea respectivei ale fosfolipidelor (Fig. 7) interacţionând şi
molecule lipidice în planul lateral al imobilizând parţial grupările hidrocarbonate din
membranei. Capetele polare ale moleculelor cozile fosfolipidelor, având ca efect scăderea
amfifile au radicali fosfat şi sunt fie ionice fie fluidităţii biomembranelor.
neutre, acestea din urmă au o distribuţie
asimetrică a sarcinii electrice determinând Interacţia fosfolipide – apă
orientarea în câmpul electric sau magnetic. Capetele polare ce conţin gruparea fosfat
Cele mai importante clase de lipide interacţionează cu moleculele polare de apă.
întâlnite în constituirea bistratul lipidic sunt: Deoarece cozile moleculelor amfifile sunt
fosfolipidele, glicolipidele şi colesterolul. hidrofobe, interacţia cu moleculele de apă este
Fosfolipidele sunt derivaţi ai mai slabă decât interacţia dinrte moleculele de
glicerolului (acool simplu) sau ai sfingosinei apă, din acest motiv, la contactul cu apa, cozile
(alcool complex) (Fig. 3). Există fosfolipide hidrofobe sunt eliminate din contactul cu
care conţin colină: fosfatidilcolina, aceasta.
sfingomielina sau care nu conţin colină: În funcţie de concentraţia fosfolipidelor în
fosfaditiletanolamina, fosfatidilserina, apă, se pot realiza trei tipuri de structuri (Fig. 4):
fosfatidilinositol etc. Una dintre cele două cozi - monostrat lipidic pentru concentraţii mici de
hidrofobe ale fosfolipidelor se prezintă sub fosfolipide; prin împrăştierea unei soluţii de
forma unui lanţ drept de acizi graşi saturaţi, lipide pe o fază apoasă se formează spontan un

2
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

monostrat la interfaţa aer/apă unde capetele sunt surfactanţi (au proprietatea de a scădea
polare ale lipidelor sunt orientate către apă, coeficientul de tensiune superficială al apei)
iar cozile hidrofobe către aer; astfel, lipidele

Fig. 3 Clasificarea lipidelor membranare în funcţie de structura lor (Structure-based classification of membrane lipids
Expert Reviews in Molecular Medicine © 2002 Cambridge University Press)

- micele, când conţinutul de lipide al - bistraturi, la concentraţie foarte mare de

amestecului este mult mai mare catenele
alifatice se vor orienta către interior, iar
capetele polare vin în contact cu faza apoasă
fosfolipid, capetele polare vin în contact cu faza
apoasă, iar catenele alifatice sunt împachetate
paralel una cu alta; miezul lipidic fiind hidrofob
este exclus din faz apoasă, iar bistraturile
3
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

lipidice se închid spontan formând vezicule axei proprii, rotaţie descriind o suprafaţă conică,
stabile. flexie, basculare dintr-un strat lipidic în celălalt.

Experimentul Gorter – Grendel

În 1925, Gorter şi Grendel, fondatorii
modelului actual al membranei plasmatice, au
emis ipoteza că dacă membrana plasmatică
este bistrat, atunci, suprafaţa ei trebuie să fie
jumătate din cea ocupată de totalitatea lipidelor
sale într-un monostrat. Pentru a testa această
ipoteză ei au măsurat suprafaţa eritrocitelor
recoltate de la diferite mamifere la microscop,
apoi au extras lipidele din membrana
eritrocitelor, au împrăştiat lipidele la supraţata
aer/soluţie salină şi au măsurat aria
monostratului obţinut. Prin compararea celor
două tipuri de măsurători s-a obţinut raportul de
Fig. 4 Organizarea spontană în apă a moleculelor
lipidice aproximativ 2:1 pentru diferitele celule roşii,
confirmând astfel modelul de bistrat al
membranei plasmatice.

Proteinele membranare
Proteinele sunt macromolecule care
constituie elemente esenţiale pentru toate
procesele biologice. Concentraţia proteinelor
membranare variază între 20% (mielina, de
exemplu) şi 75% (în membrana mitocondriilor)
sau chiar 80% (în membrana microorganismului
Fig. 5 La temperatura la care se desfăşoară procesele
Halobacterium halobium, conţinând
biologice, bistratul lipidic se comportă ca o structură
bacteriorodospină care este un pigment
dinamică
fotosensibil).
Proteinele reprezintă elementul activ al
Bistratul lipidic este o structură
membranei, fiind structuri organizate de bază în
dinamică, prezentând fluiditate: moleculele
desfaşurarea următoarelor procese biologice:
lipidice prezintă mişcări de translaţie în stratul
în care se află (difuzie laterală), rotaţie în jurul

4
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară
- fenomene de transport (canalele
transportorii care contribuie la transportul
ionilor şi al moleculelor mici sunt proteinele
specifice)
- cataliza enzimatică (enzimele, în majoritatea
cazurilor, sunt structuri proteice, care măresc
vitezele de reacţie ale proceselor desfăşurate
in vivo de ordinul milioanelor)
- mişcarea coordonată (de exemplu, actina şi
miozina sunt structuri proteice specifice
responsabile pentru existenţa
coordonate)
- suport mecanic (colagenul este o proteină
esenţială în structura pielii, a ţesuturilor
osoase şi a tendoanelor)
- imunoprotecţie (anticorpii sunt de asemenea
poteine extrem de specializate cu rol în
recunoaşterea organismelor străine)
Varietatea lor este mult mai mare
decât a lipidelor fiind determinată
diversitatea funcţiilor lor.
În funcţie de modul în care se
insereaza în membrana, proteinele (Fig. 6)
sunt:
a) proteine intrinseci (integrale) care au
următoarele caracteristici:
- traversează membrana celulară o dată
(glicoforina) sau de mai multe ori (exemplu:
proteinele transportoare, pompe
constituite din mai multe α –helixuri)
Fig.6 Tipuri de proteine membranare
şi - pot fi extrase prin tratare cu detergenţi
- sunt implicate în procesele de transport
b) proteine extrinseci (periferice)
- pătrund în membrană pe o anumită distanţă,
pe una din cele două feţe, sau sunt ataşate la
suprafaţa membranei (receptorii membranari,
proteine cu rol imunologic etc.)
- pot fi îndepărtate prin spălare ori prin tratare cu
soluţii cu tărie ionică scăzută
- sunt implicate în transmiterea informaţiei în
mişcării interiorul celulei
Fluiditatea membranelor plasmatice
La temperatura la care se desfăşoară
procesele biologice, membrana este fluidă,
aşadar, dispunând de o mare libertate, atât
lipidele cât şi proteinele membranare pot
executa diferite mişcări.
Aceste mişcări sunt datorate agitaţiei
de termice proprii, precum şi ciocnirilor cu
moleculele cu care vin în contact, ceea ce
permite realizarea reacţiilor enzimatice.
Proteinele pot executa mişcări de translaţie
laterală prin bistrat, precum şi de rotaţie în jurul
unei axe perpendiculare pe bistratul lipidic. Spre
deosebire de lipide care se pot mişca liber în
bistrat, mişcarea proteinelor este mai restrictivă,
fiind condiţionată de interacţiunea cu alte
ionice proteine. În orice moment o fracţiune însemnată
a lipidelor membranare este adiacentă
proteinelor, dar există un permanent schimb
între lipidele limitrofe şi cele din restul stratului
lipidic. Diversele tipuri de lipide au afinitate
diferită faţă de proteine, aşadar vor exista
5
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

diferenţe între compoziţia generală a creşterea concentraţiei de colesterol din

bistratului şi a păturii adiacente a proteinelor.
Fluiditatea membranară depinde de
compoziţia acesteia. Când membranele
plasmatice sunt alcătuite din fosfolipide
nesaturate sunt mult mai permeabile pentru
substanţele liposolubile. Acest lucru poate fi
explicat prin existenţa legăturilor duble ale
catenelor alifatice din fosfolipidele nesaturate,
legături duble care împiedică rotirea catenelor
conducând la imposibilitatea împachetării
strânse a acestor catene. Prin urmare,
interacţia dintre catene este mai slabă şi
fluiditatea membranei creşte. Se poate astfel
explica de ce substanţele lipidice difuzează
mai repede prin membrane mai fluide.
Fluiditatea membranelor biologice depinde şi
de cantitatea de colesterol din membrană.
Structural, colesterolul este situat alături de
capetele polare determinând extinderea
catenelor alifatice în această zonă (Fig. 7).
membrană determinând scăderea fluidităţii
membranare. Acest efect al colesterolului are un
anumit rol şi în natură. De exemplu, unele
antibiotice formatoare de canal (Nystatinul, de
exemplu) operează numai în membrane ce
conţin colesterol, probabil că rigiditatea
membranară îndusă de colesterol determină o
stabilitatea mai mare a porilor. Pe de altă parte,
colesterolul descreşte permeabilitatea
biomembranelor pentru moleculele biosolubile
mici, conducând la creşterea stabilităţii
mecanice a bistratului lipidic. S-a constatat că
membrana celulelor cărora le-a fost suprimată
genetic capacitatea de a sintetiza colesterol
sunt foarte fragile din punct de vedere mecanic,
prezenţa colesterolului fiind absolut necesară
supravieţuirii celulor respective.
Funcţiile membranei celulare
În primul rând, membrana asigură menţinerea
caracteristicilor fizico-chimice diferite ale
celor două compartimente pe care le separă.
Membrana reprezintă o zona de comunicare
controlată între cele două compartimente, în
ambele sensuri prin:
1. Transport de substanţă prin membrana
intactă (molecule, ioni şi apă) sau prin ruperea
membranei urmată de refacerea acesteia
datorită plasticităţii ei excepţionale.

Fig. 7 Colesterolul în bistraturile lipidice

2. Traducere şi transfer de informaţie adusă
de diferiţi stimuli (mecanici, electrici,
Rigiditatea inelului colesterolului electromagnetici, chimici, termici etc.) prin
limitează mişcarea naturală a catenelor receptorii specifici pe care membrana îi conţine.
alifatice învecinate, partea dinspre exterior a
moleculei lipidice devenind mai puţin flexibilă,
6
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

3. Implicare în funcţiile celulare datorită - endocitoza (pătrunderea in interiorul celulei a

enzimelor şi complexelor enzimatice pe care veziculei, urmată de expulzarea conţinutului
le conţine: replicarea ADN, biosinteza acesteia).
proteinelor, bioenergetică celulară, răspuns - transcitoza (vezicula traversează celula, fără
hormonal. a se sparge, Fig. 8) are loc îndeosebi în
celulele endoteliului capilar, facilitând trecerea
Transportul de substanţă prin proteinelor plasmatice din sânge către spaţiul
membrană se face prin macrotransport extravascular.
dacă substanţa transportată este în stare
solidă sau lichidă (formele de macrotransport
fiind fagocitoza şi pinocitoza) şi prin
microtransport care poate fi pasiv sau activ.
Macrotransportul. În procesul de
fagocitoză celula înglobează particule de
substanţă solidă, învăluindu-le anterior cu
nişte prelungiri citoplasmatice numite Fig. 8 Transcitoza

pseudopode, prelungiri care fuzionează apoi - exocitoză (expulzarea de către celulă a unei

în spatele acestor particule. vezicule care, de exemplu, conţine substanţe pe

La protozoare (la amoebe de exemplu) care celula este incapabilă de a le utiliza).

fagocitoza este procesul prin care celula se Fenomenele de exocitoză sunt frecvente în

hrăneşte. La celulele mai dezvoltate, acest terminaţiile nervoase şi în celulele secretorii.

mecanism serveşte altor scopuri şi anume:

macrofagele şi leucocitele înghit fragmente Microtransportul

celulare şi intruşi. Prin transport pasiv moleculele şi ionii se

Prin pinocitoză, lichidele, dispersate deplasează în sensul gradientului electrochimic

în picături fine, şi macromoleculele sunt sau de presiune fără consum de energie

introduse în celulă sau scoase din aceasta, metabolică, sistemul având tendinţa de a ajunge

după ce în prealabil au fost învelite într-un la echilibru termodinamic. Gradientul

bistrat lipidic devenind vezicule. Veziculele electrochimic este o forţă termodinamică

fuzionează cu membrane celulară şi pot fi producătoare de flux şi reprezintă rezultatul unor

transportate dintr-o parte într-alta a procese desfăşurate cu consum energetic. În

membranei. Expulzarea conţinutului lichid al timpul transportului, moleculele şi ionii utilizează

veziculei are loc ca efect al forţelor de energia mişcărilor de agitaţie termică şi cea

tensiune superficială derivată din atracţia sau respingerea

Formele pinocitozei sunt: electrostatică.

7
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

Un anumit tip de molecule aflate într-o - ∆W > 0 - ionii au tendinţa de a părăsi celula şi
soluţie înmagazineaza o energie chimică sub se întâmplă acest fenomen dacă celula este
formă de potenţial chimic care se poate permeabilă pentru ei.
exprima prin relaţia - ∆W < 0 - ionii au tendinţa de a pătrunde în
c0 celulă, dacă membrana este permeabilă pentru
µ = µ 0 + RT ln
c aceştia.
unde µ0 reprezintă potenţialul standard Transportul pasiv al unei specii ionice
(potenţialul chimic al unui solvit aflat într-o încetează la echilibru, adică în momentul în care
o
concentraţie egală cu unitatea, la 25 C), R potenţialele electrochimice ale ionului în celulă
este constanta universală a gazelor, iar T şi în afara ei devin egale, adică pentru ∆W = 0:
este temperatura termodinamică.
RT ⎛ cexterior ⎞
In cazul în care solvitul este un E = Vin − Vex = ln⎜ ⎟⎟
electrolit disociat, pe langă energia chimică a zF ⎜⎝ cint erior ⎠
ionilor săi există şi energia electrică a
ecuaţia Nernst
acestora exprimată prin relaţia
Folosind relaţia lui Nernst se poate
νzFE calcula diferenţa de potenţial electric de o parte
unde ν este numărul de echivalent-gram de şi de alta a membranei a unei specii ionice in
ioni de un anumit tip, z este valenţa ionilor, F conditiile în care se cunosc concentraţiile
este numărul lui Faraday (96400 C/eq), V ionului, la echilibru.
este potenţialul electric al soluţiei.
Prin urmare, potenţialul electrochimic Există trei tipuri de transport pasiv: difuzia
al unei specii de ion în soluţie va fi dat de simplă, difuzia facilitată şi difuzia prin canale şi
suma celor două energii prin expresia: pori.
W = ν (µ + zFV) Difuzia simplă se produce prin
Considerand că de o parte şi de alta a dizolvarea speciei moleculare transportate în
membranei celulare avem o anumită specie membrană. Datorită structurii membranei de
ionică în concentraţii c1 = cin, c2 = cex, cu bistrat lipidic, zona internă fiind hidrofobă, o
potenţialele electrice ale soluţiilor V1 = Vin, particulă, pentru a trece de pe o faţă a
V2 = Vex obţinem: membranei pe cealaltă, trebuie să străbată o
∆W = Win − Wex = zonă hidrofilă şi să pătrundă în zona hidrofobă.
De aici rezultă ca mecanismele de difuzie sunt
= RT ln in + zF (Vin − Vex )
c
diferite pentru particulele hidrofile (ioni şi
cex
molecule polare) şi particulele hidrofobe
Deosebim două cazuri:
(nepolare), respective particulele hidrosolubile şi
liposolubile.

8
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

Solubilitatea unei substanţe este Difuzia facilitată. Moleculele hidrofile

diferită în mediul apos şi în membrană, prin mari, cum sunt mulţi factori nutritivi necesari
urmare, difuzia simplă depinde de coeficientul celulei, precum şi unii ioni traversează
de permeabilitate al membranei (P – vezi membrana prin difuzie facilitată.
cursul de sisteme disperse) dar şi de În acest caz se utilizează molecule
caracteristicile particulei, adică de coeficientul transportoare existente în membrană sau
de partiţie (β). introduse artificial în aceasta. Asemenea
Să vedem care sunt particulele care molecule transportoare au o anumită
pot traversa membrana prin difuzie simplă. specificitate, recunoscând specia moleculară
Un ion în mediu apos formeaza un sistem sau ionică pe care o transportă. Există
stabil cu acesta datorita interacţiunii cu transportori pentru glucoză, colină, pentru diferiţi
moleculele polare de apă, şi de aceea pentru ioni (în acest caz transportorul se numeşte
a-l transporta în mediul dielectric al bistratului ionofor).
lipidic este nevoie de un lucru mecanic. Prin
urmare, simpla difuzie a ionilor prin bistrat
este improbabilă, trecerea ionilor prin
membrană făcându-se prin mecanisme
specializate care înlătura bariera energetică.
Macroionii nu pot difuza prin
membrana celulară datorită atât sarcinii
electrice cât şi dimensiunii mari, acest lucru
având o importanţă deosebită în stabilirea
diferenţei de potenţial dintre feţele
membranei.
Moleculele hidrofobe pot traversa
membrana, permeabilitatea membranei
pentru acestea fiind cu atât mai mare cu cât Fig. 9 Exemplu de difuzie facilitată: difuzia
dimensiunea particulei este mai mică, facilitata a gucozei (dupa Baldwin & Lienhard, Trends
deoarece bistratul lipidic are o structura Biochem. Sci. 6:210, 1981)

destul de compactă.
În concluzie, numai moleculele mici Transportorii pot distinge speciile levogire

nepolare, moleculele hidrofobe şi gazele pot de cele dextrogire. Ei acţionează în sensul

traversa membrana prin difuzie simplă. gradientului electrochimic.

Molecula transportoare, cu rol enzimatic,
se poate găsi în două stări conformaţionale. În
Fig. 9 este figurat transportul facilitat al
9
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

moleculei de glucoză. Se poate observa cum În Fig. 10 este reprezentată schematic

molecula de glucoza, numită substrat în structura unui canal ionic. Filtrul recunoaşte un
aecastă situaţie, se leagă pe una din feţele anumit tip de ion şi îl lasă să treacă în vestibulul.
membranei într-un anumit loc de legare numit Senzorul primeşte informaţia din exterior, fie din
situs. Se produce în urma legării o modificare partea unei molecule receptoare, fie direct de la
conformaţională şi situsul de legare este un semnal electric (acesta este cazul canalului
expus părţii opuse, simultan cu scăderea din Fig. 10), şi, dacă informaţia este
afinităţii transportorului pentru glucoză şi corespunzătoare, comandă deschiderea porţii
eliberarea acestei molecule de partea permiţând ionului să intre sau să iasă din celulă,
cealaltă a membranei. Prin eliberare se împins de potenţialul său electro-chimic.
revine la conformaţia iniţială şi ciclul se Canalul poate fi închis sau deschis printr-
repetă. o modificare conformaţională a proteinei canal
Substanţele ionizate nefiind comandată printr-un mecanism specific electric,
liposolubile, difuzia lor prin membrană se chimic sau prin alte mecanisme.
poate face prin structuri proteice specializate Fiecare tip de canal poate fi blocat
care strabat membrana pe toată grosimea ei specific de anumite toxine: tetrodotoxina inhibă
şi creează căi de trecere pentru ioni, formând funcţionarea canalului de Na+ din membrana
canale sau pori. Noţiunea de por este axonală, tetraetilamoniul blochează canalul de
folosită pentru structurile neselective, făcând K+). Blocanţii specifici permit studierea
o discriminare doar pe baza diametrului proprietăţilor canalelor sau identificarea
particulei. Cu precădere, prin pori trece apa, proteinelor canal.
caz în care aceştia se numesc porine. Ionii au Canalul ionic este caracterizat de un
în jurul lor o zona de hidratare, din care parametru electric numit conductanţă G, care
cauză au diametrul prea mare pentru pori. reprezintă inversul rezistenţei electrice R.
Canalele ionice sunt proteine Unitatea de măsură a conductanţei este 1
specializate care străbat membrana lipidică Siemens (S). Din punct de vedere biologic,
celulară, constituind căi de trecere pentru conductanţa canalului reprezintă echivalentul
substanţele neliposolubile. Prin canale ionii electric al permeabilităţii acesteia pentru un
pot să treacă în ambele sensuri, dar anumit tip de ion. Se poate aprecia conductanţa
transportul are loc în sensul gradientului unei porţiuni de membrană ca fiind dată de
electrochimic. Spre deosebire de pori, produsul dintre conductanţa unui canal izolat şi
canalele ionice sunt structuri selective. densitatea canalelor deschise, deoarece
Eficacitatea transportului prin canale este conductanţa canalului deschis este constantă.
foarte mare, printr-un singur canal putând Ordinul de mărime al conductanţei unui canal
trece 106-108 ioni/s. ionic este pS (1 picoSiemens = 10-12 S).

10
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

Din studiul comparativ al transportului pasiv

prin difuzie facilitată şi al transportului prin
canale rezultă următoarele:
- moleculele transportoare au o specificitate mai
mare pentru moleculele sau ionii transportaţi
decât canalele, moleculele transportoare putând
distinge între diferiţii izomeri ai unei molecule
- moleculele transportoare au o viteză mult mai

Fig. 10 Reprezentarea schematică a canalului mică de lucru decât a canalelor ionice,

membranar permiţând trecerea doar a 1000 de ioni pe
secundă, acest lucru fiind compensat de
Există substanţe care formează în jurul numărul lor foarte mare
ionului o structură hidrofobă, permiţându-i - transportorii pot participa şi la transportul activ
acestuia difuzia prin bistrat. O astfel de - canalele au o foarte mare viteză de lucru, până
substanţă care, inclusă în membrana la 10 milioane de ioni pe secundă motiv pentru
celulară, permite translocarea ionilor de pe o care canalele sunt căile preferate pentru
faţă pe cealaltă se numeşte ionofor. transportul ionilor atunci când sunt necesare
Ionoforii pot forma canale prin membrană sau variaţii bruşte ale compoziţiei şi concentraţiei
pot acţiona ca nişte molecule transportoare. ionice (în excitaţia celulară, de exemplu).
De exemplu, valinomicina este un ionofor
care poate încorpora ionii de K+, forţându-i să
părăsească prin membrană celula bacteriană,
provocând moartea acesteia, acţionând astfel
ca un antibiotic.

Fig. 12 Comportamentul diferitelor tipuri de molecule în

apropierea membranei lipidice

Fig. 11 Valinomicina este un ionofor care face ca ionii

În concluzie, membrana celulară poate fi
de K+ să iasă din celula bacteriană, provocându-i
moartea traversată prin transport pasiv de moleculele
mici hidrofobe prin difuzie simplă, de ioni prin

11
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

canale şi difuzie facilitată şi de moleculele concentraţie în sensul căruia se desfăşoară

hidrofile mari prin difuzie facilitată (Fig. 12).
transportul pasiv. Pompa leagă ionul pe o parte
a membranei într-o anumită zonă activă numită
situs de legare şi, datorită unor modificări
conformaţionale care intervin în urma legării
ionului, îl transferă pe cealaltă parte unde îl
eliberează. Pompa foloseşte, de obicei, hidroliza
ATP în ADP şi P, motiv pentru care se mai
numesc şi ATP-aze.
Exemplul cel mai cunoscut este ATP-aza
Na+/K+ care translocă 3 ioni de Na + din
interiorul celulei, unde concentraţia acestuia

Fig. 13 Difuzia apei printr-un por

este mică, spre mediul extracelular şi 2 ioni de
K+ din exteriorul celulei în interiorul acesteia

Transportul apei care intervine esenţial (Fig. 14).

în toate procesele biologice se realizează atât

prin difuzie simplă şi osmoză cât şi prin
canale (pori apoşi (Fig. 13)), permeabilitatea
membranei pentru apă fiind foarte mare.
Mecanismele de transport al apei sunt foarte
complexe şi incomplet elucidate, un rol foarte
important avându-l diferenţa de presiune
osmotică.
Transportul activ este o formă de
transport care necesită energie metabolică
(cuplare energetică imediată). Se realizează
în sensul invers gradientului de potenţial
Fig. 14 Pompa Na/K
electrochimic. Se disting două forme de
transport activ: transportul activ primar şi Deoarece rezultatul unui ciclu este un
transportul activ secundar. transfer net de sarcină pozitivă în exteriorul
Transportul activ primar se celulei, spunem că pompa este electrogenică.
realizează folosind proteine integrale numite De asemenea, pompa de Na+/K+ asigură prin
pompe ionice membranare. In urma funcţionarea ei osmolaritatea egală pe ambele
transportului activ se stabileşte gradientul de feţe ale membranei.

12
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

Fig.15 Schema Albert – Post a etapelor funcţionării ATP-azei Na+/K+

- pompa de H+, K+ din mucoasa gastrică (din
În Fig. 15 este reprezentată membrana plasmatică a celulelor parietale)
succesiunea etapelor ATP-azei de Na+/K+. (Fig. 16), tot o ATP-ază a cărei structură este
Aceasta este schema Albert – Post şi are asemănătoare cu cea a Na-K-ATP-azei.
următoarele etape:
1. enzima ia Na+ pe partea citoplasmatică şi
leagă ATP – aceatsă legare este posibilă
numai în prezenţa ionilor Mg++
2. ATP este hidrolizat, complexul fosforilat
suferă o tranziţie conformaţională, urmată de
scăderea afinităţii pentru Na+ şi creşterea
afinităţii pentru K+
3. ionii de Na+ se desprind şi se leagă ionii de
K+
Fig. 16 ATP-aza H+/K+ din mucoasa gastrică
4. legarea ionilor de K+ determină
defosforilarea
Această pompă se găseşte în veziculele
5. în urma defosforilării, proteina pierde
intracelulare. În urma unui semnal hormonal,
afinitatea pentru K+, aceştia desprinzându-se
veziculele fuzionează cu membrana, în care se
6. enzima revine la conformaţia iniţială şi ciclul
inserează pompele. Se pot obţine diferenţe de
se reia.
pH de 6,6, corespunzătoare unui raport de
Există şi alte pompe în membrana
concentraţie a protonilor de 4.106.
celulară, cum ar fi:
- pompa de Ca++ din reticulul sarcoplasmic şi
din membrana plasmatică
13
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

stare conformaţională sau în stări

conformaţionale diferite (Fig. 19). Dacă ambele
specii moleculare transportate se leagă de
aceeaşi parte a proteinei, transportul poartă
denumirea de simport sau co-transport, iar
transportorul îşi poate modifica starea
conformaţională doar după ce ambele
substrate au ajuns în situsurile de legare.
Cazul în care speciile transportate se leagă pe
cele două părţi ale transportorului, care se va
afla astfel în stări conformaţionale diferite, se
Fig. 17 Mecanismul prin care se menţine un pH scăzut
numeşte antiport sau contra-transport.
în lumenul stomacal
- pompa protonică bacteriorodopsina (Fig. 18)
care, sub acţiunea luminii, pompează protoni
din interiorul în exteriorul celulei.

Fig. 18 Bacteriorodopsina pompează protoni împotriva

Fig. 19 Comparaţie între formele de transport activ:
gradientului lor electrochimic, sub acţiunea luminii
primar şi secundar

Prin transport activ secundar speciile Întâlnim simport la pătrunderea glucozei

transportate pătrund într-un compartiment în celulele mucoasei intestinale; ea se
(extracelular sau intracelular) împotriva asociază cu Na+ care intră pasiv. Ionii de Na+
gradientului lor electrochimic, asociindu-se cu sunt eliminaţi activ prin transport primar, prin
molecule care se deplasează în sensul ATP-aza de Na+/K+, iar glucoza rămâne.
gradientului de concentraţie. Specia Şi în acest caz, avem de-a face cu un
transportată cât şi molecula care efectuează transport electrogenic deoarece rezultatul net
transport pasiv se leagă de aceeaşi moleculă constă în transportul unei sarcini pozitive dintr-
transportoare. o parte a membranei în cealaltă.
Transportul activ secundar utilizează
transportorii întâlniţi la difuzia facilitată, aceştia
putând lega substratele transportate în aceeaşi

14
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară
Fig. 20 Simportul glucoza – Na+ din celulele mucoasei
intestinale
Un exemplu de antiport este cel de
3Na+/Ca2+, de la nivelul muşchiului cardiac,
care asigură o concentraţie scăzută a ionilor
de calciu în interiorul celulei.
Energia pe care o foloseşte antiportul
este furnizată de transportul activ al ionilor de
sodiu din mediul extracelular către interiorul
celulei.
+ 2+
Fig. 20 Antiportul de 3Na /Ca menţine scăzută
concentraţia ionilor de calciu în interiorul celulelor
Transportul este electrogenic, deoarece
avem sarcină netă (+1) translocată prin
membrana celulară.
Traducerea şi transferul de informaţie prin
membrana celulară
Pentru a menţine parametrii
termodinamici în limite fiziologice şi pentru a
depărta sistemele biologice de stările de
echilibru termodinamic este nevoie ca între
diferitele compartimente ale unui organism viu
să existe transfer de informaţie.
Receptorii membranari din membrana
plasmatică celulară sunt proteine intrinseci cu
funcţie enzimatică care au capacitatea de a
recunoaşte o moleculă semnal din mediul
extracelular, numită mesager prim, şi de a
interacţiona cu ea rapid şi reversibil. Molecula
purtătoare de informaţie se numeşte ligand
specific şi se poate lega de un anumit tip de
receptor. În mod obişnuit, moleculele semnal
nu pătrund în interiorul celulei, rolul lor fiind
doar de a transmite prin diferite mecanisme
membranare informaţia pe care o poartă.
Mesagerii primi pot fi molecule dar şi
factori fizico-chimici. Printre moleculele cu rol
de mesager prim se întâlnesc: mediatorii
chimici, hormonii polipeptidici, factori de
creştere, antigenii, medicamentele, drogurile.
În urma interacţiei, celula poate sintetiza
o altă moleculă semnal numită mesager
secund care declanşează răspunsul celular
specific. Mesagerul secund poate fi, uneori,
chiar complexul receptor – mesager prim.
Mesageri secunzi frecvent întâlniţi sunt:
acidul adenozin monofosforic ciclic
(c-AMP), acidul guanozin monofosforic ciclic
(c-GMP), diacil glicerolul (DAG), inozitol
trifosfatul (InosP3).
15
Fizică medicală – Fenomene de transport prin membrana celulară

Procesele care au loc la nivel celular

sunt următoarele (Fig. 21): de îndată ce
ligandul s-a fixat de receptor, informaţia este
transmisă la nivelul membranei, acest lucru
survenind de obicei, în urma modificării
conformaţiei receptorului; în urma acestui
proces se declanşează o cascadă de reacţii în
interiorul celulei având ca urmare o modificare
a activităţii celulare la nivelul metabolismului
sau la nivelul expresiei genelor; informaţia se
transmite şi de-a lungul membranei celulare,
prin semnale electrice sub forma de potenţiale
locale şi de tip tot – sau – nimic.

Fig. 21 Calea de transducţie a unui semnal

De exemplu, membrana plasmatică a

axonilor celulelor nervoase este capabilă să
conducă pe distanţe lungi informaţia sub forma
unui curent electric transmembranar care se
propagă de la corpul celular la extremităţile
sinaptice.

16