c) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea şi apărarea

intereselor legitime ale cetăţenilor în relaţia cu funcţionarii publici.

(2) Prin activitatea sa, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu poate influenţa
derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice.

ART. 21

Rolul autorităţilor şi instituţiilor publice

(1) În scopul aplicării eficiente a dispoziţiilor prezentului cod de conduită, conducătorii

autorităţilor şi instituţiilor publice vor desemna un funcţionar public, de regulă din cadrul
compartimentului de resurse umane, pentru consiliere etică şi monitorizarea respectării
normelor de conduită.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) exercită următoarele atribuţii:

a) acordarea de consultanţă şi asistenţă funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau

instituţiei publice cu privire la respectarea normelor de conduită;

b) monitorizarea aplicării prevederilor prezentului cod de conduită în cadrul autorităţii sau

instituţiei publice;

c) întocmirea de rapoarte trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către

funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

(3) Atribuţiile prevăzute la alin. (2) se exercită în temeiul unui act administrativ emis de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice sau prin completarea fişei postului cu atribuţia
distinctă de consiliere etică şi monitorizare a respectării normelor de conduită.

(4) Rapoartele prevăzute la alin. (2) lit. c), aprobate de conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice, se comunică funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei
publice şi se transmit trimestrial, la termenele şi în forma standard stabilite prin instrucţiuni de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

(5) Rapoartele autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea normelor de conduită

vor fi centralizate într-o bază de date necesară pentru:

a) identificarea cauzelor care determină încălcarea normelor de conduită profesională,

inclusiv a constrângerilor sau ameninţărilor exercitate asupra unui funcţionar public pentru a-l
determina să încalce dispoziţii legale în vigoare ori să le aplice necorespunzător;

b) identificarea modalităţilor de prevenire a încălcării normelor de conduită profesională;

c) adoptarea măsurilor privind reducerea şi eliminarea cazurilor de nerespectare a

prevederilor legale.

ART. 22
 Publicitatea cazurilor de încălcare a normelor de conduită

(1) Raportul anual cu privire la managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici,

care se întocmeşte de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, trebuie să cuprindă şi
următoarele date:

a) numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită

profesională;

b) categoriile şi numărul de funcţionari publici care au încălcat normele de conduită morală

şi profesională;

c) cauzele şi consecinţele nerespectării prevederilor prezentului cod de conduită;

d) evidenţierea cazurilor în care funcţionarilor publici li s-a cerut să acţioneze sub presiunea
factorului politic.

(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate să prezinte în raportul anual, în mod
detaliat, unele cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică.

CAP. 4

Dispoziţii finale

ART. 23

Răspunderea

(1) Încălcarea dispoziţiilor prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a

funcţionarilor publici, în condiţiile legii.

(2) Comisiile de disciplină au competenţa de a cerceta încălcarea prevederilor prezentului

cod de conduită şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, în condiţiile legii.

(3) Funcţionarii publici nu pot fi sancţionaţi sau prejudiciaţi în niciun fel pentru sesizarea
cu bună-credinţă a comisiei de disciplină competente, în condiţiile legii, cu privire la cazurile
de încălcare a normelor de conduită.

(4) În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor
infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii.

(5) Funcţionarii publici răspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu
încălcarea normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau
juridice.

ART. 24
 Armonizarea regulamentelor interne de organizare şi funcţionare

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorităţile şi instituţiile

publice vor armoniza regulamentele interne de organizare şi funcţionare sau codurile de
conduită specifice, potrivit dispoziţiilor prezentului cod de conduită, în funcţie de domeniul
lor de activitate.

ART. 25

Asigurarea publicităţii

Pentru informarea cetăţenilor, compartimentele de relaţii publice din cadrul autorităţilor şi

instituţiilor publice au obligaţia de a asigura publicitatea şi de a afişa codul de conduită la
sediul autorităţilor sau instituţiilor publice, într-un loc vizibil.

ART. 26

Intrarea în vigoare

Prezentul cod de conduită intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, Partea I.

Aspecte problematice, efecte perverse

Printr-o hotărâre de urgenţă, din octombrie 2001, Guvernul a aprobat „Strategia privind
accelerarea reformei în administraţia publică”, strategie care este valabilă atât pentru nivelul
central, cât şi pentru cel local de guvernare. O serie din obiectivele pe care şi le propune
această strategie au în vedere: restructurarea administraţiei locale şi centrale, schimbarea
raportului dintre administraţie pe
de o parte şi cetăţean pe de alta, descentralizarea serviciilor publice, demilitarizarea unor
servicii comunitare (Poliţie, serviciul de paşapoarte, de evidenţă a populaţie), stoparea
birocraţiei,
perfecţionarea managementului administrativ. Principiile care stau la baza acestei strategii
sunt:
➢ separarea funcţiilor politice de cele administrative;
➢ crearea şi consolidarea unui corp de funcţionari publici de carieră, profesionist şi neutru
politic; definirea clară a rolului, responsabilităţilor şi relaţiilor între instituţii;
➢ legitimitate şi administraţie corectă;
➢ adoptarea deciziilor de către autorităţilor care sunt cel mai aproape de cetăţeni;
➢ autonomie decizională;
➢ transparenţa actului de guvernare;
➢ simplificarea procedurilor administrative;
➢ respect faţă de cetăţeni;
➢ delegare de competenţă şi descentralizare;
➢ realizarea binelui public.
O serie din obiectivele propuse de „Strategia privind accelerarea reformei in administraţia
publică”n sunt reglementate prin legea administraţiei publice locale. Actuala lege a
administraţiei publice locale elimină o serie de probleme ale legislaţiei anterioare însă acestea
nu sunt total rezolvate.
Astfel se menţionează că nu pot participa la şedinţele publice, printre alţii, consilierii care „fie
personal, fie prin soţ sau soţie are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii”, dar
nu se interzice explicit participarea la licitaţii publice a celor care fac parte din aparatul
administrativ şi care au un interes patrimonial în respectiva problemă. Observăm astfel că nu
este interzisă
implicarea decidenţilor (consilieri locali) în activităţi conexe activităţilor Primăriei. Un efect
pervers ce poate rezulta din această prevedere este apariţia unor firme care intermediază
activităţi ale
Primăriei, societăţi comerciale care aparţin chiar celor care deţin puterea decizională. Se
creează astfel premisele pentru concurenţă neloială, dar şi pentru o posibilă suplimentare a
costurilor pentru unele din acţiunile Primăriei.
Deşi legea afirmă faptul că autorităţile locale sunt autonome şi între diversele nivele de
guvernare nu există relaţii de subordonare, între atribuţiile Consiliului Judeţean se găseşte şi
cea referitoare la coordonarea activităţii Consiliilor Locale in vederea realizării serviciilor
publice de interes judeţean. Având rol de coordonare în aspectele ce ţin de rezolvarea
problemelor la nivel judeţean apare posibilitatea exercitării controlului asupra consiliilor
locale. Este posibil să se întâmple acest lucru deoarece consiliul judeţean este cel care ia
decizia pentru o problemă existentă la nivel judeţean şi nu se menţionează nicăieri în lege
obligativitatea consultării consiliilor locale.
Astfel, poate exista o diferenţă de agendă între cele două nivele - judeţean şi local.

O examinare a descentralizării serviciilor sociale arată că, de multe ori, autorităţile locale nu
sunt pregătite să facă faţă responsabilităţilor noi nici din punct de vedere financiar şi nici din
punct de vedere al capacităţii administrative. De asemenea, o serie de responsabilităţi au fost
transferate la nivel local prin elaborarea unui cadru normativ în domeniu, fără a exista o
consultare a celor implicaţi, ceea ce conduce la nemulţumiri şi la o mai greoaie implementare
a programelor la nivel local.

Concluzii:

România a optat pentru descentralizarea serviciilor sociale şi pentru o mai mare autonomie a
autorităţilor locale în furnizarea bunăstării sociale. Descentralizarea nu este în sine un proces
bun sau rău, ci depinde de modul în care a fost realizat proiectul şi de implementarea acestuia.
Astfel, pot exista cazuri de succes ca şi situaţii în care se înregistrează anumite eşecuri.
În România, pentru unele arii de activitate descentralizarea a condus către numeroase
probleme, ceea ce a dus la erodare a reţelei de securitate socială (ajutorul social). În timp
această problemă s-a rezolvat însă au apărut noi dificultăţi. Odată cu acordarea unor
responsabilităţi suplimentare autorităţilor locale nu se prevăd, totodată, şi sursele de finanţare
pentru ca autorităţile să poată face faţă noilor responsabilităţi.
La nivel mondial există diverse scheme de descentralizare. Unele s-au dovedit a fi eficiente,
altele dimpotrivă. Discuţia despre descentralizare este legată de cea despre parteneriat social.
Într-un studiu făcut în două comunităţi, una în Finlanda, iar alta în Polonia, arată cum
managementul de reţea poate îmbunătăţi managementul local şi guvernarea la nivel local.
Scopul studiuli a fost acela de a arăta în ce măsură colaborarea dintre autorităţile locale şi
cetăţeni poate conduce la o îmbunătăţire a calităţii vieţii. În ambele situaţii acest parteneriat cu
cetăţenii a condus către realizarea unor proiecte pe bază de voluntariat, ceea ce a condus, în
cazul Poloniei, la o scădere a cheltuielilor făcute de administraţia publică locală concomitent
cu rezolvarea unor probleme ale comunităţii din Morawica. Există însă şi situaţii când acest
parteneriat poate deveni ineficient. De exemplu, încercarea de a promova la nivel naţional o
lege care să reglementeze parteneriatul local a condus, în Danemarca, la o erodare a acestuia,
deşi înaintea apariţiei actului normativ parteneriatul între actorii sociali la nivel local era
funcţional şi eficient. Este posibil ca o modalitate de aplicare a descentralizării să fie potrivită
pentru un anumit context social şi total nepotrivită pentru anumite modificări ale condiţiilor
sociale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ţările din Centru şi estul Europei. Dacă a anumită
schemă s-a dovedit de succes într-o ţară, acest lucru nu-i garantează succesul dacă este
aplicată în alt context. Ţările ex-comuniste se pot inspira din reformele din ţările vestice, dar
trebuie să adapteze strategiile de reformă la contextul economic, social, politic, cultural
propriu pentru ca aceste proiecte să dea rezultatele scontate.
La nivelul României schimbările de ordin legislativ sunt însemnate, fiind elaborat cadrul
necesar descentralizării administrative. Rămân însă discrepanţe între descentralizarea
anumitor servicii sociale şi legiferarea modului de acoperire a serviciilor furnizate de către
autorităţile locale. Astfel, avem drept exemplu trecerea spitalelor în administrarea autorităţilor
locale. Există cu privire la acest aspect destule nelămuriri privind împărţirea
responsabilităţilor între autorităţile locale, autorităţile centrale şi Casa de Asigurări de
sănătate, raporturi ce ar trebui clarificate pentru ca spitalele să-şi poată desfăşura activitate de
furnizare a serviciilor medicale către populaţie în condiţii eficiente. Neclaritatea acestor
raporturi duce la o subfinanţare a sistemului medical, aspect ce se regăseşte în calitatea
serviciilor oferite şi poate fi ilustrat de blocajele existente la nivelul sistemului sanitar.
Deşi atât la nivel central, cât şi local se pune în discuţie problema descentralizării, participării,
este posibil ca aceste probleme să nu fie de fapt cele prioritare pentru cetăţeni şi, astfel, să se
creeze un decalaj şi o ruptură între agendele politicienilor şi priorităţile pentru care populaţia
ar fi de acord să acorde sprijinul său. În mediul rural există numeroase cazuri în care
autorităţile locale se află practic în colaps nereuşind să-şi desfăşoare activitatea; având în
vedere faptul că multe dintre beneficiile sociale trebuie suportate de la bugetele locale, în
condiţiile în care Primăria practic este în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea din lipsă
de fonduri, apar dificultăţi în acordarea beneficiilor pentru familiile sărace.
În unele domenii descentralizarea s-a dovedit a fi un eşec. Putem exemplifica amintind
problemele legate de acordarea ajutorului social. Finanţarea de la bugetele locale a acordării
ajutorului social a condus la situaţii în care autorităţile locale cu resurse modeste să nu îl poată
plăti. Aceste probleme au condus la elaborarea şi adoptarea legii venitului minim garantat ca o
măsură care să combată efectele sărăciei. Există însă şi domenii în care procesul de
descentralizare se dovedeşte a fi eficient ( protecţia copilului, învăţământ).

Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor

Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care o persoană ce exercită o funcţie

publică are un interes personal, de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu
obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit legii. La baza prevenirii conflictului de interese
stau principiile imparţialităţii în exercitarea funcţiei publice, integrităţii morale, transparenţei
deciziei şi supremaţia interesului public.

Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele
situaţii: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu
privire la persoanele fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; b) participă în
cadrul aceleiaşi comisii constituite conform legii, cu funcţionarii publici care au calitatea de
soţ sau rudă de gradul I; c) interesele sale patrimoniale, ale statului sau rudelor sale de gradul
I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le în exercitarea funcţiei publice.
 Dacă funcţionarul public constată că se află în conflict de interese este obligat să se
abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l
informeze de îndată pe şeful ierarhic, căruia îi este subordonat direct.

Şeful ierarhic este obligat să ia măsurile care se impun, pentru exercitarea cu

imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.

În cazurile de conflict de interese, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la

propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză, va
desemna un alt funcţionar public care are aceiaşi pregătire şi nivel de experienţă.

Neîndeplinirea obligaţiei de abţinere, în caz de conflict de interese, atrage după caz,

răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

Alături de conflictul de interese reglementarea regimului incompatibilităţilor are rolul de a

asigura atât obiectivitatea şi imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice, cât şi
posibilitatea ca funcţionarii publici să se consacre în totalitate funcţiilor pe care le ocupă.
Totodată prin regimul incompatibilităţilor se urmăreşte înlăturarea posibilităţii ca funcţionarii
publici să concentreze în persoana lor atribuţii a altor funcţii care ar afecta însăşi conţinutul
principiului separaţiei puterilor.

Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea
în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

În consecinţă funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte
activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau
instituţiilor publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care
funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii
sale; c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ,
din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică
autorizată; d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.

În situaţia în care funcţionarul public a exercitat o funcţie în cadrul cabinetului unui

demnitar, la încheierea mandatului demnitarului funcţionarului public este reîncadrat în
funcţia publică deţinută anterior sau într-o funcţie similară.

Dacă funcţionarii publici, în exercitarea funcţiei publice au desfăşurat activităţi de

monitorizare şi control la societăţi comerciale, regii autonome sau alte unităţi cu scop lucrativ
din sectorul public şi privat, după ieşirea din corpul funcţionarilor publici, nu mai pot să-şi
desfăşoare activitatea şi nici nu pot acorda consultanţă de specialitate la aceste unităţi, timp de
3 ani de la încetarea funcţiei publice. Totodată funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor
persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o
exercită.

Reglementarea regimului juridic al incompatibilităţilor interzice raporturile ierarhice

directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I chiar şi în cazul în care
şeful ierarhic, soţ sau rudă de gradul I are calitatea de demnitar. Aceste incompatibilităţi pot fi
sesizate de orice persoană şi se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarului
public respectiv care are obligaţia să ia măsurile ce se impun.

În cazul în care incompatibilitatea vizează pe un funcţionar public şi un demnitar soţ

sau rudă de gradul I, această situaţie se constată după caz, de către primul-ministru, ministru
sau prefect care va dispune încetarea raporturilor ierarhice dintre persoanele incompatibile.

Cu toate că funcţionarii publici pot fi membri ai unor partide politice legal constituite,
lor le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor din care fac parte şi
să-şi exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic. Legea reglementează
incompatibilitatea înalţilor funcţionari publici cu calitatea de membru al unui partid politic
sub sancţiunea destituirii din funcţia publică.

De la regula incompatibilităţii statutului de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau
privată este admisă excepţia compatibilităţii cu funcţiile sau activităţile din domeniul didactic,
al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. De asemenea funcţionarii publici pot
candida pentru o funcţie eligibilă sau pot fi numiţi într-o funcţie de demnitate publică, situaţie
în care raportul de serviciu al funcţionarului public respectiv se suspendă fie pe durata
campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales, fie până la încetarea
funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost
ales sau numit.
 Universitatea din Oradea

Facultatea de Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii

Data:21.01.2010 Student: Bodea George Florian

Masterat, sem. III, PPE

Bibliografie:

I Th.Mrejeru, „Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă”, Editura All Beck,

Bucureşti, 2003

II A. Cotuţiu, V.G. Cornea „Instituţii de drept procesual civil, Editura Gutenberg Univers,
Arad, 2003

III Rodica Narcisa Petrescu, „Drept administrativ”, Editura „Accent”, 2004

IV www.scribd.com

V www.google.ro

VI www.fjsc.ro

VII www.linkmania.ro

VIII LEGEA Nr. 7 din 18 februarie 2004 *** Republicată privind Codul de

conduită a funcţionarilor publici EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 525 din 2 august 2007