UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor

Specializarea IMA

Contract civil VS Contract Comercial

Studenți,

Avram Ioana Margareta

Iacob Aura Maria

Petre Georgiana Laura

București
2016

1
Contractul civil vs. Contractul commercial

Contractul civil, art.1166 noul Cod Civil defineste contractual ca fiind “acordul intre
doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.
În cuprinsul Codului civil al României, termenul de contract este sinonim cu cel de
convenție.
Elementul specific al contractului este acordul de voințe al părților. Prin acesta se înțelege
întâlnirea concordantă a două sau mai multe voințe individuale, cu intenția de a produce efecte
juridice.
Factorul esențial al contractului este acordul de voință juridică a părților. În principiu,
încheierea oricărui contract este liberă. În materia contractelor funcționează, prin urmare,
principiul libertății de voință a părților.
Contractul civil este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită executant /
prestator se obligă să realizeze un produs, să execute o lucrare, să presteze un serviciu pentru şi
sub autoritatea unui beneficiar, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei plăţi convenite.
Contractele civile nu sunt legate de timp, nu se încheie nici cu timp integral de lucru şi
nici cu timp parţial de lucru, nu se încheie nici pe durată nedeterminată, nici pe durată
determinată; ele au menirea de a produce efecte juridice constând în “a da”, în “a face”,
respectiv de realizare a unui bun, de executarea a unei lucrări, de prestare a unui serviciu.
Orice persoană poate încheia un număr nelimitat de contracte civile pentru executarea
oricărui bun (produs, lucrare, serviciu) existent în comerţ (în circuitul civil, care se vinde şi se
cumpără).
Drepturile şi obligaţiile părţilor dintr-un contract civil sunt cele stabilite prin negociere
între acestea şi înscrise în acesta.

Contractul civil poate fi modificat numai prin acordul părţilor şi conform celor convenite
între acestea vizând, în general, obiectul, locul activităţii, felul muncii, condiţii de muncă, de
plată, termenul limită de realizare etc.

Suspendarea contractului civil poate interveni prin acordul părţilor, prin act unilateral al
uneia din părţi sau în alte cazuri expres convenite între părţi.

Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile stipulate în contractul civil încheiat atrage

nulitatea acestuia, dacă părţile nu au convenit altfel.

Printr-un contract civil se urmăreşte înfăptuirea unor obiective bine determinate

(realizarea unui produs, executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu), într-o anumită perioadă,

2
până la un anumit termen, fără ca pe beneficiar să-l intereseze câte persoane participă la
realizare, în câte zile, câte ore munceşte pe zi, dacă lucrează şi noaptea, în zilele de sărbători
legale, cu ce efort etc. Ca urmare, în încheierea unui contract civil nu există noţiunile
de: concediere; concediu de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată etc.; condiţii de muncă
normale, deosebite, specifice; misiune de muncă temporară; muncă temporară; muncă
suplimentară, de noapte, în zilele de repaus; muncă forţată; norme de muncă; salariaţi
permanenţi, nepermanenţi, cu muncă la domiciliu etc.; sărbători legale; pauză de masă, de repaus
zilnic, repaus săptămânal; preaviz; timp de muncă pe perioadă nedeterminată, determinată;
vechime în muncă etc.
Contractele civile se încheie în formă scrisă. Obligaţia de a încheia contractul civil în
formă scrisă revine beneficiarului. În cazul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi
al regiilor autonome, produsele, lucrările şi serviciile care urmează a fi obţinute pe bază de
contracte civile se impune a fi stabilite de consiliul de administraţie.

Contractele civile nu se înregistrează nici la inspectoratele teritoriale de muncă şi nici la

alte instituţii de stat.

Persoanele care prestează munca în baza unui contract civil nu sunt cuprinse obligatoriu,
prin efectul legii în sistemul asigurărilor sociale de stat (pentru pensie, sănătate, şomaj). Acestea
se pot asigura prin actul lor de voinţă.

Contractul comercial este principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se

înfăptuieşte comerţul intern şi internaţional.
Contractul comercial este sursa cea mai importantă de obligaţii comerciale, dar nu unica.

Contractul ca izvor de obligaţii comerciale

Obligaţiile comerciale îşi au izvorul în: acte juridice unilaterale; contracte unilaterale şi
bilaterale; delicte; legea. Conform art. 942 Cod civil, contractul este acordul de voinţă între două
sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii. Părţile
contractante au libertatea necesară pentru stabilirea conţinutului contractului potrivit voinţei lor.
Libertatea de voinţă a părţilor trebuie să fie cuprinsă în limitele legii. În acest sens, art. 5 Cod
civil precizează că „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care
interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. De asemenea, părţile contractante urmăresc
simplificarea formelor de contractare pentru ca derularea operaţiunilor comerciale să se
desfăşoare într-un ritm cât mai alert. Orice contract se consideră încheiat în momentul în care
oferta se întâlneşte cu acceptarea, şi acestea se suprapun. Oferta constituie propunerea uneia din
părţi de a încheia contractul. Ea poate fi adresată unei persoane determinate sau poate fi adresată
unei persoane nederminate (anunţul dintr-un ziar privind vânzarea unei mărfi la un preţ anumit).
Oferta poate fi cu termen sau fără termen, după cum indică sau nu intervalul de timp în care
trebuie să intervină acceptarea. Pentru a produce efecte juridice specifice, oferta trebuie să
constituie o manifestare de voinţă serioasă (făcută cu intenţia de a angaja din punct de vedere

3
juridic), fermă (să exprime o propunere neîndoielnică de a contracta), precisă şi completă (să
conţină toate elementele pentru ca o acceptare fără rezervă să conducă la formarea contractului).
Acceptarea constituie manifestarea voinţei de a încheia contractul în condiţiile din ofertă. Ea
trebuie să emane de la o persoană căreia i-a fost adresată oferta; să fie conformă cu oferta; dacă
acceptarea nu confirmă pur şi simplu propunerea din ofertă, ci completează sau limitează
conţinutul acesteia, în principiu, nu conduce la formarea contractului, ci constituie o
contraofertă; să fie neîndoielnică şi să intervină înainte ca aceasta să devină caducă (termenul de
valabilitate să expire). Momentul încheierii contractului nu constituie o problemă pentru părţile
prezente, deoarece, acordul de voinţă se realizează simultan. În cazul în care părţile contractante
nu sunt de faţă, contractul se va încheia prin corespondenţă, fapt ce necesită stabilirea
momentului încheierii contractului, deoarece acceptarea nu intervine imediat după manifestarea
ofertei, ci după o perioadă de timp (momentul ofertei şi al acceptării ofertei) când pot interveni
evenimente care să influenţeze încheierea contractului.

Potrivit dispoziţiilor art.35 Cod comercial, contractul se consideră încheiat în momentul

în care ofertantul a luat la cunoştinţă despre conţinutul acceptării în termenul stabilit de dânsul.
93 Dacă în ofertă este inclus termenul de acceptare a acesteia, atunci contractul se consideră
încheiat dacă acceptarea a ajuns la ofertant înainte de expirarea termenului prevăzut. Momentul
încheierii contractului prezintă importanţă pentru: revocarea ofertei; conflictul de legi;
consimţământul părţilor; efectele produse de contract. Conform art. 5 din O.G. nr. 130/2000
privind regimul juridic al contractelor la distanţă, momentul încheierii contractului îl constituie
primirea comenzii de către comerciant, în cazul în care părţile nu au convenit altfel. Pentru a
putea fi valabil, contractul comercial trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
consimţământul liber exprimat al părţilor; capacitatea lor în momentul încheierii contractului;
cauza contractului trebuie să fie licită. Cu privire la forma contractului commercial şi a
răspunderii părţilor contractante, Legea nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea
disciplinei contractuale prevede încheierea contractului în formă scrisă şi cuprinderea unor
clauze contractuale obligatorii, inclusiv cele referitoare la penalităţi pentru nerealizarea în termen
a obligaţiilor asumate de către una din părţi (debitor). În materie contractuală, legiuitorul obligă
agenţii economici să prevadă în contract o clauză penală cu referire la penalităţi pentru
neexecutarea la termen a obligaţiilor băneşti care să se poată cumula cu daune-interese pentru
acoperirea prejudiciului cauzat creditorului urmare neexecutării sau executării necorespunzătoare
a obligaţiilor asumate de debitor.

Trăsături.

1. Este cu titlu oneros: fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui avantaj material ca
urmare a implicării sale în raportul juridic comercial. Caracterul oneros este de esenţă
comercială pentru că finalitatea comerţului este profitul.

4
 2. Este un contract comutativ. Atât drepturile cât şi întinderea obligaţiilor pe care le
generează contractul comercial sunt de la început certe, determinate. Fiecare dintre parteneri
se obligă faţă de celălalt în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la executarea şi întinderea
obligaţiilor asumate.

3. Este un contract sinalagmatic. El generează drepturi şi obligaţii reciproce,

interdependente între părţi. Fiecare dintre parteneri este concomitent creditor şi debitor al
celuilalt cocontractant. Spre deosebire de contractele civile care se împart în
sinalagmatice perfecte şi imperfecte, contractele comerciale sunt sinalagmatice perfecte.
Legea a prevăzut o singură excepţie în acest sens: contractul de gaj cu deposedarea
debitorului este un contract sinalagmatic imperfect.

4. Este un contract consensual. Pentru perfectarea sa este suficient acordul de voinţă al

părţilor. Există şi excepţii:

– contractul de gaj comercial cu sau fără deposedare este un contract real;

– contractul de societate este uneori un contract solemn.

În virtutea acestei idei acordul părţilor dă naştere contractelor încât înscrisul, în principiu,
nu mai este necesar nici pentru naşterea contractului nici pentru dovada conţinutului său.

Pentru a dovedi existenţa unui contract comercial uneori este prevăzută în lege cerinţa
unui înscris. Şi în acest caz contractul are o existenţă autonomă faţă de înscris. Chiar dacă
existenţa înscrisului este obligatorie la naşterea raportului juridic contractul odată format
există independent de înscris. Dovada drepturilor şi obligaţiilor se poate face, potrivit
principiului probei libere prin orice mijloc de probă.Obligaţia există independent de
existenţa înscrisului.

Deseori părţile, fără ca legea să le impună fac acte scrise la formarea contractelor lor.
Aceasta creează consecinţe juridice, după cum urmează:

– înscrisurile premergătoare facerii contractului scris sunt socotite nule şi neavenite dacă
nu sunt incorporate în înscrisul constatator al contractului;

– acordurile de modificare ale contractului scris sunt valabile numai dacă sunt
consemnate tot printr-un înscris.

5. Contractul comercial este un fapt de comerţ. El constituie întotdeauna un act de comerţ în

sens subiectiv şi pentru că are cauză comercială, speculativă. Pe cale de consecinţă
probaţiunea obligaţiilor născute din el este supusă regulilor stabilite de legea comercială.
La prima vedere contractul comercial pare a fi un contract oarecare, similar celor
reglementate de codul civil. O analiză mai atentă a specificului acestui contract demonstrează că

5
el se prezintă ca o instituţie juridică diferită prin caracteristicile sale faţă de contractul civil. El
beneficiază de reguli proprii şi suportă impactul regulilor codului civil în măsura în care legea
comercială este insuficientă pentru a lămuri total aspectele pe care realitatea vieţii le evidenţiază
în legătură cu aceste contracte.