Sunteți pe pagina 1din 1

Hermeneutică reigioasă 24.04.

2017

Sunt și alți autori, între care John Lidgate, care are un amplu poem dedicat
Mariei.
La nivelul dramei medievale avem diverse piese dedicate Mariei și perioadei
legate de Bună Vestire, Crăciun, Magii, Maria la picioarele crucii.
Se întrebuințau tot felul de mijloace pentru a catehiza populația. Unul dintre
ele îl reprezentau decorațiile în biserică.
În Anglia piesele de teatru medievale se dezvoltă prin tropi. Piesele erau
jucate de preoți și diaconi, jucate inițial în perioada Paștilor. Replicile erau
schimbate de acești actori care sunt preoții și diaconii. Văzând că lumea este
deschisă acestei modalități de explicare, piesele devin din ce în ce mai ample, iar în
perioada următoare (secolele XIII-XIV, apoi o amploare deosebită în secolul XV și
chiar în XVI). Aceste piese se împart în patru tipuri – mistere, moralități, miracole
și interludii. Misterele sunt cele care ne interesează în mod special, pentru că se
leagă de Vechiul și Noul Testament. Moralitățile arată lupta dintre bine și rău...
Piesele erau structurate în cicluri, un ciclu cuprinzând piese ce începeau cu
Facerea lumii și se încheiau cu Judecata de Apoi.
Ele erau jucate pe niște care foarte mari, cu un fel de scenă, care consta într-
un tron (spațiu mai ridicat) și un spațiu mai jos. Era o distribuție precisă a locului –
Raiul e sus, Iadul e jos. Aceste care veneau și se poziționau în piața orașului la
momentul târgului, iar cei care voiau puteau merge la oricare dintre care pentru a
vedea ce piesă voiau.
În ceea ce privește lirica, lirica marială este într-adevăr impresionantă în
sensul că ea se desfășoară atât la nivel cult, cât și la nivel popular.
Nașterea este în general asociată și cu închinarea păstorilor și a magilor. Așa
o să o găsim și în iconografie.

S-ar putea să vă placă și