De-o zi-ntreagă plîng alături biata Mura cu fecioru',
În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru.
De-nvălire o vecină s-a îndurat cu două straie Şi drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie. L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă, – O scumpete pusă-n ladă de pe cînd era mireasă. Busuioc şi izmă creaţă a adus cumătra dar Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creiţar. Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte, Nu mai umblă azi, şi Mura de păcat se teme foarte... Între foi de nuc, alături, lîngă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. Doi cărbuni sfiala-şi scapăt, adormind sub pirostrii, Întunericul coboară prin ferestrele pustii... Mura stă pe faţa vetrii şi-i cad lacrimi în cenuşe... – Leneş scîrţîie ţîţîna ruginită de la uşe. Se iveşte-n prag copila judelui Zăbun, cea mare, Şi din mîneca cămăşii scoate-ncet o lumînare. Cruce-şi face – o aprinde... Tremurînd, para gălbuie Nu se-ndeamnă de sfială, cît pe-aci era s-apuie... – "Nu mai plînge, Mură, leică" – zice fata lăcrămînd. Mura stă cu faţa stinsă şi răzleţ o paşte-un gînd Ce viaţă fără milă... Lîngă mort, la căpătîi, I-a fost dat să ardă-n casă lumînarea cea dintîi...