6 CONSUMUL DURABIL

Conceptul de consum durabil s-a format în strânsa legatura cu

evolutiile economice si ecologice. Dezvoltarea economica a statelor lumii
nu mai poate fi separata de consecintele activitatii umane asupra mediului.
La Conferinta ONU privind Mediul din anul 1972 s-a conturat conceptul de
dezvoltare durabila, definit mai târziu, odata cu formarea Comisiei
Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (1985). Dezvoltarea durabila este
definita ca acel tip de dezvoltare care îndeplineste necesitatile prezentului,
fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface
1
necesitatile lor . În deceniul 9 al secolului XX, dezvoltarea durabila a
reprezentat o preocupare majora a comunitatii internationale. În acest
context, se ridica, însa, si problema consumului durabil.
Consumul durabil nu implica în mod necesar o renuntare la
cantitate, ci mai degraba o schimbare a comportamentului consumatorului,
chiar daca, în anumite cazuri, volumul absolut al consumului este
primordial.
Tipurile de productie si de consum „non durabile” sunt principalele
cauze ale degradarii mediului. Ele agraveaza atât saracia, cât si inegalitatile
sociale. În Programul de Actiune 21, tarile dezvoltate s-au angajat sa ia
initiativa pentru a transpune în practica tipurile de consum durabil,
favorizând utilizarea optimala a resurselor si reducerea productiei de
deseuri.

1
Raportul Brundtland, ONU, 1985.
 Ecomarketing

Nu doar productia agricola si industriala reprezinta cauze ale

degradarii mediului, ci si consumul, sau, mai bine spus, modul de consum.
În Programul Ecologic pentru Europa, care a fost adoptat în anul 1995 de
catre participantii la Conferinta Ministeriala „Un mediu pentru Europa”
(în scopul operationalizarii pe plan european a Programului de Actiune 21),
se încuraja evolutia necesara a modurilor de consum si a comportamentelor
individuale, prin eforturi de sensibilizare, reglementari tehnice si masuri
economice.
Chiar daca tarile Uniunii Europene formeaza un spatiu unitar,
reglementat prin politici comune, structura complexa a modurilor lor de
consum, pornind numai de la modelele diferite de consum, si maniera în
care evolueaza, nu sunt uniforme. Indiferent, însa, de diferente, tarile
membre examineaza prioritatile si strategiile în vederea transpunerii în
practica a unor tipuri de consum durabil în plan na tional, luând masuri
concrete în acest sens.
Pentru elaborarea si aplicarea politicii privind consumul durabil, este
nevoie de alegerea unor instrumente specifice si proiectarea unor
mecanisme de implementare a acestora. Guvernele tarilor membre ale UE
au adoptat o serie de instrumente politice si sociale.
Instrumentele politice:
• restrictii în domeniul proprietatii si utilizarii;
• proceduri de transformare a pietelor, tinând cont de problemele de
mediu;
• reducerea subventiilor în cazul afectarii mediului;
• fixarea preturilor.
Consumul durabil

Instrumentele sociale:
• etichetarea produselor;
• programe de educare si informare.
În paralel, puterile publice încearca sa gaseasca mijloacele
corespunzatoare în vederea sustinerii initiativelor locale. Entitatile locale
(orasele) reprezinta puncte de plecare deosebit de eficiente în scopul
realizarii consumului durabil, deoarece:
• orasele reprezinta puternice concentrari în materie de productie si
de consum si, în acelasi timp, sunt principalii responsabili ai
efectelor nocive asupra mediu lui;
• orasele ofera un cadrul institutional pentru actiunile locale,
adaptate diversitatii;
• orasele sunt aproape de cetateni si de întreprinderile locale.
Initiative
1 Protejarea durabilitatii în plan economic, social si al protectiei
mediului
A actiona asupra comportamentului consumatorului consti-tuie un
demers important si dificil de realizat, în cadrul unei strategii pe termen lung
având drept scop implementarea modurilor de consum durabil, în plan
economic, social si al protectiei mediului. Elaborarea si transpunerea în
practica a unor astfel de politici trebuie sa includa:
• reducerea efectelor nocive ale consumului asupra mediului;
• ameliorarea nivelului de trai, inclusiv a sanatatii si securitatii
generatiilor actuale;
• asigurarea bunastarii generatiilor viitoare;
• responsabilizarea si dinamizarea colectivitatilor locale.
 Ecomarketing

Puterile publice, la diferite niveluri decizionale, ar trebui sa utilizeze

instrumente care sa permita incitarea unui numar cât mai mare de persoane
la adoptarea unui mod de viata care sa reduca la minim incidentele globale
asupra resurselor naturale si asupra mediului. Este deosebit de important sa
stim în ce masura putem determina ameliorarile necesare calitatii mediului
prin înlocuirea produselor si serviciilor consumate cu altele, mai eficiente si
mai putin poluante (modul de consum), mai degraba decât reducând
volumul lor (nivelul de consum). Oferind consumatorilor servicii, mai
curând decât produse, deseori este posibil sa reducem consumul de resurse.
Consumul redus de materii prime poate fi obtinut, de exemplu, prin
utilizarea unor produse fabricate din materiale reciclabile, cu o durata de
viata mare si având utilizari multiple.
2 Eforturi în vederea sensibilizarii si câstigarii partenerilor
Pentru implementarea consumului durabil este necesar un proces de
sensibilizare vizând evolutia graduala a administratiei, la toate nivelurile, a
locuitorilor, a sectorului privat si a mediului de afaceri. Toate interesele ar
trebui sa convearga catre un punct comun – consumul durabil – ceea ce
impune puternice restrictii vizând gestiunea si derularea procesului. Acest
parteneriat intersectorial este important în procesul de încurajare a
initiativelor locale, de o maniera eficienta si echitabila. Se impune
încurajarea comunicarii si schimburilor, între toate partile implicate.
Puterile publice, la nivel central si local, trebuie sa rezolve
problemele privind coerenta si fiabilitatea informatiilor vizând mediul si sa
permita publicului un acces facil la informatie. Educatia ecologica va ajuta
la sensibilizarea populatiei care, datorita faptului ca este consumatoare de
bunuri si servicii publice si private, va fi foarte exigenta în ceea ce priveste
solutiile de înlocuire, din perspectiva protectiei mediului.
Consumul durabil

Cunostintele privind mediul pot fi dobândite la scoala, prin

intermediul cursurilor de formare, în colectivitati, la locul de munca etc. Pot
fi concepute programe adaptate prioritatilor si nevoilor locale pentru a
stimula initiativele si eforturile colective în favoarea modurilor de consum
durabil.
Puterile publice, colaborând cu întreprinderile si cu ONG-urile, ar
trebui sa creeze conditii care sa permita familiilor sa actioneze eficient. La
toate nivelurile, ar trebui sa fie oferita cetatenilor si colectivitatilor, de o
maniera permanenta si siste-matica, posibilitatea de a interveni în scopul
reglarii diferentelor între diverse parti si de a învinge reticentele manifestate
în procesul trecerii de la un consum nondurabil la unul durabil.
Cel mai potrivit mijloc prin care poate fi schimbat comportamentul
este prezentarea avantajelor alternativelor posibile. Aceasta metoda este mai
eficienta decât mesajul transmis într -o maniera didactica. De exemplu, se
vorbeste tot mai des despre necesitatea existentei unor pubele diferentiate
pentru diferitele categorii de materiale ce intra în componenta gunoiului
menajer: aluminiu, plastic, sticla etc. În loc sa transmitem acest mesaj de o
maniera didactica, ar trebui evidentiate avantajele pe care le aduce aceasta
alternativa de colectare a gunoiului. Daca ar fi sa ne referim doar la posibili-
tatea reciclarii acestor materiale sau la faptul ca gunoiul menajer, colectat în
pungi diferite dupa tipul de material, înseamna curatenie, lipsa transmiterii
unor boli, lipsa sobolanilor, avem deja imaginata dimensiunea acestei
solutii.
3 Integrarea proceselor decizionale
În procesul de implementare a cerintelor consumului durabil, prin
transformarea punctelor de vedere traditionale privind consumul, este
nevoie de un cadru decizional integrat (integrarea activitatilor autoritatilor
 Ecomarketing

centrale cu cele locale). Accentul nu se mai pune pe masurile curative, de

exemplu, reducerea poluarii sau remedierea efectelor sale, ci pe masurile de
anticipare si de prevenire. De asemenea, în loc sa gestionam mediul, ar
trebui sa gestionam protec tia mediului, pe plan:
• individual;
• colectiv;
• industrial;
• urban.
Integrarea modurilor de consum în strategiile de dezvoltare durabila
Dezvoltarea durabila si consumul durabil sunt concepte
interdependente, în sensul ca dezvoltarea durabila nu se poate realiza fara un
consum durabil, iar acesta nu poate fi operational decât într-un cadru bine
definit de instrumente si mecanisme specifice dezvoltarii durabile. În scopul
eficientizarii si credibilizarii masurilor vizând consumul durabil, toate
politicile puterilor publice, indiferent de nivel, trebuie sa fie compatibile si
sa corespunda cadrului de manifestare a dezvoltarii durabile.
În procesul de elaborare a strategiilor nationale corespun-zatoare
modurilor de consum durabil, se impun masuri de sustinere a initiativelor
locale. Este vorba, în principal, despre:
I. Elaborarea de politici, metode si directive în diferite domenii:
• planificarea utilizarii solurilor, decizie care are influente asupra
locurilor în care oamenii traiesc, muncesc, efectueaza
cumparaturile si îsi petrec timpul liber si, în consecinta, modifica
modul de consum, în particular modalitatile de transport;
• investitiile publice si reglementarile în domeniul locuintelor,
energiei, transportului, gestiunii apei si deseurilor, si alte proiecte
fondate pe principiul durabilitatii;
Consumul durabil

• procedurile de reorganizare si de amenajare a pietelor, tinând cont

de criterii de protectie a mediului;
• evaluarea impactului dezvoltarii urbane si a planurilor,
programelor si proiectelor sectoriale asupra mediului, tinâ nd cont,
în particular, de “capacitatea limitata” de suport a zonelor urbane;
• servicii municipale durabile;
• turism, sport si activitati de petrecere a timpului liber durabile;
• participarea publicului la încheierea de acorduri de parteneriat.
II. Informatiile vizând, în principal, efectele produselor si serviciilor
asupra sanatatii umane si asupra mediului sa fie mai accesibile, mai
complete si mai fiabile.
III. Necesitatea efectuarii unor cercetari asupra comporta-mentului
consumatorilor si a factorilor care îl determina.
IV. Integrarea notiunilor de consum durabil (ecospatiu, bagaj
ecologic, amprenta ecologica etc.), în sistemul educational.
V. Sprijinirea programelor, difuzate prin presa sau pe alte cai, vizând
aspecte practice ale consumului durabil.
În scopul încurajarii initiativelor locale în favoarea modurilor de
consum durabil, municipalitatile se pot constitui într-un partener activ. Pot fi
abordate, în acest sens, urmatoarele probleme:
• repartizarea spatiala a activitatilor urbane în scopul reducerii
consumului de energie, apa si sol si prevenirea efectelor nocive
asupra mediului, fara a limita actiunile economice;
• obiective economice si sociale (de exemplu, crearea de locuri de
munca);
 Ecomarketing

• campanii de informare în scopul ajutarii tuturor componentilor

colectivitatii în schimbarea modului de viata, tinând seama de
nevoile specifice (barbati, femei, grupe de vârsta, comunitati
etnice si religioase);
• participarea publicului si încheierea de parteneriate.
Pentru a permite si a facilita implementarea consumului durabil, sunt
necesare conditii spatiale, de exemplu, conceptul de spatiu liber, amenajarea
peisajelor, amenajarea urbana, planifi-carea circulatiei si amenajarea
spatiului.
Amenajarea spatiului ar trebui sa vizeze realizarea unei structuri de
habitat perfect adaptata si un cadru de viata agreabil (apropierea locului de
munca de domiciliu, a spatiilor comerciale, a scolilor etc.).
În afara elementelor traditionale considerate (structura urbana, retea,
organizarea circulatiei etc.), relatia între zonele construite si caracterul
naturii locale, pe de o parte, si incidentele asupra mediului si aspectele
estetice, pe de alta parte, ar trebui sa faca obiectul unei abordari în cadrul
elaborarii schemelor de amenajare teritoriala.
Amenajarea oraselor ar trebui sa permita ameliorarea comunicarii si
schimburilor sociale si facilitarea integrarii functiilor:
• comerciale,
• institutionale si
• rezidentiale.
Actiunile trebuie concepute astfel încât colectivitatea sa-si poata oferi
(ea însasi), o gama larga de locuri de munca în întreprinderi locale, servicii
municipale, scoli, institutii si zone de activitati, realizându-se astfel:
• regruparea (optimala) a zonelor de resedinta si de lucru,
respectând principiul apropierii în spatiu;
Consumul durabil

• întarirea coeziunii sociale;

• întretine rea si conservarea patrimoniului cultural si arhitectural;
• ameliorarea infrastructurilor (scoli, magazine pentru comert
cotidian) si crearea unor locuri de întâlnire, mai ales pentru
petrecerea timpului liber;
• ameliorarea gestiunii circulatiei: de exemplu, limitarea de viteza
si reglementarea circulatiei, dezvoltarea infrastructurii de
transport în comun, reducerea poluarii aerului si zgomotului etc.;
• crearea unei retele de culoare “verzi”, protejarea peisajelor
naturale etc.
4 Sustinerea economiei si a ocuparii fortei de munca pe plan local
Politicile de amenajare si politicile economice si sociale trebuie sa
fie coordonate în cursul elaborarii si realizarii planurilor de dezvoltare
locala. Pentru a realiza un consum durabil, ar trebui examinate posibilitatile
de sustinere a retelelor locale de aprovizionare, ceea ce ar necesita:
• materializarea unor sisteme de productie în ciclu închis în regiune
(productie - comercializare - consum - utilizarea si reciclarea
deseurilor);
• utilizarea resurselor si a potentialului regional (conditii naturale,
experienta);
• încurajarea crearii unor întreprinderi pe plan local, în special în
sectorul comertului de detail si al serviciilor;
• ameliorarea conditiilor economice si sociale în zona.
Pe de alta parte, cererea de produse disponibile în apropiere poate
reduce sensibil distantele de transport (transportul materiilor prime,
produselor semifinite si produsele finite). Posibilitatea efectuarii de
cumparaturi în propriul cartier reduce nevoile de transport.
 Ecomarketing

Descentralizarea ocupa rii fortei de munca (prin întarirea economiei

regionale) permite reducerea deplasarilor pendulare efectuate zi de zi pentru
a merge la locul de munca în centrele populate.
Agricultura, parte integranta a economiei locale, poate fi relansata
printr-o schimbare a comportamentului în materie de consum. Vânzarea
produselor agricole la locul lor de producere întareste functiunea de
aprovizionare a agriculturii. Contactele directe între producatori si
consumatori favorizeaza trecerea de la agricultura conventionala la
agricultura ecologica.
Pe de alta parte, pentru distante scurte, ambalajul poate fi redus si
procedurile de stocare si conservare partial reduse. Toate acestea ar putea
contribui la ameliorarea calitatii produse-lor alimentare, la evitarea
producerii unei cantitati mari de deseuri si la economisirea energiei si a
materiilor prime.
Stimularea agriculturii prin cresterea cererii regionale poate
contribui la mentinerea si la crearea de locuri de munca în întreprinderi
agricole. Astfel, pot fi deschise noi perspective întreprinderilor care, în
zonele rurale, au probleme privind rentabilitatea si au venituri scazute
datorita utilizarii unei forte de munca numeroase (de exemplu, comertul cu
amanuntul cu produse alimentare).
Recurgerea la instrumente economice si mecanisme de finantare
1. Aplicarea principiilor “poluant-platitor” si “utilizator-platitor” ar
încuraja internalizarea costurilor de protectie a mediului, adica luarea lor în
considerare în pretul produselor si serviciilor si ar influ enta comportamentul
consumatorilor. Internalizarea costurilor ar trebui, de asemenea, sa permita
acope -rirea integrala a costurilor serviciilor de protectie a mediului, mai ales
Consumul durabil

pentru serviciile de aprovizionare cu apa, tratamentul apelor uzate,

colectarea, reciclarea si arderea deseurilor etc.
2. Este necesara dezvoltarea capacitatii administratiilor locale de a
finanta activitati care încurajeaza consumul durabil, mai ales în tarile în
tranzitie. În scopul definirii, evaluarii si prezentarii unui ansamblu de
propuneri de investitii viabile din punct de vedere comercial, ar trebui pus în
aplicare, de preferinta la nivel national, un mecanism propriu de accelerare a
transferului de “savoir-faire” la nivele inferioare. Prin schimbul de
informatii între autoritatile locale si prin furnizarea unei asistente tehnice de
catre autoritatile nationale, acestea, împreuna cu organismele de protectie a
mediului si cu parteneri din exterior (institutii de finantare internationale) ar
ajuta la dezvoltarea competentelor la nivel local.
3. Reexaminarea mecanismelor de finantare si gasirea de noi surse
de finantare (originale) sunt cerinte ale implementarii consumului durabil.
Finantarea are scopul sustinerii initiativelor locale ale grupurilor de cetateni,
ONG-urilor si întreprinderilor mici si mijlocii în favoarea consumului
durabil. Trebuie luate în considerare urmatoarele prioritati:
• înfiintarea unor comitete de initiativa în cadrul colectivitatilor
locale;
• largirea ariei de utilizare a fondurilor locale de dezvoltare si a
fondurilor locale specifice, destinate protectiei mediului, sau
crearea de noi fonduri, la nivel local;
• implementarea unor taxe turistice locale (taxe pentru utilizarea
strandurilor sau a terenurilor de camping, taxe pentru acces pe
munte, taxe la intrarea sau la traversarea unor zone protejate) si a
unor impozite asupra activitati-lor comerciale în sectoarele
turistice.
 Ecomarketing

Pentru început, fondurile provenite din surse obisnuite sau

neconventionale pot servi, între altele, pentru:
• construirea unor cladiri, consumând mai putina energie si apa (de
exemplu, poate fi utilizata apa în cascada, echipamente de
recuperare a caldurii etc.);
• utilizarea surselor de energie durabila (energia eoliana, solara,
biogazul etc.);
• renovarea, într-o maniera ecologic rationala, a zonelor urbane
degradate;
• utilizarea unor servicii locale care au o incidenta redusa asupra
mediului (de exemplu, pentru decorare, reparare, curatenie etc.);
• amenajarea de spatii pentru petrecerea timpului liber, care sa faca
zonele rezidentiale mai agr eabile;
• vânzarea, la preturi scazute, a unor terenuri pentru proiecte
vizând consumul durabil;
• încurajarea utilizarii mijloacelor de transport ecologice.
Constructiile (cladirile) noi trebuie concepute astfel încât întretinerea
lor sa nu fie o “povara” în viitor. De asemenea, pentru a reduce consumul
nondurabil, ar trebui generalizata utilizarea aparatelor si dispozitive lor de
masura la fiecare aparta ment si aplicarea unor tarife eficiente.
Rezultatul consumului uman îl reprezinta, printre altele, ambalajele
ce ramân dupa utilizarea produsului. În acest context, consumul durabil
capata valente noi. S-a constatat ca mai mult de 40% din gunoiul menajer si
50% din volum îl constituie ambalajele. Acestea ridica tot mai multe
probleme ecologice si economice. Pe de o parte, ambalajele detin o functie
Consumul durabil

de protejare a produselor în timpul transportului si al depozitarii în magazin,

pe de alta parte, ele ridica numeroase probleme de depozitare în mediu,
atunci când nu mai sunt utile.
Alaturi de functia de protejare a produsului împotriva prafului,
microorganismelor, umiditatii, luminii etc., ambalajul are si o functie de
informare a consumatorului asupra caracteristicilor produsului, modul de
utilizare sau de conservare.
Odata ajuns la consumatorul final, ambalajul de vine inutil si trebuie
aruncat. Depozitarea gunoiului menajer compromite calitatea mediului,
deoarece contine substante toxice (metale grele, de exemplu), care, antrenate
de ploaie, pot contamina rezervele de apa. Incinerarea gunoiului ridica alte
probleme: fumul poate contine substante periculoase, cenusa etc. Oricare ar
fi procedeul utilizat, eliminarea deseurilor ridica numeroase probleme de
mediu.
În fata acestei problematici, putem actiona prin alegerea anumitor
ambalaje mai putin poluante (hârtie, carton, PE), datorita caracterului lor
reciclabil. Se prefigureaza, astfel, trei etape importante în procesul de
implementare a consumului durabil:
• în momentul cumpararii, se acorda prioritate produselor si
ambalajelor mai “respectuoase” fata de mediu;
• utiliz area produselor într -o maniera economica si rationala;
• trierea deseurilor si colectarea acestora în pubele diferite.
Masuri de reducere a cantitatii de ambalaje:
• alegerea produselor neambalate: alimente (fructe, legume, carne,
brânza) vândute în vrac;
• respingerea produselor supraambalate: produsele continând în mai
multe ambalaje, sau produsele prezenta te în ambalaje prea mari
 Ecomarketing

sau prea luxoase. Putem regasi, de exemplu, pasta de dinti doar în

tubul aferent, fara ambalajul de carton suplimentar;
• alegerea unui cos sau a unei sacose pentru a transporta
cumparaturile si respingerea plaselor din plastic de unica
folosinta;
• alegerea produselor concentrate;
• adaptarea cumparaturilor noastre la nevoi: 6 iaurturi mici de 125 g
echivaleaza cu o cutie de iaurt de 750 g;
• alegerea unor ambalaje reutilizabile;
• pentru bauturi, preferarea vaselor de depozitare (PET si sticla) sau
reciclabile (PET);
• trierea deseurilor, pe categorii: sticla, hârtie, carton, otel,
aluminiu, plastic;
• alegerea ambalajelor pentru care exista filiere reciclabile.
Ambalajele din material plastic
Tipurile de materiale plastice utilizate în confectionarea ambalajelor
sunt:
• polietilena , care reprezinta 58% din ambalajele de plastic, se
regaseste sub doua forme: polietilena cu densitate ridicata,
întâlnita în cazul ambalajelor pentru detergenti, cosmetice etc.; si
polietilena cu densitate scazuta, întâlnita în cazul conservelor,
sticlelor cu apa, borcanelor cu iaurt, cutiilor cu detergent, saci de
plastic menajer, recipiente suple pentru industria farmaceutica
etc.;
• PET-ul, care reprezinta 3,5% din ambalajele din plastic, o
regasim sub forma de sticle pentru apa minerala, vin, bere, ulei,
otet si bauturi racoritoare, platouri, cutii;
Consumul durabil

• policlorura de vinil, care reprezinta 0,5% din ambalajele din

plastic, o regasim în suporturile din cutiile de biscuiti, cutiile
pentru oua;
• polipropilena, care reprezinta 8% din ambalaje, este utilizata
pentru conditionarea produselor grase, produselor lactate (iaurt,
unt), margarinei, produselor de mezelarie, recipiente pentr u
semipreparate ce pot fi încalzite la cuptoarele cu microunde etc.;
• polistirenul, care reprezinta 14% din ambalajele din plastic, îl
regasim sub forma ambalajelor pentru produsele lactate,
capacelor, paharelor, izolatoarelor termice, în general ambalaje
care protejeaza obiectele si alimentele fragile.
Conform statisticilor, în statele Europei Occidentale, o persoana
arunca 25 kg de deseuri de material plastic pe an. Mai putin de 1% din
aceste deseuri sunt reciclate, restul ridica mari probleme cu depozitarea în
mediu. Nici incinerarea lor nu este o solutie, deoarece ridica probleme de
poluare a aerului. Este necesar, deci, un efort, la nivel de consumator, de a
consimti integrarea deseurilor din plastic într-o filiera de reciclare, care ar
reduce energia si materiile prime necesare obtinerii acestor ambalaje si ar
diminua cantitatea de deseuri si a pretul de eliminare a acestora. Este
importanta informarea consumatorului în legatura cu diferentele ce exista
între aceste tipuri de ambalaj, în procesul de trie re a acestora pe categorii.
Cea mai simpla modalitate de a recunoaste un ambalaj care apartine
uneia sau alteia dintre categorii, este de a citi pe ambalaj codul de
recunoastere. Codul american, numit SPI coding sistem, este compus din
trei sageti dispuse sub forma unui triunghi, în centrul caruia exista o cifra.
 Ecomarketing

Câteodata, apare si numele plasticului înscris sub triunghi. Cifrele au

urmatoarea semnificatie:
• 1 - PET;
• 2 - polietilena hd (high density)
• 3 - policlorura de vinil;
• 4 - polietilena ld (low density)
• 5 - polipropilena;
• 6 - polistirenul;
• 7 - alt tip de plastic.

Exemplu: Polietilena ld
Densitatea materialelor plastice difera, ceea ce permite diferentierea
si recunoasterea lor. În urma unui mic experiment ce consta în introducerea
materialelor plastice în apa, se poate observa ca polipropilena si polietilena
plutesc, deoarece au o densitate inferioara, iar celelalte se ridica la suprafata
apei, pe masura ce se adauga sare în apa, în urmatoarea ordine: polistirenul,
policlorura de vinil si PET-ul.
Ambalajele din aluminiu
Aluminiul este pe locul doi, dupa siliciu, în topul celor mai utilizate
metale, la nivel mondial. El este utilizat în acele ramuri în care greutatea
este un obstacol (în aeronautica), în domeniul alimentar: cutia de 0,33 l este
exemplul cel mai caracteristic, dar îl regasim si la cutiile de conserve,
capsule, foi protectoare etc.
Impactul aluminiului asupra mediului se observa la diferite niveluri,
mai ales la cel al productiei. Aluminiul se extrage din bauxita, exploatarea
acestui minereu având implicatii ecologice legate de despaduriri si de
distrugerea ecosistemelor si a peisajelor. Aluminiul se extrage din bauxita
Consumul durabil

sub forma de alumina care trece printr-un proces de hidroliza, operatie ce

consuma foarte multa energie. Producerea aluminiului afecteaza mediul:
producerea unei tone de aluminiu implica 4 tone de deseuri de noroi rosu,
nefast datorita pH -ului bazic, vapori de fluor foarte oxidanti, care ataca
vegetatia si impurifica apele. Bilantul ecologic negativ implica rezervarea
aluminiului doar pentru utilizarile permanente (piese pentru industria
aeronautica, piese pentru biciclete) si evitarea utilizarii efemere.
Consumul durabil presupune reducerea utilizarii ambalajelor din
aluminiu, prin:
• evitarea utilizarii capsulelor de 0,33 l pentru bauturi;
• alegerea, pentru picnicuri, unor bauturi în vase de capacitate mai
mare (de 1, 2 sau 3 litri daca familia este mai mare);
• alegerea, în calatorii, a sticlelor din material plastic reciclabil
(PET);
• înlocuirea foliei de aluminiu, periculoasa pentru sanatate, cu cutii
durabile, care protejeaza sandwichurile de socuri mecanice;
• în frigider, putem folosi recipiente închise ermetic;
• înlocuirea foliei de aluminiu cu hârtie alimentara;
• utilizarea caserolelor de otel inoxidabil sau de email în lo cul celor
de aluminiu.
Reciclarea aluminiului
Ambalajele de aluminiu pot fi reciclate, prin colectarea selectiva a
deseurilor menajere si introducerea lor în procesul de reobtinere a
aluminiului, proces ce presupune un consum de energie mult mai mic decât
la producerea initiala a acestuia (doar 5-10% din cantitatea initiala de
energie se consuma la obtinerea aluminiului). Reciclarea economiseste
materiile prime si reduce efectele negative de mediu.
 Ecomarketing

Ambalaje pentru bauturi

Consumul durabil necesita o schimba re a atitudinii consumatorului
în momentul cumpararii. Pretul si calitatea sunt caracteristicile esentiale ale
produselor care determina decizia de cumparare. Ambalajului i se acorda o
importanta redusa. Noul model de consum durabil presupune luarea în
considerare a acestui accesoriu care reprezinta 40% din deseurile menajere,
si anume 20% reprezinta cartonul si hârtia, 8% plasticul, 7% sticla si 5%
metalul.
Cantitatile de deseuri nu înceteaza sa creasca. Platim din ce în ce mai
mult pentru eliminarea lor. Totusi, putem actiona, luând în considerare:
• produsele neambalate (ambalajul cel mai ecologic este cel care nu
exista);
• evitarea portionarii produselor în cantitati mici, fiecare ambalate
individual;
• reutilizarea ambalajelor.
Tipuri de ambalaje “mai ecologice” pentru diferite categorii de
produse
LAPTE Sticlele din polietilena translucida sunt cele mai ecologice.
Acestea, însa, au disparut de pe piata deoarece, nefiind opace, nu protejeaza
laptele împotriva degradarii datorita luminii. Mai viabile sunt recipientele
din sticla si din plastic, opace. Se cuvine sa remarcam faptul ca, cutiile tetra -
pack sunt ambalaje mai putin ecologice decât cele din polistiren opac.
APA PLATA Recipientele din sticla reutilizabile si cele din plastic
sunt cele mai utilizate. Cercetarile stiintifice sunt orientate catre obtinerea
unor sticle reutilizabile.
BEREA Recipientele din sticla, reutilizabile, sunt mult mai
raspândite decât cele din aluminiu.
Consumul durabil

BAUTURI RACORITOARE Cele mai utilizate recipiente sunt

sticlele din PET. De remarcat ca pentru capacitatile mari (de 1,5 – 2 litri)
este preferat recipientul din PET reutilizabil, iar pentru cantitatile mici (0,33
sau 0,5 litri) cel din sticla.
Marketingul verde. Punctul verde
Pe pietele europene se gasesc, din ce în ce mai des, pr oduse care au
pe ambalaj un punct verde. Deseori confundat cu semnul de reciclare,
punctul verde nu are nici o semnificatie ecologica a produsului sau a
ambalajului, nici nu garanteaza ca ambalajul va fi reciclat sau colectat
separat. Punctul verde de pe ambalaj semnifica obligatia producatorului,
care lanseaza pe piata produsul respectiv, de a contribui la finantarea
sistemului de colectare selectionata si de triere a ambalajelor, în vederea
reciclarii acestora.