Romanul realist-obiectiv interbelic,,Ion” Caracterizare protagonist

Caracterizarea personajului Ion

1. Introducere ( vezi ,,Tema şi viziunea despre lume” – definiţie, trăsături specie, tipologie, patru
elemente de structură şi compoziţie- temă, titlu, conflict, perspectivă narativă, simetrie incipit-final etc.)
2. Statutul personajului în romanul realist-obiectiv. Tehnici utilizate în portretizare
Acţiunea romanului se desfăşoară pe mai multe planuri narative, având personaje numeroase. În
funcţie de rolul lor în acţiune, personajele sunt puternic individualizate şi construite cu minuţiozitate sau
portretizate succint. Caracteristică a realismului, personajele sunt tipice pentru o categorie socială, fiind
condiţionate de mediul şi epoca în care trăiesc. De asemenea, caracterizarea personajelor se realizează
veridic şi prin intermediul limbajului, fiind exploatate registre stilistice diverse - regional, popular, cult,
în funcţie de condiţia socială a personajului.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale, iar prin
cea a contrapunctului se realizează reflectarea aceleiaşi teme în planuri diferite: nunta ţărănească a
Anei corespunde, în planul intelectualităţii, cu nunta Laurei Herdelea, conflictul exterior dintre Vasile
Baciu şi Ion corespunde conflictului dintre intelectualii satului, preotul şi învăţătorul. Planul ţărănimii
are în centru destinul lui Ion, iar planul intelectualităţii satului pe cei doi ,,stâlpi” ai comunităţii,
învăţătorul Herdelea şi preotul Belciug.
Specia literară privilegiază protagonistul a cărui evoluţie constituie obiectul romanului. Pe
parcursul acţiunii, Ion evoluează de la determinare socială - tipul ţăranului sărac, dornic de a-şi schimba
statutul social, la individualizare psihologică şi morală.
Ion este construit prin tehnica basoreliefului, întrucât domină celelalte personaje implicate în
conflict – Ana, Vasile, George, Florica, care îi pun în lumină trăsăturile. Tipologia personajului se
reliefează şi printr-o tehnică a contrapunctului: imaginea lui Ion cel sărac, dar frumos şi puternic, este
pusă în paralel cu imaginea lui George Bulbuc, flăcăul bogat, dar mătăhălos. Ion o iubeşte pe Ana, dar
o ia de nevastă pe Florica, în timp ce George o vrea pe Ana, dar o ia pe Florica.
3. Scene semnificative
In roman există, de asemenea, scene semnificative pentru construcţia personajului, una dintre ele
fiind confruntarea dintre Ion şi Vasile Baciu, la horă, în urma căreia, înjosit de vorbele tatălui Anei
care-l numeşte în faţa întegii comunităţi, sărăntoc, tâlhar şi hoţ, Ion hotărăşte să se răzbune.
O altă scenă semnificativă o constituie sărutarea pământului, în care Ion îngenunchează şi-şi
sărută pământul ca pe o ibovnică, fapt care ilustrează apoteoza iubirii sale pătimaşe: ,, Acuma, stăpân al
tuturor pământurilor, râvnea să le vază, să le mângâie ca pe nişte ibovnice credincioase [...]Apoi încet,
cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de
pământul ud.”
4. Ion –personaj rotund şi eponim; personaj tipic; personaj realist
Protagonist al romanului, Ion este un personaj rotund şi eponim, un erou puternic individualizat,
dar totodată tipic pentru categoria ţăranilor săraci, George Călinescu afirmând, în acest sens: ,,Toţi
flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion”.
Mai multe tipologii realiste se găsesc în construcţia personajului. Din punct de vedere al statutului
social, el este tipul ţăranului sărac, a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din convingerea că averea
îi asigură demnitatea şi respectul comunităţii. Din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără
scrupule, care foloseşte femeia ca mijloc de parvenire. Psihologic, este ambiţiosul dezumanizat.
5. Portret moral. Statutul iniţial. Trăsătura dominantă. Evoluţia personajului
Ion este un personaj complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi naivitate, gingăşie şi
brutalitate; în plus, el este perseverent şi cinic.
La începutul romanului, i se face un portret favorabil, acţiunile sale fiind motivate de nevoia de
a-şi depăşi condiţia: ,, a fost cel mai iubit elev al învăţătotului Herdelea’’, la şcoală ,, băiatul era silitor
şi cuminte”, ,, e muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ”, ,,mai isteţ şi mai spălat decât ceilalţi ţărani din
sat”. În goana după avere, el se dezumanizează treptat, iar moartea sa este expresie a intenţiei
moralizatoare a scriitorului.
Principala sa trăsătură, dragostea pentru pământ şi muncă, este motivată prin apartenenţa la
tipologia ţăranului sărac. Deşi sărac, este ,,iute şi harnic ca mă-sa” şi iubeşte munca - ,, Munca îi era
dragă, oricât ar fi fost de aspră, ca o râvnă ispititoare” şi pământul - ,,Pământul îi era mai drag ca ochii
Romanul realist-obiectiv interbelic,,Ion” Caracterizare protagonist

din cap”, de aceea lipsa acestuia îi pare o umilinţă, iar dorinţa pătimaşă de a-l avea este oarecum
motivată. Lăcomia se manifestă pentru prima dată atunci când intră cu plugul pe locul lui Simion Lungu,
pentru că acesta fusese înainte al Glanetaşilor - ,, Inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit averea.”,
moment care marchează începutul dezumanizării personajului.
Patima pentru pământ îl macină pentru că toată fiinţa lui este mistuită de "dorul de a avea pământ
mult, cât mai mult", deoarece ,,iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil [...] de pe atunci pământul i-
a fost mai drag ca o mamă.”
Fiind dominat de dorinţa de a fi respectat în sat, stăpânit de o voinţă năvalnică, un temperament
controlat de instincte primare, hotărât şi perseverent în atingerea scopului, dar şi viclean, Ion urzeşte
cu meticulozitate şi pricepere planul seducerii Anei. În acest scop se străduieşte să pună mâna pe fata
lui Vasile Baciu, care nu vrea să i-o dea cu niciun chip. Impresionat de suferinţa flăcăului, Titu Herdelea
îi sugerează să-l silească pe Baciu, dacă acesta nu se învoieşte. Ion răsuflă uşurat şi îi vine ideea s-o
necinstească pe Ana, proiect pe care îl pune în practică până la ultimul detaliu.
După ce o lasă însărcinată pe fată, atitudinea lui Ion devine rece, distantă, cinică, refuză să-i mai
vorbească ori să o mai vadă şi-i spune, dispreţuitor, să-l trimită pe taică-său să discute. Când tratează
problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ,,semeţ şi cu nasul în vânt", sfidător, conştient că deţine
controlul absolut asupra situaţiei şi că-l poate sili să-i dea pământul la care atâta râvnise. Când o ia pe
Ana, Ion se însoară de fapt, cu pământurile ei, soţia devenind o povară jalnică şi incomodă.
Capitolul "Nunta" îl surprinde pe Ion între cele doua ,,glasuri”, devenite voci interioare: mai întâi
,,Ce-ar fi oare dacă aş lua pe Florica şi am fugi amândoi în lume să scap de urâţenia asta”, ca apoi, în
clipa imediat următoare, să gândească în sine cu dispreţ ,, şi să rămân tot calic, pentru o muiere...”.
Acest monolog interior evidenţiază conflictul sufletesc dintre cele voci interioare, cele două patimi de
care este mistuit flăcăul, ,,glasul pământului” şi ,,glasul iubirii”.
Odată satisfăcută patima pentru pământ, celălalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea pătimaşă
pentru Florica, care duce fără dubiu la destinul tragic al eroului. După ce Ana se spânzură, Ion, neavând
nicio remuşcare şi simţindu-se liber, este din ce în ce mai nestăpânit în iubirea lui pentru Florica, pe care
o urmăreşte peste tot şi care i se pare acum mai importantă decât toate pământurile: "ce folos de
pământuri, dacă cine ţi-e pe lume drag nu-i al tău?". Prietenia falsă cu George constituie o altă strategie
a protagonistului pentru a se afla cât mai des în preajma Floricăi.
Rebreanu propune pentru sfârşitul pătimaşului Ion o crimă pasională, înfăptuită cu o unealtă
simbolică pentru munca pământului. Replica finală a lui Ion, care moare, lovit cu sapa de către George,
este simbolică - ,,Mor ca un câine!” , personajul fiind drastic pedepsit de către autor, întrucât,
dezumanizându-se treptat, el se face vinovat de moartea Anei şi a copilului lor, acţiunile sale tulburând
echilibrul unui cămin şi liniştea unei întregi colectivităţi.
6. Mijloace de caracterizare
Modalităţile de caracterizare utilizate în construcţia personajelor sunt atât directe - portret, stare
civilă, statut social, redate prin intermediul naratorului -,,Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil” ,
al celorlalte personaje – Vasile Baciu îl face ,,hoţ” şi ,,tâlhar”, sau prin autocaracterizare, cu ajutorul
monologului interior - ,,Mă moleşesc ca o babă neroadă. Parcă n-aş mai fi în stare să mă scutur de
calicie” , cât şi indirecte - comportament, gesturi, limbaj, atitudine, relaţia cu celelalte personaje.
7. Concluzii
Relaţia fundamentală din roman se stabileşte între protagonist şi un personaj simbolic, mai
puternic decât el, pământul-stihie. Conflictul tragic dintre om şi pământul-stihie este provocat de iubirea
pătimaşă a personajului pentru pământ, de iluzia că-l poate stăpâni, dar se încheie simbolic prin
întoarcerea în această matrice universală.
În concluzie, Ion este un personaj memorabil şi monumental, ipostază a omului teluric, supus
destinului tragic de a fi strivit de o forţă mai presus de voinţa lui puternică, pământul-stihie, şi de legile
nescrise ale satului tradiţional.