Sunteți pe pagina 1din 3

DIZABNET, noiembrie 2013-Documente suport

Implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi:


provocări pentru Statele Părţi şi pentru organizaţiile din domeniul dizabilităţii
De ce este Convenţia ONU atât de importantă şi utilă?
Convenţia ONU este un instrument cheie din domeniul drepturilor omului, care:

 Marchează ruptura definitivă cu abordarea medicală a handicapului şi pune în prim plan respectarea drepturilor
fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi. Subliniază rolul comunităţii şi al mediului (politici, mediul cultural,
social, economic, legal) în reducerea fenomeniului de excluziune a persoanelor cu dizabilităţi
 A fost elaborată cu o foarte largă participare a persoanelor cu dizabilităţi – cea mai importantă prezenţă a
acestora la realizarea unui instrument de drept internaţional. De aceea, ea reprezintă viziunea şi opţiunile
exprimate ale întregii mişcări a persoanelor cu dizabilităţi, la nivel mondial
 Privilegiază o abordare inclusivă a dezvoltării, în care dizabilitatea devine un element transversal ce trebuie luat
în considerare în toate politicile, strategiile, planurile de acţiune şi practicile de intervenţie, la nivel naţional,
supranaţional, local, atât publice cât şi private
 Este un instrument care priveşte dizabilitatea ca parte a condiţiei umane şi care subliniază că fiecare persoana
cu dizabilităţi este diferită şi că abordarea personalizată trebuie să primeze în aplicarea măsurilor ce favorizează
incluziunea.

Aplicarea Convenţiei se face în strânsă legătură cu prevederile celorlalte documente de drept internaţional, şi se
foloseşte în special de complementaritatea cu Regulile Standard pentru Egalizarea Şanselor Persoanelor cu
Dizabilităţi.

Până în prezent, Convenţia a fost ratificată de 138 de state şi Uniunea Europeană, iar Protocolul Opţional de 78 de
State.

Care sunt obligaţiile Statelor Părţi?


Există 3 tipuri de obligaţii principale:

RESPECT – Statele trebuie să respecte drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi şi să elimine toate
obstacolele din calea exercitării lor. De exemplu, Statele nu au dreptul de a împiedica accesul copiilor cu dizabilităţi la
şcoală.

PROTECŢIE – Statele trebuie să prevină şi să împiedice orice violare a acestor drepturi de către terţi. De exemplu,
Statele trebuie să oblige angajatorii să ofere condiţii optime de muncă şi angajare pentru persoanele cu dizabilităţi.

ACŢIUNE CONCRETĂ – Convenţia este un text juridic obligatoriu pentru Statele părţi. De aceea legislaţia naţională
(legi, ordonanţe, decrete, ordine) trebuie armonizată cu textul Convenţiei .

Pentru a facilita implementarea concretă a măsurilor legate de exercitarea drepturilor civile, economice, sociale
culturale, Convenţia introduce conceptul de “realizare progresivă”. Statele nu se pot însă folosi de acest principiu

1
DIZABNET, noiembrie 2013-Documente suport

pentru a întârzia măsurile de reformă în domeniul dizabilităţii, ci trebuie să demonstreze că depun toate eforturile
pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care trăiesc persoanele cu dizabilităţi.

Convenţia prevede existenţa unui Comitet independent de 18 experţi în domeniul drepturilor omului, numit
Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Acesta primeşte şi examinează rapoartele Statelor Părţi şi
evaluează stadiul implementării Convenţiei. În aceste rapoarte, Statele demonstrează modul în care acţionează
pentru RESPECTUL, PROTECŢIA şi IMPLEMENTAREA drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi şi
prezintă elementele de strategie şi realizare progresivă a măsurilor cheie.

Societatea civilă realizează la rândul său rapoarte alternative privind implementarea Convenţiei şi le transmite
aceluiaşi Comitet.

Organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi consideră că Statele nu îşi îndeplinesc obligaţiile din acest domeniu, din
următoarele motive:

1. Lipsa informaţiei de bază, a datelor statistice, a informaţiei colectate riguros în domeniul dizabilităţii
2. Legislaţie neconformă cu principiile şi articolele Convenţiei
3. Dificultatea de a asigura respectul legislaţiei existente
4. Bugete insuficiente
5. Slabă importanţă politică acordată problematicii dizabilităţii
6. Presiune slabă din partea societăţii civile
7. Lipsa centrelor de formare în domeniul dizabilităţii
8. Lipsa informaţiilor din sfera dizabilităţii, în rândul publicului larg
9. Dificultatea de a sensibiliza publicul larg la problemele persoanelor cu dizabilităţi
10. Lipsa profesioniştilor formaţi
11. Lipsa de coordonare în interiorul guvernului, şi între guvern şi societatea civilă.

Ce impact direct are Convenţia supra vieţii persoanelor cu dizabilităţi?


Convenţia obligă Statele la un amplu proces de reformă a politicilor naţionale, şi presupune o schimbare de
paradigmă în domeniul dizabilităţii. Persoana cu dizabilităţi este astfel privită ca un cetăţean cu drepturi depline, nu
ca un un pacient sau un obiect al asistenţei pasive din partea Statului.

Etapele cheie pentru realizarea acestei reforme sunt următoarele (nu neapărat în ordine cronologică):

1. Ratificarea Convenţiei;
2. Ajustarea legislaţiei naţionale în acord cu principiile (art.3) şi articolele Convenţiei;
3. Schimbări la nivelul politicilor (mecanism naţional de coordonare şi puncte focale în fiecare minister
considerat relevant -> strategie -> plan de acţiune -> bugete -> responsabili -> metodologii de
implementare);
4. Evoluţia serviciilor şi a practicilor în domeniul dizabilităţii;
5. Asigurarea pârghiilor operaţionale prin care măsurile de mai sus au un efect direct asupra vieţii oamenilor.

2
DIZABNET, noiembrie 2013-Documente suport

În general, pentru a ne asigura că acest proces de reformă funcţionează, trebuie să punem următoarele întrebări:

1. Dacă a fost ratificată Convenţia, s-a demarat procesul de adaptare a legii fundamentale a Statului (Constituţia)
pentru ca ea să ia în considerare drepturile civile, politice, economice, ale persoanelor cu dizabilităţi?
2. A fost demarat şantierul revizuirii legislaţiei naţionale, în acord cu principiile şi articolele Convenţiei?
3. Există interdicţia de discriminare pe bază de handicap, precum şi sancţiuni în cazurile de discriminare?
4. Sunt alocate bugete suficiente pentru implementarea prevederilor Convenţiei?
5. Sunt consultate persoanele cu dizabilităţi privind revizuirile legislative şi măsurile prioritare?
6. Este difuzată Convenţia pe scară largă, inclusiv în formate accesibile?
7. Sunt formaţi profesioniştii în spiritul Convenţiei?
8. Există mecanisme de coordonare intersectorială şi puncte focale (de contact) în interiorul guvernului?
9. Este încurajată cercetarea şi culegerea de date în domeniul dizabilităţii?

Ce pot face persoanele cu dizabilităţi pentru promovarea Convenţiei?


 Ele pot participa la acţiuni de sensibilizare şi lobby, advocacy, în favoarea respectării drepturilor
fundamentale şi a măsurilor de reformă
 Pot explica aceste drepturi altor persoane cu dizabilităţi
 Îşi pot exercita drepturile cetăţeneşti, veghind la accesibilitatea spaţiilor şi resurselor comunităţii
 Pot participa la proiecte de reformă legislativă, în nume personal sau alături de organizaţiile persoanelor cu
dizabilităţi
 Pot participa la proiecte de cercetare şi inovaţie
 Pot angaja proceduri judiciare în caz de discriminare sau încălcare a drepturilor lor.

Ce pot face Organizaţiile Persoanelor cu Dizabilităţi pentru promovarea Convenţiei?


 Sensibilizare şi formare în domeniul drepturilor
 Sensibilizare a publicului larg, explicarea Convenţiei
 Lobby pentru reformarea textelor legislative
 Participare la revizuirea politicilor existente
 Participare la îmbunătăţirea continuă a normelor de accesibilitate
 Iniţierea programelor de cooperare cu organizaşii similare, de la nivel naţional şi internaţional
 Participare la îmbunătăţirea calităţii serviciilor
 Iniţierea proiectelor de cercetare
 Redactarea rapoartelor alternative de monitorizare a implementării Convenţiei
 Semnalarea cazurilor de discriminare sau încălcare a drepturilor, etc.

Site-ul oficial al Convenţiei conţine date şi instrumente utile privind implementarea ei la nivel
mondial:
http://www.un.org/disabilities/

S-ar putea să vă placă și