Cercuri în lanul de cuvinte

MIHAI–VICTOR AFILOM
I. LIRICĂ GERMINATIVĂ
Carusel

Trec anii în carusel,

Toamna izgoneşte văpaia,
Aerul fierbinte din Sahel
Stârneşte norii şi ploaia.

Anotimpuri mistuite cronofag

Şi zile ce devin piatră,
Fosile închise în sarcofag,
În templul fără fereastră.

E sfârşit de septembrie,
Înfloresc ceremonial
Crizanteme în cromatică alegorie
Şi-un sentiment patriarhal.

Bulbii - rezervoare de seve

Pigmentează ruginiu corolele
Iar berzele se înalţă grav(e)
Şi părăsesc câmpiile.
Păzitorii turmelor
Şi-au început straja
Iar colţii fiarelor
Aşteaptă luna şi vraja.

Seri de echinocţiu,
Tainică transformare
A mustului rubiniu,
A timpului fără răbdare.
Dor

Neliniştea puiului de dor,

Dor de cer,
Dor de iubire,
Vibrează în acord
Cu tonalitatea albastră
A inimii mele.
Dorul ca un mugur
Ce-şi deschide petalele
Spre a difuza
Mireasma vagă a viselor.
Dor de acel ceva indefinit,
Insesizabil,
Element tainic
Ce lipseşte din alambicul
În care se distilează
Esenţa
Sufletului meu.
Altar

Din capilarele poetului

Cerneala se revarsă,
Efemeride delicate
Tremură pe râurile albastre,
Înfloresc cuvintele
Pe hârtia albă,
Metamorfoza gândurilor
În lampioane - metaforă.
Poetul depune ofranda muzelor
În altarul - caiet,
Acolo e grădina lui cu mistere,
Cu flori tropicale
Şi fructe interzise,
De acolo se înalţă binemirositor
Fumul arderilor de tot.
 Muzică

Cuvinte țesute pe pânza tăcerii,

Simboluri acustice, motive sonore

Reverberează în spirală,

Sunet gravat pe zidul liniștii,

Cântec murmurat de sirene,

Odiseu cuprins de vraja melodică,

Shiva dansează în ritmul cosmic,

Tălpile sale plămădesc lumea,

Muzica stranie a astrelor,

Captată de antenele programului SETI,

Informație curgând pe lungimile de undă,

Decriptăm respirația stelelor,

Gigantici difuzori – semnale către infinit,

 Jos, pe pământ, în clopote de carne,

Bat inimi, rezonează cu pulsul universal,

Și rugi și vise și gânduri omenești

Se înalță zgomotos

În acord cu orchestra creației.

 Rugă

Hrănește-mă cu gânduri bune,

Limpezește-mi clipele de azi,

Protecția scuturilor divine,

Izvoare ce curg peste lespezi.

Recolta polenului mental,

Grăunțe de aur depuse în florile de mai,

Fructele vieții la nivel subliminal,

Cresc în arborele din rai.

Axis mundi genetic,

Un râu de informație,

Secvențe de ADN, umanul alambic

Sinteză sacră, uimitoare creație.

Și-n trup pătrund subtile energii,

Raze sfinte de lumină,

Vibrează în acorduri și arpegii,

O muzică angelică, o mare taină.

Botez cu foc și soare,

Ocrotit de heruvimi,

Alungă răul și crâncena durere

Și demonii cuibăriți în inimi.

 Haiku way

Singurătatea unui albatros,

Captată în emoția unui haiku,

Frumusețea efemeră a florii de cireș,

Clipa în care eul se așază în matcă

Adiere de vânt în căușul palmelor,

Călători, rătăcim prin viață,

Tovarăși ni-s ființele ce ne înconjoară,

Destinația e acum, când floarea se deschide,

Își răspândește parfumul ei suav,

Acum, când fructul pârguit fură foc din soare,

Acum, când sâmburele încolțește a copac din nou.

Înaintăm în timp, sau timpul curge-n noi?

Un om, un cămin și lumea necuprinsă,

 Un cireș prin rădăcina căruia urcă viața,

Ca un fluviu, în note verzi de clorofilă,

Simfonie vegetală sub bagheta soarelui, o rază.

La umbra lui o stâncă

Cu singurătatea încrustată în cochilia unui melc,

Captiv în piatră din cuaternar, o altă eră.

 Nostalgie hibernală

Sunete pe vinilul memoriei,

Clinchete în cutia rezonatoare din piept,

Foșnetul săniilor din copilărie,

Lin alunecând pe omăt.

Cetățile albe asediate cu proiectile de nea,

Merele coapte în ler,

Aburii îmbietori ai vinului cu scorțișoară,

Pus de bunicul, la fiert, pe colțul sobei,

Ierni aspre și oameni blajini,

Poteci între case și urme de pași,

Mărturii întipărite pe stampa amintirii...

Poveștile se țeseau,

Invizibile fire de borangic,

Unind inimi si destine,

 Înșiram soldățeii de ebonită,

În cohorte - imaginare războaie,

Pe peretele văruit în alb,

Dansau umbrele mâinilor noastre,

Închipuind făpturi fantastice,

Luam câte o portocală de pe dulap,

Și o împărțeam fericiți,

O dată cu gerul Bobotezei,

Veneau pe lume si mieii,
Primii vestitori ai primăverii,
Ghioceii încă dormeau sub zăpezi...
 Hotar

E o linie atât de subțire,

O vagă rază de soare,
Între zi și noapte,
Viață și moarte.

Între ură și iubire,

Tristețe și fericire,
Realitate și vis,
Infern și paradis,

Lumina curge din nucleul solar,

Sufletele noastre, ulcioare cu jar,
Cu duh ceresc, duh divin,
Resorbit de cerul senin,

Timpul curge în clepsidră,

Spiritul - plăpândă crisalidă,
Trupul - un mecanism biologic,
Inima - un viu ceasornic.

Viața - un gând încolțit în real,

Un experiment senzorial,
Un basorelief, o frescă, o gravură,
Înscrisă în genă, transpusă pe aură.
Omul - un vis din cosmos,
Altoi în Bios,
Înmugurit din lut,
Rodind în absolut.
 Metanoia

Liziera gândurilor,
Copaci în care zvâcnește primăvara,
Lumina ce răsare din muguri...
La orizont - un nimb solar
A la Salvador Dali,
Matrice în care palpită viața,
Embrionul cosmogonic...
Focuri sanitare pe dealuri,
Fumigații medicinale,
În staul: mieii albi.
Pelerinii adoră icoane,
În claustrul meu
Meditez -
Răspunsurile curg pe hârtie.
El sculptează mărturii
În scoarța copacilor,
Templul e vegetal...
Umbre și lumini.
Umane simțiri,
Gânduri fructifere,
Petale, culoare,
Soare interior,
Suflet în ulcior,
Lut, foc și apă,
Logos, aripă
 De heruvim,
”Mare Anonim.
 Déjà vu

Ne-am croit calea spre căsuţa modestă

În care s-au născut mama mea, bunica şi străbunica,

Umbrele strămoşilor ne străjuiau protector,

Infiltrate în seva pomilor fructiferi,

Ascunse în coroanele de frunze verzi.

Striveam sub tălpi flori de sunătoare şi mentă,

Mirosea a Dumnezeu, a fân, a copilărie,

În şură îşi avea sălaşul o nevăstuică,

În stupină albinele se sălbăticiseră,

Am urcat treptele din piatră de râu

Şi am deschis uşa de lemn:

Stăteau cu toţii la masa cea lungă,

Am închinat un ţoi cu vinars,

Şi l-am turnat pe podea,

 Au băut cu nesaţ şi s-au risipit,

În urma lor au rămas lacrimi pe pânzele de păianjen…

În vale prunii erau copleşiţi de salcâmi şi rugi de mur,

În fântână apa era la fel de rece ca şi atunci,

De pe alt deal pădurea se revărsa, râu verde ,

Păşeau alături de mine moşu’ şi calul murg,

Trăgeau carul greu cu amintiri,

De jos casa părea o fotografie sepia,

Din care izbucneau filamente de viţă-de-vie,

Strugurii verzi sorbeau raze de soare...

I-am lăsat să doarmă împăcaţi.

Noi suntem bine, le-am zis,

Pentru voi e timpul Marelui Vis.

 Malaguena

Un pian, noi doi şi florile serii,

Notele vii oxidează pânza tăcerii

Muzica se stinge uşor

Se desfac sunetele din fuior.

Tăcerea, ușă grea de fier,

Sunete ruginii se nasc în eter,

Se aprind, corole de aramă,

Melodia ne învăluie, năframă,

Mâinile tale mângâie fildeşul,

Cântecul înfăşoară oraşul.

În panglici acustice,

Armonii narcotice.
Geneze 1
Luminătorul mare se-așează în patul vegetal,
Adoarme roșiatic pe buza de cremene a unui deal,
Îi sorb văpaia ce se stinge fagii seculari,
Scapără argintul lunii peste codrii crepusculari.
Insomnia greierilor țese o pânză sonoră,
Învăluie-n arpegii stâncile de marmură,
Licuricii aprind felinare semantice,
Focuri vii în graiuri arhaice.
În lutul omului se cern roiurile stelare,
Ființare cosmică, lăuntrică dedublare,
Mister de veghe, zei revoltați,
De doruri pământene săgetați.

Geneze 2
Văi amniotice, cândva nemărginit ocean,
Izvoare primordiale peste pietre de mărgean,
Filon de aur în al stâncii pântec,
Dincolo de veacuri răsună același cântec.
Numai foșnetul șopârlelor verzi prin frunziș,
Lumini, reflexii, raze ce curg pieziș,
Din somn tresare omul de lut, omul adamic,
Timpul fuge înapoi spre era omului ceramic.
Corolele florilor poartă vise de fluturi,
Liniștea limpezește aple tulburi,
Răsar alegorii discrete de clorofilă,
Din urmele zeilor în stratul de argilă.
 Tablou cu sfinţi şi zei

Mireasmă tămăduitoare de busuioc,

Portocale cu coaja de foc,

Vagi aluzii mediterane,

Umbre printre măslini şi icoane.

În noi e toamnă, brumă şi ploi

Suflete triste, paşi în noroi,

Pe insula lui Zorba e încă soare,

Câte un vis fragil în fiecare floare.

Pe Acropole, zei în amurg,

Razele fluide din cer curg,

Mituri din străvechea Eladă,

Poemul meu ca ofrandă.

 Din mare se înalţă un albatros,

Rugăciuni de pe muntele Athos,

Valuri modelează pietrele,

Pe stranii frecveţe – sufletele.

La Eleusis nu mai tălmăcesc oracolele,

În temple nu mai dansează hierodulele,

Veac păgân rispit ca un farmec,

La Eghina arde un alt fel de jăratec.

Versuri laice de Crăciun

Delicat i se zbat aripile,

În cuibul trupului pogorâtă,
Fărâmă de duh, însufleţită,
În inimă se aprind luminile.

În pragul iernii, năpraznic ger,

Ne învăluie dragostea protector,
Flăcările dogoresc în cuptor,
Se aprind stelele pe cer.

Şi magii pornesc pe noua cale,

În iesle s-a născut iubirea,
O veste cuprinde toată firea,
Lumea e în braţele sale fragile.

Şi primăvara va veni,
Cu patimi şi prigoană,
Piroane şi a spinilor coroană,
Sinele crucificat în oameni.

Poveste simplă de Crăciun,

Cu mântuitor şi tainic sens.
Un altfel de foc, un foc intens,
O promisiune în noaptea de Ajun....
Diagramă

Pom fructifer,
Rădăcina...
Strat aurifer,
Taina....

Gânduri înfloresc,
Anima...
Cuvinte rodesc,
Inima...

Pe verticala eredităţii,
Genomul...
Arbore al vieţii,
Omul...

Peste ape, un abur,

Dumnezeire...
În suflet, un susur,
Iubire...

Alfa, botez,
Izvor....
La Omega visez,
Aripi, zbor.
II. PURGATORIUL ALBASTRU
Versuri in regie proprie

Praf de stele liric,

Metafore din timpul mitic,
Versuri în clinchet de aur,
Versuri - bonuri de tezaur.
Construiesc un edificiu,
Îndur lentul supliciu,
Sunt poetul fără nume.
Exilat la margine de lume.
E un joc în proprie regie,
E un joc de strategie,
Fluid si terapeutic,
Un studiu hermeneutic.
Reviste, cumetrii,
Poezii, jucării,
Cărţi, dolari,
Invidii, admiratori.
Vin nopţi glaciare,
Din epitetele solare,
Şi cărţile mele inflamabile,
Voi aprinde focurile.
Cubul perfect cu colţ sfărâmat,
Nichita zâmbind în neant,
Babilonul meu poetic,
Îl voi dărâma în scop estetic..
Antologii, recenzii,
Poezii, erezii,
Sunt propriul meu Mecena
Şi poate voi părăsi arena.
Poate voi mai scrie câte un poem,
Pentru ea, in stil boem,
Sau voi face o barcuţă de hârtie
Şi o voi depune pe Lethe.
Jocul cu bărcuţe de hârtie

Când mi-am cartografiat

Traiectoria destinului,
Mi-am imaginat un siaj rectiliniu
Pe pânza fluidă a timpului,
Marcat de câteva porturi esenţiale.
Nu-mi imaginam că ursitoarele
Îmi vor hărăzi călătorii iniţiatice
În care voi învăţa să respir sub apă,
Ca un om-amfibiu,
După ce şabloanele modelate
Din lemnul uzanţelor sociale
Vor fi eşuat rând pe rând,
Astfel nava-căsnicie
Fi-va destinată naufragiului,
Apoi, umplusem o arcă
Cu nişte fiinţe exuberante,
Pe care i-am numit prieteni,
Dar când muntele Ararat s-a ivit,
Au plonjat în apele limpezi
Şi au aprins focurile
În livezile cu portocali.
Rând pe rând au fost torpilate
Şi corăbiile purtând onoruri şi bogăţie,
Galioanele cu aur şi mirodenii
Sfărâmatu-s-au de stânci ascuţite,
Galerele cu tămâie şi smirnă
Au fost înghiţite de focul grecesc
De la asediul propriului Constatinopol,
Ego inflamat de aşteptările celorlalţi...
De atunci, retras într-un arhipelag natal,
Pliez simple bărcuţe origami,
Fascinat de frumuseţea lor delicată,
Şi călătoria e mult mai usoară,
Fără presiunea uraganelor ce şoptesc:
Înalţă catargul, învârte timona,
E o călătorie a sensurilor multiple
Depuse într-un ritual aproape zilinic,
Ca mii de ofrande de lumină
Aprinse pe bărcuţele de hârtie
De pe fluviul-timp.
Talasoterapie

Camuflat după foaia albă

Am vărsat cerneala
Ca o sepie tulburată
De nălucile subacvatice.
Tuşul s-a aşternut
În rotocoale indigo,
Cuvinte-mască,
Sofisticate şi ostentative,
Cuvinte sub al căror voal,
Când albăstrui, când violet
Mă ascund eu,
Simplu şi retras
În reciful tăcerilor amniotice.
De aici, din oceanul interior,
Liniştea curge lent
Ca un fluviu submers
Ce mă învăluie
În narcoza anulării ego-ului.
Când dorinţele mele,
Durerea şi extazul,
Sunt convertite
În râuri de cerneală,
Uit să fiu eu
Şi învăţ să plutesc liber
În fluida conştiinţă
Universală.
Hoinar

Printre cuvinte vagabondez,

Sunt al muzelor amorez,
Rătăcesc pe câmpii semantice,
Culeg metafore empirice,
Şeherezade îmi şoptesc,
Odalisce din serai mă iubesc
Şi scriu şi plutesc pe râuri de culoare,
Iluminate alternativ de lună şi de soare.
Dincolo de continentul meu utopic,
La frontiera universului liric,
Pândeşte realitatea frustă,
Acvilă ce vânează în pustă,
Pedeapsă pentru veşnicul Prometeu
Ce a furat focul supremului zeu.
Ultima baladă

Presiune atmosferică ridicată,

Ritmuri fluide imprimate pe cerebel,
Într-un năucitor, sonor carusel
Şi iarna asta depravată.

Promise zăpezi şi sentimente glaciale,

Mă îmbie Kurt Cobain în Nirvana,
Unde e eternă iarna,
O cupă de vin şi acte frivole.

Pe noptieră o istorie bizantină

Şi versuri aiurea,
Unde naiba s-a ascuns iubirea,
În oraş tot mai puţină lumină.

Şi tot mai multă cenzură,

Şi oamenii ce scriu poezie
Sunt bănuiţi de apostazie,
Şi mult frig, şi multă ură.

Am expatriat amorul,
Şi muza mi-e amantă,
Mi-e metresă ori bacantă,
Nu mă mai doare nici dorul.

Şi sunt scris de iele,

De un cor hipnotic şi nebun,
De un haotic taifun,
De unde curg poemele.

Şi ascult muzică rock,

În stranii acorduri şi riffuri de chitară,
Cerneală albastră în călimară
Sufletu-mi nud şi-un lemn în foc.
Regăsire

Am revenit din exod

În trup m-am aşternut
Şi aura m-a învăluit
Cu irizări subtile.
E atât de bine aici
În matricea iniţială
Matca şi-a îmbrăţişat
Şuvoaiele sufletului,
Culorile lor calde,
Palpitau în ritmul inimii
Ce-şi accepta sinele.
Spiritul ca un fiu rătăcitor
Se întorcea în căminul
Unde ardea focul nestins
Al fiinţării simbiotice
Cu mintea universală.
Un vis

Încă zâmbeam ...

În casă mai stăruia
Atmosfera zgomotoasă
A Revelionului,
Mai rezona muzica disco,
Iar printre sticle goale de şampanie
Şi confetti multicolore,
M-am regăsit din nou, singur
Şi aripa cenuşie a tristeţii
M-a înfăşurat ocrotitor.
Visasem mulţi lupi,
Alergând printre copacii desfrunziţi,
Eurile mele disipate,
Libere şi rebele,
Sondând diverse realităţi.
Călătoria

Peronul doi, frig si dezolant decor,

Iarna perfida mai mușcă din noi,
De-a valma gândurile în valiză,
Vagoanele pornesc spre nicăieri,
Orfan de sine, copilul din mine
Exclamă temător :
Priviți! Regele e gol!
Într-adevăr depărtările îmi sfâșiaseră veșmintele,
În dansul metalic al roților de tren,
Regatul meu era o iluzie,
Căminul, suspendat în timp,
Eram un necunoscut, un călător,
Disociat de spațiul interior,
Brusc, o voce, un controlor,
Ţac-ţac, consemnată-mi era călătoria,
În jurnalul de bord.
Unde au dispărut toți călătorii?
Poftiți! Urcați! Ușa e deschisă!
Am nevoie de tovarăși de drum,
Aduceți butaforia și recuzita!
Motor! Să intre actorii!
Am pornit în turneu, să curgă aplauze!
Dar stai, unde au dispărut cu toții,
Sunt un biet cabotin, au coborât în alte stații
Și dama de cupă și bufonii...
Un moment crezusem...
Cortina a căzut, singur pe scenă,
Un nor de electroni în noaptea eternă...
"Primăvară"

Noaptea toarce pe acoperişuri,

Se furişează pisica neagră,
Cocoşii cântă a trădare,
Luna plină hrăneşte insomniacii
Cu ceasuri de spini și veghe,
Nu mă mai cunosc cârciumile,
Străzile sunt pustii de prieteni,
Emigranți în alt vis...
Îmi înghit hapurile amare,
Echilibrul chimic al neurotransmiţătorilor,
Îmi asigură o realitate lipsită de dubii,
Doar în coşmaruri se mai insinuează demonii,
Mă trezeşte cântecul cocoşilor a treia oară,
E dimineaţă şi iarna a murit subit,
Zăpada ucisă de soarele artificial,
La ştiri se anunţă "o nouă primăvară",
Noii mucenici sunt prigoniţi
De diavolul corect politic.
Unde gravitaţionale

Fotoliul meu nu era un butoi al lui Diogene,

Dimpotrivă, priveam cu hedonism
Oglinda lui Mark Zuckerberg,
Zi de zi îmi alimentam ego-ul
Cu aprecieri şi ovaţii,
Le savuram cu pofta unui Gargantua,
Cu lăcomia unui Pantraguel,
Şi păunul gonflabil
Îşi etala cu mândrie metaforele...
Cert este că undele gravitaţionale există,
Quod erat demonstrandum,
Einstein avusese dreptate,
Curios, am ascultat muzica lor stranie
Şi zeppelinul sufletului meu inflamabil
Se aprinse din scânteile atâtor dorinţe,
Lestul se prăbuşi sub greutatea propriei mase
Într-o altă dimensiune.
Jocul cu realitatea

Realitatea mea
Este pictată în acuarele naive
De copilul ce priveşte lumea
Prin luneta unui magician.
Uneori, culorile devin violente
Ca în pânza bisericii din Auvers
A pictorului fără ureche.
Alteori reveriile delirante
Nasc monştri mecanci
Şi sunt prizonier
Într-un cinematoscop
Al cărui maşinist este Dali.
Fireşte că acestea sunt exagerări livreşti
Ce ar putea interesa terapeuţii,
În general realitatea mea
Este alcătuită din sunete si culori armonice,
Deşi am experimentat și realităţi scindate
De actor captiv în propriul rol,
Mesianic sau cataleptic.
Ştiu că poemele mele nu au noimă,
Labirinturi verbale,
Cu chei pentru iniţiaţi,
Sunt o cărămidă vie
În noul Babilon poetic,
De unde vin toate aceste imagini,
Pe ce frecvenţă stranie din Univers
Rezonăm?
Cine îşi împărtăşeşte prin noi
Cântecul de lebădă?
Confesiune

Exploratori ai mărilor interioare,

Culegători de perle din oceanul conştiinţei,
Fascinaţi de profunzimile psihicului uman,
Oare câţi dintre voi aţi face rămăşagul cu Poisedon?
Câţi dintre voi aţi avea curajul de a asculta
Cântecul sirenelor fără a fi legaţi de catarg?
Câţi dinte voi aţi plonja fără costum de scafandru
În apele populate de monştri fantastici?
Câţi dintre voi aţi păşi pe sârma întinsă
Peste valurile infestate de rechini?
Uşa e deschisă
Hai, păşiţi voluntar în "zonele crepusculare"...
(În metoda teoretică se ia Psihanaliza lui Freud
Şi Cartea Roşie a lui Jung şi diverse texte ale lui Adler
ori Bleurer:
Un psiholog ar recomanda psihoterapia,
Un psihiatru ar recomanda antipsihotice,
Un maestru reiki ne-ar conecta la energia universala,
Un preot ar indica post și rugăciune,
Un artist ar alege catharsisul,
Poate unui poet al noului mileniu
I s-ar părea "cool" un astfel de experiment.)
Dar...
Eu am luptat cu umbrele proiectate pe zid,
Cu morile de vânt şi am ascultat și "vocile"
Şi nu ştiu dacă a meritat...
Imersiunea în apele conştiinţei
Ca un botez oficiat de oamenii în halate albe,
Când am ieşit la suprafaţă,
Am inspirat aerul acela cu iz chimic,
Mi-au aplicat o etichetă pe spate
Şi mi-au deschis poarta în cetate.
În buzunare îmi îndesasem praf de aur
Din comorile lirice din camera interzisă şi peştera
djinului.
Acum, desenez mandale de cuvinte,
Uneori sunt perfecte,
Alteori vântul le tulbură,
Câteodată am senzaţia că îmi construiesc
un eşafod cu fiecare vers imperfect
amenințat de ghilotina criticii.
Dar îmi asum sinceritatea
Fiecărui verb rostit,
Păşesc zâmbitor pe calea cu spini a poeziei
Şi ofer Inchiziţiei ca un autodafé
Toate cărţile mele scrise sau nescrise.
La aniversară

Azi sărbătoresc a 29-a zi a primăverii calendaristice,

A noua zi a primăverii astronomice,
Al şaptelea an fără tutun,
Cu o cupă de vin bun,
Al treilea an de solitudine,
Al treizeci şi şaselea an de incertitudine,
E o zi specială, dar sentimentul anost,
La naiba cu primăvara asta low-cost,
Orfană de lumină, de raze de soare,
Ne ţine ferecaţi sub zăvoare,
E prima zi din restul vieţii mele - clişeu,
Sper să ne vedem şi la jubileu,
Fotografiez cu un aparat Zenit,
Scena acestui asfinţit,
Developez cu reactiv liric,
Cadrul acesta oniric,
Revelatorul e o metaforă,
Nucleul ascuns în sferă.
Jocul de-a zeii

Am modelat o statuetă,
O mitologică amuletă,
Din lutul de pe malul unui râu,
Amestecat cu boabe de grâu,
Osirisul meu personal,
Alter-ego-ul meu ficţional,
L-am udat cu apă vie,
Cu soarele din aprilie,
Din argilă au răsărit
Lujeri verzi de infinit,
A renaşterii antică alegorie,
Pâinea şi vinul din podgorie...
Renasc în visul liric,
Într-un univers ludic,
Lipsit de norme,
Cuvintele le aşez în forme,
Cuvintele mele sunt nori,
Albi, vaporoşi şi uşori,
Seminţele dedublate
Sunt gânduri ce răsar în noapte,
Şi cresc în visul halucinogen,
Ferigi din Pleistocen,
Avatar călător prin ere,
Fulger printre sfere,
Mă poartă în dimensiuni paralele
Imaginaţia lipsită de zăbrele,
Constelaţia devine o spirală,
O fântână atemporală,
În care simultan cad şi urc,
Săgeată pornită din arc,
Hermes printre idei,
Mesager între oameni şi zei.
Cine sunt eu?

Când m-am născut,

Am zâmbit,
Surâsul meu s-a imprimat
Pe retina cerului,
Ca primul si cel din urmă
Sentiment autentic....
Apoi mi-au pus o mască,
O mască exuberantă, din aur
(nu ştiu dacă experimentul alchimiştilor reuşise,
dacă aurul era pur, sau un substitut)
Semăna cu o mască de războinic dac,
Mi-am luat in serios rolul de Quijote,
Am început să lupt cu morile de vânt,
Inevitabil a venit şi prima înfrângere,
M-au adus acasă pe scut,
Masca vie păstra cicatricile eşecului.
Apoi fiorii primei iubiri-amăgiri
Şi pe mască au îmbobocit bujorii,
La despărţire, sub poleiala subţire
Au apărut pete de rugină,
Să fi fost lacrimi?
Masca începu să înveţe singură
Diverse expresii şi simţiri,
Se înroşea şi se înverzea
Pielea unui cameleon devenea,
Simţeam adeseori nevoia
De a lepăda masca asta vicioasă,
Dar mi-era teamă
De chipul geamănului ascuns în intuneric,
Cu timpul, semăna tot mai mult
Cu o mască funerară
A unui faraon mumificat în urmă cu milenii.
Intr-o bună zi am să-mi smulg
Masca asta incestuoasă
Şi am să zâmbesc din nou
Cerului.
Anticariat

Mi-am scos versurile pe tarabă,

Volume vechi, silabă cu silabă,
Caiete prăfuite, uitate în sertar,
Destinate unui bătrân anticar.

Târgul e plin de poeți,

Cetatea e împânzită de profeți,
Ego-uri gonflabile în galaxia lui Euterpe,
Și mult venin, ferește-te de șarpe.

Nu știu de ce, mă simt stingher,

Timpul e nemilos, totul e efemer,
În casta lor sunt un intrus,
Unii au crezut în mine, alții m-au exclus.

În galantare multă marfă,

Într-un colț Pan cântă la harfă,
Bolnav și cu obrazul pal
Zeul din timpul imemorial.
Pescar

Am aruncat năvodul în apele negre ale memoriei,

Am capturat cuvinte – simbol,
În cârligul imaginației
Am agățat o metaforă,
Cuvinte din zona tabu,
Arhetipuri programate de mentori,
Prea devreme pătrunsesem
În camera obscură, odaia interzisă,
Strălucirea ei verde, de jad m-a năucit,
Am revenit în universul matern,
Cu eul rănit de sabia cunoașterii,
Cu poftă mușcasem din mărul roșu,
Gustul puteziciunii m-a cuprins,
Roata vieții mă strivea nemiloasă,
Ursitoarele o învârteau năvalnic,
Încercam să ies din spirală,
Un carusel cu o mulțime de uși,
Îndrăznește, pășește, deschide!
Loteria destinului nu are rezultat par sau impar,
Soluția ei tinde spre infinit.
Refugiu

Mi-am capitonat clipele cu bumbac de pe câmpiile

Louisianei,
Timpul mă înfășoară în pânza străvezie a uitării,
Ecouri vagi mă cheamă,
Nu, nu ești bun, ai ratat de atâtea ori,
Îmi șoptesc tutorii si supra-conștiința.
Si ce ar fi trebuit să fac?
Habar n-aveți de jocul cu fantomele,
Acum sunt calm, sunt zen, sunt chill.
Ești dependent de ei! Eliberează-te!
Da? Să fug acum, când port în inimă frica.
E prea târziu, barca s-a sfărâmat...
Lăsați valurile să vină pe țărmul meu,
Să aducă miresme și sunete din noua lume.
Voi navigați în cerc, aceleași destinații,
Eu m-am oprit și nu mai caut,
Lumea e un gând rostit
Și în noi crește un infinit.
Depersonalizare

Respir adânc,
Mă așez în mine,
Mă cufund în ape amniotice,
Sidef în carnea unei scoici,
Dar cineva
Mă smulge din lăcașul matern,
Violent, apele se tulbură.
Respir adânc,
Mă așez în mine,
Ca o sămânță ce încolțește
Din cernoziomul conștiinței,
Dar liane sinuoase
Străpung avide de lumină
Cupola protectivă a gândurilor,
Se înlănțuie haotic,
Orbite de lumina soarelui.
Respir adânc
Dar unde sunt?
Un recipient gol
Cu iz de vechi și sulf,
Vinul și esențele s-au revărsat demult,
Fără liniște spiritul,
Pasăre captivă se zbate.
Cine sunt eu? Eu? Care eu?
Dojenitor, umbrele părinților cresc în mine,
Într-un tango etern se învârtesc,
Copilul speriat se ascunde sub totemul
Despicat de fulgere mentale.
Apocalipsă fragmentată

Plouă cu raze ultraviolete,

Furtuni solare de sentimente,
Furnici roşii mişună sub epidermă,
Din asfalt creşte o creatură diformă.

În inimă, cărămizi de lut,

Iude ne îmbrăţişează, ne sărut,
Oamenii-lup îşi dezvelesc caninii,
Fruntea ne-o înconjoară spinii.

În cioburi sufletul descompus,

Soarele aleargă spre apus,
Pe străzi se aprind globuri de foc,
Aripi de serafimi, miros de busuioc.

Sinele străpuns de piroane,

Lumini palide tremură prin obloane,
Giulgiul alb ne învăluie,
În abis eul se năruie.
Kali Yuga

Prezentul toxic mă învăluie.

Cămaşa se lipeşte de carne,
Mi se aprinde în vâlvătăi cerul,
Muşcă nemilos timpul din trup.
Am crezut că sunt stăpânul destinului,
Sau cum s-o numi sfoara asta subţire
Pe care păşim şovăitori…
Am visat că levitam deasupra ei,
Fericit, făceam giumbuşlucuri,
În vid, zburam călare pe meteori.
Dar cordonul ombilical al realităţii
M-a înfăşurat şi tras înapoi
În lumea asta – Kali Yuga,
Efectul de seră al răutăţii
Mă teroriza caloric,
Auzeam lătratul mitralierelor,
În Orient, în Occident,
Mugurii terorii, flori otrăvite
Ce răspândesc venin
În conştiinţa colectivă.
În oraşul cu castel,
Lumea era într-o continuă fiesta,
Veştile încă nu ajunseseră,
Dar din mine timpul curgea,
Râu năvalnic de hemoglobină.
Deus ex machina

De unde curg poemele acestea,

Asocieri de cuvinte azvârlite
În jobenul dadaist?
Ce daymon ne alimentează
Gândurile ce ard
Înghiţite de maşinăria asta infernală
Ce ne sondează eul?
Scriu în modul generaţiei beat
Imaginaţia - spre New Mexico,
Doar ca să induc în eroare
Pe acest Argus cu ochi de siliciu,
Iată Elohim dansează în mintea mea,
Pe ritmuri hippie,
Ei plămădesc lumi alternative,
Sunt doar un decodor
Interpus în circuitul
Zeu - (om) – maşină,
Filmul rulează independent de noi.
Echinocțiu
Ieri am detectat o urmă de tristețe,
Un simptom acut,
Durerea primăverii ce se naște,
Sunt încă aici,
În fiecare zi apăs butonul de ”repeat”,
Mă simt străin în propriul trup,
Amân mereu momentul magic,
În care primăvara va exploda în verde.
Până atunci imaginația mea e sterilă,
Viziunile terne,
Schițez prozodii naive,
Timpul ticăie în artere,
Îmi iau porția matinală de cafea și pixeli,
Mă îmbrac în haina de slujbaș...
Da, m-au imblânzit și pe mine,
Eu, cel ce vroiam să schimb lumea,
Acum încerc să-mi recompun Eul,
Identitatea primară,
Conștient că sunt o minoră rotiță
În mecanismul social,
Nu mă mir cum mă apasă presiunea
Complicatelor angrenaje,
Docil îmi joc rolul impus,
Așteptând primăvara mea...
Glas

Lirica albastră a tristeții,

Poematica dureroasă a așteptării,
Cuvintele -roi de viespi
Sub streașina gândului meu.
Clipele cernute în versuri,
Uneori, teama de rostire...
Afazia ... puf de păpădii
Gonite de Eol, slovele.
Graiul înflorind din glastra trupului,
Glas, vibrație în catedrala urbană,
Caligrafie transpusă în sunete,
Diagrama ritmurilor cerebrale
Dezvelind de sub pânza tăcerii
Agora poeților fără cauză.
Ei și morile de vânt,
Căci nimeni nu-i aude...
Clopotul de sticlă (biografie DADA)

Pe când învățam a fi intr-o lume prea mare,

Pentru aripi de Hermes,
M-au capturat într-un clopot de sticlă,
Am devenit subiect de studiu,
Ani în șir am alergat circular,
Da .... voi mi-ați ucis visele cu morfină,
J` acusse, I forgive...
Un caz ciudat, evoluție atipică,
Mereu ne face să ne ajustăm prognozele,
Toate datele profilului psihoanalitic
Indicau disoluția somatică....
Până când terapia i-a ameliorat starea,
E docil , funcțional a decretat somitatea,
(eu căutam breșa)...
Anomalia Alfa erai înregistrat
În caietul de observație.
Programat, robot uman,
Programul nostru rulează impecabil,
Integrat, iată acceptă normele
Lumii noastre decadente,
Am forjat o nouă rotiță
Pentru complicatul mecanism social...
Ești liber, cetatea e a ta,
Iluzia ta e perfectă, ești liber soptiră ei,
Minciuna era desăvârșită
Chiar ei o credeau,
Până la urmă era propria lor dogmă.
Atunci am izbit puternic în clopotul de sticlă,
Realitatea s-a făcut țăndări,
Am călcat ca un fachir pe cioburile ascuțite,
33 de ani, vârsta christică, secundarul încă mergea,
Am trecut de primul nivel al jocului,
Am renunțat la autodistrugerea
Ce mi-o promisesem într-un poem timpuriu,
M-am ridicat, cablurile electrice ale iluziei induse,
Scânteiau periculos,
Fascinat de posibilitățile cuantice ale universului,
Am pășit dincolo de tridimensional și senzorial ,
În zona intuițiilor pure,
Iar FRICA a căzut ca o mască de ceară
De pe chipul meu incandescent,
Sunt doar eu, în spate - zeci de umbre,
Le-am privit zeci de ani pe pereții peșterii personale,
Prieteni, tovarăși, iubite - am băut cu voi
Și vin de 10 lei și șampanie,
Dușmani - puțini și puternici, fum rispit de Eol,
Stadii ale existenței, etape....
A fi este până la urmă un verb tranzitiv -
Această acțiune de a exista modelează
Și viețile celor din jurul nostru.
În fine, am dezvelit faldurile, cortină după cortină,
De undeva Zeul ne însuflețește rolurile...
Apoi, la momentul potrivit ai venit tu
Și mi-ai însoțit grațios pașii,
Sincron, nici prea repede, nici prea tărziu,
Am ales dansul acesta în ritmul potrivit
Pentru destinele noastre simbiotice,

e
Labirint

Am inspirat aerul viciat al decadenţei,

M-am risipit în lucarne obscure,
Am iubit odalisce în ceasuri păgâne,
Am trăit din plin în lumea "modernă",
Am declamat erezii, nihiliste filozofii,
Am sorbit din cupa de cucuta a lui Socrate,
Din ulciorul cu vin al lui Dionysos,
De la Arie până la Nietzsche,
Şi înapoi la Eleusis, oracole şi hierodule,
Ori vraja lui Isis si farmecele lui Lilith,
Tot atâtea mere otrăvite şi pungi cu arginţi,
Cunoaşterea pervertită si izgonirea adamică.
De atunci alerg precum jidovul rătăcitor
Ori împletesc funii de cuvinte
Şi Iuda mă împinge în oceanul disperării.
Nosce te ipsum! spuneau latinii
Şi Freud şi Jung şi m-au aşezat
Pe divanul moale al libertăţii absolute,
Psyche şi Eros, iată zeii lor,
Nu! ceva îmi scăpa...
Mai departe de Eros e Agape,
Iar dincolo de Thantaos şi cele şapte spaime,
E Învierea...
Aşa că am revenit la cuvântul originar,
Cuvântul viu, matricea universului,
Şi noul cuvânt viu, slova iubirii -
Mă aşteptau cuminţi în cartea
Sfinţită de lacrimile bunicilor mei.
Sticla, lut, oameni şi vise

Am turnat în creuzet
Nisip fin de pe ţărmuri mediterane,
În cuptorul viselor mele
Am zămislit sticla multicoloră,
Giuvaere de preţ s-au născut
În ritmul respiraţiei mele.
În vitraliile alcătuite
din fragmente rubinii ori de topaz,
Am suflat o fărâmă din duhul meu,
Cu ele am alcătuit o catedrală
În care lumina pătrundea filtrată,
Adevărul era denaturat,
Pe altarul acestei somptuoase
Construcţii interioare
Am aşezat o dogmă falsă.
Dar... Furtuna şi grindina
Din oceanul lăuntric a izbit
Cu puterea a mii de buzdugane,
S-au rispit în coburi idolii falşi,
Totemurile şi măştile de porţelan.
Acum mă reculeg pe ţărmul unui râu
Situat undeva la răsărit
Pe harta complicată a sufletului meu.
Acolo ... ca un olar din cultura Cucuteni,
Frământ lutul roşu şi argila primordială,
Încerc să aprind cu cremene şi iască
Focul arderilor de foc,
Focul ancestral al originilor mele
Şi inventez un nou limbaj,
Poetica eternei reîntoarceri
În Marele Timp,
Timpul în care zeii creau,
Pluralul era singular,
Iar oamenii erau visaţi.
Iluzionsim

Timpule, Pantraguele,
Nu te mai saturi de clipele noastre,
Iată, mi-ai devorat încă o săptămână,
Aşa cum eu îmi beau cafeaua amară,
Dimineaţă de dimineaţă,
Ne-ai înghiţit placid clipele,
Care au fost şi nu mai sunt,
Încă şapte zile apatice,
Înscrise pe răbojul existenţei.
Salahor în slujba destinului,
Amân mereu secunda magică.
În care am să te păcălesc,
Da, pe tine, lacom Gargantua,
Am să-ţi las un avatar, o marionetă,
Am să mă ascund în secunda de aur,
Am să mă înfăşor în faldurile ei,
Am să fiu o crisalidă ce vrea
Să devină o pereche de aripi
Ce bat la poarta nemuriii.
Escape

Alt F4, Escape din realitate,

Vreau să visez, să evadez,
Sună deja ca un cântec prost,
Unde e breşa din zidul ăsta,
Şarpe încolăcit din cărămizi de timp,
Uroborus.....
Ne învârtim în cercul de fier,
Teama indusă de undeva
Ce nu ne lasă să rupem lanţurile
Realităţii fabricate.
Brusc simt că trăiesc o mare minciună,
Eu, tu, noi, voi - sărmani cobai -
Alergăm zilnic în interiorul unei rotiţe,
În terrariumul personal,
În "terroriumul" personal.
Ceva ne scapă,
Ceva e ascuns,
Camuflat poate printre ....
Să fie oare ultimele fărâme ale dumnezeirii,
Presărate dincolo de pereţii albi,
Dincolo de iluzia asta de cer albastru,
Dincolo de luminători?
Ctrl-alt-delete, Reset.
Cum să evadezi, să visezi?
Când percepţiile sunt cenzurate,
Realitatea trucată,
Conştiinţele adormite....
Unde e insula lui Euthanasius,
Shamballa, Nirvana, Edenul?
- Look inside!
Flow

Poezia nu se scrie după şablon,

Amestec cuvinte de sezon,
Confetii, artificii, şampanie,
Versuri fără armonie,
Aşa că renunţ la forme rigide,
Expresii aride,
Convenţii şi prozodie,
Mototolesc foaia de hârtie…

Cafea şi biţi,
Cai verzi pe pereţi,
Unde wi-fi, interferenţe,
Electromagnetice evidenţe,
Pixeli şi lumină,
Lumea străină,
Filtrată prin monitor,
Stafii în decor…

Mâzgălesc cu cerneală
Imaginea banală,
Ninge alb şi dens,
Din cerul imens,
Ce ne striveşte,
Impasibil ne priveşte,
Cadenţa fulgilor,
Lumea nălucilor…

Gust de migdală amară,

Regresie în zona crepusculară,
Meteosensibil şi depresiv,
Prizionier în poemul adictiv,
În lirica salină,
Difuza lumină,
Conectat la cosmos,
Infinit ascuns în frumos.
Secvenţe

Un gând mi-a încolţit în minte:

Realitatea mea de azi e o pânză albă,
Pe care cineva ne pictează,
Ne însufleţeşte secvenţă cu secvenţă....
Viaţa mea pare o rolă de film,
O succesiune de diapozitive,
Uneori simt că nu-mi aparţin,
Momentele trecute, amintirile sunt suspendate
Pe peretele conştiinţei, tablouri-martor,
Peste care se aşterne domol praful uitării.
Minuţios, le dezvelesc de sub hârtia galbenă,
Apar scene colorate ... le privesc impersonal:
Eu să fii trăit toate acele întâmplări?
Sau sunt nişte amintiri false?
Mă privesc, cel ce am fost,
În povestea mea apar alte şi alte personaje,
Aşa cum şi eu pătrund în basmul altora,
Suntem cu toţii umbre de carton,
Siluete pe celuloidul veşniciei.
Legendele noaste personale se întrepătrund,
El ne pictează drumurile, ne schiţează cărările
Pe care păşim mecanic, figurine cu arc şi cheiţă,
Câteodată realitatea devine stranie,
Deşi percepem trei dimensiuni,
Prin care timpul curge cu repeziciune,
Mă întreb dacă nu suntem un nor de pixeli
Prizioneri într-un ecran sferic
Prin care Cerul ne priveşte?
El nici nu râde, nici nu plânge,
Dramele şi comediile noastre
Sunt ca niste fire de nisp
Într-o clepsidră gigantică.
Cerul ne priveşte neutru
Sau ne visează fără să poată interveni.
Suntem un vis, o iluzie?
Totuşi trupurile noaste de carne simt căldura şi frigul,
Durerea...Iubirea....
 III. LECȚIA DESPRE IUBIRE

(dedicate iubitei mele, Monica Mihaela Minescu)

Astrograma

Viaţa mea începe luni,

Cinci planete s-au aliniat,
Dacă azi voi pune întrebarea justă
Primăvara va săruta regatul meu,
Liliacul va înflori în ianuarie?
Destul m-a trăit iarna asta
M-a amorţit cu cămaşa ei de noapte,
M-a sufocat cu aripile materne ale gerului.
Gata cu anotimpul ăsta la modă:
Poeţii nefericiţi îşi mărturisesc
Lucid depresiile
Accentuate de soarele-tabu,
Soarele promis, soarele interzis.
Vreau o explozie de verde
Peste albul ăsta sanitar,
Vreau să te iubesc în iarbă,
Pe tine, amantă hărăzită
De astrograma schiţată
Cu tuşe subţiri de creion,
În dimineaţa celor cinci planete
Aliniate pe albastrul speranţei mele.
Toamna (Proiecţie pe ecranul realităţii)

Am ridicat receptorul,
Vocea ta mi-a înflorit în suflet,
Un glas fecund şi fluid,
Trăiam un dejà vu,
Te cunoşteam de un secol,
Totul se întâmpla natural, sincron,
La momentul potrivit,
La fel cum albina se aşază
Pe corola deschisă a florii de tei,
Aşa pătrundeam în viaţa ta,
În pânzele speranţelor mele
Sufla o adiere ce purta
Mireasma toamnei ce va să vină,
Cu fructe pârguite
Şi ruginii crizanteme,
Vom zdrobi strugurii iubirii
În teascul inimilor noastre,
Iar când iarna va veni
Cu recuzita ei de gheaţă,
Trupurile dornice de amor
Le vom încălzi cu flăcări domoale,
Dansând peste vreascurile amintirilor,
Vom incendia trecutul şi regretele,
Vom sublima clipa
Şi din delicatele cristale
Vom construi un cămin transparent
Binecuvîntat de sărutul îngerilor.
Iubind iubirea

Şirag de metafore agăţate-n colţul lunii,

Curg versuri, curg raze, stele cad din cer,
Ca o pulbere de aur, pe marginea genunii,
Gândul mă poartă în Magreb, Tunis, Alger.

Şi-n visul meu lucid, leoaice mă vânează,

Mă sfâşie voluptos ca-n versul lui Nichita,
Iubiri, văpaie şi umbre ce dansează,
În sufletu-mi deşert, mirajul e ispita.

Rătăcesc în pustiu, purtat de dromaderi,

Curg versuri, curg raze, cad stele de argint,
E atât de bine, acolo, în oaza cu palmieri,
Mi-e dor de tine, să te sărut, să te alint.
Cântec de toamnă

Sfârşit de vară fierbinte, răscolitor,

Cu flori furate de prea mult dor,
Toamna ne aprinde cu calm
În ruginiul ei psalm.

Nu-ţi mai promit nimic, iubito,

Nu o să mai iubesc incognito,
Ne vom îmbrăca în voal de frunze,
Arămii peceţi pe ale noastre buze.

Nu o să-mi mai etalez etichetele,

Nici nu o să-ţi spun secretele,
Nu mă întreba în ce cred, cine sunt?
Vreau să te iubesc, fără vreun cuvânt.

De atâtea ori, naiv, m-am amăgit

Peste speranţe un prematur asfinţit,
Lasă-mă să te iubesc în tempo lent,
Acceptă-mă aşa cum sunt, ambivalent.

Vine din nou toamna abundentă

Fii-mi iubită. fii-mi amantă,
Printre gutui, ulcioare cu vin şi crizateme
Ne vom iubi domol, îţi voi scrie poeme.

Nu-ţi mai promit nimic. iubirea mea

Nici giuvaere ori seri de catifea,
Nici nu o să-ţi mai spun secrete
Te voi iubi fără regrete.
O taină zăvorâtă în inimă,
Un mister, o lacrimă,
Fiecare cu spaţiul său interzis,
Şi o toamnă oglindită în paradis.
Le mythe de l'éternel retour

Secundarul se roteşte, anotimpurile trec,

Scriu în ritmul inimii, în ritmul timpului,
Anii trec, acelaşi dejà-vu, aceleaşi orizonturi,
Florile se deschis, răspândesc miresme, se ofilesc,
Viţa de vie verde, strugurii pârguiţi, vinul roşu,
Rândunele şi cocori vin şi pleacă, aceleaşi rute,
Iubiri, amăgiri, regrete şi noi speranţe,
Atât de plictisitor e caruselul acesta al vieţii,
Previzibil ca un scenariu holywoodian,
Dacă m-aş putea strecura într-un buzunar temporal,
Într-o buclă a timpului, eu şi iubita mea,
Câţiva prieteni buni, câteva cărţi şi viniluri,
Să petrecem într-o joie de vivre eternă,
Să nu mă mai întorc pe aceleaşi cărări,
Să ascultăm Beatles ori reggae, o muzică lejeră,
Într-un spaţiu bucolic, sub un soare blând,
Ori într-un arhipelag tropical, sub palmieri,
Goi ca în paleolitic şi liberi ca la Woodstock,
Liberi ca în timpul Marelui Vis al aborigenilor,
Goi şi adulând zeiţe de lut ca în matriarhat.
La naiba, să-mi sorb coniacul şi să dorm,
Mâine e o nouă zi, identică cu toate celelalte
37 de zile de 10 septembrie pe care le-am mai trăit.
Prozopoem de duminică

Acţiunile tale, iubito, sunt atât de naturale,

Nu ai pierdut bucuria liturghiei din fiecare duminică,
Chipurile icoanelor ţi se par atât de luminoase,
Te rogi în ritmul inimii, sinceră şi cuvioasă,
Mirul, pecetea Sfântului Duh, e o alinare pentru tine,
Mângâierile tale sunt ofrande din suflet.
Eu îmi refuz de multe ori descendenţa,
De om simplu, botezat în Biserica Vie,
Nu, eu mi-am făcut templu din mucegai şi cărţi,
O agora a poeţiilor damnaţi în care urlă Nietzsche,
Şi declar furibund, nu, azi nu cred!
Mi-aş dori să regăsesc candoarea gestului simplu
Al Crucii, al rugăciunii inimii, al fiinţării,
Să regăsesc creştinismul acela originar,
Oglindit în seninul ochilor bunicii mele
Ce se închina Măicuţei Domnului, Fecioarei şi
pruncului,
Nu, eu sunt un Iacov, în pemanentă luptă,
Un Toma necredinciosul, ce vrea să vadă,
Şi bine ar fi să fiu ca ei, căci nu vreau să-mi
Vând sufletul pe 30 de arginţi,
De mi-aş putea goli mintea de tot gunoiul
Şi zgomotul de fond al ateismului
Şi al noii ere, păgâne şi antihristice,
Ce se revarsă peste noi răspândind
Miresme dulci si otrăvite de oleandru.
Aş vrea să trăiesc într-o biserică a comuniunii,
Undeva, într-un sat fără prozelitism,
Fără comerţ cu sacramente, fără infatuare,
Fără tendinţe mesianice, fără mândrie,
Ci doar gesturi mici de smerenie şi bucurie,
Toamnă dublă

Am privit afară,
Toamna îşi etala culorile.
Am privit înăuntru,
În odaia interzisă
Ruginiseră balustradele din fier forjat.
Am coborât scările interioare,
Spre o altă uşă,
Intrarea în pivniţa cu vin vechi,
În butoaie de stejar.
Acolo, în spaţiul tainic
Al sufletului meu dublu,
Obsesiile mele încremeniseră,
Statui de bronz,
O lampă cu feştilă lumina,
Proiecta umbre prelungi,
Reflexii intermintente,
De pe raftul vopsit în verde,
Merele roşii mă ademeneau,
Am muşcat cu poftă,
Ca un nou Adam.
Afară bruma se aşternuse,
Mantie de argint,
Peste pomii fructiferi.
Versuri simple

O libaţie pentru muze,

O cupă de vin roze,
Din struguri şi sentimente
Ce rodesc inocente.
Clipe fericite
În teascul inimii zdrobite,
Iubire rubinie
În toamna ruginie.
Cristale argintii de brumă,
Frunze poleite cu aramă,
Pastelul fulgilor de nea
Difuz zăriţi prin cercevea.
Euterpe, revrăjeşte-mă
Dragoste, copleşeşte-mă,
Îmbracă-mă în borangic
Opreşte-mă în ceasul magic.
Dă-mi iubire şi cuvinte,
Vibraţii sfinte,
A trestiei unduire,
Peste ape, Dumnezeire.
Cu rădăcini în matcă,
Pescar de vise în lotcă,
Orientată spre cer şi stele.
Zbor de rândunele.
Spre sud, spre ecuator,
Spre anotimpul dogoritor,
Veşnic verde, intim paradis,
Marin, tainic catharsis.
Invizibil

Aura mea de turnesol

Devine uneori roşie,
Alteori albastră,
Sub imperiul emoţiilor.
Am deprins fără efort
Arta invizibilităţii:
Anonim în mulţime,
O voce stingheră în cetate.
Nu mai vociferez,
La ce bun?
Mult zgomot pentru nimic...
E atât de bine aici,
În sfera noastră,
Suntem doar noi doi,
Trăind simultan
Iluzia unei lumi perfecte
Într-un uni(c)vers.
Hipotermie

Timpul doarme în seminţe,

Cernoziomul gândurilor nu are rod,
Aspru muşcă iarna din trupuri,
Sentimentele înfloresc în cristale de gheaţă,
Pe cercevelele prin care privim
Lumea cuprinsă de o nouă glaciaţiune.
E un ger siberian, un ger polar,
Suflete în hipotermie,
Suflete în letargie....
Insidios se strecoară umbra,
Îmbrăţişează copilul zgribulit din prag...
E frig în oraş,
Doar crivăţul mai străbate străzile pustii...
Am pornit la drum,
În inimă-mi pâlpâie firav o flacără,
Candelă ce luminează chipul tău drag...
Poem gramineu
Cercuri în lanul de cuvinte,
Metafore de divină sorginte,
Mesaje induse de veghetori,
Purtate de celeștii zburători.
Captăm esențe supraterane,
Decantăm experiențe mundane,
Izbucnesc versuri în spațiul dual,
Fulgere înfloresc subliminal.
Poetica oglinzilor, empatie,
Conexiuni invizibile, telepatie,
Viața mea, mugur în al tău suflet,
Cromatică vie pe șevalet.
Fremătăm simbiotic cu dor,
Însămânțat fluid în nor,
Emitem simțiri luminiscent,
Al inimii telegraf subconștient.
Aura iubirii - cer azuriu,
Bujori în spectrul purpuriu,
Hașurăm poemul nostru simultan,
Ființe de lut în decorul pământean.
Dor
Captiv în chihlimbarul clipei,
Lacrima de rășină a sinelui conifer,
Copleșit de letargia timpului efemer,
Plonjez sub oglinda apei,
Mă învăluie Sinele lichid,
Ghizi - razele cortexului solar,
Gânduri- lumină pălind crepuscular,
Trăiesc un avatar pe celuloid.
Ne despart clipele - spini,
Zilele se interpun - rug de mur,
Mi-e dor de discretul tău contur,
De un sărut sub verzii mandarini.
Iubire și cuvinte

O libaţie pentru muze,

O cupă de vin roze,
Din struguri şi sentimente
Ce rodesc inocente.

Clipe fericite
În teascul inimii zdrobite,
Iubire rubinie
În toamna ruginie.

Cristale argintii de brumă,

Frunze poleite cu aramă,
Pastelul fulgilor de nea
Difuz zăriţi prin cercevea.

Euterpe, revrăjeşte-mă
Dragoste, copleşeşte-mă,
Îmbracă-mă în borangic
Opreşte-mă în ceasul magic.

Dă-mi iubire şi cuvinte,

Vibraţii sfinte,
A trestiei unduire,
Peste ape, Dumnezeire.

Cu rădăcini în matcă,
Pescar de vise în lotcă,
Orientată spre cer şi stele.
Zbor de rândunele.
Spre sud, spre ecuator,
Spre anotimpul dogoritor,
Veşnic verde, intim paradis,
Marin, tainic catharsis.
Iarnă paradoxala

E o iarnă paradoxală,
Zăpada e fierbinte,
Sub inocenţa ei imaculată
Clocoteşte pasiunea,
Cerul răsfrânt în oglindă,
A revărsat lumina a mii de stele
În sufletele noastre.
E o iarnă atipică,
La radio se vorbeşte
Despre topirea banchizei polare,
Dar o nouă glaciaţiune
Se conturează clar
În mercurul termometrelor.
Decorul hibernal,
Prima zăpadă, neîncepută,
Paşii mei, cuvintele mele,
Mărturii pe albul zăpezii,
Albul foii de hârtie.
În mine, în tine e torid,
Iubirea dogoreşte,
Emitem mesaje calorice.
E o iarnă oximoronică,
Soarele arde în noi,
În cuptorul inimii.
Alter-ego-ul său
Zâmbeşte pe cerul realităţii,
Razele lui joacă ping-pong
Cu fulgii de nea.
E iarna în care iubesc altfel,
Aşa .. ca pentru o veşnicie...
I. AGORA CU STATUI ȘI SEMIZEI
Eminescu...

Iată, Eminule, ţi-au inventat un ritual

Şi te-au înălţat pe piedestal,
Te slăvesc epigonii,
Ţi se închină fanfaronii,
Geniul tău e traficat indecent,
Geniul tău a devenit sacrament,
Geniul tău e răcnit la amvon,
Geniul tău a devenit blazon,
Purtat la rever
De neo-boier.
Şi cu cuvinte goale,
Cu şabloane mentale,
Şi-au făurit din chipul tău un idol,
Ce-l sărută frivol.
Şi dacă le-ai aruncat mărgăritare,
Îmi cer eu iertare,
Ştiu că nu ţi-au trebuit flamuri,
Ci un pat din tinere ramuri,
În liniştea seriii,
La margine mării
Decembrie lucid

Plouă mărunt în prima zi de decembrie,

Estompând tricolorul arborat cu ipocrizie,
Neo-fanarioţii depun coroane,
Păşind solemn în negre costume.

Şi ploaia rece pătrunde în morminte,

Unde martirii îşi petrec somnul cuminte,
Ei îşi latră discursurile bombastice,
În noi cuvinte de lemn, în fraze narcotice.

Cuvintele - cochilii goale de melc,

Naţiunea, patria -întinse pe catafalc,
Românii risipiţi în exod,
Ţară jefuită, Ţară fără voievod.

Steaguri si parade militare,

Vai nouă ... de-or fi războaie viitoare,
Ploaia curge, infiorând cu realism,
Inimi pătrunse de un fals patriotism.
Vârful piramidei (scenetă electorală)

Măscăricii au început jocurile,

Bufonii au capturat Regele,
Pionii s-au regrupat,
Vizirii joacă şah,
În fum de narghilele
La porţile Orientului,
Fanarioţii îşi licitează feuda,
Ochii lor sclipesc saurian
A cacealma.
S-a dat startul în olimpiada
Milionarilor de carton,
În goana spre vârful piramidei
Cain şi Brutus îşi recrutează cohortele,
Se poartă ostentativ echerul și compasul,
Ochiul lui Horus veghează
Crosul sclavilor cu cravată,
Ovaţiile adulatorilor,
Paiaţa e încoronată monarh.
(Regizorii au scris încă o scenetă electorală).
Balada cerşetorului

Iarna îşi revendică teritoriile,

Un cerşetor, o sticlă de spirt sanitar,
- Gerul ăsta, al naibii de polar,
A alungat şi vrăbiile.

- Un foc, domnule , nu ai?

Mi-aş mai aprinde o ţigară
Nenorocită eră glaciară,
De mor eu, n-o fi vreun bai.

Am fost, demult, profesor de matematică

La un liceu, cel mai bun pension,
Am iubit multe femei, am fost crai de salon,
De unde dracu' a venit iarna asta arctică?

- Ia-mi, domnule, o sticlă de vin,

Îmi amintesc de Euclid, de Pitagora,
Îmi plăcea şi poezia, şi metafora,
...Şi-ţi recit o strofă de Esenin!
Dimineaţă mă vei găsi sub promoroacă,
Fir-ar să fie de hipotermie,
Alcool şi-a sângelui chimie,
Să mor aici, în stradă, ce-o să-mi mai placă!

Mi-o aprinde o lumânare vreun gunoier,

Mă va jeli un câine vagabond,
Pân-o veni vreun poliţist rubicond,
Al urbei vajnic străjer.

Vor scrie reporterii, într-un ziar local

Brrr - ce frig! da nu intra în panică,
Voi deveni o cifră statistică
Într-un studiu oficial.
Să nu uita că sunt şi-am fost
Odată un om, la fel ca tine,
Şi nu sunt aici din raţiuni divine,
Nu vreau nici rai, nici adăpost.

Tatăl meu a fost catolic,

Aşa că de-o fi vreun purgatoriu
Şi trec de cel din urmă interogatoriu,
Mă mulţumesc cu mai nimic.
Ia-o ca pe o spovedanie, ori o confesiune,
Fi-mi tu duhovnic, ori confesor,
Ahh... ce lumină sfântă, ce foc orbitor,
Nu cred că e vreo maşină, e din altă dimensiune...
Grafitti

Ne-am înconjurat cu ziduri electronice,

Închiși într-un azil de boli cronice,
Deformăm realitatea confuzi,
Captivi în camera cu oglinzi.

Chipuri palide cu măști cosmetice,

Zâmbete false, gesturi mimetice,
Pixeli în spațiul virtual,
Procente în satul global.

Blitzuri, confetti și aplauze,

Ne acoperim adesea cu roze,
Mâzgălim sticla cu simboluri,
Stihuri, versuri, fluturi.

Sub pantonima de paradă,

Cuvintele curg în cascadă,
În ritmul alert de fanfară,
Suflete incerte în capcana binară.
Bâlciul deşertăciunilor

Unul a agăţat de ţeava de eşapament,

Nişte cutii de conserve
Şi a demarat,
Din fumul albastru şi zdrăngănitul lor
S-a născut un poem,
Pe care l-a intitulat pompos
Postmodernist.

Altul se admira în oglinda electronică

Şi mâzgălea versuri către iubita sa,
Pe care o alinta când curvă, când zeiţă,
Pornolirismul său atrăgea priviri indiscrete.

Una înjura zeii, alta-i slăvea maniacal,

Una scria erezii, alta imnuri ipocrite,
Una revoltată, alta mesianic exaltată,
Două registre ale aceleaiasi ancestrale frustrări.

Fărâme de geniu pervertite,

Unii îşi ridicau statui de fontă
Cărora se închinau adulatorii ,
Vitel de aur, cocoțat pe soclu.
Alţii terorizaţi de anonimat,
Eşuau compulsiv în aceleaşi tipare.

Alţii, mai demult, terorizau masele

Posedând generaţii de pe scena cu flăcări,
Prima consemnare a limbii române
Torna, torna fratre!
Reinterpretată de securiştii
obsedantelor decenii.
Acum năvodul electronic
Ne înregistrează cele mai intime gânduri
Pe care le decartăm benevol,
Fără a mai păstra aşi în mânecă.

Şi cuvintele curg pe hârtie, pe ecrane.

Manifeste ale supremei spaime,
De moartea ce ne va anihila eul,
Speranţe ale unei postume identităţi.
Destul!

Destul mi-am expus sufletul

Radiografiei acestui laborator electronic,
Acestui Argus cibernetic
Ce mi-a devorat identitatea
Convertită în biţi şi pixeli.
Hai sictir! Oricum nu prea contez,
Sunt o oaie neagră în turma
Asta pestriţă care te adulează,
Ce-ar fi dacă aş rupe
Cordonul ombilical prin care
Reciproc ne hrănim,
Aş arunca la gunoi computerul,
Tableta și toate elementele
Sofisticate de mass surveillance.
Nu că ar conta prea mult!
Am obosit să transmit mesaje în eter,
Lumea e la fel, iar eu nu sunt vreun profet,
Oricum nu prea contez între miliarde,
Efectul fluture e o mare minciună,
Aşa că Good Bye Facebook,
Good Bye fake world,
Good Bye friends and unfriends,
Big like for solitude!
Et in Arcadia ego

Sunt o clepsidră cu vagi forme umanoide,

Timpul curge în mine, fluid şi roşu,
Mă îndop cu fructe iradiate, cu glutamaţi,
Cu coşul zilnic de otravă din supermarket,
Ei, fanarioţii, savurează vită de Kobe,
Icre de Manciuria și șampanie Dom Pérignon,
Viermele putreziciunii oricum roade în noi toţi,
Învăluiţi în norul de unde electromagnetice,
Ne disipăm celulele în neant,
Suntem nişte cârtiţe oarbe ce refuză lumina,
O turmă condusă spre abator cu o mână
de cucuruz.
Refuzăm să ne trezim din scalvia asta indusă,
Ne supunem comenzilor: Cumpără! Votează!
Ne e teamă să ne înfruntăm stăpânii,
Teama că ne vom pierde serviciul mizerabil,
Remunerat în tichete de masă şi zece galbeni,
Teamă de ridicol, teamă de excludere...
Partidele pupincuriştilor îşi rotesc cadrele
La conducerea acestui teritoriu sfârtecat
de colţii lupilor.
Statul lui Kafka eliberează compensatoriu
Medicamente părinţilor bolnavi de ploile
cocsochimice şi îi sedează cu interminabile
talk-show-uri cu badea şi gâzi cu activişti,
securişti, cu turceşti, băseşti, boci şi cioloşi,
cu ponţi, dragni, cu menşevici, bolşevici,
comisari, atlantişti şi globalişti.....
Deasupra tuturor hăhăitul becalian....
Şi zi de zi îngurgitez ciorba asta cazonă
Şi vărs terapeutic în closetul deziluziilor,
Oricum, cu toţii vom muri, stăpâni şi sclavi,
Viermele putreziciunii roade răbdător,
Deschizând calea spre iadul sau raiul,
Ori nuiaua sau morcovul
Cu care ne amăgiţi.
Retrospectivă

Să fi avut vreo 10 ani,

Citeam Jules Verne în pragul casei,
Ascultam darabana picăturilor de ploaie,
Miercurea, în sufrageria doamnei de engleză,
La masa din lemn masiv de nuc,
Silabiseam limba noului mileniu,
Universul meu era cuprins
Între străzile orașului.
Uneori mergeam în ”țările” bunicilor,
Asta se întâmpla mai ales în vacanțe.
Îmi amintesc că o dată a venit Ceaușescu
În vizită în urbea siderurgică,
Am aplaudat cu mânuțele noastre de șoimi ai patriei,
Seara am ascultat ”Ferma animalelor” la Radio Europa
Libera
Și tata l-a înjurat printre dinți....
Acum citesc mai puțină ficțiune,
Scriu în graiul meu matern,
Universul nu și-a schimbat prea mult compoziția,
Doar că unii oameni au plecat și au venit alții,
Mai merg și la țară - am plantat o livadă acolo,
În orășelul nostru mai vin din 4 în 4 ani,
Câțiva oameni „importanți” de la București,
Nu-i mai aplaud, ci îi înjur printre dinți,
Mai privesc câte un episod cu George Carlin pe
Youtube,
Nu s-au schimbat prea multe pe strada mea.
Explorator
(sorei mele, Claudia S.)

Refugiul în căminul de peste mări,

Mi-a oblojit sufletul cu leacul amintirilor,
Continentul perfect, meridianul exact,
Paralela ideală, un fel de solitudine geografică,
În sânul familiei regăsite.
S-a produs o inversiune a polilor busolei afective,
Nu mai știu unde este Ithaca mea,
Alături de stejarii poleiți cu arămiul deceniilor,
Sau lângă mlădițele răsădite pe acest tărâm.
Parcă am trăit un vis lucid,
Iar acum întrevăd o ieșire din cerc, din spirală,
Din cochilia melcului,
Patria emigrantului este undeva
Între coordonatele existenței copilului său,
Patria poetului este undeva
La întretăierea norilor cu zborul serafimilor,
Este insula-miraj văzută prin ocheanul imaginației.
Nu este Shamballa, nici Nirvana,
E pretutindeni în lume, peste tot este Acasă.
Jurnal canadian
(sorei mele, Claudia S.)

Să-i spunem meridianul arțarilor,

Ce înfrunzesc târziu, în mai,
Un verde viu-deschis îmbracă pajiștile
Invadate de galbenul obraznic al păpădiilor,
Să-i spunem țărmul speranțelor,
Unde poposesc o multitudine de nații,
Porțelan pictat cu motive din diverse etosuri,
Simetric contopite într-un unic melanj,
Să-i spunem zâmbetul misterios al femeii bengali,
Cu ochii negri ca o noapte pe Gange.
Aici, în teritoriile Reginei, m-am îndrăgostit
De dansul frenetic al femeii jamaicane,
Aici, identitatea mea precară
S-a contopit cu identitatea a cinci continente,
Aici, pe gazonul perfect am ascultat ritmul gongurilor
tibetane,
În timp ce savuram cafeaua Tim Hortons,
E un fel de cămin internațional socialist,
O dulceagă utopie globală.
Ne-am retras din parcul natural unde
Biologia era conservată în doze exacte,
Am urcat în monștrii noștri mecanici,
Am pornit spre cartierul cu case simetric-identice...
În arțarul centenar mai fâlfîia un zmeu,
Un dragon imaginar din legenda lui Toruk...
Aripi (artistei plastice Flavia Achim)
Născuţi sub zodia nefericirii,
Am furat veghetorilor,
Tu - culori şi foc,
Eu - cuvinte şi flăcări,
Prometei moderni
Cu aripi înlănţuite,
Sincron, armonic...
Aripi străpunse
De săgeata prejudecăţilor,
Purpura sfinţind în roşu
Câmpurile cu graminee şi maci...
Din cortex se înalţă
Aripi albe, aripi negre,
Aripi de fluturi nocturni,
Simbiotic palpitând
în ritmul mareelor,
În ritmul lunii,
În ritmul inimii.
 Bunicilor mele, Ana si Nica
Mi-aş fi dorit să mai am o bunică,
Care să mă ocrotească
Aşa cum nici o femeie nu o va face,
Să mă sfătuiască
Când viaţa îmi va nărui speranţele,
Să-mi povestească
Despre amoruri interbelice,
Când oamenii erau oameni
Şi pasiunile se consumau,
În ritmul lent al ploilor de vară,
Să mă mângâie pe obraz
Şi să-mi spună
Că aşa e viaţa,
Îţi brăzdează rid după rid,
Numărând anii în care sufletul tău
Întinereşte,
Căci ne-am născut bătrâni
Şi devenim copii,
Aş vrea să întineresc frumos
Ca bunicile mele,
Dar am obosit să lupt cu viaţa
Asta tumultuoasă ,
Am să mă aşez pe marginea unui râu
Şi am să aştept să treacă timpul
Prin mine, peste mine,
Iar umbrele lor neclare
Îmi vor săruta fruntea.
Efuziuni lirice

(poetului Eugen Evu)

Destine luciferice,
Destine prometeice,
Încarnări geniale,
Devorate de propria esenţă,
Foc generat de nucleul
Genomic inseminat
Cu văpaia cometei,
Diamante,
Zgâriind sticla translucidă
A conştiinţei noatre milenare,
Autocombustie a fiinţei
Iluminând spre a capta
Fluturii în plasă,
Avatar al îngerilor civilizatori

Şi noi, fii ai Sargeţiei

Din Dacia Felix
Şi Ante-latină,
Dacia lui Zalmoxis,
Ne regăsim empatic
Printre vibraţii,
Unde Schuman,
Rezonanţe,
Făurind un nou Crez,
Fascinant eres,
Făurind punţi de aur,
Între generaţiile
Zdrobite
De tăvălugul Istoriei,
Ca nişte ciorchini de strugure,
Spre transformare
În esenţe rubinii.
Axis-mundi-ul nostru liric,
Heraldic şi corvin,
E între coduri,
Real şi divin....
Lucid

(lui Evu Eugen)

Gând bun şi energii subtile

Se împletesc în aura trupului meu,
Simt pronia celestă,
Pulbere de aur
Ce mă învăluieşte
În protectoare straie ...
Iudele mă sărut, mă laudă,
Ştiu că vor trăda, vor lovi,
Năpraznica muşcătură a şarpelui,
Şi pieze rele îmi aţin calea,
Fereşte-te de ceasul rău
M-a avertizat el...
Vă iert de pe acum ...
Zdrăngăne pungile cu arginţi,
De veacuri, aceeaşi tragedie,
Înmiite sărutări ca la Ghetismani,
Trădare, amară trădare...
Îmi sorb cupa cu cucută,
Ei zâmbesc ipocrit,
La colţuri şuşotesc,
În togă-şi ascunde Brutus
Pumnalul ascuţit,
Iar cel al cărui nume mă feresc
Să îl rostesc,
Râde în negură...
Ce strâmbă e lumea asta,
Stăpânilor nu le plac
Glasurile libere din cetate,
Nu, să nu gândeşti prea mult,
Să nu vorbeşti, să nu scrii,
Să nu rupi lanţurile.
Taci, cumpără şi votează,
Nu vocifera prea mult în agora,
Nu striga, să nu trezeşti
Turmele pasive, masele docile,
Ţi-am pregătit Iudele, Cainii şi Brutuşii....
Este seară şi ropotul ploii
Şi vântul şi întunericul
Mă învăluie,
Şi binecuvântarea lui:
Mergi cu Dumnezeu, Omule!
Mă pierd în noapte,
O nevăzută mână
Mă călăuzeşte pe calea aleasă,
În depărtare urletul lupilor,
În inimă candela veşniciei …
Analiză grafologică

Te provoc, descifrează-mi caligrafia,

Citeşte-mă, descoperă-mi biografia,
N-ai să-mi afli destinul în cărţile de tarot,
Nici măcar Merlin din castelul Camelot,
Nici în horoscop ori astre, chiar Nostradamus
E înscris în zona tabu din hipotalamus,
Acolo n-au pătruns nici Jung, ori Freud,
Nici vreun duhovnic, ori iniţiat în Talmud,
Din spaţiul dincolo de umbră ori cenzură.
Viitorul curge, restul e literatură...
Retrospectivă

Să fi avut vreo 10 ani,

Citeam Jules Verne în pragul casei,
Ascultam darabana picăturilor de ploaie,
Miercurea, în sufrageria doamnei de engleză,
La masa din lemn masiv de nuc,
Silabiseam limba noului mileniu,
Universul meu era cuprins
Între străzile orașului meu.
Uneori mergeam în ”țările” bunicilor mei,
Asta se întâmpla mai ales în vacanțe.
Îmi amintesc că o dată a venit Ceaușescu
În vizită în urbea siderurgică,
Am aplaudat cu mânuțele noastre de șoimi ai patriei,
Seara am ascultat ”Ferma animalelor” la Radio Europa
Libera
Și tata l-a înjurat printre dinți....
Acum citesc mai puțină ficțiune,
Scriu în graiul meu matern,
Universul nu și-a schimbat prea mult compoziția,
Doar că unii oameni au plecat și au venit alții,
Mai merg și la țară - am plantat o livadă acolo,
În orășelul nostru mai vin din 4 în 4 ani,
Câțiva oameni „importanți” de la București,
Nu-i mai aplaud, ci îi înjur printre dinți,
Mai privesc câte un episod cu George Carlin pe
Youtube,
Nu s-au schimbat prea multe pe strada mea.