Capitolul I : Timpul

1.Ce este timpul?

Timpul este intim legat de entimentul propriei noastre existențe.Simțim cum noi
insine ne schimbăm și vedem cum toate care ne înconjoara se nasc,se transforma si
pier .Ori cit de durabil ar fi ceva,iși are totusi limite in timp:fiecare om,casele
oamenilor,regimurile politice,piramidele sau alte asemenea construcții menite să
înfrunte veacurile stelele si galaxiile iși vor afla la un moment dat sfîrșitul.Prin această
chimbare neîntreruptaă,ceea ce v-a fi devine prezent ,iar ceea ce este devine trecut.
Staă in firea tuturor sa se schimbe si să piară.Formulînd această idee ,Heroclit din
Efes spunea ca nu ne putem scufunda de doua ori in același rîu ,fiindcă intre cele două
momente rîul s-a schimbat și nu mai este identic cu cel din primul moment.
Toate schimbarile se petrec in timp .Un eveniment se intimpla inaintea altuia ,sau
dupa Acela;intre doua evenimente se scurge un timp mai lung sau mai scurt.Noi
vorbim despre timp ,intr-un primsens,tocmai pentru a marca perioada scursa intre
doua evenimente . A trecut mult timp de cind nu team vazut ,spunem cuiva;prin
aceasta afirmam ca perioada dintre doua evenimente (cele doua ocazii cnecutive in
care am vazut aceasta persoana) este (sau ni se pare) lunga.Tot asa, foloim expresia
,,timp’’ pentru a marca perioadele unui an ori o epoca istorica ; zicem ,de pilda,
,,timpul primaverii’’ ori ,,timpurile moderne’’.
2.Augutin: Problema timpului.
Caci ce este timpul ? Cine ar putea sa explice acest lucru usor si scurt? Cine ar
putea cuprinde chiar cu cuget acest lucru ,spre a exprima un cuvint despre el? Dar ce
pinem noi mai familiar si mai cunoscut,cind vorbim, decit timpul? Si ,in orice caz ,
intelegem cind spunem acest lucru ,intelegem chiar cind auzim acest cuvint chiar cind
altul vorbeste .
Ce este deci timpul ? Daca nimeni nu ma intreaba, o stiu, iar daca as vrea sa explic
cuiva care ma intreaba ,nu stiu .Totusi cu incredere afirm a stiu ca daca nu ar trece
nimic nu ar exista timp trecut si daca nu ar veni ceva nu ar fi timp viitor si daca nu ar
exista nimic nu ar fi timp prezent .
Asadar ,cele doua timpuri ,trecutul si viitorul ,cum sint cind trecutul nu mai exista si
viitorul nu exista inca ? Prezentul insa,daca ar fi mereu present si nu ar trece in trecut
nu ar mai fi timp ci eternitate. Daca ,deci ,preentul ,ca sa fie timp ,se face ca sa treaca
in trecut ,cum zicem noi atunci ca exista un lucru pentru care să este nevoie să existe
cauza aceasta care îl face să eiste ,iar despre timp spunem că nu există cu adevarat
fiindca tinde sănu fie ?...
 Capitolul II: Omul și timpul
Viața fiecăruia dintre noi se petrece în limite determinate ,de la naștere pîna la
moarte. Pîna la nașterea noastră timpul s-a scurs neîcetat , și avem convingerea că se
va scurge și dupa ce noi vom fi pierit.Aceasta limitare a omului în timp este o
preocupare centrala a oricui a meditat asupra rostului fiintei noastre in lume .Astazi,
cei mai multi oameni considera ca moartea este capatul vietii ,dincolo de ea nu mai
exista nimic , Aceasta situatie naste insa o problema grava :ce atitudine trebuie sa
avem in fata mortii ? Ineamna aceasta ca viata nu mai are vreun sens ,ca toate valorile
sint desarte ,ori dimpotriva ,ca sensul autentic al fiintei omenesti consta in
responsabilitatea sa in fata morti?
În mod obisnuit ,atunci cind cineva ridica o problema noi avem doua strategii de a
reactiona .Putem ,de pilda ,a consideram ca problema este exact pusa si ca sarcina ce
ne revine e aceea de a alege unul dintre raspunsurile posibile .In cazul nosrtu,aeasta
sarcina consta in a cintari cele doua posibile atitudini fata de finitudinea vietii
noastre.Exista insa si o a doua strategie de a reactiona :aceea de a ne intreba daca
problema este bine pusa ,daca nu cunva unele dintre presupozitiile sale sint gresite.
Daca unui detectiv i se cere sa afle cine este autorul unui omor , el poate fie sa incerce
sa intocmeasca o lista e suspecti , fie sa se intrebe daca realmente a avut lov un omor,
(sau a fost vorba ,sa zicem ,de o sinucidere sau poate a fost o inscenare si nimeni nu a
murit).
În cazul nostru ,am putea proceda punind sub emnul intrebarii supozitia ca moartea
inseamna sfirsitul in sens abolut al vietii noastre .Multi ginditori au sugerat ca moartea
nu repreinta decit o distrugere partiala ;nu murim in intregime ci numai o parte a
noastra –cea viibila ,trupeasca moarte.Altceva din noi persista: sufletul este nemuritor.
Dar cum se ridica o pozitie analoaga : cum sa ne raportam la viata noastra , daca
sufletul e fra de moarte ? Este totul permis sau sintem responsabili pentru ceea ce
facem ?
 Capitolul III: Definiții ale timpului
Timpul este mersul înainte continuu și nedefinit al existenăței și
al evenimentelor care survin într-o succesiune după toate constatările ireversibilă din
trecut, prin prezent ,spre viitor. Timpul este unul din conceptele fundamentale ale
Fizicii și Filozofiei. Este o măsură a duratei evenimentelor și are diferite înțelesuri în
funcție de contextul în care este definit. În fizica, timpul este o dimensiune a naturii și
poate fi văzută ca o măsură a schimbării. În accepția fizicii clasice, timpul este
un continuu. Fizica modernă (mai precis, teoria mecanicii cuantice) dispută însă
această calitate, sugerând că ar exista doar continuu spațiu-timp. În filosofie, timpul
este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-un singur
sens. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent
spre viitor și în cadrul căruia se desfășoară toate procesele din natură. Definirea cu
exactitate a timpului este o sarcină dificilă, atât în filozofie cât și în știință.
1.Definiția timpului în fizică.
Timpul este o mărime fizică abstractă.
Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei mișcări
uniforme (de exemplu deplasarea luminii între două oglinzi paralele,
rotirea Pământului), sau și pe baza unui fenomen repetitiv (cum ar fi oscilația
unui pendul gravitațional, a unui pendul elastic, a unui circuit LC, etc.). Prin această
metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spațiu în care este plasat
instrumentul de măsură (ceasul). Pentru alte puncte din spațiu este necesar să se
stabilească mai întâi noțiunea de „simultaneitate la distanță” — un criteriu după care
să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite din spațiu sunt
simultane sau nu.
2.Timpul în mecanica clasică.
În Mecanica clasică se consideră „de la sine înțeles” că simultaneitatea a două
evenimente este o proprietate independentă de observator și că ordinea cronologică și
duratele fenomenelor sunt independente de observator sau experimentator. În acest
fel, mulțimea momentelor de timp este izomorfă cu mulțimea punctelor de pe o
dreaptă:

 fiecărui eveniment îi corespunde un punct unic de pe axa timpului,

 pentru a asocia un număr fiecărui moment de timp este necesar să fixăm o origine
a timpului (un moment pe care să-l notăm convențional cu „0”) și să măsurăm
durata dintre momentul respectiv și momentul „0”.
Timpul în mecanica clasică este omogen (se scurge permanent la fel de repede), nu
este influențat de obiectele sau fenomenele ce au loc, și este independent de spațiu.
3.Timpul în mecanica relativistă.
În teoria relativitații, simultaneitatea, duratele și ordinea cronologică a
evenimentelor depind de observatory.Transformarile Lorentz stabilesc (în teoria
relativității restrânse) relația dintre duratele fenomenelor așa cum sunt percepute de
observatori diferiți, în funcție de viteza cu care se deplasează aceștia față de
fenomenele studiate.
Ca urmare, timpul nu mai există independent de observator. În schimb, se poate
construi un model matematic de spațiu cvadridimensional, numit ,,spatiu-timp”, astfel
că fiecărui eveniment i se poate asocia un punct din spațiu-timp. Pentru un observator
dat, fiecare punct din spațiu-timp este văzut ca un punct având o anumită poziție în
spațiu față de sistemul de referinta al observatorului și un anumit moment în timpul
observatorului. În teoria relativității restrânse, spațiu-timpul este modelat ca spatiu
Minkowski.
Noțiunea absolută (independentă de observator) de ordine cronologică se păstrează
doar în anumite limite. Anume, fiecărui eveniment (fiecărui punct din spațiu-timp) i
se pot asocia:

 un con de lumina viitor, constituit din punctele aflate la distanță (în spațiu) mai
mică sau egală cu timpul scurs de la evenimentul considerat la acel punct înmulțit
cu viteza luminii in vid; cu alte cuvinte, mulțimea de puncte în care poate ajunge
lumina emisă în punctul din spațiu-timp corespunzător evenimentului sau mai
târziu;
 precum și un con de lumina trecut, constituit din punctele aflate la distanță mai
mică sau egală cu timpul scurs de la ele la evenimentul considerat înmulțit cu
viteza luminii în vid.
Conurile de lumină trecut și viitor ale unui punct din spațiu-timp sunt independente de
observator.
Punctele din conul de lumină viitor apar oricărui observator ca fiind ulterioare (în
timp) evenimentului considerat. Punctele din conul de lumină trecut apar oricărui
observator ca fiind anterioare evenimentului considerat. Orice punct aflat în afara
conului viitor și a conului trecut apare față de unii observatori ca fiind anterior
evenimentului considerat, față de alții ca fiind ulterior evenimentului și iarăși față de
alții ca fiind simultan cu evenimentul considerat. Deoarece viteza luminii în vid este
cea mai mare viteză de deplasare a unei acțiuni, rezultă că evenimentele din afara
conurilor de lumină ale unui eveniment nu pot influența (cauzal) și nu pot fi
influențate de acel eveniment.
În teoria relativității generalizate, forma spațiu-timpului este influențată de prezența
materiei; ca urmare spațiu-timpul nu este o simplă „scenă” în care se desfășoară
fenomenele fizice, ci este influențat de acestea.
 Capitolul IV:Sensul curgerii timpului (Săgeata timpului)

Există fenomene reversibile, care se desfășoară la fel indiferent de sensul în timp,

de exemplu mișcarea punctelor materiale sub efectul gravitatiei . Dacă am avea un
film cu mișcarea planetelor în jurul soarelui și am rula filmul înainte și înapoi, nu am
putea să determinăm care sens este înainte și care înapoi — derularea filmului înapoi
nu ar prezenta fenomene incompatibile cu legile fizicii.
Pe de altă parte, există fenomene ireversibile, în raport cu care timpul „curge” într-un
sens bine determinat, dinspre trecut spre viitor: de exemplu, amestecarea spontană a
două lichide. Dacă am avea un film reprezentând amestecarea unei picături de
cerneală într-un pahar cu apă și am rula filmul înainte și înapoi, am determina ușor
sensul corect — derularea înapoi prezintă fenomene contrare celui de-al doilea
principiu al termodinamicii.
Există cel puțin trei lucruri care definesc un sens al curgerii timpului:

 sensul termodinamic, sensul în care crește entropia

 sensul psihologic, determinat de faptul că ne amintim trecutul și nu ne amintim
viitorul
 sensul cosmologic, cel în care Universul este în expansiune
Sensul termodinamic și sensul psihologic sunt probabil îndreptate în același sens
deoarece memorarea unei informații în memoria unui calculator, și probabil și în
memoria umană, este un proces în cursul căruia entropia crește.
 Bibliografie

1.Filozofie -Teme de studii pentru clasa a XII-a și clasa a XIII-a școli nominale
Adrian-Paul Iliescu,Mihaela Miroiu,Adrian Miroiu.
2.https://ro.wikipedia.org/wiki/Timp.
 Cuprins
Capitolul I: Timpul
1. Ce este timpul?………………………………………………………...
2. Augutin: Problema timpului...................................................................
Capitolul II: Omul și timpul
1. Omul și timpul..........................................................................................
Capitolul III: Definiții ale timpului
1. Definiția timpului în fizică………………………………………….....
2. Timpul în mecanica clasică…………………………………………...
3. Timpul în mecanica relativistă………………………………………..
Capitolul IV:Sensul curgerii timpului
1. Sensul curgerii timpului (Săgeata timpului)..........................................
Bibliografie .................................................................................................................