Utilizarea Analizei Tranzacţionale ca instrument şi tehnică de lucru

în psihoterapia integrativă (1) –

Chestionarul pentru evaluarea stărilor Eu-lui „Egograma”

(Giulia Negură)

Abstract
“People can decide their destiny, and these decisions can be changed” is one of the
philosophical assumptions underpinning Transactional Analysis (TA). This premise antideterminist
character speaks, in fact, that the human being has the ability to make behavioral choices and set
goals following free selections. Although the first decisions taken in childhood, a period characterized
through a high dependency to parental figures, with growth, development and maturation, the human
being has the potential to revise and modify earlier decisions, replacing them with more appropriate.
„Oamenii îşi pot decide destinul, iar aceste decizii pot fi schimbate” este una dintre asumpţiile
filosofice pe care se sprijină Analiza Tranzacţională (AT). Această premisă cu caracter antideterminist
ne vorbeşte, de fapt, despre faptul că fiinţa umană are capacitatea de a face alegeri comportamentale
şi de a-şi fixa obiective în urma unor selecţii libere. Deşi primele decizii sunt luate în copilărie,
perioadă caracterizată print-o dependenţă foarte mare faţă de figurile parentale, odată cu creşterea,
dezvoltarea şi maturizarea, fiinţa umană are potenţialul de a-şi revizui şi modifica deciziile timpurii,
înlocuindu-le cu unele mai adecvate.

Construindu-se pe acest suport anticondiţionant, AT îşi găseşte o largă utilitate în aspectele

ştiinţifice teoretice. Pornind de la caracterul explicativ al personalităţii, AT oferă tabloul structurării
psihologice a naturii umane, prin modelul stărilor Eu-lui: Părinte-Adult-Copil (analiza structurală), ca
o constelare specifică de comportamente, gânduri şi trăiri emoţionale, descrie modelul teoretic al
comunicării (analiza tranzacţională propriu-zisă) prin care explică ce se întâmplă când o persoană se
întâlneşte cu o alta, demonstrează apoi că pattern-urile comportamentale din prezent îşi au baza în
modelele introiectate din copilăria timpurie prin transformarea acestora în scenarii de viaţă (analiza
scenariilor), pentru ca în final să poată da sens teoretic psihopatologiei, prin identificarea strategiilor
infantile care sunt reproduse în viaţa adultă, chiar dacă ele generează efecte dureroase sau
dezadaptative (analiza jocurilor psihologice).
Şi pentru că orice teorie ar rămâne stearpă fără o utilitate practică, AT îşi găseşte aplicabilitate şi
în psihoterapie, numărându-se printre metodele şi tehnicile de vindecare în plan psihic, de la cele mai
variate tulburări şi probleme psihologice până la psihoze severe, atât în cadru individual, de grup sau de
cuplu (familie).
La numai 3 ani distanţă de prima lucrare în care Eric Berne, părintele analizei tranzacţionale, dă
naştere acestui concept – „Analiza tranzacţională: o metodă nouă şi eficientă a terapiei de grup”
(„American Journal for Psychotherapy”, 1958), în 1961 autorul aduce în prin plan principiile şi
noţiunile de bază ale noii metode, rădăcinile sale psihanalitice dar marele său merit este acela de a fi
ilustrat cum acţionează în mod practic AT, oferind numeroase exemplificări, diagrame şi studii de caz.
În această lucrare autorul explică faptul că, în procesul psihoterapeutic, această metodă
acţionează în etape ce pot fi clar definite, care se succed una după alta, astfel încât atât terapeutul cât şi
pacientul pot determina în orice moment, cu o oarecare precizie, stadiul terapiei, adică ceea ce au
realizat până atunci şi care va fi următorul pas. Din această perspectivă, primul pas care precede analiza
tranzacţională propriu-zisă este ceea ce poartă denumirea de analiză structurală, care se referă la analiza
stărilor Eu-lui conform modelului P-A-C.
 Modelul stărilor Eu-lui (P-A-C)
La începutul muncii sale ştiinţifice, Eric Berne a observat că oamenii, în timpul
interrelaţionărilor, se schimbă simultan pe mai multe planuri: în expresia feţei, vocabular, gesturi,
postură, comportament. Această observaţie i-a ridicat următoare: Dacă persoana care se schimbă în
acest fel rămâne aceeaşi din punctul de vedere al structurii osoase, al pielii, al hainelor, ce anume se
schimbă în interiorul ei, ce anume din aceasta se schimbă şi în ce anume se transformă ? Răspunsul la
această întrebare fundamentală l-a condus pe autor să presupună că în fiecare persoană, indiferent de
vârstă sau orice alt diferenţiator, există stări alternative ale Eu-lui, realităţi psihologice diferite în care
intră în funcţie de situaţiile cu care se confruntă.
Eric Berne a definit starea a Eu-lui acel „pattern consistent de gânduri şi trăiri emoţionale, legat
direct de un pattern comportamental corespunzător” (Berne, 1966). Observaţiile sale au condus la
presupunerea că în fiecare persoană ar exista trei asemenea stări ale Eu-lui, o stare constituită din
introiecţiile figurilor parentale – starea de Părinte a Eu-lui, o stare constituită din experienţele
corespunzătoare primilor cinci ani din viaţă – starea de Copil a Eu-lui şi starea de Adult a Eu-lui, acea
stare în care oamenii testează realitatea de „aici şi acum”. Aceste trei stări construiesc împreună
modelul stărilor Eu-lui şi sunt figurate convenţional într-o diagramă ce reprezintă structura
personalităţii (vezi Figura 1.):

C
Figura 1. Structura personalităţii
Starea de Părinte a Eu-lui este, în general, o identificare cu unul dintre părinţi. Persoana
gândeşte şi se comportă în maniera propriilor părinţi sau a altor figuri introiectate în perioada copilăriei.
Este starea normelor, moralei şi atitudinilor moştenite. Starea de Părinte a Eu-lui este împărţită în două
realităţi complet diferite: Părintele Normativ şi Părintele Grijuliu:
PĂRINTE NORMATIV PĂRINTE GRIJULIU
(dictează, conduce, impune, (ajută, încurajează, felicită,
PN
emite principii protejează, apreciază, îşi asumă sarcini
PG
judecă, critică, devalorizează, în locul cuiva pe care îl supra-
agresează) protejează)

Starea de Copil a Eu-lui reprezintă o stare regresivă a Eu-lui, în care persoana este dominată de
dorinţe copilăreşti. Ea se va comporta conform modelelor comportamentale însuşite în perioada
copilăriei. Este componenta emoţională. La adult, această stare apare în activităţile recreative. Starea de
Copil a Eu-lui este împărţită în două realităţi diferite: Copilul Adaptat şi Copilul Liber:
COPIL ADAPTAT COPIL LIBER
(se adaptează la cerinţele (îşi exprimă spontan trebuinţele,
CA
altora – supunere – stă deoparte, emoţiile, sentimentele, are capacitate
CL
se devalorizează, susţine în intuitivă şi este o sursă de creativitate)
mod sistematic contrariul)
 Starea de Adult a Eu-lui este un arbitru între revendicările Eu-lui Părinte şi dorinţele Eu-lui
Copil. Este componenta raţională. În această stare a Eu-lui persoana acţionează obiectiv, logic şi realist,
fără implicaţii de natură emoţională, adoptând un comportament adecvat. Această stare se activează în
situaţiile când persoana vrea să rezolve o problemă, să ia anumite decizii, îşi asumă responsabilităţi etc.

ADULT
(compară, evaluează, A
analizează, gândeşte,
înregistrează şi comunică
informaţii)

Toate cele trei stări ale Eu-lui reprezintă registre variate în potenţialitate. Ele nu pot fi
comparate. Nu se poate spune că una este mai bună decât alta, toate trei, împreună cu subdiviziunile
lor, sunt la fel de importante deoarece se poate spune că în anumite situaţii există o mai bună adaptare
de a fi într-una dintre aceste stări ale Eu-lui.
În fiecare moment al vieţii, orice persoană are un anumit nivel de dezvoltare a celor trei stări ale
Eu-lui. Situaţia ideală este aceea în care persoana îşi integrează eficient toate stările Eu-lui, acestea
găsindu-se în aproximativ acelaşi stadiu de dezvoltare.
În scopul echilibrării nivelelor de dezvoltare ale stărilor Eu-lui în cadrul procesului terapeutic,
prin transferarea energiilor de la stările puternice ale Eu-lui spre cele slabe, în etapa de început a
terapiei este indicat să se măsoare gradul de dezvoltare a fiecărei stări a Eu-lui, printr-o analiză
structurală al cărei rezultat se poate reprezenta grafic prin ceea ce numim Egogramă. Modalităţile prin
care se poate realiza analiza structurală a stărilor Eu-lui se pot baza pe observaţie şi conversaţie, dar
există şi chestionare cu ajutorul cărora terapeutul poate evalua într-un mod obiectiv şi precis atât
frecvenţa, cât şi intensitatea cu care apar diferitele stări ale Eu-lui pacientului.

Chestionarul stărilor Eu-lui

Chestionarul stărilor Eu-lui este o probă creion-hârtie, constituită din 143 de enunţuri.
Enunţurile sunt astfel concepute încât să acopere o gamă variată de situaţii în care o persoană şi-ar
putea activa cele trei stări ale Eu-lui împreună cu subdiviziunile acestora. Astfel, proba cuprinde trei
scale. Scala I este alcătuită din itemii 1-60 pentru evidenţierea stărilor de Părinte Critic şi Părinte
Grijuliu, scala II este alcătuită din itemii 61-104 pentru evidenţierea stării de Adult şi scala III este
alcătuită din itemii 105-143 pentru evidenţierea stărilor de Copil Adaptat şi Copil Liber.

Administrarea şi cotarea probei

Subiectul este invitat să parcurgă cele 143 de enunţuri şi să răspundă afirmativ sau negativ, în
funcţie de opinia şi credinţa lui referitoare la fiecare situaţie descrisă, prin încercuirea semnului „+”,
respectiv „-”.
Exemplu:
+ - 1. Pot să îi ascult bine pe alţii.

Scorurile finale pentru fiecare scală se calculează prin însumarea răspunsurilor încercuite de
către subiect. Aceste note brute se transformă cu ajutorul unui tabel în note standard, care reprezintă
ponderile celor cinci stări ale Eu-lui: Părinte Critic, Părinte Grijuliu, Adult, Copil Adaptat şi Copil
Liber. Valorile astfel obţinute se marchează pe un grafic cu cinci coloane cu valori cuprinse între 0 şi
100.
 Repere interpretative ale probei - Egograma
Nu există egograme „bune” sau „proaste”, după cum nu există stări ale Eu-lui bune sau proaste.
Fiecare stare a Eu-lui aduce avantaje şi dezavantaje în funcţie de situaţia în care este activată.
Egograma va indica cum anume se distribuie energia psihică a pacientului în toate domeniile Eu-lui şi
cât de puternic conturate sunt acestea. Cu cât valorile înregistrate de fiecare stare sunt mai mari, cu atât
mai puternic conturată este starea respectivă.
Exemplu:
Bărbat, 40 de ani, obţine următoarele valori pentru cele cinci stări ale Eu-lui:
Eu-l Părinte Critic EPC = 55
Eu-l Părinte Grijuliu EPG = 50
Eu-l Adult EA = 60
Eu-l Copil Adaptat ECA = 40
Eu-l Copil Liber ECL = 30

EGOGRAMA

Interpretare:
Eul Adult este cel mai bine dotat cu energie, dar foarte aproape se află atât Eul Părinte Critic,
cât şi Eul Părinte Grijuliu. Mai puţin investit cu energie este Eul Copil, în ambele instanţe, Adaptat şi
Liber. Aceasta înseamnă că, deşi bărbatul de 40 de ani deţine un Eu Adult bine dezvoltat, cu ajutorul
căruia gândeşte obiectiv realitatea şi poate da soluţii adaptate oricărei situaţii în care se află, fiind
acompaniat de un Eu Părinte deopotrivă normativ şi hrănitor, protector cu sine şi cu alţii, este posibil ca
în circumstanţele în care Eu-l Copil este „chemat” să-şi facă simţită prezenţa, acest aspect să nu poată fi
realizat. Este posibil ca acestui bărbat să-i fie greu să se adapteze regulilor sociale şi vocii Părintelui
interior, ceea ce poate da naştere unui conflict intrapsihic sau este posibil ca, dimpotrivă să fie o
persoană foarte submisivă, care se supune orbeşte oricărei voci a „părinţilor” altor persoane. Este
posibil, de asemenea, ca acest bărbat să nu-şi poată exprima sensibilitatea, curiozitatea, emoţiile şi să
nu-şi poată manifesta liber capacitatea creatoare în nici o situaţie care o impune.

Aplicabilitatea probei în procesul psihoterapeutic

În cadrul procesului terapeutic utilizarea acestui instrument de evaluare a nivelului de
dezvoltare a celor stări ale Eu-lui reprezintă un ghid pentru stabilirea obiectivelor terapeutice ulterioare.
Deşi prin utilizarea conversaţiei şi a observaţiei, terapeutul poate întrezării diagnosticul în ceea ce
priveşte dinamica dezvoltării stărilor Eu-lui pacientului, chestionarul propus este o probă obiectivă care
poate valida sau invalida supoziţiile terapeutului. De asemenea, pe lângă utilizarea probei la începutul
procesului terapeutic, ca mijloc diagnostic, acesta mai poate fi utilizat în scop de evaluare ulterioară
desfăşurării terapiei, la finalul procesului, pentru constatarea modificărilor care au avut loc şi feedback.
 Concluzie
AT este foarte eficientă pentru toate persoanele care întâmpină dificultăţi relaţionale: timiditate,
agresivitate, susceptibilitate, lipsă de afirmare de sine. Când suntem în echilibru se cheamă că deţinem
un Adult integrat, care foloseşte toate stările Eu-lui eficient în funcţie de situaţia de „aici şi acum”. În
cadrul orientării terapeutice integrative, AT poate fi utilizată ca tehnică împreună cu alte tehnici
terapeutice, având ca scop să permită persoanei să-şi (re)găsească autonomia şi să utilizeze cele trei
stări ale Eu-lui într-o manieră potrivită: Copilul pentru a-şi exprima emoţiile şi creativitatea, Părintele
pentru a-şi purta de grijă sieşi şi celorlaţi, şi a respecta regulile societăţii, iar Adultul pentru
concretizarea manifestării pulsiunii creatoare a Copilului în echilibru cu revendicările protectoare ale
Părintelui. Astfel, persoana îşi (re)capătă încrederea în sine şi devine posibil să-şi exprime în mod
adecvat emoţiile, la momentul potrivit, în faţa persoanei potrivite.

Bibliografie

Berne, E. (1966), Group treatment, New York: Grove Press.

Berne, E. (2011), Analiza tranzacţională în psihoterapie, Editura Trei, Bucureşti.
Dusay, J. (1977), Egograms, Harper Row, New York.
Harris, T. A. (2011), Eu sunt OK, Tu eşti OK, Editura Trei, Bucureşti.
Lassus, R. (2005), Analiza tranzacţională. O metodă revoluţionară pentru a ne cunoaşte şi a
comunica mai bine, Editura Teora, București.
Nuţă, A. (2000), Secrete şi jocuri psihologice, Editura SPER, Bucureşti.