Sunteți pe pagina 1din 3

Am să vă povestesc și vouă o scurtă istorioară care m-a făcut să-mi dau

seama cine sunt eu la vârsta de 12 ani. Sper să o citiți cu atenție și să îmi urmați
experiența.Vă asigur că veți spune mai departe și prietenilor voștri.Trag aer în piept
și încep să vă spun direct:

‒ Ascultă-mă, Ioana, mergi acasă, îndeplinește-ți obiectivele pe care ți le-ai


propus și după, ia-ți un scaun, fișa cu rolul, așează-te în fața oglinzii și repetă
cuvintele de atâtea ori, până ceea ce vezi în fața ta te va bucura atât de mult, încât
vei vrea să vezi în fiecare zi o altă interpretare a rolului și același personaj cu altă
personalitate și același chip cu alte etichete ale minții și ale sufletului! Așa mi-a spus
atunci, dar parcă prea puțin am înțeles din toată ideea ei lungă și înțeleaptă.
Întotdeauna mă învăța numai lucruri folositoare pentru viață. Iar eu aveam toată
încrederea într-o așa minune de femeie! Nu eram sigură pe ce afirmam atunci din
cele spuse de ea, însă îmi oferea curajul de a aplica toate sfaturile primite. Profesoara
mea de limba și literatura română era bucuria pricinuită în fiecare zi de școală.

‒Da, am să merg acasă și am să fac întocmai. Trebuie să afișez sufletul și


mintea personajului cu desăvârșire. Mulțumesc!

Am înțeles că interpretarea unui personaj nu era chiar ușoară. Deși era vorba
doar despre o banală serbare de final de an școlar, fiecare dintre noi, eu sau colegii
mei de clasă, aveam de pus în scenă o importantă secvență de teatru. Aveam să
primim premii dacă totul ieșea așa cum ne doream.

Oglinda mă aștepta nerăbdătoare parcă, dorindu-și să mă exprim mult mai


liber. Mă privesc față în față cu persoana pe care o văd în fiecare zi, în același loc,
în același moment de plecare la școală. Dar astăzi am de gând să mă privesc diferit.
Trebuie să mă cunosc mai bine pentru a putea să mă exprim mai liber. Cum să fac
asta? Cum să încep? Deja trag cu coada ochiului și mă observ în timp ce îmi comunic
gândurile. E ciudat cum se reflectă persoana mea acolo. Încep câteva exerciții de
dicție. Am auzit că funcționează foarte bine pentru a te împrieteni cu oglinda. Mă
strâmb puțin, devine amuzant. Hihi, hoho, huhu, heheeeeee!! Îmi place!

Oare marii actori cum procedează atunci când sunt emoționați, înainte de a
păși pe marile scene? Cred că și ei au o oglindă maare, în care se privesc și din care
persoana care se reflectă le zâmbește încurajator în ultima secundă de dinainte de
clickul de start. Rămân câteva momente fără să mai schițez vreun gest. Mă ajută și
mimica într-o oarecare măsură. Iau o mică pauză, tot nu știu cum trebuie să fac asta.

Am auzit de la oamenii mari că în oglindă dorim să ne privim perfecți, dar


eu le spun cu încredere că în oglindă mă privesc pe mine așa cum sunt în realitate.
Stai! Aud ceva, mă strigă mama? Și de ce atâtea șoapte?

‒Nu e mama, ai uitat că este plecată în delegație în Brașov? Sunt TU, dar din
cealaltă parte. Sunt aici doar când apari și tu. Și eu te privesc pe tine, la rândul meu.
Cred că am același nas ca al tău, aceeași culoare a părului, aceleași codițe împletite
în unele zile ale săptămânii. Stai, nu-ți fie teamă, nu te da într-o parte, n-o să mai fiu
aici dacă pleci și tu. În plus, tu te cunoști pe tine, tu ești o fată foarte bună, deci și eu
sunt la fel. Nu ai de ce să te sperii, Ioana. Încearcă doar să înțelegi cuvintele mele,
să le asculți activ, să le dai importanță. Rămâi...

‒D..dd..dar...nu cred că înțeleg îndeajuns. Nu am mai auzit să vorbească o


oglindă.

‒De fapt, Ioana, toate oglinzile vorbesc. Locul acesta numit oglindă este doar un
spațiu magic dintre tine și ceea ce vezi despre tine. Când te privești în oglindă, fie te
bucuri, pentru că ai o zi frumoasă și ceea ce se întâmplă te face să zâmbești, fie ai
vrea să vezi pe altcineva, mai vesel decât persoana din oglindă, atunci când ești
nesigură sau speriată de ce se poate întâmpla. Este un mister cum poți vedea mai
multe decât știi despre tine într-o oglindă.

‒Am aflat deja asta de la profa mea de la școală. Doar că.. nu mi-a spus toate
detaliile așa cum ai făcut-o tu. Îmi place să te ascult. Nu mi-am imaginat vreodată
că există o persoană care seamănă cu mine atât de mult și care știe atâtea lucruri
despre asta. Să știi că mi-ai citit câteva dintre gânduri. O parte din tot ce mi-ai spus
voiam să cred și eu, dar nu îndrăzneam fiindcă nu puteam intra atât de profund în
această idee. Cred că mă poți ajuta să obțin premiul pentru interpretare. A venit
rândul să mă asculți tu pe mine și să mă ajuți pe cât vei putea. Uite ce am de realizat:
vineri va fi marea serbare, iar eu am un rol important de afișat pe scenă. TU, trebuie
să mă ajuți să devin cel mai bun EU, astfel încât să mă descopăr pe mine și să arăt
totul din personaj.

‒Iartă-mă pentru că te întrerup! Totul este atât de simplu! Citește replicile! Acum,
da! Poți începe! Te ascult și îți dau cele mai bune sfaturi! Fii personajul pe care ți-l
dorești, personajul pe care îți dorești să-l vezi pe scenă atunci când ești spectator!
Fără temeri sau rețineri! Nu te gândi nicio clipă că vei greși, pentru a reuși trebuie
să treci și prin eșecuri. Niciun spectator din sală nu va râde, iar dacă va râde cineva,
o va face pentru că nu s-a uitat destul în oglindă și nu a înțeles destul. Crezi că ești
pregătită? Eu sunt sigură că vei obține toate aplauzele și, în același timp, premiul.

Din acel moment am înțeles ce am de făcut. Nu numai pentru acel rol, nu


numai pentru serbare. Am înțeles că este imperios necesar să mă cunosc foarte bine
pe mine pentru a putea înțelege orice rol sau persoană din jurul meu. Pe lângă
premiul pe care l-am obținut, am aflat o lecție importantă pentru toată experiența
mea, pentru toate evenimentele ce vor urma.

Tu cum vei încerca să te cunoști? Analizează toate faptele pe care le


săvârșești, observă prin filtrul tău de înțelegere poveștile din jurul tău pentru a
învăța din ele și nu uita, niciodată, să te privești în oglindă, să te descoperi, să intri
în dialog cu celălalt TU.