A. Cum îmi aleg psihoterapeutul potrivit?

Oricare ar fi motivele pentru care căutaţi consiliere psihologică, este cu adevărat important să găsiţi un
terapeut care vi se potrivește. Iată cinci întrebări care vă pot ajuta să descoperiți psihoterapeutul potrivit
pentru a vă ajuta să faceţi lumină înăuntru dvs:

1. Cum îşi abordează psihoterapeutul pacienţii?

Fiecare psiholog abordează terapia în moduri diferite. Unii terapeuți sunt foarte activi, în timp ce alții au
un rol mai pasiv sau mai puțin directiv. Atunci când vorbim de profesionişti, nici un tip de abordare nu
este greşită atât timp cât este compatibilă cu ceea ce căutați. De exemplu, sunt terapeuţi orientaţi spre
a atinge anumite obiective astfel încât la primele şedinte veţi lucra împreună pentru a defini acel set de
obiective personale pentru terapie. O astfel de abordare presupune o abordare activă şi o strânsă
colaborare, psihoterapeutul sugerând tehnici, exerciții și chiar sarcini de lucru acasă. Alţi psihoterapeuţi
sunt mai concentraţi asupra persoanei şi vor evita, în general, să ofere tehnici, instrumente și sarcini,
favorizând o abordare care vă va ajuta să găsiți soluții la propriile probleme din interior.

2. Credeţi că psihoterapeutul este plăcut sau de încredere?

Este important ca psihoterapeutul să fie cineva în care aveți încredere, respect și chiar să vă placă de
acesta. Terapia nu este întotdeauna ușoară sau plăcută, de aceea este esențial ca persoana care vă
însoțește în călătoria dvs. să fie cineva pe care-l respectați şi cu care vă simţiti în siguranţă. Terapia nu
este același lucru cu prietenia ci o alianță profesională cu scopul de a vă ajuta să vă schimbați viața spre
bine.

3. Are psihoterapeutul suficientă experienţă în chestiuni asemănătoare cu ale dvs?

Ca și doctorii, psihoterapeuții au diverse domenii de expertiză. Însă nu este surprinzator faptul că

majoritatea terapeuţilor au abilităţi pentru a ajuta pacientul în probleme precum depresia, anxietatea şi
stresul. Dar multe alte probleme, inclusiv traumele, conflictele maritale, chestiuni ce ţin de creşterea
copiilor și problemele legate de muncă, nu au o reţetă anume care să ducă la rezolvare. Aşa că, dacă
aveți îndoieli, este întotdeauna bine să întrebați potențialii psihoterapeuți dacă au pregătirea și
experiența necesară în probleme similare cu ale tale.

4. Credeți că acest psihoterapeut vă poate oferi ajutorul pe care îl căutați?

Nu există soluţii rapide pentru dificultățile cu care se confruntă majoritatea oamenilor. Deși este cu
siguranță posibil să se simtă ușurați după doar o singură sesiune de psihoterapie, acesta este doar un
pas. Sunt necesare cel puțin câteva luni de sesiuni săptămânale pentru a face progrese în majoritatea
problemelor. Unii terapeuți vă vor întreba în primele câteva sesiuni dacă terapia funcţionează. Este bine
să vă exprimați opiniile cu privire la ceea ce merge și ce nu. Terapia este în cele din urmă despre tine, nu
despre psihoterapeut.

5. Cât de disponibil este psihoterapeutul ales?

 Unele probleme necesită mai multe sesiuni de terapie decât altele, iar unii oameni au nevoie de
interacţiune mai crescută cu psihoterapeutul decât alţii. Unii terapeuți, de exemplu, lucrează în cabinete
particulare mici, iar capacitatea acestora de a răspunde prompt la apeluri telefonice spontane sau de a
organiza întâlniri suplimentare poate fi puternic limitată. Alţii lucrează în centre medicale mari, unde şi
fluxul de pacienţi este foarte ridicat. Astfel, stabiliţi de la început împreună cu pshioterapeutul ales
nevoia dvs. de timp, pentru ca acesta să poată planifica cât mai bine etapele terapiei.

În Clinica Oglinde activează psihoterapeuţi cu o vastă experienţă. Vă invităm să ne cunoaştem şi

să alegem împreună cel mai optim mod de vă însoţi pe calea spre autocunoaştere şi vindecare.

B. O vizită într-un muzeu de artă: terapie pentru minte şi suflet

De obicei, ne gândim la muzee ca instituții de învățământ - locuri unde oamenii merg să învețe și să-și
extindă orizonturile intelectuale, mai degrabă decât locuri de relaxare sau de reîncărcare a bunăstării
mentale şi fizice.

Dacă există un lucru care ne poate face să ridicăm privirea din telefonul nostru, acesta cu siguranţă este
un obiect de artă. Un studiu realizat în 20171 a arătat că durata de timp medie petrecută de un spectator
în faţa unei opere de artă este de aprox. 27 de secunde, la fel ca într-o cercetare realizată de aceiaşi
echipă în 2001. Deși acest timp nu pare prea îndelungat, este aproape de două ori mai mare decât cel
petrecut pe o pagină de internet aleatorie. Chiar dacă după 16 ani, timpul petrecut în faţa unei lucrări de
artă este acelaşi, modul în care fiecare îl foloseşte diferă substanţial.

S-a descoperit că o treime din vizitatorii muzeului Metropolitan din New York îşi petrec timpul
fotografiind sau făcându-şi selfie-uri cu operele de artă. Cu toate acestea, o astfel de reacţie nu este de
blamat, mai ales fiind porneşte din nevoia de a satisface o nevoie emoţională. Dacă a petrece timp într-
un muzeu de artă este o experiență satisfăcătoare din punct de vedere emoțional, atunci o amintire a
acelui moment poate ajuta la perpetuarea acelor sentimente pe o perioadă mai îndelungată de timp. Cu
toate acestea, pentru a profita la maximum de experiența muzeului, este esențială o observare şi
interacţiune directă, neobturată de ecranul telefonului sau a tabletei.

Cercetătorul Jan Packer de la Universitatea din Queensland din Australia2 a descoperit că muzeele pot
trezi vizitatorului următoarele:

1
Smith, L. F., Smith, J. K., & Tinio, P. P. L. (2017). Time spent viewing art and reading
labels. Psychology of Aesthetics, Creativity, and the Arts, 11(1), 77-85.

2
Jan Packer (2014). Visitors’ restorative experiences in museum and botanic garden environments. In Sebastian
Filep and Philip Pearce (Ed.), Tourist experience and fulfilment: insights from positive psychology (pp. 202-
222) Oxon, United Kingdom: Routledge
- Fascinație, sau capacitatea de a fi atras fără efort în toate lucrurile interesante din jurul tău

- O poartă spre a scăpa de cerinţele de zi cu zi și posibilitatea de a te pierde într-o lume nouă

- Stimularea gândirii, experienţe cognitive şi introspective

- Compatibilitatea şi empatizarea cu anumite forme de artă

- Socializarea

Un beneficiu major şi direct al vizitării unui muzeu de artă este dat de posibilitata de a contempla sau
reflecta la cele văzute fără a fi deranjaţi. De-a lungul timpului s-a descoperit că ceea ce vede fiecare om
într-o lucrare de artă este, în fapt, o reflecţie a propriei vieţi. Aşa că, indiferent dacă suntem conștienţi
sau nu, o operă de artă ne schimbă pe fiecare dintre noi într-un mod subtil dar semnificativ.

C. Copilul şi direcţia sa în viaţă

Toţi părinții îşi doresc ca ai lor copii să fie fericiți în viață. În mod paradoxal, uneori, această dorinţă se
poate transforma în anxietate atunci când părintele îşi împinge copilul, conştient sau nu, spre realizări
sau acţiuni ce nu-l interesează. De exemplu, cel mai adesea părinţii insistă ca baieţii sau fetele lor să
studieze cât mai asiduu pentru a fi admişi la o şcoală, liceu, facultate de prestigiu. O astfel de dorinţă ar
fi în regulă doar dacă şi copilul este interesat nu numai de performanţa în sine ci mai ales de destinaţie;
poate că nu matematica sau dreptul îl interesează ci îşi doreşte să fie designer sau psiholog.

Cel mai adesea se greşeşte atunci când copii sunt împinşi spre ceva ce nu-şi doresc, când părinţii
consideră că aceştia nu au cum să ştie ce vor fiindcă nu au suficientă experienţă de viaţă sau capacitate
decizională. Noi însă nu credem acest lucru. Copii nu ştiu întotdeauna să nominalizeze sau să ofere un
nume carierei spre care tind să meargă, dar dacă le observăm interesele şi-i ascultăm, vom afla ce le
place, la ce sunt buni și ce direcție în viață este cea mai potrivită pentru ei. Atunci când se simt
confortabil, lucrurile vin natural pentru copii. Instinctiv ştiu cum să se joace cu cuburile, cum să
deseneze pe perete sau pe foaie sau cum să caute şi să acceseze obiectele ascunse de mâinile lor. Copiii
îşi folosesc punctele forte, interesele şi abilităţile pentru a-şi atinge, la început, micile scopuri şi astfel se
dezvoltă în continuare.

Modul în care ne arătăm atenţia şi interesul faţă de copil este deosebit de importantă. Mulți părinți
înțeleg greșit ce înseamnă să arate atenţie şi astfel proiectează şi împing propriile interese asupra
copiilor lor. Toţi aceştia doresc ca ai lor copii să se intereseze de o anumită activitate şi să exceleze în ea.
De asemenea, dacă unui părinte o anumită profesie îi face plăcere, va dori ca fiul sau fiica să-i
împărtăşească bucuria.

Există câteva soluţii la îndemâna tuturor pentru a afla ce îşi doresc copii noştrii. Adresați-le întrebări
despre ceea ce gândesc și simt şi lăsaţi-vă ghidaţi de răspunsurile lor la întrebări precum: „De ce ţi se
pare acel lucru distractiv?” sau „Ce anume te face să îţi placă acest lucru atât de mult?”.
 Atunci când îi ascultaţi, singurul scop este cel de a înțelege ce înseamnă să fii în pielea lor și ce îi
interesează şi motivează cu adevărat. Numai atunci îi puteți ajuta să-și dezvolte forţa, talentele şi
capacităţile.

Specialiştii Clinicii Oglinde sunt alături de dumneavoastră cu programe de consiliere psihologică

personalizate, adaptate necesităţilor de comunicare ale familiei dvs, pentru a descoperi împreună ce-l
va face fericit pe adultul de mâine.

D. Terapia din bucătărie

După o zi lungă de lucru, pregătitul cinei poate părea o corvoadă pe care ați prefera să o evitați.
Totuși, atenția acordată preparării produselor alimentare vă poate ajuta să vă schimbați dispoziţia. Dacă
în mod obişnuit gătiţi după ce veniţi de la serviciu, acest obicei poate fi asociat cu comutarea creierului
de la modul serviciu în modul de acasă. Astfel se instaurează o detaşare psihologică, mai exact
sentimentul de a fi departe de muncă, fizic și mental, începutul timpului liber. Capacitatea de detaşare
de muncă prin gătit a fost asociată cu o reducere semnificativă a stresului, o relaţie mai bună cu membrii
familiei, o sastifacţie crescută faţă de viaţă şi o dispoziţie bună pentru a doua zi.

Pentru unii oameni, partea cea mai stresantă a locului de muncă este plictiseala, monotonia și lipsa
provocărilor mintale. Ca şi în cazul celor care lucrează multe ore peste program, există o sufocare
mintală la locul de muncă, iar gătitul vă oferă o şansă pentru a vă detensiona şi pentru a vă pune
creativitatea la lucru.

Chiar şi în bucătărie puteţi practica un mindfulness activ. Mindfulness-ul presupunea concentrarea şi

conştientizarea lucrurilor cu care urmează să vă confruntaţi, în respectivul moment, fie că e vorba de
culorile alimentelor sau mişcarea repetitivă a tăierii legumelor. A fi prezent în prezent aduce nespus de
multe beneficii, iar un loc precum bucătăria, oferă un climat senzorial bogat pentru îmbunătățirea
acestei abilități. Dacă gândurile și sentimentele legate de muncă sau altfel chestiuni presante apar în
minte, trebuie să le observaţi, iar apoi le lăsaţi să plece. Drept urmare, nu retrăiţi fără sfârșit ceva ce s-a
întâmplat în trecut, chiar dacă foarte apropiat, şi nici nu vă îngrijorați de ceva ce s-ar putea întâmpla
mâine.

Pe de altă parte, atunci când gătitul devine doar o altă obligație, s-ar putea să simțiți anumite
resentimente. Următoarele sfaturi au fost gândite pentru a vă cultiva o atitudine mai pozitivă:

- nu vă complicaţi cu reţete elaborate, faceţi tot cât mai simplu şi uşor

- pregătiţi-vă un plan B în cazul în care ceea ce v-aţi propus nu iese tocmai cum v-aţi dorit ori dacă ziua a
fost într-adevăr atât de aglomerată încât preferaţi să va relaxaţi citind o carte

- gătiţi din dorinţă şi plăcere astfel încât să merite timpul dedicat

- redefiniţi modul în care vă gândiţi la gătit, mai mult ca un hobby decât o obligaţie, după care lăsaţi-vă
cuprinşi de atmosferă, ascultaţi muzică, faceţi conversaţie. Nu după mult timp e posibil să aşteptaţi cu
bucurie momentul în care intraţi din nou în bucătărie.