Muzeul inaugurat în 2013, an în care Marsilia era capitală europeană a culturii, și-a propus două obiective ambiţioase:

delocalizarea şi reinventarea Muzeului Naţional al Artelor şi Tradiţiilor (fondat în 1937 şi abandonat în afara Parisului) și,
pe de altă parte, iniţiativa politică ce urmăreşte reabilitarea urbană şi socială
a unui oraş devenit, din păcate, faimos din cauza criminalităţii organizate și problemelor legate de imigrație. Proiectul ales
celebrează identitatea mediteraneeană glorioasă (și multiculturală) a metropolei, precum și spațiul public ca parte a
arhitecturii.

Reportaj: Corina Laza, Ștefan Tuchilă

Foto: Ștefan Tuchilă

Situl identificat pentru atingerea acestor obiective este spectaculos şi absoarbe o topografie istorică şi naturală fără
echivalent în oraş: Fortul istoric St. Jean (secolele 13–17), Vechiul Port şi Cartierul Panier, totul proiectat pe ecranul
infinit şi cinematic al Mediteranei.

Muzeul propriu zis e implantat în Vechiul Port, în schimb întregul ansamblu trebuie să beneficieze de prezenţa noului
echipament.

PROIECTUL: săli neutre și un parcurs public spectaculos

Circuitul începe în cartierul Panier (încă dominat de imaginea insalubră şi imprevizibilă ataşată oraşului, dar aflat într-un
proces rapid de gentrificare), printr-o pasarelă fină din beton, ce se conectează la grădina Fortului St. Jean.

Circulaţia suspendată e surprinzătoare: pe de o parte efectul intim de plutire oferit de profilul îngust al pasarelei, pe de altă
parte suprafaţa continuă şi fină a betonului fibră ultraperformant (Ductal, marcă depozitată Lafarge).

Ceea ce surprinde cu adevărat este volumul exterior, o „cutie” cu plan pătrat de 72×72 ce îmbracă spaţiul expoziţional.

Pe două laturi sunt birourile administraţiei, în timp ce pe partea opusă dantela de beton Ductal filtrează lumina şi
proiectează imaginea Mediteranei în lungul unor pasarele suprapuse ce urmăresc volumul central într-un parcurs
arhitectural inspirat de Villa Savoye, Le Corbusier.

De fapt muzeul beneficiază de două circulaţii, cea pur funcţională, scări şi lifturi în poziţie centrală, şi cea arhitecturală,
imaginată ca o promenadă ce articulează întregul sit cu terasă, etajele şi parterul muzeului printr-o serie de rampe continue
ce oferă un nou peisaj proiectat în scenografia schimbătoare a Mediteranei.

Rampele centrale expun tiranţii din inox ce sprijină panourile dantelate din Ductal pe scheletul neregulat, din acelaşi
material, ce încadrează volumul central.

Pielea în reţea este dintr-un beton de ultimă generaţie, din fibre ultra perfomante, cu o constituţie
granulară compactă asemănătoare pietrei. Un material pe care Rudy Ricciotti l-a folosit încă din anul