Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

IAS 1 - PREZENTAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE

Obiectiv
Obiectivul prezentului standard este de a prescrie baza pentru prezentarea situațiilor financiare cu scop
general, pentru a asigura comparabilitatea atât cu situațiile financiare ale entității pentru perioadele
precedente, cât și cu situațiile financiare ale altor entități. Pentru a realiza acest obiectiv, prezentul standard
prevede dispoziții generale pentru prezentarea situațiilor financiare, orientări pentru structura acestora și
dispoziții minime privind conținutul lor. Recunoașterea, evaluarea și prezentarea tranzacțiilor specifice și a
altor evenimente sunt tratate în alte standarde și interpretări.

Domeniu de Aplicare
Prezentul standard trebuie aplicat tuturor situațiilor financiare cu scop general întocmite și prezentate
în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS-uri).
Situațiile financiare cu scop general sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care nu se află
în poziția de a impune entității să întocmească rapoarte adaptate nevoilor lor specifice de informații.
Situațiile financiare cu scop general le includ pe cele care sunt prezentate separat sau în cadrul altui
document public, cum ar fi raportul anual sau prospectul de emisiune. Prezentul standard nu se aplică
structurii și conținutului unor situații financiare interimare simplificate, întocmite în conformitate cu IAS 34
Raportarea financiară interimară. Prezentul standard se aplică în egală măsură tuturor entităților, indiferent
dacă trebuie sau nu să întocmească situații financiare consolidate sau situații financiare individuale, conform
definiției din IAS 27 Situații financiare consolidate și individuale.
Prezentul standard utilizează o terminologie adaptată entităților cu scop lucrativ, inclusiv entităților din
sectorul public. Entitățile nonprofit din sectorul privat, public sau guvernamental care urmăresc aplicarea
prezentului standard ar putea fi nevoite să modifice descrierile utilizate pentru anumite elemente-rânduri din
situațiile financiare și pentru situațiile financiare ca atare.

Scopul Situațiilor financiare

Situațiile financiare sunt o reprezentare structurată a poziției financiare și a performanței financiare a
unei entități. Obiectivul situațiilor financiare cu scop general este de a oferi informații despre poziția
financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale unei entități, utile pentru o gamă largă de
utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii
resurselor, sarcină încredințată conducerii entităților. Pentru a atinge acest obiectiv, situațiile financiare oferă
informații despre:
(a) activele;
(b) datoriile;
(c) capitalurile proprii;
(d) veniturile și cheltuielile, inclusiv câștigurile și pierderile;
(e) alte modificări în capitalurile proprii; și
(f) fluxurile de trezorerie ale entității.
Aceste informații, împreună cu alte informații din note, ajută utilizatorii situațiilor financiare la
estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie ale entității și, în special, a plasării în timp a apariției și a gradului
de certitudine a acestora.

Componente ale situațiilor financiare

Un set complet de situații financiare conține:
(a) un bilanț;
(b) o situație a veniturilor și a cheltuielilor;
(c) o situație a modificărilor capitalurilor proprii care să reflecte :
(i) fie toate modificările capitalurilor proprii;
(ii) fie modificări ale capitalurilor proprii, altele decât cele provenind din tranzacții cu acționarii
care acționează în calitatea lor de acționari;
1
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

(d) o situație a fluxurilor de trezorerie; și

(e) note cuprinzând un rezumat al politicilor contabile semnificative și alte note explicative.
Multe entități prezintă, în afara situațiilor financiare, o analiză financiară efectuată de conducere care
descrie și explică caracteristicile principale ale performanței financiare și ale poziției financiare ale entității,
precum și principalele incertitudini cu care aceasta se confruntă. Un astfel de raport poate include o analiză
a:
(a) principalilor factori și a principalelor influențe care determină performanța financiară, inclusiv a
modificărilor mediului în care entitatea își desfășoară activitatea, a reacției entității la modificările
respective și efectul acestora, precum și a politicii de investiții pentru a-și menține și îmbunătăți
performanța financiară, inclusiv politica de dividende;
(b) surselor de finanțare ale entității și ratei vizate de îndatorare a capitalului; și
(c) resurselor entității care nu sunt recunoscute în bilanț conform IFRS-urilor.
Multe entități prezintă, de asemenea, în afara situațiilor financiare, rapoarte și situații cum ar fi
rapoartele de mediu și situațiile privind valoarea adăugată, în special în sectoarele în care factorii de mediu
sunt semnificativi și atunci când angajații sunt considerați a fi un grup important de utilizatori. Rapoartele și
situațiile prezentate în afara situațiilor financiare sunt în afara domeniului de aplicare al IFRS-urilor.

Definiții
Următorii termeni sunt folosiți în prezentul standard cu înțelesul specificat în continuare:
Imposibilitate Aplicarea unei dispoziții este imposibilă atunci când entitatea nu poate să o aplice după ce a
făcut toate eforturile rezonabile în acest sens.
Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRS-uri) sunt standardele și interpretările adoptate
de către Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB). Ele includ:
(a) Standarde Internaționale de Raportare Financiară;
(b) Standarde Internaționale de Contabilitate; și
(c) Interpretări care au fost emise de către Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaționale
de Raportare Financiară (IFRIC) sau de către fostul Comitet Permanent pentru Interpretări (SIC).
Semnificativ Omisiunile sau declarațiile eronate ale elementelor sunt semnificative dacă ar putea,
individual sau împreună, să influențeze deciziile economice ale utilizatorilor, decizii luate pe baza situațiilor
financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea și natura omisiunilor sau erorilor luate în considerare
în funcție de circumstanțele existente. Mărimea sau natura elementului sau o combinație a acestora ar putea
fi factorul determinant.
Notele conțin informații suplimentare față de cele prezentate în bilanț, situația veniturilor și a
cheltuielilor, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie. Notele oferă
descrieri narative sau detalieri ale elementelor prezentate în aceste situații și informații privind elementele
care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi recunoscute în acele situații.
Evaluarea măsurii în care o omisiune sau o declarație eronată ar putea influența deciziile economice
ale utilizatorilor, fiind astfel semnificativă, necesită luarea în considerare a caracteristicilor acelor utilizatori.
Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare prevede că "se presupune că utilizatorii
dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, precum și privind
contabilitatea și au dorința de a studia informațiile prezentate cu atenția cuvenită". Prin urmare, evaluarea
trebuie să ia în considerare modul în care se preconizează în mod rezonabil că utilizatorii cu astfel de
caracteristici ar putea fi influențați în mod rezonabil în luarea deciziilor economice.

Considerente generale
 Prezentarea fidelă și conformitatea cu IFRS-urile
Situațiile financiare trebuie să prezinte fidel poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de
trezorerie ale unei entități. Prezentarea fidelă impune reprezentarea exactă a efectelor tranzacțiilor, a altor
evenimente și condiții, în conformitate cu definițiile și criteriile de recunoaștere pentru active, datorii,
venituri și cheltuieli stabilite în Cadrul general. Se presupune că aplicarea IFRS-urilor, cu informații
suplimentare prezentate, atunci când este necesar, are drept rezultat situații financiare care realizează o
prezentare fidelă.

2
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

O entitate ale cărei situații financiare sunt conforme cu IFRS-urile trebuie să prezinte în note o
declarație explicită și fără rezerve privind această conformitate. Situațiile financiare nu trebuie descrise ca
fiind conforme cu IFRS-urile decât dacă satisfac toate dispozițiile IFRS-urilor.
În aproape toate situațiile se obține o prezentare fidelă prin respectarea IFRS-urilor aplicabile. De
asemenea, o prezentare fidelă impune unei entități:
(a) să selecteze și să aplice politicile contabile în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări
ale estimărilor contabile și erori. IAS 8 stabilește o ierarhie de îndrumări cu valoare de normă pe care
conducerea le ia în considerare în absența unui standard sau a unei interpretări care se aplică în mod
specific unui element;
(b) să prezinte informații, inclusiv politicile contabile, într-o manieră care să ofere informații
relevante, fiabile, comparabile și inteligibile;
(c) să ofere prezentări suplimentare atunci când respectarea dispozițiilor specifice din IFRS-uri este
insuficientă pentru a permite utilizatorilor să înțeleagă impactul anumitor tranzacții, al altor
evenimente și condiții asupra poziției financiare și a performanței financiare a entității.
Politicile contabile neadecvate nu sunt rectificate nici prin prezentarea politicilor contabile utilizate,
nici prin note sau materiale explicative.
În cazurile extrem de rare în care conducerea ajunge la concluzia că respectarea unei dispoziții dintr-
un standard sau dintr-o interpretare ar induce atât de mult în eroare încât ar fi în contradicție cu obiectivul
situațiilor financiare stabilite în Cadrul general, entitatea trebuie să se abată de la acea dispoziție, dacă cadrul
relevant de reglementare impune o astfel de abatere sau nu o interzice altminteri.
Atunci când o entitate se abate de la o dispoziție a unui standard sau a unei interpretări, aceasta trebuie
să prezinte:
(a) conducerea a ajuns la concluzia că situațiile financiare prezintă fidel poziția financiară,
performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale entității;
(b) conformitatea cu standardele și interpretările aplicabile, cu excepția abaterii de la o anumită
dispoziție pentru realizarea unei prezentări fidele;
(c) titlul standardului sau al interpretării de la care s-a abătut entitatea, natura abaterii, inclusiv
tratamentul pe care l-ar impune standardul sau interpretarea, motivul pentru care tratamentul respectiv
ar induce în eroare în circumstanțele respective într-atât încât ar fi în contradicție cu obiectivul
situațiilor financiare stabilit în Cadrul general, precum și tratamentul adoptat; și
(d) pentru fiecare perioadă prezentată, impactul financiar al abaterii asupra fiecărui element din
situațiile financiare care ar fi fost raportat dacă s-ar fi respectat dispoziția.
În situațiile extrem de rare în care conducerea ajunge la concluzia că respectarea unei dispoziții dintr-
un standard sau dintr-o interpretare ar induce în eroare într-atât încât ar fi în contradicție cu obiectivul
situațiilor financiare stabilit în Cadrul general, dar cadrul de reglementare relevant interzice abaterea de la
acea dispoziție, entitatea trebuie să încerce pe cât posibil să reducă aspectele care decurg din respectarea
acelei dispoziții și care sunt percepute ca inducând în eroare, prezentând:
(a) titlul standardului sau al interpretării respective, natura dispoziției și motivul pentru care
conducerea a ajuns la concluzia că respectarea acelei dispoziții induce în eroare în circumstanțele
respective într-atât încât este în contradicție cu obiectivul situațiilor financiare stabilit în Cadrul
general; și
(b) pentru fiecare perioadă prezentată, ajustările fiecărui element din situațiile financiare pe care
conducerea le-a considerat ca fiind necesare pentru obținerea unei prezentări fidele.
Un element al informațiilor ar fi în contradicție cu obiectivul situațiilor financiare atunci când nu
reprezintă exact tranzacțiile, alte evenimente și condiții pe care fie dorește să le reprezinte, fie se așteaptă în
mod normal să le reprezinte și, în consecință, ar putea să influențeze deciziile economice luate de către
utilizatorii situațiilor financiare. Atunci când se evaluează măsura în care respectarea unei dispoziții
specifice dintr-un standard sau dintr-o interpretare ar induce în eroare într-atât încât ar fi în contradicție cu
obiectivul situațiilor financiare stabilit în Cadrul general, conducerea ia în considerare:
(a) motivul pentru care obiectivul situațiilor financiare nu este atins în circumstanțele respective; și
(b) modul în care circumstanțele dintr-o entitate se pot deosebi de cele din alte entități care respectă
dispoziția. Dacă alte entități respectă dispoziția în circumstanțe similare, există o prezumție relativă

3
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

potrivit căreia respectarea dispoziției de către entitate nu ar induce în eroare într-atât încât să fie în
contradicție cu obiectivul situațiilor financiare stabilit în Cadrul general.

 Continuitatea activității
La întocmirea situațiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea entității de a-și
continua activitatea. Situațiile financiare trebuie întocmite pe baza continuității activității, cu excepția
cazului în care conducerea fie intenționează să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea, fie nu are o altă
alternativă realistă decât să procedeze astfel. Atunci când, la efectuarea evaluării, conducerea are cunoștință
de incertitudini semnificative legate de evenimente sau condiții care pot cauza îndoieli semnificative asupra
capacității entității de a-și continua activitatea, incertitudinile respective trebuie prezentate. Atunci când
situațiile financiare nu sunt întocmite pe baza continuității activității, acest fapt trebuie prezentat, împreună
cu baza de întocmire a situațiilor financiare și motivul pentru care entitatea nu este considerată a fi în situația
de a-și continua activitatea.
Atunci când conducerea evaluează măsura în care prezumția continuității activității este sau nu
adecvată, sunt luate în considerare toate informațiile disponibile despre viitor, care se întinde pe o perioadă
de cel puțin douăsprezece luni de la data bilanțului, dar fără a se limita la aceasta. Importanța acordată
depinde de fiecare caz în parte. Atunci când entitatea a avut o activitate profitabilă în trecut și acces fără
dificultăți la resurse financiare, se poate ajunge la concluzia că prezumția continuității activității este
adecvată fără o analiză detaliată. În alte cazuri, conducerea poate fi nevoită să ia în considerare o gamă largă
de factori care afectează profitabilitatea curentă și preconizată, graficele de rambursare a datoriilor și sursele
potențiale de înlocuire a finanțării existente înainte de a fi sigură că prezumția continuității activității este
adecvată.
 Contabilitatea de angajamente
O entitate trebuie să își întocmească situațiile financiare folosind contabilitatea de angajamente, cu
excepția informațiilor privind fluxurile de trezorerie.
Atunci când se folosește contabilitatea de angajamente, elementele sunt recunoscute ca active, datorii,
capitaluri proprii, venituri și cheltuieli (elementele situațiilor financiare), atunci când respectă definițiile și
criteriile de recunoaștere pentru acele elemente din Cadrul general.

 Consecvența prezentării
Prezentarea și clasificarea elementelor din situațiile financiare trebuie menținute de la o perioadă la
alta, cu excepția cazurilor când:
(a) în urma unei modificări semnificative în natura activității entității sau în urma unei analize a
situațiilor sale financiare, este evident că ar fi mai potrivită o altă prezentare sau clasificare având în
vedere criteriile de selecție și aplicare a politicilor contabile din IAS 8; sau
(b) un standard sau o interpretare prevede o modificare a prezentării.
O achiziție sau o cedare semnificativă ori o revizuire a prezentării situațiilor financiare poate sugera că
situațiile financiare trebuie prezentate diferit. O entitate modifică prezentarea situațiilor financiare doar dacă
noua prezentare oferă informații fiabile și dacă este mai relevantă pentru utilizatorii situațiilor financiare și
doar dacă este probabilă utilizarea în continuare a acestei structuri revizuite astfel încât să nu fie afectată
comparabilitatea.

 Pragul de semnificație și agregarea

Fiecare clasă semnificativă care cuprinde elemente similare trebuie prezentată separat în situațiile
financiare. Elementele care au naturi sau funcții diferite trebuie prezentate separat, cu excepția cazului în
care nu sunt semnificative.
Situațiile financiare rezultă din prelucrarea unui volum mare de tranzacții sau alte evenimente care
sunt agregate pe grupe în funcție de natura sau funcția lor. Etapa finală a procesului de agregare și clasificare
este prezentarea de date condensate și clasificate care formează elemente-rânduri în bilanț, în situația
veniturilor și a cheltuielilor, în situația modificării capitalurilor proprii și în situația fluxurilor de trezorerie
sau în note. Dacă un element-rând nu este în mod individual semnificativ, atunci el este agregat cu alte
elemente fie în acele situații, fie în note. Un element care nu este suficient de semnificativ pentru a fi

4
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

prezentat separat în situațiile financiare propriu-zise poate fi totuși suficient de semnificativ încât să poată fi
prezentat separat în note.
Aplicarea conceptului pragului de semnificație înseamnă faptul că nu este necesară respectarea unei
anumite dispoziții de prezentare a informațiilor dintr-un standard sau dintr-o interpretare, dacă informațiile
nu sunt semnificative.

 Compensarea
Activele și datoriile, precum și veniturile și cheltuielile nu trebuie compensate, cu excepția cazului în
care compensarea este impusă sau permisă de un standard sau de o interpretare.
Este important ca atât activele și datoriile, cât și veniturile și cheltuielile să fie raportate separat.
Compensarea fie în situația veniturilor și a cheltuielilor, fie în bilanț, cu excepția cazului în care
compensarea reflectă fondul economic al tranzacției sau al unui alt eveniment, limitează capacitatea
utilizatorilor atât de a înțelege tranzacțiile întreprinse, alte evenimente și condiții care au apărut, cât și de a
evalua viitoarele fluxuri de trezorerie ale entității. Evaluarea activelor după deducerea ajustărilor de valoare
– de exemplu, ajustări pentru deprecierea stocurilor și ajustări pentru creanțele îndoielnice – nu reprezintă o
compensare.
IAS 18 Venituri definește veniturile și impune ca acestea să fie evaluate la valoarea justă a
contraprestației primite sau de primit, luând în considerare valoarea oricărei reduceri comerciale și de volum
acordate de entitate. În decursul activităților sale curente, entitatea efectuează alte tranzacții care nu
generează venituri, dar care sunt ocazionate de principalele activități generatoare de venituri. Rezultatele
unor astfel de tranzacții sunt prezentate, atunci când această prezentare reflectă fondul economic al
tranzacției sau al unui alt eveniment, prin compensarea veniturilor cu cheltuielile asociate care apar din
aceeași tranzacție. De exemplu:
(a) câștigurile și pierderile din cedarea activelor imobilizate, inclusiv investițiile și activele de
exploatare, sunt raportate prin deducerea din încasările din cedare a valorii contabile a activului și a
cheltuielilor de vânzare aferente; și
(b) cheltuielile legate de un provizion care este recunoscut în conformitate cu IAS 37 Provizioane,
datorii contingente și active contingente și rambursat în baza unui angajament contractual cu un terț
(de exemplu, un contract de garanție al unui furnizor) pot fi compensate cu rambursările aferente.
În plus, câștigurile și pierderile care apar dintr-un grup de tranzacții similare sunt raportate pe bază
netă, de exemplu, câștigurile și pierderile din diferențele de curs valutar sau câștigurile și pierderile din
instrumentele financiare deținute în vederea tranzacționării. Totuși, astfel de câștiguri și pierderi sunt
raportate separat dacă sunt semnificative.

 Informații comparative
Cu excepția cazului în care un standard sau o interpretare permite sau prevede altfel, informațiile
comparative aferente perioadei precedente trebuie prezentate pentru toate sumele raportate în situațiile
financiare. Informațiile comparative trebuie incluse pentru informațiile narative și descriptive atunci când
acest lucru este relevant pentru înțelegerea situațiilor financiare ale perioadei curente.
În unele cazuri, informațiile narative furnizate de situațiile financiare pentru perioada (perioadele)
anterioară (anterioare) continuă să fie relevante în perioada curentă. De exemplu, detaliile privind un litigiu,
al cărui rezultat era nesigur la data ultimului bilanț și este încă nesoluționat, sunt prezentate în perioada
curentă. Utilizatorii beneficiază de informațiile care indică existența acelei incertitudini la data ultimului
bilanț și de informațiile despre măsurile care au fost luate pentru rezolvarea incertitudinii în cursul perioadei.
Atunci când prezentarea sau clasificarea elementelor din situațiile financiare se modifică, sumele
comparative trebuie reclasificate, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil de realizat. Atunci
când valorile comparative sunt reclasificate, o entitate trebuie să prezinte:
(a) natura reclasificării;
(b) valoarea fiecărui element sau a fiecărei clase de elemente care sunt reclasificate; și
(c) motivul reclasificării.
În situația în care reclasificarea sumelor comparative este imposibilă, o entitate trebuie să prezinte:
(a) motivul nereclasificării sumelor; și
(b) natura ajustărilor care ar fi fost făcute dacă valorile ar fi fost reclasificate.

5
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

Ameliorarea comparabilității informației între perioade ajută utilizatorii să ia decizii economice, în

special prin faptul că permite evaluarea tendințelor în informația financiară în scopul de a face prognoze. În
anumite circumstanțe, este imposibilă reclasificarea informației comparative pentru o anumită perioadă
anterioară în vederea obținerii comparabilității cu perioada curentă. De exemplu, s-ar putea ca datele să nu fi
fost colectate în perioada (perioadele) anterioară (anterioare) într-o manieră care să permită reclasificarea și
s-ar putea ca reconstituirea informațiilor să nu fie posibilă.

Identificarea situațiilor financiare

Situațiile financiare trebuie identificate și separate în mod clar de alte informații din același document
publicat.
IFRS-urile se aplică numai situațiilor financiare, și nu altor informații prezentate într-un raport anual
sau alt document. Prin urmare, este important ca utilizatorii să poată distinge informațiile elaborate prin
utilizarea IFRS-urilor de alte informații care le pot fi folositoare, dar nu fac obiectul acelor dispoziții.
Fiecare componentă a situațiilor financiare trebuie identificată în mod clar. În plus, următoarele
informații trebuie să fie bine evidențiate și repetate atunci când acest lucru este necesar pentru înțelegerea
corespunzătoare a informațiilor prezentate:
(a) denumirea entității raportoare sau alte mijloace de identificare și orice modificare adusă
respectivelor informații și care a intervenit de la ultima dată a bilanțului;
(b) măsura în care situațiile financiare se referă la entitatea individuală sau la un grup de entități;
(c) data bilanțului sau perioada acoperită de situațiile financiare, care este cea mai adecvată pentru
acea componentă a situațiilor financiare;
(d) moneda de prezentare, și
(e) nivelul de rotunjire utilizat în prezentarea sumelor din situațiile financiare.
Pentru determinarea celei mai bune modalități de prezentare a acestor informații este nevoie de
raționament profesional. De exemplu, atunci când situațiile financiare sunt prezentate electronic, nu sunt
utilizate întotdeauna pagini separate; în acest caz elementele de mai sus sunt atunci prezentate atât de
frecvent, încât să asigure o înțelegere corespunzătoare a informațiilor incluse în situațiile financiare.
Situațiile financiare sunt deseori mai ușor de înțeles prin prezentarea informațiilor în mii sau milioane
de unități ale monedei de prezentare. Acest fapt este acceptabil atâta timp cât este prezentat nivelul de
rotunjire a prezentării și cât nu sunt omise informațiile semnificative.

Perioada de raportare
Situațiile financiare trebuie prezentate cel puțin anual. Atunci când data bilanțului unei entități se
schimbă și situațiile financiare anuale sunt prezentate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an,
entitatea trebuie să prezinte, în plus față de perioada acoperită de situațiile financiare:
(a) motivul folosirii unei perioade mai lungi sau mai scurte; și
(b) faptul că valorile comparative din situația veniturilor și a cheltuielilor, situația modificărilor în
capitalurile proprii, situația fluxurilor de trezorerie și notele aferente nu sunt pe deplin comparabile.
În mod normal, situațiile financiare sunt întocmite în mod consecvent, acoperind o perioadă de un an.
Totuși, din motive practice, anumite entități preferă să facă raportarea, de exemplu, pentru o perioadă de 52
de săptămâni. Prezentul standard nu împiedică această practică, întrucât este puțin probabil ca situațiile
financiare rezultate să fie semnificativ diferite de acelea care ar fi prezentate pentru un an.

1. Bilanțul

O entitate trebuie să prezinte activele circulante și imobilizate, precum și datoriile curente și pe termen
lung, drept clasificări separate în bilanț, cu excepția cazului în care o prezentare bazată pe lichiditate oferă
informații fiabile și mai relevante. Atunci când se aplică această excepție toate activele și datoriile trebuie
prezentate la modul general, în ordinea lichidității.
Indiferent de metoda de prezentare adoptată pentru fiecare element-rând de activ și de datorie care
combină sume ce se așteaptă a fi recuperate sau achitate la (a) nu mai mult de douăsprezece luni de la data
bilanțului și (b) mai mult de douăsprezece luni după data bilanțului, o entitate trebuie să prezinte valoarea ce
se preconizează a fi recuperată sau decontată după mai mult de douăsprezece luni.

6
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

Atunci când entitatea furnizează bunuri sau prestează servicii în cadrul unui ciclu de exploatare clar
identificabil, clasificarea separată în bilanț a activelor circulante și imobilizate și a datoriilor curente și pe
termen lung oferă informații utile, făcând distincție între activele nete care sunt în mod continuu rulate sub
formă de capital circulant și cele utilizate în activitatea pe termen lung a entității. De asemenea, acest fapt
evidențiază activele ce se preconizează a fi valorificate în cadrul ciclului curent de exploatare și datoriile
exigibile în cursul aceleiași perioade.
Pentru anumite entități, cum ar fi instituțiile financiare, o prezentare a activelor și a datoriilor în ordine
crescătoare sau descrescătoare a lichidității oferă informații fiabile și mai relevante decât o prezentare a
activelor clasificate drept circulante și imobilizate și a datoriilor clasificate drept curente și pe termen lung,
deoarece entitatea nu furnizează bunuri sau servicii într-un ciclu de exploatare clar identificabil.
Unei entități i se permite să prezinte unele dintre activele și datoriile sale utilizând clasificarea
circulante/imobilizate și, respectiv, curente/pe termen lung și altele în funcție de lichiditate, atunci când
această clasificare oferă informații care sunt fiabile și mai relevante. Necesitatea unei baze mixte de
prezentare poate apărea atunci când o entitate are diverse operațiuni.

Active circulante
Un activ trebuie clasificat drept circulant atunci când satisface oricare dintre următoarele criterii:
(a) se așteaptă să fie realizat sau este deținut în vederea vânzării sau consumat în cursul normal al
ciclului de exploatare al entității;
(b) este deținut în principal în scopul a fi tranzacționat;
(c) se așteaptă a fi realizat în termen de douăsprezece luni de la data bilanțului; sau
(d) reprezintă numerar sau echivalente de numerar (conform definiției din IAS 7), cu excepția cazului
în care este interzisă tranzacționarea sau utilizarea sa pentru a deconta o datorie pentru o perioadă
de cel puțin douăsprezece luni de la data bilanțului.
Toate celelalte active trebuie clasificate drept active imobilizate.
Prezentul standard utilizează termenul "imobilizate" pentru a cuprinde activele corporale, necorporale
și financiare pe termen lung. Acesta nu interzice utilizarea descrierilor alternative, atâta timp cât sensul este
clar.
Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor pentru
prelucrare și realizarea lor în numerar sau echivalente de numerar. Atunci când ciclul normal de exploatare
al unei entități nu este identificabil în mod clar, se consideră că durata lui este de douăsprezece luni. Activele
circulante cuprind active (cum ar fi stocurile și creanțele comerciale) care sunt vândute, consumate sau
realizate ca parte a ciclului normal de exploatare, chiar și atunci când nu se așteaptă să fie realizate în termen
de douăsprezece luni de la data bilanțului. Activele circulante includ, de asemenea, active care sunt deținute
în primul rând în vederea tranzacționării și partea curentă din activele financiare imobilizate.

Datorii curente
O datorie trebuie clasificată drept datorie curentă atunci când satisface oricare dintre următoarele
criterii:
(a) se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;
(b) este deținută în primul rând în scopul de a fi tranzacționată;
(c) este exigibilă în termen de douăsprezece luni după data bilanțului; sau
(d) entitatea nu are un drept necondiționat de a amâna decontarea datoriei pentru cel puțin
douăsprezece luni după data bilanțului.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate drept datorii pe termen lung.
Anumite datorii curente, cum ar fi datoriile comerciale și unele datorii privind angajații și alte costuri
de exploatare, fac parte din capitalul circulant utilizat în ciclul normal de exploatare al entității. Astfel de
elemente de exploatare sunt clasificate drept datorii curente, indiferent dacă sunt exigibile după mai mult de
douăsprezece luni de la data bilanțului. Același ciclu normal de exploatare se aplică la clasificarea activelor
și a datoriilor unei entități. Atunci când ciclul normal de exploatare al unei entități nu este clar identificabil,
se consideră că durata lui este de douăsprezece luni.
Alte datorii curente nu sunt decontate ca parte a ciclului normal de exploatare, dar sunt exigibile în
termen de douăsprezece luni după data bilanțului sau sunt deținute în primul rând în scopul de a fi

7
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

tranzacționate. Se poate oferi drept exemplu datoriile financiare care sunt clasificate drept deținute în
vederea tranzacționării, descoperirile de cont și partea curentă din datoriile financiare pe termen lung,
dividendele de plătit, impozitul pe profit și alte datorii necomerciale. Datoriile financiare care oferă finanțare
pe termen lung (adică nu fac parte din capitalul circulant utilizat în ciclul normal de exploatare al entității) și
nu sunt exigibile în douăsprezece luni după data bilanțului constituie datorii pe termen lung.
O entitate își clasifică datoriile financiare drept curente atunci când ele trebuie decontate în termen
douăsprezece luni de la data bilanțului, chiar dacă:
(a) termenul inițial a fost stabilit pentru o perioadă mai mare de douăsprezece luni; și
(b) s-a încheiat un acord de refinanțare sau de reeșalonare a plăților pe termen lung după data bilanțului
și înainte ca situațiile financiare să fie aprobate spre publicare.
Dacă o entitate preconizează și are competența exclusivă să refinanțeze sau să reînnoiască o obligație
pentru cel puțin douăsprezece luni după data bilanțului în virtutea unei facilități de împrumut existente, ea
clasifică obligația drept obligație pe termen lung indiferent dacă aceasta ar fi altminteri exigibilă într-un
termen mai scurt. Totuși, în situațiile în care refinanțarea sau reînnoirea obligației nu este de competența
exclusivă a entității (de exemplu, atunci când nu există un acord de refinanțare), nu se ia în calcul potențialul
de refinanțare, iar obligația este clasificată drept curentă.
Atunci când o entitate încalcă un angajament prevăzut în cadrul unui acord de împrumut pe termen
lung la data bilanțului sau înaintea datei bilanțului, datoria devenind exigibilă la cerere ca urmare a acestei
încălcări, datoria este clasificată drept curentă indiferent dacă creditorul a fost de acord, după data bilanțului
și înainte ca situațiile financiare să fie aprobate spre publicare, să nu solicite plata ca urmare a încălcării.
Datoria este clasificată drept curentă, deoarece la data bilanțului entitatea nu are dreptul necondiționat de a-
și amâna decontarea pentru cel puțin douăsprezece luni după acea dată.
Totuși, datoria este clasificată drept datorie pe termen lung dacă creditorul a fost de acord până la data
bilanțului să ofere o perioadă de grație care să se încheie la cel puțin douăsprezece luni după data bilanțului,
în cadrul căreia entitatea să poată rectifica încălcarea și în timpul căreia creditorul să nu poată solicita
rambursarea imediată.
Bilanțul trebuie să cuprindă elementele-rânduri care prezintă cel puțin următoarele valori:
(a) imobilizări corporale;
(b) investiții imobiliare;
(c) imobilizări necorporale;
(d) active financiare [exclusiv valorile menționate la literele (e), (h) și (i)];
(e) investiții financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalență;
(f) active biologice;
(g) stocuri;
(h) creanțe comerciale și similare;
(i) numerar și echivalente de numerar;
(j) datorii comerciale și similare;
(k) provizioane;
(l) datorii financiare [exclusiv valorile menționate la literele (j) și (k)];
(m) datorii și creanțe aferente impozitului curent, după cum sunt definite în IAS 12 Impozitul pe
profit;
(n) datorii privind impozitele amânate și creanțe privind impozitele amânate;
(o) interes minoritar, prezentat în cadrul capitalurilor proprii; și
(p) capital emis și rezerve atribuibile acționarilor societății-mamă.
Bilanțul trebuie să includă, de asemenea, elementele-rânduri care să prezinte următoarele valori:
(a) totalul activelor clasificate drept deținute în vederea vânzării și active incluse în grupurile destinate
cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate
deținute în vederea vânzării și activități întrerupte; și
(b) datoriile incluse în grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării în
conformitate cu IFRS 5.
Alte elemente-rânduri, titluri și subtotaluri trebuie prezentate în bilanț atunci când o astfel de
prezentare este relevantă pentru înțelegerea poziției financiare a entității.

8
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

Atunci când o entitate prezintă active circulante și imobilizate și datorii curente și pe termen lung
clasificate separat în bilanțul său, aceasta nu trebuie să clasifice creanțele (datoriile) privind impozitul
amânat drept active (datorii) circulante (curente).
Prezentul standard nu prescrie ordinea sau formatul de prezentare a elementelor. Punctul 68 oferă pur
și simplu o listă de elemente care sunt suficient de diferite ca natură sau funcție încât să justifice o
prezentare separată în bilanț. În plus:
(a) sunt incluse elementele-rânduri atunci când mărimea, natura sau funcția unui element sau a unei
agregări de elemente similare face ca o prezentare separată să fie relevantă pentru înțelegerea poziției
financiare a entității; și
(b) descrierile utilizate și ordonarea elementelor sau agregarea de elemente similare pot fi amendate în
funcție de natura entității și a tranzacțiilor acesteia, pentru a oferi informații relevante pentru
înțelegerea poziției financiare a entității. De exemplu, o instituție financiară poate amenda descrierile
de mai sus pentru a oferi informații relevante pentru operațiunile unei instituții financiare.
Raționamentul privind eventualitatea prezentării separate a unor elemente suplimentare se bazează pe
evaluarea:
(a) naturii și lichidității activelor;
(b) funcției activelor în cadrul entității; și
(c) valorilor, naturii și plasării în timp a datoriilor.
Utilizarea de baze diferite de evaluare pentru diferite clase de active sugerează că natura sau funcția
lor se deosebește și, de aceea, ele ar trebui prezentate drept elemente-rânduri separate. De exemplu, diferite
clase de imobilizări corporale pot fi contabilizate la cost sau la valorile rezultate din reevaluare conform IAS
16 Imobilizări corporale.

Informații ce trebuie prezentate fie în bilanț, fie în note

O entitate trebuie să prezinte fie în bilanț, fie în note subclasificări suplimentare ale elementelor-
rânduri prezentate, clasificate într-o manieră corespunzătoare activității entității.
Detaliile oferite în subclasificări depind de dispozițiile IFRS-urilor și de mărimea, natura și funcția
sumelor implicate. Prezentările diferă pentru fiecare element, de exemplu:
(a) elementele de imobilizări corporale sunt dezagregate pe clase, în conformitate cu IAS 16;
(b) creanțele sunt dezagregate în conturi de creanțe de la clienții comerciali, creanțe de la părți afiliate,
plăți efectuate în avans și alte sume;
(c) stocurile sunt subclasificate, conform IAS 2 Stocuri, în categorii precum marfă, materii prime și
materiale, producție în curs de execuție și produse finite;
(d) provizioanele sunt dezagregate în provizioane pentru beneficiile angajaților și alte elemente; și
(e) capitalurile proprii și rezervele sunt dezagregate în diferite clase, precum capital vărsat, prime de
emisiune și rezerve.
O entitate trebuie să prezinte următoarele informații fie în bilanț, fie în note:
(a) pentru fiecare clasă de capital social:
(i) numărul de acțiuni autorizate;
(ii) numărul de acțiuni emise și vărsate integral, precum și cele emise, dar nevărsate integral;
(iii) valoarea nominală pe acțiune sau faptul că acțiunile nu au valoare nominală;
(iv) o reconciliere a numărului de acțiuni existente la începutul și la sfârșitul perioadei;
(v) drepturile, preferințele și restricțiile aferente clasei respective, inclusiv restricțiile referitoare la
repartizarea dividendelor și la rambursarea capitalului;
(vi) acțiunile proprii deținute de entitate sau de filialele sau de entitățile sale asociate; și
(vii) acțiunile rezervate pentru emisiune în baza unor contracte de opțiuni și a unor contracte de
vânzare a acțiunilor, inclusiv condițiile și sumele aferente; și
(b) o descriere a naturii și a scopului fiecărei rezerve din cadrul capitalurilor proprii.

9
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

Situația veniturilor și a cheltuielilor. Profitul sau pierderea perioadei

Toate elementele de venit și cheltuială recunoscute într-o perioadă trebuie incluse în profit sau în
pierdere, cu excepția cazului în care un standard sau o interpretare prevede contrariul.
În mod normal, toate elementele de venit și cheltuială recunoscute într-o perioadă sunt incluse în profit
sau în pierdere. Aceasta include efectele modificărilor estimărilor contabile. Totuși, pot exista circumstanțe
când anumite elemente pot fi excluse din profitul sau pierderea perioadei curente. IAS 8 tratează două astfel
de circumstanțe: corectarea erorilor și efectul modificărilor politicilor contabile.
Alte standarde tratează elemente care respectă definiția venitului sau a cheltuielii din Cadrul general,
dar care sunt de obicei excluse din profit sau din pierdere. Se pot oferi cu titlu de exemplu surplusurile de
reevaluare (a se vedea IAS 16), anumite câștiguri și pierderi care apar din conversia situațiilor financiare ale
unei operațiuni din străinătate (a se vedea IAS 21) și câștiguri sau pierderi din reevaluarea activelor
financiare disponibile pentru vânzare (a se vedea IAS 39).
Informații care trebuie prezentate în situația veniturilor și a cheltuielilor
Situația veniturilor și a cheltuielilor trebuie să includă cel puțin elemente-rânduri care să prezinte
următoarele valori pentru perioadă:
(a) veniturile;
(b) costurile de finanțare;
(c) cota-parte din profitul sau pierderea aferent(ă) entităților asociate și asocierilor în participație,
contabilizată prin metoda punerii în echivalență;
(d) cheltuiala cu impozitul;
(e) o sumă unică cuprinzând totalul (i) profitului sau pierderii postimpozitare din activitățile întrerupte
și (ii) câștigului sau pierderii recunoscute la evaluarea la valoarea justă minus costurile generate de
vânzare sau de cedarea activelor sau a grupului (grupurilor) destinate cedării care constituie activități
întrerupte; și
(f) profitul sau pierderea.
Următoarele elemente trebuie prezentate în situația veniturilor și a cheltuielilor ca alocări ale profitului
sau pierderii aferent(e) perioadei:
(a) profitul sau pierderea atribuibil(ă) intereselor minoritare; și
(b) profitul sau pierderea atribuibil(ă) acționarilor societății-mamă.
Trebuie prezentate elemente-rânduri, titluri și subtotaluri suplimentare în situația veniturilor și a
cheltuielilor atunci când o astfel de prezentare este relevantă pentru înțelegerea performanței financiare a
entității.
Deoarece efectele diferitelor activități, tranzacții și evenimente ale unei entități se deosebesc ca
frecvență, potențial de câștig sau pierdere și previzibilitate, prezentarea componentelor de performanță
financiară ajută la înțelegerea performanței financiare realizate și la anticiparea rezultatelor viitoare. Se
includ în situația veniturilor și a cheltuielilor elemente-rânduri suplimentare, iar descrierile utilizate și
ordonarea elementelor sunt modificate atunci când este necesară explicarea componentelor de performanță
financiară. Factorii ce trebuie avuți în vedere cuprind caracterul semnificativ, precum și natura și funcția
elementelor de venituri și cheltuieli.
O entitate nu trebuie să prezinte niciun element de venit sau cheltuială drept element extraordinar, nici
în situația veniturilor și a cheltuielilor, nici în note.

Informații care trebuie prezentate fie în situația veniturilor și a cheltuielilor, fie în note
Atunci când elementele de venituri și cheltuieli sunt semnificative, natura și valoarea lor trebuie
prezentate separat.
Circumstanțele care ar da naștere la prezentarea separată a elementelor de venituri și cheltuieli includ:
(a) reduceri ale valorii contabile a stocurilor până la valoarea netă realizabilă sau reduceri ale valorii
contabile a imobilizărilor corporale până la valoarea recuperabilă și, de asemenea, reluări ale unor
astfel de reduceri;
(b) restructurări ale activităților unei entități și reluări ale oricăror provizioane pentru costurile
restructurării;
(c) cedări ale unor elemente de imobilizări corporale;
10
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

(d) cedări ale unor investiții;

(e) activități întrerupte;
(f) soluționarea litigiilor; și
(g) alte reluări de provizioane.
O entitate trebuie să prezinte o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura
cheltuielilor, fie pe destinația lor în cadrul entității, oricare dintre acestea furnizează informații mai fiabile și
mai relevante.
Cheltuielile sunt subclasificate pentru a evidenția componente ale performanței financiare care se
deosebesc în ceea ce privește frecvența, potențialul de câștig sau pierdere și previzibilitatea. Această analiză
este furnizată în una dintre cele două forme posibile.
Prima formă de analiză este metoda clasificării după natura cheltuielilor. Cheltuielile sunt agregate
în situația veniturilor și a cheltuielilor conform naturii lor (de exemplu, amortizarea, cumpărările de materii
prime, cheltuielile cu transportul, beneficiile angajaților și cheltuielile de publicitate) și nu sunt realocate pe
diferitele destinații din cadrul entității. Această metodă poate fi simplu de aplicat, deoarece nu este necesară
nicio alocare a cheltuielilor după clasificările funcționale. Se oferă următorul exemplu de clasificare
utilizând metoda naturii cheltuielilor:
Venituri X
Alte venituri X
Variația stocurilor de produse finite și X
produse în curs de execuție
Materii prime și consumabile utilizate X
Cheltuieli cu beneficiile angajaților X
Cheltuieli cu amortizarea X
Alte cheltuieli X
Total cheltuieli (X)
Profit X

Cea de-a doua metodă de analiză este metoda clasificării după destinația cheltuielilor sau metoda
"costului vânzărilor", și clasifică cheltuielile după destinația lor ca parte din costul vânzărilor sau, de
exemplu, din costurile activităților de distribuție sau administrative. O entitate prezintă cel puțin costurile
vânzărilor sale separat de celelalte cheltuieli conform acestei metode. Această metodă poate oferi deseori
informații mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea cheltuielilor după natură, dar alocarea costurilor
după destinații poate necesita alocări arbitrare și poate implica, în mod considerabil, utilizarea
raționamentului profesional. Se oferă următorul exemplu de clasificare utilizând metoda destinației
cheltuielilor:
Venituri X
Costul vânzărilor | (X)
Profitul brut X
Alte venituri X
Costuri de distribuție (X)
Cheltuieli administrative (X)
Alte cheltuieli (X)
Profit X

Entitățile care clasifică cheltuielile după destinație trebuie să prezinte informații suplimentare despre
natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu amortizarea, precum și cheltuielile cu beneficiile angajaților.
Optarea pentru metoda destinației cheltuielilor sau pentru metoda naturii cheltuielilor depinde atât de
factori istorici, cât și de cei aferenți sectorului economic, respectiv de natura entității. Ambele metode indică
acele costuri care s-ar putea să varieze, direct sau indirect, în funcție de nivelul vânzărilor sau producției
entității. Deoarece fiecare metodă de prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de entități, prezentul
standard impune conducerii alegerea prezentării celei mai relevante și celei mai fiabile. Totuși, deoarece
informațiile asupra naturii cheltuielilor sunt utile la estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie, se impune o
prezentare suplimentară atunci când este utilizată metoda destinației cheltuielilor.
11
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

O entitate trebuie să prezinte, fie în situația veniturilor și a cheltuielilor sau în situația modificărilor
capitalurilor proprii, fie în note, valoarea dividendelor recunoscute ca distribuiri către acționari în timpul
perioadei și suma aferentă pe acțiune.

Situația modificărilor capitalurilor proprii

O entitate trebuie să prezinte o situație a modificărilor capitalurilor proprii evidențiind în situația

propriu-zisă:
(a) profitul sau pierderea perioadei;
(b) fiecare element de venit și cheltuială pentru perioadă care, după cum se prevede în alte standarde
sau interpretări, este recunoscut direct în capitalurile proprii, precum și totalul acestor elemente;
(c) totalul veniturilor și al cheltuielilor pentru perioadă [calculat ca sumă dintre (a) și (b)], indicând
separat sumele totale atribuibile acționarilor societății-mamă și intereselor minoritare; și
(d) pentru fiecare componentă a capitalurilor proprii, efectul modificărilor politicii contabile și al
corecțiilor erorilor recunoscute în conformitate cu IAS 8.
O situație a modificărilor capitalurilor proprii care cuprinde doar acele elemente trebuie să se intituleze
situație a veniturilor și a cheltuielilor recunoscute.
O entitate trebuie să prezinte, de asemenea, fie în situația modificărilor capitalurilor proprii, fie în
note:
(a) sumele tranzacțiilor cu acționarii care se manifestă în calitatea lor de acționari, arătând separat
distribuirile către acționari;
(b) soldul rezultatelor reportate [și anume profitul sau pierderea cumulat(ă)] la începutul perioadei și la
data bilanțului, precum și modificările pe parcursul perioadei; și
(c) o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capitaluri vărsate și a fiecărei rezerve la
începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
Modificările capitalurilor proprii ale unei entități între două date ale bilanțului reflectă creșterea sau
reducerea activelor sale nete în cursul perioadei. Cu excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu
acționarii care se manifestă în calitatea lor de acționari (cum ar fi contribuțiile de capital propriu,
răscumpărarea de către entitate a propriilor instrumente de capital propriu și a dividendelor) și costurile
tranzacțiilor legate direct de astfel de tranzacții, modificarea globală a capitalurilor proprii în timpul unei
perioade reprezintă valoarea totală a veniturilor și a cheltuielilor, inclusiv câștigurile și pierderile generate de
activitățile entității pe parcursul acelei perioade (indiferent dacă acele elemente de venituri și cheltuieli sunt
recunoscute în profit sau în pierdere ori direct, ca modificări ale capitalurilor proprii).
Prezentul standard prevede ca toate elementele de venituri și cheltuieli recunoscute într-o perioadă să
fie incluse în profit sau pierdere, cu excepția cazului în care un alt standard sau interpretare prevede
contrariul. Alte standarde prevăd ca unele pierderi și câștiguri (cum ar fi scăderile și creșterile din reevaluare
și anumite diferențe de curs valutar, pierderi sau câștiguri din reevaluarea activelor financiare disponibile
pentru vânzare și sumele conexe ale impozitelor curente și amânate) să fie recunoscute direct ca modificări
ale capitalurilor proprii. Întrucât este importantă luarea în considerare a tuturor elementelor de câștig și
pierdere la evaluarea modificărilor poziției financiare a unei entități între două date ale bilanțului, prezentul
standard prevede prezentarea situației modificărilor capitalurilor proprii care să evidențieze veniturile și
cheltuielile totale ale unei entități, inclusiv pe cele care sunt recunoscute direct în capitalurile proprii.
IAS 8 prevede ajustări retroactive pentru a efectua modificări ale politicilor contabile, în măsura în
care acest lucru este posibil, cu excepția cazului în care prevederile tranzitorii ale unui alt standard sau ale
unei alte interpretări prevăd altceva. IAS 8 prevede, de asemenea, ca retratările în scopul corectării erorilor
să fie făcute retroactiv în măsura în care acest lucru este posibil. Ajustările și retratările retroactive se
efectuează în ceea ce privește soldul rezultatelor reportate, cu excepția cazului în care un alt standard sau o
altă interpretare prevede ajustarea retroactivă a unei alte componente a capitalurilor proprii. Punctul 96 litera
(d) prevede prezentarea în situația modificărilor capitalurilor proprii a ajustărilor totale realizate în cazul
fiecărei componente a capitalurilor proprii care decurg separat din modificările politicilor contabile și din
corectarea erorilor. Aceste ajustări sunt prezentate pentru fiecare perioadă precedentă și pentru începutul
perioadei.

12
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

Note
Structură
Notele trebuie:
(a) să prezinte informații despre baza de întocmire a situațiilor financiare și despre politicile contabile
specifice utilizate;
(b) să prezinte informațiile prevăzute de IFRS-uri care nu sunt prezentate în bilanț, în situația
veniturilor și a cheltuielilor, în situația modificărilor capitalurilor proprii sau în situația fluxurilor de
trezorerie; și
(c) să ofere informații suplimentare care nu sunt prezentate în bilanț, în situația veniturilor și a
cheltuielilor, în situația modificărilor capitalurilor proprii sau în situația fluxurilor de trezorerie, dar
care sunt relevante pentru înțelegerea oricărora dintre ele.
Notele la situațiile financiare trebuie prezentate, pe cât posibil, într-un mod sistematic. Fiecare element
din bilanț, din situația veniturilor și a cheltuielilor, din situația modificărilor capitalurilor proprii și din
situația fluxurilor de trezorerie trebuie să facă trimitere la informațiile corespunzătoare din note.
Notele sunt în mod normal prezentate în următoarea ordine, care ajută utilizatorii să înțeleagă situațiile
financiare și să le compare cu situațiile financiare ale altor entități:
(a) o declarație de conformitate cu IFRS-urile;
(b) un rezumat al celor mai semnificative politici contabile aplicate;
(c) informații justificative pentru elemente prezentate în bilanț, în situația veniturilor și a cheltuielilor,
în situația modificărilor capitalurilor proprii și în situația fluxurilor de trezorerie, în ordinea în care
este prezentată fiecare situație și fiecare element-rând; și
(d) alte prezentări de informații, inclusiv:
(i) datorii contingente și angajamente contractuale nerecunoscute; și
(ii) informații nefinanciare, de exemplu, obiectivele și politicile gestionării riscului financiar ale
entității (a se vedea IFRS 7).
În anumite condiții, poate fi necesară sau de dorit modificarea ordonării anumitor elemente din note.
De exemplu, informațiile despre modificările valorii juste recunoscute în profit sau în pierdere pot fi
combinate cu informațiile referitoare la scadențele instrumentelor financiare, deși primele sunt prezentări
pentru situația veniturilor și a cheltuielilor, iar cele din urmă se referă la bilanț. Totuși, se poate menține o
structură sistematică a notelor atâta timp cât este posibil.
Notele care oferă informații despre baza întocmirii situațiilor financiare și a politicilor contabile
specifice pot fi prezentate ca o componentă separată a situațiilor financiare.

Prezentarea politicilor contabile

O entitate trebuie să prezinte în rezumatul politicilor contabile semnificative:
(a) baza (bazele) de evaluare utilizată (utilizate) la întocmirea situațiilor financiare; și
(b) celelalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru înțelegerea corespunzătoare a
situațiilor financiare.
Este important ca utilizatorii să fie informați asupra bazei (bazelor) de evaluare utilizată (utilizate) în
situațiile financiare (de exemplu, costul istoric, costul curent, valoarea netă realizabilă, valoarea justă sau
valoarea recuperabilă), deoarece baza pe care sunt întocmite situațiile financiare afectează în mod
semnificativ analiza efectuată de aceștia. Atunci când se utilizează mai mult de o bază de evaluare în
situațiile financiare, de exemplu atunci când sunt reevaluate anumite clase de active, este suficientă indicarea
categoriilor de active și datorii la care se aplică fiecare bază de evaluare.
Atunci când se decide necesitatea prezentării unei anumite politici de contabilitate, conducerea ia în
considerare măsura în care prezentarea ar ajuta utilizatorii la înțelegerea modului în care tranzacțiile, alte
evenimente și condiții se regăsesc în performanța financiară și în poziția financiară raportate. Prezentarea
anumitor politici contabile este utilă în mod deosebit utilizatorilor atunci când acele politici sunt selectate
din alternativele permise în standarde și interpretări. Anumite standarde cer în mod specific prezentarea
anumitor politici contabile, inclusiv a alegerilor făcute de conducere între diferitele politici contabile
permise. De exemplu, IAS 16 prevede prezentarea bazelor de evaluare utilizate pentru clasele de imobilizări
corporale. IAS 23 Costurile îndatorării prevede prezentarea modului în care sunt recunoscute costurile de

13
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

îndatorare: imediat, drept cheltuială sau capitalizate, ca parte a costurilor activelor cu ciclu lung de
producție.
Fiecare entitate are în vedere natura activității sale și politicile pe care utilizatorii situațiilor sale
financiare se așteaptă să le regăsească prezentate pentru acel tip de entitate. De exemplu, se așteaptă de la o
entitate care face obiectul impozitelor pe venit să își prezinte politicile contabile pentru impozitele pe venit,
inclusiv cele aplicabile creanțelor și datoriilor privind impozitul amânat. Atunci când o entitate are un număr
semnificativ de operațiuni în străinătate sau tranzacții în valută, se așteaptă prezentarea politicilor contabile
de recunoaștere a câștigurilor și a pierderilor din variațiile de curs valutar. Atunci când au avut loc combinări
de întreprinderi, sunt prezentate politicile utilizate în evaluarea fondului comercial și a interesului minoritar.
O politică contabilă poate fi semnificativă datorită naturii operațiunilor entității, chiar dacă valorile
prezentate pentru perioada curentă și pentru perioadele anterioare nu sunt semnificative. Este, de asemenea,
oportună prezentarea fiecărei politici contabile semnificative care nu este în mod special prevăzută de IFRS-
uri, dar este selectată și aplicată în concordanță cu IAS 8.
O entitate trebuie să prezinte în rezumatul politicilor contabile semnificative sau în alte note
raționamentele profesionale, în afara celor care implică estimări, pe care conducerea le-a făcut în aplicarea
politicilor contabile ale entității și care au avut cel mai mare efect asupra sumelor recunoscute în situațiile
financiare.
În procesul de aplicare a politicilor contabile ale entității, conducerea face mai multe raționamente, în
afară de cele care implică estimări, care pot afecta semnificativ sumele recunoscute în situațiile financiare.
De exemplu, conducerea face raționamente pentru a determina:
(a) dacă activele financiare sunt investiții păstrate până la scadență;
(b) momentul în care marea majoritate a riscurilor și a recompenselor semnificative aferente dreptului
de proprietate asupra activelor financiare și de leasing sunt transferate altor entități;
(c) dacă, în fond, anumite vânzări de bunuri sunt aranjamente de finanțare și deci nu generează
venituri; și
(d) dacă fondul relației dintre entitate și o entitate cu scop special demonstrează că entitatea cu scop
special este controlată de către entitate.

Surse principale ale incertitudinii estimărilor

O entitate trebuie să prezinte în note informații privind principalele ipoteze formulate în ceea ce
privește viitorul și alte surse principale ale incertitudinii estimărilor la data bilanțului și care prezintă un risc
semnificativ de a provoca o ajustare importantă a valorilor contabile ale activelor și datoriilor în cadrul
următorului exercițiu financiar. În privința respectivelor active și datorii, notele trebuie să includă detalii
referitoare la:
(a) natura lor; și
(b) valoarea lor contabilă la data bilanțului.
Determinarea valorilor contabile ale unor active și datorii impune estimarea efectelor unor evenimente
viitoare incerte asupra acelor active și datorii la data bilanțului. De exemplu, în absența observării recente a
unor prețuri pe piață utilizate pentru a evalua următoarele active și datorii, sunt necesare estimări orientate
spre viitor pentru a evalua suma recuperabilă a claselor de imobilizări corporale, efectul uzurii morale a
stocurilor, provizioanele condiționate de deznodământul unor litigii în curs și datoriile pe termen lung
privind beneficiile angajaților, cum ar fi obligațiile privind pensiile. Aceste estimări implică ipoteze
referitoare la elemente, cum ar fi ajustarea riscului la fluxurile de trezorerie sau la ratele de actualizare
utilizate, modificări viitoare ale salariilor și modificări viitoare ale prețurilor care afectează alte costuri.
Ipotezele principale și alte surse principale de incertitudine referitoare la estimări, sunt legate de
estimările care cer conducerii cele mai dificile, subiective sau complexe raționamente. În timp ce numărul de
variabile și ipoteze care afectează posibila rezolvare viitoare a incertitudinilor crește, acele raționamente
devin mai subiective și mai complexe, iar potențialul unei ajustări semnificative a valorii contabile a
activelor și datoriilor ca urmare a acestora crește, de obicei, proporțional.
Prezentarea incertitudinilor estimărilor nu sunt impuse pentru active și datorii care prezintă un risc
semnificativ ca valoarea lor contabilă să se schimbe semnificativ pe parcursul următorului exercițiu
financiar dacă, la data bilanțului, ele sunt evaluate la valoarea justă pe baza unor prețuri de pe piață
observate recent (valorile lor juste se pot modifica semnificativ în cursul următorului exercițiu financiar, dar

14
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

aceste modificări nu ar decurge din ipoteze sau din alte surse de incertitudine referitoare la estimări la data
bilanțului).
Incertitudinile estimărilor sunt prezentate într-o manieră care să ajute utilizatorii situațiilor financiare
să înțeleagă raționamentele pe care le face conducerea în ceea ce privește viitorul și alte surse principale de
incertitudine referitoare la estimări. Natura și amploarea informației oferite variază în conformitate cu natura
presupunerii și alte situații. Exemple de tipuri de prezentări de informații:
(a) natura ipotezei sau altă incertitudine privind estimarea;
(b) sensibilitatea valorilor contabile față de metodele, ipotezele și estimările care stau la baza
calculelor lor, inclusiv motivele acestei sensibilități;
(c) rezolvarea așteptată a unei incertitudini și gama de rezultate posibile în mod rezonabil în timpul
următorului exercițiu financiar în ceea ce privește valorile contabile ale activelor și ale datoriilor
afectate; și
(d) o explicație a modificărilor aduse ipotezelor trecute care privesc respectivele active și datorii, dacă
incertitudinea rămâne nesoluționată.
Atunci când este imposibilă prezentarea amplorii efectelor posibile ale unei ipoteze principale sau ale
unei alte surse principale de incertitudine referitoare la estimări la data bilanțului, entitatea prezintă faptul că
este posibil în mod rezonabil, pe baza cunoștințelor existente, ca rezultatele din următorul exercițiu
financiar, care sunt diferite față de ipoteză, să necesite o ajustare semnificativă a valorii contabile a activului
afectat sau a datoriei afectate. În toate cazurile, entitatea prezintă natura și valoarea contabilă a respectivului
activ sau a respectivei datorii (sau a clasei de active sau datorii) afectat(ă) de ipoteză.

Capital
O entitate trebuie să prezinte informații care să permită utilizatorilor situațiilor sale financiare să
evalueze obiectivele, politicile și procedurile entității de administrare a capitalului. Ca urmare,entitatea
prezintă următoarele:
(a) informații calitative cu privire la obiectivele, politicile și procedurile sale de administrare a
capitalului, inclusiv (dar fără a se limita la):
(i) o descriere a ceea ce administrează drept capital;
(ii) atunci când entitatea face obiectul unor dispoziții impuse din exterior privind capitalul, natura
acelor dispoziții și modul în care acele dispoziții sunt încorporate în administrarea capitalului; și
(iii) modul în care sunt îndeplinite obiectivele de administrare a capitalului;
(b) un rezumat al datelor cantitative cu privire la ceea ce administrează drept capital. Anumite entități
consideră unele datorii financiare (de exemplu, anumite forme de datorii subordonate) ca parte a
capitalului. Alte entități iau în considerare capitalul excluzând anumite componente de capitaluri
proprii (de exemplu, componentele care rezultă din acoperirile împotriva riscului asociat fluxurilor
de trezorerie);
(c) orice modificări ale literelor (a) și (b) față de perioada anterioară;
(d) măsura în care în decursul perioadei au fost respectate dispozițiile impuse din exterior privind
capitalul, și al căror obiect este;
(e) atunci când entitatea nu s-a conformat dispozițiilor impuse din exterior privind capitalul,
consecințele nerespectării acestora.
Aceste prezentări trebuie să se bazeze pe informațiile oferite intern personalului-cheie din conducere.
O entitate poate administra capitalul în multe moduri și poate face obiectul diferitelor dispoziții
privind capitalul. De exemplu, un conglomerat poate include entități care întreprind activități de asigurare și
activități bancare, și acele entități pot, de asemenea, opera în mai multe jurisdicții. Atunci când o prezentare
agregată a dispozițiilor privind capitalul și a modului în care acesta este administrat nu oferă informații utile
sau denaturează înțelegerea de către utilizatori a situațiilor financiare în ceea ce privește resursele de capital
ale entității, entitatea trebuie să prezinte informații financiare separate pentru fiecare dispoziție privind
capitalul care este impusă entității.

Alte prezentări
O entitate trebuie să prezinte în note:

15
 Contabilitatea conforma cu Directele europene si referențialul IFRS

(a) valoarea dividendelor propuse sau declarate înainte de aprobarea spre publicare a situațiilor
financiare, dar nerecunoscute ca distribuire către acționari în timpul perioadei, și suma pe acțiune
corespunzătoare; și
(b) suma oricăror dividende preferențiale cumulative care nu au fost recunoscute.
O entitate trebuie să prezinte următoarele, dacă acestea nu sunt prezentate în altă parte în informațiile
publicate împreună cu situațiile financiare:
(a) adresa și forma juridică a entității, țara de înregistrare și adresa sediului oficial (sau locul principal
de activitate, dacă este diferit de sediul oficial);
(b) o descriere a naturii activității și a principalelor obiecte de activitate ale entității; și
(c) denumirea societății-mamă, precum și a societății-mamă a întregului grup.

16