Anul acesta ca să mai schimbăm puțin atmosfera eu și părinții mei am hotărât să ne petrecem

Sărbătorile Pascale la o mătușă de-a mea care locuiește în Maramureș. Am plecat în vinerea mare în zorii
zilei și am ajuns seara târziu la mătușa mea. Drumul a fost lung dar plăcut datorită faptului ca aveam cu
toții o dispoziție de vacanță. Ne-a poftit imediat la masă și cum eram curioși a început să ne povestească
cum se petrece această frumoasă și sfântă Sărbătoare pe acele meleaguri. Maramureșul este locul în
care tradițiile de Paște sunt neschimbate de secole, începu ea. În săptămâna patimilor bisericile sunt
pline de credincioși care lasă treburile deoparte ca sa asculte daniile și să-și curețe sufletul înainte de
învierea Domnului. Ce sunt deniile? Am întrebat eu curioasă. Denille sunt slujbe în religia ortodoxă.
Maramureșeni respectă cu sfințenie Postul Paștelui potrivit tradiției nu este bine să porți haine colorate
în post iar culoarea roșie este interzisă. Nimeni nu are voie să îmbrace haine noi iar hainele trebuie să fie
modeste. Un alt de obicei este de a oferi pomană pentru sufletele celor adormiți. În Joia Mare
maramureșenii de peste deal impart ouă crude oamenilor săraci și aprind un foc mare în fața casei la
care se încălzească sufletele rudelor trecute în neființă. În Vinerea Mare se ține post negru nu se
mănâncă și nici nu se bea apă până la apusul soarelui. În Sâmbăta Mare spre duminica învierii

Era o zi minunată de vacanța de iarnă eu și părinții mei tocmai ne pregăteam de plecare. Am hotărât să
petrecem Crăciunul alături de bunica. Imediat ce am ajuns acasă am și dat buzna în bucătărie unde
mirosul de colaci proaspeți scoși din cuptor se răspândise peste tot. Fără să rezist tentației am vrut să
iau și să-l mănânc. bunica sa apropiat de mine și mi-a spus că mai are câțiva pregătiți special pentru
mine. însă aceea sunt pentru pițărăi. neștiind ce sunt pițărăi am rugat-o să-mi povestească mai multe
cretini O altă tavă De colaci aștepta să fie băgată în cuptorul încins. Bunica mi-a dat un colac din cei
făcuți pentru mine și a început să-mi povestească. Pe vremea mea când încă eram tânără în dimineața
de ajun copiii și tinerii se strângeau la capătul satului unde așteptau să se dea drumul pițărăi . Pițărăi
puteau începe să meargă din poartă în poartă abia după ce ultima casă de la marginea satului ieșeau și
le dădea colaci mere biscuiți sau ceea ce pregătiseră pentru aceștia. După ce au luat pițărăi de la prima
casă aceștia merg din poartă în poartă pentru a venit de la fiecare sătean ceea ce aveam pregătit pentru
ei. În timp ce unii le dau colaci sau mere, bărbații ieșeau cu țuică fiartă afară pentru a încălzi pe
colindători. La casele la care nimeni nu ieșea pițărăi începură să strige i-a ieșit cu colegii prevenea pițărăi
Astfel oamenii care nu apucaseră să iese să iasă afară primeau de știre că aceștia se apropie. Bunico erau
mulți care mergeau cu pițărăi. Da. Din fiecare familie venea cel puțin o persoană însă acum nu mai sunt
așa mulți care să practice aceste obiceiuri. Cam aceiași copii și adulți, vin fiecare an pentru a ține vie
această tradiție veche. Însă deși nu sunt foarte mulți această sărbătoare aduce veselie în casa omului și
toată lumea se bucură de ea. Acum unde am rămas, pițărăi trebuie să meargă până la capătul satului de
unde să vor întoarce înapoi acasă. Vorbeai de tine pentru seara de ajun când unii vor merge cu Steaua
sau cu moș Crăciun. Bunico pot să merg și eu mâine dimineață cu pițărăi. Da scumpo. De ce dorești asta?
Vreau ca și eu să particip la ținerea acestei tradiții vii pentru a continua să dezvolte și de ce nu, să fie ca
pe vremea ta când o mulțime de săteni se strângeau să ia parte la acest obicei.