Învăţământul la romani

Întrucât societatea romană era centrată pe familie și pe valorile tradiționale in lumea

romana, un rol foarte important ii revenea femeii. In familie, mama este aceea care se ocupa de
educatia si instructiunea
viitorilor cetateni ai Romei,
vreme de sapte ani. De aici,
poate sa-si aiba originea si
expresia “a avea cei sapte ani
de-acasa”. Cei “ sapte ani de
acasă” aveau rolul de a forma
spirite, caractere puternice
raportate la nişte repere
morale austere şi foarte solide. Dupa aceasta in supravegherea copilului intervenea in mod
direct si tatal. In randul cetatenilor romani nivelul de educatie era destul de ridicat, comparativ
chiar cu unele natiuni moderne. Rata de alfabetizare era ridicata astfel incat, in multe cazuri,
atunci cand parintii nu-si permiteau
sau nu reuseau sa-si integreze
copilul in sistemul de invatamant,
tatal era cel care se ocupa copil
invatandu-l sa scrie si sa citeasca.
Astfel lumea romană poate fi
comparată cu lumea modernă, a
zilelor noastre.
Se pare ca cea mai veche
mentionare a unei institutii de
invatamant romane o face Titus Livius in “Ab urbe condita” si este pe la mijlocul secolului al V-
lea i. Hr.
 La inceput primele lectii pare sa se fi tinut direct sub cerul liber. Mai apoi au fost
organizate primele sali de clasa in spatii micute. Scolile publice se aflau in forul roman, iar
invatatorul se numea litterator, adica cel care te invata literele. Cusurile incepeau dimineata
devreme si se prelungeau cu mici pauze o perioada indelungata.
Învățământul primar (între 7 şi 11-12 ani) a apărut ca
inițiativă privată, ca o prelungire a educației familiale. În
şcoala primară se deprindeau primele noțiuni de scris şi citit,
sub îndrumarea unui litterator. De scris, se scria pe tablite
cerate cu ajutorul unui instrument numit stil. Odata acestea
deprinse se trecea la invatarea primelor notiuni de
matematica. Invatatorul , pentru a se face mai bine inteles,
folosea pietricele. O serie de elemente erau predate intr-un
mod inedit. Elevii intonau in cor intr-o linie melodica ceea ce lise preda invatand, in felul acesta
mai usor pe de rost. Anul şcolar nu este clar definit, dar probabil că începea toamna şi se
beneficia de o vacanță de vară (sau cu prilejul unor sărbători), care începea în luna iulie.
Şcoala elementară (între 11-12 şi 15 ani) încetează să mai fie o formă a învățământului de
masă, la el limitându-se mai ales copii din familiile cu o situație materială bună. Dar rămâne în
continuare mixt, deschis şi fetelor. Orarul pare a fi asemănător cu cel din şcoala primară, doar
că disciplinele sunt mult mai complexe. Cunostintele dobandite in anii anteriori erau
aprofundate insa, erau studiate si noi discipline. Locul învățătorului este luat de un
grammaticus, care le preda gramatica limbilor latină şi gracă. Pentru acest lucru se foloseau
textele unor autori clasici, mai întâi cei greci şi abia ulterior, după ce au început să apară, cei
latini. Se studiau printre altele, notiuni de geografie, istorie, fizica sau astronomie si altele.
La 17 ani copilul devenea cetatean cu drepturi depline, iar tanarul putea sa-si completeze
studiile la o scoala de retorica. Pentru copiii din familiile instarite urmarea acestor cursuri era
un prim pas in cariera politica. Ca si la invatamantul gimnazial si aici un mare accent se punea
pe invatarea materiei in limba greaca. Existau si alte forme de invatamant superior in care
tinerii dobandeau cunostinte in domeniul medicineisau stiintelor juridice.
Lumea romana a inteles ca educatia copiilor este extremde impotranta, ceea ce ne arata ca
romanii erau un popor civilizat si foarte modern.