Sunteți pe pagina 1din 2

Clasa a VII-a

Revoluția agrară și industrială

Revoluția industrială a reprezentat un proces complex de trecere de la producția


manufacturieră la producția de fabrică, de la o economie dominată de agricultură și muncă
manuală la una dominată de industrie și mașini.
La baza acestui proces au stat o serie de descoperiri științifice, de invenții și inovații
tehnice. Primele au apărut în domeniul producției de țesături: mașina de tors, mașina de filat,
războiul de țesut. Cele mai spectaculoase consecințe le-a avut inventarea mașinii cu abur de
către James Watt (1784), noua sursă de energie, aburul, fiind utilizată rapid în cele mai diverse
domenii de activitate. Drept consecință, cărbunele a devenit baza industriei, iar exploatarea
sa a crescut masiv.
Revoluția industrială s-a declanșat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii
ale secolului al XIX-lea, mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca prima putere
industrială a lumii până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În Franța, revoluția industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din jurul anilor
1830. Cererea scăzută de produse industriale în condițiile unei populații predominant agrare a
făcut ca adevărata eră industrială să înceapă abia în 1890.
În SUA, dezvoltarea industrială a debutat la mijlocul secolului al XIX-lea prin
aplicarea mai multor inovații. În jurul anului 1900, SUA a devenit cea mai industrializată țară
din lume.
Urmări:
- Creșterea producției, dezvoltarea comerțului și a finanțelor, ceea ce a dus la
dezvoltarea generală a capitalismului1.
- Mutarea centrului vieții economice de la sat la oraș și stimularea dezvoltării științei și
culturii.
- Răspândirea inegală și diferită a revoluției în țările Europei a contribuit la adâncirea
diferențelor dintre state, schimbând ierarhia marilor puteri.
- A provocat mutații în societate, ducând la afirmarea unor noi forțe sociale – burghezia
și lucrătorii industriali (proletariat2).

Revoluția agrară: dezvoltarea industriei, descoperirile științifice și noile mijloace tehnice


au pătruns în agricultură, cauzând mai multe transformări radicale ale căror începuturi pot fi
identificate la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. În țări precum
Anglia mai întâi, apoi Olanda, Franța sau statele germane s-au cultivat pe scară tot mai largă
plante noi precum porumbul și cartoful. Pe lângă tradiționalele îngrășăminte naturale, au fost
introduse produse chimice și au început să fie aplicate soluții pentru tratarea plantelor și
animalelor.
Folosirea unor mașini agricole, apariția tractorului și perfecționarea plugurilor au
avut drept rezultat practicarea unei agriculturi intensive, pământul fiind bine lucrat.
Ca urmare, țăranii nu au mai produs doar pentru asigurarea propriei lor existențe, ci au
reușit să satisfacă într-o oarecare măsură nevoile de materii prime ale industriei.

1
Sistem economic întemeiat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, pe piața liberă și pe obținerea
profitului.
2
Categorie socială lipsită de proprietate și care-și vindea forța de muncă în schimbul unui salariu.
Clasa a VII-a

Revoluția transporturilor: s-au dezvoltat rețeaua de canale și căi navigabile, s-a


intensificat transportul maritim. Adevărata revoluție în transporturi a fost marcată de
apariția căilor ferate (prima între Liverpool și Manchester). Inventarea locomotivei cu abur
a declanșat o adevărată avalanșă a schimbărilor. Vaporul cu abur a însemnat o viteză sporită de
deplasare, regularitate în exploatare și capacitate sporită de transport. Trenul și vaporul au oferit
posibilitatea de a transporta ieftin, rapid și pe distanțe mari, cantități importante de mărfuri.
Urmări: antrenând mari resurse materiale și umane, făcând ca circulația mărfurilor și a
oamenilor să fie rapidă și simplă, transporturile au modificat însăși viața oamenilor; distanțele
s-au micșorat iar lumea a devenit mai mică.

Avantajată de dezvoltarea economică, burghezia se afirmă tot mai mult. Stimulată de


concurență și preocupată de obținerea unui profit cât mai mare, ea apreciază munca și spiritul
de inițiativă. Ea începe să se implice tot mai mult în politică, militând pentru reforme și pentru
modernizarea societății.
Lucrătorii industriali devin tot mai mulți și încep să lupte pentru creșterea salariilor,
micșorarea duratei zilei de muncă (ce putea atinge 14-16 ore) și pentru protecție în caz de boală
și bătrânețe. Ei cer dreptul la grevă și organizare sindicală. Începând cu 1850, ei reușesc să se
organizeze în sindicate3, iar după 1880 grevele lor devin tot mai puternice.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mișcarea muncitorească a fost influențată


de socialism. Cea mai influentă doctrină a fost elaborată de Karl Marx, numită după numele
lui marxism. El propune o societate lipsită de clase, caracterizată prin proprietatea colectivă
asupra mijloacelor de producție și supusă dictaturii proletariatului.

3
Organizație profesională a muncitorilor, care le apără interesele economice.