TERAPIA NEUROMUSCULARĂ (TNM)

TNM reprezintă o modalitate ştiinţifică de terapie corporală destinată să aline/uşureze

punctele trigger şi sindroamele de durere cronică musculară.
Procesul de TNM este precis şi necesită ca practicienii de TNM să aibă cunoştiinţe
temeinice de anatomie neuromusculară şi antrenament intens în aplicarea lui, pentru a uşura
durerile musculare. Când nu există durere, structurile şi sistemele organismului funcţionează în
armonie. În prezenţa durerii, funcţionarea organismului se dezechilibrează. Această
dezechilibrare se produce în parte datorită tendinţei noastre naturale de a compensa durerea
dintr-o regiune a corpului prin suprasolicitarea şi în consecintă creând stress în alţi muşchi care
nu sunt dureroşi.
Obiectivele TNM sunt: localizarea sursei de durere, eliberarea durerii şi ajutarea
reinsturării şi menţinerea balanţei optime a corpului, aducându-l înapoi la armonie. Acestă stare
de armonie sau de echilibru este cunoscută ca homeostazie. TNM reînoieşte homeostazia
structurală prin resturarea funcţionării fiziologice normale dintre sistemul nervos central (creier,
măduva spinării, nervi) şi sistemul musculo-scheletal (scheletul şi muşchii corpului).
Procesul de eliberare a corpului de durerea cronică şi restaurarea homeostaziei este
realizată în TNM de localizarea şi tratarea punctelor trigger.
Punctele trigger sunt zone dureroase, sensibile în ţesuturile moi, dureroase la atingere şi
care referă sau trimit durere în altă parte a corpului, care poate fi extrem de îndepărtată fată de
punctul trigger în sine. Terapia cu succes a punctelor trigger poate aduce eliberarea de lungă
durată de sindroamele de durere cronică de mult instalate.

Dr. Janet Travell şi semnificaţia punctelor trigger

Obiectivul TNM ca modalitate de terapie corporală este liniştirea durerii şi a sindroamelor

care se produc în legătură cu punctele trigger, nodozităţi mici, hipersensibile sau nişte benzi
lungi ce se pot găsi în ţesuturile corpului incluzând muşchii, fasciile, zone cutanate, ligamente şi
ţesuturile care înconjoară oasele şi chiar la nivelul cicatricilor. Punctele trigger apar în general la
joncţiunea dintre nerv şi muşchi, în zonele deficitare de oxigen.
Denumirea de puncte trigger a fost dată de dr. Janet G Travell, a cărei viată profesională
a fost dedicată studiului şi aplicaţiei impactului chimiei organismului asupra durerii musculare.
Ea a descoperit existenţa şi importanţa punctelor trigger când a lucrat cu pacienţi din serviciile
de pneumologie, cardiologie, medicină internă. A investigat modalitatea de funcţionare a
punctelor trigger.

1
 Din 1950 până la moartea ei în 1997, Travell a creat o ştiinţă a terapiei punctelor trigger,
un câmp al medicinei care nu a existat înainte. Travell a fost un cercetător, profesor şi practician
care a umplut un gol semnificativ în domeniul terapiei durerii. A oferit îngrijire senatorului Kenedi
înainte şi după ce a fost ales preşedinte şi a continuat să fie medic al Casei Albe. Travell şi
practicienii antrenaţi în tehnica ei au fost capabili să amelioreze durerea cronică la indivizi care
nu au obţinut rezultate în alte părţi.
Toţi pacienţii care s-au supus la TNM au încercat altceva înainte, incluzând remedii la
domiciliu, consultând atât medicul lor de familie cât şi medici de diverse specialităţi sau chiar
chiropracticieni şi nu au obţinut rezultate suficiente sau de lungă durată. În cazul tratamentului
medical, unul dintre motivele rezultatelor proaste în tratamentul sindroamelor dureroase cronice,
este faptul că cei mai mulţi medici nu examinează manual ţesuturile moi şi în consecinţă nu vor
localiza punctele trigger. Mai degrabă ei ascultă plângerile pacienţilor, aplică reguli de tratament
farmacologic al durerii prin prescriere de medicaţie specifică. Din păcate medicaţia antialgică
funcţionează imperfect. Poate avea efecte colaterale, uneori la fel de neplăcute ca şi sindromul
dureros original, poate apare toleranţă la medicamente şi să necesite creşterea dozelor.
Chiropracticienii se adresează mai direct durerii ca şi medicii, dar domeniul lor este
limitat la structurile osoase şi articulare. Chiropracticienii nu manipulează ţesuturile moi şi deci
nu pot acţiona asupra punctelor trigger, surse atât de frecvente pentru durerea cronică.
TNM este destinată să trateze sursele de durere – punctele trigger – într-o manieră
sistematică, fără aport de medicamente. TNM complectează şi poate fi utilizată în asociere
cu alte tratamente. În unele state echipele de tratament ale sindroamelor dureroase cronice
cuprind pe lângă medici de diferite specialităţi chiropracticieni şi terapeuţi neuro-musculari.

Caracteristicile punctelor trigger

Există două caracteristici de bază ale punctelor trigger identificate şi cercetate de dr.
Travell şi anume:
1. sunt hiperiritabile la compresie
2. durerea poate referi în alte părţi ale corpului.
Exemplul următor va demonstra hiperiritabilitatea punctelor trigger. Stai la rând la
prăvălie şi cineva, inocent, te bate pe un umăr unde întâmplător ai un punct trigger. În momentul
atingerii simţi o durere bruscă, puternică, ascuţită, suficient de puternică ca să te dai în lături sau
să ţipi.

2
 Punctelor trigger li se spune şi durere referită, deoarece durerea se simte nu numai la
locul atingerii ci şi într-o zonă la distanţă de punctul trigger. În fapt se poate simţi o durere
intensă musculară într-o zonă care nu are o legătură cu originea durerii.
În acest exemplu, atingerea activează un punct trigger în zona muşchiului trapez, cel mai
frecvent loc unde pot apare puncte trigger. Durerea va referi sau va iradia în spatele urechii sau
la colţul ochiului. Figura 10.1 ilustrează calea durerii de la zona originală a punctului trigger din
muşchiul trapez spre cap, în spatele urechii şi la colţul ochiului.

Fig.1. Punctele trigger ale muşchiului trapez şi zonele de durere referită

Fiecare punct trigger – şi sunt multe – este asociat cu un model particular repetitiv de
durere referită.

Tipuri de puncte trigger

Travell a identificat câteva tipuri distincte de puncte trigger. Cunoaşterea modalităţii în

care diferitele tipuri de puncte trigger funcţionează, te pot ajuta în înţelegerea tipului de durere
musculară. Punctele trigger pot fi active sau latente, satelite sau secundare.
 Punctele trigger active
Un punct trigger activ este un focar de hiperiritabilitate într-un muşchi sau fascie care
este dureros. Este specific muşchiului. În prezenţa unui punct trigger activ în muşchi sau fascie,
acesta doare aproape tot timpul, indiferent că eşti în repaus sau mişcare. Punctul trigger activ
este ca un nod care scurtează şi slăbeşte muşchiul. Când un punct trigger activ este compresat,
el va da durere referită în altă parte, aşa cum este exemplificat în figura1. Durerea în zona
referită este reală, poate fi puternică, chiar dacă durerea nu-şi are originea acolo.
 Puncte trigger latente

3
 Punctul trigger latent este un punct de hiperiritabilitate în muşchi sau fascia
înconjurătoare, care nu este tot timpul activ dureros. Este dureros doar la palpare sau presiune.
Revenind la exemplul cu prietenul care te-a bătut pe umăr la prăvălie, se poate ca tu să
nu fi realizat că ai ceva potenţial dureros ascuns în umărul tău. O altă posibilitate este ca tu să fi
ştiut dintr-o experienţă anterioară că umărul care în mod obişnuit nu te doare, va durea când
este apăsat, dar prietenul te-a surprins şi nu ai avut şansa să te dai la o parte. În oricare situaţie
(experienţa anterioară cu durerea de umăr sau nici un antecedent de durere în zonă), apăsarea
pe umăr este cea care a activat punctul trigger latent.
În prezenţa unui punct trigger latent, umărul nu va durea în circumstanţe normale.
 Punctele trigger satelit
Punctul trigger satelit este un punct de hipersensiblilitate în muşchi sau fascia lui care
devine activ deoarece se găseşte în zona de durere referită sau calea unui punct trigger activ.
Existenţa şi activitatea punctelor trigger ilustrează modalitatea în care corpul acţionează ca un
sistem unitar. Ce se întâmplă într-o parte a corpului va afecta funcţionarea altor părţi ale
corpului. De exemplu, să spunem că ai un punct trigger activ în muşchiul trapez. Va dezvolta un
model de durere care merge în sus la spatele gâtului, în spatele urechii şi la colţul ochiului –
modelul de durere stabilit şi ilustrat de figura 1. Să spunem că se întâmplă să ai şi un punct
trigger secundar în muşchiul temporal (la nivelul tâmplei). Deoarece punctul trigger de la nivelul
tâmplei se întâmplă să stea în calea de durere a punctului trigger al muşchiului trapez, el va
deveni activ şi va dezvolta modelul personal de durere. În acest exemplu, punctul trigger de la
nivelul tâmplei este un punct trigger satelit, deoarece se întâmplă să fie în calea de durere a
punctului trigger activ din muşchiul trapez. În această situaţie suferi de două modele de durere
corelate. Este un caz de problemă dublă.
 Puncte trigger secundare
Dacă un punct trigger într-un anumit muşchi îţi cauzează durere când îl pui în activitate,
este normal că vei compensa activitatea cu alţi muşchi pentru a descărca muşchiul care doare.
Dacă acest lucru se prelungeşte în timp, punctele trigger latente din aceşti muşchi vor deveni
active, datorită mişcărilor forţate, nenaturale pe care i le impui.
De exemplu dacă ai un punct trigger la nivelul muşchiului biceps brahial, tendinţa
naturală va fi de a descărca acest muşchi pentru a evita durerea. Pentru aceasta se vor utiliza
şi forţa prin mişcări nenaturale muşchii de vecinătate pentru a compensa. Se vor activa puncte
trigger latente în oricare din cei doi muşchi compensatori: brahialul anterior sau tricepsul brahial.
Punctele trigger dezvoltate în muşchii compensatori sunt cunoscute ca puncte trigger
secundare.

De ce modelele de durere se repetă/revin?

4
 Revenirea/repetiţia modelelor de durere se stabileşte prin legea focalizării. Raportat la
acestă lege, odată ce modelul de durere s-a stabilit, este de aşteptat să se repete. Mai specific,
odată ce un impuls de durere a trecut printr-un anumit set de neuroni şi s-au exclus alţi neuroni,
ea va tinde să ia aceeaşi cale neuronală cu ocazii viitoare. De fiecare dată când ia acea cale,
rezistenţa va scădea.
Ia în considerare această analogie. Există o movilă proaspătă de pământ şi plouă. Ploaia
va curge în jos pe movilă făcându-şi şanţuri mici. După câteva zile însorite, şanţurile făcute de
ploaie sunt de abia vizibile. Oricum, data viitoare când plouă, este cel mai probabil ca apa să ia
calea şanţurilor originale.
Când tu ai un punct trigger care devine activ şi dureros, este de aşteptat ca acel punct
trigger să-şi facă acelaşi model de durere de câte ori este activat. Modelul este previzibil pentru
cele mai multe puncte trigger.
Există cauze multiple care fac ca punctele trigger să devină active. Cauza numărul unu
ar fi supraîncărcarea cronică a unui muşchi. Dacă tu ai un punct trigger în muşchiul longissimus
(unul din muşchii posturali principali care porneşte din spatele urechii şi coboară până jos), o
supraîncărcare bruscă a acestui muşchi prin ridicare fără încălzire va cauza durere lombară, de
fiecare dată când vei ridica ceva necorespunzător, este probabil să treci prin acelaşi model de
durere. Modelul de durere se va stabili şi va reveni de-a lungul timpului, aşa ca şi apa de ploaie
prin şanţuri.

Ce cauzează dezvoltarea punctelor trigger?

Punctele trigger sunt datorate în parte circulaţiei necorespunzătoare. Când un muşchi

sau o parte din muşchi primeşte o cantitate inadecvată de sânge, va primi o cantitate inadecvată
de oxigen, iar mobilizarea acidului lactic şi ai altor produşi de metabolism nu se va face. Pe
măsură ce situaţia se înrăutăţeşte, ţesutul devine ischemic. Ischemia reprezintă o lipsă de
aprovizionare cu sânge şi lipsa de oxigen de acompaniere la nivelul muşchiului şi fasciei, ceea
ce va cauza ca zona afectată să fie foarte sensibilă la atingere. Se consideră că o zonă de ţesut
moale se află într-un status ischemic când o presiune de 2,5 până la 5 kg forţă cauzează o
senzaţie de sensibilitate.
Există un număr de factori care contribuie la ischemia dintr-un ţesut moale şi în
consecinţă la apariţia punctelor trigger. Aceşti factori pot opera individual sau în combinaţie şi
sunt: traumatismul, factorii mecanici şi factiorii interni.
 Traumatismul
Punctele trigger pot fi cauzate de încarcerarea sau compresia nervului care apare în
anumite tipuri de traumatisme. Încarcerarea sau compresia nervului apar în situaţia în care un

5
os, un cartilaj, un muşchi sau fascia, crează presiune pe un nerv. Tratând ţesutul moale, fascia
sau muşchiul care cauzează şi menţin compresia, poate grăbi recuperarea şi scădea durerea.
Un exemplu de traumatism care produce frecvent încarcerarea nervilor prin ţesuturile
moi este « wiplash », care reprezintă o aruncare bruscă a gâtului în spate şi apoi în faţă (ex. în
accidentele frontale de autoturisme, sau la frânele foarte puternice). În consecinţă, sistemul
nervos va reacţiona imediat şi va apare contractura musculară a cărei prim efect este stoparea
sângerărilor din ţesuturile moi zonale. Contractura musculară se va transforma în spasm
muscular. Când sângerarea s-a oprit, spasmul muscular continuă, creând o presiune continuă
sau intermitentă pe nerv, o situaţie dureroasă. Wiplash - reprezintă o problemă obişnuită care nu
se rezolvă cu trecerea timpului. Netratată, va cauza ischemie şi puncte trigger. Punctele trigger
create prin wiplash pot fi tratate eficient prin TNM.
 Factori mecanici
Factorii mecanici perpetuează punctele trigger la mulţi indivizi cu sindroame dureroase
cronice. În unele situaţii corpul poate fi asimetric/disproporţional, exemplu: în inegalitatea de
membre inferioare, de antebraţe. Dacă simetriile şi disproporţiile sunt relativ mici, este posibil ca
ele să nu cauzeze puncte trigger. În asimetriile sau disproporţiile scheletale mai importante, apar
frecvent puncte trigger (prin încărcare mecanică necorespunzătoare). Alte surse mecanice
posibile pentru punctele trigger ar fi contracţiile sau întinderile prelungite de fibre musculare, de
exemplu datorită imobilizării prelungite într-n ghips; postură defectuoasă; şi factori ergonomici ca
scaune nepotrivite la domiciliu sau la locul de muncă. Referitor la aceşti ultimi factori, creşterea
utilizării computerelor la domiciliu şi la locul de muncă, a cauzat o creştere considerabilă a
punctelor trigger şi a sindroamelor dureroase. Această problemă poate fi corectată prin utilizarea
de scaune potrivite atât în ceea ce priveşte înclinarea spătarului cât şi înălţimea şezutului, fig. 2.
 Factori interni
Factorii interni care pot duce la dezvoltarea punctelor trigger sunt reprezentaţi de:
alimentaţia inadecvată, afecţiuni endocrine şi metabolice, infecţii cronice şi probleme
psihologice.
Referitor la factorii nutriţionali – deficienţa de vitamină C de exemplu, poate fi cauză
pentru contractura musculară postexerciţiu şi în consecinţă o aprovizionare scăzută cu oxigen a
muşchiului, rezultând apariţia de puncte trigger. Aportul inadecvat de calciu, potasiu şi fier, pot
conduce de asemenea la disfuncţii în ţesuturile moi.
În ceea ce priveşte factorii psihologici, depresia şi anxietatea pot contribui la dezvoltarea
punctelor trigger şi a durerii psihice cronice. Indivizii care suferă de anxietate şi depresie, au
tendinţa să-şi tină capul în poziţii fixe pentru perioade prelungite de timp. Este descrisă
tensiunea la nivelul muşchilor feţei şi gâtului la persoanele care suferă de anxietate şi depresie.
Tensiunea prelungită crescută în muşchi, va fi cauză de ischemie în fascii şi muşchi, va duce la

6
apariţia punctelor trigger şi a modelelor de durere care probabil se vor croniciza. Când pacientul
se confruntă cu durere psihogenă, se va instala mai mult stress, anxietate, depresie, pacientul
se confruntă cu lipsa de încredere în sine, şi în consecinţă se crează un ciclu negativ, minte-
corp. Travell a constat că combinaţia de terapie a punctelor trigger cu medicaţie antideprasivă a
ajutat la întreruperea ciclului negativ la indivizii cu probleme psihologice.

Fig. 2. Dimensiuni recomandate pentru ajustarea postului de muncă la computer.

După Bruce M. Clark

PROCESUL DE TERAPIE NEUROMUSCULARĂ

Procesul de terapie neuromusculară poate fi divizat în două părţi:

1. evaluarea şi
2. tratamentul
la care se mai poate adăuga educaţia cu privire la menţinerea a ceea ce s-a obţinut de către
practician.
Pentru terapie, pacientul poartă un minimum de îmbrăcăminte sau este dezbrăcat, astfel
încât practicianul să aibă acces la zonele afectate. Unele proceduri manuale necesită ca
tegumentul să fie uscat, în timp ce alte manevre devin mai eficiente prin utilizarea lubrefianţilor.
Ca şi la alte terapii prin masaj sau alte terapii corporale, relaxarea psihică este de maximă
importanţă practicianului.
1. Evaluarea
7
 Nu există teste de laborator obişnuite care să identifice ischemia, punctele de durere sau
modelele de durere cauzate de acestea. Numai evaluarea clinică poate identifica ţesutul
ischemic şi punctele trigger.
Evaluarea clinică efectuată de terapeutul neruromuscular include un istoric detaliat al
afecţiunii şi o examinare manuală a muşchilor şi fasciilor.
 Anamneza
Când cineva suferă de durere cronică, terapeutul neuromuscular va evalua un număr de
factori fiziologici şi psihologici, cu scopul iniţial de a identifica şi apoi de a reduce cauzele şi
intensitatea durerii. Pentru a promova o recuperare complectă, există o varietate de factori care
sunt abordaţi în timpul TNM, astfel încât se acoperă toate bazele. Se pun întrebări asupra
istoricului de durere şi a factorilor care au contribuit la ea. Subiectul acoperit de istoricul bolii le
va acoperi pe cele discutate la subcapitolul anterior: traumatisme, factori mecanici, factori
interni, incluzând alimentaţia, sănătatea fizică şi funcţia psihologică precum şi utilizarea de
medicamente.
Cu scopul de a obţine un tablou mai clar al rolului structurilor corporale şi al posturii în
dezvoltarea punctelor trigger, practicianul va face şi o examinare posturală.
Evaluarea tulburărilor de statică şi postură poate da informaţii asupra cum a apărut sau
cum s-a compensat durerea. Cu aceste informaţii, practicianul ar putea arăta modalităţi de
posturare corectă, ergonomică la domiciliu şi la locul de muncă şi efectuarea de mişcări corecte.
Resturarea unei posturi corecte ajută la echilibrarea corpului la solicitarea echilibrată a muşchilor
şi aduce corpul înapoi la homeostazie. Învăţarea menţinerii unui satus de homeostazie poate
ajuta în prevenirea reapariţiei modelelor de durere.
Se iau informaţii detaliate asupra naturii durerii. Pentru a fi mai clar, pacientul este pus să
arate, chiar să deseneze ariile dureroase pe o hartă corporală. Interpretarea corectă a acestor
informaţii ar putea ghida terapeutul cam de unde ar trebui să înceapă în terapie.
 Examinarea manuală
Punctele trigger sunt identificate în timpul examinării prin palpare manuală şi presiune
statică. Practicianul de TNM va utiliza aceleaşi mişcări manuale mai târziu, în timpul fazei de
tratament, pentru a creşte circulaţia în zona punctelor trigger şi de a favoriza eliberarea
produşilor de metabolism şi de a reduce tensiunea în ţesutul afectat.
Practicianul poate să evalueze de asemenea nivelul de mobilitate în zonele afectate de
durere. Acest aspect al evaluării oferă informaţii asupra modalităţii în care durerea
restricţionează mobilitatea şi flexibilitatea, ceea ce va ajuta practicianul în stabilirea
tratamentului.

8
 În unele cazuri, pacienţii încep să simtă ameliorarea încă din faza de evaluare. În timpul
examenului clinic, practicianul îi explică pacientului originea durerii şi tipul de tratament care se
va aplică. S-ar putea ca în acest moment să fie prima dată când un profesionist a luat în serios
durerea şi a fost capabil să găsească o modalitate de întrerupere a ei. Această interacţiune
singură poate oferi eliberare mentală şi emoţională. Deoarece mintea şi corpul se angajează
într-un sistem complex de comunicare, beneficiile fizice de tipul scăderii tensiunii vor acompania
rezultatele bune de ordin psihic.

2. Tratamentul

Progresia TNM se face de la tratamentul superficial la tratamentul mai profund al

ţesuturilor moi. În contextul TNM, tehnicile de masaj suedez şi de tip miofascial sunt utilizate
pentru încălzirea muşchilor, pentru a-i pregăti pentru tratamentul mai profund.
Cheia în TNM este comunicarea dintre pacient şi practician. Deoarece tratamentul
implică din partea pacientului o toleranţă pentru disconfortul manevrelor, pacientul şi practicianul
vor comunica în avans şi vor lucra cu nivele predeterminate pe scara disconfortului. Practicianul
îi va solicita pacientului să-şi stabilească nivelul de disconfort pe o scară de la 1 la 10, unde 1
indică fără durere şi 10 este extrem de dureros, comparabil cu durerea intensă de dinţi (fig. 3).
Cantitatea de presiune pe un punct trigger se va situa la un nivel între 5 şi 7. dacă
presiunea este prea uşoară, ţesuturile nu răspund. Dacă presiunea este prea mare, ţesutul va
deveni şi mai iritat. Deoarece este deosebit de important ca presiunea să fie utilizată corect, se
va menţine o comunicare continuă cu pacientul de-a lungul fiecărei şedinţe de tratament.

Durere absentă 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Durere maximă

Fig. 3. Scara analogă vizuală pentru durere
Se pot pune un număr de întrebări de-a lungul şedinţei:
 Este zona dureroasă?
 Referă durerea altundeva în corp?
 Unde?
 Disconfortul scade în intensitate?
Practicianul va solicita în permanenţă pacientului să-şi exprime nivelul de presiune prin
care trece cu un număr de la 1 la 10, astfel încât să-şi poată ajusta presiunea la nivelul de 5-7.
Practicianul va aplica presiunea la nivelul punctelor trigger pe o perioadă de 8 până la 12
secunde, îi va oferi zonei un repaus scurt, şi apoi va repeta procedura de câteva ori. Aceste
compresiuni vor împinge afară acidul lactic din zonele afectate şi vor permite sângelui să intre în
zonele respecive aducând substanţe nutritive proaspete şi oxigen. Aceste compresii scurte şi
repetate ajută de asemenea la ruperea modelului de durere prin întreruperea circuitelor

9
fiziopatologice reflexe. Pe măsură ce tratamentul continuă, tonusul muscular se normalizeză şi
sistemul nervos şi sistemul musculoscheletal ajung în echilibru, resturând homeostazia.
Presiunea se poate aplica cu degetele, pumnul sau cotul.

O şedinţă de TNM poate ţine oricât între 15 şi 60 de minute. Numărul de şedinţe necesar
pentru eliberarea punctelor trigger, să rupă modelul de durere creat de acestea şi să asigure
eliberarea pe termen lung, depinde de un număr de factori incluzând vârsta pacientului şi
numărul de puncte trigger. Un alt factor este dorinţa pacientului de a face modificări care-l vor
ajuta să menţină câştigurile, de exemplu – utilizarea unui scaun de o altă înălţime pentru munca
la computer. O regulă importantă este că pacientul trebuie să înregistreze o îmbunătăţire de cel
puţin 50% după 5 şedinţe. Uneori ameliorările se pot atinge mai de timpuriu.

Când nu se poate aplica TNM?

Toate contraindicaţiile masajului suedez se pot aplica şi la TNM. Contraindicaţiile includ

(dar nu sunt limitate) sarcina în primul trimestru, febra recentă, infecţia activă, voma, greaţă,
diareea, sângerarea şi afecţiunile care pot conduce la trombi circulanţi.
În plus, nu se va aplica TNM în primele 72 de ore după un traumatism, sau când se
administrează medicaţie antialgică. Dacă pacientul se află sub un tratament medical pentru o
afecţiune dureroasă, întâi va consulta medicul dacă-i permite TNM, astfel încât se poate ajunge
ca doctorul şi practicianul de TNM să lucreze în echipă în tratarea acestei afecţiuni.
BENEFICIILE TNM EFECTE – DE AMELIORARE
 eliberarea de durerea cronică  a durerilor de cap
 ameliorarea circulaţiei  a durerii lombare joase
 eliberarea de tensiune şi stress  a durerilor de ochi şi urechi
 modele posturale mai bune  a tinitusului (=zgomote în urechi)
 o flexibilitate şi libertate de mişcare mai  a durerilor de şold şi genunchi
bună  a sciaticii şi durerii fesiere
 o accentuare a stării de bine  a sindromului de articulaţie
 o înţelegere mai bună a cum să se prevină temporomandibulară
recăderile  a sindromului de tunel carpian

10
  a traumatismelor cervicale tip wiplash
 a traumatismelor atletice
 a traumatismelor de coafă a rotatorilo
 a epicondilitei laterale (cotul de tennisman)
 a protruziilor discale cervicale şi lombare
 a paresteziilor la nivelul extremităţilor
 a ameţelii, vertijului şi problemelor de
echilibru
 a dificultăţilor de înghiţire
 a tonicităţii corporale

BENEFICIILE TNM

TNM ameliorează durerea cronică prin localizarea şi eliminarea punctelor trigger ca şi

cauză a durerii. Prin eliminarea punctelor trigger se elimină de asemenea şi durerea referită sau
iradiată în alte zone. Cei mai muţi medici nu se adresează terapeutic direct punctelor trigger.
Este motivul pentru care foarte mulţi pacienţi au constatat o ameliorarea a sindroamelor
dureroase cronice abia când au început TNM.
Unele din afecţiunile dureroase care se ameliorează prin TNM au fost specificate într-un
subcapitol anterior şi sunt: durerea cronică de cap, durerea cronică lombară, durerea de urechi,
ochi, tinitusul, durerea de şold şi genunchi, durerea de cot, braţ, mână, sciatica şi durerea
fesieră, sindromul de durere temporomandibulară şi sindromul de tunel carpian. TNM este de
asemenea eficientă în sindroamele dureroase cervicale care apar posttraumatic de tip „wiplash”,
traumatisme atletice, traumatisme de coafă a rotatorilor, cotul de tennisman, protruziile discale
cervicale şi lombare.
TNM ameliorează de asemenea paresteziile şi furnicăturile de la nivelul extremităţilor,
ameţeala, vertijul, problemele de echilibru şi dificultatea de înghiţire. TNM scade toxicitatea
organismului, tensiunea şi stressul. Ameliorează modelele posturale şi creşte flexibilitatea,
libertatea de mişcare, circulaţia şi induce starea generală de bine.

MAXIMIZAREA ŞI MENŢINEREA BENEFICIILOR

Trebuie amintit că un aspect important al TNM este educaţia privind factorii care
contribuie la dezvoltarea punctelor trigger şi a sindroamelor dureroase. Depinde de pacient să
menţină beneficiile câştigate prin TNM, prin corectarea condiţiilor din mediul ambiental intern şi
extern care au creat sindromul dureros cronic.
Pentru ca pacientul să maximizeze beneficiile TNM, este important ca tehnicianul să
acţioneze ca un profesor. Înţelegând originea punctelor trigger şi învăţând căi eficiente de
combatere şi eliminare a acestor zone dureroase, se poate aplica TNM. Se dau pacientului
sarcini pentru acasă, pe care trebuie să le menţină pe termen lung.

11
 În TNM, practicianul va explica că punctele trigger cu aspectul lor de nodozităţi,
scurtează activ muşchiul şi ţesutul lor conjunctiv. Se obişnuieşte să se dea pacienţilor temă de
casă, exerciţii de stretching, care se practică între şedinţele de TNM, ca un adjuvant în scop
terpeutic de grăbire a procesului de vindecare. Practicianul va demonstra o varietate de tehnici
de streching care sunt specifice pentru zonele pacientului. Scopul exerciţiilor de stretching este
elongarea fibrelor musculare şi a ţesutului conjunctiv şi în final repunerea proprioceptorilor
(memoria muşchiului) la o nouă stare de repaus, mai de relaxare. Aceste exerciţii de stretching
pot include tehnici de stretching pasiv, activ, sau activ asistat, care sunt croite după nevoile
pacientului.
O altă tahnică care se poate recomanda între şedinţele de TNM, este terapia cu mingea
de tennis. Pentru aceasta, pacientul stă în decubit dorsal pe podea, cu o minge de tennis între
spatele lui şi podea. Mingea se rulează uşor la nivelul punctelor trigger de la spate. Pacienţii îşi
pot modula cantitatea de presiune la nivelul punctelor trigger prin ajustarea greutăţii cu care se
lasă pe minge. Aceasta este o metodă valoroasă de creştere a circulaţiei sanguine în zonele
afectate. Practicianul trebuie să demonstreze metoda pacientului pentru înţelegerea deplină a
conceptului şi a beneficiului.
Pentru maximizarea şi menţinerea beneficiilor se pot sugera de asemenea modificările
ergonomice de tipul efectuării muncii la computer într-un scaun mai bine proporţionat la corpul
pacientului.

12