anterioară, a. carotidă internă, a. bazilară, a. comunicantă
tăietură nepolară, liposolubile (solubile în grăsimi) sau
posterioară, a. coroidiană anterioară, a. cerebrală
posterioară (ACP), a. cerebeloasă superioară şi inferioară,
a. cerebeloasă posterioară, a. vertebrală şi a. spinală.
Acest sistem anastomotic intracranian, care poartă
numele de poligon Willis, este eficient în cazul reducerii
bruşte a debitului sanguin la baza craniului.
în afara poligonului Willis mai există un „firav" sistem
arterial anastomotic la suprafaţa emisferelor cerebrale,
format din arteriole foarte înguste, însă acest al 2-lea
sistem nu poate suplea circulaţia sanguină în cazul unei
obstruări a arterelor cerebrale principale.
De asemenea, nici arterele penetrante care au un traiect
de pătrundere în profunzimea creierului de la nivelul foiţei
meningeene pia mater care înveleşte creierul, nu oferă o
suficientă protecţie în cazul obstruării arterelor cerebrale
mari.
Spre deosebire de celelalte artere din organismul uman,
arterele cerebrale nu conţin în structura pereţilor lor ţesut
elastic care le-ar conferi o capacitate mai mare de dilatare
fără riscul ruperii, au o cantitate mult mai mică de fibre
musculare netede în tunica medie a peretelui arterial, iar
tunica externă a peretelui care la celelalte artere există şi
poartă numele de adventice, aici lipseşte. Cel mai mic
număr de fibre musculare parietale se întâlneşte la nivelul
bifurcaţiilor sau trifurcaţiilor arteriale. Aceste zone
arteriale unde cantitatea de fibre musculare netede în
tunica mijlocie a peretelui arterial este extrem de scăzută,
se constituie în locuri preferenţiale de dezvoltare a
anevrismelor intracraniene (dilatări anormale sub formă
de „pungi" ale peretelui arterial, în locul de rezistenţă
minimă a peretelui). în anumite situaţii se poate ajunge
chiar la o comunicare între o arteră şi o venă - aşa numitul
anevrism arterio-venos.
Creierul şi lichidul cefalo-rahidian (LCR) sunt extrem
M sensibile la fluctuaţii ale echilibrului electrolitic şi ■
u l o -bazic, precum şi la diverşi produşi toxici care ajung in
circulaţia sanguină - fiind ori produşi ai i n i i . i holismului
celular, ori substanţe toxice sau medicamentoase.
\ 'asul de sânge are un perete a cărui structură cuprinde
de la interior către exterior 3 straturi (tunici): endoteliul
sau tunica internă (1), tunica musculară medie (2) care
face posibilă dilatarea sau contracţia vasului şi adventice
- tunica externă (3).
I'entru a proteja creierul de aceste influenţe extrem de
mu ive, capilarele (cele mai mici vase de sânge la nivelul
> n o r a se realizează schimburile 02-C02 şi de substanţe
nutritive şi plastice între circulaţie şi ţesuturi) II i i
racraniene posedă un endoteliu (tunica internă) alcătuit
11 n i celule endoteliale conectate între ele prin joncţiuni
Iktrem de strânse, transformând astfel întreaga suprafaţă
internă vasculară într-un strat continuu, neîntrerupt.
Această adevărată barieră anatomică poartă denumirea de
hm icră hemato-encefalică.
La nivelul ei sunt filtrate toate substanţele care ajung în
Circulaţia sanguină a creierului, putând-o traversa numai
. i n umite substanţe cu greutate moleculară mică şi
50
•.
pentru care există „pompe" membranare de transport.
Neoplasmele cerebrale (cancere ale creierului), diverse
inflamaţii, precum şi traumatismele craniocerebrale pot
deteriora bariera hematoencefalică, favorizând infiltraţia
ţesutului cerebral cu serozitate acumulată prin traversarea
peretelui capilar (edemul cerebral).
Circulaţia carebrală are o caracteristică neîntâlnită la
arterele sistemice şi anume îşi poate autoregla, autoajusta
gradul de dilatare sau de constricţie în funcţie de
necesităţile metabolice ale ţesuturilor cerebrale şi în
funcţie de valoarea tensiunii arteriale.
Astfel, atunci când funcţiile cerebrale se intensifică
(activitate mentală foarte intensă, stress psihic, nervozitate
accentuată) se produce o dilataţie arteriolară locală în mod
automat, iar atunci când funcţiile descresc se produce o
vasoconstricţie arteriolară tot în mod automat.
Când tensiunea arterială creşte, arteriolele cerebrale se
contractă şi, invers, când tensiunea scade, arteriolele se
dilată. Această ultimă autoreglare a calibrului arterelor
cerebrale în funcţie de valoarea presiunii arteriale
funcţionează numai la valori ale tensiunii cuprinse între 60
şi 160 mm Hg. Rolul benefic al autoreglării constă în
faptul că atunci când presiunea arterială sistemică creşte,
arteriolele cerebrale se contractă, împiedicând astfel o
eventuală creştere a presiunii intracraniene care s-ar
produce şi care determină atât leziuni vasculare cât şi ale
parenchimului cerebral.
După cum am spus, la valori ale presiunii arteriale de
sub 60 mm Hg şi peste 160 mm Hg, acest mecanism de
autoreglare nu mai funcţionează.
Accidentul vascular cerebral afectează de obicei
persoanele trecute de 50 de ani, fiind, alături de cancer şi
boli cardiace, o cauză frecventă de deces şi invaliditate.
Cei mai importanţi factori de risc ai accidentului
vascular cerebral (AVC) sunt hipertensiunea arterială
(HTA), infarctul miocardic acut (IMA), fibrilaţia atrială,
consum crescut de sare, fumatul, diabetul zaharat,
consumul exagerat de alcool etilic, obezitatea şi
antecedentele familiale de AVC.
în legătură cu consumul de alcool, s-a descoperit că un
consum redus, de aproximativ 1-3 pahare de vin zilnic,
acţionează în sensul reducerii riscului de AVC.
In ultimii ani s-a descoperit încă un factor de risc
pentru AVC şi anume nivelul crescut de homocisteină în
sânge. Tratamentul acestei afecţiuni constă în adminis-
trarea de acid folie în doze de 200-400 ug pe zi.
La sexul feminin, abuzul de contraceptive orale
reprezintă de asemenea un factor de risc pentru
producerea AVC.
Accidentul vascular cerebral (AVC) este de două tipuri
principale: ischemic (în cazul reducerii drastice a aportului
de sânge arterial către creier, cu o scădere severă a
oxigenării creierului) şi hemoragie (prin spargerea unor
vase de sânge intracraniene).
9.1 Accidentul vascular cerebral ischemic
Pentru înţelegerea acestei afecţiuni trebuie mai întâi
Cunoscute mecanismele fiziopatologice de producere a !
■< herniei cerebrale, şi în special a infarctului cerebral.
Ce este ischemia cerebrală?
Ischemia este un termen medical prin care se înţelege o
• u i ere a debitului sanguin într-o anumită regiune a i n
ierului care nu va mai primi oxigenul şi glucoza
mJispensabile desfăşurării activităţilor metabolice, i
1
< > i K omitent acumulându-se local o serie de produşi de i
H i holism celular.
Ischemia, în funcţie de gravitatea ei, poate fi rapid
reversibilă (pacientul recuperându-se rapid), lent
reversibilă sau ireversibilă - situaţie ce corespunde i i i i . i n
tului cerebral.
Bl analizăm acum situaţiile patologice în care se
produce ischemia cerebrală.
Ki-ducerea debitului sanguin cerebral către o regiune .
i-ifhrală se poate datora obstruării (blocării) parţiale
sau

2 53