Biologia credinţei - Părinţii pe post de ingineri geneticieni

de dr. Bruce Lipton

specialist în biologie celulară

Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numarul 6 (aprilie - mai 2006)

Cercetări recente arată că părinţii îşi influenţează în mod subconştient copiii

chiar înainte de naştere şi că acest act, efectuat în mod conştient, poate duce
la naşterea unor copii mai inteligenţi, mai sănătoşi şi mai fericiţi.

Creşterea conştientă a copiilor

Fără îndoială că aţi auzit argumentul seducător ce susţine că imediat ce

părinţii îşi transmit genele copiilor lor, ocupă apoi locul din spate în viaţa
acestora; ei trebuie apoi doar să se abţină de la a abuza de copiii lor, trebuie
să-i hrănească, să-i îmbrace şi apoi să aştepte să vadă unde îi conduc genele
preprogramate. Această noţiune le permite părinţilor să-şi continue viaţa pe
care o duceau înainte de naşterea copiilor, ei putând să-şi lase pur şi simplu
copiii la creşă, cu îngrijitorii de copii sau la grădiniţă. Este o idee
seducătoare pentru părinţii ocupaţi şi/sau leneşi, precum şi pentru părinţii ca
mine, care au copii cu personalităţi radical diferite. Obişnuiam să cred că
fiicele mele sunt diferite deoarece au moştenit seturi diferite de gene în
momentul concepţiei – un proces aleator de selecţie în care mama lor şi cu
mine nu am avut nici un rol. La urma urmei, mă gândeam, au crescut în
acelaşi mediu, deci motivul existenţei acelor diferenţe trebuie să fie natura
(genele).

Realitatea, din câte ştiu acum, este foarte diferită. Ştiinţa de frontieră confirmă ceea ce mamele şi taţii iluminaţi au
cunoscut dintotdeauna: că părinţii contează – în ciuda cărţilor bine vândute care încearcă să-i convingă că nu aşa
stau lucrurile. Pentru a-l cita pe dr. Thomas Verny, un pionier în domeniul psihiatriei prenatale şi perinatale:
„Rezultatele apărute în literatura examinată de-a lungul deceniilor stabilesc fără nici o îndoială că părinţii au o
influenţă copleşitoare asupra atributelor mentale şi fizice ale copiilor pe care îi cresc.” (Verny şi Weintraub, 2002)

Verny spune că această influenţă începe nu după, ci înainte de naştere. Când Verny a susţinut pentru prima dată, în
cartea The Secret Life of the Unborn Child, că influenţa părinţilor se întinde chiar şi în perioada de gestaţie,
dovezile ştiinţifice erau încă puţine la număr, iar experţii au fost sceptici. (Verny, 1981) Deoarece savanţii credeau
că creierul uman nu devine funcţional decât după naştere, se presupunea că fetuşii şi bebeluşii nu au amintiri şi nu
simt nici o durere. La urma urmei, nota Freud – care a creat termenul de „amnezie infantilă” – majoritatea
oamenilor nu-şi amintesc nimic din ce s-a întâmplat înaintea vârstei de 3-4 ani.