C u l t u r ă ş i e d u c a ţ i e 1

CRĂCIUNUL ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN

Crăciunul este denumirea populară a sărbătorii Naşterii Domnului
Iisus Hristos celebrat anual la 25 decembrie.
Cuvântul este probabil de origine latină fiind derivat fie din creatio
(naştere), fie din quartum jejiunium (al patrulea post) sau calatio
(convocare).
Stabilirea datei Crăciunului are o
îndelungată şi extrem de complexă
istorie. Sărbătoarea creştină a înlocuit
vechea sărbătoare persană a zeului
Chithra (Sol invictus) pe baza
concordanţei simbolului solar
şi a proximităţii solstiţiare.
Ceremoniile care însoţesc
sărbătoarea Crăciunului au
rădăcini adânci precreştine ce
amintesc de calendele romane celebrate
până în secolul al II- lea î.Hr., în luna
martie, după care se mută în ianuarie,
precum şi de Saturnalii.
Printr-un proces de transsimbo-
lizare şi decantare a elementelor păgâne, riturile actuale ce marchează
sărbătoarea Naşterii Domnului fac din ea o expresie a bucuriei şi a
exuberanţei.
Obiceiurile româneşti sunt remarcabile în reliefarea unui etos specific
Europei Centrale şi Nord-Estice, definit de Eliade prin sintagma
„creştinism cosmic“.
Colindele, cuvânt derivat din latinescul calendae, reprezintă o eloc-
ventă expresie a poeticii obiceiurilor româneşti de o puritate aflată în
perfectă concordanţă cu albul imaculat al zăpezii.
Versurile colindelor creştine sunt o sursă de sentimente tonice: bucurie,
optimism, nădejde.
Temele majore îmbină frumuseţea doxologiei cu invocarea belşugului
asupra gospodarilor ce-i primesc pe colindători. Drumul lor nu exclude în
satul românesc nici o casă, afirmând pe lângă solidaritatea de credinţă şi
neam, o coeziune.
În noaptea de Crăciun pulsează o singură inimă uriaşă în care se
întâlnesc dragostea lui Dumnezeu ce-şi trimite Fiul în lume şi bucuria
omului care primeşte pe sfintele braţe ale Preacuratei, Pruncul Dumnezeiesc
pe care întreaga creaţie, cerul şi pământul, le cântă într-un glas astăzi ca şi
acum 2000 de ani.

ALMA MATER MILITARIS

2 C u l t u r ă ş i e d u c a ţ i e

La români, credinţele şi ritualurile legate de solstiţiul de iarnă şi,

implicit, de Crăciun, sunt foarte importante, acestea păstrându-se mai bine
pe la sate. În Ajunul Crăciunului, gospodarii strâng de la vecini tot ce au dat
cu împrumut ca să îi găsească sărbătorile cu toată averea în casă. Tot în
această zi, pe 24 decembrie se iese din post până la Postul Paştilor
(Păresimiile). Dacă
posturi perioada este
crede că anul care
unul bun, mănos. În
gospodarii pun mâna pe
din curte, ca în anii
poată folosi cu spor. Nu
aducă în casă bradul de
de 24 decembrie şi să se
12.00 noaptea. Cu o zi
Crăciun, sătenii pun
cu apă o potcoavă.
Primul va bea
care apoi o va da
astfel ca ele să fie tari ca
fierul. Găinilor li se va da de
mâncare din ciur sau sită, ca în
anii următori să facă ouă mai
multe. Ciobanii aşază sub pragul
casei un drob de sare învelit, pe
care îl lasă în acel loc până la
„Alesul oilor“, care are loc în
fiecare an, în luna aprilie. Atunci
ei îl scot, îl macină şi îl amestecă
cu tărâţe, după care îl dau oilor,
pentru ca turma să sporească.
Hornurile se curăţă iar funinginea
se pune la rădăcina pomilor care
vor avea un rod mai bogat.
În multe sate româneşti (de
exemplu, cele maramureşene), în
seara de Crăciun (ca şi în noaptea
de Sfântul Andrei), se ung cu
usturoi vitele şi grajdurile pentru
ca să nu vină cumva pe acolo
strigoii, moroii şi alte duhuri
necurate şi să le omoare. Usturoiul
se pune în coarne, pe frunte, pe
între cele două
mai lungă, se
urmează va fi
Ajun,
toate uneltele
următori să le
este bine să se
Crăciun înainte
decoreze după
înainte de
într-o găleată
gospodarul,
vitelor,
spate, făcându-li-se vitelor semnul
crucii.
Se mai ung şi oamenii cu
usturoi pe frunte, la coate şi în
genunchi, precum şi uşile, feres-
trele, pentru a alunga demonii
nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e
bine să ne spălăm pe faţă cu apă
curgătoare, luată anume dintr-o
vale în care punem şi o monedă de
argint pentru ca tot anul să fim
curaţi ca argintul, feriţi de bube şi
beteşuguri, care vor merge pe vale
în jos.
Femeia care face colacii
pentru Crăciun se duce în grădină
cu mâinile pline de aluat şi zice
către fiecare pom astfel: „Măr,
prun, păr etc., astfel de rodnic să
fii cum stă aluatul pe mâinile
mele“.
Tot în seara de Crăciun până
la Anul Nou, fetele care doresc să-

ALMA MATER MILITARIS

 C u l t u r ă ş i e d u c a ţ i e 3

şi cunoască viitorul lor ursit iau „Sculaţi, sculaţi, boieri mari

din fiecare mâncare câte puţin şi / Florile dalbe / Sculaţi, voi,
pun într-o ulcică. Mai apoi, în români plugari / Că vă vin
seara de Anul Nou, înconjoară colindători / Noaptea pe la
casa de nouă ori, a noua oară cântători / Şi v-aduc un
uitându-se pe fereastră, îl văd pe Dumnezeu / Să vă mântuie de
cel adorat mâncând din ulcică. rău / Un Dumnezeu nou născut“.
Prin unele părţi este obiceiul
ca în ziua de Ajun, dascălii tineri
bisericeşti să umble cu Icoana. Stud.sg. Ştefania SOCOL
Este vorba de o Icoană pe care este
zugrăvită Naşterea lui Iisus Hristos
în mijlocul staulului. Intrând în
casă, unul din dascăli aşază
marginea de jos a icoanei pe piept,
ţinând cu mâinile de cele două
colţuri de sus şi începe a cânta
troparul Naşterii Mântuitorului.
Un alt obicei răspândit mai
cu seamă în Moldova este
Sfinţirea Mesei de Ajun. Această
datină de a umbla preotul cu
Ajunul pentru a sfinţi masa şi
pentru a vesti enoriaşilor Naşterea
Domnului este foarte veche.
Tot prin nordul Moldovei se
pregăteşte masa de Ajunul Crăciu-
nului cu mâncăruri de post.
Nimeni nu are voie să descopere
masa până nu intră preotul pe uşă.
Preotul blagosloveşte masa de
post, gustă primul bucatele, apoi
cei ai casei.
Prima colindă, care se cântă
la fiecare casă, este colinda de uşă
sau de fereastră. Prin versuri de o
rară măiestrie artistică, se invocă
ritualul trezirii a gazdelor pentru a-
i întâmpina pe colindătorii ce le
aduc vestea Naşterii lui Hristos şi
pentru a se pregăti să celebreze
marea sărbătoare a Naşterii
Domnului:

ALMA MATER MILITARIS