Un tramvai numit dorință

Raportul dintre text și reprezentarea scenică este unul complex, care implică mai multe
elemente și care, în principal, are un impact asupra textului de la care se pornește, întrucât
viziunea regizorului este diferită de cea a autorului. Între text și reprezentarea lui scenică se
păstrează o serie de similarități, regizorul respectând replicile personajelor, cadrul desfășurării
dialogului, subiectul piesei, dar acesta își imprimă propria viziune asupra operei, aceasta fiind
reactualizată într-o altă formă. De asemenea, un impact major asupra piesei de teatru îl au și
actorii, care pot interpreta personajele în moduri diferite de intenția autorului. Relația între text
și reprezentarea scenică cuprinde un ansamblu de elemente, care marchează trecerea de la
viziunea autorului la cea a regizorului sau a actorilor.
În acest text, ne vom referi la raportul care se stabilește între textul dramatic intitulat Un
tramvai numit dorință al lui Tennessee Wiliams și reprezentarea scenică a piesei de la Ateneul
din Iași. Aceasta este una dintre piesele autorului care s-a bucurat de succes, alături de
Menajeria de sticlă. Prima reprezentație scenică a fost în 1947. Ulterior, în 1951, a apărut și un
film, care a avut multe premii. În ceea ce privește reprezentarea scenică, se pot reliefa mai multe
elemente caracteristice, care sunt specifice punerii în scenă. Printre diferențele care se observă
între piesa de teatru și text, se observă viziunea autorului și a regizorului, diferența dintre
personaje și actori, elementele de decor, cadrul dialogului, precum și efectul asupra
spectatorilor. Aceste elemente sunt foarte importante în trecerea de la text la teatru.
În istoria teatrului, se observă că o parte dintre autori sunt și regizorii propriilor texte,
fapt care nu are o influență prea mare asupra reprezentării scenice. De cele mai multe ori, însă,
regizorii reactualizează textul literar, fiind considerați un fel de creatori al acestuia. Viziunea
diferă de la autor la regizor, astfel că textul este reinterpretat în manieră proprie. În acest caz,
autorii se denumesc autor de spectacole sau scriitor de scenă1, atribuindu-și rolul de autor al
textului. Acest lucru presupune o libertate totală a regizorului, care are aceeași autoritate ca a
autorului de text literar, interpretându-l în diferite maniere, considerând că nu este nicio
diferență între a scrie și a regiza. Regizorul devine autorul total al textului2, ierarhizând
elementele spectacolului în funcție de propria viziune.
În cazul piesei de teatru Un tramvai numit dorință, reprezentarea scenică nu este mult
diferită de textul literar. Regizorul alege să păstreze desfășurarea cronologică a evenimentelor,
precum și replicile dintre personaje. De asemenea, regizorul alege să ilustreze aceeași situație

1
J. Pommerat, Cine-i autorul, în Timpul
2
Ibidem
ca în text, reprezentată de relația dintre Stella și Blanche, care pierde moșia de la Belle Reve.
În cadrul acestei reprezentări scenice, se observă însă și unele schimbări, datorate fie
creativității autorului, fie necesității de adaptare la un alt spațiu. Astfel, reprezentarea scenică
prezintă o serie de elemente simblice, precum drumul simbolic al tramvaiului prin fața casei
din New Orleans. Acest lucru este un element de noutate, introdus de regizor, care introduce un
nou personaj care poartă un trmavai simbolic în mână, alături de un copil care se joacă cu
tramvaiul. Acest lucru reprezintă o interacțiune cu publicul, în care acesta trebuie să se
gândească la semnificația tramvaiului. De asemenea, acest lucru este accentuat și de muzica
care se aude atunci când tramvaiul se oprește pe strada Câmpiile Elizee. Aceasta reprezintă
oprirea simbolică a tramvaiului cu dorințele personajelor, iar apariția copilului este una
semnificativă, deoarece în finalul textului se spune că este al lui Stella și Stanley. Un alt element
care diferă față de textul inițial este ideea unui oraș cosmopolit, în care la începutul scenei se
află două femei, una albă și una neagră. Regizorul nu a putut să respecte cu exactitate spațiul
respectiv, întucât unele elemente trebuie adaptate la spațiul în care se joacă piesa.

-cadrul piesei este situat în exteriorul și interiorul unei clădiri situate în colțul unei străzi din
New Orleans, denimită Câmpiile Elizee. Denumirea este sugestivă, trimițând la simboluri din
Antichitate. Peisajul este unul sărăcăcios, dar scena este umplută de un anumit lirism. În
indicațiile scenice, sunt amintite două femei, una albă și una neagră, în reprezentarea scenică
nu este amintit acest lucru. Tot aici se precizează că New Orleans este un oraș cosmopolit. În
prim-plan apar Stanley Kovalski și Mitch, apariția lui Blanche este nepotrivită în acest mediu,
aceasta a venit cu un tramvai numit Dorință. Aceasta este din Mississippi, piesa de teatru
respectă replicile din text. Blanche îi spune despre Belle Reve.
Raportul între text și reprezentarea teatrală este o un raport care se realizează prin punerea în
scenă a unui text dramatic. În ceea ce privește acest raport, se poate observa că spectatorii pot
să vadă piesa de teatru și să fie interesat să citească și cartea, sau poate veni la teatru având
lectura textului și știind acțiunea piesei de teatru. Un alt aspect al raportului dintre text și
reprezentare este constituit de traducerea textului. În procesul traducerii, se pierde o parte din
elementele specifice ale textului, iar odată pus în scenă, efectul poate fi altul. În ceea ce privește
reprezentarea scenică, se poate observa un raport important care se realizează între text și
regizor, întrucât regizorul este un al doilea autor al textului, care creează piesa de teatru pentru
a putea fi reprezentată scenic, modificând anumite pasaje. De asemenea, acesta are o importanță
semnificatică în ceea ce privește decorul în care va fi reprezentată piesa, aducând elemente de
noutate. Un text poate fi împărțit în mai multe scene, iar dificultatea reprezentării este
constituită de aranjarea noului decor de fiecare dată când se schimbă decorul. Totodată, teatrul
poate să nu dispună de toate costumele apărute în text, iar în acest caz regizorul utilizează alte
costume, care nu respectă textul originar. De multe ori, regizorul alege să simplifice acțiunea
textului pentru a concentra atenția spectatorilor asupra ideilor esențiale. De asemenea, un lucru
foarte important este reprezentat de modul în care se raportează actorul la textul de teatru.
Acesta poate interpreta textul într-o variantă proprie și poate oferi o altă imagine reprezentării
scenice.
În ceea ce privește reprezentarea scenică a textului Un tramvai numit dorință, se poate observa
că aceasta respectă foarte mult textul inițial, întrucât replicile personajelor sunt schimbate foarte
puțin. Acțiunea este aceeași, iar personajele au, în mare, aceleași caracteristici. De asemenea,
este respectată ordinea cronologică a apariției personajelor în scenă, acțiunea piesei fiind în
mare aceeași. Textul este plin de simboluri, pe care regizorul le păstrează în text. Astfel, Un
tramvai numit dorință, Câmpiile Elizee sunt elemente simbolice care trimit la dorințele
persoanajelor și la locul fericirii. Reprezentarea scenică respectă textul inițial, iar regizorul
încearcă să adapteze textul din altă limbă în limba română. Acest lucru este foarte bine realizat,
însă se pot observa anumite schimbări în ceea ce privește acest lucru, întrucât se pierde foarte
mult din semnificația inițială a textului prin traducere. De asemenea, elementele de decor nu
pot fi aceleași, iar regizorul alege să aducă unele modificări în ceea ce privește reprezentarea
scenică.