Sunteți pe pagina 1din 12

Cteva imprejurari au hotart scrierea incntatorului eseu Ion

Creanga. Cruzimile unui moralist jovial (Princeps Edit, Iasi, 2011,


180 p.): dorinta de a reabilita opera humulesteanului in fata unui
curent de critica impotriva scriitorilor de extractie rurala, impotriva
lumii rurale insasi; de a spune raspicat ca in sensibilitatea noastra
au loc si Ion Creanga, si I.L. Caragiale; de a sublinia ca scriitorul n-a
avut intotdeauna receptarea critica meritata, scriindu-se despre el,
cum au facut, spre exemplu, junimistii, ca despre un scriitor
poporan si omitndu-se latura estetica a operei sale; dorinta de a
elimina o serie de clisee ca acelea amintite si ca altele inca. Sa
amintim, totodata, ca a contribuit la hotarrea criticului de a scrie
aceasta carte si propunerea lui Mihai Cimpoi, coordonatorul
colectiei Biblioteca Ion Creanga, de a scrie ceva despre acesta.
Propunere care a cazut bine, fiindca Eugen Simion publicase, in vara
anului 1989, in Romnia literara un mic eseu despre Amintiri din
copilarie, vazute ca o autofictiune, perspectiva care este dezvoltata
in cartea de acum.
Criticul a fost stapnit, si in acest caz, de sentimentul de iubire
spirituala pe care l-a avut scriind Dimineata poetilor (1980), eseu
elaborat dupa ce fusese intoxicat cum a spus intr-o imprejurare
de literatura contemporana, pe care o cerceta pentru scrierea
volumelor Scriitori romni de azi.
Constatnd ca opera lui Creanga a stat in atentia folcloristilor,
criticilor si istoricilor literari, lingvistilor, moralistilor,
simbolologilor si specialistilor in stiintele oculte, criticul opineaza ca
a lipsit, cu exceptiile de rigoare, intelegerea ei in adevaratul ei
spirit, n-a fost apreciata din punct de vedere estetic la adevarata ei
valoare. De aceea, scopul declarat al eseului lui Eugen Simion este
de a-l prezenta pe Creanga ca pe un scriitor de mare clasa, ca pe
un veritabil artist, ca pe un estet al filologiei, iar nu ca pe un copist
al limbii taranesti.
Un demers in intregime critic, ca atunci cnd vede in Amintiri din

copilarie nu o autobiografie, ci o autofictiune, cnd apreciaza ca


tarania lui este jumatate usor teatrala, jumatate autentica, sau ca
atunci cnd nu se raliaza opiniei lui G. Ibraileanu, potrivit caruia
trgovetul Creanga nu a lasat urme serioase in opera literara, ca
tot ce e orasenesc in Creanga e inferior. Eugen Simion vine cu o
nuanta: tot in afara, poate, de faptul ca el isi scrie opera literara
intr-o prapadita mahala din Iasi in compania si, negresit, sub
impulsul unor spirite culturale, cum sunt acelea de la societatea
Junimea. Orasul a dat, totusi, ceva lui Creanga, si anume dorinta
de a fi scriitor si in cele din urma constiinta de a fi scriitor. Nu
subscrie opiniei unora care au facut in Amintiri din copilarie
exclusiv o opera realistica, lipsita de fabulatie. Nuantate sunt
analizele la toate palierele operei lui Creanga: povestiri didactice,
povestiri cu caracter preponderent moral, povesti propriu-zise,
povestirile corosive, naratiunea Mos Nichifor Cotcariul, Amintiri
din copilarie. Nu este de acord, spre exemplu, cu cei care au voit sal caftaneasca pe protagonistul din Povestea unui om lenes, sa faca
din el un personaj kafkian sau sartrian. Nu este de acord cu
Valeriu Cristea, autorul Dictionarului personajelor lui Creanga, o
opera de iubire si de exigenta maxima, cnd vorbeste de linsarea
amintitului protagonist. A compara scenariul unei fabule taranesti
de acum o suta cincizeci de ani scrie Eugen Simion cu un
scenariu de exterminare stalinist. Executia (din naratiunea lui
Creanga) aduce aici a linsaj scrie luat de val acest admirabil critic
moralist. Eroare! Nu seamana cu un linsaj, seamana cu o istorie in
nota umoristica despre un individ att de lenes, inct accepta
simbolic mai degraba iesirea din viata dect efortul minim de a
mesteca imbucatura din gura. Paginile despre Mos Nichifor
Cotcariul, unele din cele mai pertinente, mai spirituale din carte,
aduc o alta intelegere, mai nuantata a ocarilor aduse de acesta
hleabului de baba, babatiei lui: Nu trebuie sa-l osndim prea
mult nici pe harabagiu, care vorbeste vrute si nevrute Denigrarea

babei sale face parte din repertoriu, este un exercitiu retoric, intra in
scenariu si ii usureaza operatia de corupere sentimentala (ceea ce
nu-i de admirat, dar asa merg lucrurile).
Abordarea critica a operei lui Creanga este facuta, in cartea lui
Eugen Simion in linia G. Calinescu (cel mai citat), Tudor Vianu,
Vladimir Streinu si Pompiliu Constantinescu, care au propus o
justificare estetica superioara a operei humulesteanului. Ralierea
la opiniile celui dinti nu este intotdeauna neconditionata. Cu
finetea care-i caracterizeaza discursul critic, Eugen Simion nu este
de acord cu G. Calinescu cnd acesta n-a staruit asupra sensurilor
licentioase, asupra laturii nerusinate din spectacolul verbal al lui
Mos Nichifor Cotcariul: frazele scrie Eugen Simion sunt
departe de a fi asa de inocente cum le considera marele critic. Il
corecteaza partial pe critic si in alta privinta: partial adevarata este
si observatia ca prezenta lui Dumnezeu, sfntul Petre si a lui Iisus
Hristos pe pamnt si limbajul lor colorat au ca efect o inalta
bufonerie. Nu in toate situatiile, trebuie sa-l corectam pe critic.
Nu subscrie, de asemenea, la opinia criticului care a scris ca in
Amintiri nu este nimic individual, cu caracter de confesiune ori
de jurnal. Creanga povesteste copilaria copilului universal.
Individual este scrie Simion -, inainte de orice, stilul celui care
scrie despre copilaria copilului universal si, apoi, daca nu tinem prea
mult la placerea paradoxului, individual, ireductibil, memorabil este
in naratiunea lui Creanga personajul care insufleteste aceasta
scriere de batrnete: copilul din Humulesti.
Meritul cartii lui Eugen Simion este acela de a aborda estetic opera
lui Creanga, de a o scoate, impreuna cu cei citati mai sus, dar si cu
altii ctiva, din zona criticii apologetice, a stereotipurilor, a
sabloanelor, de a-l prezenta pe Creanga ca un creator complex, ca
estet al filologiei (formula ii apartine lui Calinescu).
Un capitol important in cartea domnului Eugen Simion este cel
despre demonologia lui Creanga, in care afirma: Creanga incalca,

putem spune, traditii si schimba miturile, minimaliznd in chip


ostentativ puterea si inteligenta dracilor. Imaginarul colectiv si, mai
trziu, literatura culta care sugereaza manifestarile satanismului,
vaznd in el o forta a universului, prezinta diavolul ca o suma a
negativitatilor superioare, un mester absolut al raului, in stare a citi
gndurile omului si a pregati cu minutie dezastrele. Povestitorul
humulestean rastoarna aceasta imagine si aduce in Danila
Prepeleac niste demoni amarti si infricosati, usor de manipulat
chiar de un individ modest ca eroul fabulei de mai inainte. Daca ar
fi consultat catalogul international al basmelor, publicat de AnneThompson, chiar o lucrare romneasca, aceea lui Adolf Schullerus,
Tipologia basmelor romnesti si a variantelor lor. Conform
sistemului tipologiei basmului intocmit de Antti Aarne (1927, in
limba germana; varianta romneasca, 2006) si cu deosebire cartea
lui Ovidiu Brlea, Povestile lui Creanga (1967), ar fi constatat ca
att in basmul international ct si in cel romnesc demonii
amarti, usor de manipulat, dracii prosti abunda. Basmele despre
dracul (zmeul) cel prost figureaza in catalogul Aanti-Thompson la
pozitiile 1000-1199, iar basmele nuvelistice despre uriasul (dracul
cel prost) (Tales of the stupid Ogre) figureaza cu tipurile 300-1199.
In Mica enciclopedie a povestilor romnesti (1976), Ovidiu Brlea
citeaza cteva basme despre dracul cel prost: In impartirea recoltei
(Aarne-Thompson 1030), baba ia partea de deasupra, iar dracul
radacinile: locul era semanat cu cereale. Dracul vazndu-se pacalit,
cere ca la recolta viitoare sa aiba partea de deasupra. Baba seamana
sfecla, ceapa, dracul ramnnd din nou pacalit. Mai este citat tipul
in care femeia ii da dracului de facut un lucru imposibil: sa
indrepte firul de par cret smuls de la subtioara (AT 1175). I se cere
sa-l faca drept ca firul din mustata pisicii, sau sa-i faca o spelca
din el. Un alt tip: Un om da dracului holda, nemultumit de cum
arata. Dupa aceea, grul s-a facut frumos si omul s-a dus sa-l secere,
dar dracul vrea sa-l alunge. Femeia omului se duce dezbracata si se

apuca de secerat, dracul se sperie si fuge. Ovidiu Brlea citeaza alte


basme despre draci prosti din lucrarea lui Tudor Pamfile, Diavolul
invrajbitor al lumii, dupa credintele poporului romn (1914).
In sectiunea despre Harap-Alb, comentnd supunerea acestuia la
toate sireteniile spnului, Eugen Simon conchide: Logica
resemnarii in fata destinului, bine cunoscuta la romni din baladele
lor. Care balade? Poate ca doar Miorita, dar si aceasta cu totul
nejustificat a fost asociata cu resemnarea. In rest, abunda baladele
subsumate tipului homo activus, baladele luptei impotriva
invadatorilor turci si tatari, baladele voinicesti, cele din ciclul
dunarean, despre care a scris Nicolae Iorga.
De o neintelegere e vorba la pagina 32, unde este amintita boala lui
Creanga: pedepsia lui pe care incearca s-o minimalizeze si s-o
vindece cu leacuri babesti (suirea in salcie). Suirea in salcie? E greu
de admis ca supraponderalul care era s-ar fi expus la un asemenea
pericol. De fapt, e vorba de altceva, si G. Calinescu explica
tratamentul babesc: Sanatatea i se inrautatea din nou. Poate ca
acum, urndu-i-se de doctori, avu ideea de a se pune in salce.
Acesta era un tratament babesc pe care-l cultivara multi din
intelectualii Iasului si care consta in inchiderea timp de o luna intr-o
odaie incalzita bine, in inghitituri de felurite ceaiuri, in dieta si
afumare. Pacientul nu iesea deloc din odaia-cuptor, mnca putin si
nesarat si bea multa zeama calda de salce (radacina de salsaparila).
Se cuvenea sa fie luata in seama si remarcabila carte a lui Ovidiu
Brlea, Povestile lui Creanga (1967), despre care Vasile Lovinescu
a avut cuvinte de lauda: este nepretuita pentru studierea
radacinilor basmelor. Brlea studiaza, cu stiuta lui stiinta,
posibilele surse ale povestilor humulesteanului si evolutia ulterioara
a temelor care au intrat in structura operei lui si, totodata, saltul
estetic fata de sursele populare. Astfel, aflam ca Ursul pacalit de
vulpe cunoaste 23 de variante publicate, doar una anterioara
povestii lui Creanga; la Capra cu trei iezi sunt cunoscute 19

variante, doar trei anterioare lui Creanga, Punguta cu doi bani are
20 variante, toate posterioare; Acul si barosul nu este cunoscuta
si nu figureaza nici in catalogul international Aarne-Thompson;
Ivan Turbinca numara 37 variante, doar trei fiind anterioare;
Fata babei si fata mosneagului cunoaste 23 variante, din care trei
anterioare; la Povestea lui Harap-Alb toate cele 16 variante sunt
ulterioare; la fel, cele 23 de variante la Povestea lui Stan Patitul
sunt ulterioare; la Danila Prepeleac din cele 12 variante doar una
este anterioara; la Prostia omeneasca toate cele 30 variante sunt
ulterioare; cele 4 variante la Povestea porcului sunt ulterioare;
cele 4 variante la Povestea povestilor sunt ulterioare; Povestea lui
Ionica cel prost nu e semnalata pna acum in repertoriul
folcloric, tema insa se intlneste in povestile populare, dar in alte
subiecte unde flacaul prost e intr-adevar nestiutor in atare materie.
Comparndu-l cu povestitorii populari, scrie Brlea, faima
scriitorului nu iese cu nimic prejudiciata. Creanga nu pierde in atari
comparatii, dimpotriva, soclul lui devine inca mai puternic.
Prin finetea demersului critic, prin examinarea operei
humulesteanului din punct de vedere estetic, prin noile abordari ale
intregii sale opere, eseul lui Eugen Simion este ceea ce a aparut mai
interesant de la G. Calinescu incoace.

Apariia crii lui Eugen Simion cea mai important (re)interpretare


postclinescian a lui Creang i va crea dificulti suplimentare
aceluia care s-ar mai aventura, ntr-un viitor apropiat, s caute un
chip nou al acestui autor clasic. Prin cel puin dou elemente
surclaseaz Cruzimile unui moralist jovial volumele de referin
pentru exegeza lui Creang publicate n ultimele decenii. n primul
rnd, prin anvergura demersului interpretativ totalizant (nu
ntmpltor criticul a scris, pentru aceast a doua ediie, opt

capitole noi, care nu doar c se adaug eseului din 2011, ci l


redimensioneaz); apoi, prin faptul c, n cazul lui Eugen Simion,
subtilitatea speculativ i ingeniozitatea interpretativ se aliaz cu o
foarte puternic voin de adecvare la adevrul operei.
Ion Creang. Cruzimile unui moralist jovial este o carte-refugiu, ivit dintr-un
imperativ evazionist, ca i Dimineaa poeilor, din dorin a de a recupera un
timp inaugural al literaturii romne, de a regsi ra iunile ntemeietoare ale
acesteia. Interesul exegetului pentru Creang sau pentru poe ii (re)pa opti ti
trdeaz, de fapt, o preocupare pentru copilria literaturii romne, pentru
miturile ei fondatoare, reafirmnd ataamentul criticului fa de o tradi ie
literar, credina sa n existena unui sens al continuit ii. Pentru opera critic
a lui Eugen Simion cea mai impuntoare oper a unui critic romn postbelic
, auroralul este o metafor definitorie.

Recitindu-l pe autorul Amintirilor, criticul vrea s-l cuprind n integralitate


i s descopere, n plus, n portretul celui mai comentat clasic al literaturii
romne amnunte fizionomice neobservate nainte. Creang e privit astfel din
unghiuri multiple i descris cu mijloace diferite. Se apeleaz la mai multe
tipuri de lectur, de la o interpretare inspirat de critica profunzimilor la
disecia naratologic a textului sau de la studiul formelor la critica receptrii;
orice form de exclusivism, de terorism teoretic este din principiu respins.
Miza e cartografierea ct mai detaliat posibil a unui spa iu imaginar propriu
lui Creang, cu relieful, fauna, organizarea teritorial i demografia specifice.
Niciun col al acestui inut nu rmne necercetat: modelele epice, tipologiile,
imaginarul realist ori fabulos, arta literar, mrcile umorului sau ale ironiei,
raportul dintre viaa operei i biografia scriptorului, etica subsecvent lumii
lui Creang, mentalitile i ideologia ei ascuns, temele moralistului,
discursul gurmand; prinde contur un teritoriu al demonologiei lui
Creang, cu draci cumsecade i personaje feminine mai ndrcite dect Talpa
Iadului i, n paralel, un spaiu-timp cvasiparadisiac, ara imaginar a unei
copilrii regsite la vrsta elegiac; sunt disecate deopotriv povestirile
didactice i povetile corozive i, n genere, nimic din ce nseamn element

de contrast i contradicie relevant nu scap curiozit ii i vigilen ei


exegetului. Principala sa ngrijorare, periodic reiterat (printre rnduri) de-a
lungul crii, este aceea c obiectul versatil, ambiguu s-ar putea sustrage
observaiei, c pnza subire i fin a creaiei s-ar putea opaciza ori
destrma. Opera pare c ar sta sub jurisdicia unei Circe (personaj-simbol
analizat cndva i de Jean Rousset Jean Rousset, La littrature de lge
baroque en France (Circ et le Paon), Editions Corti, Paris, 1953), care i
schimb continuu nfiarea i metamorfozeaz prin vraj, din capriciu, tot
ceea ce fiineaz n proximitatea ei; cel ce o nvinge e, se tie, Hermes.
Criticul propune un Creang al su, diferit de cel al lui Clinescu, de i nrudit
ndeaproape cu el, dar noutatea nu e cutat cu orice chip, n dispre pentru
evidene i pentru autonomia (fie i controversabil a) operei. A fi n mod
gratuit n rspr nu e, aici, o miz. De unde i raportarea ambivalent la
modelul reprezentat de cartea lui G. Clinescu despre Creang: fascina ie fa
de discursul clinescian i voin energic a desprinderii de model, fr excese
iconoclaste ns. Greu de spus care atitudine primeaz pn la urm. Criticul
d Cezarului ce este al Cezarului i trateaz ca inatacabil premisa conform
creia acel Creang pe care l tim de cteva genera ii e n mare msur
creaia lui G. Clinescu. Noutatea incontestabil rezult nu din nega ie,
din rsturnarea frapant a ipotezelor antecesorului ilustru, ci dintr-o serie
foarte bogat de nuanri, de bemolri, de ajustri sau de dezvoltri ale unor
sugestii clinesciene, integrate unei perspective personale asupra literaturii lui
Creang i a literaturii romne n genere. Sunt multe accente diferite n
Cruzimile unui moralist jovial fa de volumul clinescian din 1938 (Via a lui
Ion Creang reluat n 1964, cu adugarea unui capitol despre opera
autorului). Nu amintesc aici dect cteva. Raportul dintre biografie i oper e
sensibil inversat n favoarea celei de-a doua i, n orice caz, chestionarea
acestui raport capt, n mod firesc, valene noi n cartea lui Eugen Simion. De
altfel, nu mai e vorba aici de o clasic monografie a unui autor, ci de
monografierea unui spirit i a unui imaginar. Se modific ntructva i
trsturile chipului portretizat (nu esenialul, dar, cum bine tim, diavolul se
ascunde n detalii): Creang nu mai e doar un erou de comedie, ci i un
gnditor profund, cu intuiii elegiace i e ntr-o mai mare msur considerat
prin ceea ce are el individual. Amintirile sunt citite acum ca o scriere confesiv

(autoficional), nicidecum ca o generic nara iune a copilriei copilului


universal; iar n privina artei humuleteanului, Eugen Simion nu se mai
mulumete, pur i simplu, s-i constate caracterul inefabil, inanalizabil i s-l
ilustreze prin citate despre care s-ar presupune c vorbesc de la sine, ci se
ncpneaz s analizeze, totui, punctele de indeterminare narativ,
strategia divagaiei i a aluziei, efectele proliferrii discursurilor, arta
detaliului i a parantezelor epice, fracturile discursului narativ, nu n ultimul
rnd superioara retoric a oralitii, altfel spus, oralitatea construit de
prozator, cu rafinament de orfevru mptimit (secretul artei lui Ion
Creang). ntr-un singur loc criticul aproape c se declar nvins n
confruntarea cu inefabilul artei lui Creang: acolo unde, ncercnd s
analizeze resorturile umorului acestui autor, se vede constrns s constate:
Umorul lui Creang este, n fond, o stare de graie, o sum de inefabile pe
care cu greu le poi determina i analiza. Ironia se las mai u or cercetat.
Eugen Simion se desparte de Clinescu i n modul de a citi nuvela
(capodopera) Mo Nichifor Cocariul, din care divinul critic n-a vrut cu
niciun chip s neleag arta echivocului, refuznd ipoteza unor subtexte
licenioase. n schimb, autorul Cruzimilor unui moralist jovial acord o aten ie
special acestei nuvele, al crei htru protagonist ar fi eroul emblematic al lui
Creang; n spumoasa rvn perlocuionar a lui Mo Nichifor criticul
distinge o tehnic a subversiunii caracteristic prozei humule teanului.
Locvacele harabagiu, un Mitic moldav, este seductorul prin excelen ,
arta sa exercitat n i prin limbaj i e chiar arta lui Creang, ale crei
strategii i stratageme le reproduce ca ntr-o spectaculoas mise en abme.
Dincolo de toate aceste (benigne, n fond) divergen e, G. Clinescu este, n
cartea lui Eugen Simion, referina central. n a a fel nct, cel pu in n
anumite momente, se creeaz impresia pregnant, de i un efect de trompelil c n prim-planul crii nu ar fi pur i simplu Creang, ci n mod
particular acel Creang impus de Clinescu i despre care, de altfel, Eugen
Simion a scris mai demult, n 1966, ntr-o prefa la o edi ie a volumului
clinescian Ion Creang (viaa i opera), aprut n colec ia Biblioteca pentru
Toi. (Re)citite n paralel cu Cruzimile unui moralist jovial, aser iunile din
acea prefa nu par a fi fost ntre timp amendate; ba mai mult, s-ar zice c ele

schieaz, n articulaiile-i principale, studiul pe care criticul l public astzi,


ntorcndu-se, iat!, poate c nu ntmpltor, la un subiect ce l preocupase n
epoca debutului su editorial. (Proza lui Eminescu apruse n 1964, urmat de
Orientri n literatura contemporan, n 1965.)
Revenind ns la Creang, pe care Eugen Simion l socote te nu mai pu in
dect un mare scriitor din familia morali tilor, con tient de talentul su i,
tocmai de aceea, amuzndu-se s joace n permanen comedia modestiei
(mai are n plus i o coast de orgoliu pe care nu reu e te s i-o scoat niciun
Chiric al criticii literare din timpul su): insisten a autorului acestei cr i
asupra dimensiunii moraliste a literaturii humule teanului este direct legat
de pledoaria n favoarea lui Creang reconsiderat prin ceea ce are el individual
n atitudinea sa fa de lume, ca i n arta sa inclasabil. Au dreptate cei
care-l consider un scriitor reprezentativ, dar dac nu dovedim c este un
scriitor bun i c n scriitura lui se manifest o gndire profund n forme
specifice , n-am spus esenialul. Moralismul lui Creang se identific numai
pn la un punct cu acela al lumii rurale (ntruct el d un sens nou temelor,
miturilor, vorbelor pe care le mprumut) i se vde te n plcerea sa colosal
de a observa firea omului i de a o judeca, completat de disponibilitatea de
a se distana, cu calm i benign ironie, de lumea pe care o cerceteaz
(supunndu-se pe sine nsui aceluiai regim al distan rii lucide), pentru ca,
ntr-o a doua instan, s pun totul n ecuaia unei pove ti cu o moral
inclus a unei naraiuni-parabol. Parabola folosete la suprafa tonul
jovial, uneori brfitor, dar jovialitatea i brfa simpatic ascund de regul o
cruzime moralist. Dintre tehnicile moralistului Creang, criticul insist, de
pild, asupra avalanei de proverbe care definesc un caracter, un viciu sau o
virtute omeneasc, o situaie de via, remarcnd abilitatea ce atinge nu o
dat virtuozitatea de a pune aforismele sau jocurile verbale n contextul
potrivit, i chiar de a crea, graie unor alturri, contexte insolite. Iar aceste
structuri sintactice i lexicale nu sunt simple jocuri de limbaj, gratuite i
delectabile, ele ascund mai totdeauna i o medita ie serioas, o opinie
original despre lume.
Un Creang bifrons prinde contur din naraiunea critic a lui Eugen Simion: e
jovial, locvace, glume, spumos (mpingnd gluma pn departe: n

naraiunile corozive, bunoar, i nu numai), dar cnd vrea, constat


criticul, poate mprumuta i mina moralistului serios (ca n cele dou
povestiri ce-l au n centru pe mo Ion Roat); de asemenea: e nu o dat
necrutor, practicnd un soi de pedagogie a cruzimii, dar e, alteori, milos,
omenos, cretin, ndurtor. La prima vedere, etica lui se sprijin pe dou
virtui de cpti: chibzuina i hrnicia. Cu alte cuvinte: echilibru,
moderaie, grij pentru pstrarea justei msuri, perseveren o etic a
aciunii, orchestrnd, ca n Povestea lui Harap-Alb, lupta agen ilor ra iunii
contra relei ntocmiri a lumii, contra exceselor oricrei puteri absolute. Dar
lumea lui Creang nu ascult, n ntregul ei, de imperativele acestei etici a
aciunii. Exist aici o ambivalen structural i implicit un conflict, chiar
dac benign, necauznd clivaje importante, ci ntre innd o tensiune vital n
interiorul acestei lumi ficionale: imperativelor ac iunii le rspunde
necesitatea contemplaiei, o lume a faptei intersecteaz, la acest scriitor, o
lume a gndurilor i a cuvintelor i dintr-una ntr-alta se trece firesc, fr
drame. Interpretarea glcevii dintre utilitar i gratuit puse n scen ntr-o
naraiune didactic precum Acul i barosul merge n aceast direc ie.
Creang i induce cititorului/interpretului o stare de fervoare, observ Eugen
Simion, constatnd un transfer curios de jovialitate i talent dinspre
scriitorul humuletean spre interpreii si (mul i i buni, adaug criticul
ntr-o parantez) i mrturisindu-i la rndu-i aceea i fervoare, redescoperit
neateptat am scris acest eseu despre Creang cu o fervoare pe care o
credeam, n modul cel mai sincer, pierdut de mult. ntr-o not lmuritoare
ce nsoete reeditarea din 1997 a Dimineii poeilor o carte care () s-a
impus de la sine i n chip autoritar n ceea ce a putea numi, umflnd pu in
lucrurile, istoria scrierilor mele , criticul descria o similar stare de
fervoare, ca primum movens al unei scriituri ce preia ini iativa asupra
autorului: Dimineaa poeilor i-a fcut loc n spa iul dintre dou cr i total
diferite din punct de vedere tematic i chiar ca tip de demers critic. Am scris-o
pe nersuflate, cu o fervoare curioas a spiritului; Abia terminasem edi ia
a II-a din Scriitori romni de azi (I), cu trei sute de pagini noi, i m
pregteam s scriu ntoarcerea autorului, o tem care m obseda (cite te: m
provoca, mi acaparase spiritul) nc de la nceputul anilor 70 (Eugen
Simion, Dimineaa poeilor. Eseuri despre nceputurile poeziei romne, Edi ia

a V-a, ediie definitiv, Postfa i Repere critice de Alex. Goldi , Editura


Univers Enciclopedic Gold, Bucureti, 2014, p. 5). ntr-un context similar i
scrie criticul i cartea despre Creang: dup o serie de volume n care s-a
ocupat de literatura secolului XX i de fantasmele acesteia (ultimele fiind
Genurile biograficului, Tnrul Eugen Ionescu i al aselea volum de
Fragmente critice: Ne revizuim, ne revizuim) i nainte, probabil, de a ncheia
o lucrare cu miz foarte important, o istorie a literaturii romne
contemporane. O carte de vacan, aadar desigur, etichet nu ntru totul
adecvat, date fiind consistena, anvergura, subtilitatea ideatic a studiului
despre Creang. O carte-refugiu, ivit dintr-un imperativ evazionist, ca i
Dimineaa poeilor, din dorina de a recupera un timp inaugural al literaturii
romne, de a regsi raiunile ntemeietoare ale acesteia. Interesul exegetului
pentru Creang sau pentru poeii (pre)paopti ti (ori, n recenta edi ie a
Dimineii poeilor, definitiv, pentru poeii marginali de la 1870) trdeaz, de
fapt, o preocupare pentru copilria literaturii romne, pentru miturile ei
fondatoare, reafirmnd ataamentul criticului fa de o tradi ie literar,
credina sa n existena unui sens al continuitii. Pentru opera critic a lui
Eugen Simion cea mai impuntoare oper a unui critic romn postbelic ,
auroralul este o metafor definitorie.
Bianca BURTA-CERNAT
(Fragmente din Postfaa la volumul Ion Creang, cruzimile unui moralist
jovial, de Eugen Simion, Ediia a II-a revzut i adugit, Editura Princeps
Multimedia, 2014)