Student-Dima Ioan-Vladut

An III, IF
Facultatea de Drept din cadrul Univ. “Danubius” Galati

Particularităţi ale răspunderii juridice civile în dreptul mediului

De lege lata, conceptul juridic de răspundere civilă face obiectul a

două articole, respectiv art. 1.349 NCC, care defineşte răspunderea
delictuală şi respectiv art. 1.350 care defineşte răspunderea contractuală.
În aceeaşi măsură1 şi într-o manieră aproape identică, răspunderea civilă
(de la responsabilite civile) este reglementată cu titlu de principiu şi de
Codul civil Quebec, în acelaşi mod în care o face şi codul nostru civil, în
două articole: art. 1.457 C.C.Q. reglementează principiul răspunderii
civile delictuale, în timp ce art. 1.458 instituie principiul răspunderii
civile contractuale. 1 Codul civil Quebec foloseşte termenul de
răspundere civilă (civil liability în varianta de limbă engleză, de la
responsabilite civile în varianta de limbă franceză).
Noţiunea generală de răspundere este întâlnită în toate ramurile dreptului, s-a
format şi a evoluat odată cu dinamica societăţii umane, impunând o anumită conduită
a oricărui subiect, pe care îl obligă să nu aducă atingere intereselor generale sau
drepturilor legitime ale unei persoane şi să nu provoace un prejudiciu. Orice abatere
de la regulile de conduită, urmată de producerea unui prejudiciu sau de crearea unei
stări de pericol, atrage responsabilitatea autorului faptului ilicit. În condiţiile existenţei
vieţii pe pământ, în contextul preocupărilor permanente de asigurare a supravieţuirii
omului ca specie între specii, protecţia mediului vizează ocrotirea, conservarea şi
dezvoltarea acestuia. În sprijinul acestui deziderat, protecţia juridică a mediului este
inseparabilă de existenţa răspunderii juridice a celui ce a cauzat producerea unui

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

prejudiciu sau a unei daune. Recunoaşterea şi garantarea dreptului la un mediu
sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic are loc atât la nivelul legislaţiilor
naţionale, cât şi în planul reglementărilor internaţionale. În Constituţia României
revizuită prin Legea nr. 429/2003, în art.35 s-a prevăzut alături de celelalte drepturi
fundamentale şi dreptul la un mediu sănătos, acesta făcând parte din cea de-a treia
generaţie de drepturi, numite „drepturi de solidaritate", ce pot fi realizate nu numai
prin eforturi interne ale statului, ci şi prin cooperare, legiuitorul apreciind că atât statul,
cât şi particularii îşi pot angaja răspunderea pentru realizarea acestui drept,
perspectiva integrării în Uniunea Europeană fiind o garanţie.Dacă prin Constituţia din
1991, printre obligaţiile sociale ale statului s-a prevăzut refacerea, ocrotirea mediului
înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic, dreptul la un mediu sănătos este
recunoscut „in terminis" prin Legea- cadru a protecţiei mediului nr. 137/1995, apoi
prin Constituţia României revizuită. Prin încheierea acordului de asociere dintre
România şi Uniunea Europeană, ce a intrat în vigoare în anul 1995, România şi-a
propus şi a reuşit să preia treptat acquis-ul comunitar de mediu, un rol important
avându-1 cele 3 drepturi fundamentale: 1. dreptul la informare privind mediul;
2.dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul; 3.dreptul de a
cere repararea daunelor ecologice ori anularea actelor administrative ilegale.
În art. 82 din Legea nr. 137/1995 modificată şi republicată se stabileşte că
"încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau
penală, după caz." Art.5 lit.e prevede că „statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul
la un mediu sănătos garantând dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit”. Art.
81 din Lege consacră regula că „ răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv,
independent de culpă. În cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară". Aşadar,
în dreptul mediului, răspunderea juridică apare ca un mijloc, la care se recurge în
ultimă instanţă, fiind acordată prioritate celorlalte tehnici şi instrumente, cu precădere,
celor de natură economică şi fiscală. Răspunderea civilă apare, astfel, mai mult ca o
reparare şi mai puţin ca o răspundere în sens clasic, răspunderea fiind atrasă chiar şi
atunci când activitatea poluatorului se exercită conform regulilor administrative
stabilite, în condiţiile în care autorizaţiile administrative sunt emise sub rezerva
drepturilor terţilor2 . Dacă în dreptul civil, pentru angajarea răspunderii civile
delictuale trebuie întrunite cumulativ condiţiile: săvârşirea unei fapte ilicite,
producerea unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciu, precum şi culpa autorului faptei ilicite, în dreptul mediului elementele
răspunderii civile delictuale prezintă anumite particularităţi. Fapta ilicită, în dreptul
mediului, constă în conduita unei persoane fizice sau juridice, concretizată într-o
acţiune sau inacţiune ce contravine dispoziţiilor privind protecţia, conservarea şi
dezvoltarea mediului, efectele conduitei ilicite exteriorizându-se în prejudiciul care
apare, acesta fiind întotdeauna de natură patrimonială. In privinţa faptei ilicite

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

săvârşite, dacă în dreptul civil regula este aceea a răspunderii numai pentru fapte
ilicite, în raport de dispoziţie cu art. 998 – 999 din Codul civil, în dreptul mediului
faptele generatoare de răspundere includ fie conduita ilicită, prin care se produc
pagube mediului ce sunt reprobabile prin ilicitatea lor, antrenând răspunderea pe
temeiul culpei (răspunderea subiectivă), fie sfera activităţilor curente, normale (licite
per se) care pot constitui cauze ale vătămărilor ce afectează mediul, angajând
răspunderea pe temeiul riscului3 ( răspunderea obiectivă). În ceea ce priveşte culpa,
dacă în dreptul civil aceasta reprezintă temeiul principal, de drept comun al
răspunderii delictuale, în domeniul daunelor nucleare sau în alte domenii în legătură
cu care există o reglementare specială, răspunderea delictuală este fundamentată pe
ideea de risc. În interpretarea art. 1000 alin. 1 din Codul civil, doctrina a evidenţiat
atât concepţia subiectivă a răspunderii civile delictuale, întemeiată pe culpa prezumată
a persoanei chemată să răspundă pentru fapta lucrului (activitate poluantă), cât şi
concepţia obiectivă care exclude culpa, fundamentând obligaţia de reparare pe
risc.Concepţia răspunderii obiective a fost argumentată pentru prima dată în dreptul
modern de doctrina germană, ulterior fiind propusă şi de doctrina franceză, la baza
teoriei răspunderii pentru risc aflându-se iniţial ideea de justiţie, în raport de care, din
moment ce orice activitate umană urmăreşte un profit, este just ca orice prejudiciu pe
care îl provoacă să fie reparat (ubi emolumentum, ibi onus). Cu toate că a fost
criticată teoria obiectivă fundamentată pe ideea de risc, considerându-se că neglijenţa
poate fi acoperită, răspunderea pentru riscul creat faţă de mediu şi echilibrul ecologic
nu-şi diminuează rolul preventiv-corectiv, pe care îl vizează răspunderea pentru
culpă4 , poluarea fiind determinată în primul rând de activitatea generală.

Răspunderea civilă delictuală este o instituţie juridică de drept privat

care are ca pilon central noţiunea de faptă juridică ilicită. Fapta juridică
ilicită reprezintă o manifestare de voinţă a unei persoane, prin ipoteză,
contrară legii, exercitată fără intenţia de a produce efecte juridice, dar
care efecte se vor produce, totuşi, în virtutea legii. Efectul caracteristic,
de esenţa răspunderii delictuale, este obligaţia persoanei care a săvârşit
fapta ilicită, de a repara prejudiciile cauzate. Principiul răspunderii civile
delictuale poate fi privit din două laturi: fie din perspectiva obligaţiei de a
repara prejudiciul, impusă de lege persoanei care l-a cauzat prin fapta
ilicită, fie din perspectiva dreptului persoanei care a suferit un prejudiciu
prin fapta ilicită, de a fi despăgubită în mod corespunzător.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aşa cum arătam,
reglementează în prezent protecţia mediului în ţara noastră. Adoptată în

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

cadrul eforturilor de preluare în legislaţia internă a acquis-ului comunitar în
materie, în art. 95 al acestui act normativ se prevede: „( 1) Răspunderea
pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă;
în cazul pluralităţii autorilor răspunderea este solidară. (2) în mod
excepţional, răspunderea poate fi subiectivă pentru prejudiciile cauzate
speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice.
(3) Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează
conform procedurilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor
specifice”.
Dauna ecologică. Definirea noţiunii de daună ecologică este o
preocupare constantă a doctrinei juridice. în ce ne priveşte, împărtăşim
opinia conform căreia acest concept are două înţelesuri: unul lato sensu şi
altul stricto sensu.
Dauna ecologică, lato sensu, adică în accepţiunea cea mai largă a termenului
constă în atingerile aduse factorilor naturali, ceea ce înseamnă deteriorarea
mediului natural, şi deopotrivă sănătăţii, vieţii şi bunurilor oamenilor,
provocate de poluanţi, activităţi dăunătoare, dezastre sau accidente ecologice.
Această accepţie este în concordanţă cu definiţia termenului de prejudiciu
formulată în art. 2 alin. (1), pct. 50 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005, potrivit căruia: „prejudiciul -efectul cuantificabil în cost a
daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin
poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre”.
Stricto sensu, dauna ecologică, denumită în doctrină „daună ecologică pură”
sau „prejudiciu asupra mediului” constă în deteriorarea mediului natural,
adică alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale
componentelor naturale şi atropice ale mediului, reducerea diversităţii şi
productivităţii biologice a ecosistemelor naturale, a speciilor şi habitatelor
naturale protejate, afectarea mediului natural cu efecte dăunătoare asupra
calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi
contaminării solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi
valorificarea lor deficitară, precum şi amenajarea necorespunzătoare a
teritoriului [art. 2 alin. (1), pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005], în această viziune este definit prejudiciul asupra mediului şi în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de
mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului,

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

care în art. 2, pct. 12 şi 13 prevede că prejudiciul este „o schimbare negativă
măsurabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare măsurabilă a unui
serviciu legat de resursele naturale, care poate surveni direct sau indirect” şi
înseamnă: prejudiciul asupra speciilor şi habitatelor naturale protejate,
prejudiciul asupra apelor şi prejudiciul asupra solului (pct. 13).

Urmează că daunele ecologice lato sensu sunt alcătuite din daune

ecologice pure, care constau în daunele cauzate mediului natural, şi daunele
prin ricoşeu prin care înţelegem atingerile care afectează sănătatea,
integritatea corporală, viaţa şi bunurile oamenilor, consecinţe ale deteriorării
mediului natural.
Ambele categorii de daune, dauna ecologică pură şi daunele prin ricoşeu
sunt şi trebuie să facă obiectul reparării. Repararea daunei ecologice pure are
loc conform dispoziţiilor art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005 şi prevederilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
68/2007. Dimpotrivă, repararea daunelor prin ricoşeu, cauzate persoanelor
fizice şi persoanelor juridice de drept privat ca şi consecinţe ale prejudiciului
asupra mediului, se va face în condiţiile şi după regulile dreptului comun
[art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007], Aşa
fiind, în cele ce urmează, vom analiza pe scurt doar răspunderea pentru
prejudiciile şi daunele ecologice pure; aceasta pentru simplul motiv că
răspunderea pentru celelalte prejudicii care sunt consecinţe ale daunei sau
prejudiciului asupra mediului, dacă victimele sunt persoane fizice sau
persoanele juridice de drept privat, se va angaja în condiţiile dreptului
comun prevăzute de noul cod civil şi de legislaţia specială dezvoltătoare.
Pentru a determina persoana în sarcina căreia se antrenează răspunderea
pentru aceste prejudicii este necesar să avem în vedere, înainte de toate,
dispoziţia generală a art. 94 alin. (1), lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005 care instituie principiul conform căruia „poluatorul
plăteşte”. De asemenea, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
68/2007, cu caracter de lege specială, dispune că acest act normativ
stabileşte cadrul de reglementare al răspunderii pentru mediu, bazată pe
principiul „poluatorul plăteşte”, în scopul prevenirii şi reparării prejudiciului
asupra mediului. Aşadar, răspunderea în acest domeniu este atât reparatorie,
cât şi preventivă. Răspunderea reparatorie intervine atunci când prejudiciul

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

asupra mediului s-a produs; dimpotrivă, răspunderea preventivă se
angajează în ipoteza în care există doar o probabilitate suficientă de
producere a unui prejudiciu asupra mediului în viitorul apropiat [art. 2 alin.
(1), pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007].
Aşadar, orice persoană fizică sau persoană juridică poate avea calitatea de
poluator. Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 2, art. 10-15 şi art. 26 şi
urm. din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, prin poluator este
desemnat operatorul de activităţi profesionale. Astfel, conform art. 2, pct. 10
prin operator se înţelege orice persoană fizică sau juridică de drept public
sau privat care desfăşoară sau deţine controlul unei activităţi profesionale
sau care a fost învestită cu putere economică decisivă asupra funcţionării
tehnice a unei astfel de activităţi, inclusiv deţinătorul unui act de
reglementare pentru o astfel de activitate ori persoana care înregistrează sau
notifică o asemenea activitate. Art. 2 pct. 1 defineşte activitatea profesională
ca fiind orice activitate desfăşurată în cadrul unei activităţi economice,
afaceri sau unei întreprinderi, indiferent de caracterul său privat sau public,
profit sau nonprofit.
în ceea ce priveşte sfera persoanelor care au dreptul de a cere prevenirea sau,
după caz, repararea daunelor ecologice este necesar să avem în vedere mai
întâi textul art. 5 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
care, în deplină concordanţă cu reglementările dreptului comunitar, prevede
că statul recunoaşte oricărei persoane, în virtutea dreptului la un mediu
sănătos, printre altele, posibilitatea de a se adresa, direct sau prin
intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor competente
în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu. De
asemenea, art. 20 alin. (6) din acelaşi act normativ dispune că organizaţiile
neguvemamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune
injustiţie în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în
asemenea litigii.
Nu mai puţin, art. 20-25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
68/2007 reglementează dreptul oricărei persoane fizice sau juridice care este
afectată sau posibil de a fi afectată de un prejudiciu asupra mediului de a se
adresa autorităţilor publice competente, care sunt obligate să rezolve cererea
sau sesizarea după o procedură administrativă stabilită. Actele şi deciziile
emise de autorităţile publice respective, în rezolvarea acestor cereri şi

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

sesizări, pot fi atacate injustiţie la instanţa de contencios administrativ
competentă, potrivit Legii nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, orice persoană are dreptul de a se adresa
autorităţilor administrative competente prin cereri şi sesizări, solicitând să se
ia măsuri pentru prevenirea sau, după caz, repararea prejudiciilor sau
daunelor asupra mediului, indiferent dacă a suferit sau nu personal un
prejudiciu. împotriva deciziilor acestor autorităţi cei nemulţumiţi pot acţiona
la instanţele de contencios administrativ; acest drept aparţine şi
organizaţiilor neguvemamentale care au ca misiune protecţia mediului;
aşadar se poate vorbi de adevărate acţiuni colective, numite uneori actio
popularis, care se promovează în temeiul unui adevărat mandat legal
imperativ.

Regimul răspunderii pentru daunele ecologice (prejudiciile asupra

mediului) stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 şi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 şi prin alte acte normative
este unul special, fiind guvernat de norme juridice de natură diferită: de
drept public şi de drept privat. De aceea, această răspundere, preventivă şi
reparatorie, are o natură juridică mixtă, de drept administrativ şi de drept
civil, fiind distinctă şi diferită atât faţă de răspunderea civilă clasică, cât şi în
raport cu răspunderea administrativă propriu-zisă. Este motivul pentru care
suntem tentaţi să împărtăşim punctul de vedere conform căruia am fi în
prezenţa unei răspunderi „de drept al mediului”.
Problema fundamentului răspunderii în discuţie a dat naştere la discuţii şi
controverse îndelungate în doctrina juridică. In prezent, apreciem că
răspunsul de principiu există şi este consacrat în textele legale aflate în
vigoare. Astfel, art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005 prevede imperativ: „Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului
are caracter obiectiv, independent de culpă” sau vinovăţie. Aşadar, textul de
lege instituie principiul răspunderii obiective, fară vinovăţia dovedită sau
prezumată a poluatorului. în schimb, textul citat nu precizează care este
totuşi fundamentul de natură obiectivă al acestei răspunderi.
Aşa cum s-a spus în doctrina noastră, ecuaţia fundamentului obiectiv al
răspunderii pentru daunele ecologice pure cuprinde trei elemente: riscul - ca
factor generator; hazardul - constantă variabilă şi garanţia - rezultanta

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

acestora". Din această ecuaţie, înainte de toate, trebuie avut în vedere
elementul risc, generat de pericolul pe care îl prezintă desfăşurarea unor
activităţi aşa-zise profesionale, mai ales economice, pentru echilibrul
ecologic, în condiţiile existenţei numeroaselor incertitudini ştiinţifice,
tehnice şi tehnologice. Aşa se face că toţi operatorii care iniţiază,
organizează şi desfăşoară asemenea activităţi mai mult sau mai puţin
riscante trebuie să îşi asume răspunderea pentru consecinţele lor dăunătoare;
aşadar, riscul trebuie să fie anticipat şi asumat încă de la întocmirea
proiectului acelei activităţi, controlat pe durata realizării investiţiei, precum
şi îndeosebi în timpul desfăşurării activităţii lucrative propriu-zise'.
în al doilea rând, în domeniul protecţiei mediului, riscul cuprinde sau
presupune şi cel de al doilea element al ecuaţiei, elementul aleatoriu care
este hazardul, ceea înseamnă incertitudinea efectelor poluante, alterabile sau
distrugătoare ale unei activităţi anume asupra mediului înconjurător;
posibilitatea de a prevedea hazardul depinde evident de nivelul cunoaşterii
ştiinţifice, care nu întotdeauna poate anticipa producerea unor asemenea
consecinţe şi nu permite nici controlul deplin şi dirijarea unor factori
naturali care au necunoscutele lor.
în aceste condiţii, principiul precauţiei la care fac trimitere reglementările în
materie prezintă o mare importanţă.
Principiul precauţiei5 înseamnă obligaţia oricărei persoane care
desfaşoară o anumită activitate de a lua toate măsurile necesare şi posibile
pentru prevenirea şi evitarea riscurilor incerte, dar potenţiale de producere a
unor prejudicii grave, uneori ireversibile, pentru viaţa şi sănătatea
generaţiilor prezente şi viitoare, pentru mediul natural şi pentru însăşi
existenţa planetei.
Pericolul grav şi incert de cauzare a unor prejudicii ecologice, susceptibil de
a se produce în viitor, generează în sarcina tuturor persoanelor, a
autorităţilor publice, a statului obligaţia de a garanta că asemenea
evenimente nu se vor produce şi dacă totuşi acest lucru se va întâmpla vor
repara daunele provocate şi vor readuce factorii de mediu în starea lor
iniţială.
în concluzie, din ecuaţia analizată rezultă că fundamentul răspunderii
obiective pentru prejudiciile cauzate mediului este obligaţia de garanţie
obiectivă, având ca suport riscul creat prin diferite activităţi profesionale; la

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

acestea se asociază principiul precauţiei, privit ca un ghid de comportament
atât pentru activităţile private, cât şi pentru activitatea autorităţilor
legislative, administrative şi judiciare ale statului.
în final, mai este necesar să se reţină că deşi această răspundere este
prevăzută de lege ca fiind obiectivă, art. 95 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 prevede că, în mod excepţional,
răspunderea poate fi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate
şi habitatelor naturale, dacă acest lucru este prevăzut de reglementările
legale speciale în vigoare; în asemenea cazuri de excepţie, pentru a se putea
angaja răspunderea în discuţie este necesară dovada vinovăţiei persoanei
chemată de lege să răspundă, adică a operatorului (Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice).

În concluzie, principiul precauţiei pare aplicabil pentru anumite

subiecte de răspundere civilă, impactul său fiind apreciat ca o normă
generală de comportare, impunându-se ideea că fiecare trebuie să fie
responsabil de propriul patrimoniu şi de propria-i voinţă. Fenomenele
socio-economice, necunoscute în trecut, dar prezente într-o societate pe
cale de globalizare, în care primejdiile unor tehnici şi tehnologii noi
rămân sub semnul întrebării, determină modificări de substanţă ale
răspunderii civile delictuale, creând o situaţie de incertitudine cu privire
la principii şi reguli clasice ale răspunderii civile delictuale6.

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

 Bibliografie finala

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.

1-http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/12/02_Revista_Universul_Juridic_nr_11-2
016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf, accesat in data de 02.01.2019, ora 18.10 ;

2-S.M. Teodoroiu , Răspunderea civilă pentru dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, 2003, p. 83

3-Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, 2003, p. 75 şi urm

4-Mircea Duţu, Tratat de Dreptul mediului, Ed. Economică, 2003, p. 75 şi urm

5-http://www.euroavocatura.ro/articole/713/Principiul_Precautiei_in_dreptul_mediului, accesat in data

de 02.01.2019,ora 19.05

6-Constantin Teleagă, op. cit., p. 152.