Unele aspecte privind creanţele garantate în procedura insolvenţei

Interesul oricărui creditor, obligat la manifestarea unei minime aparenţe de

diligenţă, se traduce în constituirea unei garanţii asupra patrimoniului debitorului,
fiind suscitat şi de posibila stare de insolvabilitate a acestuia. În acest sens,
apreciem că garanţia îndeplineşte şi acoperă rolul de (pre)asigurare împotriva
insolvabilităţii debitorului, în scopul atenuării sau rolul eliminării riscului pierderii
care decurge pentru creditor din insolvabilitatea debitorului, fiind o măsură de
asigurare a executării obligaţiei .
Pe lângă acestea, garanţiile îndeplinesc şi alte funcţii:
- funcţia de asigurare a protecţiei intereselor creditorului, indiferent că este
vorba de interese private sau publice. Interesele creditorului sunt conservate,
începând cu contractarea obligaţie de garanţie şi până la momentul final al
executării acesteia, printr-o serie de mijloace specifice puse la îndemâna
creditorului, care-i acordă astfel o stare de siguranţă, de certitudine, de puţin mai
mult confort spiritual ancorat în reperele legislative date prin raportare la oricare
alt creditor ordinar. Protecţia intereselor creditorilor este relevată şi sub aspectul
cominator, chiar punitiv, conferit de legiuitor unor astfel de mijloace juridice, apt
de a produce ecouri nefavorabile în ceea ce priveşte credibilitatea debitorului;
- funcţia de asigurare a securităţii creditului, în relaţiile civile şi comerciale,
şi într-o anumită măsură chiar a circulaţiei creditului. Indiferent de forma în care
se prezintă şi de domeniul în care acţionează, legiuitorul dovedeşte o preocupare
sporită în vederea asigurării siguranţei creditului, care trebuie protejat prin
certitudinea conferită titularului în privinţa returnării sale în condiţiile în care s-a
stabilit acordarea sa.
În realizarea operaţiei de clasificare a garanţiilor, legiuitorul a adoptat
criteriul privitor la obiectul garanţiei, înţeles aici ca prestaţia personală sau un
anumit bun, concret pe care garanţia o vizează. Astfel, cei mai mulţi autori
delimitează două categorii de garanţii, respectiv garanţiile personale şi garanţiile
reale.
În categoria garanţiilor personale se înscrie fidejusiunea, denumită şi
cauţiune, care poate fi definită ca fiind un accesoriu al obligaţiei principale, ce
constă în angajamentul pe care o altă persoană decât debitorul principal şi-l
asumă faţă de creditor, de a executa obligaţia, în cazul în care debitorul principal
nu o va face.
În categoria garanţiilor reale se înscriu gajul, garanţia reală mobiliară,
ipoteca, privilegiile reale, dreptul de retenţie (cu precizarea că acesta din urmă
este o garanţie reală imperfectă, având în vedere că este lipsit de una din cele
două prerogative speciale conferite de drepturile reale accesorii, respectiv de
atributul de urmărire), al căror specific se exprimă prin afectarea specială a unui
bun pentru garantarea obligaţiei, prin instituirea unui veritabil drept real accesoriu
– de garanţie, cu privire la bunul în cauză. Dreptul real de garanţie constituit în
aceste condiţii conferă creditorului titular atât un drept de preferinţă, cât şi un
drept de urmărire.

1
 Ipoteca este un drept real accesoriu care are ca obiect un bun al
debitorului sau al altei persoane, care conferă creditorului ipotecar dreptul de a
urmări imobilul în stăpânirea oricărui s-ar afla şi de a fi plătit cu prioritate faţă de
ceilalţi creditori din preţul acelui bun. Ipoteca poate fi convenţională, când ia
naştere graţie contractului încheiat între creditor şi proprietarul bunului (debitorul
sau o terţă persoană), fie legală, când ia naştere în temeiul unei dispoziţii legale.
Potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt
creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din
patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ
garant faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale. În consecinţă,
creditorii cu creanţe garantate sunt acei creditori care beneficiază de o garanţie
reală asupra bunurilor din patrimoniul sau asupra bunurilor altei persoane,
numită terţ garant, care o oferit o cauţiune reală pentru garantarea executării
obligaţiei de plată a debitorului.
În sensul prevederilor art. 39 din lege, sunt creanţe garantate acelea
pentru care debitorul, în vederea contractării obligaţiei principale, a constituit şi o
garanţie reală de tipul celor enumerate limitativ în acest articol: ipotecă, gaj sau
altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel.
Din categoria creanţelor garantate ce ar putea participa în procedura
insolvenţei nu pot face parte decât acele creanţe care sunt însoţite de una din
garanţiile reale precizate expres de legiuitor: ipotecă, gaj sau altă garanţie reală
mobiliară şi drept de retenţie. Pot face parte din categoria creanţelor garantate
orice creanţe, indiferent de natura juridică: comercială, civilă, fiscală etc.
Unul din avantajele constituirii de garanţii reale îl constituie prioritatea
creditorilor garantaţi la distribuirea sumelor obţinute în urma lichidării bunurilor
grevate de garanţii, instituită de prevederile art. 121 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
Teoria şi practica judiciară constituie izvor nelimitat în privinţa diferitelor
situaţii care se pot ivi în derularea unei proceduri de insolvenţă, ceea ce
determină ca teoreticienii şi practicienii dreptului să fie mereu „în gardă”, în
vederea rezolvării în mod legal a diversităţii situaţiilor apărute, imposibil de
surprins în formalismul legii.
Probleme au apărut în practica judiciară în legătură cu concursul dintre
mai mulţi creditori garantaţi, care au înscrisă ipotecă asupra aceloraşi bunuri
imobile, de regulă unul dintre aceştia fiind şi creditor bugetar.
Evident că numai în măsura în care creditorul bugetar beneficiază de una
din garanţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală va putea fi vorba de
existenţa unei creanţe bugetare garantate în cadrul procedurii insolvenţei.
Prin sentinţa comercială nr.1380/22.09.2011, pronunţată de Tribunalul
Timiş în dosarul nr.2094/30/2009, s-a admis contestaţia formulata de către
DGFP Timiş împotriva planului de distribuţie întocmit de către lichidatorul judiciar
ABA I. SPRL, ca urmare a valorificării activelor imobil situat în Comarnic din
patrimoniul debitoarei SC I. I. SA şi s-a dispus distribuirea sumelor obţinute din
vânzarea bunului garantat proporţional între cei doi creditori garantaţi DGFP
Timiş şi B. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

2
 Creditoarea DGFP Timiş a depus contestaţie împotriva planului de
distribuţie întocmit de către lichidatorul judiciar ca urmare a valorificării activelor
imobil situat in Comarnic din patrimoniul debitoarei SC I. I. SA.
În motivarea contestaţiei, creditoarea a arătat ca prin raportul de distribuire
sume si Planul de distribuţie întocmit de către lichidatorul judiciar se propune ca
suma de 1.374.099,67 lei, obţinută din valorificarea imobilului din localitatea
Comarnic, să fie distribuită integral creditoarei B. SA. În justificarea lichidatorului
s-a arătat ca acel bun este grevat de 2 sarcini, o ipoteca în favoarea B. SA
pentru suma de 14.000.000 lei si un sechestru cu rang de ipoteca pentru suma
de 2.458.935 lei in favoarea DGFP Timiş, iar, în opinia sa, se impune ca
distribuirea sa se facă conform rangului ipotecii motiv pentru care a propus
distribuirea către creditorul ce are rangul ipotecii aşa cum prevede art.1799 Cod
civil.
Faţă de acest aspect a considerat că în mod greşit lichidatorul judiciar a
făcut referire la art.1799 Cod civil atâta timp cât legiuitorul a prevăzut în art.124
din Legea 85/2006 ca în cazul sumelor de distribuit între creditorii in acelaşi rang
de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocata pentru fiecare creanţa.
In cazul de faţă, conform Tabelului definitiv de creanţe, atât B. SA, cât si
D.G.F.P. Timiş au rangul de creanţa garantata prevăzuta de art.121.2 din Legea
85/2006.
A considerat că aplicând corect prevederile Legii insolvenţei, care este o
lege speciala, lichidatorul judiciar avea obligaţia ca suma de 1.374.099,76 lei sa
fie distribuita proporţional in funcţie de creanţa garantata existenta asupra
imobilului ce a făcut obiectul vânzării. Atâta timp cat prin articolul 150, alin. 1 din
Codul de procedură fiscală se prevede ca sechestrul aplicat de către organul
fiscal are rang de ipotecă, consideră că aplicarea art.1779 Cod civil este
neîntemeiată deoarece creanţa este garantata în aceeaşi măsura ca si creanţa
creditoarei B.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea contestaţiei şi să se dispună
lichidatorului judiciar a reface Planul de distribuire a sumelor rezultate din
valorificarea imobilului din localitatea Comarnic in sensul aplicării art.124 din
Legea 85/2006, adică distribuirea proporţionala a sumelor intre creditoarea B. si
DGFP Timiş.
Creditoarea B. SA prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea
contestaţiei formulate de către creditorul DGFP Timiş ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că prin planul de distribuţie întocmit de lichidatorul
judiciar se propune ca suma de 1. 374.099,67 lei obţinută din valorificarea
imobilului din localitatea Comarnic asupra căruia creditoarea B. SA avea instituită
o garanţie reală imobiliară (ipotecă) să fie distribuită integral creditoarei B. SA.
Faţă de propunerea lichidatorului judiciar de a distribui întreaga sumă
obţinută din valorificarea imobilului creditorului ipotecar B. SA, DGFP Timiş,
având asupra aceluiaşi imobil sechestru cu rang de ipotecă instituit conform art.
150 din codul de procedură fiscală, dă o interpretare eronată aplicării art. 124 din
Legea nr. 85/2006, în sensul distribuirii sumelor încasate din valorificarea
imobilului proporţional cu valoarea creanţei garantate existentă asupra imobilului
între creditoarea B. SA şi contestatoare.

3
 A considerat că propunerea de distribuire, aşa cum a fost făcută de către
lichidatorul judiciar, având ca temei de drept art. 1799 c. civ. cu privire la rangul
ipotecii, este temeinică şi legală.
Interpretarea pe care contestatoarea a dat-o art. 121 pct. 2 din Legea nr.
85/2006 de a distribui sumele creditorilor ipotecari proporţional cu valoarea
creanţei, fără a ţine cont de rangul ipotecii, este eronată. Scopul instituirii acestei
prevederi este tocmai protejarea creditorului care a manifestat diligentă în
privinţa asigurării satisfacerii creanţei prin constituirea unei garanţii reale, evitând
în acest fel concursul său cu ceilalţi creditori şi conferind acestuia prioritate în
privinţa primirii sumelor rezultate prin vânzarea bunului.
Astfel, la efectuarea distribuţiei sumelor încasate din vânzarea bunurilor
ipotecate trebuie să se ţină seama de rangul ipotecii, astfel cum rezultă din
dispoziţiile art. 1779 c. civ. Ignorarea rangului de prioritate ar conduce la
prejudicierea creditorului care a avut diligenta de a-şi înscrie primul ipoteca în
cartea funciară.
Lichidatorul judiciar ABA I. SPRL a depus concluzii scrise la contestaţia
formulata prin care a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că Planul de
distribuire a avut ca obiect analiza fondurilor obţinute in perioada 01.01.2011 -
31.03.2011 si a plăţilor efectuate de la data intrării debitoarei S.C. I. I. S.A. in
procedura de insolvenţă reglementată de Legea nr. 85/2006, respectiv data de
25.06.2009, pana la data de referinţă, 31.03.2011 si aferente activului situat in
Comarnic, jud. Prahova, cu luarea in considerare si a rezervei constituite pentru
acoperirea cheltuielilor născute ulterior datei de referinţa 31.03.2011 si până la
închiderea procedurii.
În ceea ce priveşte faptul că, prin intermediul planului de distribuire, a
procedat la distribuirea de sume doar către creditorul garantat de rang I B. SA,
fapt contestat de DGFP Timiş, s-a arătat că potrivit declaraţiilor de creanţa
depuse la dosarul cauzei si documentelor justificative ataşate acestora, imobilul
situat in Comarnic, jud. Prahova este afectat de următoarele garanţii:
- Ipoteca de rang I in favoarea B. SA pentru suma de 14.000.000 lei +
dobânzi, speze, taxe, comisioane si cheltuieli, înscrisa in Cartea Funciara la data
de 12.04.2007;
- Sechestru asigurător in favoarea DGFP Timiş pentru suma de 2.458.935
lei, înscris in Cartea Funciara la data de 21.04.2008 (art.154 alin. 6 Cod
procedura fiscala: sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5)
constituie ipotecă legală).
Potrivit dispoziţiilor art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, creanţele garantate
sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor
din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ
garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.
Având în vedere dispoziţiile art. 1749, 1778, 1779 Cod Civil coroborate cu
dispoziţiile art.25 din Legea nr.7/1996 si ale art. 154 alin.6 si 7 Cod Procedura
Fiscala sunt doua ipoteci instituite asupra imobilului situat in Comarnic, jud.
Prahova, respectiv:
- Ipoteca convenţionala de rang I in favoarea B. SA (înscriere ipoteca in
CF cu nr. 15533/12.04.2007)

4
 - Ipoteca legala de rang II in favoarea DGFP Timiş (înscriere sechestru in
CF cu nr. 27622/21.04.2008)
În concluzie, având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate,
precum si dispoziţiile art.124 si art. 149 din Legea nr.85/2006 sumele obţinute din
vânzarea bunului imobil garantat urmează sa fie achitate cu prioritate, după
scăderea sumelor prevăzute la art. 121 alin.1 din Legea nr.85/2006, către
creditorul B. SA care deţine ipoteca convenţionala de rang I asupra imobilului.
Având în vedere faptul ca sumele ramase de distribuit conform art. 121
alin.2 din lege au fost insuficiente pentru a fi efectuate distribuţii si către creditorul
DGFP Timiş care deţine o ipoteca legala de rang II asupra imobilului, creanţei
garantate in cuantum de 2.458.935 lei a acestui creditor i se vor aplica dispoziţiile
art. 121 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente a solicitat respingerea contestaţiei formulată
de către creditoare si aprobarea planului de distribuţie cu consecinţa distribuirii
sumelor către creditori conform prevederilor planului.
Asupra contestaţiei formulate, judecătorul sindic în deliberare a constatat
că este întemeiată şi a admis-o pentru următoarele considerente:
Prin raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare in perioada
01.01.2011-31.03.2011 lichidatorul judiciar a arătat că totalul încasărilor rezultate
din activitatea de lichidare in perioada 01.0.2011-31.03.2011 se cifrează la suma
de 3.135.141,60 lei.
Suma de 3.135.141,60 lei, reprezentând încasările pe perioada de mai
sus este compusa din încasările rezultate din valorificarea a doua active/bunuri
imobile din totalul activelor aflate in averea societăţii debitoare prin procedura de
licitaţie.
Potrivit declaraţiilor de creanţă depuse la dosarul cauzei şi documentelor
justificative ataşate acestora, imobilul situat in Comarnic, jud. Prahova este
afectat de următoarele garanţii:
- Ipotecă de rang I in favoarea B. SA pentru suma de 14.000.000 RON +
dobânzi, speze, taxe, comisioane si cheltuieli, înscrisa in Cartea Funciara la data
de 12.04.2007;
- Sechestru asigurător în favoarea DGFP Timiş pentru suma de
2.458.935 lei, înscris în Cartea Funciara la data de 21.04.2008 (art.154 alin. 6
Cod procedura fiscala: sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin.
(5) constituie ipotecă legală).
Potrivit art.121 şi în conformitate cu art.124 şi urm. din Legea 85/2006, din
extrasul de carte funciara a imobilului a rezultat că asupra acestuia sunt înscrise
doua ipoteci şi anume ipoteca convenţionala de rang 1 în favoarea Bancpost SA
şi ipoteca legala de rang 2 în favoarea DGFP Timiş, ca urmare a înscrierii
sechestrului în 21.04.2008.
Din tabelul de creanţe întocmit de practicianul în insolvenţă rezulta că cei
doi creditori au acelaşi drept de prioritate, fiind trecuţi ca si creditori garantaţi cu
garanţii reale asupra imobilului respectiv.
Având în vedere că legea insolvenţei nu face distincţia între rangurile
ipotecilor înscrise în CF, doar între rangurile de prioritate prevăzute de art.121
din Legea nr. 85/2006, în speţă ambii creditori având acelaşi rang de prioritate şi

5
anume cel dat de creanţele garantate, art.121 alin. 2, judecătorul sindic a
constatat că în mod neîntemeiat şi nelegal creditorul DGFP Timiş nu a participat
la distribuţia sumelor rezultate din vânzarea bunului garantat.
În mod nelegal, practicianul în insolvenţă a făcut aplicarea art. 1179 C. civ,
atâta timp cât, pe de o parte legea aplicabilă este Legea 85/2006, iar pe de altă
parte, potrivit Codului de procedura fiscală, organul fiscal are drept de ipotecă
legală a bunului asupra căruia s-a instituit sechestrul anterior deschiderii
procedurii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs lichidatorul
judiciar ABA I. SPRL solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei
recurate în sensul respingerii contestaţiei formulate de D.G.F.P. Timiş împotriva
planului de distribuţie cu consecinţa menţinerii ca temeinic şi legal a planului
întocmit de lichidator.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, în termen legal, a declarat recurs şi
creditoarea SC B. SA Bucureşti solicitând admiterea recursului şi modificarea
sentinţei recurate în sensul respingerii contestaţiei D.G.F.P. Timiş.
În motivarea recursului creditoarea recurentă arată că propunerea de
distribuire, aşa cum a fost făcută de către lichidatorul judiciar, având ca temei de
drept art. 1799 C. civ. cu privire la rangul ipotecii, este temeinică şi legală.
Se mai arată că interpretarea pe care contestatoarea şi prima instanţa a
dat-o art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 de a distribui sumele creditorilor
ipotecari proporţional cu valoarea creanţei, fără a ţine cont de rangul ipotecii este
eronată. Scopul instituirii acestei prevederi este tocmai protejarea creditorului
care a manifestat diligentă în privinţa asigurării satisfacerii creanţei prin
constituirea unei garanţii reale, evitând în acest fel concursul său cu ceilalţi
creditori şi conferind acestuia prioritate în privinţa primirii sumelor rezultate prin
vânzarea bunului.
În final, creditoarea recurentă arată că la efectuarea distribuţiei sumelor
încasate din vânzarea bunurilor ipotecate trebuie să se ţină seama de rangul
ipotecii, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1779 C. civ., iar ignorarea rangului
de prioritate ar conduce la prejudicierea creditorului care a avut diligenţa de a-şi
înscrie primul ipoteca în cartea funciară.
Creditoarea intimată D.G.F.P. Timiş a formulat întâmpinare în cauză prin
care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei
recurate ca fiind temeinică şi legală.
În motivare intimata arată că judecătorul sindic a dispus ca plata sumelor
să se facă conform art.124 din Legea 85/2006, astfel că orice referire la
dispoziţiile Codului civil nu poate prevala în faţa dispoziţiei unei legi speciale. De
altfel art.149 din Legea 85/2006 prevede că prezenta lege se completează, în
măsura compatibilităţii lor, cu prevederile Codului de procedura civilă, a Codului
civil, etc. Ori în cazul de faţă este clar că între textul general al Codului civil şi
norma specială din cadrul Legii insolvenţei are aplicare legea specială.
Intimata mai arată că susţinerea creditoarei B. SA că, deşi atât ea cât şi
D.G.F.P. Timiş deşi sunt creditori garantaţi, nu au acelaşi rang de prioritate, nu
are susţinere legala. Dacă aceasta ar fi fost voinţa legiuitorului acesta ar fi dispus
în clasa creditorilor să existe criterii de preferinţa, însă textul legii insolvenţei nu

6
cuprinde vreun astfel de criteriu, deci per a contrario toate creanţele dintr-o clasă
sunt considerate creanţe egale ca rang în acea clasă.
În ceea ce priveşte "diligenta creditorului" invocată de către Bancpost,
intimata arată că este adevărat că instituirea unei ipoteci prezumă un grad de
diligenţă al creditorului în asigurarea creanţei sale. Dar, după ce creditorul
ipotecar de prim rang a luat la cunoştinţă faptul că asupra acelui bun au mai
apărut şi alte sarcini, un creditor diligent, fie trebuia să treacă la valorificarea
bunului pentru a-şi recupera creanţa sa şi a profita de rangul privilegiat al sarcini
sale, fie trebuia să îşi ia măsuri suplimentare de garanţie. În schimb "creditoare
diligentă" nu a luat nici o măsură, a stat în pasivitate, iar debitoarea a intrat în
insolvenţă.
În final, intimata consideră că odată cu intrarea în insolvenţă a debitoarei,
nu mai exista nici un rang privilegiat şi creditorii trebuie să se supună dispoziţiilor
exprese ale legii speciale a insolvenţei.
Examinând recursurile declarate de lichidatorul judiciar ABA I. SPRL
Timişoara şi creditoarea SC B. SA Bucureşti prin prisma motivelor de recurs şi a
prevederilor art. 304/1 C. pr. civ., Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr.
231 din 30 ianuarie 2012 a constatat că acestea sunt întemeiate.
Astfel, ca urmare a verificării declaraţiilor de creanţă depuse la dosar,
lichidatorul judiciar al debitoarei a procedat la înscrierea ca si creditori garantaţi a
creditorilor SC B. SA Bucureşti si DGFP Timiş.
Ulterior, în cadrul procedurii falimentului imobilul situat în Comarnic, jud.
Prahova a fost înstrăinat. Acest imobil este afectat de următoarele garanţii:
ipoteca de rang I în favoarea B. SA pentru suma de 14.000.000 RON + dobânzi,
speze, taxe, comisioane si cheltuieli, înscrisa în Cartea Funciara la data de
12.04.2007 şi sechestru asigurător în favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor
Publice a jud. Timiş pentru suma de 2.458.935 lei, înscris în Cartea Funciară la
data de 21.04.2008 (art. 154 alin. 6 Cod procedura fiscala: sechestrul aplicat
asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală).
În ceea ce priveşte rangul creanţelor garantate deţinute de B. SA si DGFP
Timiş asupra imobilului mai sus menţionat, Curtea reţine că sunt incidente
următoarele dispoziţii legale:
- art.154 alin.7 Cod Procedura Fiscala: „dreptul de ipotecă conferă
creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de
ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun”;
- art. 1778 Cod Civil: „între creditori, ipoteca, fie legala, fie convenţionala,
nu are rang decât din ziua inscripţiei sale in registre”;
- art. 1779 Cod Civil: „ipotecile înscrise in registre in aceeaşi zi au acelaşi
rang”;
- art.25 din Legea nr.7/1996 a cadastrului si publicităţii imobiliare:
„(l)Înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate
faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va
determina rangul înscrierilor.
(2)Dacă mai multe cereri de înscriere a drepturilor reale au fost depuse
deodată la biroul teritorial, ele vor primi provizoriu acelaşi rang, urmând ca
instanţa să hotărască asupra rangului fiecăreia.

7
 (3)Dacă au fost depuse deodată mai multe cereri având ca obiect
înscrierea mai multor drepturi de ipotecă asupra aceluiaşi imobil, ele vor primi
acelaşi rang”.
În consecinţă, data inscripţiei sau înscrierii in cartea funciara conferă si
rangul ipotecii, respectiv stabileşte creditorul îndreptăţit să fie plătit cu prioritate
din preţul imobilului ipotecat.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 124 din Legea nr. 85/2006,
sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate
proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă.
Curtea constată că dispoziţiile acestui articol se aplică numai creditorilor
din aceeaşi categorie de creanţe şi care au acelaşi rang de prioritate; în
consecinţă, creditorilor din aceeaşi categorie, dar cu rang de prioritate diferit le
vor fi distribuite sumele rezultate din valorificare bunurilor debitoarei aflate în
faliment in funcţie de rangul de prioritate, ceea ce este cazul şi în speţa de faţă.
Importanţa rangului ipotecii constă în faptul că între doi creditori cu rang
diferit, cel cu rang prioritar, adică cel care a înregistrat ipoteca primul in CF, va
avea dreptul să se despăgubească integral din preţul imobilului ipotecat şi numai
apoi, din ceea ce rămâne, urmează să se despăgubească şi creditorul ipotecar
de rang subsecvent.
Aşa fiind, considerând că în mod corect a fost stabilit de lichidatorul
judiciar modul de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor
debitoarei, contestaţia creditoarei DGFP Timiş fiind neîntemeiată, în baza art.
312 C. pr. civ., Curtea a admis recursurile declarate de lichidatorul judiciar ABA I.
SPRL Timişoara şi creditoarea SC B. SA Bucureşti şi a modificat în tot hotărârea
recurată, în sensul că a respins contestaţia formulată de creditoarea D.G.F.P.
Timiş împotriva planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar ABA I.
SPRL Timişoara.
În acelaşi sens cu decizia redată mai sus, intr-o altă speţă (C.A. Ploieşti,
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 914 din 10
iunie 2009) s-a decis că fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea
debitorului grevate de garanţii reale ori drepturi de retenţie se distribuie
creditorilor garantaţi după achitarea taxelor şi cheltuielilor aferente conservării şi
vânzării bunurilor respective [art. 121 alin. (1) din Legea nr. 85/2006].
În ipoteza în care mai mulţi creditori au garanţii constituite asupra
aceluiaşi bun, creditorul cu rang I va fi îndestulat cu prioritate, diferenţa va fi
alocată creditorului de rang II, iar eventuala diferenţă rămasă va fi destinată
distribuirii către creditorii chirografari.
În cazul în care sumele obţinute din vânzarea bunurilor ar fi insuficiente
pentru plata în întregime a creanţelor garantate, creditorii vor avea pentru
diferenţă creanţe chirografare, iar în situaţia în care rămâne o diferenţă în plus,
aceasta se depune în contul averii debitorului.
Într-o altă cauză, soluţionată de Tribunalul Comercial Mureş prin sentinţa
nr. 1512 din 22 octombrie 2008, s-a decis că potrivit dispoziţiilor art. 124 din
Legea nr. 85/2006, sumele de distribuit între creditorii în acelaşi rang de prioritate
vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul
menţionat la art. 108 alin. (2) lit. d).

8
 Proporţionalitatea nu se aplică şi între creditorii cu garanţii cu rang de
prioritate diferit, rezultat din ordinea înscrierii dreptului de ipotecă în cartea
funciară. Potrivit art. 1778 C. civ., între creditori, ipoteca, fie legală, fie
convenţională, nu are rang decât din ziua inscripţiei sale în registre.
Importanţa rangului ipotecii constă în faptul că între doi creditori cu rang
diferit, cel cu rang prioritar, deci cel care a înregistrat-o mai întâi, va avea dreptul
să se despăgubească integral din preţul imobilului ipotecat şi, numai apoi, din
ceea ce rămâne, urmează să se despăgubească şi creditorul ipotecar de rang
subsecvent.
De asemenea, Tribunalul Comercial Mureş, prin sentinţa nr. 2483 din 26
noiembrie 2008, a hotărât că fondurile obţinute din valorificarea imobilelor
ipotecate nu pot fi distribuite sume în favoarea creditorului cu rang inferior, câtă
vreme creditorul cu rang I nu a fost integral îndestulat întrucât, conform
dispoziţiilor art. 1778 - 1779 C. civ., rangul ipotecilor dă rangul de prioritate.
S-a reţinut în cauză că lichidatorul judiciar a înregistrat la dosarul cauzei
„Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor”,
precum şi Planul de distribuire nr. 8.
La data de 5 decembrie 2008 s-a înregistrat contestaţia formulată de
creditoarea E. SA împotriva planului de distribuire care susţine că are calitatea
de creditor garantat şi bugetar şi, în această calitate, în baza dispoziţiilor art. 121
alin. (3) şi art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, solicită să se încuviinţeze
participarea sa la distribuirea sumei obţinute din vânzarea la licitaţie a imobilelor
debitoarei din Târnăveni şi Dâmbău.
Creditoarea a arătat că nu este de acord cu păstrarea în contul colector a
sumei de 40.000,57 lei ca rezervă pentru cheltuielile viitoare de procedură,
solicitând ca această sumă să fie distribuită creditorilor conform ordinii de
prioritate prevăzută la art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea susţine că legea insolvenţei nu prevede posibilitatea
constituirii unui cont colector din sumele recuperate în urma valorificării
garanţiilor creditorilor, iar în lipsa unui astfel de cont colector, lichidatorul va fi
motivat să accelereze procedura de valorificare a bunurilor.
Examinând contestaţia, judecătorul-sindic a reţinut că în perioada 1
august 2006 – 31 octombrie 2008 au fost încasate venituri în valoare de
779.251,42 lei, fiind făcute plăţi în valoare de 299.564,42 lei, astfel că din suma
disponibilă la data de 31 octombrie 2008, de 479.944,92 lei, lichidatorul a propus
pentru distribuire suma de 439.944,35 lei, păstrând în contul colector suma de
40.000,57 lei pentru cheltuieli viitoare.
Lichidatorul a precizat, în privinţa fondurilor obţinute, că suma de distribuit
reprezintă suma încasată din valorificarea activelor ipotecate în favoarea
creditoarei B.C.R. Întrucât au fost valorificate două imobile din patrimoniul
debitoarei, imobile asupra cărora erau constituite garanţii reale în favoarea
creditorilor BCR şi E., lichidatorul a distribuit suma de 215.526 lei doar primei
creditoare, întrucât aceasta avea constituite ipoteci de rang I asupra celor două
imobile.
Judecătorul-sindic a reţinut că în privinţa distribuirii fondurilor obţinute din
vânzarea celor două bunuri imobile sunt incidente dispoziţiile art. 121 din Legea

9
nr. 85/2006, creditorii garantaţi fiind îndreptăţiţi să fie îndestulaţi din aceste
fonduri după achitarea taxelor şi cheltuielilor indicate la alin. (1) pct. 1 al acestui
articol. În aceste condiţii, cum din extrasele de carte funciară ale celor două
imobile rezultă că BCR avea înscrisă ipoteca de rang I asupra celor două
imobile, aceasta era îndreptăţită să fie îndestulată în totalitate cu întreaga
creanţă garantată pe cele două imobile.
Cum suma propusă de lichidator spre distribuire acestui creditor garantat
nu a acoperit decât parţial creanţa garantată a acestui creditor, vor fi incidente în
privinţa creanţei sale dispoziţiile art. 121 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2006.
Din fondurile obţinute din valorificarea celor două imobile nu puteau fi
distribuite sume şi în favoarea creditoarei contestatoare, nici în temeiul calităţii
sale de creditor garantat şi nici în temeiul calităţii sale de creditor bugetar.
Ca şi creditor garantat, creditoarea contestatoare nu poate participa la
distribuire întrucât rangul creanţei sale este inferior celui al creditoarei BCR, or,
în cazul ipotecilor, conform dispoziţiilor art. 1778-1779 C. civ., rangul ipotecilor dă
rangul de prioritate.
Ca şi creditor bugetar, creditoarea contestatoare nu poate participa la
distribuire din aceste fonduri, întrucât suma obţinută din valorificarea celor două
imobile nu a fost suficientă pentru îndestularea tuturor creditorilor ce aveau
garanţii pe acele imobile, astfel că nu a rămas nicio sumă de distribuit pentru
restul creditorilor conform ordinii de prioritate prevăzută la art. 123 din Legea nr.
85/2006.
Judecătorul-sindic a reţinut că nu este întemeiată contestaţia creditoarei
nici în ce priveşte reţinerea în contul colector a sumei de 40.000,57 lei în
condiţiile în care administrarea procedurii în prezenta cauză a ocazionat
cheltuieli importante sub aspect valoric, edificatoare în acest sens fiind chiar
menţiunile din planul de distribuire nr. 8 contestat, în care se indică valoarea
totală a cheltuielilor aferente procedurii achitate ca fiind de 224.418,35 lei.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, toate
cheltuielile aferente procedurii trebuie suportate din averea debitoarei, iar potrivit
dispoziţiilor art. 121 alin. (1) pct. 1 şi art. 123 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.
85/2006, aceste cheltuieli se plătesc cu prioritate din fondurile realizate în urma
lichidării, înainte de a se face vreo distribuire de sume în favoarea creditorilor.
În aceste condiţii, judecătorul-sindic a apreciat că este pe deplin justificată
şi judicioasă păstrarea sumei de 40.000,57 lei în contul colector pentru
cheltuielile viitoare de procedură, această măsură permiţând lichidatorului să ia
măsurile necesare pentru administrarea în continuare a procedurii, precum
conservarea şi administrarea bunurilor aflate încă în patrimoniul debitoarei,
demersurile pentru clarificarea situaţiei unor terenurilor ce apar în evidenţele
debitoarei etc.
Susţinerile creditoarei în sensul inexistenţei unei dispoziţii legale în
cuprinsul Legii nr. 85/2006 referitoare la constituirea unui cont colector din
sumele recuperate nu sunt corecte. Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din
Legea nr. 85/2006, plăţile şi disponibilităţile băneşti ale debitorilor aflaţi în
procedura insolvenţei se fac dintr-un cont special de depozit bancar,

10
obligativitatea înfiinţării acestui cont fiind stabilită prin chiar hotărârea de
deschidere a procedurii faţă de debitoare.

Dacă este să ne raportăm la prevederile noului Cod civil vom constata că

garanţiile sunt, în noua reglementare, de mai multe feluri:
- garanţii personale - fideiusiunea, garanţiile autonome (scrisoarea de
garanţie şi scrisoarea de confort), precum şi alte garanţii anume prevăzute de
lege;
- garanţii reale – ipoteci, gaj, drept de retenţie;
- privilegii.
În ceea ce priveşte preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-
teritoriale, noul Cod civil prevede câteva principii, pe care le considerăm
binevenite în contextul noii reglementări şi anume
- aceasta va fi reglementată prin legi speciale;
- nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi;
- nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul la care a fost făcută
publică prin înregistrarea în registrele de publicitate.
Apreciem că, urmare a intrării în vigoare a noului Cod civil, şi Legea nr.
85/2006 va trebui să sufere modificări, prin care să fie puse în acord
reglementările din cele două acte normative.

Moţiu Florin Aurel

Judecător la Curtea de Apel Timişoara

11