Sunteți pe pagina 1din 3

Statutul auditorilor de justiţie

Având în vedere Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, Legea nr.
303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Regulamentul Institutului Naţional
al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 127 din 1
martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, Strategia Formării Iniţiale în
Institutul Naţional al Magistraturii, aprobată în şedinţa Consiliului Ştiinţific de la data de 16
decembrie 2008 (Hotărârea nr. 12/2008),
Luând în considerare necesitatea stabilirii drepturilor şi obligaţiilor auditorilor de justiţie,
în absenţa unei reglementări exprese, în vederea corelării acestora cu drepturile şi obligaţiile
judecătorilor şi procurorilor,
Institutul Naţional al Magistraturii adoptă prezentul

STATUT
al auditorilor de justiţie

Capitolul I
Dispoziţii generale

Art. 1 Statutul auditorilor de justiţie urmăreşte să asigure competenţa, responsabilitatea şi


angajamentul profesional care, în mod legitim şi rezonabil, constituie cerinţe fundamentale ale
activităţii de formare iniţială.

Art. 2 Prezentul Statut cuprinde interdicţiile si incompatibilităţile stabilite prin lege, precum şi
drepturile si obligaţiile auditorilor de justiţie, în conformitate cu importanţa socială a funcţiei
lor.

Capitolul II
Interdicţii şi incompatibilităţi

Art. 3 Auditorilor de justiţie le este interzisă desfăşurarea de activităţi publice cu caracter


politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

Art. 4 (1) Auditorii de justiţie pot desfăşura activităţi remunerate, în limitele prevăzute de
lege, numai cu respectarea obligaţiilor ce decurg din calitatea pe care o au cu privire la
frecvenţa la cursuri şi la participarea la activităţile de formare, precum şi la păstrarea
confidenţialităţii datelor şi informaţiilor de care iau cunoştinţă în cadrul procesul de instruire.
(2) Auditorii de justiţie pot desfăşura activitate publicistică în domeniul de specialitate,
precum şi în domeniile literar, ştiinţific sau social, ori pot participa la emisiuni audiovizuale, cu
excepţia celor cu caracter politic.

Institutul Naţional al Magistraturii


Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, Nr. 53, Sector 5
Tel.: +4 (021) 310.21.10 Fax: +4 (021) 311.02.34 Operator de date cu caracter personal / Autorizatia nr. 3185
www.inm-lex.ro
Capitolul III
Drepturi şi obligaţii

Art. 5 Auditorii de justiţie au dreptul de a beneficia de o pregătire unitară pentru funcţia de


judecător sau procuror.

Art. 6 Auditorii de justiţie au dreptul de a utiliza mijloacele de documentare puse la dispoziţie


de Institut.

Art. 7 Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având natura şi regimul juridic al unui drept
salarial, prevăzută de art. 17 din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
numai pe durata în care îşi păstrează şi calitatea de cursant al Institutului.

Art. 8 Auditorilor de justiţie li se pot acorda zile libere plătite pentru evenimente familiale
deosebite. Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt stabilite
potrivit dreptului comun în materie.

Art. 9 (1) Auditorii de justiţie au dreptul, potrivit reglementării privind concediile şi


indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa
pe teritoriul României, la concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate,
respectiv:
a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de
boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă
sau boli profesionale;
c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;
d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.
(2) Auditorii de justiţie, potrivit reglementării privind concediul şi indemnizaţia lunară
pentru creşterea copiilor, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, precum şi de o
indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o
indemnizaţie lunară.

Art. 10 Auditorii de justiţie pot fi membri ai oricăror persoane juridice de drept privat
fără scop patrimonial.

Art. 11 (1) Relaţiile dintre auditorii de justiţie, precum şi relaţiile acestora cu personalul de
instruire, respectiv personalul Institutului Naţional al Magistraturii trebuie să fie bazate pe
respect şi bună credinţă.
(2) Auditorilor de justiţie le este interzisă orice manifestare contrară funcţiei ori de
natură să afecteze prestigiul acesteia.

Art. 12 Reprezentanţii de grupă, de an şi în Consiliul Ştiinţific ai auditorilor de justiţie


se aleg prin vot secret în cadrul fiecărui nivel de reprezentare.

Institutul Naţional al Magistraturii 2


Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, Nr. 53, Sector 5
Tel.: +4 (021) 310.21.10 Fax: +4 (021) 311.02.34
www.inm-lex.ro
Art. 13 Auditorii de justiţie au orice alte drepturi prevăzute de lege, regulamente şi acte ale
organelor de conducere ale Institutului Naţional al Magistraturii

Art. 14 Auditorii de justiţie au obligaţia de a respecta orarul fixat de conducerea Institutului.

Art. 15 Auditorii de justiţie au obligaţia de a avea o atitudine echidistantă, fără influenţe legate
de rasă, sex, religie, naţionalitate, precum şi de statutul socio-economic, politic şi cultural al
unei persoane ori alte asemenea criterii discriminatorii.

Art. 16 Auditorii de justiţie au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât
cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.

Art. 17 În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidenţial, auditorii de justiţie
au obligaţia de a păstra materialele respective în incinta Institutului, instanţei, parchetului sau
altei instituţii şi de a nu permite consultarea lor decât în cazul prevăzut de lege sau regulament.

Art. 18 Auditorii de justiţie au obligaţia de a folosi resursele şi mijloacele materiale care le


sunt puse la dispoziţie conform destinaţiei lor, exclusiv în interesul dobândirii de cunoştinţe
profesionale.

Art. 19 Auditorii de justiţie au îndatorirea de a informa Institutul Naţional al Magistraturii cu


privire la modificările relevante apărute în activitatea profesională şi cu privire la orice alte
împrejurări de natură a împiedica sau îngreuna participarea, chiar şi temporară, la activităţile de
formare.

Art. 20 Auditorii de justiţie au obligaţia de a îndeplini cu competenţă şi corectitudine


îndatoririle profesionale şi pe cele cu caracter administrativ, stabilite prin lege, regulamente şi
acte ale organelor de conducere ale Institutului Naţional al Magistraturii.

Institutul Naţional al Magistraturii 3


Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, Nr. 53, Sector 5
Tel.: +4 (021) 310.21.10 Fax: +4 (021) 311.02.34
www.inm-lex.ro

S-ar putea să vă placă și