Caracterizarea personajului

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Personajul este o categorie fundamentală a operei literare alături de narator și
acțiune. Portretul lui reprezintă totalitatea trăsăturilor fizice și morale ale unei persoane
sau ale unui personaj real sau imaginar.
,,Povestea lui Harap-Alb” este un bildungsroman, adică este un roman al formării,
al instruirii unui erou. Drumul unui personaj ce poate începe din copilărie sau adolescență
și continuă până la maturitate.
Caracter de acest tip, fiul cel mic ai craiului reprezintă un bun exemplar uman,
prin faptul că defectele sale nu sunt nici mici, nici puține, iar calitățile mai mult decât
suficiente pentru a face din el un viitor împărat.
Harap-Alb asemenea oricărui ,,Făt-Frumos” din basmul popular este: personaj
principal, fiind prezent în toate momentele subiectului, pozitiv, protagonist, real și nu
fabulous(nu are nici o calitate supranaturală), George Călinescu asemănându-l cu un
flăcău de la țară datorită mentalității sale.
La început, personajul nu are un nume cunoscut, întrucât nu are o identitate
definite, urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic să-și găsească unul. Astfel,
naratorul îi evidențiază încă de la început lipsa de experiență și naivitatea, prin sintagma
,,boboc în felul său”. Acest lucru ne este subliniat și prin intermediul autocaracterizării,
fiul craiului mărturisind spânului că ,,din copilăria mea sunt desprins a asculta de tata”.
Portretul moral care rezultă în urma caracterizării realizate de alte personaje este
amplu și ne oferă o imagine mai bună asupra fiului de crai, care reprezintă prin scopul pe
care îl are, motivul mezinului, care alături de motivul împăratului fără urmași, elementul
perturbător al basmului, duc la parcurgerea unui drum inițiat, presărat cu probe și
obstacole. Bătrână care îl ajută să-și hotărească și să-și pregătească plecarea i se adresa cu
,,luminite crăișor”, fiind convinsă că tânărul are un destin strălucit pe care trebuie să-l
împlinească prin muncă și luptă. Aceiași bătrână, cunoscută mai târziu ca Sfântă
Duminică, reușește să evidențieze calitățiile morale ale fiului de crai, devenit Harap-Alb
după ce este păcălit de spân, spunându-i că doar ,,puterea milosteniei și inima ta cea
bună” îl ajută să depășească obstacolele. Tânărul este dojenit de către aceasta atunci când
începe a se teme de încercările la care este supus de către spân, stăpânul căruia i-a jurat
credință, Sfânta Duminică spunându-i că este ,,slab de înger, mai fricos decât o femeie”.
Acest lucru îl ambiționează și îl încurajează, ducându-l pe calea succesului.
 Tot alte personaje îi completează calitățiile sufletești, întrucât acesta își arată
milostenia față de furnici și albine, de care este apreciat ,,ești așa de bun” și totodată el
este recompensat cu ajutorul neprețuit al acestora. Verișoarele lui, fetele împăratului
Verde, care îi recunosc calitățiile ce se potrivesc cu identitatea sa adevărată de fiu de crai,
,,Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută și seamănă a fi mult mai
omenos”.
Totodată, Harap-Alb este caracterizat și în mod indirect, prin limbajul său, faptele
sale și comportamentul pe care îl are, relația sa cu celelalte personaje și chiar prin
intermediul numelui său. Astfel prin felul în care vorbește, putem realiza faptul că este un
tânăr respectuos și educat, adresîndu-se bătrânei prin ,,mătușă” și milos în adâncul
sufletul său. De asemenea, este nobil spunându-i ,,de la puțin, de la Dumnezeu mult”. El
este un slujitor loial și supus până la moarte, întrucât jurase pe paloș credința spânului,
mărturisind umil ,,sunt gata la porunca luminării voastre”.
Prin comportamentul său, pe tot parcursul drumului, putem observa evoluția sa ca
om, ca persoană, având ca final dobândirea identității și împlinirea destinului. Fiu iubitor
și dornic să obțină aprecierea tatălui, se supără și se întristează când vede rușinea simțită
de tatăl său văzând lașitatea fiilor săi, și se hotărăște să o obțină chiar și cu prețul vieții,
,,nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale”. Chibzuit, el își
pregătește îndeaproape, călătoria, ascultând sfaturile primite, întrucât își cunoștea lipsa de
experiență. Inocența specifică vârstei sale se arată, acordând prea multă încredere
spânului, si fiind luat de slugă.
Relația cu celelalte personaje dezăluie și ea caracterul nobil a lui Harap-Alb. El
este respectuos și supus față de tatăl său, și spre deosebire de frații săi, el îl roagă pe
acesta, modest, să-l lase și pe el să-și încerce norocul. Tânărul o ascultă și pe Sfânta
Duminică datorită experienței și înțelepciunii acesteia. Bineînțeles el este un prieten bun,
tovarăș înțelegător pentru cele cinci personaje fantastice, Setilă, Flămânzilă, Ochilă,
Gerilă și Păsări-Lați-Lungilă, fiind conștient de ajutorul neprețuit ce i se oferă, ,,era
tovarăș, era părtaș la toate, (...) prietenos cu fiecare”.
Nu în ultimul rând, caracterizarea prin intermediul numelui ne sugerează progresul
precum și dubla identitate a personajului. Acesta pleacă de la statutul de fiu de crai,
sugerat de ,,alb”, ajungând sluga spânului, lucru sugerat de ,,negru”, pentru ca în final să
își definească identitatea de împărat și persoană cu experiență în viață.
Având în vedere toate mijloacele de caracterizare și calitățiile și defectele
rezultate, putem considera că avem conturat un amplu portret moral al unui personaj
inedit, un element de atipicitate în basmul cult al lui Creangă. Harap-Alb, eroul basmului,
personaj fără puteri supranaturale sau însușiri excepționale, dobândește prin trecerea
probelor impuse și a obstacolelor, numeroase calități, absolut indispensabile unui
împărat.