Frumoasa adormită

O poveste de Fratții Grimm

A fost odataă , îîn vremurile de demult, a fost un îîmpaă rat sț i-o îîmpaă raă teasaă ,
sț i cum nu se îîndurase soarta saă le haă raă zeascaă un urmasț , nu trecea zi îîn care saă
nu se taî nguie amaî ndoi: "Caî t de goalaă ne e casa sț i ce fericitți am fi de-am avea sț i
noi un copil!" Dar coconul cel mult dorit se laă sa asț teptat de multaă vreme…
Şț i iataă caă -ntr-un sfaî rsț it, pe caî nd îîmpaă raă teasa se scaă lda îîn apa unui raî u, o
broascaă saă ri din unde pe prundisț ul malului sț i-i graă i astfel:
- Aflaă , Maă ria ta, caă -tți va fi îîndeplinitaă dorintța; caă ci paî naă a nu trece anul,
vei aduce pe lume o fetitțaă.
Şț i se îîmplini îîntocmai ceea ce spusese broasca; îîmpaă raă teasa naă scu o
fetitțaă, sț i ataî ta era de frumoasaă fetitța, caă îîmpaă ratul nu-sț i mai îîncaă pea îîn piele de
bucurie. Cum voia saă se îîmpaă rtaă sț eascaă sț i altții din bucuria lui, Maă ria sa daă du o
mare petrecere, la care pofti nu numai rudele, prietenii sț i cunoscutții, ci sț i
ursitoarele, ca saă le caî sț tige toataă bunaă vointța sț i grija fatțaă de soarta copilei.
ÎÎn toataă tțara aceea erau treisprezece ursitoare, dar pentru caă îîmpaă ratul
nu avea decaî t douaă sprezece talere de aur îîn care saă le serveascaă bucatele, una
din ele nu fu poftitaă la ospaă tț . Petrecerea se praă znui cu mare straă lucire sț i, caî nd
fu saă se îîncheie, ursitoarele îînzestraraă copila cu cele mai alese daruri: una îîi
haă raă zi saă se bucure de virtute, a doua, de frumusetțe, a treia, de bogaă tție sț i asț a,
pe raî nd, ursitoarele îîi daă ruiraă tot ce-sț i poate dori omul pe lumea asta. ÎÎn clipa
caî nd cea de-a unsprezecea ursitoare tocmai îîsți sfaî rsț ea urarea, numai ce intraă
valvaî rtej cea de-a treisprezecea. Pasaă mite, venise saă se raă zbune pentru caă nu
fusese poftitaă sț i ea la serbare. Şț i, faă raă ca maă car saă arunce cuiva vreo privire,
rosti cu un glas tunaă tor:
- Caî nd va îîmplini fata cincisprezece ani, saă se-ntțepe c-un fus sț i saă moaraă !
Apoi nu mai spuse nici un cuvaî nt sț i, îîntorcaî nd spatele la cei de fatțaă,
paă raă si sala tronului. Totți îîncremeniseraă de spaimaă , dar cea de-a douaă sprezecea
ursitoare, care nu-i rostise îîncaă urarea, se apropie de leagaă n sț i, fiindcaă nu-i sta
îîn putintțaă saă ridice blestemul, ci doar saă -l mai îîndulceascaă , glaă sui asț a:
- Dar saă nu fie moartaă , ci saă cadaă îîntr-un somn adaî nc, care saă tținaă o sutaă
de ani!
ÎÎmpaă ratul, care dorea din tot sufletul s-o fereascaă pe iubita sa copilaă de
naă pasta blestemului, daă du poruncaă saă se punaă pe foc toate fusele din
îîmpaă raă tție.
ÎÎn aă st timp, fetitța cresț tea sț i darurile cu care o îînzestraseraă ursitoarele îîsți
araă tau roadele cu prisosintțaă: era ataî t de frumoasaă , de cuminte, de prietenoasaă
sț i de îîntțeleaptaă , caă oricine o vedea o îîndraă gea pe dataă .
Şe îîntaî mplaă îînsaă ca tocmai îîn ziua îîn care domnitța îîmplinea
cincisprezece ani îîmpaă ratul sț i îîmpaă raă teasa saă fie dusț i de-acasaă sț i fata saă
raă maî naă singuraă îîn palat. Ca saă -i treacaă de uraî t, luaă la raî nd îîncaă perile; zaă bovi ea
prin tot felul de saă li sț i odaă i sț i colindaă asț a, dupaă pofta inimii, ceasuri îîntregi,
paî naă ce ajunse sț i la un turn vechi. Urcaă scara îîngustaă sț i îîntortocheataă ce ducea
sus sț i se pomeni îîn dreptul unei usț i micutțe. ÎÎn broascaă era vaî raî taă o cheie
ruginitaă sț i caî nd o raă suci, usț a saă ri îîn laă turi sț i fetei îîi fu dat saă vadaă îîntr-o
caă maă rutțaă o femeie baă traî naă , baă traî naă , care sta sț i torcea cu saî rguintțaă un fuior de
in.
- Bunaă ziua, baă traî nico, spuse domnitța, da' ce faci aici?
- Îaca, torc sț i eu! raă spunse baă traî na, daî nd din cap.
- Da' ce naiba-i aia de se raă sucesț te asț a de repede? îîntrebaă fata sț i, luaî nd
fusul îîn maî naă , îîncercaă sț i ea saă toarcaă .
Dar de-abia-l atinse, caă se sț i îîmplini blestemul ursitoarei sț i domnitța se
îîntțepaă la un deget.
ÎÎn clipa îîn care simtți îîntțepaă tura, fata caă zu pe patul care se afla acolo sț i se
cufundaă îîntr-un somn adaî nc. Şț i somnul aă sta cuprinse îîntreg palatul: îîmpaă ratul
sț i îîmpaă raă teasa, care tocmai atunci se îîntorseseraă acasaă sț i intraseraă îîn sala
tronului, adormiraă pe loc sț i o dataă cu ei adormi îîntreaga curte. Adormiraă sț i caii
îîn grajd, sț i caî inii prin cotloanele curtții, sț i hulubii pe acoperisț , sț i musț tele pe
peretți; ba chiar sț i focul care ardea îîn vatraă îîsți potoli vaă paia sț i se stinse cu totul.
Friptura îîncetaă de-a mai sfaî raî i, iar bucaă tarul, care tocmai se pregaă tea saă -sț i
apuce de chicaă ucenicul, fiindcaă faă cuse o boroboatțaă, îîi daă du drumul sț i adormi
sț i el. Chiar sț i vaî ntul îîsți opri suflarea sț i nici o frunzulitțaă nu se mai misț caă îîn
copacii din preajma palatului.
Şț i ce saă vezi: de jur-îîmprejurul palatului îîncepu saă creascaă un tufisț de
maă raă cini, ca un gard viu! An de an, maă raă cinisț ul se îînaă ltța tot mai mult sț i, îîn cele
din urmaă , cuprinse totți peretții, paî naă la caă priori, ba se mai îîntinse sț i pe
deasupra, de nu mai puteai vedea palatul defel, nici chiar steagul de pe
acoperisț .
A mers vestea-n lume despre frumoasa adormitaă , caă ci asț a o numeau totți
pe taî naă ra domnitțaă; sț i la caî te-un raă stimp se gaă sea caî te-un fiu de crai care
îîncerca saă straă bataă prin tufisț ul de maă raă cini sț i saă paă trundaă paî naă la palat.
Dar de raă zbit n-a raă zbit nici unul, din pricinaă caă maă raă cinii se prindeau
laolaltaă ca sț i caî nd ar fi avut nisț te maî ini ghimpoase sț i nu-i laă sau saă îînainteze
maă car un pas.
Dupaă amar de ani, prin acele meleaguri iataă caă mai veni un fecior de
îîmpaă rat. Şț i îîntaî lnindu-se el cu un baă traî n, acesta-i povesti despre gardul de
maă raă cini care îîmprejmuia palatul de amar de ani… Şț i-i mai zise caă -n palat o
fiicaă de crai, frumoasaă cum nu se mai aflaă alta pe lume, dormea somn adaî nc, de
vreo sutaă de ani. Şț i caă tot de atunci dorm sț i îîmpaă ratul sț i îîmpaă raă teasa sț i totți
curtenii… Şț i mai sț tia baă traî nul, de la bunicu-saă u, caă se perindaseraă pe-acolo
multți feciori de îîmpaă rat care îîncercaseraă saă raă zbeascaă la palat prin tufaă risț ul de
maă raă cini, dar caă totți s-au pierdut faă raă urmaă , agaă tțatți printre spini, murind de-o
moarte cumplitaă .
Atunci taî naă rul îîi vorbi cu semetție:
- Mie nu mi-e teamaă defel sț i aflaă c-am saă maă duc s-o vaă d pe frumoasa
adormitaă , chiar de-ar fi saă -mi pierd viatța!
Şț i oricaî t îîncercaă baă traî nul cel omenos saă -l abataă pe flaă caă u de la acest
gaî nd, nu izbuti, caă ci acesta era neîînduplecat îîn hotaă raî rea lui.
Şe nimeri îînsaă caă tocmai atunci se îîmplineau cei o sutaă de ani sț i sosise
ziua îîn care frumoasa adormitaă trebuia saă se desț tepte din somnul ei lung.
Caî nd feciorul de îîmpaă rat se apropie de tufaă risț ul de maă raă cini, mai-mai nu-i
veni saă -sț i creadaă ochilor, caă ci maă raă cinii se prefaă cuseraă pe dataă îîn puzderie de
flori mari sț i frumoase, ce se daă deau la o parte din fatța lui, laă saî ndu-l saă treacaă
nevaă taă mat. Şț i dupaă ce trecea el, caă rarea se straî ngea din nou sț i florile se
preschimbau iaraă sț i îîntr-un zid ghimpos, de nestraă baă tut. ÎÎn curtea palatului
vaă zu o multțime de cai sț i nisț te ogari care dormeau pe lespezile de piatraă . Pe
acoperisț , hulubii dormeau cu caă psț oarele vaî raî te sub aripi… De-ndataă ce intraă
îîn palat, vaă zu acelasț i lucru: musț tele dormeau pe peretți, iar îîn bucaă taă rie
bucaă tarul tținea maî na îîntinsaă , ca sț i cum ar fi vrut saă apuce de chicaă pe ajutorul
saă u, îîn timp ce o slujnicaă sț edea pe-un scaă unel, avaî nd îîn fatțaă o gaă inaă neagraă , pe
care abia apucase s-o jumuleascaă de caî teva pene, cu o sutaă de ani îîn urmaă .
Şț i feciorul de crai merse mai departe, paî naă ce ajunse îîn sala tronului.
Aici îîi gaă si pe totți curtenii dormind un somn ca de plumb iar mai îîn fund, sus,
pe tron, dormeau îîmpaă ratul sț i îîmpaă raă teasa. Colindaă el mereu alte sț i alte
îîncaă peri, faă raă saă se opreascaă maă car o clipaă . Şț i tot palatul era cufundat îîntr-o
taă cere asț a de adaî ncaă , caă -tți puteai auzi raă suflarea. ÎÎn cele din urmaă , flaă caă ul
ajunse îîn turn sț i deschise usț a caă maă rutței îîn care dormea taî naă ra domnitțaă. Şț i era
ataî t de frumoasaă îîn somnul ei, caă feciorul de îîmpaă rat nu-sț i mai putu lua ochii
de la ea sț i, aplecaî ndu-se, o saă rutaă .
Dar de îîndataă ce-o atinse cu buzele, frumoasa adormitaă clipi din gene,
deschise ochii sț i-l privi cu drag. Coboraî raă apoi amaî ndoi din turn sț i, ca la un
semn, îîmpaă ratul sț i îîmpaă raă teasa se treziraă sț i ei sț i tot atunci se treziraă totți
curtenii. Şe priveau unii pe altții, miratți, sț i mai-mai caă nu le venea saă -sț i creadaă
ochilor. Caii din curte se ridicaraă sț i îîncepuraă saă -sț i scuture coama; ogarii saă riraă
sprinten îîn sus, daî nd vesel din coadaă sț i guduraî ndu-se; hulubii de pe acoperisț
scoaseraă caă psț oarele de sub aripi sț i, rotindu-sț i privirile îîn zare, îîsți luaraă zborul
spre caî mpie; musț tele îîncepuraă saă se misț te pe peretți baî zaî ind îîntruna; focul din
bucaă taă rie se dezmortți sț i-sț i îîntetți vaî lvaă taia; maî ncarea de pe plitaă porni saă
clocoteascaă ; friptura prinse iar saă sfaî raî ie; bucaă tarul trase o palmaă zdravaă naă
ucenicului saă u, care prinse saă tțipe ca din guraă de sț arpe; iar slujnica se apucaă de
jumulit gaă ina sț i n-o mai laă saă din maî naă paî naă nu-i smulse toate penele…
Apoi se praă znui cu mare straă lucire sț i alai nunta feciorului de îîmpaă rat cu
frumoasa adormitaă sț i amaî ndoi traă iraă fericitți paî naă la sfaî rsț itul zilelor.